≡ Menu

Elegie la Partidul Comunist Român

Într-una din camerele proaspăt-înființatei reviste Amfiteatru, A. tocmai disputa un aprig meci de ”silică” (fotbalul jucat pe mese și birouri cu monede de metal neprețios pe care Fănuș Neagu le botezase ”cocoșei”) cu asistentul nostru de la facultate, Mircea Martin, când a fost somat să se prezinte în biroul Redactorului-șef, Ion (“Guță”) Băieșu.

Guță îi spune supărat lui A.: ”Ce dracu, bătrâne, te-am rugat să bagi în numărul ăsta și poezia băiatului de la Filozofie. Mă f-t ăia de la UASCR la cap să-l publicăm.” ”Nu pot, domne, să-l public”, răspunde A. ”De ce?”, întreabă Guță. ”Cum de ce, domne? Tu ai citit poezia ăluia?” ”Nu, nu mă pricep la poezie și d-aia te-am pus redactor la Secția de Poezie.” “Da’ românește mai știi?” ”Bătrâne, du-te dracu’! Cum adică?” ”Domne, tu ai citit măcar titlul poeziei?” ”Nu, bătrâne.” ”Păi, titlul este Elegie la Partidul Comunist Român”…

 

Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU

Guță să cadă sub birou. Recuperează: ”Păi, schimbă-i titlul, zi-i și tu Odă la Partidul Comunist Român.” ”Nu pot, domne”, răspunde  A. ”Degeaba îi schimb titlul. Trebuie să-i scriu și altă poezie, fiindcă poezia nefericitului  e pe măsura titlului.” ”Păi, bătrâne, scrie-i altă poezie și mă scapi, dracu’, de telefoanele ălora de la UASCR. Ce-ți ia ție? Zece minute, hai un sfert de oră. Dau o bere.” ”Nu pot, Guță, trebuie să mă întorc dincolo că Martin mă conduce cu 1:0 și am făcut pariu pe mai multe beri și pe-o friptură”

Gândindu-mă la câte poezii nefericite a scris mai târziu prietenul meu A., îmi spun că mai bine scria poezia pentru băiatul ăla de la Filozofie și poate că omul respectiv făcea (doar) carieră de poet patriotic și nu ajungea  ditamai mahărul pe la partid, de unde a mâncat sufletul multora.

(Acest text apare și în revista TIMPUL, Mai 2012)

  • mihai rogobete

    Tot de pe vremea aia:
    -- Tov ospătar, fă-mi o porţie de cartofi prăjiţi./ Păi, n-am ulei./ Fă-i fără ulei./ Nici cartofi./ Fără cartofi.

  • Aceasta “Elegie la Partidul Comunist Român” mi-a amintit de poezia “Tobosarul timpurilor noi” a lui Mihai Beniuc, poet caruia i s-a intamplat exact viceversa! Neavand Beniuc atunci norocul de-a fi dat peste A sau peste Baesu, si-a publicat fara probleme “Tobosarul timpurilor noi”, act “artistic” sanctionat imediat cu inlaturarea lui de la sefia Uniunii Scriitorilor.
    Anecdotica literara patreaza urmatoarea discutie intre poet si conducerea superioara de partid: “Cum, tovarase, “nimeni nu mai stie pana maine ce se va alege si de noi”? Pentru dumneata inca nu e clar incotro mergem noi si ce construim in mod neabatut? Si, mai rea decat aceasta confuzie ideologica, tovarase, e disponibilitatea pe care ti-o declari de-a sari imediat in barca cealalta. Ce-ai vrut sa spui cu versul “fost-am, totusi, eu si voi ramane tobosarul timpurilor noi”? Pai, cum vine asta? Indiferent de ce se alege de noi, dumneata esti gata sa bati darabana pentru cei care vin dupa noi?” Asa ca “tobosarului timpurilor noi” i s-a taiat definitiv sansa de-a deveni “ditamai maharul de partid”, multumindu-se el pana la pensie doar cu catedra de psihologie animala de la Facultatea de filosofie din Bucuresti.

  • Daca_nu_nu

    Cu Beniuc, şi eu ştiu una, ce-i drept, din auzite. Zice-se că ar fi venit Beniuc la Roma cea Mică… Şi nu de unul singur, ci cu oarecari însoţitori… Şi rumor ait că i-ar fi omenit ardelenii pe toţi oaspeţii, după tradiţie, la crama de la Jidvei. Vinul bun, bucatele alese… De! Şi povestesc blăjenii că, atunci, la un pahar de vorbă, ar fi luat Beniuc la căiţă şi ar fi spus acolo, la masă, că, în România, scriitorul nu are libertatea de exprimare necesară (mă rog, aşa ceva… că şi eu am auzit-o la a „n”-a mână). Şi zice-se că poetul -- pe-atunci preşedinte de USR, dacă nu mă-nşel -- ar fi întrebat pe-un oarecare oficial local: „Nu-i aşa, tovarăşe Cutare, că, în România, scriitorul nu are suficientă libertate…” aşa şi pe dincolo etc. ş.a.m.d. Toţi s-ar fi albit la faţă, că nu ştiau ce vrea să spuie ditamai poetul… Singur tovarăşul X -- povestea cine a fost de faţă -- ar fi tăcut o clipă şi-apoi ar fi răspuns: „Nu ştiu ce să vă spun, tovarăşe… Dar cu siguranţă dl colonel de lângă dvs. ştie mai bine decât mine…” Tăcere. „Care colonel?”, ar fi strigat poetul. Şi, ca prin minune, i-ar fi sărit pe loc beţia… Nimeni, din cei ce-au asistat pe post de gură-cască, nu s-a mirat când, ulterior, s-a auzit că pe Mihai Beniuc l-ar fi ajuns, ca un blestem, dizgraţia…
    E o poveste…
    Cum n-am fost de faţă, dacă aşa va fi fost, spus-am adevărul, dacă_nu_nu.

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Numai dl colonel ne poate lamuri cum au stat lucrurile…

  • Daca_nu_nu

    @) Dorin Tudoran
    Cine-o fi fost şi ăla?!…
    Dacă n-au lămurit-o pân-acum, amu, vorba ardeleanului, „îi târzîu”…

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Nu_si_nu, nu e niciodata prea tarziu ca un colonel sa ajunga general (in rezerva), daca_nu_chiar generalism.

    Nu stiu daca_o_sa_va mire ori ba, dar eu tot va spun: vom avea generali (in rezerva) proveniti chiar din randurile teribililor ziaristi satirici, dati usurel, asa, pentru o tranzitie usoara, prin “diplomatie”.

    Mai vorbim…

  • @Daca_nu_nu

    Pasamite, i s-a tras si de la “tobosar” si de la dl colonel. Cumul de factori nefavorabili, cum se zice si cum se-ntampla de obicei… Prin urmare, in ’65 a pierdut presedintia USR.

    In ’71 m-am trezit eu, (printr-un concurs de imprejurari fericite pentru mine), intr-o sala plina, fata-n fata cu el. L-am intrebat -- cu un interes real -- ce parere are despre teatrul absurdului, si i-am pomenit in fuga pe Beckett si pe Ionesco al caror teatru il devoram pe atunci. Probabil ca langa el era si de data aceea vreun domn colonel si, ca unul care se fripsese candva cu ciorba, Beniuc, asa scund cum era, si-a bagat, cam teatral, mana stanga in buzunarul pantalonului, s-a inaltat un pic pe varfuri, si gesticuland cu dreapta, mi-a raspuns cu aerul unui demistificator: “Ce absurd, tovarasa? Ce absurd? Dumneavoastra credeti ca Eugen Ionescu traieste absurd in Franta? Nici vorba, el traieste foarte bine acolo!”
    Cu alte cuvinte, dupa Beniuc, absurdul lui Eugen Ionescu nu nu ar fi fost decat o gaselnita literara, un fel de moda pour epater les bourgeois.

  • Gellu Dorian

    Cam ne dăm seama cine sunt personajele, dar dacă nu le-ai dat cu nume, nu le decriptăm de sub inţială şi “student la filosofie”: respectăm consemnul. Insă Ion Băeşu este aproape de nerecunoscut, dar de pe poziţia aia chiar şi un Guţa Băeşu se putea modifica, darămite un Beniuc pe post de satrap şi pteşedinte la USR.
    Cam în acelaşi registru, o întîmplare din multele de atunci: un redactor de la ziarul “Clopotul”, unde prin anii 70 apăreau saptămînal 2 pagini A2 de literatură, cu nume de colaboratori destul de în voga pe atunci, a trebuit să stea jumătate de an cu salariul redus la jumătate si cu carnetul de partid în buzunarul secretarului cu propaganda, pentru că lăsase în poezia unui abonat la astfel de evenimente o greşală catastrofală. Poezia se termina cu un vers elogiator faţă de poporul condus cu sîrguinţă de Ceauşescu, cam aşa: “Şi-n fruntea sa, Măria sa Popoul!”. Poetul a replicat, pentru a-l apăra pe redactor, cu o oarecare nonşalanţă:” Nu e mare greşală, dar mi-a schimbat sensul poeziei!”.

  • @) Dorin Tudoran

    Poveste e savuroasa, master, dar stii la ce ma gindesc? Ca in prietenuul A rodea adinc invidia. Daca publica “elegia…”, il transforma pe nefericitul baiet de la Filosofie in disident, Doamne fereste!

  • InimaRea

    Sa stiti ca poetul acela elegiac isi iubea partidul cum o iubeam eu pe bunica-mea -- atit de tare incit ma tot gindeam la moartea ei, si ma-ntristam de-mi dadeau lacrimile. Ma imaginam trist si neconsolat, inconjurat de copii ca mine, dornici sa ma mingiie dar nestiind de ce sufeream. Mai ales, la o fetita cu ochi albastri ma gindeam eu c-ar fi venit sa ma aline, sa ma ia de mina, si sa ma-ntrebe -- dulce -- de ce sufeream. Iar eu abia atunci as fi izbucnit in hohote, plingindu-mi buna si blinda bunica.
    Doamne, ce frumos adormeam scuturat de plins, si ce vioi ma mai trezeam a doua zi! Era purificatoare elegia mea avant la lettre. Din pacate pentru destinul meu neliterar, am pierdut bucuria copilareasca de a-mi plinge mortii inca in viata fiind ei. Cum si intuitia -- cu-adevarat poetica, o recunosc la elegiacul acela -- ca totul este trecator…

  • lucid

    1. In perioada 1965-1968 cand Baiesu a dirijat “Amfiteatru”, era UASR, C-ul l-a adaugat ceausescu dupa declansarea rivulutziei sale culturale prin 1975.
    2. Redactor cu poezia era in aceeasi perioada Ioan Alexandru.
    3. N. Dragos-Racanel nu cred ca era de la “Filozofie”.
    O fi altul poetastrul apoi mahar pecereu, sau e doar o “parabola”?

  • Daca_nu_nu

    @) Lucid
    Nu fi soacră! (Că nu-i frumos! 🙂 🙂 🙂 )
    Dacă deschidem linkul din articol, vedem că dl Dimisianu spune: „În primăvara lui 1967 Ion Băieşu mi-a propus să vin cu el în echipă la „Amfiteatru”, revista pe care o conducea. Apărea de un an şi era editată de asociaţia studenţilor.”
    Deci nu e perioada 1965-1968, ci 1966-1968.
    La fel reiese şi de aici:
    http://www.poezie.ro/index.php/essay/13955202/email.html
    şi de aici:
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Amfiteatru_%28revist%C4%83%29.
    Aflăm apoi, tot de pe-acilea, că „de la numărul 1/1974 devine Revistă literară și artistică editată de Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România”…
    Deci nu 1975.
    De-o probă, iaca şi asta:
    http://books.google.ro/books?id=TpGkGwAACAAJ&dq=inauthor:%22Uniunea+Asocia%C8%9Biilor+Studen%C8%9Bilor+Comuni%C8%99ti+din+Rom%C3%A2nia%22&hl=ro&sa=X&ei=G6-ST4-cDoye-QbO3ciiBA&ved=0CDIQ6AEwAA
    Nu te sfădesc, departe de mine gândul.
    Dar vezi cum mai poate omul şi scăpa câte un amănunt, când redă ceva din memorie?
    No?!
    🙂 🙂 🙂

  • Gheorghe Campeanu

    Poveste inedita si cu parfum deosebit, in special in ce-i priveste pe Baiesu si M. Martin. Multumiri. Cu “idealistul” de la Filozofie am avut sansa (blessed) sa nu ma incrucisez pe coridoarele facultatii (double blessed).

    La ultimul drum facut in Bucuresti, am gasit (cu mare bucurie) doua carti ale lui Baiesu la un stand de carti vechi, “Balanta” si “Pompierul si opera”. Recitindu-le am gasit literaura lui neafectata de timp si/sau ravagiile pereceptiei post-moderne. Slabiciunea mea pentru scrierile lui a fost intarita. Il asez in sertarul unde pastrez atassamentul fata de Monciu-Sudinski si Mazilu.

  • Daca_nu_nu

    @) Dorin Tudoran # 6
    Sunt convinsăăăă!!! Mai că-ţi vine să te uiţi peste umăr şi să te-ntrebi care/cine-o fi colonelul de lângă mine/tine/el/ea ş.a.m.d…. Bine, acuma… nu toată lumea e Beniuc, deci n-o fi lângă „toată lumea” câte-un colonel. Da o ţîr de tamajoooor… tot este!!!

    @) No Name # 7
    Mişto!
    (Eu m-am născut în 1972… 🙂 )

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonescu

    Una dintre superlinguselile epocii a trecut si imi amintesc ca am scris despre ea intr-un text trimis din tara Europei libere. Ti-o amintesti: “Traiasca tovarasul Nicolae Ceausescu in frunte cu tovarasa Elena Ceausescu”!!!

    Eu ma intreb cat de dificil era sa dormi cu tovarasa in frunte, sa mergi in masina cu tovarasa in frunte sa etc.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    1. Nicolae Dragos stia prea bine limba romana ca sa fi scris acel titlu …”de doliu”.
    2. IA si AP erau redactori la “Amfiteatru”. Daca imi amintesc bine, cei care erau inca studenti aceau “o jumatate de norma”, sau asa ceva.

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghge Campeanu

    Gutza Baiesu a fost o mutra “de milioane”. Avea umor, era ingaduitor si saritor la nevoie, juca bine scenele de furie ca sa-si sperie subalternii, dar mai toti stiau ca ii trecea repede…

    Va mai amintiti cum isi parca… perechea de patine Monciu-Sudinski in fata Facultatii de Drept? Teoria lui era: Sunt sarac, n-am masina, dar am o pereche de patine si asa cum unii isi parcheaza aici masina, eu imi parchez patinele. Care-i problema?”

    Vorba aceea: “Problema -- nema; Nema -- problema.”

  • @) DT

    Asta cu “in frunte” mi se pare geniala, o adevarata capodopera a vremii! Si un detaliu istoric, in 1972, cind am intrat la facultatea asociatiile de studentii aveau deja C-ul in nume, deci ASC, UASC, UASCR… Cred ca asta s-a intimplat dupa tezele din iulie anul precedent…

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei

    Cred ca ai dreptate, dar, ca sa fim siguri, trebuie sa ne adresam unor toa’si aflati in “miezul fierbinte” al tineretii dedicate: sa incepem cu Mihai Tatulici.

  • Daca_nu_nu

    Ha, ha, haaa!!!
    🙂 🙂 🙂
    (Pardon.)

  • @) DT

    Motiu nemaifiind printre noi, Dumnezeu sa-l ierte!, sa intrebam troica Cristoiu -- Tatulici -- Nistorescu…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Monciu-S si patinele parcate au fost “the stuff of legend” in facultate. Cum sa nu-mi aduc aminte?! Geniu si el si cartile. Daca tot se vorbeste de “rezistenta prin cultura” vs. disidenta, cum il “catalogam” pe incatalogabilul Niuc? Cind ne gandim ca din pintecele aceleasi alma mater au putut iesi si el si ‘elegiacul’ din poveste……..

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu

    Asa-zisele lui reportaje (in fapt, contra-reportaje) erau uluitoare.
    Un prieten din Suedia mi-a relatat, cu ani in urma, cum a primit M-S vestea ca in Romania se stie ca e mort de mult:

    “Voi discuta zvonul diseara, cu Mark, la o ceasca de ceai.”
    “Care Mark?”
    “Twain.”

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Nu o stiam pe asta! Emblematica M-S. Da, “Biografii comune”, carte de capatai a acelor ani (si nu numai). Regasita prin mid-90’s la unul din anticariatele sui generis in pasajul de la Inter/Universitate. O rasfoiesc la citeva luni o data, si tot nu ma satur.

    @ Liviu Antonesei

    L-as adauga la lista acelor ‘gazetari’ si pe Serban Cionoff, suflet gingas si condei justificator.

  • Nadir Latent

    @Liviu Antonesei + Dorin Tudoran
    Am cinstea (nu de a-i fi tras o flegma meseriasa, cum ar fi meritat, ci) de a-l fi busculat gospodareste pe tovarasul Mihai Tatulici, anno Domini 1970, cind incheiam studiile facultatesti. Unde? Pai, in caminul nr.2 din complexul studentesc “Tirgusor Copou”, la iesirea din spalator. Erea mnealui, cuasecistul cu functie mare, in penultimul an, si nu catadicsi sa se deie inlaturi, blocind impetuoasa trecere a aproape unui absolvent cajvanian de Filologie. Eream — io — scund si atunci, dar, ca Fane Babanul, iute varsatoriu de… sudalmi policrome. L-am probozit crestineste doar dupa ce reusisem, cu ambele palme placindu-i burdihanul, a-l expedia derect in parietal. Oful si-l va varsa (la pachet cu alte frustrari activistice), in decembrie 1989, asupra idolului sau Nicusor Ceau, arestat, acesta, beat, naucit si necapace de vreo riposta.

  • Stuff of Legend

    @Filosoful chinez Mon-Ciu
    Povestea spune ca se plimba o data MS, pe culoarele universitare, cu filosoful marxian Ion Ianosi, tinator al unui curs de estetica, si, oprindu-se brusc, il intreba: “Auziti aceasta extraordinara melodie? — O aud, o aud (spune Ianosi ca sa nu-l contrazica pe nebunatec). — Este muzica ingerilor harfisti. — Da, e o muzica divina, agelica (achieseaza marxistul ). — Ha! ha! ha! contraataca Monciu. Nu e nici un cor de ingeri in slava. Ati luat drept muzica divina niste flatulente diftonge si triftonge pe care avui onoarea sa le emit adineaori.
    SE NON E VERO, E BEN TROVATO!

  • Puiu Ghemaru

    @Liviu Antonesei
    Ohohohooo, Serban Cionoff, suflet gingas de politrucel. Ce mai probozea el “”oficina”” Europei Libere in presa studentina! Delicat si pretios era numai cind, pe o banca din Cismigiu, explica unor studente naive ce iaste structuralismul si cu ce se consuma el. A participat si dinsul, valeat 1968, la polemicile trase de Mihai Ursachi, in revista ATENEU, si Gabriel Liiceanu, in revistele din Capitala, relativ la statutul filosofiei in general ( ca filosofia marxista erea, in particular, stim cu totii si nu ne mai cracanam de ris, stiinta celor mai generale legi despre natura + societate). Serban Cionoff, ohohoho. O fi alcoolizat cit academicianul Constantin Romanescu, ALSO KNOWN AS “”Ionescu””, sau repliat in GEBORGENHEIT precum inenarabilul Motiu? IGNORO, AMICI DILECTISSIMI, IGNORO.

  • @Gheorghe Campeanu si Dorin Tudoran

    Extraordinara evocarea, chiar si fugara, a legendarului Monciu-Sudinski. Cand am intrat eu la acea facultate, Monciu- Sudinski tocmai iesea, asa ca la urechile mele au ajuns doar unele legende -- deloc putine, dar savuroase! -- despre unicul, inimitabilul, super-imaginativul si inimaginabil de talentatul absolvent Monciu, care -- se zicea atunci -- isi spunea Moncius cand vorbea depre confuscianism, isi lasa barba bogata si bine rotunjita pentru examenul de marxism, (amenintand ca o sa-l vada ei, profesorii, cand va ajunge la Engels), si statea in cap daca vorbea despre dialectica lui Hegel, pentru a arata, evident, ca abordeaza subiectul din cea mai corecta perspectiva marxista. Cat de adevarate erau aceste povestiri nu am aflat niciodata dar, tarziu, tarziu, la cativa ani dupa “evenimente”, am gasit cateva reportaje si cateva proze scurte, crancene toate!, semnate de Monciu-Sudinski. Tot atunci mi-au parvenit si alte informatii despre legendarul erou, informatii care mi-au intregit tabloul dar mi l-au si tulburat intr-un fel, adaugandu-i dimensiuni grave, care nu prea se mai pupau cu imaginea nonconformistului in stare sa intre in decanatul Facultatii de Filosofie pe patine cu rotile si cu un pistol de butaforie in mana doar pentru a obtine o adeverinta in regim de urgenta. Tot cautand cand si cand noi referinte despre el pe ‘net, am dat de un site care ne anunta ca legenadarul Monciu si-a abandonat familia (cu cinci copii), pe care si-o facuse in Suedia, si ca astazi vagabondeaza pe strazi. Vorba lui Bacovia, cum ar veni: ratacitor, tacut, gesticuland pe bulevarde… Si iar ma-ntreb: o fi cu totul si cu totul adevarat??

  • Mencius & Confucius

    @Gheorghe Campeanu
    Despre Moncius a scris, inegalabil + nedepasibil citeva decenii, mai junul Ion Manolescu -- aproape o monografioara, dar, din pacate, nu a publicat-o (dupa cite stim) separat, ci intr-un volum colectiv, la Polirom. Are niste analize sudinskiologice baiatul asta, niste analize grozave, de cazi in koor (fara sa faci Kultur!), si chiar la o cartulie foarte rara cum e REBARBOR, din care, in Dulcele Tirg al Bahluviotilor, doar Emil Brumaru mai poseda un exemplar, insa nu-l imprumuta nimanui. Nu credem ca a intrat in Nirvana. Poate s-o fi, numai, boddhisattvizat si e printre noi, irecognoscibil (el, nu patinele) cit imamul ascuns al siitilor duodecimani

  • Dorin Tudoran

    @Mencius & Confucius

    Da, Ion Manolescu (pe care tot il cunosc eu de cand s-a nascut, fiind, in afara de scriitorul si universitarul de zi, si fiul prietenilor mei Ioana si Florin manolescu) a scris pagini excelente despre Monciu. Iata un link:

    http://www.romlit.ro/pe_urmele_lui_monciu-sudinski

    Eugen Seceleanu, el insusi un prozator satiric extraordinar, stia, pe de rost, pagini intregi din Monciu. Intr-un sertar al biroului avea un volum sau doua ale lui Monciu. Can ne era mai greu, Nea Sece scotea “un Monciu” si citea cu glas tare. Radeam pe rupte. Erau sedintele noastre de “raso-terapie”.

    Din nefericire, Eugen Seceleanu a murit in 1982 si nimeni, dupa stiinta mea, nu s-a gandit sa retipareasca romantzul sau Eternitate locala sau cartea scrisa impreuna cu Oprea Georgescu. Iata aici un link in care apare si numele meu…:

    http://www.crispedia.ro/Eugen_Seceleanu

  • Nepotelul lui Etiemble

    @NO NAME/DP
    Isi spunea MONCIUS in amintirea unui epigon al lui Confucius numit, in transliterarea latinizanta a iezuitilor, MENCIUS. In perioada Revolutiei Culturale, cind Mao lansase cuvintul de ordine JOS CU DUGHEANA LUI CONFUCIUS !, Mencius -- fiind considerat de ideologii pekinezi un discipol materialist, nitelus dialectic, al Magistrului Kong-fu-tze -- nu o lua prea tare pe cocoasa, alegindu-se doar cu unele zgirieturi.

  • mihai rogobete

    Sofistricate erau căile domnilor.

  • Puiu Ghemaru

    @Gheorghe Campeanu//Ion Baiesu
    Nici SUFEREAU IMPREUNA nu e rau. Mai ales povestirea ACCELERATORUL. Cetit-am volumasul in penultimul an de facultate, recomandindu-l si unui prof de istoria literaturii romane, Ion Sarbu (format la fabrica de pe Kisselef), dar erea prea batut in cap , neiesind el din Eugen Barbu, Titus Popovici si Lucia Demetrius, pe care a continuat sa-i predice pina spre anul 2000. Are un portret savuros (betiv, curvar, convivial etc) in ISTORIA lui Marian Popa

  • Dorin Tudoran

    @Puiu Ghemaru

    Nu ma asteptam ca taman dvs. sa cititi “operele” lui “Mihu” scrise la ordinul si plata vechii Securitatii si diseminate spre/in beneficiul a urmasilor, urmasilor, urmasilor ei…

    La toamna, cand frunza va ingalbeni… si incepe sa se lase frigul, puneti pe foc “opuriiili” tovarasului “Mihu”. Promiteti? Altfel ma obligati sa povestesc aici doua-trei intamplari “scatologico-escatologice” cu “istoricul literar”, incepand cu “faimosul” sau “Dictionar…”

  • @Nepotelul lui Etiemble

    Aha, asa deci: isi spunea Moncius de la confucianistul Mencius… Multumesc pentru precizare.
    Dar celelalte istorioare avandu-l drept erou or fi adevarate?

    Pana la urma, tot ce ramane -- dincolo de autenticitatea sau chiar verosimilitatea povestirilor despre el -- e proza lui extraordinar de puternica si atat de autentica!

  • @) Gheorghe Campeanu, Puiu Ghemaru

    Desi mi se cam strica “troica”, sint cu totul de acord sa-l adaugam si pe Serban Cionoff acolo, mai ales ca mi-a capturat o colega de facultate facindu-si-o sotie!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Stuff of Legend

    Fabula cu Moncius si Ianosi nu prea-mi ‘suna’. Nu era stilul lui Ianosi sa aiba acest soi de dialo; avea el alte pacate. Ceva de acest gen se auzea prin camarile secrete ale coridoarelor de la etajul de sus despre convorbiri ale lui Niuc cu stampila universala a catedrei de socialism stiintific, conf. u. Constantin Dinutz. Prolix dar sters, anost dar plicticos, omul se imbraca in gris din cap pina in picioare (adica acel gris de nuanta “judeteana de partid”). Pe el se zicea ca l-ar fi regalat M-S cu simfonia celesta. In alt episod intrat in folklore, acelasi Dinutz, intr-un moment de tzifna academica, se pare ca l-a admonestat pe eroul nostru pentru un ‘happening’ marca Moncius la unul din cursuri. Niuc i-ar fi raspuns fara sa clipeasca: ma uit la faptura dvs. si pot sa va spun un singur lucru -- de aceea nu se mai deosebeste omul de organ (fraza reluata intr-un ‘interview’ din “Biografii comune”).

    @ No Name

    Judecind dupa cronologia biografica, ne-am suprapus macar vremelnic in acea institutie numita Facultate de Filozofie.

    @ Mencius & Confucius

    Multumiri. Sint un avid urmaritor al scrierilor despre M-S, si am auzit de lucrarea dl-ui Manolescu, pe care din nefericire nu o am. Poate o gasesc intr-un anticariat prin Bucuresti. Rebarbor ? Avem!

    @ Puiu Ghemaru

    “Sufereau impreuna” si Acceleratorul? Absolut de acord cu Dvs. Antologice.

    Serban Cinoff for ever and ever! Voievod al gandirii juste si al articolului cu scrijelit cu pix vigilent. A fost unul dintre cei veniti sa ne prelucreze in facultate in legatura cu noua Lege a Presei, si apoi , i-a intovarasit pe tov. T Filipas (de la Centrul Univ. PCR) si tov. Nicu Ceausescu (de la CC al UTC) in ancheta semi-razmeritei iscate la acele dezbateri. Fiind direct vizat de domniile lor, mi-l aduc aminte destul de bine si ca Danton (PCR), si ca Sain-Just (UTC).

  • lucid

    D T: uite ca taman ca spuseratzi sa ardem istoria “tovarasului Mihu” ma ambitzionez sa incep sa-i citesc cele doua caramizi dupa principiul audiatur et altera pars. Am reusit sa fac o frunzarire zic eu suficienta pentru o impresie generala a “caramizii’ lui N M -- btw, acolo am intzles ca avetzi certe afinitatzi elective cu maestrul Foartza daca si marele critic v-a facut vecini la el in “istorie” -- asa ca merita sa-l frunzaresc si pe M P pentru a vedea si din alt “unghi” minunata lume scriitoriceasca a rrrrominichii etern dambovitzene.

  • Dorin Tudoran

    @ lucid

    Sunteti un om liber intr-o tara libera, ceea ce victimele rapoartelor lui “Mihu” catre Securitate nu erau.

    Pentru mine “Mihu” nu a fost nici in zile bune, nici in zile proaste istoric si critic literar. A lucrat toata viata “la comanda”, cu bucata sau la pachet. Unde i se ordona sa loveasca, lovea.

    Anii de mercenariat in solda grupului condus de E.Barbu si finantat (direct si indirect) de Securitate sunt atestati in sute, poate chiar mii de pagini. Sarguinta muncii lui “Mihu” pentru Securitate este atestata de foarte multe Dosare de Urmarire Informativa.

    Si, asa, ca tot va prefaceti interesat de nemernicii de turnatori de pe la posturile de radio: dupa ce a “fugit” din Romania lui Barbu-Ceausescu-Vadim, pe care a slujit-o ca un erou subteran, aflat in Germania, “Mihu” a inceracat tot ce a putut spre a fi angajat la… “Europa libera”. Infromati-va. Noroc ca lui “Mihu” i se dusese buhul…

    V-am dat “azimutul” -- nu ca nu l-ati fi avut, dar, cinic cum sunteti, uneori, ba sunteti interesat de turnatori si ce rau au facut, ba sunteti interesat de “unghiurile” din care colaboratorii Securitatii scriu “istorie” si “critica literara”.

    “Minunata lume scriitoriceasca”, cum va place sa spuneti, nu a fost mai murdara dcecat lumea in care ati evoluat si evoluat dumneavoastra. Numai ca lumea dvs. este mai putin scrutata si mai fara sex “apil” pentru “publicul larg”. Altfel, daca lumea dvs. ar fi luat la scaramanat, public, multi dintre dvs. n-ar sti pe unde sa se ascunda, dle @lucid. Desi, a fi fost un gunoi nu mai e de mult o proasta carte de vizita; dimpotriva, potrivit prognozei dvs., asemenea gunoaie vor proiduce un alt cutremur in 10 iunie…

    Uitati-va intai la propria rufarie de corp si abia apoi fiti fericit ca pantalonii altora sunt cam rupti in fund…
    Da, unul dintre chilotii murdari ai lumii literare a fost “Mihu”. Vinde si azi ce producea “pe timpuri”.

    Chiar, dvs. de ce semnati “lucid”, cand “cinic” v-ar prinde de minune?

    Rrrromanica etern dambovizata? Da. Si de oameni ca dumneavoastra. A fi cazat in perimetre militare din Turcia sau Egipt nu va face mai putin dambovitean. La o privire mai atenta, v-ar putea pune chiar intr-o lumina usurel nefavorabila…

  • @Gheorghe Campeanu
    Sa stiti ca m-a batut si pe mine gandul ca ne-am intersectat pentru o vreme pe culoarele de sus, de la Filosofie, ori prin barul de jos, de la Drept, desi eu am facut alta sectie, nu sociologie. Aveam insa prieteni la Sociologie. Numele Ligia Olanescu, de pilda, va spune ceva?

  • Gheorghe Campeanu

    @ Liviu Antonesei # 36

    Acu’ si Dvs. domn’ Profesor, doar din pricina deturnarii unei foste colege santeti dispus sa supliniti quartetul troicii? Speram ca ipostaza de “A Man For All Seasons” va fi determinanta, nu ispravile picaresti ale marelui Cionoff.

  • Ghishe’s Proclivity to Pee

    @Gheorghe Campeanu::Filosoful Moncius
    Intimplarea face sa fi avut un coleg profesoral la Filologie Ieseana (catedra de Germana, acum insa vietuitor la Aachen), Octavian Nicolae pre numele sau, care, in timpul lungii sale studentii dambovitiene, se intersectase binisor cu M-S, ba statusera, o data, si la aceeasi gazda. De la mnealui, Tavi, stiu povestea cu ilustrata trimisa politrucianului Dimitrie Ghise (autor si al unei cartulii marxist-leniniste despre existentialism), expediata lui din Suedia, cu, pe ea, doar distihul mirobolant: “”Ghishe, Ghise,//Du-te de te pishe!”
    [Astept, de la Ion Manolescu, si o LEGENDA AUREA : cu spuse + facute sudinschiene, ca sa o pun alaturi, pe raft, alaturi de cele 322 de vorbe tzutzeene, ba si de “”sublimele idiotii”” ale lui Nasreddine — era cit pe ce sa zic Nasreddinedjad — Hodja…]

  • What about Cezar Mititelu?

    @Everybody:
    Aducatorului de date proaspete (altele decit cele din cartea lui Virgil Ierunca) -- multumiri anticipate!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Imi amintesc de interesul cu care am citit atunci cind a aparut in RL articolul exceptional al dl-ui Manolescu. Cred ca avea ceva si ObsCult, unde a mai scris si Marius Ianus despre personajul de exceptie care a fost Monciu-Sudinski. Daca stau sa ma gandesc bine, cred ca unul din extrem de putinele gesturi predictibil “conformiste” ale cuiva atit de neobisnuit sa intre in tipare ca Niuc, a fost protestul si apoi greva foamei pe care a facut-o in sprijinul prietenului Cezar Mititelu. Asta era nu mult dupa plecarea mea din Romania, dar nu am auzit ecouri dect ani mai tarziu, de la cineva din Suedia. Planuiesc sa recitesc niste pagini din cartile lui asta seara.

    No Name/D.P.

    Ligia Olanescu mi-a fost colega de grupa, si mai tarziu de sectie, cind ne-am ales “profilurile” la sociologie. Nu aveam relatii apropiate (dar nu neamicale), nu din pricini specifice, ci pur si simplu. Retin bine fata si un anume mod nonsalant relativ placut de a fi.

  • Mirela Roznova

    Despre tiza mea Mirela Roznoveanu, ninica? E adevarat ca a fost casatorita cu Monciu-Sudinski? In ce perioada? Oricum, gazda ei de la Doi Mai, “”Ferma suspiciunilor” (dupa numele unui film in voga la inceputul Anilor 80), era un loc de intilnire estivala pentru multi bucuresteni si alti boemi, dar nu cit a Ninocikai Cassian, o, nu…

  • lucid

    D T: atzi dat de cartea lui Richard Cummings? A aparut in noiembrie la trustul Adevarul. Eu nu am gasit-o nicaieri p-acilea pana acum. Nu cred ca spune prea multe lucruri noi -- e interesanta si cartea lui Valenas “Fabrica de spioni’ unde e si colonelul personaj. Ce stiu eu este ca sunt catziva angajatzi de prim rang la RFE care in tzara au semnat din varii motive “angajamentul” -- nu numai NC-M care a recunoscut pana la urma, fiind un caz special. De exemplu un anume Nathan S care a si venit sa studieze arhivele, unii zic si ca sa stearga unele urme, si care ne asigura candid la “Profesionistii” Eugeniei Voda ca nu a avut de-a face in viatza lui cu un CIA-ist desi “agentzia” ajunsese sa le plateasca direct, pe fatza, salariile celor de la RFE in anii 80. Mihai Sturdza -- osul domnesc tot nobil -- a spus-o pe sleau intr-un interviu recent din ciclul dedicat redactorilor RFE la TVR; “agentzia” a controlat intotdeauna RFE, admit ca folosind o discreta manusa de catifea de multe ori.

  • Daca_nu_nu

    Şti-ne mama supărării cum se face că-n „rrrromânica dâmboviţeană” primim tot mereu lecţii de la nişte unii cari n-au nicio treabă cu domeniul în care se avântă, dar ei ştiu / cunosc / se pricep etc.
    Recent, pe blogul lui LA, mă ia unul la 11 metri şi-mi explică mie cât de denaturată e teoria latinităţii noastre („aşa-zisa latinitate”, zice el) şi cât de bine prinde ea la oameni „fără suficiente cunoştinţe”. M-am uitat aşa şi mă gândeam oare să-i răspunz ori ba. Şi-am zis: BA! Că io, de bine, de rău, latină ştiu, română ştiu. Acuma, se prea poate ca domnul cela să ştie şi d-lui română, dar n-are cum şti limbă dacă atâta câtă latină ştiu io, din motive lesne de înţeles. Şi-am tăcut şi l-am lăsat să bage pe moară…
    Nu trece mult şi încep să primesc iar pe mail tot soiul de „materiale ştiinţifice” semnate de un domn cu nume-mpărătesc (Napoleon -- !!!), în cari materiale erau descrise „cu lux de amănunte” tot soiul de „descoperiri” realizate de diverşi fizicieni, ingineri, economişti etc. Numa latinişti nu erau pe-acolo…
    Viu aci şi dau de peroraţia lui @lucid, care ştie el mai bine decât scriitorii cum stă treaba cu… scriitorii!
    Măi, să fie…
    Plină lumea de „specialişti”!
    Citeşte, @lucide, tată, până-ţi ajunge gura la urechi, că-i dreptul dumitale. Dar lasă-neeeeeeeeee, lasă-neeeeeeeee, lasă-ne-n amaru nost, că de de-ăştia ca tine ni-i plin podu!!!

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Nu, n-am dat de cartea lui RC.
    Nu cred ca NC-M a semnat ceva si, in orice caz, nu NC-M a fost cartita la RFE. Hai sa fim seriosi!
    Nu stiu ce a spus dl Mihai Sturza la emisiunea dnei Voda, dar, daca a spus asa ceva, ori nu stie pe ce lume a trait, ori vrea sa faca valuri… Dupa Ungaria 1956, agentia respectiva nici sa fi vrut nu mai putea plati slaraiile celor de la RFE. Aveti o obsesie; de fapt mai multe…

    Sa va transmit si o intrebarea cuiva: studiile dvs. in URSS (se vorbeste si de un doctorat luat acolo) cine le-a finantat? Ca, daca ne luam dupa vorbe si gogosi vandute prin tot felul de emisiuni, Romanika, cum ii spuneti dvs., e o tara “eminamente” locuita de agenti…

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    N-ar fi timpul sa-i ofer lui @lucid o rubrica saptamanala pe acest blog intitulata “Gunoaie, turnatori si agenti din domeniul meu de activitate”?

    Ca despre scriitori, mai mult decat s-a aflat greu sa se mai afle…

  • Şerban Foarţă

    Îmi pare rău, doamnă DP (alias No Name), că e cazul să vă contrazic.
    Poezia cu “Toboşarul vremurilor noi” a apărut în 1946, în inestimabila plachetă “Un om aşteaptă răsăritul”, -- anterioară cu aproape douăzeci de ani căderii în dizgraţie (survenită în primăvara lui 1965), a micului tambur major al viitorului măreţ.
    Atâta am avut de spus.

  • @Gheorghe Campeanu

    Acum totul s-a clarificat, pentru mine cel putin. Si da, asa era LO, cum a fost creionata mai sus, iar eu ii eram una dintre prietenele cu prenumele Doina, cealalta Doina (Georgescu) fiind studenta tot la sociologie.

    @Serban Foarta

    E foarte importanta interventia dvs. cu binevenita corectie cronologica. Multumiri. Asta ar insemna ca “Tobosarul…” , publicata -- cum spuneti -- in ’46, ar fi trecut fara repercusiuni serioase pentru Beniuc, in ciuda mesajului ei destul de… nealiniat.

    Si, daca “Tobosarul…” (din 1946) n-a fost cauza dizgratierii (din 1965!), tot merita sa aflu daca a generat macar vreo admonestare a poetului pe linie de partid, asa cum mi s-a povestit si am reprodus mai sus.

  • Daca_nu_nu

    @ Dorin Tudoran # 49
    Eu înţeleg, numa să priceapă şi el… Că, de pricepe că Măria din bancu ăla cu ginecologul, atunci n-am făcut nimic!

    ATENŢIE, BANC!

    Măria la doctor, să facă un avort…
    -- Tu Mărie, zice doctorul, tu nu ştii că-i păcat?
    -- Ba io ştiu, domnu doctor, da io n-am nicio vină, că hoheriu ăsta de Ion, tuie dracu-n el să tuie…
    -- Tu, lasă-l tu pe Ion şi nu mai da vina pe el. Ascultă tu aici la mine: Te duci acasă, iei o glajă de zece kile, de-aia de puneţi voi muierile castraveţi la murat, o pui lângă pat şi, seara, când te pui în pat, o iei şi-ţi bagi picioarele-n ea. Şi dacă-i mai avea probleme, îmi poţi spune cum vrei… Ai înţeles?
    -- Am înţeles, domnu doctor.
    Nu trece mult şi Măria din nou la doctor:
    -- Tu Mărie! Ce-am povestit noi doi? Spusu-ţ-am să-ţi bagi picioarele într-un borcan de zece litri? Pusu-ţi-le-ai, cum te-am învăţat?
    -- Io ştiu, domnu doctor, ce ziceţi dumneavoastră… Da n-am avut un borcan gol de zece litri şi mi le-am băgat în două de câte cinci…

  • @) Gheorghe Campeanu #41

    Acum, daca ma gindesc bine, Cionoff a deturant-o pe colega mea dupa ce ea insesi se auto-deturnase la UTC! Asa ca, isi merita soarta cionoffiana!

  • Şerban Foarţă

    Pentru Daca_nu_nu. -- Cum bine stim, tracomania este o veche maladie autohtonă recurentă.
    Scriind, acum 5-6 ani, un “Îndreptar practic de chiciologie”, am pus, în versuri, şi problema acestui biet protocronism, datorat, vai, unor imemoriale complexe de inferioritate… bătăioasă.
    Cu riscul să consum cam prea mult spaţiu, -- ecce textus:

    Care Traian?! Eram romani
    din zilele lu’ Numa
    Pompiliu, c-un amar de ani
    ’nainte ca strămuma

    cu acte-n regulă, monşer,
    şi născătoarea noastră,
    să fie Roma… Eu mă-nşel,
    sau, poate, d-voastră,

    ce-i daţi ’nainte cu acest
    şpaniol de Traianache,
    politician mai slab, du reste,
    ca alde Trahanache,

    căci ceea ce n-avea era
    oleacă, puţintică
    răbdare, tact, eţetera, –
    băiete, una mică!

    Or, de mai aştepta un pic
    pe podul (ca de biberi
    clădit), s-ar fi predat, cu mic,
    cu mare, dacii liberi,

    iar riga Decebalus per
    Scorillo, în otavă,
    ar fi băut, şi astăzi, zer
    de oaie, nu otravă.

    *

    Care Romani?! Păi, poţi să-mi spui
    de unde până unde
    deasupra dacilor îi pui?…
    Că,-n câteva secunde,

    am să-ţi spui eu că a’ lor grai
    e limba noastră dacă,
    modificată cât să n-ai
    a-i înţelege, dacă

    i-auzi vorbind în limba ta!
    Stimabile, ca mâine,
    în cărţi, ţi se va arăta,
    că panis, iar nu pâine,

    mănânci la fiecare prânz,
    şi aqua bei, nu apă;
    abia dacă mai are mânz
    de când nu mai e iapă,

    ci equa, iapa… Din apus
    în brazdele natale,
    cam asta-i tot ce ne-a adus
    Evropa dumitale, –

    căreia-i spui, pe-onoarea mea,
    căci nu poa’ să mă facă
    să tac: Vorbeşte-n limba mea,
    când mănânci pâine dacă!

  • Gheorghe Campeanu

    @ No Name

    “Doinele” fostei colege LO ies din zona mea de competenta memorialistica.

    @ Dorin Tudoran @ Liviu Antonesei

    Aveti Dvs. idee in ce mod isi imbinau talentele la Scinteia Juventutii cei doi cavaleri Cristoiu si Cionoff si care era raportul lor ierarhic?

  • @Gheorghe Campeanu

    Firesc. De fapt, si eu imi aminteam de un nume Campeanu, pe care il auzisem de la Ligia, dar nu am reusit sa-l asociez unei figuri anume si nici intr-un caz prenumelui de Gheorghe. Poate George…

    Oricum, numele de Campeanu avea deja o sonoritate in sociologia noastra de la inceputul anilor ’70, asa ca era usor de retinut (prin asociere cu Pavel Campeanu).

    All in all, mi-a facut placere aceasta “rasfoire” a memoriei. 🙂

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu

    Tovarasul Cristoiu era Redactor-sef Adjunct si primise insarcinarea de a conduce “Suplimentul literar si artistic” sau cum i spunea “toroipanului” de partid…
    Cionoff cred ca era ceva Sef de Sectie

  • Modesta propunere

    Ar trebui rescrisa FABULA lui Urmuz: cu CIONOFF in loc de SARAFOFF.

  • Dorin Tudoran

    @Modesta propunere

    Propunerea e si rezonabila, doar ca ne trebuie un Arghezi, cu ale sale Bilete de papagal, spre a-l publica pe Urmuz si de data asta…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Multumesc. Maestrul Cristoiu la SLA si Genosse Cionoff la sectia Biciul si Barosul (cred ca sintagma a fost lansata de T Mazilu)

    @ No Name

    Nu am cunostiinta de un George Campeanu printre studentii de la sociologie de atunci. De Pavel Campeanu auzisem. Placerea dvs o impartasesc

  • Şerban Foarţă

    Pentru DP

    Stimată doamnă, am impresia că (din fericire/din păcate?) n-aţi prea citit textul lui Beniuc, pe care-l ştiţi dintr-o confuză anecdotă.
    Nu-mi mai rămâne, aşadar, decât să-l reproduc, mai jos, (nu prea) întocmai şi la timp, din amintire (căci nu mai am în casă nicio carte a vajnicului toboşar):

    Nimenea nu ştie până mâne
    Ce se mai alege şi din noi –
    Fost-am totuşi eu şi voi rămâne
    Toboşarul timpurilor noi.

    Cântecele mele de pierzanie
    Prevesteau de mult acest război.
    Eu am fost în -- pam-pam!? -- Transilvanie
    Toboşarul timpurilor noi.

    Am venit pe malul Dâmboviţei
    Să sădesc maci roşii în noroi,
    Roşii maci pe malul Dâmboviţei,
    Toboşar al timpurilor noi.

    Iată azi cu mii de cai putere
    Timpuri noi se-anunţă pentru noi,
    Eu voi fi, se cere, nu se cere,
    Toboşar al timpurilor noi.

    Fie cum mi-o fi de-acum norocul,
    N-am purtat trifoi cu patru foi,
    Lumea veche las’ s-o arză focul --
    Toboşar al timpurilor noi.

    Apărută într-o carte în 1946, dar scrisă în 1944, la vreme de război (sau puţin după?), nu văd de ce mesajul ei ar fi unul “destul de… nealiniat”.
    În epoca amintită (23 august ’44 -- 30 decembrie ’47), ambiguă, riscantă, căci plină de insidii şi cânturi de sirenă (roşie), ca şi de expectanţe vane, nu se dăduse încă ALINIEREA în artă şi literatură.
    Cu-atât mai bine (şi mai jalnic), însă, pentru cei ce (nu prea mulţi, dar nici puţini de tot) anticipau doctrina stalinistă, pe Jdanov şi realismul socialist.
    Or, în pofida autovictimizării (“N-am purtat trifoi…” ş. cl.), Beniuc a câştigat partida (şi Partidul), fiind numaidecât, adică-n ’46, trimis ambasador al României în capitala marelui vecin, al nostru, de la răsărit. A stat acolo până-n 48.
    Pe ce să se fi supărat Partidul?
    Pe “cântecele mele de pierzanie” (şi/sau, prin contrapeterie, “pântecele mele de chierzanie”)?
    Beniuc nu face alta,-n ocurenţă, decât să amintească titlul plachetei sale de debut (1937), pe care o consideră, în ’44, premonitoriu-comunistoidă.
    În fine, nu cred că Partidul Comunist lăsa, apropoape douăzeci de ani, nesancţionată o abatere, tovarăşi!
    După o carieră îndelungă de komisar al literelor noastre, tovarăşul Beniuc căzu-n dizgraţie, graţie deciziei lui Gheorghiu-Dej, anume să se descotorească de un cvasiagent sovietic (ca şi tovarăşa-i de viaţă, Emma),
    ca şi uneltirilor lui Stancu, în cârdăşie cu Bogza şi cu Jebeleanu, ahotnici de putere şi onoruri.

    Prin 1970, l-am văzut o clipă pe Beniuc. Eram în holul Casei Scriitorilor, cu doi-trei prieteni, când el se îndrepta spre restaurant. Ajungea, la clanţa uşilor somptuoase, cu creştetul capului… Şi mi-a fost milă.

    Ca şi de Boc, -- de l-aş vedea într-o postură similară.

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu

    Am avut doar o experienta-doua cu S. Cionoff. Cred ca ajunsese deja la Scanteia mare. O data mi-a dat o intalnire “jos, la intrarea C” a Casei Scanteii ca sa-mi spuna ca peste o zi sau doua, nu mai stiu exact, urma sa apara un text dur impotriva mea si ca el, din simpatie pentru omul si scriitorul DT, facuse tot ce-i statuse in putinta ca textul sa fie “suportabil”. Textul s-a dovedit, potrivit rolului Scanteii, nu tocmai suportabil…

    A doua oara mi-a comunicat ca a scris chiar el ceva despre mine si spera ca textul sa ramana “asa cum l-am dat eu” (adica, el). N-a prea ramas…

    Dar pentru toate cele de mai sus nu SC poarta vreo vina; sau, poarta una, dar, vorba lui, “suportabila” dupa atatia ani…

  • Domnule Serban Foarta,

    Va sunt recunoscatoare pentru acribia cu care ati plasat in context “antologicele” versuri ale proletcultistului Beniuc, risipindu-mi forever orice confuzie legata de motivele quasi-mazilirii micutului mesager prevazut cu toba moscovita! Pentru postarea anecdotei contrazise de datele exacte oferite de dvs., imi cer scuze, dar ea mi-a parvenit tot din mediile literare, de unde se vede (iarasi!!) ca ele au fost /sunt bantuite nu doar de soparle, dezinformari si intoxicari, ci si de -- aparente ? -- false memories.
    Cat despre sentimentele pe care vi le-a starnit vederea “live” a poetului, vi le impartasesc, mai ales ca, asa cum am scris mai sus, viziunea lui ingust-materialista asupra absurdului ionescian mi l-a facut profund antipatic inca de la prima vedere. (Las o parte chinul de a fi fost obligata sa-i inghit, in liceu, indigestele poame rosii, din marul de langa drum.).

  • pt. Dl. Şerban Foarţă!
    Da, aşa este, cine ştie cunoaşte!
    Beniuc a fost mic la propriu şi la figurat. Celălalt n-a avut pretenţii literare, dar le-a ras literaţilor caimacul! Emknescu a avut doar 1,68 m şi ne este greu să-i atingem creştetul!

  • Dorin Tudoran

    @Gellu Dorian

    Oh, nici chiar asa! Trăncănel se uita de sus la Emin in fiecare dimineata, in fiecare seara si intre doua in centru…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dori Tudoran

    Ipostaze de magninomie la S Cionoff. Ce imagini tulburatoare.

    Dar ma simt vinovat ca am deviat dialogul de la subiectul si personajele originare, Baiesu si M. Martin (nu regret interludiul legat de Moncius).

  • Gellu Dorian

    C-aşa-i în viaţă, te mai uiţi şi-n creştetul habar-n-ai-cui. Depinde ce se vede acolo după un timp,hăt, cît nici nu ne dăm seama!

  • Boris Sarafoff

    @Modestul Propunator
    Serban Foarta a rescris fabula urmuza, pentru ARGESUL ori ACOLADA satmara, dar, in loc de Beniuc sau de Cionoff, mi ti-l intromise in ea, cu gest scriptural autoritar, pe…Boc. Pe de alta parte (sau tot pe de asta?), la Iasi, unde avuram rebotezarea bolsevicianta a Pietei Sf.Spiridon ca Piata Dimitrov, compunea Divinul Stefan Cuciureanu, italianistul Trickster, pilangiul de nivel Ion Baiesu + Fanus Neagu la un loc, versuri de mirliton + crisma precum acestea: “Of, of,//Dimitroff,//Lauda=te-ar cu talanga//Aurel Baran…Baranga!”
    Acu, de ai vreo legatura (nu doar nivelul rimei… ci al) semnificatului intre liota comitagiilor -- declinata de Caragiale unde stim -, Serban Cionoff si kominternistul Ghiorghi Dimitrov al Bulgarilor,va las pe Alteritatea Voastra sa concoctati niste concluzii… inalte cit Chivara Rosie ori numai Tobosarul timpurilor noi.

  • lucid

    Acum ca am ascultat destule comentarii post-electorale franceze -- de-abia astept sa-l intreb maine pe criticatac pe mr. Karnoouh ce parere are de Melenchon pe care nu-l prea inghitzea -- pot sa raspund pe scurt.
    D T: evident, nici vorba ca NC-M sau altzii ca el care au fost santajatzi in tzara nu au prestat rolul de “cartitza”, de unde si ura “baietzilor’ ca i-au dus de nas ajunsi “dincolo”. Nu Mihai Sturdza a fost la “Profesionistii”, ci Nestor Ratesh care a descris situatzia -- arhicunoscuta -- din anii 80 cand Congresul taiase fondurile RFE si “agentzia” a trebuit sa plateasca direct din fondurile sale angajatzii ca solutzie de avarie. Nu pot sa cred ca nu atzi auzit de asa ceva. Apropos de printzul -- pe bune -- Mihai Sturdza: pe la sfarsitul anilor 90 a aparut prima traducere a “Kaputt”-ului la care Sturdza a facut o postfatza in care il desfiintza pe Suckert-Malaparte ca impostor pretinzand ca a vazut cu ochii lui pogromul de la Iasi desi sosise acolo la inceputul lui iulie 41 si trimisese niste articole pentru Corriere de la Sera total opuse. Dar punctul forte al argumentarii era reabilitarea bunicii sale descrisa de Kurt S-M ca plimbandu-se intr-o trasura manata de un birjar rus scopit si batand cu cravasa un batran evreu ca sa-i ia un pachet de unt. Sturdza nu a marsat pe absurdul situatziei -- ce nevoie avea batrana printzesa cu avere uriasa sa fure un pachet de unt -- ci a replicat ironic ca bunica sa nu se deplasa decat cu automobilul. Si apropos de scriitorimea rrrominichii, in editzia a II-a publicata la Humanitas postfatza lui Mihai Sturdza, fireste, a disparut.
    “Studiile” mele la Dubna au constat doar in doua stagii de cate doua luni fiecare pentru a-mi face acolo lucrarea de diploma intr-un grup de ultra-top unde am fost coleg cu baiatul cel mic al lui Bruno Pontecorvo. L-am cunoscut, fireste, si pe celebrul fizician cu capitol special in orice istorie a bataliei informatziilor, ca sa nu spun a spionajului mondial. Era un domn scund, cu ten masliniu, elegant, cu parul rar pieptanat pe spate, extrem de manierat cu care comunicam mai ales in engleza. Interesant ca al doilea sau fiu ramasese in Suedia cu mama sa si a devenit regizorul francez Gilles P al carui film ‘La Bataille pour Alger” il revad din cand in cand la televizor. Regizorul a murit relativ tanar, inaintea tatalui sau -- acesta in anii 90, cred. Poate de aici mi se trage interesul pentru lumea “informaticienilor”.
    Un cuvant despre “cionoafa”, cum ii spuneam noi in anii 70 cand -- datorita lui Nicusor -- ne vizita saptamanal pentru “materiale’ in VS. Mi-amintesc de un tip brunet tare, slabutz, volubil, cumsecade, “de gashca”. I-am mai intalnit numele in anii 90 la “Dimineatza”, apoi tacere. Stie cineva care i-a fost apoi evolutzia?

  • Literatornicul

    @NO NAME/DP
    In spatele anecdoticii literar-mondene, favorabila, aceasta, Piticului Dadanubian Beniuc ( Homo Sovieticus, Homocus, stiutor de sase limbi + ruseeste), il vom regasi pe acelasi inebranlabil Cristoiu, tatinele tezei ca — funciar oportunist, suplu, uliseic,unduitor cit viitorii monologari ai GDS — ”flacaul de pe Crisuri”, dupa CANTECELE DE PIERZANIE, putea milita, in functie de context, la Arhanghelii Garzii de Fier, sau la Peceristii arondati Moscovei Rosii. Dreptu-i ca menstruarile argumentative ale ”Titanului din Gagesti” sint intarile de unele scrisuri ale lui I.D.Sirbu, ce-l stia din gazetaria Anului 1941 pe sotul nevestei lui Marcel Breslasu(cind ar fi fost, de nu se impotrivea patronul ziarului, gata sa elogieze victoria fulgeratoare a Hitlerienilor asupra bietilor Iugoslavi). Lasa ca si alt cuplu, mai faimos decit Ema & Mihai Beniuc, ma refer la Simone de Beauvoir & Jean-Sol Partre, avea sa descopere + teoretizeze + practice… “angajarea”, vaticinarea EX EVENTU si rezistenta retroactiva, EH OUI, dupa retragerea Nemtilor din Francia si victoria deplina a coalitiei antigermane.[ Pina atunci, precum in FIINTA SI NEANTUL, omul fusese “o pasiune inutila”, dar, in 1946, “existentialismul este un umanism”.]
    In ce priveste MARUL DE LINGA DRUM, Ben Yuk, stiutor de maghiara, comitea un simplu decalc dupa Attila Jozsef. A se vedea, din acesta: “Cit as vrea sa fiu un mar slabatec//Din coroana mea bogata//Copilasi flaminzi sa poata//Sa se sature odata!”

  • Dorin Tudoran

    @ lucid

    Multumesc pentru raspuns. Asadar, nu e adevarat ce spun fosti inalti ofiteri KGB ca ABSOLUT TOTI strainii ce au studiat in URSS au lucrat apoi pentru KGB. Iata, in sfarsit, o veste buna.

    Continuu sa ma intreb de ce nu sunt macar in egala masura interesat sa aflati cine au fost informatorii/agentii/ agentii de influenta etc din btansa dvs. pe cat sunteti interesat de gunoaiele din lumea literara. In vreme ce in lumea dvs. secretele erau mult mai multe si, deci, implicau ochiul foarte atent al serviciilor speciale, lumea literara nu prea avea acces la mari secrete decat cel colosal ca ceausescu si ai sai sunt niste javre.

    Nu, nu stiu de episodul relatat (potrivit dvs.) de dl Nestor Rates si cred ca un asemenea episod este ireal. Nu se putea produce. Daca a relatat, intr-adevar, asa ceva, dl Rates e gata sa scrie literatura de fictiune; o indeletnicire pentru care chiar nu cred ca are vreo chemare…

  • Nedumerit

    @Lucid
    Filmul LA BATAILLE POUR ALGER nu e regizat cumva de Kostas Gavras? Intreb, nu dau la mir cu cheatra.

  • Nedumerit Bis

    @Lucid
    Mea maxima culpa, domnule Lucid! LA BATAILLE D’ALGER e de cine ati spus, nu de Costa-Gavras, cum am crezut eu, zabaucul, citeva minute…

  • lucid

    DT: nu am timpul necesar -- inca -- dar as putea face cel putzin un cartzoi ca “Eu, fiul lor” din documente selectate din arhivele CNSAS ale caror copii le am stive. Pot “deconspira” usor peste 10 informatori din domeniul nuclear -- unii nume istorice de mult decedate, altzii cu care ma intalnesc deseori, dar in spatele fiecarui caz sta o “poveste” deseori tragica, ca de ex la NC-M, asa ca ma gandesc inca la “nu judeca, ca sa nu fii judecat”.
    In stiva aia de copii am si lucruri mai “ciudate”. De exemplu l-am gasit si pe Nene, e drept doar mentzionat ca fiu, intr-o investigare colaterala a prietenilor unui mare fizician, H H, caruia bunicul lui Nene -- profesorul Bogdan -- ii fusese mentor stiintzific la Iasi. Asa am citit ca in anii imediat urmatori nasterii lui Nene parintzii lui divortzasera -- ca sa vezi cu ce prostii se ocupau “baietzii”. Savuroase sunt paginile despre alt prieten al lui H H, profesorul Rosetti-Balanescu, descriind prima sa vizita in vest prin 58 cred, cand, in Italia, se intalnise cu Carlo Tagliavini si turcologul Franz Babinger (fost spion Abwehr -- precizau “baietzii”) si primise de la Eliade “Le Foret Interdit” tocmai aparuta (lentul care redacta nu putea scrie corect titlul cartzii, e de tot hazul). Poate o sa am o data timp sa selectez cateva documente despre persoane mai cunoscute ca merita pentru cunoasterea “erei ticalosilor”.

  • Dorin Tudoran

    @lucid
    Vedeti? E bine sa intrebi.

    Va inteleg retinerea de a da niste documente cu nume cu tot. De acee trebuie sa-i intelegeti si dvs. pe altii cand se abtin. Exemplu: nu am avut nevoie sa ma ajute NIMENI (persoana, institutie sau aparat sofisticat…) in identificarea a cel putin cinci (5) odiosi informatori ai Securitatii, autori de mini-seriale despre mine, dar nu i-am dat in vileag. Mai important pentru mine este, printre altele, de ce in aceste cinci cazuri EVIDENTE institutiile ce trebuie sa ajute CNSAS nu isi fac datoria. O explicatie -- cei cinci lucreaza si azi pentru servicii speciale si foarte…. speciale.
    Da, “era ticalosilor” nu are doar alb si negru, are mult clar-obscur, dar si cand dai peste negru e mai intunecat ca draku’

  • Daca_nu_nu

    @) Lucid
    Cum adică „documente selectate din arhivele CNSAS”?
    Din dosarul dumitale? Sau… din alte dosare?
    Să înţeleg că faci o cercetare sau… cum?
    Am intrat acum pe site-ul lor şi am văzut că au program la sala de studiu pentru „petenţi” şi pentru „cercetători acreditaţi”.
    Domnia ta în ce categorie intri?

  • Daca_nu_nu

    @) Şerban Foarţă # 54
    Mulţumesc, Maestre. Asta e, ce să facem. Dvs. spuneţi „cum bine ştim”. Acum şi eu ştiu. Dar n-am ştiut până în urmă cu vreo trei-patru ani… Nici prin cap nu mi-a trecut că ar putea cineva interesat de istoria dacilor să se ridice împotriva limbii latine. Habar n-au că-şi erodează şi mai rău credibilitatea, şi aşa destul de şubredă.
    Cât am predat la liceu (5 ani), am ţinut cu dinţii de 3 ore pe săptămână şi teză la limba latină, la toate clasele de filologie (IX-XII), 2 ore pe săptămână şi teză la toate clasele de istorie-ştiinţe sociale (IX-XII), şi câte o oră pe săptămână la clasele a IX-a şi a X-a profil real. Niciodată nu mi-a trecut prin cap să bagatelizez ori să minimalizez rolul dacilor în istorie. Dar văd că, pe metoda paşilor mărunţi, ajunge limba latină la coşul de gunoi. În 12 ani de când am plecat de la liceu, colega care-a mers în locul meu a ajuns aproape să nu mai aibă ore… Aşa, câte-un pic, pic, pic… Păi, ăştia, de-ajung, Doamne fereşte, la putere, ne duc la Canal! Mă rog, la autostrada nu ştiu care, că tot e nevoie de mână de lucru…

  • mihai rogobete

    @lucid: HH avea, prin anii 63-4, un frate contestat dar activ -- actoraş cabotin, decăzut sibaritic pe scena Katanga -- mentor şi seducător al tineretului revoltat şi de dat în gât, cu erudiţii, kentane şi cafele, din sărmanele sale sponzorizări.

  • mihai rogobete

    @lucid: HH avea, prin anii 63-4, un frate contestat dar activ -- actoraş cabotin, decăzut sibaritic pe scena Katanga -- mentor şi seducător al tineretului revoltat şi de dat în gât, cu erudiţii, kentane şi cafele, din sponzorizări.

  • lucid

    Daca_nu_nu: cercetator acreditat. Uite care sunt pasii pentru o tema sa-i zicem “clasicistii in atentzia securitatzii”: -- cateva acte in dosar (ex. dovada unui titlu universitar), angajament semnat la Agentzia Natzionala pentru Protectzia Datelor Personale -- asta costa si ia cel mai mult timp (te angajezi sa nu faci publice fara acceptul respectivului sau urmasilor sai date personale ca boli, adultere, etc -- din pacate prezente si ele in dosare), o lista cu persoanele ale caror dosare le solicitzi in cadrul temei alese cu date de identificare (data si locul nasterii de obicei). De exemplu: N. Lascu, A. Frenkian, doamnele Marinescu-Himu si Piatkowski -- spun la nimereala. Nu si D. M. Pippidi ca sa nu ai probleme cu AM-P. E vorba de DUI-urile eventuale ale numitzilor. Potzi cere si dosare de obiectiv si de “problema”- ma indoiesc insa ca exista “problema” clasicistilor, iar un dosar de obiectiv ca Universitatea Bucuresti tare mi-e ca e inca la index daca nu a fost “jumulit” rau de tot. Daca te hotarasti sa te acreditezi itzi mai pot da amanunte ajutatoare.

  • lucid

    Si o rectificare dupa postarile @nedumiritul: Batalia pentru Alger are ca regizor pe FRATELE mai mic al lui Bruno Pontecorvo, care il luase sub protectzia sa pe fiul acestuia ramas in Suedia in 1949 -- cand cu aparitzia “spontanee” in URSS a tatalui.

  • @Literatornicul

    Ah, nu, categoric nu! Daca il luam pe Ion Cristoiu (parintele tabloidizarii marii prese de dupa ’89) ca sursa a manifestarii vreunei disponibilitati ideologice ambivalente la M. Beniuc inainte de ’44 , ne plasam pe un drum mai gresit chiar decat cel pe care m-am aflat eu reproducand (fara double check) anecdota apocrifa despre “tobosarul timpurilor noi”. Povestea “tobosarului”, asa cum mi-a fost relatata si cum am transcris-o mai sus, ar fi avut un chichirez si chiar o doza de verosimilitate daca poezia ar fi fost scrisa (cum am crezut pana a ma fi lamurit definitiv maestrul Serban Foarta) in anul inlaturarii poetului de la conducerea Uniunii, si anume in 1965. Ea s-ar fi inscris, cumva, in felul de a fi al lui Beniuc, pe care, mai tarzior, incepuse sa-l cam ia gura pe dinainte. Pana in ’44 -- ’46 insa, cum ne spune foarte documentat Lucian Boia, Beniuc a fost in mod neabatut un comunist “fara prihana”, cu dosar intocmit de Siguranta pentru agitatie comunista -- atentie de care au mai “beneficiat” (pentru ca ulterior “atentia” s-a convertit in beneficii!) A. Sahia, E. Jebeleanu, M. Roller, G. Preoteasa, S. Toma s.a. -- si cu contributii de gen la revista “Azi”, condusa de Zaharia Stancu. In timpul regimului legionar chiar s-a propus scoterea lui M.B. de la catedra de Psihologie a Universitatii din Cluj si trecerea la un institut psihotehnic, tot pe motiv de propagare a ideilor comuniste.

    Dupa schimbarea de regim, cum era de asteptat, Beniuc s-a umplut de “poame rosii”: premii de stat clasa I, (in cuantumuri ultrageneroase), primirea in Academie (prin ’55) si promovarea in ierarhia Uniunii Scriitorilor din RPR.
    Desigur, pana la caderea intr-o dizgratie… (mai de catifea parca, as indrazni sa-i zic).

    Cat despre “Marul de langa drum”, acum, dupa ce mi-ati spus ca in el atarnau poame de mana a doua, mi-e si mai ciuda ca mi-a fost indesat pe gat!

  • Erata: poame la mana a doua, ca de mana NU doar a doua, ci a douaspea, erau oricum!

  • InimaRea

    Nu stiu daca unanima convingere ca Securitatea e si-acum la putere e rodul intuitiei populare ori al eternelor aluzii mediatice dar cred ca e pe-aproape de adevar dar in alt fel decit e inchipuita.
    Partea operativa a Secu -- “ofiteri de informatii” -- a devenit Coloana a V-a a celor doua puteri care s-au inteles in Malta (atunci, ar trebui spus Coloanele a V-a?) Pe acesti fosti combatanti pe “frontul nevazut” i-au cautat si americanii, si rusii imediat dupa decembrie 1990. Cel putin americanii i-au cautat la modul propriu, in chiar “ciupercile” lor, insotiti de reprezentanti ai statului roman. Securistii fugeau de mincau pamintul, crezind ca americanii voiau sa-i aresteze. Cind colo, Unchiul Sam nu voia decit “sa-i contacteze” -- ceea ce a si reusit pina la urma.
    Nu cred ca doar la noi s-a-ntimplat asta dar, cum la noi nu s-a produs vreo lustratie -- ceva, “baietii” si-au putut vedea linistiti de noile misiuni.
    E totusi utila analogia cu evenimente similare. Astfel, “elementele pretioase” ale Abhwer au avut o viata dulce dupa prizonierat, in chiar tara fosta inamica.
    Apoi, una din explicatiile “tradarii” lui Pacepa era convingerea unora ca fusese agent dublu, ca-i fusesera furnizate informatii si sprijin care sa-i creasca prestigiul si importanta in cadrul DIE, pina ce a ajuns sa controleze -- practic -- tot e misca acolo.
    Or, dupa 1990, capitani din CIE ai momentului au ajuns cogeamite generali cocosati de stele, in conditiile in care spionajul si contraspionajul romanesc erau la pamint. Macar Caraman penetrase NATO, de a ajuns general. E posibil spre probabil sa se fi-nceput chiar cu el “procesul” de introlare a spionilor romani in serviciul intereselor occidentale. Doar la el a venit ambasadorul SUA, la Bucuresti, pur si simplu -- fara sa anunte, fara invitatie, s-a prezentat la poarta din Batistei si l-a somat pe omul de la paza sa-l anunte la d-l general. Legenda mai spune ca i-ar fi spus doar atit: Romania trebuie sa inceteze imediat orice actiune ostila impotriva SUA, a NATO -- in genere.
    Stiu ca se pot uimi aceia care socotesc toate acestea a fi in firea lucrurilor, potrivit aliantei strategice a Ro cu SUA si apartenentei noastre la NATO. Dar destructurarea economiei romanesti, instrainarea resurselor naturale -- concesionare pe perioada indelungate cind nu vindere ca-n tirg -- nu puteau fi posibile doar fiindca politicienii romani erau lacomi. Ei mai trebuia sa fie si asigurati de impunitate -- ceea ce s-a si intimplat. Dosarul Flota e bun exemplu in acest sens. Petromidia -- altul, la fel de bun.
    Acesta fu patriotismul Secu si-al politrucimii. Numai prin cultivarea -- nu doar acceptarea, cum inca se mai crede -- a acestora putea tara asta sa ajunga intr-o situatie de dependenta economica de import practic fara precedent. Poate doar in vremea Capitulatiilor si a ocupatiei sovietice sa mai fi fost atit de neputincioasa in a-si apara oamenii, interesele -- teritoriul, in curind.
    De aceea mi se pare exagerata importanta acordata cunoasterii activitatii fostei Securitati -- dar numai la “curiosi” gen @lucid, nu si la aceia care au avut de suferit de pe urma acelei activitati.
    Statul asta al nostru ia apa la greu, ca o corabie ciuruita fiindca sobolanii si-au pregatit barcile de salvare. Iar pe noi ne omoara grija de vremurile in care eram negrii de sub punte. Ei, o sa fim negrii de pe fundul marii, tot catind cu jale in trecutul negru.

  • Şerban Foarţă

    Pentru DP

    Doamna, eu vă mulţumesc că nu v-aţi supărat pe mine, din cauza unei posibile gâlcevi referitoare la Beniuc.
    Aproposito de toboşărism, era en vogue, în urma cu vreo şase lungi decenii, un cântec cvasiinfantil, -- anume:

    Nicuşor are o tobă,
    bum-bum-bum,
    şi o ţine după sobă,
    bum-bum-bum…
    Toată ziua, vrei, nu vrei,
    bate-n tinicheaua ei. --
    Nicuşor are o tobă,
    bum-bum-bum…

    Aveam vreo două cincinale (!), când am ascultat-o în premieră.
    N-aveam de unde şti atunci că, peste alte cincinale (circa trei), pe viitorul nostru toboşar al unor timpuri şi mai noi, numite Epoca de Aur, avea să-l cheme… Nicuşor!

  • Şerban Foarţă

    Doamnei DP

    am uitat să semnalez ceva: similitudinea dintre “Eu voi fi, se cere, nu se cere” şi “Toată ziua, vrei, nu vrei”.
    Or, dacă Nicuşor (nu Ceauşescu, ci insistentul toboşar şcoler) e doar neobrăzat la modul vacarmatic (ca puerii lui Nenea Iancu), -- Beniuc e musafirul nepoftit: oportunistul, dacă vreţi, inoportun!

  • @Serban Foarta

    Vai, domnule Serban Foarta, cum as fi putut sa ma supar ca m-ati scos dintr-o eroare in care doar superficialitatea cu care am fost sedusa de o povestioara din genul “se non e vero, e ben trovato” m-a impins. Dimpotriva, cum am mai scris, va sunt recunoscatoare pentru toate corectiile pe care cu, atata farmec si bunavointa, i le-ati adus incorectei mele postari. Cat despre tobosari si tobele lor, vrem, nu vrem, si mai mult poate decat se cere, n-am scapat nici pana azi… de ei si ele!

  • mihai rogobete

    Nu mai e mult până să răpăie toba că şi Ben Laden s-ar fi ascuns, ca Hitler, tot în State. Şi nu alde Tudoran şi Goma sunt disidenţii neprihăniţi, ci Pacepa.
    A naibii securitate, cum ne auto-manipulează!

  • Şerban Foarţă

    LITERATORNICUL

    Dragă Luca, să te înzilească Dumnezeu (vorba cimotiei tale, Creangă).
    Este aşa precum spui tu: un, în acest caz, furt inocent (datorat, pesemne, unei fausse mémoire) din Attila József.
    Maghiarofon, Beniuc al nostru îi este şi mai tributar lui Ady Endre, pe care-l pastişează ca la carte.
    Zice Beniuc, în tomul său dintâi:

    Am coborât din munţi şi bolovani,
    Legendele lui Horia-mi curg în sânge,
    În doina mea Ardealul plânge
    Şi cer dreptate două mii de ani.

    Eu sunt trimisul timpurilor noi
    Ieşit din rând cu cei ce scurmă glia,
    Şi totuşi vin întrebător la voi:
    E slobod să mai cânt în România?

    […]

    Puţin îmi pasă că mă blestemaţi
    Şi m-alungaţi cu pietre ca pe câne!
    Destinul meu a fost şi va rămâne
    Să-mi port revolta mândră sub Carpaţi.

    Striviţi-mă cu roata-n Bălgărad,
    Fluierul Iancului mi-l puneţi în gură, --
    Prin ţărmul vostru-nţelenit de ură
    Tot am să-mi tai cu cântecele vad!

    Iată, acum, ce zice Ady, într-o faimoasă poezie, anume “Gog şi Magog”
    (Góg és Magóg în limba sa, -- pe care mi-am dat silinţa s-o traduc:

    Coborâtor din Gog sunt, şi Magog,
    În ziduri bat şi-n porţi, -- cât poţi să baţi;
    Ci să-mi răspundeţi, totuşi, vă mai rog:
    E slobod a mai plânge sub Carpaţi?

    Prin Verecke venit-am anevoie,
    Cântări străbune mai aud în noi,
    Prin Dévény să vin, azi, e, oare, voie,
    Cu noul cânt al timpurilor noi?

    Să fiu alt Vazul, bravu-aed străvechi!
    Ca, însă, noul cânt să nu-l aud,
    Mult plumb topit turnaţi-mi în urechi,
    Călcaţi-mă-n picioare tot mai crud!

    Dar pân-atuncea, noului meu cânt
    Îi cresc, în cazne, aripi largi; ba chiar,
    Hulit de-atâţia,-n Pustă, – cu avânt,
    Tot va să-nvingă, proaspăt şi maghiar.

    Tonul, care face muzica, este acelaşi, de la un cap la altul al poemei.

    Ar mai fi de spus că alţi doi lirici sunt creditorii lui Beniuc: Serghei Esenin (adorat de junii interbelici ai noştri) şi Apollinaire.
    Iată-l pe cel dintâi:

    Tinereţea mea,
    Ah, tu sanie
    Pe cărări de nea
    Şi pierzanie.

    Citatul este din memorie, -- căci, din păcate, cum spuneam, biblioteca mea e defectivă, de la o vreme, de Beniuc (iar Google, -- de mai niciun ajutor); din care cauză mi-e greu, acum, să demonstrez ce furgăseşte acesta din Apollinaire, pe care (ca şi, de altfel, pe Attila József) l-a tălmăcit pasabil în română.

    Dar să nu fim chiar atât de drastici, -- după un Borges, bunăoară, literatura pe de-a-ntregul fiind un nesfârşit plagiat…

  • Daca_nu_nu

    @) Lucid # 80
    Mulţumesc pentru lămuriri. Mulţumesc şi pentru amabilitatea de-a-mi sugera o temă de cercetare. Deocamdată n-am în plan o astfel de aventură (dar, mai ştii???), iar, dacă e să-mi aleg o temă, apoi, nu te supăra, mi-o aleg după capul meu… Nu văd de ce-aş avea probleme cu AMP, în cazul în care aş fi interesată de dosarul lui DMP. Dacă un cercetător acreditat poate avea -- legal -- acces la dosarul lui X, este ok, şi cred că nu e bine să lansăm fumigene la adresa urmaşilor lui.
    Eşti, totuşi, un tip foarte ciudat… Când mă răţoiesc la tine, o laşi mai moale; când nu, o iei pe arătură… Oricum ar fi, trebuie să-ţi spun că sunt uimită de câte nume de clasicişti cunoşti. Eu, spre ruşinea mea, nu cunosc atâtea nume de cercetători din alte domenii.
    Aia cu adulterul menţionat în dosare m-a dat gata… Am văzut eu şi-n dosarul dlui Tudoran ca securitatea avea o grijă, să spună nu ştiu cărui soţ din Cluj că dl Tudoran îi face ochi dulci soţiei lui… Doamne apără şi păzeşte!!! Instituţiile statului se ocupă de romanţ?! În fine.
    Un lucru vreau să-ţi mai spun, pentru că te ştiu adeptul teoriei că un universitar trebuie să aibă, în activitatea lui, tot soiul de articole/studii apărute în publicaţii îndexate într-un anume fel (ISI, BDI, ştii domnia ta): Deci, dragă @ Lucid, dacă domnia-ta ştii atâtea despre lumea noastră, a umaniştilor, trebuie să ştii şi cât de afectată ideologic a fost această lume vreme de o jumătate de veac. Ştiind aceasta, cred că ai datoria să recunoşti că reţinerea noastră în a emite una-alta este îndreptăţită; cu alte cuvinte, noi măsurăm de zece ori până tăiem o dată, iar domnia ta trebuie să înţelegi. Acesta este motivul pentru care te-am citit cu interes atâta vreme şi ţi-am răspuns atât de des: pentru că nu cunosc prea mulţi din domeniul real care să ştie atâtea despre lumea noastră, a umaniştilor. Şi de aceea văd negru înaintea ochilor când, în loc să ne înţelegi, ţii cu tot dinadinsul să ne scoţi din pepeni (mai ales pe mine!!! 🙂 ). No.
    Oi scrie şi ISI, şi pisi, dacă-i musai, dar, deocamdată, mai am şi altele în vedere, ca, de exemplu, readucerea limbii latine în şcoli/universităţi, eliberarea literaturii în şcoli / universităţi de sub autoritatea criticii (care este binevenită, dar numai după ce am citit mai întâi opera respectivă, dup-aia critica, şi nu invers, cum se face de cele mai multe ori) ş.a.m.d.
    Iar dacă acele dosare din arhiva CNSAS pot fi oricând consultate de cercetători, asta-mi întăreşte încă o dată convingerea că Dorin Tudoran NU minte!

  • Daca_nu_nu

    @) All
    Vă rog să mă iertaţi de vorba proastă, dar zice-se că a-ntreba nu-i ruşine…
    Dincolo de anecdotică, din ce vorbiţi Domniile Voastre aici, eu înţeleg că Beniuc, picând în dizgraţie, a pierdut şefia USR. Era -- să fie cu iertare -- un capăt de ţară? Înţeleg că avea o catedră universitară pe care n-a pierdut-o, spre deosebire de Blaga, de-o pildă…

  • @Literatornicul

    Stilul din postarea pe care mi-ati adresat-o, pomenirea lui Jean-Paul Sartre -- nume scris (ca un clou!) in felul lui Boris Vian, si faptul ca dl Serban Foarta vi s-a adresat cu “draga Luca” mi-au aprins un ditamai felinarul in creieri: sunteti nimeni altul decat chiar dumnealui, marele nostu patafizician de la Iasi! Cum de nu mi-am dat seama pana la ultimul indiciu, cel oferit de maestrul Foarta?! Si cate supozitii n-am facut in jurul postarii dvs.!…

  • Gogu Prazulescu

    @NO NAME/DP
    Revista AZI, pilotata in interbelic de viitorul tatine la DESCULTULUI, nu erea prea rea, multi tineri, de dreapta sau de stinga (la GENS VALACHORUM IOCOSISSIMA lucrul acesta neinsemning mare lucru), depunindu-si acolo icrele, nu neaparat ideologiocoase, nu prea des bolseviciante. Treaba cu Conul Zaharia Stancului e alta, cum a zugravit-o si universitarul begauan Cornel Ungureanu in ISTORIA SECRETA A LITERATURII ROMANE. Darie al nostru (vostru + lor) ouase chiar un roman comercial — sexist, eroticos, maidanist — pe la sfirsitul Anilor Treizeci. Si atunci ne intrebam cu mirare in glasu-ne cristalin: De ce nu l-or receptat in PMR, avangarda clasei muncitoare, decit pe la “incipitul” Anilor Saizeci, intr-o sedinta speciala, ultraconfidentiala, a Biroului Politic, la insistentele lui Gigi-Deji-baga-spaima-in-burgeji? Pe cel ce daduse deja tiparului zecile de volumuri din RADACINILE SINT AMARE si alte, multe, capodopuri ale realismului socialist? Aud? Pai, vedeti dumneavoastra, catindu-l Organele la dosar, l-or gasitara cu travaliu de agent al Sigurantei la activ. Acu, daca o fi beneficiat si de AJUTORUL ROSU, ca tot Dadanubianul impartial,nu prea stim. [Fapt e ca, intre cele doua rezbeluri mundiale, era o gluma proasta banalizata, in lumea ziaristica sau literara, sa zici despre o terta persoana, oral ori in scris (cum procedeaza insusi Belu Zilber cu Eliade), ca isi rotunjeste veniturile si cu leuscanii primiti de la Siguranta.] De unde concluzia ca volutiile lui Ben Yook vor fi putut hi dintre cele mai neasteptate. A face insa din el, precum Titanul din Gagesti in cartulia sa, un disident al Regimului Comunist, ei, asta e chiar o gogoasa greu de molfait. Desi… multi nostalgici ai lui Stalin, trasi pe linie moarta sau expediati in pensii nesimtite, il detestau SOTTO VOCE pe national-ceausistul din Scornicesti pentru deviationism dinspre maretele linii trasate de clasicii marasm-leninismului. Inclusiv Dionisie, genitorele lui H.R.P.

  • mihai rogobete

    Cum Gestapoul n-a fost mai blând ca securitatea şi poeţi, pictori, muzicieni, avocaţi, medici şi profesori şi-au pus piele la saramură în Rezistenţa franceză, expunându-se prin atentate, sabotaje şi înfruntări armate -- aia rezistenţă prin cultură, nu cu apeluri, bancuri şi şopârle, care nu făceau altceva decât să fortifice suspiciunea generală, frica şi umilinţa. Ba-i mai şi socotim terorişti pe cei care azi cutează să fie cu adevărat rezistenţi. Bleah!

  • lucid

    Maestre Foartza, suntetzi cam rau cu “interculturalitatea”. era normal ca Beniuc cunoscand bine (ba si traducand) poezia maghiara sa scrie uneori -- poate fara sa realizeze -- a la maniere de….Pana si la Blaga cel de dinainte de razboi “interculturalitatea” bantuie uneori cu inspiratzii rilke-iene. Mi-aduc aminte ce surprins am fost cand citind pentru prima oara Faulkner dadusesem de Marinus al nostru, studiat temeinic in liceu si la mare moda in anii 70 de inceput. Zicerea de duh borgesiana poate fi interpretata mai elegant ca practica vaselor culturale comunicante. Si, pana la urma, tot CULTURA castiga chiar dintr-un “plagiat” de calitate.

  • Lul de Faltenin

    @Serban Foarta
    AS FOR BORGES, I WHOLLY AGREE WITH HIS ASSERTION ABOUT PLAGIARIZING. Reciteste numai, rogu-te, draga Serbane, din HERESIARQUE ET CIE, povestioara eponima, LE PLUS BORGESIENS DES CONTES APOLLINARIENS, MA FOI!
    In privinta bibliotecii mele, si ea e defectiva de beniucitati, dar, uneori, mi-i dor de traductia Piticului Sovietic din Kostro (unde am cetit prima data, inromanizate, LES MAMELLES DE TIRESIAS). Ma consolez, dupa puteri, cu LA CHANSON DU MAL AIME, in editia bilingva a cui stim.

  • @Gogu Prazulescu

    Da, la inceput, dar numai pana prin 1936, la “Azi” aveau loc intelectuali din toate nuantele spectrului ideologic, -- exista inca o deschidere spre dialog si-o toleranta intelectuala, intretinuta de altfel si de regimul carlist. Stanga, dreapta si centrul convietuiau, fiecare orientare cu dreptul ei de cetate, fiecare apreciind ca si celelate erau la fel de indreptatite. Dar aparusera deja niste fermenti ciudati in l’air du temps, o cautare de solutii -- generate de necesitatile vernaculare dar si inspirate de importuri. In precipitarea aceea spre o schimbare radicala, Z. Stancu, bunoaoara, in 1933 inca nu stia cum ar fi trebuit s-arate ceea ce insa, trebuia in mod imperios, sa vie. Ulterior, vremile, entropia, propria-i fire (vanitoasa, agresiva si santajista -- dupa unii) plus influentele directe ale comunistilor, l-au impins spre stanga radicala si spre “epurarea” colaboratorilor de la Azi. Oscilatiile lui din tinerete (credibila colaborare cu Siguranta) si reticentele cu care a fost asimilat (cu intarziere, in comparatie cu Beniuc) de catre regimul comunist, ridica, intr-adevar, unele intrebari asupra consubstantialitatii lui Zaharia Stancu cu comunismul. Ceea ce nu a fost cazul la Beniuc … Eu, in anii saptezeci, am vazut la M.B. mai degraba un fel de detasare si relaxare in raport cu ceausismul tot mai sinistru si mai caricatural, pe care il trata -- cum sa zic? -- intr-un fel… rosu-seniorial! Si asta in timp ce ceusismul il uitase parca pe poet in puii lui. Dar nicidecum o apostazie la Beniuc. Si nici macar o disidenta… Nici vorba (parerea mea).

  • Şerban Foarţă

    Domnului lucid

    Rău pare-mi că, într-adevăr, am fost cam rău.

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Sefia Uniunii Scriitorilor nu a pierdut-o dintr-un singur motiv. Indepartarea lui de acolo s-a datorat unor “eforturi conjugate”. Tor ce stiu este din povestirile altora, asa ca prefer sa ma opresc aici.

  • Dorin Tudoran

    @mihai rogobete

    Ati ramas in urma evenimentelor:

    1. Despre generalul Pacepa s-a scris, de muuult, ca e mort de muuult, dupa ce si-a fi facut cateva operatii de schimbare a chipului… Povesti.
    2. Cat despre disidenta se stie si ramane batut in cuie: a existat si exista un singur disident. Nu-l enervati, ca iar ne pomenim cu el pe aici..

WP Admin