≡ Menu

Fractura (II)

Mark Twain are dreptate: “Toate generalizările sunt false. Inclusiv aceasta.“ Sunt şi nedrepte. În plus, se pot întoarce împotriva noastră. În loc să ucidă în efigie, ne ucid în efigie. Cei mâhniţi sau chiar revoltaţi de o spusă ori alta a Hertei Müller i-au reproşat asemenea nedreptăţi.

Unul dintre palierele la care fractura nu vrea să dispară este majoritate vs. minoritate. Ea nu operează doar la nivel etnic, dar acolo este mai intensă. Afirmaţia Hertei Müller după care: “Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat… Nu mă mir că aceşti oameni nu vor să spună că dictatura a fost o crimă, şi-ar pune  în discuţiei propriul trecut.” constituie o generalizare. Şi este discutabilă. Dar nu cred că răspunsul dat de Gabriel Liiceanu, care îi spune Hertei Müller că şi el s-a simţit parte a unei minorităţi, a fost foarte inspirat, chiar dacă, evident, era un răspuns sincer.

Unei generalizări de felul celei făcute de Herta Müller nu-i răspunzi “metaforic”. Fiindcă trezeşti alte reacţii. Pentru titlul sincer şi inocent (Sebastian, mon frère) al unei conferinţe-eseu ţinute la sediul Comunitatii Evreiesti din Romania, la 13 aprilie 1997, Gabriel Liiceanu, editorul lui Mihail Sebastian, a fost ars – îndelung şi pe nedrept — la foc mărunt. Ştiu pe proprie piele cum este să fii acuzat de asemenea insensibiliate şi-mi zic că este bine să evităm tensiuni de felul acesta.

Nu cred nici că exemplul acceptării premiului UTC, adus în discuţie de Nicolae Manolescu, a fost cel mai potrivit răspuns la generalizarea discutabilă a Hertei Müller, mai ales că intenţia celor de la UTC a fost mai degrabă să umple cu numele Hertei Müller locul la categoria minorităţi, decât să-i se recunoască talentul.

În anul 1974, un juriu condus, parcă, de Şerban Cioculescu, a acordat premiul CC al UTC pentru poezie pe anul 1973 Ilenei Mălăncioiu şi mie. Cum eram luat în colimator încă de pe atunci de tot felul de structuri şi tovarăşi, premiul meu a fost anulat “de sus” şi a fost dat altcuiva, care nici măcar nu intrase în vederile juriului. În ziua decernării, Ileana Mălănciou a protestat vehement, dar lucrurile au rămas cum s-a hotărât “sus”.

Dacă nu mi s-ar fi furat acel premiu, acordat de critici literari, nu de  politruci, ar fi pus el în umbră tot ce a fost preocuparea mea constantă pentru atitudinea civică ? Acceptarea acelui premiu mi-ar fi anulat dreptul să cred, asemeni Hertei Müller că, în priviinţa unei disidenţe organizate, românii nu au fost, nici pe departe, la înălţimea altor popoare căzute sub dictatura comunismului?

Pe de altă parte, felul în care au fost discutate uneori comentariile lui Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu, unele din acuzaţiile ce li s-au adus sunt inacceptabile. Chiar avem atâţia oameni de calibrul acesta pentru a şterge duşumelele blogosferei cu asemenea nume?

Ce dreptate îi poate face aşa ceva Hertei Müller? Mă tem chiar că asemenea comentarii pot lăsa impresia că autorii lor nu caută atât  să dea dreptate Hertei Müller, cât să-i nedreptățească pe Manolescu şi Liiceanu.

O asemenea “dreptate” nu are cum să-i facă bine, în primul rând, Hertei Müller. Cum ar putea aşa ceva să întindă un pod trainic peste o prăpastie ce tinde să devină mai adâncă şi mai hulpavă exact când ne-am aştepta mai puţin?

Herta Müller este foarte vocală în a sublinia particularităţile situaţiei minoritarilor, a tratamentului  înjositor ce li s-a aplicat, pasivitatea celor mai mulți dintre majoritari în fața acestor ticăloșii.  Apasă pe rolul, acţiunile și pedepsele administrate grupului Aktionsgruppe Banat (Grupul Acțiune Banat) punându-le în contrast cu intensitatea mai redusă la care se înregistrau asemenea lucruri la nivelul nucleelor culturale formate de români de aceeaşi generaţie, colegi cărora le impută lipsa fibrei civice.

Un asemenea discurs poate fi resimțit atât ca o încercare permanentă de a estompa pozițiile civice ale unor etnici majoritari, cât și ca o minimalizare a nefericirii majorităţii etnice.  Înainte de a-i repoșa Hertei Müller așa ceva, este bine să ne gândim cel puțin la două lucruri.

Ilustrație & Copyright © 2010 - DION

Primul – majorităţile sunt laxe. Prin statutul lor, de atâtea ori nefericit, simțindu-se deseori țintele unor discriminări, minorităţile sunt mai active. Este vorba de un instinct de apărare care la majorităţi este mai slab.

Al doilea – următoarea informaţie dată de Herta Müller ar trebui să ne facă mai prudenţi când şi cum răspundem unor afirmaţii pe care le considerăm nedrepte: “Îmi mai spuneau la anchetă, că dacă nu îmi place în România să mă duc în Germania, la naziştii mei. Asta se vede acum, la dosarele de la CNSAS. Dosarele sunt grupate în ‘Germani nazişti’, ‘Unguri iredentişti’ şi ‘Evrei naţionalişti’. Numai la români scria ‘Artă şi cultură’. Eu credeam, atunci, că securistul voia doar să mă jignească; de fapt, el urma linia oficială.”

Evident, nu majoritatea etnică din România era vinovată de căprăriile pe care erau repartizaţi cei resimţiti ca un ghimpe în coasta dictaturii. Dar, măcar astăzi ar trebui să ne obişnuim cu ideea că o democraţie este judecată şi după sporul de toleranţă pe care majoritatea o arată minorităţilor.

Majoritari şi minoritari, la peste două decenii de la căderea dictaturii comuniste, încă ne acomodăm greu unii cu ceilalţi, chiar când suntem, practic, de aceeaşi parte a baricadei.

De ce i-am pretinde unui om cu biografia Hertei Müller să fie întotdeauna cum nici măcar olimpianul Goethe nu ne-a promis că va fi: “Aufrichtig zu sein kann ich versprechen, unparteüsch zu sein aber nicht – Pot făgădui că voi fi sincer, nu însă şi imparţial”.

  • Pingback: Tiganii in Romania si in lume : Tiganii in Romania si lume()

  • Lucian Baciu

    “Majoritatea românilor au avut avantaje, s-au aranjat…”
    Generalizare-negeneralizare, a fost sau nu asa, ca doar asta e problema?

    “Dacă nu mi s-ar fi furat acel premiu, acordat de critici literari, nu de politruci, ar fi pus el în umbră tot ce a fost preocuparea mea constantă pentru atitudinea civică?”
    Nu. Pe 90% din premiile pe rezultate meritorii la talent sau invatatura in acele vremuri lua nemeritat credite si UTC-ul sau PCR-ul. Dovada si valul de emigranti din anii imediat dupa 1989, pe care vestul i-a apreciat enorm pentru pregatirea lor. Cu atat mai mult deci cinste dvs., ca vi s-a si furat recunoasterea.

    “Majoritari şi minoritari, la peste două decenii de la căderea dictaturii comuniste, încă ne acomodăm greu unii cu ceilalţi, chiar când suntem, practic, de aceeaşi parte a baricadei.”
    Sper sa va puna pe ganduri si ce v-am scris la episodul trecut, ca-i din aceeasi gama. Nu se aplica doar cand e vorba de Herta Muller si “castele” intelectualitatii romanesti. Treziti-va, ca ne faceti tuturor rau.

  • mihai rogobete

    Amuzanţi cei “Trei într-o barcă” urcaţi după Herta Muller!

  • amzo

    Pe de altă parte, felul în care au fost discutate uneori comentariile lui Nicolae Manolescu şi Gabriel Liiceanu, unele din acuzaţiile ce li s-au adus sunt inacceptabile…

    din pacate domnii liiceanu, manolescu, cartarescu s-au pus singuri intr-o postura inacceptabila, confundind timp de zeci de ani valoarea artistica cu atitudinea civica, politica. nu le-ar fi reprosat probabil nimeni nimic, daca s-ar fi limitat la “rezistenta prin cultura”, rezistenta ale carei “sertare” au fost cam goale. dar, atita vreme cit incerci sa te erijezi intr-un feroce combatant anticomunist, sa nu se supere domniile lor daca mai indrazneste cineva, ca “nesimtita aia de nemtoaica” sau “nebunu ala de jidov (a se ceti goma)” sau “securistu de tudoran” -- las ca stim noi, pe surse 😉 -- sa le arate din cind in cind “minunatul cuvint nespurcat” la care s-au limitat -- sau daca preferati, pisica moarta din ograda. in fond li se arata un lucru f simplu: impostura.

    si continuati spunind ca avem prea putini oameni de valoare. inclin sa va dau dreptate, domnule tudoran, mai ales cind cuvintul valoare are sensul de valoare morala, nu estetica.

  • mihai rogobete

    Aveţi şi n-aveţi dreptate, dle. Baciu: profesionalist, prietenul dv., medicul face ce ştie mai bine, idem literatul. Dacă amatorismul devine stare de spirit, facem politică, guvernăm şi comentăm ca atare. Ce recunoaştere au în occident economiştii pre-decembrişti, sau psihologii, sociologii, juriştii, moraliştii, filozofii sintetizaţi în scriitori, de-am pariat tranziţia pe expertiza acestora? Fractura despre care vorbiţi este mentală, nu socială.

  • mihai rogobete

    “…. tranziţia şi reforma valorilor…”, vă rog, dle. Tudoran.

  • Lucian Baciu

    @mihai rogobete,
    Daca-mi permite domnul Tudoran sa va raspund, la amicul meu medic, de care scrisesem anterior, m-am referit la vreo zece cazuri DE EXCEPTIE, nu la cele vreo suta pe care le salveaza poate anual, prin natura profesiei.

    Referitor la intrebare, o recunoastere pe masura, nu atat de exagerata ca in Romania. Adica tocmai am citit iata un text super in New York Times, dar n-am retinut neaparat autorul. Fiindca acolo jurnalistul adevarat, profesionist, informeaza cu precadere despre altii. Nu are nici poza sau biografie pe pagina articolului, nu i se ridica statuie de parca el ar fi si eroul a tot ce-a scris. La noi, foarte adesea, jurnalistul ESTE eroul, ca despre altceva mult prea rar scrie.

  • Dorin Tudoran

    @ Lucian baciu # 6 & @mihai rogobete

    Dle Baciu,

    Persistati in niste erori. Cum sunteti insistent in a-mi tot atrage nu stiu ce atentie va raspund cu atentie:

    1. Autorul acestui blog NU este un ziarist de investigatie. Un blog de scriitor/publicist nu opereaza in acelasi fel cum opereaza o rubrica DE INVESTIGATIE a unui ziar.

    2. Daca v-a placut foarte mult textul din NYT, era bine sa retineti numele autorului, ca sa il cautati in continuare, fiindca v-a castigat increderea.

    3. Blogurile PERSONALE ale unor scriitori, artisti, publicisti occidentali au si fotografiile autorilor si informatiile bio-bibliografice referitoare la ei.

    4. Pe un blog PERSONAL, autorul scrie doar cand vrea, cand are timp si despre ceea ce gaseste de cuviinta. Va intereseaza un asemenea blog, foarte bine. Va intereseaza altceva, aveti, slava Domnului, de unde alege. Dar nu puteti sugera unui mecanism gandit si folosit intr-un anume fel sa se transforme intr-un alt mecanism, pe care dvs., cum spuneam il gasiti in alte mnulte parti.

    5. Nu as vrea sa luati raspunsul meu inca o data drept iritare; este vorba doar de plictiseala produsa de a explica o chestiune elemntara.

    Cele bune.

  • Si totusi, cand e vorba de o alegere aristotelica pana la la capat, Stagiritul e numai unul. O fi, oare, pacat?

  • Dorin Tudoran

    @ No Name #8

    Tocmai mi-ati sugerat titlul unui articol “Umbra Stagiritului in blogosfera”…

  • Nicolae Prelipceanu

    De ce s-o fi bucurand atata lume in patria noastra draga atunci cand personalitati afirmate sau recunoscute sunt calcate in picioare, sau macar contrazise, asa, putintel, si mai ales de cineva mai tare decat ei? Am auzit ca, la Ateneu, se aplauda in draci cand H. M. le spunea intelectualilor, tuturor, inclusiv celor care aplaudau, ca n-au facut nimic. Sa fi fost un fel de a-si pune cenusa in cap?
    Asta ca sa nu mai spun nimic de transferul de autoritate, de la premiul suprem la toate celelalte…

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Prelipceanu # 10

    Reactii si reactii. To ce putem face este sa tinem sub control proipriile reactti si sa nu ne (mai) miram de reactille altora; indiferen de la cine vin asemenea reactii…

  • mihai rogobete

    Când argumetul autorităţii, inclusiv statura providenţialităţii ajung în declin, nu numai autoritarismul se surpă.

  • Radu Humor

    Laudabil efortul de a face pace intre ai nostri si ai lor, cum s-ar zice, mai ales ca cei in cauza nu se mai ostenesc sa revina asupra unor situatii mai delicate aparute anterior .
    Fie considerand ca felul in care au procedat este atat de firesc incat nu mai trebuie explicat, fie ca nu prea sunt interesati de impresia facuta asupra unor bieti comentatori pe bloguri :roll:
    Si pentru ca veni vorba, mai mult adusa, ca n-avem prea multi oameni de valoarea celor asupra carora indraznim sa ridicam mana, spre a le ajunge la nas, as vrea sa afirm ca doar pe bloguri, si-n doar 2 ani am descoperit o multime de condeie de valoare, dar nepuse in ea , doar dintr-o condamnabila neglijenta a celor care refuza sa descopere talente, fie din necunoastere a acestui controversat domeniu virtual ( cati dintre cei care ar trebui sa fie interesati de aparitia unor veritabile talente literare, politice sau doar narative, se apleaca asupra acestui spatiu ?!).
    Asa ca nu critica pe buna dreptate ca in aceste cazuri prilejuite de nesperata ocazie de a avea in mijlocul nostru o asemenea personalitate, validata nu doar prin atitudinea ei legata de o tara si un regim atat de cunoscute noua, dar si de un premiu , e drept ca destul de controversat ( in general), dar si atat de recunoscut pentru greutatea lui.
    Si noi, prin cei mai de seama reprezentanti in domeniu, ne apucam s-o coboram pe ea (personalitatea) la nivelul nostru, in loc sa incercam sa ne ridicam noi la inaltimea ei :roll:
    Si asta doar pentru ca in sinceritatea ( poate si inabilitatea)ei Herta Muller nu poate ocoli (eu zic ca nici n-a vrut) un subiect care ajungea prin reflectie pana sub nasul celor de a carei amabilitate profitase pana atunci :
    Atitudine intelectualului roman in teribila perioada comunista , privita , din pacate, in oglinda cu cea a laureatei Nobel !
    A nu-i sanctiona “parinteste” pe cei in cauza n-ar fi anulat senzatia traita de toti, dar exprimata in mod atat de spontan de publicul prezent la intalnire.
    Dimpotriva !

  • Lucian Baciu

    Domnule Tudoran,
    N-am avut catusi de putin in vedere blogul dvs. sau persoana dvs. in raspunsul cumsecade pe care credeam ca l-am dat, intrebat fiind, lui Mihai Rogobete.
    Dar n-aveti grija, nu va mai “plictisesc”.

  • amzo

    sper ca nu v-a deranjat limbajul meu (ca “nesimtita aia de nemtoaica” sau “nebunu ala de jidov (a se ceti goma)” sau “securistu de tudoran” – las ca stim noi, pe surse – ), am preluat doar niste locuri comune…

Next post:

Previous post:

WP Admin