≡ Menu

Frank Goes West

Mai întâi şi-a luat la revedere de la studenţii săi (joi, 29 aprilie) care, ani la rând, au umplut sălile de curs la Johns Hopkins University, The Paul H. Nitze, School of Advanced Internaţional Studies, unde a fost  profesor de economie internaţională şi director al Programului de Dezvoltare Internaţională. Cum altfel s-ar fi putut intitutula ultima sa conferinţă decât What Is Development? A fost o prelegere cu un apăsat caracter autobiografic, despre căutările unui om care, multă vreme, nu a ştiut ce vroia să facă din viaţa lui; despre ce a făcut spre a afla ce vrea să devină. O prelegere despre devenire. Un studiu de caz, dacă vreţi – http://www.sais-jhu.edu/news-and-events/index.htm    

A început prin studii clasice, mergând la cursurile de filozofie politică ale lui Allan Bloom, dar a venit post-modernismul şi curiozitatea l-a împins spre Paris, unde a devenit studentul lui Jacques Derrida şi Roland Barthes. Întors la Yale s-a apucat să studieze literatură comparată, dar a renunţat repede şi s-a mutat la Harvard. Interesat de ştiinţe politice, a fost sfătuit să intre la cursurile de  Governance (era mai uşoară admiterea). A fost studentul lui Samuel Huntington şi a terminat cu o lucrare despre URSS şi Orientul Mijlociu. Din acel moment, lucrurile au devenit ceva mai limpezi pentru el şi ce vroia să devină.    

Studenţii de la SAIS l-au respectat – pentru uluitoarea sa ştiinţă de carte; i-au fost recunoscători – pentru timpul pe care l-a oferit tuturor celor ce i-l solicitau în afara orelor de curs; dar, mai ales, l-au adorat – pentru francheţe. De aceea, în ziua despărţirii de profesor, cei mai mulţi dintre ei au purtat tricouri pe care scria Let’s be Frank! La un moment dat le-a spus, “Cred că vreau şi eu un tricou din ăsta.”    

Joi, 3 mai, am avut onoarea să fiu printre cei invitaţi Ia o ceremonie în cadrul căreia Francis Fukuyama, căci despre el este vorba, a primit din partea Fundaţiei Naţionale pentru Democraţie (National Endowment for Democracy) o medalie (Democracy Service Medal) ce a fost acordată pentru prima oară în 1999 lui Lech Walensa şi Lane Kirkland, la aniversarea a zece ani de la istorica masă rotundă ce a asigurat tranziţia paşnică în Polonia.  Printre cei care au mai fost distinşi cu această medalie se află personalităţi precum Dalai Lama (2010), Leszek Kolakowski (2009) sau Seymour Martin Lipset (2004).    

Marc F. Plattner, Francis Fukuyama, Larry Diamond şi Carl Gershman. Copyright © 2010 NED

Nu doar de studenţii de la SAIS se desparte la 1 iulie Fukuyama, dar şi de colegii săi din Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Naţionale pentru Democraţie, din care a făcut parte timp de 9 ani, perioada maximă îngăduită de regulamentul de funcţionare al fundaţiei. Au vorbit despre el Larry  Diamond (Hoover Institution, directorul Centrului pentru Democraţie de la Universitatea Stanford, co-editoar al revistei Journal of Democracy), Marc F. Plattner (Fundaţia Naţională pentru Democraţie, Director al Forumului Internaţional pentru Studii despre Democraţie, co-editor al revistei Journal of Democracy) şi Carl Gershman, Preşedintele Fundaţiei pentru Democraţie.    

După ce i-a ascultat pe toţi cu un amuzament greu de ascuns şi a mulţumit pentru medalia primită, Francis ”Frank” Fukuyama a mai adăugat doar foarte puţine cuvinte. Printre ele şi mărturisirea – ”Vă mulţumesc foarte mult, dar cuvintele mari ce s-au spus aici despre mine trebuie spuse doar despre un om mort. Altfel, începe să creadă că e un om foarte important.”    

    

 F. Fukuyama: “Oare despre mine se spun vorbele acestea aşa de mari?” Copyright © 2010 NED

 

Carl Gershman a strâns de la câţiva din prietenii şi colegii lui Fukuyama mai multe amintiri memborabile care pot sugera câte ceva despre ”Frank”. A selectat trei din ele şi le-a împărtăşit invitaţilor. Iată-le:   

Primul – Fukuyama se află faţă în faţă cu Muhamar Gadaffi şi încearcă să-i explice acestuia de ce nu crede în ideea de ”socialism musulman”. Liderul libian este neplăcut surprins, vădit iritat şi se face că nu înţelege argumentele lui Fukuyma. ”Frank” mai vine cu  câteva argumente, după care decide că trebuie să fie cu totul… franc. Deci, îi spune lui Gadaffi: ”Uite, şi Bill Gates a devenit un om foarte bogat, dar nu prin furt.”     

A doua – Fukuyama  are o discuţie cu Vladimir Putin şi preşedintele Kazahstanului – Nursultan Nazarbaiev. Înceacă să le explice că lipseşte ceva important din democraţia de tip comunist. Acel ceva se numeşte ”accountability”. Adică lipseşte tocmai mecanismul prin care un conducător trebuie să dea seamă celor ce l-au ales, şi aceast ceva trebuie să lucreze ”vertically as well as horizontally”. Putin şi Nazarbaiev se fac că nu înţeleg despre ce este vorba. Atunci, ”Frank” scoate stiloul şi începe să deseneze pe o hârtiei nişte linii – orizontale, verttcale… Putin şi Nazerbajev par şi mai uimiţi. ”Frank” decide, încă o dată, să fie foarte franc şi spune: ”Ce fac aici este să explic câte ceva despre vertical şi orizontal, căci despre democraţie nu am nici o îndoială că ştiţi la fel de mult ca mine…”    

A treia – şedinţă a Consiliului de administraţie al Fundaţiei Naţionale pentru Democraţie. Oricât de ocupat ar fi, ”Frank” vine la şedinţele de acest fel. Richard Holbrooke nu pre vine. De data aceasta, Holbrooke este prezent prin telefon (audio conference). La un moment dat, grav şi important, spune: ”Acum trebuie să vă las, căci plec la o întâlnire foarte importantă cu preşedintele Pervez Musharraf. Frank, ai vreun mesaj pentru general?” Fukuyama răspunde prompt şi la obiect: ”Spune-i să organizeze alegeri libere.”    

Începând cu 1 iulie, Francis Fukuyama devine Olivier Nomellini Senior Fellow, la Universitatea Stanford (Freeman Spogli Institute for International Studies) din California. Cum spunea cineva aseară, “Cu plecarea lui Frank în California, s-ar putea ca balanţa forţei intelectuale să încline în favoarea Vestului” – (cel american, fireşte).    

F. Fukuyama: "Democraţia înseamnă să faci şi să gândeşti." Copyright @ 2010 NED

Despre Francis Fukuyama, sociolog al politicului pe care unii  îl consider un Max Weber al acestor decenii, s-a spus – nu o dată, nu fără gelozie şi nu fără o undă de dispreţ – că este un om de ştiinţă cu faima unui rock star. Ce cred că îl face cu totul diferit printre gânditorii moderni este combinaţia între gânditor şi om de acţiune. Dacă ar fi să aleg cea mai scurtă şi penetrantă mărturisire a lui Fukuyma despre democraţie, m-aş opri, fără mai ezitări la următoarea: “Democraţia înseamnă să faci şi să gândeşti. Nu pot înţelege cum poţi să faci, înainte de a gândi, şi cum poţi să te tot gândeşti, pentru a evita să faci ce trebuie făcut.”    

    

  • Maria R.

    Daca am avea vreo importanta pe harta lumii,ca exercitiu de imaginatie,ce i-ar spune vreunuia dintre presedintii Romaniei dl.Fukuyama?Si,mai cu seama azi,cand iar suntem intr-un mare impas?
    Daca as fi politician,mi-as pune pe desktop si pe telefon ultimul citat reprodus de catre dvs.si de cate ori as fi tentata sa fac o prostie,as avea macar o idee de alter ego in stare sa-mi dea peste mana.
    Om obisnuit fiind,o sa-l tin minte si o sa-l comentez cu prietenii.

  • radu

    In anii 90 cand a aparut la noi Sfarsitul Istoriei si Ultimul Om dupa ce am citit-o mi-am zis :
    Oare cum ar fi sa-l cunosc pe omul asta extraordinar?
    Acum faptul ca pot sa-l cunosc chiar si virtula pe Francis Fukuyama imi produce o mare placere.
    Multumesc domnule Tudoran!
    Nu vreau sa scriu ce a insemnat cartea lui pentru mine in anii 90 si nici sa imi manifest consideratia pentru un asemenea om pentru ca nu am ce cuvinte sa spun.
    Pozele si textul sunt excelente!

  • laudanum

    Daca, aidoma unor cintareti bolnavi, Fukuyama-san merge de-a pururi spre soare apune, ii doresc gokouun o inorimas/u . Poate fi si o cale de a ajunge in tara soarelui rasare, la obirsie, la izvor.
    Pe de alta parte . ducindu-ma la jhu page sa citesc What is Development? imi sare in ochi headlinu-ul: Former President of Spain José María Aznar Spoke at SAIS on April 28. Deci, se poate ( si dureaza de-atita vreme…). Way to go jhu!

  • Vasile Gogea

    Am ajuns la Fukuyama aşa cum a ajuns el la “sfîrşitul istoriei”: citindu-i bine pe Marx, Hegel si Kojeve. Astfel, după 1989, în 1990 şi anii următori, am fost pregătit pentru “întîlnire”. Desigur, cei care i-au urmărit activitatea ştiu că între timp şi-a nuanţat poziţia, dovedind că nu faptele trebuie să încapă într-o teorie, ci teoria trebuie să se plieze după fapte. Pentru mine, în materie de gîndire social-politică, Fukuiama este al doilea “dascăl”, ca să spun aşa, după Raymond Aron. Amîndoi i-au înţeles (critic) foarte bine pe Hegel şi Marx. Ceea ce am încercat şi eu în tinereţe în ciuda faptului că Securitatea mă urmărea şi încerca să-mi monteze un dosar de “legionar”.
    Foarte frumoasă evocarea aceasta, Dorin Tudoran. Ce-ar mai fi de adăugat?
    Probabil multe. Sper să reuşesc s-o fac, măcar parţial, în nişte cărţi.Acum, doar un gînd din Fukuyama: “The end of history will be a very sad time.”

  • fumurescu

    …e bun, domnule! Va invidiez.

  • Dorin Tudoran

    @ fumurescu # 5
    Nu vă stă bine invidia; nu de alta, dar și eu vă invidiez, deseori. O zi bună!

  • Multumesc pentru retrospectiva Fukuyama. Te pomenesti ca autorul respectiv e mai viu si mai interesant decat cartile lui…

  • Dorin Tudoran

    @ Ovidiu Pecican # 6

    Sunt cărțile lui lipsite de viață și neinteresante!?!

Next post:

Previous post:

WP Admin