≡ Menu

Fractura (III)

Unele replici schimbate între Herta Müller şi Mircea Cărtărescu m-au lăsat o vreme fără replică. Există o sumedenie de subiecte pe care cei doi pot clădi un dialog interesant. În schimb, ei aleg unul pe care nu pot clădi vreodată decât monologuri paralele. Cândva mă întrebam dacă nu cumva una dintre caracteristicile fundamentale ale unei situaţii absurde este că toţi cei ce discută în contradictoriu au totală dreptate. 

Când Mircea Cărtărescu, referindu-se la reproşurile rezistenţei doar prin cultură pe care i le face Herta Müller, spune: “Astfel că, la toate reproşurile pe care, singură între toţi cei pe care-i cunosc, Herta Muller mi le face, răspunsul meu ar fi trebuit să fie Levantul. Nostalgia. Totul.”, Herta Müller trebuie să accepte că discuţia lor pe tema aleasă sfârşeşte înainte de a începe. 

Când Herta Müller afirmă:  “Mircea Cărtărescu îmi spunea că el nici nu ştia atunci că există scriitori urmăriţi şi că nu a ascultat Europa liberă. Păi, pentru mine ar fi fost de neconceput, eram un om matur, cum să nu mă fi interest? Era ceva de la sine înţeles. Nu mi-aş fi putut închipui să nu ascult un post de radio care îmi spune într-o oarece măsură ce se întâmplă cu noi. Şi peste tot, în restul ţărilor comuniste, mă refer la Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, scriitorii au fost mult mai preocupaţi de politică. Pentru ei, era de la sine înţeles să facă analiza politică şi social a ţării în care trăiau. Se vede asta şi în operele lor. În România, nu prea găseşti similitudini în acea perioadă.”, Mircea Cărtărescu trebuie să accepte că discuţia lor pe tema aleasă sfârşeşte înainte de a începe. 

Doi scriitori importanţi care au avut şi par să aibă opinii radical diferite despre cum ar fi trebuit să arate reacţiile intelectualităţii în timpul dictaturii. Cum nici unul, nici celălalt nu a fost de partea răului, de aici ar fi trebuit să înceapă consolidarea binelui comun. 

Nu aş fi adus drept argumente confesiuni făcute în timpul unor conversaţii particulare, căci una din  moştenirile otrăvite ale dictaturii este aceea de a ne împinge să nu respectăm diferenţa fundamentală între public şi privat

Nu aş fi dat nimănui şansa să speculeze pe marginea unei afirmaţii din care s-ar putea înţelege că numai cărţile celor ce au rezistat doar prin cultură fac astăzi mândria literaturii române. 

Doi scriitori importanţi care, spre norocul nostru, au scris cărţi ce vor rămâne. Angajaţi într-o discuţie imposibil de purtat, încolţiţi de un argument ori altul al preopinentului, ei fac şi afirmaţii neaşteptate. 

Când Mircea Cărtărescu spune: “Între 1987 şi 1989 am scris poemul epic ‘Levantul’, care este, poate, cea mai violentă parabolă împotriva dictaturii şi a lui Ceauşescu personal scrisă în perioada comunistă.”, eu, unul, simt nevoia să iau o gură de aer proaspăt. 

De când mi l-a dăruit, am recitit poemul lui Mircea Cărtărescu în câteva rânduri, cu o plăcere reînoită de fiecare noua lectură, dar nu mi-a trecut niciodată prin minte că “Levantul” este ce spune azi autorul acelui poem extraordinar. Motiv să-l recitesc.

Am o temere: oricât aş reasculta Veche Rapsodie din Balcani,  nu cred că voi putea ajunge la concluzia că  prietenul meu Harry Tavitian face în La porţile Levantului cel mai dur atac muzical la adresa dictaturii şi a  lui Ceauşescu personal. Cu toate acestea, piesa rămâne excepţională.

 

Ilustrație & Copyright 2010 - DION

Unul dintre neajunsurile pe care le pot provoca asemenea fracturi este că deschid portiţe pentru evaluări stranii. 

De curând, a fost salutată împlinirea a 30 de ani de la elaborarea “unicului text clar anticomunist scris de vreun intelectual în timpul regimului comunist din România în anii ’80.” 

În prezentarea salutului se foloseşte şi un text al meu. L-am scris acum câţiva ani la rugămintea autorului documentului salutat, pentru prefaţa unei cărţi pe care se pregăteşte să o publice. Aş semna şi astăzi, cu aceeaşi dragoste, textul respectiv numai că nici atunci, nici azi şi niciodată nu voi putea  să subscriu la afirmaţia privind unicitatea documentului salutat acum. 

Textul celebrat astăzi a fost elaborat în 1980 şi nu a fost văzut decât de câţiva prieteni ai autorului. Turnătoria nu a întârziat să apară şi documentul a murit în faşă. Unei frustrări venite din de a-ţi vedea o acţiune atât de riscantă bagatelizată de mulţi, ne putem trezi că îi adăugăm într-o zi coordonata unui impact istoric strălucit, dar care a lipsit cu desăvârşire. 

Apelul respectiv poate fi citit oricând cu emoţie. El este mărturia dramatică a frământărilor unui tânăr intelectual, oripilat şi sătul de efectele comunismului. Iniţiativa de a scrie acel text trebuie înregistrată în orice analiză exhaustivă a semnelor de dezavuare a dictaturii comuniste din România. Dar ghinionului că textul respectiv nu a reuşit să circule, repercusiunilor suferite de autor şi ocultării gestului său nu trebuie să le adăugăm astăzi evaluări mai mult decât discutabile. Cum, cu dreptate, scrie Vladimir Tismăneanu: “Nu a fost să fie”.

Disidenţa românească, calitatea fibrei ei, constituie un subiect ce rezistă cu greu unor analize comparative serioase.  Adăugându-i şi evaluări pripite riscăm să parazităm cu totul mesajul pe care existenţa ei l-ar mai avea cumva de transmis. Dacă o facem, data viitoare când va mai trece Herta Müller prin România, coliziunile de astăzi ni se vor părea simple mângâieri, iar fractura ce separă ”oameni de bine” de ”oameni de bine” va fi şi mai dureroasă. 

***

Nimeni nu poate pretinde că primul cuvânt pe care l-a spus nu a fost nici “ma-ma”, nici ”ta-ta”, nici ”pa-pa”, ci “di-si-den-ţă” ori chiar varianta hard ”re-vo-lu-ţi-e”.  Important este ce cuvinte folosim astăzi şi, mai ales, ce anume înţelegem prin ele. 

P.S.  Indiferent de partea cui ați fost în timpul acestui război al declarațiilor care, probabil, va continua, vă recomand să ascultați piesa de aici. Este a unuia dintre cei mai vechi prieteni ai mei. Nu l-am văzut de mult. Trăiește de mult  în Germania, dar nu ocoleşte deloc România. L-am întâlnit prima oară după niște inundații terbile. L-am asculat cântând această piesă și de atunci, indiferent la ce distanță mă aflu în spațiu de el, Mircea Florian este parte a sufletului meu. Un mare artist și un om pe măsura artistului.

  • Mi se pare că M. Cărtărescu are dreptate în legătură cu Levantul. A se vedea fie şi numai Cântecul censorului. Mă refer aici la Cântul al unsprezecelea, variantă, o piesă de teatru în miniatură dar foarte sugestivă, nu ştiu ce ediţie aveţi, dar e adevărat că în cele mai vechi s-ar putea să nu fie. Eu am una mai nouă. Mi se pare că atinge izbitor cultul lui Ceauşescu.

  • Dorin Tudoran

    @ Darie Ducan #1:

    Poate ca aveti dreptate.

    Eu, unul, am simtit capodopera lui Cartarescu mai degraba in sensul acestei caracterizari: “Cu Levantul, Mircea Cărtărescu propune o epopee cu un personaj principal absolut neobişnuit: poezia românească de la începuturi până în zilele noastre.”

    Asadar, nu cred ca “personajul principal” (luat la refec) este acolo dictatura/Ceausescu, cum spune azi Cartarescu. Asta nu inseamna ca nu exista sageti de toate felurile spre dictatura…

    Este, in fond, vorba de ce anume consideram ca se afla sub accentul principal.

  • mihai rogobete

    Până şi Dante a rezistat prin cultură, încă de pe la 1300, (inspirat poate de Mircea Cărtărescu), coborând din italiană, în imersiunea sa spre Infern, prin Latină, adâncindu-se hăt în volgată, pentru ca, prin a sa “rea vestire”, să-nfrunte şi izbească dictatura.
    Am primit numai de câteva ceasuri ultima carte a lui Luca Piţu, Documentele antume ale grupului de la Iaşi -- oraş aflat pare-se în Romania -- in extenso cuprinzând Brazdă peste haturi, text care rexistă nu glumă.

  • Radu Humor

    Un Dizident veritabil ( nu ma incumet sa dau exemple, mai ales de la noi, dar n-am rezerve de a-l scrie cu litera mare ) trebuie judecat intr-un context/cadru mult mai larg, pentru ca altfel ne trezim cu o droaie de contestatari ai unei dictaturi, care-si conduc fosta dizidenta, pana la usa altei dictaturi, pe care o imbratiseaza cu aceeasi vehementa cu care au criticat-o mai mult sau mai putin explicit pe cealalta !

    Pana la urma dizidenta este mai mult decat un act de curaj ce presupune constientizarea tuturor repercusiunilor, si cele bune, dar si cele rele, in functie de reusita sau nu a actului respectiv la un momentul dat a unei perioade ce poate cuprinde uneori atatia ani incat unii nu mai pot fi recunoscuti decat post mortem .
    Dizidenta mai este o stare de spirit ce are la baza constientizarea ca-ti sunt incalcate cu buna stiinta, sub rezerva pedepselor de tot felul mergand pana la cea capitala, toate principiile si libertatile fundamentale, de care altii beneficiaza , unii neavand nevoie sa lupte pentru ele ca-n democratiile consacrate (dar si atunci uneori..), sau dimpotriva te vezi nevoit (niciodata obligat de cineva , ci de ceva -- constiinta ta de om nascut liber) sa ceri, si nu numai pentru tine, aducerea la normalitate a conditiei tale de cetatean al unei patrii pe care nu intotdeauna tu ti-ai ales-o :roll:
    Cand iesi dintr-o dictatura si nu vrei sa observi ca poti intra foarte usor in alta, sau ma rog, ceva foarte asemanator, actul precedent de dizidenta, atata cata a fost, va fi cu siguranta mult mai atent apreciat si judecat ( ca tot sunt adevaratii purtatori ai acestei sintagme, invatati cu judecatile, nu numai la figurat, ci si la propriu :roll: ) .
    Ca altfel, dupa razboi, multi “dizidenti” se-arata !

  • Nu e personajul principal, dar săgeţile acelea sunt izbitor de multe la Ceauşescu şi epoca sa. Până şi nişte versuri ca ” În bucătărie ţăcăn la maşina mea de scris arde tare aragazul, niciun ochi nu e închis!” spun foarte multe. N-o să placă nimănui alăturarea dar nu-mi pasă, astfel de versuri, deşi e total altceva, mă trimit la Istoria unei secunde. Desigur, rezistenţa aici nu e una a subiectului direct în operă, dar nici ornamentală, ci la egală distanţă, zdravăn vizibilă însă. Vodă Tartarot, sclavii, toţi arată asta. Poezia românească ca personaj e ea însăşi un pretext nu pentru a lovi dictatura dar pentru a ajunge şi prin ea la mizeria literaturnică a acestui popor.

  • sam

    Va citesc de la primele articole de pe primul blog. Simpatii politice nu am dar am din alea umane. V-am citit mai ales ca sa va “citesc”. Chiar daca spuneti ce spuneti despre amestecul privat-public, in final tot ceea ce este personal, intim unui personaj public este ceea ce atrage simpatii sau antipatii. Chiar daca respectivul personaj se “ascunde” in spatele productiilor de toate categoriile ele nu vor face decat munca de arheologie relationala mai grea nu si imposibila. Poate mai challenging si deci rewarding.
    Linkul la melodia lui Florian a trezit nostalgii. Am trecut de la el la altii. Si la alte stiluri. Mi-ati “stricat” seara pe care urma sa o petrec de altfel in veninul obisnuit al suparatilor voluntar-afoni de pe Blogarie.
    Tks.

  • Florin Iaru

    Repet: de ce ar trebui (ar fi trebuit) să fie Mircea Cărtărescu un disident și un refuznic? Întrebarea mea e: a mîncat căcat? Și-a turnat colegii? A parvenit? S-a înfipt? A profitat de revoluție? A scris. Constat, azi, că a făcut un lucru de neiertat. Iar Levantul nu e un poem antitotalitar ci o istorie a poeziei. Punct.
    Nene, unii au curaj. Alții, nu. Ce prostie să-i judecăm cu cîntarul curajosului. Poți să fii fricos, dar nu laș sau canalie!
    Dorine, spune-mi, dacă nu te f…eau ăia la icre, n-ai fi avut o viață normală?
    Coposu, să zicem, dacă nu-l umflau noaptea pentru 15 ani, n-ar fi fost un vajnic halterofil?
    Iar Steinhardt poate nu s-ar fi călugărit! Iar poate Ion Caraion, sau Marino, sau Ivasiuc și atîția alții ar fi văzut Parisul în liniște.

  • Florin Iaru

    Iar dacă Pușkin ar fi avut un ridicol simț al onoarei, poate că poezia rusească ar fi avut cîteva capodopere în plus!

  • Florin Iaru

    Constat că nu am răspuns cîtorva întrebări din episodul I. Îmi cer scuze, întrebările, afirmațiile nu îi erau adresate lui @Dorin.

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru# 4:

    Domne’,

    Eu nu-mi reamintesc: care a fost motivul pentru care Puskin acela, candva locuitor si al Chisinaului, a ajuns la duel?

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru # 4

    Domne’,

    Eu tocmai asta fac — nu-l judec. Spun doar ca Herta si Mircea nu au cum sa dialogheze pe tema asta. Sunt prea diferiti.
    Se intampla sa cred ca principalul accent in “Levantul” nu cade pe antitotalitarism; se intampla sa cred ca nu este, cum crede Mircea, cea mai nu stiu-cum-parabola-atac la dictatura lui nea Ceasca. Eu am citit (ca si specialistii care sunt sunt de partea citatului ales de mine dintr-un comentariu) “Levantul” in alta cheie. Poate ma insel.
    Ma opun judecarii necurajorsului cu balanta din mana curajosului — de asta spunb, repet, ca Herta si Mircea nu pot comunica pe aceasta tema.
    Cat priveste speculatiile pe care mi le propui, seria de “daca”, istoria nu se face cu “daca”. Cum singur sugereyi, nici macar istoria literara.
    In ce ma priveste — asa am gasit de cuviinta sa fac, nu am cerut prietenilor si colegilor mei socoteala ca nu au facut acelasi lucru. Dar imi sare in ochi cand se cauta echivalente care nu exista.

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru # 7

    Am uitat: Herta nu se referea la ce s-a spus si ce a apartut DUPA decembrie 1989. Se referea la ce nu s-a spus, nu a aparut etc. inainte de 1989. Or, “Levantul” a aparut in 1990, si perceptia este ca, desi ai scris ceva inainte de 1990, daca a aparut ABIA DUPA, nu prea intra in oala celor spuse ori tiparite INAINTE.

    Ca o astfel de judecata e dreapta ori nu, Dumnezeu stie…

  • Dorin Tudoran

    Nu o sa-i placa nici lui… Paunescu, dar, asa cum spuneti, nu trebuie sa va pese.

    Daca Paunescu ar fi mers pe ce a inceput in Istoria unei secunde si nu se ratacea in ce s-a ratacit, multe lucruri ar fi aratat altfel — pentru el si despre el.

    Dar, asa cum ii reaminteam si lui Florin Iaru, Istoria nu se face cu “daca”…

    Epuizand inca din 1984 anumite experiente, eu nu puteam fi socat, in 1990, de caracterul anti-dictatura al “Levantului”. Nu-l mai puteam citi in cheia in care l-as fi citit chiar si pana in decembrie 1989.

    Sincer sa fiu, ma bucur ca l-am citit in cheia pe care o mentionez, fiindca m-a bucurat poezia ca atare a “Levantului” si nu, cum ar zice, la enervare Florin Iaru, nota “propagandistica” anti-totalitara.

    Lecturi si lecturi. Important este ca recunoastem toti ca “Levantul” e o splendoare de poem… Restul sun detalii venind din subiectivitati, experiente etc. diferite.

  • mihai rogobete

    În sine, actul creaţiei e o dovadă chiar de mare curaj. De unde, dezinteresul faţă de politică, autonomismul estetic, “normalitate” formal-puristă la Mircea Cărtărescu, odată ce abordează în conţinutul ei Limba? Cronotopic,istoric, politic.
    Orice viziune implică un angajament. Rimând substantive cu substantive şi verbe cu verbe -- “cosangvină” -- poezia politzează tribal-naţionalist; împerechindu-le, socializează. “Rimând” Limbile române între ele, cum a făcut Mircea -- îmi permit intimitatea, cunoscându-ne -- în Levant, şi-a urcat fiinţa politică pe metereze. Dacă ţinea cu dinţii de idee, că numai gestionarea cronotopică a valorilor face actul politic autentic, nu s-ar fi rătăcit pseudopolitic într-un partis-pris degradant. Şi nu şi-ar fi revendicat rezistenţa prin cultură ratată.

  • Absolut că e o carte minunată. După mine cea mai bună,e mantia lui Gogol a generaţiei poetice a ultimilor 20 de ani.

  • costache elena-maria

    Imi place tare mult ca ati amintit in acest context de Mircea Florian
    care mie imi ocupa tot…SUFLETUL !!!!
    Un mare om un simbol national pe care il consider cel mai mare dezident ,
    al tuturor timpurilor,inainte si dupa revolutie.
    Nu trebuie sa fii o persoana comerciala ca sa te faci ….AUZIT !!!!
    Eu personal l-as fi folosit pe Mircea Florian ca brand de tara ,in locul…….
    frunzei d-nei Udrea !!!!!
    Pentru sensibilitatea de care dai dovada ,verticalitate,faptul ca nu ai acceptat
    niciodata sa ai un…STAPAN ,te iubim Mircea Florian oriunde te-ai afla si te astepatam in tara sa ne mangai sufletele cu puritatea cantecelor tale !!!

  • Radu Humor

    @ Florin Iaru :
    “Repet: de ce ar trebui (ar fi trebuit) să fie Mircea Cărtărescu un disident și un refuznic? ”
    Pai, cine-a zis ca trebuia sa fie ?
    Dar tot asa de bine, nu trebuia, sau nu trebuie , sa sugereze unii ca ar fi fost…

  • @ Radu Humor

    O personalitate care a dat “Levantul” ar trebui sa nu mai aiba nevoie de alta legitimitate !
    Cu atat mai mult surprinde incercarea de a se angaja literar intr-o sustinere politica ulterioara , nu stiu daca a fost inainte, sau dupa ce a aflat de interesul enorm ( il citeste/reciteste de vreo 6 ani :roll:) pe care i l-a trezit/starnit “Levantul”, fostului si actualului presedinte :roll:

  • @) Florin Iaru

    Nu-mi dau seama daca imi raspundeai si mie, dar daca o faceai iti reamintesc ca nu-mi place sa fiu rastalmacit. Eu nu-i reprosam lui MC ca n-a avut cojones atunci, ci ca pretinde acum ca ar fi avut atunci, ceea ce e cu totul alta mincare de peste. De altfel -- pastram asta pentru mine, dar vad ca ma obligi s-o spun! -, acum 10 -- 12 ani, la BCU Iasi, la o intilnire cu cititorii, a trebuit sa-l cam reped public -- fapt pentru care mi-am cerut iertare tot public, in final -- la afirmatia sa ca, fiind atit de prins de demonul liric in anii optezeci, nici nu stia ce se petrece in tara. Problema este ca afirmatia sa de atunci se bate cap in cap cu cea de acum! Din punctul meu de vedere, subiectul e inchis!

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Humor

    Nu cred ca i se pot imputa lui Mircea Cartarescu declaratiile de cititori pasionati ai cartilor sale facute de Traian Basescu si Elena Udrea.

  • mariana codrut

    @
    Florin Iaru, Dorin Tudoran
    Pai uite,Cartarescu insusi se vrea dizident, de vreme ce spune despre “Levantul” sau, o buna proba de mare virtuozitate stilistica si doar atit, ca e “cea mai violentă parabolă împotriva dictaturii şi a lui Ceauşescu personal scrisă în perioada comunistă”!!! Ciudat cum de nu a suflat pina acum nici o vorba despre asta!
    Eu cred ca e destul de inchipuit -- nici nu e de mirare, la ce maestri a avut.

  • GoldmundR

    Intelectualul si publicul

    In tara si in lume,in Universul limbii romane,
    e ceva putred precum odata in Kongeriget Danmark…
    E mancatorie,e canibalism:roman pe roman,intelectual pe intelectual…
    Teoretic,eu pot iesi usor din aceasta dilema,dar comentand-”gandesc si visez in limba romana”,risc la randul meu sa raman fara un picior,o ureche,un ochi sau fara eumaistiuce.Insa ma intreb cum este pentru toti cei ce se urecheaza in public,in sala de teatru,cu spectatorii adunati ad-hoc,scobindu-se in nas si distrati,dar gata sa aplaude cand pe unul(una) ,cand pe altul(alta)-de obicei este aplaudat cel(cea) care rezista si ramane in picioare,cel(cea)care are ceva in gura-din adversar(a)!- si pare invingator(-oare) si nu convingator(-oare)…
    Deh,un public aparent indragostit in Cuvantul scris.

    Ce e in mintea unui om nu voi afla niciodata si e bine asa,ca fiecare sa-si pastreze sansa sa devina ingerul ideilor,eroul trecutului si prezentului sau al infinitului,macar pentru cateva clipe, in ochii iubitorilor de esprit,fanilor de acel herderian cuvant “Zeitgeist”(ceva precum “spiritul timpului”…)folosit mai apoi de mai marii limbii germane,inclusiv de prietenul lui,Goethe…

    Ciudat!
    Geniile intelectuale sunt cam neputincioase,fragile,sensibile si fac gimnastica lingvistica pe norii cumulonimbus cu cea mai mare extindere pe verticala (care depasesc ueori 18 Km!),aruncandu-se din cand in cand din balconul turnului de fildes ca din Turnul Parasutistilor in bratele admiratorilor care aplauda;anatomic vorbind,geniile intelectuale sunt lipsite de un corp,au insa un calcai al lui Ahile urias,supradimensionat,restul e materie cenusie…Daca vor ei/ele,devin precum buldozerul peste broscuta,indiferent cine le sta in cale.

    Cititorul-spectator,dictatura,tarele poporului care le-a daruit aceasta fantastica limba romana-
    -cine e de vina pentru toate astea?
    Si aceasta intrebare este retorica,ca tot ce atinge varful unui Eisberg.
    Adrian R Apostol

  • Sincer sa fiu pa mine ma doare in pix ce ar fi spus sau ce ar fi trebuit sa spuna “intelectualii”. Pt. mine, in vremurile alea, era evident ca-i nasol, eram sigur ca cel putin 90% din populatie, cu diferite grade de cultura stie ca-i nasol. Nu vad ce mi-ar fi folosit nu stiu ce apeluri, nu stiu ce condamnari ale comunismului in proza sau in versuri.

    Ca unu sau altu se bate azi in cu caramida in piept ca el ar fi spus, sau ar fi sugerat, sau a crezut e extrem de putin important, pa vremea aia era suficient sa mergi in orice circiuma, de ex. la Cateaua Lesinata si auzeai mai multe condamnari ale comunismului, mai ales de mama, intr-o seara, cit nu puteau intelectualii sa scrie o viata.

  • Radu Humor

    @T # 23

    😆 :roll:

  • Daca Liiceanu ar fi avut singe-n instalatie ar fi intrebat-o pe Herta ce au facut intelectualii, dizidenti nemti din DDR?

  • mihai rogobete

    @ NT:…pân-o lua dom’ Liiceanu Nobellul, rara avis ciocu mic.

  • Mihai

    Eu as fi vrust sa-l aud pe Liiceanu intreband ce gest public de disidenta a facut Herta Muller in Romania. Unul care sa o indreptateasca criticile de rezistenta pasiva la adresa altora. Nu cred ca a facut nimic altceva decat ce au facut si ceilalti. Singura diferenta este ca ea a plecat in Germania, gest pe care cu greu il poti considera disidenta. Sau daca asta e disidenta, atunci am avut foarte multi disidenti si criticile ei devin nedrepte.

  • Mihai, criticile Hertei NU sunt nedrepte, raspunsurile “intelectualilor” sunt prostesti, ar fi putut sa fie sinceri si sa spuna, intr-un regim criminal si dictatorial un dizident dur ar fi putut:
    1. Sa-ncerce sa fuga
    2. Sa putrezeasca ca un erou in puscarie, eventual distrus fizic
    3. Sa-ncerce sa supravietuiasca sperind intr-o minune.

    Vrajeala cu rezistenta prin cultura si alte aluzii aruncate la circiuma scriitorilor sunt penibile.

  • Apropo de promisul articol “Umbra Stagiritului în blogosferă”, dar “umbra lui Mircea” ce cusur o avea, mai ales ca, după mine, pică mănuşă pe situaţiune, ca să zic aşa:

    “Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură
    Ce un uriaş odată în războaie a purtat;
    Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,
    Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.

    Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,
    Însă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:”

    (aici, daţi-mi voie la un update -- scuze pentru barbarism -, la poemul lui Grigore Alexandrescu)

    Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorinţă,
    Ş-al tău nume, AVP-ele, moştenire libertăţii să îl laşi”.

    Dar, în fond, cine-a spus că soarta-i dreaptă ori ca după război nu apar mai mulţi eroi levantini decât toti combatanţii la un loc?

  • @) Mariana Codrut

    Mariana, scuza-ma, dar a trecut multa vreme de atunci si nu mai tin minte, tu ai fost la intilnirea aceea, pe care o evoc eu mai sus?

  • maria

    Cred ca baietii astia dinaintea mea cam au dreptate. In fond, care pe la colturi, care dupa colturi, care pe la “Cateaua lesinata”, care cu voce tare, care bolborosind eram toti “contra”, toti “ne opuneam”.
    Problema este ca noi, romanii, nu suntem ca polonezii. Acolo, in ’80 au inceput muncitorii carora, fara sa le puta, li s-au alaturat imediat intelectualii si opozitia de matrice catolica. Intr-un singur an, Federatia sindicatelor ajunsese la 9 milioane de inscrisi care, toti de acord, nu vroiau capul cuiva ci destabilizarea si terminarea monopolului partidului unic, prin non-violenta.
    Noi??… Am continuat cu “pe la colturi”, cate o scriere indrazneata, rugaciuni sa moara “ala”, turnatorii cat cuprinde, fugi mai mult sau mai putin periculoase. S-o spunem pe cea dreapta , desi toti “opozanti”, ne-am dovedit incapabili de cea mai firava asociere. Ne meritam soarta…

  • Dorin Tudoran

    @ No Name #29 and @ All:

    V-as fi recunoscator daca nu ati mai trimite mesaje in care se fac referiri negative sau ironii la adresa unui anume blogger.

    Multumiri.

  • Florin Iaru

    Eu cred că nu am auzit de la Mircea, pînă acum, niciodată, că ar fi fost vreun disident. Eu cred că, atunci cînd vorbeşti despre tine, dacă nu eşti megaloman, eşti stîngaci.
    @Liviu
    Nu înţeleg. Zău că nu am avut nici cea mai mică intenţie polemică. Rezistenţa prin cultură nu există? OK. Atunci spune-mi dacă aruncăm la coş Şcoala de la Tîrgovişte. Sau onirismul? E mai bun M Preda decît MHS? Mai relevant? MHS nu a avut nici cel mai mic curaj. Cum procedăm? Eu cred că un om ca tine judecă întotdeauna cu subtilitate. Şi ce mă doare e că tocmai tu te-ai simţit atins, cînd e evident că ar trebui să te doară-n beşcă! Eu întreb atît: dacă n-am ieşit în stradă, dar nici n-am mîncat căcat, e blamabil? E insuficient? Dacă am scris o carte frumoasă e zadarnic? Dacă, împotriva curentului, mi-am dus viaţa conform gramaticii, voi fi umplut de zoaie?
    @Dorin şi @Liviu
    Constat că disidenţii sînt cei mai relaxaţi şi cei mai subtili. Eroii de strînsură, însă, înfierează cu mînie proletară. Dacă toţi am fost vinovaţi, nimeni nu e vinovat. Paradoxul grecilor mincinoşi… 🙂

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru # 33:

    1. Nici eu. De aceea afirmatia lui atat de “bold” m-a luat cu totul pe nepregatite. Si apoi, in acelasi text, pa considera ca disidenta e o sinucidere si asa ceva nu era o obtiune pentru el, apoi ca poemul lui fusese cel mai dur atac-parabola la… Da, cred ca stangacie… Mai cred ca exemplul cel mai bun nu era cel cu “Levantul”, fiindca intr-un posibil dialog direct, in direct pe un canal de televiziune, pe scena Ateneului, la o asemenea afirmatie Ferta il putea lua usos si scurt pe revver: “Eu vorbesc de ce trebuia spus, scris si facut inainte de decembrie 1989, nu de ce a aparut in 1990…” De aceea incercam sa-ti explic ca eu am citit “Elavantul”, nvolens-nolens, in alta cheie, fiindca in 1990 parabolele neaparute inainte ma interesau mai putin.

    2. Cred ca poti vorbi si mai putin stangaci despre tine insuti si fara sa fii megaloman. Numai ca Mircea era prea infierbantat pentru a a avea controlul extraordinar pe care il are, d obicei, asupra vorbelor publice.

    @ Florin & LIviu:

    3. Ca sa dea megalomania si peste mine: cred ca am avut dreptate, ca am atins o rana inca inchisa superficial. Deocamdata nici macar oameni intregi la cap si suflet (daca-mi dati voie sa ma adaug dumneavoastra amandurora) nu pot discuta fara sa se aprinda peste poate despre anumite lucruri.

    Poate vor reusi copiii nostri; depinde inas si de cele pe care le vor afla de la noi si cum le vor afla…

    Zi buna!

  • Florin Iaru

    @Dorin
    Exact aşa l-am citit şi eu (Levantul). Şi mă bucur că l-am citit aşa. Ce nu-i imposibil e să fi răsuflat aluzii… dar ce nu era aluzie înainte de ’89? Căldură mare! Curat murdar! Să se revizuiască! Ne-ar trebui o tiranie ca-n Rusia! Privesc la comédie. Puteai fi mort, ca Caragiale, şi tot spuneai ceva împotriva sistemului. Pentru că sistemul era atît de strîmb încît orice fir de iarbă era o ameniţare!
    Gîndeşte-te! Zic: mi-e frig şi lumea vibrează de emoţie. Zic: mi-e frică şi lumea mă ovaţionează. E normal ca orice citat, orice frază normală să sune subversiv. Ceva e în dezordine şi în mintea oamenilor… N-o spun în sens rău, cu cu o îngrijorare neascunsă!
    Apoi, e normal să te-nfierbînţi. E viaţa ta în joc.

  • @) Florin Iaru

    Nu, n-ar fi nici un motiv de gilceava, nici nu este daca ne gindim bine, ceea ce nu inteleg este de ce trebuie sa numesc literatura de calitate rezistenta prin cultura si nu, pur si simplu, literatura buna, literatura de calitate. Mai precis, la ce ne trebuie “rezistenta prin cultura”, cita vreme rezistenta este ori nu este? Iar Mircea, ca de la el plecase discutia, cred ca a fost nu stingaci, ci foarte stingaci cu formula cu pricina!

  • mihai rogobete

    Se subînţelegea, dle. Florin Iaru, distanţa lui Luca Piţu şi a multor scriitori tineri faţă de pensioanele US: prea scumpe!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran @ Liviu Antonesei @ Florin Iaru

    Nefiind scriitor/poet/jurnalist, sper ca nu veti considera interventia mea ca pe un semn de imixtiune nelalocul sau (mai ales ca sint plecat de aproape 35 de ani).
    Mi se pare ca discutia despre lipsa de opozitie reala in fata regimului comunist in Romania atinge in mod evident un ‘nerv’ care a fost ‘amortit’ in toti acesti ani, in care examinarea realitatii jalnice a disidentei intelectuale a fost in mod mai mult sau mai putin deliberat neglijata (de fapt, impinsa sub covor, ba chiar ocultata).
    Este incontestabil ca numarul celor care au avut curajul si coloana vertebrala sa conteste public represiunea a fost socant de minuscul. Dintre acesti foarte putini disidenti reali, unii au devenit (sau poate erau si atunci) persoane greu acceptabile si poate si-au pierdut relevanta pentru lumea de astazi. Dar nimeni si nimic nu le poate contesta astazi calitatea de rara avis si modul in care s-au expus riscurilor enorme, in timp ce restul intelectualilor (si al societatii romanesti) se complacea in idea de a nu clatina barca, in schimbul unei vieti mizere, pline de privatiuni, lipsita de drepturi elementare, dar fara ‘complicatii’.
    Pe de alta parte, cum spuneti si Dvs., s-au scris carti foarte bune, si autorii lor nu s-au prostituat in mod explicit (cel implicit este fenomenul la care se refera Herta Müller). Multi dintre autorii de carti valoroase erau atunci, si continua sa fie persoane extrem de afabile, urbane si al caror talent este indubitabil. Nimeni nu le poate contesta opera si pozitia in contextul culturii romanesti. Dar asta nu-i poate transforma in ce nu au fost, si anume, opozanti reali ai regimului. Metamorfozarea a posteriori in stalpi ai unei societati civile care isi exorcizeaza absenta/apatia/’rezerva’ din fenomenul contestarii active a unui regim brutal si abuziv, prin minimalizarea discursului critic al celor care au alt gen de trecut, este o incercare nefericita de compensare, si dovedeste inca o data (daca mai era necesar) nevoia urgenta de confruntare a adevarului istoric real, nu cel al ficitiunii convenabile astazi.
    In final, cei care au indraznit in anii aceia sa nu accepte ‘stind jos’ metodele contondente ale sistemului totalitar, au fost intotdeauna singuri. Unii dintre acestia au hotarit sa paraseasca Romania tocmai din acest motiv, dar fara a renunta sa continue opozitia fata de comunism din tarile in care se refugiasera. Idea ca optiunea acestora din urma devine in cadrul dezbaterii provocate de remarcile articulate de Herta Müller, un cap de acuzare (intr-un rationament utilitar dar lipsit de subtilitate), nu face cinste celor care, in pofida talentului si prestigiului, nu au avut atunci fortitudinea sa ia drumul incomod al disidentei ‘pe fata’.

  • @) Gheorghe Campeanu

    As spune ca, in acest moment, toate punctele pe i au fost puse! Excelenta sinteza a situatiei/dezbaterii.

  • Pa vremuri lucram in Ro la un institut de cerecetare. Aveam o femeie de serviciu analfabeta, da tare simpatica si harnica. Intra val virtej in sala de proiectare si striga “Inginerii cu picioarele pe masa, trebe sa spal podeaua”, nici un ing. nu-ndraznea sa se-mpotriveasca.

    Asa ca va spun si io, scriitorilor, intelectualilor, puneti picioarele pe masa, trebe spalate podelele!

  • mihai rogobete

    Curajul, iniţiativa şi laşitatea, indiferenţa nu ţin nici de fatumul individual, nici de cel colectiv. Atenţia, curiozitatea, setea de cunoaştere şi eliberare -- trăsăturile normalităţii psihice -- constituie temelia, pe care, sprijinindu-se, cunoaşterea şi convingerea, flerul şi revelaţia împing omul să îndrăznească. Cunoaşterea minuţioasă i-a insuflat lui Christian Barnard temeritatea primei operaţii pe cord; crezul le-a dat curaj primilor creştini să-nfrunte martiriul.
    Crezul anticomunismului şi disidenţei româneşti pre-decembriste n-a fost corect. Aşa cum, confiscând revoluţia, postcomunismul a construit un capitalism (comunist) conform viziunii marxist-leniniste asupra acestuia, opozanţii neocomunismului au rămas captivi “înc’o revoluţie”-i neoprite marxist-troţchiste. Militantismul Europei libere a fost destabilizator-polemic, nicidecum doctrinar-constructiv, ideea capitalismului modern nefiind luată măcar în discuţie. Şi nu numai că-i doctrinar nesolidarizată post-disidenţa, ci, cariată de maniheismul funciar, riscă măcinarea apatică şi bolşevizantă.

  • @ Radu Humor

    Nenorocirea-i ca unii au inceput sa creada ca dizidenta anticeausista ( ca de cea anticomunista nu s-a mai auzit nimic dupa ce adevaratii patrioti romani au fost decimati in inchisorile comuniste ) consta in ceea ce faceau unii mai nervosi la minte, deoarece nu li se publica o poezie, nu li se dadea un apartament mai central , sau un oscior pe masura ( ca restul care n-aveau ce manca si traiau in niste conditii animalice, cam cum se prefigureaza si acum, scrasneau din dinti, sau injurau orintre ei, cam tot ca acum :mrgreen:
    Pana la urma, la asa revolte- asa dizidenti !
    Si tot pana la urma e bine ca a fost asa ! :roll:
    Ce nevoie aveam de mai multi Liviu Babes, de pe urma dizidentei caruia, una cu adevarat veritabila si dusa pana la gestul suprem ( de care se apropie in comparatie poate doar greva foamei unui intelectual ca DT), n-a ramas decat fum, scrum si carne arsa ?! :mrgreen:
    Pentru ca macar atat ar fi putut face dupa, ca orice viteji, pretinsii dizidenti, sa-i respecte memoria (ce ar fi fost pana la urma , chiar un act de dizidenta, mai ales daca tinem cont de faptul ca cei care s-au cocotat la putere nu erau decat cei din esalonul doi, al celor care-l adusesera la exasperare pe tanarul student clujean !)
    Si la fel ca el au sfarsit atatia altii, ramasi necunoscuti (ganditi-va numai la cei impuscati la incercarile de trecere frauduloasa a frontierei de stat ! .
    Normal ca atunci cand crezi ca a scrie frumos, fara sa stampilezi dorsal puterea ( atentie !:oricare ar fi ea), sau ai avut curajul sa injuri in baie, la “coada”, sau chiar in crasma la madam Candrea, dar indirect si cu subinteles ( nu era periculos ca nimeni nu turna, fie din solidaritate “in ganduri si-n simtiri” fie ca stia ca ala era provocator ordinar ! ), amr putea sa ne iasa la numaratoare cam putini dizidenti >
    Numai ca astfel am face greseala celor care aduna “mere”+ “pere” = dizidenti !

  • mihai rogobete

    Conform ultimei vechi dileme a dlui. Andrei Pleşu, singurul partid istoric supravieţuitor ar fi cel conservator.

  • HORIA

    Herta Müller are dreptate! “Levantul” (poem antiautoritar?) reprezintă “Fanarul”, compromisul fanariot. Nu a existat nici o opoziţie. Cei care au colaborat zeci de ani la presa de indoctrinare au consolidat dictatura. Sau am avut un Pasternak, un Soljeniţin, und Kundera etc. H. Muller a ales singura alternativă: exilul! Fiecare încercare de opoziţie, era stârpită în faşă de colegi! Şi dacă Cărtărescu susţine că nu a auzit de persecuţii etc, înseamnă că nu a vrut să audă şi nu a ascultat niciodată “Europa liberă”

  • divanuriletomitane

    @ neamtu tiganu # 40

    Acum, in « institutul de cercetare Romania » ( nu si de dezvoltare, poate peste vreo 2- 3 secole, sa avem rabdare, mai vorbim atunci…), « femeile de seviciu » de profesie, cele care se ocupa cu curatarea de mizerii a « scumpei noastre patrii », nu sunt nici simpatice nici harnice. Sunt insa « competente », chiar « tehnocrate », din 4 in 4 ani sau atunci cand se discuta de independenta politica necesara in administratie….Iar « inginerii » tot stau de vreo 20 de ani « cu picioarele pe masa », de au ajuns sa se obisnuiasca sa munceasca asa….Nu-si pot lua o pozitie comoda deoarece « femeile de serviciu » tot cauta gunoaie iar interesul national tine de curatenia necesara exemplara a « scumpei noastre patrii » Romania, si nu de ceea ce poate gandi sau face un « inginer »….

  • maria

    @ divanuriletomitane # 45

    Nu sunt obisnuita sa va citesc in aceasta “vesta”. Va reuseste foarte bine, complimente.

  • radu

    Suparare mare pe ”boierii mintii” !
    Herta Muller le-a pus oglinda .
    Si nu le-a placut ce-au vazut asa ca au spart-o.

  • Radu Humor

    Ca nu s-a facut curat nici inainte nici dupa ’89 in Romania, se vede ( a inceput insa sa si miroase :mrgreen: )de la o posta si eu zic ca cea mai mare vina o are…..femeia de serviciu :roll:
    Pentru ca “inginerii” au reusit sa-si traga nu numai picioarele, ci si averile deasupra mesei , astfel incat grosul mizeriei nu se mai afla sub, ci deasupra masei de creduli si ametiti de promisiuni.
    Dar din pacate femeia de serviciu continua sa dea cu mopul doar pe dedesubt, facand curatenie (macar odata la patru sau cinci ani), spaland creierele celor ce nu se pot dumiri de unde vine atata rau si murdarie peste ei, din moment ce iata, o data la cativa ani se face (pe/din banii lor 😉 ) o curatenie strasnica curatenie , acolo dedesubt :roll:
    Cand se vor destepta de cap si vor impune o curatenie generala si sus si jos (fara aluzie la cea care se pricepe atat de bine sa dea cu mopul incat spala, curata si netezeste mintile a cateva de mii de alegatori, care-o ridica/transforma prin voturile lor din femeie de serviciu a tuturora, in aleasa portocale sau de alta culoare a unora (sau invers :roll: ), fara sa mai faca posibile miracole ca cele de mai sus, de abia atunci va putea sa arate si sa miroase frumos si Romania :roll:
    Pana atunci putem canta la nesfarsit, la ore matinale si si-n miez de noapte (cine asculta?!) “Desteapta-te romane !”, ca “situatiunea”, tot asa ramane …”roll:

  • Florin Iaru

    Hm. Am spus eu cumva că MC a fost disident? Refuznic? Lider al împotrivirii? Am vorbit eu cumva de «rezistenţa prin cultură»?
    Acum, dacă-i dăm deoparte pe Soljeniţîn sau pe Zaharov, spuneţi-mi, marea Uniune Sovietică (care pe toate le deretică) ce disidenţă a avut? Spuneţi-mi numele unui disident albanez. Sau corean (de nord). Cu cît un regim e mai dur şi mai impenetrabil, cu atît numărul disidenţilor scade. Puteţi aprecia duritatea unui sistem după numărul descrescător al persoanelor care se împotrivesc pe faţă. Ar fi şi ăsta un răspuns…
    @Liviu
    Ieşenii tăi, cu mic, cu mare, au plănuit să iasă în decembrie 89. N-au reuşit. I-a umflatără grabnic. Gestul (acţiunea) lor n-a avut finalitate. Cam aşa stăteau lucrurile şi cu noi, toţi ceilalţi, dacă eşua mişcarea timişoreană. Repet: articolul lui Mircea e un răspuns nepotrivit la o întrebare care nu trebuia pusă. Dar nimic mai mult. Şi nimic mai puţin.
    @divanuriletomitane
    Cu tristeţe spun: După război mulţi viteji se arată. O analiză corectă nu îndreaptă istoria. Dar nici nu trebuie să o înnegrească mai mult decît e cazul.
    @mihai rogobete
    existenţa capitalismului «bolnav» trebuie s-o puneţi, exclusiv, în cîrca poporului. Cum alegi, aşa dormi. Să nu mă luaţi cu «intelectualii trebuie…», că nu e corect. Istoria lucrează cu date şi fapte, nu cu probabilităţi. Am fugit pe cîmpii şi pe dealuri, urmărit de furia populară eliberatoare! România a ales şi alege cu un ochi în stomac şi cu altul în pernă. Ce s-a ales vedem azi, toţi, cu o disperare crescîndă. Asta nu înseamnă că, de-ar fi să se păcălească încă o dată, «poporul» n-ar pune botul. E aşa de grea realitatea, mai bine să te salveze careva!

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru:

    Parca si eu ziceam cam acelasi lucru — cei doi HM & MC pot dialoga despre multe, numai pe subiectul acela nu se leaga. Week end placut.

    Sa fim noi sanatosi — data viitoare, iesim, cu mic cu mare, si nu doar la Iasi. Va fi prima revolutie care nu se va amana din cauza ploii.

  • Ati citit romanu Helden wie wir, Eroi ca noi, este scris de Thomas Brussig in 1995? Romanu incepe cu afirmatia lui Klaus Uhltzscht ca EL ar fi darimat zidu Berlinului, cu p**a. http://jetzt.sueddeutsche.de/upl/images/user/ro/rose/185023.jpg

    update: pe femeia de servicu o chema Tica, a avut probleme cu secu, a fost prinsa ca a sustrat documentatie secreta, cu care impachetase un lemn ce-i trebuia la soba. A marturisit ca nu stie sa citeasca si deci nu a inteles termenu de “secret de servicu”.

  • de nicăieri

    @Florin Iaru

    Numai dacă îngăduiţi o părere …

    Compensăm absenţa eroilor cu o inflaţie colosală de cuminţi foarte vocali. Efortul de a nu îţi prostitua cuvintele nu e un merit. Este o chestiune banală de igienă personală. La unii -- de destin. Dar, dacă nu ţi-ai prostituat cuvintele, nu înseamnă neapărat că eşti fecioara Maria.

    În fond, cel mai subversiv (şi anticomunist) vers rămîne: “Şi ningă … zăpada ne-ngroape”. Ce poate fi mai subversiv decît … melancolia ?

    Cu gînduri bune.

  • Florin Iaru

    @Păi, da, Dorin, cum altfel?
    Iar eu, cinstit să fiu, nu prea vreau să fiu revoluţionar. Revoluţiile sînt întotdeauna anticamerele terorii. Eu zic că în decembrie a fost o contrarevoluţie, ca dovadă că n-am tăiat capete şi n-am pus pe nimeni pe coji de nucă. Oare ar fi trebuit? Mai mult, învingătorii au fost cei împuşcaţi sau schilodiţi.

  • maria

    @ Mihai Rogobete # 41

    Scuzati, care “revolutie confiscata” ? O luam de la capat cu legenda asta ?
    “Postcomunismul a construit un capitalism (comunist) conform viziunii marxist-leniniste asupra acestuia…” mi se pare o fraza cel putin obscura. Multi ex-sovietici, la momentul potrivit, au uitat pe loc cum este cu marxist-leninismul si s-au pus imediat pe treaba in cel mai pur stil mafiot, devenind multimiliardari. Si daca au facut-o ei…

    @ Florin Iaru # 49

    -- Am ajuns sa ne comparam cu albanezii si cu coreanii care, sarmanii, nu stiau chiar nimic din ce se intampla dincolo de oraselul lor, ce sa mai vorbim de frontierele statului ? Noi nu stiam ? Ba am stiut foarte bine, mult si din totdeauna. Toti sau aproape toti.
    -- Ce s-ar fi intamplat daca ar fi esuat miscarea timisoreana ? S-ar fi intamplat exact ce s-a intamplat, conform scenariului deja scris, corectat si gata de pus in scena, cu rolurile atribuite.

  • mihai rogobete

    @Florin Iaru
    Vorba crainicilor sportivi: ori mass-media, ori liberul arbitru.
    Spuneaţi “conştiinţă abdominabilă”?

    @Dorin Tudoran
    O soluţie ar putea fi şi ieşitul din s(c)andale.

  • Credeţi că dând vina unii pe alţii se va rezolva ceva? Toţi ştim că Herta Muller are dreptate iar reacţia ei severă trebuie judecată cam aşa: elitele noastre scriitoriceşti au ca şi noi o problemă cu libertatea de sine, moştenită de pe vremea cronicarilor. Fiindcă drepturile de autor rămân mereu vorbă goală, îşi vând conştiinţa pe te miri ce, sau fac un joc dublugândit (Orwell), ca înainte şi după 1989 şi mereu. Excepţiile, destule, nu s-au bucurat de prea mare apreciere publică. Dar măcar trebuie să recunoaştem efectul coroziv al multor scrieri, efect care, slab şi nedifuzat acătării, a căzut în gol. În fond ni se reproşează felul nostru de a fi, naţie ţinută departe de şcoală şi performanţă europeană. Petru Tomegea

  • Hantzy

    Adevaru ie ca femeia de servici, avansata la grad de personal auxiliar, este cel mai important personaj dintr-o afacere: ea ii face ordine sefului intre hartii, si, daca intelege ce ceteste, primeste prima de confidentialitate, tot ea dispune achizitionarea de materiale igienico-sanitare, far’ de care personalu’ ar ingrasa natural boschetii din curtea societatii, si tot ea stie cel mai bine cine va fi urmatorul avansat sau cel trimis la fortele de munca … numa’ s-o-ntrebati!

  • mihai rogobete

    @Maria: După ce i-a fost confiscată Timişoarei, mai toate au virat în absurd.

  • mariana codrut

    @Liviu A.
    Scuza-ma, Liviu, ca raspund abia acum. Nu, nu am fost la acea intilnire cu Mircea Cartarescu. Am fost la o singura intilnire a lui la Iasi, de la Casa Pogor, unde a venit cu sotia; l-am (i-am) vazut acolo facind reverente adinci la personaje pe care eu nu le stimez, motiv pentru care nu mi-am dorit sa-l (sa-i) mai revad. (De altfel, MC nu ma convinge cind vorbeste in public).
    Stiu ca atunci Ioana N., la reprosul meu amical, mi-a raspuns, in replica rautacioasa: “esti foarte putin simpatizata aici “(adica la Pogor).
    Stiam. Si imi asumasem aceasta antipatie. Dar tristetea mea ca ei venisera si “cautionau” cu gentilele lor reverente tot felul de lepre locale le-a scapat celor de la centru cu desavirsire.
    In trecere fie spus, nu sint singurii care vin si cautioneaza -- pentru un premiu, pentru o cazare de lux, pentru o icra -- “pohetii” ieseni….

  • divanuriletomitane

    @ All, dupa Tica « tiganca »….

    Am curajul sa ma adresez tuturor, deoarece viziunea lui « Neamtu Tiganu » atinge multe din gravele probleme cu care ne confruntam… Fara a uita ca ocazia a adus-o d-nul Dorin Tudoran care a avut curajul, dupa Herta Muller ( el n-ar fi putut avea aceasi oportunitate, nu pentru ca nu are Nobelul, desi are « Nobil »ul de mult, sau, tocmai de aia…), sa fluiere in biserica celor care atunci « cand vin, parca se duc » ….Un alt mod de a defini « rezistenta prin cultura », un fel de « antimecanica », pefect opusa « mecanicii clasice », dar nici consonanta cu « mecanica relativista » sociala a viitorului….Pe aceasta directie, ei ( Liiceanu, Plesu & co ) inca il combat vehement pe parintele lor spiritual, Constantin Noica, pentru al sau « Rugati-va pentru fratele Alexandru »….

    @ Maria # 46
    Ca intotdeauna, reusiti sa ma tineti in priza….Multumesc. Pe de alta parte, nu (mai) incerc sa-mi reuseasca ceva foarte bine. Parca tine de acea idee a lui Motru legata de pregatirea umanista promovata de statele mari in tarile mici in timp ce la ei preponderenta e pregatirea tehnica. « Vesta » de care vorbiti, am avut-o intotdeauna. Niciodata nu i-am privit mai bland pe « ai nostrii » decat pe ai lor…Am preluat fara rezerve sintagma « Stanga caviar » si chiar am imaginat-o pe cea in oglinda, « Dreapta piranhya », fiind convins ca problema tine tot de viziunea ( oameni, institutii…) mostenita la cotitura din 1989. Par mai mult in cealalta « vesta », mai ales pe blogul d-lui Tudoran ( singura mea forma de exprimare publica deschisa in ultima perioada ), deoarece, daca greselilor « alor nostrii » se cunosc si se supermediatizeaza, despre greselilor « alor lor », scriu, cu foc, doar persoane gen Vadim sau Paunescu. Ceea ce, in mod paradoxal ( desi, parca a inceput sa le convina tuturor…. tot mai raman resturi de la ospaturile celor cu adevarat puternici….), mai mult le face bine « alor lor »….

    @ Radu Humor # 48
    Ca intotdeauna, focalizati interesul exact acolo unde imi lipseste substanta sau structura ( din motive de timp, de interes manifestat de auditoriu, etc…). E drept, « inginerii » si-au rezolvat problema, ducandu-si si averile deasupra mesei…Structuri academice, universitare, de cercetare, patronale, sindicale, etc…, nu mai au nici-o treaba cu realitatea menirii lor sociale. Inclusiv femeia de servici, electoratul in viziunea dvs., dupa cum scria si Revel adus in memoria noastra de d-nul Dorin Tudoran, din 4 in 4 ani, tot mai curata cate ceva. Problema tine insa de faptul ca « ING(IN)ERII DE SERVICII » ( voi reveni mai jos ) tin blocata societatea intre cei 4 ani, mai mult, atunci, mai vin si cu mitul « tehnocratului », nascut ( ar merita un efort sociologico=statistic in aceasta directie ) si crescut in ograda lor…. Faptul ca « femeia de servici » da cu mopul doar pe dedesupt spaland creierii…, imi arata de fapt ca si dvs. asociati mitul femeii de serviciu cu cel al « ING(IN)ERILOR DE SERVICII » ( explicatii mai jos ), facand apel la ceea ce ar trebui sa insemne puterea votului in democratie. Deci, tot la noi, la « mijlocasi » ( de ce nu, si la ingineri ), e problema…. Nici eu nu sunt cu « Desteapta-te romane ». Mai degraba cu « Desteapta-te omule »….

    @ Florin Iaru # 49
    « Cu tristeţe spun: După război mulţi viteji se arată. O analiză corectă nu îndreaptă istoria. Dar nici nu trebuie să o înnegrească mai mult decît e cazul.”
    Tinand cont ca am citit cateva carti deosebit de adevarate la care ati fost consilier editorial, nu pot sa va scriu decat « cu amor », cum va scria d-nul DT deunazi….
    1. Ref. la « razboi » : La revolutia din 1989 am fost in » masa prostilor » pana la sediul Politiei din localitate. Fiind prea multi « destepti », iar eu fiind prea « prost » ( aveam doar 28 de ani si mai eram si inginer, stiti bancul cu deosebirea dintre un caine si un inginer ?… ), am considerat ca sunt destui oameni ( chiar « de bine »…) mai bine pregatiti decat mine care se vor implica si vor dezvolta fericit Romania dupa ce am scapat de « capcaun » ( Ceausescu ). Ulterior, am avut incercari suficiente de a-mi reconsidera poziitia ( de aceea nu ma atinge cu nimic remarca dvs. ), dar « revolutia » se dăduse, « la kilogram » ( stiind că « vaca », cu totul, se dă mai greu…, sau, in context, se primeste mai greu )….
    2. Înnegreala pe o pot aduce eu « alor nostrii” e nimic pe langa “stralucirea” pe care o pot prelua ei din abordarea mea echilibrata intre « ai nostrii » si « ai lor ». Ei insa doar se apara si ataca prin Vadim si Paunescu ( adica, atacul nu exista, mai mult, ne atacam singuri astfel ). Nu se pune problema unor atacuri precum in razboaiele clasice. Trebuie insa sa echilibram tendintele propagandistice din cele 2 tabere pentru a putea ajunge la miezul problemelor. E normal ca noi sa avem initiativa ( « ai lor » sunt in varf, ce rost ar avea sa schimbe ceva daca nici noi nu suntem expliciti iar lucrurile in general sunt neinteligibile, chiar strategic…? ) . Ce ne facem insa ca in acest mod, « propagandiistii », ies din lumina reflectoarelor ( inclusiv « inginerii » din spatele lor ) si apare pericolul « pasirii in lumina » ( iata ca sunt buni si « rezistentii prin cultura » la ceva, p-asta am furat-o de la Liiceanu…) ?

    @ Dorin Tudoran # 50
    Sper ca la urmatoarea revolutie «r»-ul, sa fie detasabil -- sintagma potrivita fiind cea de (R)EVOLUTIE…. Si mai sper si ca nu se va amana, atat din cauza ploii, cat si din cauza vantului….

    @ Neamtu Tiganu # 51
    Ati intuit continuarea diminuata pe care am dat-o viziunii dvs. Fiind la Paris pentru 6 luni in anul 2004, am luat cu mine printre alte carti si cartea lui Andrei Plesu, « Despre ingeri ». Dupa ce am citit-o, am considerat ca ar fi trebuit sa se intituleze « DESPRE ING(IN)ERI » atat timp cat parea un manual foarte structurat ( de unde legatura cu ingineria ) pentru pregatirea specialistilor din serviciile secrete. Explic astfel, acum, structurarea folosita anterior, ingineri, femei de serviciu si « ing(in)eri de servicii »…
    In plus, ref. la link-ul oferit : Intr-un moment crucial al activitatii mele profesionale, am luat o decizie de a continua pe cat posibil in afara artificialului care inunda mediul corporatist in care ma aflam ( foarte sensilbil la mediul politic, mass-media, mediul « in(gin)eresc »….). M-a influentat atunci si lectura cartii « Codul lui Da Vinci » in care era o ideea prin care ni se sugera sa fim cat se poate de naturali atunci cand ne inunda artificialul. Nu poate fi o legatura prea directa cu link-ul dvs., dar, in context, daca ne referim la daramarea de ziduri, reiese din ce in ce mai frecvent ca forta bruta populara pare a fi de preferat fata de siguranta si neimplicarea acelora care « stau cu picoarele pe masa » pentru ca nu cumva sa se murdareasca….
    Faptul ca Tica nu stia sa citeasca a salvat-o…Poate e un moment zero al constientizarii “prostilor”prin faptul ca, poate, vom intelege ca “ oamenii democratiei” nu ar trebuie sa stie sa faca rau, ceea ce, poate, ne va salva….Iar aici, dupa cum scriam odata, « cei care atunci cand vin parca se duc » ( rezistentii prin cultura ), gresesc. Ei cred ca raul nu poate fi extirpat decat cu mijloacele raului ( Gabriel Liiceanu, in « Idei in dialog », revista desfiintata din motive eoliene, nu si pluviale….)

    @ Maria # 54
    -- Nu cred ca d-nul Mihai Rogobete a intentionat sa transmita mesajul pe care l-ati inteles dvs. Mie mi s-a parut, si acum, dar si inainte, ca se afla intr-un permanent efort de echilibru intre « ai nostrii » si « ai lor ». E drept, fata de viziunea/gustul mea/meu, cu mai multa nostalgie fata de meritul istoric al Romaniei….Eu cred ca « meritul » noastru trebuie castigata prin « lupta » de reconsiderare a pozitiei noastre de membrii NATO si UE cu drepturi depline, la acelasi nivel, de reconsiderare a noastra, ca piata de 22 de milioane de consumatori, a 2-a dupa Polonia dintre tarile est-europene devenite capitaliste dupa anii 1990.
    -- « Revolutie confiscata » ? – Intr-adevar o legenda intretinuta chiar de unii dintre eroii ei ( dintr-o « anumita parte » a lor ) …Daca « se vinde » bine….
    -- D-nul Florin Iaru va prjeluieste o formulare care, sunt convins, va ramane : “ Ce s-ar fi intamplat daca ar fi esuat miscarea timisoreana ? S-ar fi intamplat exact ce s-a intamplat, conform scenariului deja scris, corectat si gata de pus in scena, cu rolurile atribuite. ». Aici este vorba de ceilalti eroi ( nu din acea « anumita parte » a lor …).

    @ Hantzy # 57
    Buna extensie ing(in)ereasca…E si un mesaj ?

    Nu mai corectez….

  • maria

    @ divanuriletomitane # 60

    Cu riscul de a-mi atrage severe judecati lovind in mod nediplomatic anumite sensibilitati, va raspund:
    Este foarte posibil ca eu sa nu inteleg in sensul just multe dintre comentarii. Explicatia sta in faptul ca, fiind absenta din tara de 35 de ani, m-am obisnuit cu limbajul clar, linear si concis al celor de pe aici, ca sunt ei oameni de cultura, politicieni sau lume obisnuita. Este, de altfel de multi ani, o conditie pentru asigurarea vizibilitatii de orice natura. Bineinteles, asta nu inseamna ca sunt neaparat sinceri. Si nici nu exclude performanta de a strecura intr-un limbaj cu aceste caracteristici destule lucruri care te pun pe ganduri.
    Ramane faptul ca un mod de exprimare alambicat si uneori chiar codificat nu mai intereseaza pe nimeni, nici macar gruparile de “nisa”.

  • divanuriletomitane

    @ Maria # 61

    Sper ca retineti ca si eu i-am scris odata d-lui Mihai Rogobete ca « am inteles » ca « vrea sa-mi fure calul »…Asa ca va dau dreptate in general. In particular insa, d-nul Rogobete pare a avea si incursiuni in unele realitati pe care nu le mai bate nimeni cu piciorul….De ex., nu ma asteptam sa faca o deschidere atat de interesanta, atat timp cat scrieti ca totusi, in occident, limbajul direct ( « clar, linear si concis « ) poate fi si nesincer….Pe malurile dihotomice ale Vestului si ale Estului in Romania, probabil personalitatea cea mai in drept sa se exprime despre contradictiile ce decurg din dihotomia mentionata este Majestatea Sa Regele Mihai. Nu am putut sa nu retin la un nivel de maxima importanta, opinia sa, e drept, transmisa de Radu Duda , privind marile probleme pe cele doua « maluri » : la Est, IRESPONSABILITATEA iar la Vest, IPOCRIZIA. Dvs. faceti o extensie suplimentara pe cele doua directii, creand imaginea, la Est, a unei IRESPONSABILITATI intretinute prin IRATIONALISM ( plin de alambicaturi, codificari dar si misticism, supersitii si «dadaism faptic, precum si teoretic, ideologic» -- « dadaismul faptic » la care fac referire, nu incearca insa sa deschida noi orizonturi ci tocmai ca incearca sa inchida toate orizonturile in viziunea maniheista a prezentului …. ) ca si, la Vest, a unei IPOCRIZII sustinute de un RATIONALISM PERFECT dar nesincer ( as nuanta aici viziunea, mentionand oportunitatile castigate de mediul de afaceri occidental in Europa de Est, fata de greutatile politice din ce in ce mai mari cu care se confrunta mediul politic si administrativ occidental…. – perfect « rational » intr-un capitalism « ca la el acasa »….)

    De ce par a fi un « sever judecator »? De ce par a avea « sensibilitati » prea delicate ? Eu « doar » cred ca, pur si simplu incerc sa tin calea Adevarului. Ceea ce, e drept, manifest de la Orwell incoace, pare a fi extrem de nepopular….Nu cred ca pot parea prea sensibil, nici prea justitiar, daca doresc si pentru noi ceea ce ni se predica. Cel mult pot parea utopic. Toti colegii mei de facultate, de liceu, cu care am vorbit astfel de lucruri, imi spuneau ca n-avem nici-o sansa in fata marilor puteri, care ne-au pacalit atragandu-ne in NATO si UE. Eu le raspundeam ca tocmai pentru ca am devenit parteneri, cel putin formali cu ele, avem toate sansele de partea noastra daca luptam…As prefera sa fiu vazut mai degraba ca un egoist feroce care e in stare sa riste si destinul concetatenilor sai apropiati pentru a ne putea apropia de destinul cetatenilor marilor state ale lumii. Intr-un sfarsit real al istoriei, in care 11 septembrie sa fie doar o amintire a unui « BABEL civilizational », si nu ca un activ important pe care-l pot aduce doar popoare « marginase » ca ale noastre, ci pentru ca vom fi solidari in destinul comun si nu solitari ca pana acum….

  • lucian burjuiul

    @All
    Sunteti rai … peste masura de rai!
    Si o sa va arate el, MC, ca a fost dizident si atunci…. si acum si in viitor. Evident dizident involuntar -- fara sa faca eforturi si fara sa fie prea vizibil. Dar imediat ce-o sa cada Base o sa apara inca un Levant. Deocamdata il tine la sertar sa nu-i grabeasca plecarea. Puschea pe limba!
    Si atunci sa va vad! N-o sa mai aveti ce sa-i reprosati! E un nou fel de dizidenta, o dizidenta superioara, galanta si rafinata. Mult prea subtila… Sic!

  • pic si poc

    Vorbitul despre trecut este si un mod de a evita prezentul. Apropo de “venit din Patagonia”, exista invatatoarea aceea care face greva foamei de aproape doua luni, in semn de protest fata de felul in care sint tratati profesorii.
    Pe principiul: ori eu ori ei, femeia vrea sa dea un exemplu de sacrificiu de sine. Vrea sa fie normala.
    Probabil va muri si de-abia pe urma gestul ei va avea ceva efect, dar nu prea mult.
    Ce vreau sa spun e ca acum e fix la fel ca inainte si uneori se discuta despre trecut pentru ca e mai confortabil decit sa vorbesti despre prezent, pentru ca risti sa vezi ca te comporti exact ca inainte.
    Si inainte de ’89 un opozant parea ca “venit din Patagonia”, pentru ca… isi risca viata, cum face si invatatoarea aceasta acum.

  • mihai rogobete

    @Maria, @Divanuri:

    “Spune-mi caii când se fură/ Noaptea pe fulgerătură.”
    Nu numai prin discurs, ci şi prin comportament îşi pune anturajul în încurcătură Jucătorul lui Dostoievski. Preponderent probabiliste, judecăţile sale nu pot fi decodate decât prin “restul” lor cauzal de către logicienii din jur, sau prin cel analogic de firile mai artistice, toţi îngrijoraţi că li se ascunde ceva mereu, în fapt mentalurile acestora ferindu-se de cel probabilist. Precursor al absurdului, şi Cehov exploatează replica “surdului care le potriveşte”, când frânge dialogurile dintre mentalurile tautologice, (Dacă nu,nu…), analogice, cauzale, indeterministe etc. -- fură ba şaua, ba calul spectatorului. Desigur, poezia nu-i scrisă în dodii dacă-i vâră nisip în ochi inginerului; nici demonstraţia matematicianului pentru poet. (Că, s-o lăsăm moale cu liberul arbitru şi puterea de discernământ, o dovedesc şi teoriile SOV ale manipulării: lumea este ceea ce vedem, realitatea ceea ce credem. Ţinând cont că nici de văzut nu vedem decât -- prin procesorii care ne edifică şi definesc mentalitatea -- prin crezurile noastre mentale.)
    Orice demers asupra totalitarismului ambiguizează şi fascismul şi comunismul, pentru că mentalul procesator comun ambelor ideologii este maniheismul.
    Rezistenţa prin autonomia esteticului -- teorie corectă politic în perioada importului formelor fără conţinut -- a convent de minune în vremea importării comunismului care necesita formă.
    Scrise în aluzii şi ambiguităţi fără cusur, textele revistelor ieşene Dialog şi Opinia Studenţească au împrăştiat pe pereţi -- vorba lui SOV -- nervii securităţii.

  • @) Mariana Codrut

    Ok, Mariana. Multumesc. Am numai un fel de confirmare indirecta, dar e buna si asta. Te inteleg foarte bine.

Next post:

Previous post:

WP Admin