≡ Menu

Figura etymologica

Unknown

Îmi scrie din nou Tecumseh

conducătorul bravului popor

al Shawneelor:

 

Live a good lifesing a long songdie a quiet death.”

 

Întorc pe partea cealaltă

frunza pe care e scris mesajul

și-i răspund prietenului Tecumseh

conducătorul bravului popor

al Shawneelor:

 

Some lives ago, a death ahead

 

 

(Din volumul pe cale de a se naște Death – By Invitation Only)

 dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Juliana Geran Pilon

    Superb, ca deobicei….

  • DG Ontelus

    sms// schema era simplă/ dintr-un păcat fatalmente individual/ să iasă o chestie cu aură colectivă/ și ei să trăiască de pe urma ta/ din nou/ aruncându-ți ciozvârta de rigoare/ say what/ bă ești prost/ wtf s-a-ntâlnit mutu cu prostu/ și-au stricat rațiunii rostu/ fii atent prepari compostu/ dimineața e liniștită/ așa cum sunt de fapt toate diminețile

  • Pingback: Figura etymologica – Un alt poem de Dorin Tudoran | @ntonesei's blog()

  • DG Ontelus

    despre ironie// cât de inspirat a putut fi cioran/ atunci când a spus că ironie în mers e istoria/ paradox care ar sta bine pe orice carte de profil/ ba chiar pe orice carte legată în vreun fel de om/ căci de exemplu niște nedreptăți trăite individual/ se pot sublima într-un timp incredibil de scurt în nedreptăți colective/ având aceeași sursă culpabilă metafizic ori transistoric/ dar totuși atât de dulce de atașantă de htonică/ încât acel exil interior asumat atunci deși a cunoscut/ o volută ce s-a dorit ea însăși ironică mă află astăzi/ în poziția celui care contemplă o metaironie de toată frumusețea/ o splendoare a absurdului și un absurd al splendorii/ și când te gândești că diferite voci din sursa respectivă/ au încercat în moduri dintre cele mai diferite/ să împiedice acest spectacol total pe care-l savurez în prezent/ din poziția celui care a procedat corect atunci la răspântie/ cam sibilinic de acord dar se făcuse timpul/ să marchez scriptural tendința exponențială a ironiei/ pandant firesc al zvâcului radical pe care istoria îl consemnează/ sub ochii celor care au văzut au înțeles n-au încetat să creadă

  • DG Ontelus

    triada umanului// dar ironia ca substanță a istoriei/ ține de viziunea estetică fiindcă etic/ esența umanului e agresiunea polimorfă/ soft adică acceptabilă și hard în sensul violenței plurisemice/ simplul fapt că respir-respiri-respiră-respirăm-respirați-respiră/ e o formă subtilă de agresiune asupra mediului/ iar stipularea unor drepturi ce derivă din condiția de om/ e o scamatorie o samavolnicie devoalând ticăloșia umană structurală/ dualitatea ontică a omului crește exponențial agresivitatea/ în comparație cu bietele animale unilaterale exclusiv trupești/ suflet nu are decât omul celelalte viețuitoare au exclusiv/ energie vitală distribuită în substructurile biologice inteligent ierarhizate/ doar omul are liber arbitru satisfacția perversă de a comite răul/ iar asta îl face responsabil în fața întregii creații dumnezeiești/ dar principiul antropic interpretat cinic vrea să estompeze/ grozăvia dezlănțuirii umane iar metafizic/ avem această libertate deturnată cel mai adesea în forme de sclavie/ când spiritualitatea e schimonosită iar omul devine mai jalnic chiar/ decât animalul așadar recapitulând identitatea omenească/ estetic este ironică etic e agresivă metafizic e liberă/ kierkegaard-ianizând suntem liberi în a fi (auto)agresivi/ ceea ce așează o pecete (auto)ironică asupra destinului nostru

  • Mar-Tor

    Unii dintre “noi”,
    Coane Dorine,
    aleşi,
    atent,
    la întâmplare,
    pe sprânceană,
    au reuşit,
    individual,
    sub atenta observare
    a unui meta-moderator,
    cvasi-îngaduitor şi infinit apatic,
    să-i întreacă
    pe alţii,
    (dintre “noi”),
    depăşindu-i val-vârtej,
    pe nesimţite,
    pe aceştia,
    ajungând
    (când?)
    dincolo de post-modernism,
    dincolo de post-contemporanism,
    de bine, de rau,
    la startul competiţiei
    “să străbatem veşnicia pe jos”.

    Aşa se face că ai început,
    coane Dorine,
    să scrii poezii bune,
    acuma, la post-bătrâneţe…
    ca tânăr aspirant
    (adică rece-nt)
    la câştigarea
    respectivei competiţii…

    Foarte bune poezii
    (nu zic nu) dar,
    ce ştiu eu?
    Ce ştie Onteluş?
    (cu cap de pluş)…
    Si, pe cât de bune-s poezile,
    pe atât de puţini cititori
    care să se potrivească cu ele
    există pe lumea asta.
    Singurul prezent aici
    eşti chiar d-ta
    Coane Dorine,
    ceea ce este extrem de puţin,
    pentru obţinerea unui wild card
    la străbaterea veşniciei pe jos.

    Ceilalţi spectaori unde sunt?
    Aceia care să te înţeleagă (poeticeşte)
    măcar în măsura în care te înţelegi singur,
    capabili să te redea pe tine
    ţie însuţi, în notime.

    Dar, dacă scrii o carte,
    nu e rau.
    (Uneori cărţile ştiu singure
    să-şi caute,
    prin tot Universul,
    cititorii (potriviţi)
    mai bine decât autorii…
    de poezie.
    Decât cei post-contemporanişti în tot cazul).
    dar să nu fie nici cu şi nici despre
    Borges, Aureliano, Buendia, Marquez, Macondo, şi în genere
    să nu aibă aer sud-american…,
    ci să fie nordică,
    coane Dorine,
    precum Aurora Borealis,
    Aşa să-ţi ajute Dumnezeu.
    (Un spectator nenaturalizat).

    (La nord de Yukonul Dorin – Editia priceps, Y-not)

  • Tare de tot!

  • DG Ontelus

    rugină// iubirii fără de speranță/ îi sunt expert cu experiență/ nu are nicio relevanță/ că femininu-i o esență/ cad în extaz în fața sa/ e vulnerabilul meu punct/ o viață-ntreagă l-aș cânta/ și tot pe-atât vreau să m-ascund/ căci mi-e rușine și port vină/ de-așa feblețe preatrupească/ iar frumusețea de felină/ prevăd c-o să mă-nnebunească/ dar ca să scap măcar o vreme/ din bibliotecă scot o carte/ nu reușesc oricât m-aș screme/ să duc lectura mai departe/ s-a defectat deci encefalul/ consult la specialist reclam/ a auzit ieri tot spitalul/ cum am urlat văzând siclam/ nu-s violent fiți dar pe pace/ mă dau în fițe doar nițel/ presimt privirile opace/ și n-am să fac niciun apel

  • Mar-Tor

    Con Dor. Y-not 🙂

  • Dezideriu Dudas

    De la “Opera Somnia” la “Opera Trezia”, trebuia trecut cumva de “limita lui Tecumseh”…..Mă bucură revenirea “Timișoarei”, deoarece va avea de beneficiat de aici și prea-trezirea post-decembristă a “Iașiu-lui”, asta în atentul arbitraj al “Clujului”….și al scrutării de pe plaiurile veșnice ale vânătoarei, acum, rămase doar în urma “statelor unite ale indienilor”….
    “Constanța” ( de la disonanță, înapoi la consonanță….) și “instituția mărilor unite” de sub comanda lui Ch.Baudelaire, consultantul de campanie ( nu de “alegeri”….) al războinicului Tecumseh…..

  • DG Ontelus

    prea umanul// și mă gândesc iar la virgil/ sărman poet nedreaptă lume/ când princiar și când subtil/ durerea fost-a al lui nume/ căci a iubit trist disperat/ creând sclipiri de diamant/ un instrument dezacordat/ cântând decorul dezolant

  • DG Ontelus

    crez// dar nu vezi totuși că viața e în altă parte/ cum se spune din străbuni/ oamenii agonisesc mint cu seninătate/ vor putere de toate felurile inclusiv în relațiile intime/ tu ești complet inadaptat realizezi asta/ da așa este dar în ‘giudețul sufletului cu trupul’ meu/ infantilul mizantrop autist ce sunt constituie/ forma mea de protecție nu condamn pe semenii mei/ care evident gândesc spun fac altfel/ dar nici eu nu renunț la identitatea mea/ că tot revine termenul ăsta care mi-a dat brânciul necesar/ prin cartea lui jacques le rider să purced la/ alcătuirea acelei teze carte devenită ulterior/ prin urmare cu sau fără audiență ‘eu rămân ce-am fost romantic’/ deși credinciosul din mine sper că nu va muri vreodată/ eu nefiind din păcate la înălțimea a ceea ce știu și simt/ poate că tocmai de aceea Dumnezeu știe

  • DG Ontelus

    pursuit of happiness// raportat la patron/ privat ori public/ bietul om e sclav/ dar mentalul oficial consideră eretică o asemenea viziune/ ești liber să-ți deschizi o afacere/ ori prestezi serviciu în folosul cetățeanului/ ce minciună frumoasă/ ești liber până la un punct să-ți alegi stăpânul/ care te posedă sadic până crăpi/ iar tu-i musai să juisezi/ ah ce bine e spui luându-ți prețul sclaviei/ ambalate sclipicios în moduri aiuritoare/ după ce ești sclavul patimilor tale/ pe care le ții în frâu metaforic/ ești sluga credincioasă a capitalului/ și mulțumești fericit ah ce bine e/ noapte bună umanitate oriunde te-ai afla/ ar spune perpetuu acel ‘midnight caller’

  • DG Ontelus

    fatalitatea paranoidă a existenței// lucrezi cu oameni și prin pronie cerească/ îți este dat să îi controlezi/ bănuiala și probele că ești lucrat devin evidente/ ai bunuri moștenite sau dobândite prin muncă/ e clar că rude sau nerude au în intenție/ nemărturisită dar nu te pui cu legea/ să atenteze la averea ta/ te simți bine cu femei sau bărbați/ mai devreme sau mai târziu ceva scârțâie/ ce are cu mine ce i-am făcut eu/ ai fost binecuvântat cu harul creației/ unii dintre apropiați vor să trăiască/ pe seama inspirației tale/ și fie le tai macaroana mai rar însă că nu ești în junglă/ fie accepți compromis după compromis/ ca să se spună că vai ce bun ești ce mare ești ce talent extraordinar ai/ iar tu dai mulțumit din coadă/ ești cunoscut sau chiar celebru/ nu e obligatoriu să reiterezi tragedia prințesei diana/ dar răutăcisme și bârfe vin gârlă peste tine/ la un moment dat nu-ți mai pasă devii nesimțit/ ba chiar îți cultivi stil corleone dușmanii/ va veni o noapte cel mai probabil/ când nu vei mai putea dormi bine/ cu gândul la ce a spus unul ori ce mutră a făcut alta/ apogeul este atunci când crezi că lumea a fost creată pentru tine/ semenii există doar ca să-ți facă ție pe plac sau să le tragi țepe după țepe/ varianta bemol este erezia meritocrației vai dar eu am muncit/ pentru rezultatele mele și voi sunteți obligați moral/ să-mi recunoașteți meritele deosebite/ acestei odisei paranoide i se pune capăt atunci/ în acel universal moment-prag democratic/ altminteri ‘la vita è bella’

  • Alt_Cineva

    Pacat ca nimeni nu incearca sa perturbe in niciun fel acest (interesant) zgomot de fond (DG Ontelus), pe fundalul inchistatei certocratii… Nimanui nu-i trece prin cap (n-are cui si nici prin ce) sa indrazneasca sa interactioneze (in doze mici, de test) cu enigmatica nebuloasa incuibata con-centric pe textele conului Dorin. Din ce in ce mai adancit in esentializare, pe linia pamflet-poem-epigram-haiku, conul Dorin pare pierdut in acest halou inexorabil. Singurul raspuns la indemana sistemului imunitar al fenomenului „tudoranul certocrat” consta in ignorarea nebuloasei, care creste, creste, creste… alimentata cu vlaga nu din certocratie, ci, printr-o gaura de vierme, dintr-un univers parallel: DG Ontelus. (Probabil ca DG inseamna Dl.Goe).

  • Dezideriu Dudas

    @ Alt_cineva
    Daca era „niminea” nu scriam ceva…, așa….

    Dacă nu s-a pierdut la Mărășești n-o va face pe-aproape, în viile Focșaniului, e drept, un fel de „halou inexorabil”…Propun să-l ignorati pe dl.Goe. Deja comunicăm cu Caragiale, ultimul, arhitect in Paris, e drept, via „un Ban de la Cluj”….Îi vom propune ca de la dl.Goe să treaca, fiind arhitect, la ceva gen Cuhea voivodala, pentru că cea țărănească pare că a ajuns la sfârsșit….Un fel de trecere de la „dulceața din pantofi”, la „interes public în interes privat”. Măcar vom fi într-o perspectivă reală.

  • DG Ontelus

    etimonul// un desfrânat și un sperjur/ nu contenește scrisul/ cu oameni îngroziți în jur/ cât de cumplit e-abisul/ el un timid și un tăcut/ prudent în exprimare/ acum de nerecunoscut/ păcat ce transformare/ l-a răvășit serios ceva/ cei ce îl știu confirmă/ poveștii capăt nu se va/ punând o simplă firmă/ dar în decoru-ntunecat/ lumina iar răzbate/ e soarele cutremurat/ de o ființ-aparte/ ascunde-n lutul său doar mir/ ce-i scurs cu suferință/ e dar al lumii dalb potir/ aveți îngăduință/ steluțe dragi pe cer plutesc/ la oameni îngeri pază/ acea ființă n-o râvnesc/ ca s-o descrii nu-i frază

  • Vasile Gogea

    …unele vieți în urmă și o singură viață după moarte…

  • Vasile, eu fiind rac, sunt mereu (ramas) in urma…

  • Dezideriu Dudas

    Tocmai de aceea, acea ne-limită de după bine și rău a lui Albert Camus este excepțional formulată. “Cei rămași în urmă”, au posibilitatea de a trăi mai aproape de realitate, atât timp cât măcar știu că au siguranța trăirii doar a refluxului, fără distopiile fluxului….Arnold Toynbee făcuse jumatate din drum pe această direcție, conceptualizând importanța retragerii sociale. Mircea Florian a mers mai departe cu recesivitatea sa. …Din “știinta și tehnica” vieții știam de certitudinea incertitudinii, acum știm și că i se datorează în primului rând fluxului social, cu un generator de tip “deuz ex machina” tismanian ( a nu se citi tasmanian ), iar salvarea poate fi de la reflux. Pentru că trebuiau să poarte un nume, într-un cadru mai larg, NGR-Nicholas Georgescu Rogen, le-a spus entropie si dezentropie, fluxului si refluxului….Intuiția îmi spune că trebuie sa asociem fluxul, fractalilor, iar refluxul, constructalilor….NGR fiind și evreu, nu doar româno-american, unii vor crede din nou că ne aflăm în fața unei mari conspirații, ceilalți in fața unei mari aspirații, de vorbe, tisma(…)niene….S-a născut însă la Constanța, la Mare ! Omul liber care iubește Marea , iată, poate face și minuni ….“România începe de la Mare” !

  • DG Ontelus

    ada razu// femeia-l controla suav/ cu-n zâmbet lângă o privire/ ea s-amuza el un lingav/ făceau un cuplu cam subțire/ grimase-adânci și ironii/ stârneau când apăreau în public/ ipocrizii și felonii/ ea o frivolă el un pudic/ perechea avea greutate/ deși bizari contau masiv/ în acea-naltă societate/ ce cântă twist-ul maladiv/ o notă discordantă-n plus/ face vioaie partitura/ hibridizând turbo și blues/ împaci clar chat-ul cu factura

  • DG Ontelus

    ‘Das Ewig-Weibliche’// în mod normal/ orice muritor își dorește ca acel moment să fie în somn/ iluzionându-se că starea în cauză/ mai cu seamă dacă ar fi de somn profund/ în care undele theta nu știu ce fac/ ar duce la o trecere dincolo mai lină/ totuși hai un pic logic să medităm/ admițând că nu ne așteaptă nimic după/ chiar nu contează dacă se întâmplă în somn au ba/ agnostici atei vă rog să meditați/ dar dacă așa cum cred împreună cu ceilalți credincioși/ că dincolo este altceva și ne primim răsplata pentru timpul pământesc/ atunci fie în chinuri groaznice fie în somnul cel mai profund/ ‘în marea trecere’ duce la alt regim de existență/ care face caducă atât suferința intensă cât și insensibilitatea aparentă/ este posibil ca dorința superstițioasă pentru un parcurs cât mai lin/ către celălalt tărâm să se întemeieze pe o neliniște parțial raționalizabilă/ în legătură fie cu viețuirea terestră fie cu o ipotetică/ inclusiv cu datele științei evoluție energetică astrală and so on/ în funcție de imaginația fiecăruia/ ori dorința secretă pe care o nutrește astfel că/ pragul universal democratic pentru toate psihologiile posibile este adevărul care/ legitimează într-o formă sau altă orice altă realitate/ dincolo de rațiune uman scop etc. iată sensul ar zice nietzsche/ făcând arșice/ date factice/ necătând price/ nu s-ar dezice/ d-euridice/ ulise circe/ cam subreptice/ și cu alice

  • Dezideriu Dudas

    Din păcate adevărul suferă de o inflație care cu greu poate fi stăpânita și din ce în ce mai greu….Realitatea e stăpânită bine de limite, tehnice, sociale, juridice….De aceea, nu adevărul ar trebui să legitimeze realitatea, ceea ce a dus la extensia inflației de mai sus și la la entropii uriașe sociale, ci invers. Dezentropia, recesivitatea…., deflația socială, cam astea ar trebui să fie canalele “deltei sociale” prin care România ar trebui “sa se verse” in Mare…. O alta formă de demonstrație a “Absurdistanului” care “se varsă in Mare” ? Forma salvarii ?
    “România începe de la Mare”
    ( O altă formă de demonstrație a legăturii dintre fractalismul entropic și constructalismul dezentropic, “amprenta” pe România ? – Din dreptul “matematicii penale” globale….. )

  • DG Ontelus

    memorie colectivă// o cercetare internațională despre percepția asupra istoriei/ pe care o au cetățenii planetei a oferit presei/ rezultatele și concluziile sale astfel după aplicarea unor chestionare complexe/ analiza comparată a unor date statistice privind variabilitatea/ celor șapte miliarde și jumătate de pământeni/ a scos în evidență faptul că elementul comun cel mai des invocat/ în legătură cu definirea sub orice formă a umanului a umanității/ nu este nici limbajul nici cultura nici tehnica/ așa cum probabil cei mai mulți dintre cei interesați ar crede ci/ n-ați ghicit chiar cimitirul așadar stimați cititori ascultători telespectatori/ criteriul identitar fundamental al omului rămâne/ comunitatea celor dispăruți dintre noi factor exemplar de coeziune care prezervă/ memoria individuală și mai cu seamă pe aceea colectivă

  • DG Ontelus

    exil// gnosticii percepeau drept exil existența în trup a sufletului/ creștinii reabilitează trupul Mântuitorul fiind argumentul suprem/ exilul interior se impune totuși în cazul creștinilor/ în sensul conștientizării continue a efemerității vieții și/ a ispitelor de toate felurile pe care lumea lumescul le presupun/ prin urmare creștini fiind nu blamăm trupul/ ‘vas al Duhului Sfânt’ ci ne trăim viața atât și așa cum ne este dată/ drept un exil al minții înduhovnicite de către Dumnezeu/ exil față de patimi ispite deșertăciuni efemer superficial slavă deșartă/ problema nu e că devii ciudat și parțial cel puțin te autoexcluzi din lume/ ci tragicul implicit schizoidiei subsecvente inevitabilelor cedări în fața lumii/ este mult mai dureros resimțit de către acest tip de exilat față de lume/ aproape fiecare clipă devenind sfâșiere lăuntrică zbucium fără leac/ luciditate autodevoratoare consolarea în lipsa căreia nu ai putea trăi fiind/ dată de răbdarea cu care înzestrat suprafiresc fiind aștepți salvarea/ certitudinea supremă în restaurarea omului după Căderea lui Adam și a Evei

  • DG Ontelus

    urăsc poezia dar îi iubesc pe poeți// de ce ai mai elabora mental/ ce să faci cu o inflație de raționamente/ plăcerea digitală te scutește de crampe ale gândirii/ tahicardia argumentării o vinovată inutilitate/ câtă vreme nu ești vreun mercenar/ scufundă-te în oceanul imaginilor/ în ‘dereglarea tuturor simțurilor’/ în haosul sensurilor/ ori pe înțelesul caracudei/ bagă mare nene poezie cât mai multă poezie/ până în background-ul celui de la taxe și impozite/ să ajungă la toată lumea reducerea de toamnă-iarnă/ lanțului trofic al vertebratelor cortical asezonate/ să-i fie asigurate homeostazia și salvgardarea biotopului/ darwin darwin să trăiască/ poezia să-nflorească

  • poietu garii de nord

    Cenaclul de Ontzelush.

  • AdiR

    Exista treceri care ne sunt datoare.Desigur, ele nu respecta manierele,dar se tradeaza prin pilduiri neindoielnice.
    Exista vieti care vor afla ca nu mai sunt doar cand ii vom putea anunta, in caz contrar vor sti prea multi.
    Vietile noastre depind de o esuare a trecerii, in ciuda puterii, precautiilor, experientei.Un singur om se incadreaza in acest trend.Din fericire vom gasi o modalitate sa-l anuntam ca nu mai este.Ca si noi, biete suflete moarte printre prea multi vii.

  • DG Ontelus

    poezia ca râmă// muzicalitatea poeziei cu rimă/ nu se mai potriveşte neantului modern şi postmodern/ încât versul aşa-zis liber/ ilustrează poezia ca râmă/ mai potrivită asumării de către bietul modern a condiţiei de târâtoare/ discurs autotelic autoreferenţial/ poezia modernă exprimă avatarurile râmei care a ajuns omul/ constructor de nădejde al societăţii viitorului/ despiritualizat fără identitate omul-râmă scurmă/ gunoiul pe care l-a creat în juru-i precum un cocon/ şi care-l împiedică să mai vadă perspective/ sens armonie eternitate/ mândru de creaţia sa epocală/ dezumanizarea/ drapată în cea mai mare ipocrizie imaginabilă/ omul-râmă îşi află expresia artistică deplină/ în poetul modern care prin vers liber/ scoate icnete şi alte feluri mirobolante de interjecţii/ întru gloria nimicului

  • DG Ontelus

    douăzeci și șapte// constat că amintirile devin mai puternice decât imaginația/ n-aș fi crezut în ce mă privește/ deși interiorizarea continuă la care m-am dedat de când mă știu/ putea anticipa admit acum o asemenea traiectorie spirituală/ episoade care în cazul altora ar fi trecut neînregistrate/ la mine au căpătat proporții colosale încât/ pot spune că am trăit sub carapacea interioară mai intens și mai mult/ decât persoane interesate de evenimențialul sclipitor/ de exemplu exact acum douăzeci și șapte de ani/ când germania tocmai se reunifica eu îmi începeam epopeea studențească la iași/ primul an stând în gazdă și regretând mereu că nu stau și eu la cămin/ ceea ce s-a și întâmplat în următorii trei ani/ atunci plângeam adesea în camera mea/ acum nu mai plâng decât pe dinăuntru întru evocarea temerii firești/ a unui adolescent de optsprezece ani în contextul/ primului an postdecembrist adolescent care/ chiar dacă avea experiența șederii îndelungate în singurătate/ simțea totuși că acum este vorba de cu totul altceva/ nu doar de fatalitatea stării de sănătate/ melodia acelui moment roxette ‘it must have been love’

  • DG Ontelus

    balada autorlâcului// cioplea destins versuri cu rimă/ și nu părea să se oprească/ verdictul cert era crimă/ și-afront la tagma poezească/ amesteca registre sfere/ cu o candoare-analfabetă/ căci de la ana are mere/ glisa-n quasar și eprubetă/ dar unde se mai pomenise/ o-nvălmășeală cam atroce/ în care-un manelist cu fise/ recită benedetto croce/ la compoziție dezastru/ un stil cu forcepsul forjat/ cu topice-ntre porc și astru/ eșecul este garantat/ când însuși autorul spune/ că opera-i neîmplinită/ privești cum soarele apune/ și deguști ceapă slană pită

  • DG Ontelus

    epictet// nici n-are rost ca să-i numești/ se știu ei foarte bine/ sunt specialiști în căi lumești/ nu te privesc pe tine/ chiar dacă tu ești păcătos/ cu ei nu te asemeni/ căci nu vrei ca să tragi folos/ din ce e slab în semeni/ să-ți vezi păcatul tău și stop/ e-o mare împlinire/ la ce bun s-o iei la galop/ înspre înțelenire/ admiră iarba de pe câmp/ și ochii muritoarei/ judecă drept deși stai strâmb/ speranța doar în soare-i

  • DG Ontelus

    concordia discors// izvor de lacrimi îi trezea/ dulceața-i femeiască/ și fiecare zi făcea/ durerea ca să-i crească/ era-mpăcat cu soarta sa/ nu mai spera nimica/ iar suferința-l consola/ în gând cu nausica/ treceau și săptămâni și luni/ simțirea-i amorțise/ stejari arțari paltini aluni/ pădurea-l cumințise/ când inima-n plâns s-a-necat/ tristețea-nvăluind/ în bucurie s-a aflat/ contrarii viețuind

  • DG Ontelus

    avea probabil ghinion/ căzuse proba-n poligon/ recupera cu nouă liste/ dăduse iama în registre

Next post:

Previous post:

WP Admin