≡ Menu

Figura etymologica

Unknown

Îmi scrie din nou Tecumseh

conducătorul bravului popor

al Shawneelor:

 

Live a good lifesing a long songdie a quiet death.”

 

Întorc pe partea cealaltă

frunza pe care e scris mesajul

și-i răspund prietenului Tecumseh

conducătorul bravului popor

al Shawneelor:

 

Some lives ago, a death ahead

 

 

(Din volumul pe cale de a se naște Death – By Invitation Only)

 dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Juliana Geran Pilon

    Superb, ca deobicei….

  • DG Ontelus

    sms// schema era simplă/ dintr-un păcat fatalmente individual/ să iasă o chestie cu aură colectivă/ și ei să trăiască de pe urma ta/ din nou/ aruncându-ți ciozvârta de rigoare/ say what/ bă ești prost/ wtf s-a-ntâlnit mutu cu prostu/ și-au stricat rațiunii rostu/ fii atent prepari compostu/ dimineața e liniștită/ așa cum sunt de fapt toate diminețile

  • Pingback: Figura etymologica – Un alt poem de Dorin Tudoran | @ntonesei's blog()

  • DG Ontelus

    despre ironie// cât de inspirat a putut fi cioran/ atunci când a spus că ironie în mers e istoria/ paradox care ar sta bine pe orice carte de profil/ ba chiar pe orice carte legată în vreun fel de om/ căci de exemplu niște nedreptăți trăite individual/ se pot sublima într-un timp incredibil de scurt în nedreptăți colective/ având aceeași sursă culpabilă metafizic ori transistoric/ dar totuși atât de dulce de atașantă de htonică/ încât acel exil interior asumat atunci deși a cunoscut/ o volută ce s-a dorit ea însăși ironică mă află astăzi/ în poziția celui care contemplă o metaironie de toată frumusețea/ o splendoare a absurdului și un absurd al splendorii/ și când te gândești că diferite voci din sursa respectivă/ au încercat în moduri dintre cele mai diferite/ să împiedice acest spectacol total pe care-l savurez în prezent/ din poziția celui care a procedat corect atunci la răspântie/ cam sibilinic de acord dar se făcuse timpul/ să marchez scriptural tendința exponențială a ironiei/ pandant firesc al zvâcului radical pe care istoria îl consemnează/ sub ochii celor care au văzut au înțeles n-au încetat să creadă

  • DG Ontelus

    triada umanului// dar ironia ca substanță a istoriei/ ține de viziunea estetică fiindcă etic/ esența umanului e agresiunea polimorfă/ soft adică acceptabilă și hard în sensul violenței plurisemice/ simplul fapt că respir-respiri-respiră-respirăm-respirați-respiră/ e o formă subtilă de agresiune asupra mediului/ iar stipularea unor drepturi ce derivă din condiția de om/ e o scamatorie o samavolnicie devoalând ticăloșia umană structurală/ dualitatea ontică a omului crește exponențial agresivitatea/ în comparație cu bietele animale unilaterale exclusiv trupești/ suflet nu are decât omul celelalte viețuitoare au exclusiv/ energie vitală distribuită în substructurile biologice inteligent ierarhizate/ doar omul are liber arbitru satisfacția perversă de a comite răul/ iar asta îl face responsabil în fața întregii creații dumnezeiești/ dar principiul antropic interpretat cinic vrea să estompeze/ grozăvia dezlănțuirii umane iar metafizic/ avem această libertate deturnată cel mai adesea în forme de sclavie/ când spiritualitatea e schimonosită iar omul devine mai jalnic chiar/ decât animalul așadar recapitulând identitatea omenească/ estetic este ironică etic e agresivă metafizic e liberă/ kierkegaard-ianizând suntem liberi în a fi (auto)agresivi/ ceea ce așează o pecete (auto)ironică asupra destinului nostru

  • Mar-Tor

    Unii dintre “noi”,
    Coane Dorine,
    aleşi,
    atent,
    la întâmplare,
    pe sprânceană,
    au reuşit,
    individual,
    sub atenta observare
    a unui meta-moderator,
    cvasi-îngaduitor şi infinit apatic,
    să-i întreacă
    pe alţii,
    (dintre “noi”),
    depăşindu-i val-vârtej,
    pe nesimţite,
    pe aceştia,
    ajungând
    (când?)
    dincolo de post-modernism,
    dincolo de post-contemporanism,
    de bine, de rau,
    la startul competiţiei
    “să străbatem veşnicia pe jos”.

    Aşa se face că ai început,
    coane Dorine,
    să scrii poezii bune,
    acuma, la post-bătrâneţe…
    ca tânăr aspirant
    (adică rece-nt)
    la câştigarea
    respectivei competiţii…

    Foarte bune poezii
    (nu zic nu) dar,
    ce ştiu eu?
    Ce ştie Onteluş?
    (cu cap de pluş)…
    Si, pe cât de bune-s poezile,
    pe atât de puţini cititori
    care să se potrivească cu ele
    există pe lumea asta.
    Singurul prezent aici
    eşti chiar d-ta
    Coane Dorine,
    ceea ce este extrem de puţin,
    pentru obţinerea unui wild card
    la străbaterea veşniciei pe jos.

    Ceilalţi spectaori unde sunt?
    Aceia care să te înţeleagă (poeticeşte)
    măcar în măsura în care te înţelegi singur,
    capabili să te redea pe tine
    ţie însuţi, în notime.

    Dar, dacă scrii o carte,
    nu e rau.
    (Uneori cărţile ştiu singure
    să-şi caute,
    prin tot Universul,
    cititorii (potriviţi)
    mai bine decât autorii…
    de poezie.
    Decât cei post-contemporanişti în tot cazul).
    dar să nu fie nici cu şi nici despre
    Borges, Aureliano, Buendia, Marquez, Macondo, şi în genere
    să nu aibă aer sud-american…,
    ci să fie nordică,
    coane Dorine,
    precum Aurora Borealis,
    Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
    (Un spectator nenaturalizat).

    (La nord de Yukonul Dorin – Editia priceps, Y-not)

  • Tare de tot!

  • DG Ontelus

    rugină// iubirii fără de speranță/ îi sunt expert cu experiență/ nu are nicio relevanță/ că femininu-i o esență/ cad în extaz în fața sa/ e vulnerabilul meu punct/ o viață-ntreagă l-aș cânta/ și tot pe-atât vreau să m-ascund/ căci mi-e rușine și port vină/ de-așa feblețe preatrupească/ iar frumusețea de felină/ prevăd c-o să mă-nnebunească/ dar ca să scap măcar o vreme/ din bibliotecă scot o carte/ nu reușesc oricât m-aș screme/ să duc lectura mai departe/ s-a defectat deci encefalul/ consult la specialist reclam/ a auzit ieri tot spitalul/ cum am urlat văzând siclam/ nu-s violent fiți dar pe pace/ mă dau în fițe doar nițel/ presimt privirile opace/ și n-am să fac niciun apel

  • Mar-Tor

    Con Dor. Y-not 🙂

  • Dezideriu Dudas

    De la “Opera Somnia” la “Opera Trezia”, trebuia trecut cumva de “limita lui Tecumseh”…..Mă bucură revenirea “Timișoarei”, deoarece va avea de beneficiat de aici și prea-trezirea post-decembristă a “Iașiu-lui”, asta în atentul arbitraj al “Clujului”….și al scrutării de pe plaiurile veșnice ale vânătoarei, acum, rămase doar în urma “statelor unite ale indienilor”….
    “Constanța” ( de la disonanță, înapoi la consonanță….) și “instituția mărilor unite” de sub comanda lui Ch.Baudelaire, consultantul de campanie ( nu de “alegeri”….) al războinicului Tecumseh…..

  • DG Ontelus

    prea umanul// și mă gândesc iar la virgil/ sărman poet nedreaptă lume/ când princiar și când subtil/ durerea fost-a al lui nume/ căci a iubit trist disperat/ creând sclipiri de diamant/ un instrument dezacordat/ cântând decorul dezolant

  • DG Ontelus

    crez// dar nu vezi totuși că viața e în altă parte/ cum se spune din străbuni/ oamenii agonisesc mint cu seninătate/ vor putere de toate felurile inclusiv în relațiile intime/ tu ești complet inadaptat realizezi asta/ da așa este dar în ‘giudețul sufletului cu trupul’ meu/ infantilul mizantrop autist ce sunt constituie/ forma mea de protecție nu condamn pe semenii mei/ care evident gândesc spun fac altfel/ dar nici eu nu renunț la identitatea mea/ că tot revine termenul ăsta care mi-a dat brânciul necesar/ prin cartea lui jacques le rider să purced la/ alcătuirea acelei teze carte devenită ulterior/ prin urmare cu sau fără audiență ‘eu rămân ce-am fost romantic’/ deși credinciosul din mine sper că nu va muri vreodată/ eu nefiind din păcate la înălțimea a ceea ce știu și simt/ poate că tocmai de aceea Dumnezeu știe

  • DG Ontelus

    pursuit of happiness// raportat la patron/ privat ori public/ bietul om e sclav/ dar mentalul oficial consideră eretică o asemenea viziune/ ești liber să-ți deschizi o afacere/ ori prestezi serviciu în folosul cetățeanului/ ce minciună frumoasă/ ești liber până la un punct să-ți alegi stăpânul/ care te posedă sadic până crăpi/ iar tu-i musai să juisezi/ ah ce bine e spui luându-ți prețul sclaviei/ ambalate sclipicios în moduri aiuritoare/ după ce ești sclavul patimilor tale/ pe care le ții în frâu metaforic/ ești sluga credincioasă a capitalului/ și mulțumești fericit ah ce bine e/ noapte bună umanitate oriunde te-ai afla/ ar spune perpetuu acel ‘midnight caller’

  • DG Ontelus

    fatalitatea paranoidă a existenței// lucrezi cu oameni și prin pronie cerească/ îți este dat să îi controlezi/ bănuiala și probele că ești lucrat devin evidente/ ai bunuri moștenite sau dobândite prin muncă/ e clar că rude sau nerude au în intenție/ nemărturisită dar nu te pui cu legea/ să atenteze la averea ta/ te simți bine cu femei sau bărbați/ mai devreme sau mai târziu ceva scârțâie/ ce are cu mine ce i-am făcut eu/ ai fost binecuvântat cu harul creației/ unii dintre apropiați vor să trăiască/ pe seama inspirației tale/ și fie le tai macaroana mai rar însă că nu ești în junglă/ fie accepți compromis după compromis/ ca să se spună că vai ce bun ești ce mare ești ce talent extraordinar ai/ iar tu dai mulțumit din coadă/ ești cunoscut sau chiar celebru/ nu e obligatoriu să reiterezi tragedia prințesei diana/ dar răutăcisme și bârfe vin gârlă peste tine/ la un moment dat nu-ți mai pasă devii nesimțit/ ba chiar îți cultivi stil corleone dușmanii/ va veni o noapte cel mai probabil/ când nu vei mai putea dormi bine/ cu gândul la ce a spus unul ori ce mutră a făcut alta/ apogeul este atunci când crezi că lumea a fost creată pentru tine/ semenii există doar ca să-ți facă ție pe plac sau să le tragi țepe după țepe/ varianta bemol este erezia meritocrației vai dar eu am muncit/ pentru rezultatele mele și voi sunteți obligați moral/ să-mi recunoașteți meritele deosebite/ acestei odisei paranoide i se pune capăt atunci/ în acel universal moment-prag democratic/ altminteri ‘la vita è bella’

  • Alt_Cineva

    Pacat ca nimeni nu incearca sa perturbe in niciun fel acest (interesant) zgomot de fond (DG Ontelus), pe fundalul inchistatei certocratii… Nimanui nu-i trece prin cap (n-are cui si nici prin ce) sa indrazneasca sa interactioneze (in doze mici, de test) cu enigmatica nebuloasa incuibata con-centric pe textele conului Dorin. Din ce in ce mai adancit in esentializare, pe linia pamflet-poem-epigram-haiku, conul Dorin pare pierdut in acest halou inexorabil. Singurul raspuns la indemana sistemului imunitar al fenomenului „tudoranul certocrat” consta in ignorarea nebuloasei, care creste, creste, creste… alimentata cu vlaga nu din certocratie, ci, printr-o gaura de vierme, dintr-un univers parallel: DG Ontelus. (Probabil ca DG inseamna Dl.Goe).

  • Dezideriu Dudas

    @ Alt_cineva
    Daca era „niminea” nu scriam ceva…, așa….

    Dacă nu s-a pierdut la Mărășești n-o va face pe-aproape, în viile Focșaniului, e drept, un fel de „halou inexorabil”…Propun să-l ignorati pe dl.Goe. Deja comunicăm cu Caragiale, ultimul, arhitect in Paris, e drept, via „un Ban de la Cluj”….Îi vom propune ca de la dl.Goe să treaca, fiind arhitect, la ceva gen Cuhea voivodala, pentru că cea țărănească pare că a ajuns la sfârsșit….Un fel de trecere de la „dulceața din pantofi”, la „interes public în interes privat”. Măcar vom fi într-o perspectivă reală.

  • DG Ontelus

    etimonul// un desfrânat și un sperjur/ nu contenește scrisul/ cu oameni îngroziți în jur/ cât de cumplit e-abisul/ el un timid și un tăcut/ prudent în exprimare/ acum de nerecunoscut/ păcat ce transformare/ l-a răvășit serios ceva/ cei ce îl știu confirmă/ poveștii capăt nu se va/ punând o simplă firmă/ dar în decoru-ntunecat/ lumina iar răzbate/ e soarele cutremurat/ de o ființ-aparte/ ascunde-n lutul său doar mir/ ce-i scurs cu suferință/ e dar al lumii dalb potir/ aveți îngăduință/ steluțe dragi pe cer plutesc/ la oameni îngeri pază/ acea ființă n-o râvnesc/ ca s-o descrii nu-i frază

  • Vasile Gogea

    …unele vieți în urmă și o singură viață după moarte…

  • Vasile, eu fiind rac, sunt mereu (ramas) in urma…

  • Dezideriu Dudas

    Tocmai de aceea, acea ne-limită de după bine și rău a lui Albert Camus este excepțional formulată. “Cei rămași în urmă”, au posibilitatea de a trăi mai aproape de realitate, atât timp cât măcar știu că au siguranța trăirii doar a refluxului, fără distopiile fluxului….Arnold Toynbee făcuse jumatate din drum pe această direcție, conceptualizând importanța retragerii sociale. Mircea Florian a mers mai departe cu recesivitatea sa. …Din “știinta și tehnica” vieții știam de certitudinea incertitudinii, acum știm și că i se datorează în primului rând fluxului social, cu un generator de tip “deuz ex machina” tismanian ( a nu se citi tasmanian ), iar salvarea poate fi de la reflux. Pentru că trebuiau să poarte un nume, într-un cadru mai larg, NGR-Nicholas Georgescu Rogen, le-a spus entropie si dezentropie, fluxului si refluxului….Intuiția îmi spune că trebuie sa asociem fluxul, fractalilor, iar refluxul, constructalilor….NGR fiind și evreu, nu doar româno-american, unii vor crede din nou că ne aflăm în fața unei mari conspirații, ceilalți in fața unei mari aspirații, de vorbe, tisma(…)niene….S-a născut însă la Constanța, la Mare ! Omul liber care iubește Marea , iată, poate face și minuni ….“România începe de la Mare” !

  • DG Ontelus

    ada razu// femeia-l controla suav/ cu-n zâmbet lângă o privire/ ea s-amuza el un lingav/ făceau un cuplu cam subțire/ grimase-adânci și ironii/ stârneau când apăreau în public/ ipocrizii și felonii/ ea o frivolă el un pudic/ perechea avea greutate/ deși bizari contau masiv/ în acea-naltă societate/ ce cântă twist-ul maladiv/ o notă discordantă-n plus/ face vioaie partitura/ hibridizând turbo și blues/ împaci clar chat-ul cu factura

  • DG Ontelus

    ‘Das Ewig-Weibliche’// în mod normal/ orice muritor își dorește ca acel moment să fie în somn/ iluzionându-se că starea în cauză/ mai cu seamă dacă ar fi de somn profund/ în care undele theta nu știu ce fac/ ar duce la o trecere dincolo mai lină/ totuși hai un pic logic să medităm/ admițând că nu ne așteaptă nimic după/ chiar nu contează dacă se întâmplă în somn au ba/ agnostici atei vă rog să meditați/ dar dacă așa cum cred împreună cu ceilalți credincioși/ că dincolo este altceva și ne primim răsplata pentru timpul pământesc/ atunci fie în chinuri groaznice fie în somnul cel mai profund/ ‘în marea trecere’ duce la alt regim de existență/ care face caducă atât suferința intensă cât și insensibilitatea aparentă/ este posibil ca dorința superstițioasă pentru un parcurs cât mai lin/ către celălalt tărâm să se întemeieze pe o neliniște parțial raționalizabilă/ în legătură fie cu viețuirea terestră fie cu o ipotetică/ inclusiv cu datele științei evoluție energetică astrală and so on/ în funcție de imaginația fiecăruia/ ori dorința secretă pe care o nutrește astfel că/ pragul universal democratic pentru toate psihologiile posibile este adevărul care/ legitimează într-o formă sau altă orice altă realitate/ dincolo de rațiune uman scop etc. iată sensul ar zice nietzsche/ făcând arșice/ date factice/ necătând price/ nu s-ar dezice/ d-euridice/ ulise circe/ cam subreptice/ și cu alice

  • Dezideriu Dudas

    Din păcate adevărul suferă de o inflație care cu greu poate fi stăpânita și din ce în ce mai greu….Realitatea e stăpânită bine de limite, tehnice, sociale, juridice….De aceea, nu adevărul ar trebui să legitimeze realitatea, ceea ce a dus la extensia inflației de mai sus și la la entropii uriașe sociale, ci invers. Dezentropia, recesivitatea…., deflația socială, cam astea ar trebui să fie canalele “deltei sociale” prin care România ar trebui “sa se verse” in Mare…. O alta formă de demonstrație a “Absurdistanului” care “se varsă in Mare” ? Forma salvarii ?
    “România începe de la Mare”
    ( O altă formă de demonstrație a legăturii dintre fractalismul entropic și constructalismul dezentropic, “amprenta” pe România ? – Din dreptul “matematicii penale” globale….. )

  • DG Ontelus

    memorie colectivă// o cercetare internațională despre percepția asupra istoriei/ pe care o au cetățenii planetei a oferit presei/ rezultatele și concluziile sale astfel după aplicarea unor chestionare complexe/ analiza comparată a unor date statistice privind variabilitatea/ celor șapte miliarde și jumătate de pământeni/ a scos în evidență faptul că elementul comun cel mai des invocat/ în legătură cu definirea sub orice formă a umanului a umanității/ nu este nici limbajul nici cultura nici tehnica/ așa cum probabil cei mai mulți dintre cei interesați ar crede ci/ n-ați ghicit chiar cimitirul așadar stimați cititori ascultători telespectatori/ criteriul identitar fundamental al omului rămâne/ comunitatea celor dispăruți dintre noi factor exemplar de coeziune care prezervă/ memoria individuală și mai cu seamă pe aceea colectivă

  • DG Ontelus

    exil// gnosticii percepeau drept exil existența în trup a sufletului/ creștinii reabilitează trupul Mântuitorul fiind argumentul suprem/ exilul interior se impune totuși în cazul creștinilor/ în sensul conștientizării continue a efemerității vieții și/ a ispitelor de toate felurile pe care lumea lumescul le presupun/ prin urmare creștini fiind nu blamăm trupul/ ‘vas al Duhului Sfânt’ ci ne trăim viața atât și așa cum ne este dată/ drept un exil al minții înduhovnicite de către Dumnezeu/ exil față de patimi ispite deșertăciuni efemer superficial slavă deșartă/ problema nu e că devii ciudat și parțial cel puțin te autoexcluzi din lume/ ci tragicul implicit schizoidiei subsecvente inevitabilelor cedări în fața lumii/ este mult mai dureros resimțit de către acest tip de exilat față de lume/ aproape fiecare clipă devenind sfâșiere lăuntrică zbucium fără leac/ luciditate autodevoratoare consolarea în lipsa căreia nu ai putea trăi fiind/ dată de răbdarea cu care înzestrat suprafiresc fiind aștepți salvarea/ certitudinea supremă în restaurarea omului după Căderea lui Adam și a Evei

Previous post:

WP Admin