≡ Menu

Din șale s-a-ndreptat Defecta

Le plac vorbele mari, dar, după ce le rostesc, se reped să le golească imediat de conținut. Nu de alta, dar să facă loc altor vorbe mari, că din vorbe mici e greu să-ți construiești un viitor politic, palat lângă București, vilișoară la mare, vilă la munte, relații pe axa Washington – Băicoi, bașca să-ți înregistrezi niște partide-alternativă ca să contracarezi cu ele emanciparea copilelor din flori ale Albei ca Zăpadă.

Nu se terminase bine o busculadă parlamentară și cuvântul magic a fost “Coabitare”. Cum am depins mai mereu de modele franceze, ni s-a dat și “modelul paradigmatic”: Fronçois Mitterrand – Jacques Chirac. Numai că în România, actorii se numesc François Ghițescu și Jacques Ghițulescu. Vizita la București a celuilalt Jacques – Attali – poate fi foarte interesantă, dar nu va vindeca boli locale.

Șeful statului și Ministrul de Externe reprezintă pârghia fundamentală a diplomației. Chiar dacă nu se iubesc, cei doi trebuie să-și vorbească. Firește, nu de mamă – “Ba, pa’ mă-tii!”. În public, trebuie să-și strângă mâinile. Binențeles, nu cu ușa. Nu inviți un om la tine, ca să-i da un cap în gură, când intră pe ușă, și un picior în fund, când pleacă.

Înțeleg mâhnirea dlui Traian Băsescu de a-l fi văzut pe profesorul Andrei Marga făcând o paralelă între unele decizii ale președintelui  și inițiative ale lui Benito Mussolini. Rămâne antologică însă și invitația nu tocmai discretă adresată profesorului Marga de un importator-exportator transoceanic de democrație, aflat la adăpostul Președiniției. Dacă nu era fericit cu situația României sub guvernare PD-Listă, spunea transoceanicul pro-prezidențial, dl Marga n-avea decât să se sinucidă – îi oferea  și bibliografie potrivită.

Desen & Copyright 2012 - ION BARBU

Deși fostul șef al diplomației românești, dl Teodor Baconschi, a fost felicitat chiar de domnișoara EBA pentru “succesuri” strălucite, dl Marga are de desțelenit multe zone înțelenite de predecesorul său. Cum va putea să o facă, din moment ce președintele nu vrea să-l vadă, greu de înțeles. Să nu uităm că numirea ambasadorilor și, implicit, rechemarea lor, sunt prerogative ale Președintelui. Aici, șeful diplomației are mâinile legate

Consulii  (mai cu seamă cei Generali, chiar dacă unii nu sunt decât colonei ) sunt numiți, dacă nu mă înșel, de către premier. Daca așa stau lucrurile, dl Ponta va avea mult de lucru aici, fiindcă rechemarea unor clovni ratați, vânzători de rațe sau degustători de vinuri înșurubați în “diplomație” cam este o prioritate.

În sfârșit, știm ce se întâmplă (sau ce ar trebui să se întâmple) cu un înalt demnitar de stat, dacă se dovedește că a fost informator al Securității. Nu știm însă ce se va întâmpla (sau ce ar trebui să se întâmple) cu un om care a lansat o acuzație calomniosă.

Deci: dacă se dovedește că dl Andrei Marga a fost ce a insinuat dl Sebastian Lăzăroiu, dl Marga trebuie destituit cât mai rapid. Dacă se dovedește că dl Lăzăroiu a mințit, cu Domnia sa cum devin lucrurile?

Tocmai în răspunsul la asemenea întrebări se află o altă întrebare. Cea în legătură cu trăinicia sau șubrezenia statului de drept românesc. Stați liniștiți, după “Moartea domnului Lăzărescu”, nimeni, nici chiar dl Cristi Puiu, nu mai are chef să filmeze “Moartea (politică) a domnului Lăzăroiu”. Au și românii nemuritorii lor, nu?

Probabil că dl Lăzăroiu va fi re-promovat, pentru că știa lucruri pe care nu le știau nici Președintele, nici SRI, nici SIE, nici CNSAS. Chiar, de unde le știe pe toate dl Lăzăroiu? Mai că-ți vine să zici: “Al dracu’, domn’ Lăzăroiu ăsta!”

Cum a încercat să se-ndrepte un pic din șale, coabitarea a trosnit din toate încheieturile, dovedindu-se defectă.

Păcat!

  • Gellu Dorian

    Din pacate orientarea Domnului Marga, cel puţin din admiraţia Domniei Sale pentru Putin, este spre Răsărit. Poate de acolo şi speculaţia lui Lazăroiu privind o presupusă colaborare Dlui Marga cu niscaiva entităţi securiste de pe la noi sau de aiurea. Sa dea Domnul sa nu fie asa. Cum, de altfel, plagiatul Domnului Man, ministrul educatiei, dovedit de fostul premier Boc, va atîrna greu pe umerii credibilităţii noului guver. Sunt, pe linga gogoaşa Dumitrescu, doar citeva pete pe noul guvern care s-a declarat cel mai cinstit din istoria României (sau că va fi cel mai cinstit). Pina acum, in doar două zile de la instalare, premierul Ponta n-a făcut nimic în plus faţă de ceea ce urma să facă Guvernul Ungureanu. Ba mai mult, a diminuat din restituiri, mărind tranşele înapoierii banilor către pensionari, si a dat doar 8% din 16%, cit urma să dea fostul guvern, pentru ca bugetarii sa revină la salriul din iunie 2010. Şi s-a trezit si demagog, promiţînd că va acorda cealaltă parte de reîntregire a salariilor la 1 decembrie. Or acest lucru nu-l va putea face, fiind in campanie electorala, iar la acea data abia de se va profila un alt guvern, care, cu siguranţă, nu va mai fi condus de el. Şi abia sunt primii paşi. Iar schisma din USL, care se va întîmpla după alegerile din iunie, va schimba total faţa stîngii şi cea a dreptei. Dar pînă una alta, să vedem ce mai scoate CNSAS la iveală şi ce dosare vor mai ieşi de prin cutiile Pandorei de la Cotroceni.

  • z e r l e n d i

    Cusuta cu ata oranj, “stirea” despre o posibila colaborare cu securiatea a dlui Marga a fost lansata pe Facebook si imprastiata de hotnews -- intr-o discutie SL -- Dan Tapalaga. “Jurnalistul” nu il intreaba pe “sociolog”-ul zvonar de unde stie ? Ce probe are ? Cine i-a zis ? Nici o incercare a “jurnalistului” in acesta directie…

    Aproape imediat, zvonul este multiplicat de evz si RL. Ulterior, este preluat de mai toata lumea. Putini sint cei care precizeaza faptul ca profesorul Marga a fost deja verificat de CNSAS si a primit un verdict clar: nu a colaborat cu celebra institutie, nu a facut politie politica. Urmeaza o noua verificare.

    Cit despre transoceanic, pun la bataie o editie fara autograf a “Marelui Soc” ca nu isi va da demisia de la ICCMER. Se aude prin tirg ca se pregateste o inlocuire a sa cu o persoana impinsa de PSD. Sa vedeti ce explozie de indignare: prea-eruditu’, prea-academicu’, etc., etc. inlaturat de la cirma stiintifica pe motive politice …

    Lucruri interesante -- cum ar spune un poet.

  • Dingo

    Acum am inteles. Din cauza ca A.Marga si-a exprimat “admiratia” (a fost doar diplomat, asa cum nu stie sa fie Basescu), Lazaroa’ si-a dat cu presupusu’. Ba chiar, fiind clarvazator, i-a tasnit din cutele inteligentei si un nume “Andrei Muresan”. Sigur, e totalmente scuzabil. Lol.

    Apoi, guvernul-ras-in-cap Ungureanu voia cu indarjire sa dea 16%. Pacat ca nu era prevazut absolut nimic: nici acte, nici bani. Deci Ponta a taiat din ce nu prevazuse Ungureanu. Superba logica.

    Schisma din USL. Tare asta. Vreau si io globu’ ala de cristal. Inlocuitor de mama omida.

    Cat despre I.Man(g), daca asa stau lucrurile, afara cu el.

  • @) Zerlendi

    Daca ar fi vorba despre o personalitate ireprosabila, care chiar sa fi facut ceva in timpul sinistrului vechi regim, de genul Gabriel Andreescu, Marius Oprea sau chiar gazda noastra de aici, as aplauda cu amindoua miinile indiferent de cine ar “impinge” personalitatea respectiva in fata…

  • lucid

    Ce se cunoaste public pana acum:
    -- in 2007 CNSAS-ul i-a transmis lui Cornel Sarbu -- un foarte bun chimist crunt persecutat de gashca lui Marga si a nevesti-sii de la UBB -- ca pe numele individului exista un DUI pentru relatzii dubioase (dpdv al securitatzii) cu cetatzeni straini, dar in dosar NU EXISTA DOCUMENTE DIN CARE SA REIASA DACA MARGA A AVUT CONTACTE CU “ORGANILI”. Formulare sibilinica, caci “baietzii” nu urmareau pe nimeni doar de dragul de a-si verifica TA-ul (tehnica de ascultare pentru ne-connoisseurs) ci faceau periodic “planuri de masuri” in care cea mai blanda era “influentzarea” pozitiva (prin informatori verificatzi) -- nu mai retzin cum se numea exact actziunea de “convingere”, parca ajutor dat in a intzelege adevarata realitate -- probabil D T a avut de-a face cu asemenea “purtari de grija” pentru re-gasirea drumului drept.
    -- si mai e public ceva: prezentza lui Marga in DUI-ul lui Noica -- doamna Mezdrea a publicat documentul in volumul II “Noica si securitatea”. E acolo o apreciere nu prea magulitoare despre harnicia si determinarea lui Marga de a performa in cunoasterea filosofiei germane, dar nu asta conteaza.
    Dupa 2007 au venit multe alte documente la CNSAS, poate au venit si “documentele” alea lipsa din DUI-ul lui Marga, iar pornind de la Noica un cercetator chiar interesat ar putea avansa, de exemplu cautand in dosarele celor mentzionatzi de paltinisan o data cu Marga -- tineri trimisi in vest la studiu, caci, D T stie bine, notele informative se introduceau -- pe langa DUI-ul celui luat in vizor -- si in dosarele tutror celor cu care intra in contact.
    Totul este ca actualul consiliu CNSAS sa nu ascunda deliberat documentele ca in cazul parohului de la Stavropoleos.

  • Die Frage nach dem Mang

    @Lucidu de ieri + de poimaine::
    Nu cumva insasi Alteritatea Voastra vorovea de — scuzati! scuzati! scuzati! — Man(GAFAua)? Nu cumva era si pocita la gura Alteritatea Voastra? O fi plagiatul doar o banala GAFA? Si asa mai aproape… Intreb, nu dau cu barda, ca inenarabilul Ben Yuk.

  • z e r l e n d i

    @) Liviu Antonesei

    Imi veti ingadui, sper, sa raspund din spatele unui pseudonim atit de pompos/livresc.

    Va impartasesc fara rezerve opinia. Asa stau/ar trebui sa stea lucrurile intr-o buna normalitate. La noi, insa …

    Exista ipoteze si ipoteze. Unele mai probabile, altele -- mai utopice.
    Nu stiu cum si daca se va schimba ceva in partidul amintit (PSD). Dar -- cum bine stiti -- (pre)istoria lui … recenta nu pare sa-l puna in situatia de a propune personalitati ireprosabile. Desi nu cred, as saluta si eu un asemnea Damasc.

    Altfel, sint indeajuns de nebun sa imi imaginez urmatoarea “rezolvare” a cestiunii:

    Toti/numai adversarii de idei ai lui Speedy Gonzales ii scriu o scrisoare serioasa dlui Ponta, in care il roaga sa il pastreze pe VT in fruntea stiintifica a institutului, desi a facut erori si gesturi inclasabile in acesti ani. Motivul: dihotomia ai lor/ai nostri si politizarea trebuie sa inceteze. Ar fi o scrisoare-aikido cu sau fara tilc.

    Dl. Ponta simte poanta respectiva si le respecta rugamintea.

    Vazind ce se intimpla, acel (im)probabil procent de 0,001 de onorabilitate care i-a ramas politologului invadeaza restul de 99,999 si il obliga la o scrisoare de demisie. Isi cere chiar scuze. (Ce utopie! “Stilistica”, desigur) Un alt Damasc “salutar”.

    Dar nu traim printre cavaleri, iar Speedy -- clar -- nu e nici macar un Lancelot, desi se crede Galahad.

    Mai este nevoie sa spun ca si eu m-as bucura foarte daca una dintre persoanele amintite de d-voastra ar reface istoria inceputa de Marius Oprea ?

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    1. S-a cam impamantenit suspiciunea ca, daca ai fost obiectul urmarii, nu se poate sa nu fi devenit, la un moment dat, si informator. Orice generalizare de acest fel — nu ma refer la una facuta de dvs. — este criminala: prin intentie si posibil rezultat.

    2. Prin conducerea CNSAS s-a perindat o multime de intelectuli, nu cu toti prieteni ai dlui. Marga. Daca exista ceva indicand colaborarea dlui Marga cu Securitatea chiar nu ar fi aparut informatia pana acum?

    3. M-as fi bucurat sa aveti o parere in legatura cu ce ar trebui sa se intample cu oameni care imprastie informatii calomnioase atunci, cand se dovedesc simpli (sau complicati…) calomniatori. Am spus ce ar trebui sa se intample, daca este adevarat ca dl Marga a fost informator al Securitatii. Dvs. puteti spune ce ar trebui sa se intample cu dl Lazaroiu, daca se dovedeste un calomniator?

    4. Experienta e trista. Iata un caz celebru: un om isi ofera (folosesc si pleonasmul “de unul singur”, ca sa fie clar ca nu a facut-o sub presiunea altora, a “organelor”) serviciile Securitatii, personal generalului Nicolae Plesita, afirmand ca poate aduce servicii in strainatate. Plesita confirma, “Da, stiu…” Exista si dovezi peremptorii ca omnul care si-a oferit serviciile a facut treaba buna ca “agent de influenta”. CNSAS confirma ca omul a colaborat cu Securitatea. Omul e la fel de imaculat ca si inainte, fiindca nu s-a gasit “un angajament scris”, in plus, “stim cu toti, e doar egomaniac si megaloman, dar nu si…”Deci autopropunerea si munca prestata nu inseamna nimic in absenta unui “angajament scris”. Iar acolo une exista “un agajament scris” dar nici o dovada ca munca ar fi fost prestata vinovatia este pana la cer… Daca cine va fura dovezile muncii prestate, de ce nu fura si pagina de angajament? Adica sustragi, sa zicem, 200 de pagini, dar ikti cade mana sa ma ei una…

    Si atunci despre ce cadru institutional vorbim? Totul ramane la discretia interpretarii oricui… In loc de stat de drept avem un stat al “liberilor cugetatori”…

    In sfarsit, cu ce s-a ocupat, inainte de 1989 si dupa dl Lazaroi de stie mai mult ca un sef de stat, prim ministru, SRI, SIE, CNASAS impreuna? Sau, cine stie, numele sau de domnisor o fi “Mafalda”…

  • Dingo

    Cornel Sarbu sau Costel Sarbu ? Si cat de public o fi. Scoate un link ceva sa ne bucuram si noi.

  • @) Zerlendi

    A, nu ca m-as astepta ca noi guvernanti sa asculte sfaturile, de fapt opiniile mele! Spuneam doar ca, daca de asemenea persoane ar fi vorba. mi-as scoate palaria -- de fapt, port mai mult sepcute! -- indiferent de cine ar face un asemenea gest. Cit priveste ipoteza demisiei… da, suna suprarealist, chiar ozenistic!

  • InimaRea

    @lucid: “TA-ul (tehnica de ascultare pentru ne-connoisseurs)”. Dom’le, ori e act ratat (act manque) ori e proba ca primesti rezumate pe foite de tigare, ca-n ilegalitate. Pentru unul care-a rasfoit km de documente la CNSAS, e peste orice banuiala impotenta de a tine minte “mijloace TO” (tehnica operativa). Poate doar ne-connoisseurs (de la connoatre, probablement) sa fi auzit de TA -- daca au facut armata la Radiolocatie (baietii aia care umblau cu masini pe care se-nvirteau antene rotunde, pour le ne-connoisseurs.
    --
    Dorin Tudoran: Nu e coabitare, e remake dupa “In pat cu dusmanul”. De la prima doamna a tarii si pina la vigilentul Boc, toata lumea buna stie ca nu se poate coabita cu “Traian”, nu e genu’ lui coabitarea. La el ori e sclavie, ori macar adulter.
    Eu n-as mai da doi bani pe “alegatiile” dinspre Cotroceni. Odata ce a semnat decretul de investire a guvernului, nu mai e nimic de spus despre moralitatea investitilor decit pentru faptele lor de dupa investire. Doar n-au aparut datele alea abia dupa ce s-a uscat cerneala.
    Apropo de asta, am citit un indignat ca Ponta si-a iscalit juramintul cu pixul propriu. Pai, nu e sanatos sa ai incredere in cerneala de Cotroceni, ca-i simpatica foc! Una scrii si alte se citeste, la nici o zi distanta de scriere.
    Povestea cu articolul lui Mang e tot nostima: in 2003 (cind era lupul catel, iar Basescu inca nu striga “Dati-mi mai multi ca Boc”, doar murmura cum numai el stie de catifelat “Petre, esti cel mai bun”) a publicat un articol tradus taman din Japonia, fara mentionarea sursei. Asta-i plagiatul. Nu-i doctorat, nici lucrare pentru concursul de sef de catedra, e un articol (nu e clar daca in nipona ori in engleza).
    Acum, nu c-ar fi de scuzat o biata potlogarie dar cine credeti ca ridica piatra? Boc, ajuns prof.univ. cit a fost primar, premier si sef de partid. Ei, astept sa apara si aceia care i-au tradus lui lucrarile pe baza carora a performat universitar in Drept constitutional (unde-a luat cele mai multe castane de la CC, pentru legile si ordonantele supuse expertizei sale… experte).
    Daca e ceva cu-adevarat rezistent la saminta asta de parveniti intelectuali si politici, setea de penibil e. Se scalda-n penibil ca vrabia-n praf.
    PS: L-am auzit pe Marga, vorbind despre Putin si despre relatia cu Rusia. Daca-nseamna prorusism ce a spus el acolo, cineva “e cu capu'”. El vorbea despre necesitatea reechilibrarii relatiei cu Rusia, in spirit liberal-bratienesc.
    Ce nu-nteleg eu e de ce simpatia pentru Rusia te face bolsevic, dar a pentru Berlin nu te face nazist. Si-mi pare rau ca-i asa fiindca Marga ar fi ideal pentru un soi de androgin sui generis: ar fi bolsevico-nazist, un adevarat fiu al lui Ribbentrop-Molotov. Culmea, ar fi si anti Mussolini -- parintele fascismului european.
    Ar merge si-un pic anarhist, parerea mea…

  • lucid

    COSTEL sarbu:
    http://www.forumul-academic-roman.org/cgi-bin/yabb25/YaBB.pl?num=1060013453/1475#1475

    D T: corect cu calomniatorul, dar cel mai simplu este ca Marga sa-si faca public DUI-ul, precum “Eu, fiul lor”, si totul s-ar lamuri. Si apropos de “calomniatori”, varu’jan facea spume cand cu propunerea de komisar bruxelez ca-l da in judecata pe ticalosul de Liviu Turcu, ca-i cere daune, ca-l spulbera, ce mai. ATZI MAI AUZIT CEVA de “actziunea” in justitzie a acestui poli-profesionist care s-a dovedit totusi ca nu se descurca decat intr-o singura meserie, cea de armean?
    Trist intr-adevar cu “Somesenii” -- sunt doi -- ambii se apropie de centenar, unul in DUI-ul Noica, altul in “Melitza”. Poate peste vreo 20 de ani….

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Un singur lucru: sunteti extrem de nedrept (si, pot sa adaug?) arogant in privinta lui vv. V-as invita sa-l si cititi -- e un prozator mai bun ca multi dintre cei foarte buni, este un excelent pianist si economistii spun ca se pricepe…

  • Oare

    @ Crin Ponta + Victor Antonescu
    Oare nu ar fi mai avantajos de facut rocada politicara (Marga la Invatamint, ca are trecut rectoral recent, iar MangA, ca tot ii plac articolele nipone, la Externe)?

  • Dorin Tudoran

    @Oare

    Cum iti amintesti, si Ceausescu a recurs la “rotarea cadrelor”. Mai tii minte cum? Cica punea cadrele intr-un sac, lua sacul si-l rot(e)a deasupra capului, pana ameteau cadrele.
    Nu ma pricep la formarea de guverne, asa ca mai astept sa vad ce si cum…

    Rotire/rotare usoara!

  • Dingo

    Citit pe forumul academic. Dosar pe numele lui A.Marga. pentru relatii cu strainii. Atât. Restul sunt simple speculatii (DUI-uri, Mezdrea, Noica). De luat faţa si de dat masa critica alegatiilor. Care cam fâsâie.
    Restul multelor pagini scrise acolo, incepand cu 2004, sunt oglindirea relatiilor dintre C.Sarbu si A.Marga, vesnicele banuieli ale chimistului, niciodata ajunse la vreun liman.

    Adica Basescu ar fi scapat ocazia sa traga un pumn in plex USL-ului. Neavand decat prostioare, ii pune la lucru pe “baieti” sa-i toarne zoaie-n cap ministrului.

  • Dingo

    @lucid, vorbesti in dodii ?

    Varujan Vosganian l-a dat in judecata pe Liviu Turcu (+M.Tuca + Intact). Ca a pierdut procesul asta e altceva. Dar nu s-a eschivat cum sugerezi plin de buna-credinta 😉

    http://www.realitatea.net/vosganian-a-pierdut-procesul-impotriva-unui-fost-ofiter-cie-si-a-lui-marius-tuca_722642.html

    Sau vorbeai de cu totul si cu totul altceva ? :O
    Citisi “Cartea soaptelor” ? (nu a sopârlelor …)

  • Dingo
  • lucid

    @InimaRea: ia cauta o inregistrare a paradei de azi dimineatza din Krasnaya Ploshchady si asculta ce IMN are Rusia putinista! Deci chiar dupa imn omul cu ochi de peshte mort = Stalin. Unul mai rafinat, care omoara nu inscenand accidente de camion ca in cazul Meyerhold ci cu plutoniu.
    Si las-o balta cu Mang-litoru”, ca duduie internetul de cate articole a plagiat el si nevasta-sa. Un gunoi…
    Iar chestia cu Acsinte Gaspar si Ion Predescu “profesori” in drept constitutzional e tot asa ca si Ponta procuror si confuniv de drept penal -- ia incearca sa afli cu ce excelenta nota a absolvit cursul de drept penal la Universitatea aia adevarata, de pe 6 martie -- viitor Gh Dej -- viitor Elisabeta.

  • Costache

    USL il va lasa pe Speedy la IICMER daca asa o cer valorile “atlantismului/individualismului/globalismului/antirelativismului”:
    http://mirceaplaton.com/html/articole_UE.html

  • mihai rogobete

    Din stânga unărului dreptei militează ciungul Speedy, dle. Costache, ba chiar din partea stângă a jumătăţii jumătăţii din dreapta, conform teoriei chibritului. Aşa că, PDS-ul este stânga PNL-ului, şi acesta dreapta sa. I-am explicat şi vecinei mele, care, absolventă a Facultăţii de Drept internaţional din localitate, lucrează ca femeie de serviciu la Maternitate, şi, nici atreia oară eu tot n-am înţeles cum de-ai ca ea constitue clasa de mijloc.

  • Shadow

    oops bag de seama ca armeanul nostru “national” a deschis actiune in justitie si chiar o continua. Sa nu fi stiut asta lucid cel atat de “informat”? Ma indoiesc. Dar “placerea” sa de a arunca cu “gunoi” in cei care nu-i sunt pe plac o cunosc de multa vreme.
    Din cate mai tin eu minte “spumele” cu numirea comisarului le facea “presedentia” in intreaga sa “totalitate”. De la presedinte la “slujbasii” consilieri. Eleganta dlui Vosganian de a se retrage pt a nu pune intr-o lumina nefavorabila Romania este tratata azi pe post de “acceptare a vinei”. Daca am fi avut “eleganta” si “bun simt” la presedentie azi nu am fi fost unde suntem nici economic si nici politic. E drept pt a avea “eleganta” la presedentie ar fi trebuit ca o mare parte a electoratului sa nu accepte “circul” si “circoteca” prezidentiala.
    Cat despre dl Marga ca si in cazul dlui Vosganian deciziile CNSAS nu sunt luate in considerare si nici macar raspunsurile SIE si SRI. Este “acceptabila” asa zisa “argumentatie” a unui securist notoriu. Sfanta “ipocrizie” ce multe masoara ea.

  • InimaRea

    lucid: Pretine -- asa-mi vine-ati spune, sper sa nu deranjez -- si eu am ochi de peste mort. Ba si Basescu are. Din toti 3, doar eu n-ajunsei sa-mi cinte imnu’ cind imi vad ochii aia. Nu ca mi-as dori mai mult de “Onor la general” da’ vezi ca nici atita lucru nu se putu.
    Daca CC ar fi formata doar din Predescu si cine mai spui, ai putea avea oarece dreptate. Da’ nu-i asa, mai sint si altii pe-acolo, mai multi decit astia 2. Cum ar fi ei toti, Curtea asta hotaraste ce-i constitutional si ce nu. E un Vatican romanesc, nimeni nu risca excomunicarea.
    Daca e sa-i cautam de paduchi, mi-e ca putini din universitarii nostri -- de toate gradele, stiintele si universitatile -- nu trebuie rasi in cap. Asa-i obiceiul pamintului -- “Cartea din carte se face”. Ratiunea e ca, pentru a contribui la ceva -- evventual, cu ceva nou -- tre’ sa stii cam tot acel ceva vechi, e musai. Asa se face ca pina si traducerea, publicarea si comentarea pe marginea unui articol “de specialitate” necesita formatia stiintifica adecvata. Ca unii mai uita sa mentioneze sursele -- boala de cind lumea. Unul din primele chestii invatate in facultate a fost asta -- mentionarea surselor, sa n-avem vorbe. Pe urma am aflat ca marii nostri profesori practicau acel pontificat -- ” Sa faci ce zice popa, nu ce face popa”.
    Tot din vremea aia, faimoasa vorba “sa descoperi apa calda”. Academia-i bogata in descoperitori din astia. Una peste alta, cariera universitara tot politica e -- si nu de azi, de ieri. Astfel ca savantii autentici razbat mai greu in virful Scolii, politica nefiind punctul lor forte.
    Nu c-ar fi bine -- ori c-ar fi doar la noi -- dar una-i una, alta-i alta: Sa te trezesti tipind “Plagiat!”, intr-o tara care din asta traieste, e cum ai cadea din pat, jenibil -- adica. Basca partipiul de genul “Plagiatorii nostri sint mai buni decit ai lor”.
    Cred c-ai apucat si tu vorba asta, circula si pe Panduri: Las-o jos ca macane!
    Cit il priveste pe “Tarul Putin” (am vazut si eu scena intrarii in Palat, ziceai ca intra Louis XIV) asta-i sarmul rusesc, cum si cel frantuzesc -- la o adica. Printre (multe) altele, lui Sarkozy i s-a reprosat ca a decazut presedintia din rang, cind Mitterand (pe urmele lui DeGualle) o ridicase aproape-n slava imperiala.
    De-aia ma-ntorc si zic: ‘Ai s-avem nitica rabdare si-ntelegere pentru semenii nostri, asa inapoiati cum ne apar noua astora de venim din viitor. Mai ales ca si noi cam uitaram -- -socratic-platonician, desigur -- viitorul din care veniram, altfel n-am ridica din umeri cin’ ne-ntreaba oarecine cum o sa fie lumea la o buca’ de noapte. Cind nu ne istetim: Om muri si-om vedea.
    PS: Ochi-de-Peste-Mort lupta cu Ochi-de Soim. Ai 5 secunde sa raspunzi corect: Solzii sau penele? 5,4,3…

  • InimaRea

    lucid: Poti sa-l pui si pe Chirac la socoteala aia imperiala. Eu il pomenii pe Mitterand numa’ ca sa te enervez oleaca. Asa-i cind esti de Stinga -- enervezi lumea.
    Cel mai enervat cred ca e Basescu: de-aia porni el razboiul cu Olanda, sa dea mina cu Hollande? Si de-aia lupta neodihnit pentru Dreapta, sa faca pace cu Stinga?
    Apropo, ii vazusi mesajul de 9 Mai? Ce zici, intre “liderii Europei” s-o socoti si pe sine? Dar pe Ponta l-o socoti? Ca-i convoca presedintele Europei la una mica.

  • Man GAFAU

    @Lucid, InimaRea, InimaBuna & Co
    Stiti foarte bine, domnilor, ca nu Mangii or plagiatara, si inca la modul direct. Ei sint coautori la sute de articole, studii, carti de specialitate. La intrebarea: Cine le-a scris (compilat, plagiat, tradus din limbi straine)? …raspunsul e: Negrul, THE GHOSTWRITER, cel mai mic in grad didactic, ultimul de pe lista coauctoriala. Didactii sau cercetatorii mici oua, dupa puteri, lucrarea, iar ai mari -- cu fonctii babane, decanale, prorectorale sau rectorale -- ii asigura publicarea, tiparirea, recunoasterea. Toata lumea e multumita daca “negrul scriitural” munceste cinstit si nu copie din altii. Reamintiti-va numai ce au patit Eugen Barbu, Corneliu Stefanache (al carui scrib fusese, o data macar, Georgel Pruteanu, traducatorul din italiana) sau… Francois Mitterrand, da, da, Francois Mitterrand, presedintele socialist, semnatar a 4O de carti. Unul din multii scribi ai acestuia, Jacques Attali, i-a facut figura, a incurcat niste fise, a pompat intentionat din alta parte, nu se stie… Taraboiul a fost mare. S-a lasat cu procese + acuzatii intre Elie Wiesel, Orsenna si Attali.
    Pe Bahuiul vijelios, la Iasi, cel mai mare savant de renume local, dupa Leana fireste, era Cristofor Simionescu, rector pe viata la Politehnica, director al Institutului de Chimie “Petru Poni” si, LAST BUT NOT LEAST, indrumatorul tezei doctorale a Ceauseascai. Cum reusise performanta? Pai, simplu: toti profii de chimie de la Universitatea Poli si toti cercetatorii de la “Petru Poni” il treceau in fruntea sirului de coautori. Avantajul, atunci, era ca nu se puteau declansa scandaluri de plagiat dintr-o mie de motive: “negrii”, adica cei mici in grad, erau grijulii cu cariera, doctoratul, promovarea, toate depinzind de fruntasii listei coauctoriale. Alteori, Cristofor Simionescu, avind relatii in lumea academica de peste granite, asigura si publicarea in vreo revista de limba engleza. Martora ne fu, pe vremuri, Almeria N, trecuta, dupa doctorat, in Canada, via Israel, unde va fi lasat, sireaca, un bun renume profesional.

  • Nicolae Ceausescu

    @Everybody + Badea Gheorghe
    ‘”Sa se plagieze, tovarasi, dar sa se indice si sursele!”

  • Daca_nu_nu

    Eu am învăţat la şcoală -- sunt veche şi eu -- că o traducere nu este carte de autor, cum nu este carte de autor nici o ediţie îngrijită; nu este carte de autor nici o antologie. Le treceam noi acolo, la „cărţi”, când nu aveam rubrici pentru acestea, dar am spus mereu că nu e în regulă… O carte de autor este o carte scrisă de un autor. Trebuie să renunţăm la traduceri, ediţii, antologii? NU. Ele fac parte din munca noastră şi mi se pare normal să fie cotate ca atare. Într-adevăr, în ultima vreme s-a revenit asupra acestei probleme şi s-au punctat şi antologiile, şi ediţiile îngrijite, şi traducerile. E drept că ne-am zbătut pentru asta şi ne-a luat ceva vreme până am reuşit să convingem lumea că sunt activităţi care trebuie să stea la baza muncii noastre (a filologilor, adică; e adevărat că am avut în vedere parohia noastră, n-am stat să căutăm prin alte parohii). Consider că este firesc să se facă traduceri şi-n alte domenii, că aşa învăţăm unii de la alţii.
    Nu cred că o astfel de preluare -- cum este cea în discuţie -- se pretează la o prezentare în cadrul unei sesiuni de comunicări. Personal sunt de părere că era mai potrivit să fi fost publicată într-o revistă de specialitate şi în limba română. Or, publicată în limba engleză… nu-i văd rostul! Cine citeşte în engleză putea citi foarte bine lucrarea în original. Şi-aici intervine o altă problemă, aceea a simpozioanelor, a sesiunilor de comunicări cu limba de lucru engleza (sau, mă rog, franceza sau alta, după caz). Dacă la astfel de evenimente participă multă lume din afară, da, să fie stabilită o limbă de circulaţie pentru discuţii. Dar să ne întâlnim noi de noi, aici, în ţară, şi s-o dăm pe engleză, este, să mă ierte Dumnezeu, mai mult decât ilar. Comic îmi pare, de asemenea, şi faptul că un text preluat din alt text a fost semnat de trei persoane. Acuma, să fie cu iertare, dar dacă e nevoie de trei oameni pentru a „traduce” câteva pagini… De fapt, ce spun eu „traducere”? Că nu-i! Este prezentarea la o sesiune de comunicări a unei cercetări realizate de nişte domni de pe alte meleaguri. (Aici zâmbesc amar: am impresia că şi ăia erau tot trei coautori; poate ai noştri, văzând că ăia-s trei, or fi gândit că aşa se face… Ei -- trei, noi -- trei, hopa lucrarea!)
    Au fost preşedinţi care au făcut acest lucru ruşinos şi au demisionat. Cu toată jena, mărturisesc că nu găsesc nicio scuză dlui ministru. Cred că o demisie de onoare l-ar salva ca om, chiar dacă profesorul nu va ieşi din asta cu obrazul curat…
    Sigur, faptul că acest domn ministru vine după un altul care şi-a dat singur note la facultate (dacă e adevărat ce scrie presa), care, la rându-i, vine după un alt domn care a refuzat să-şi echivaleze studiile, da, faptul acesta rămâne. Dar aceasta este o altă discuţie.
    Ce contează în chestiunea de faţă este că NICIODATĂ unul onest n-o să poată face faţă valului de „cercetători” pentru care menţinerea la minister a actualului ministru ar putea fi o încurajare. Ştim foarte bine că se scrie, azi, peste tot în lume, mai mult decât se citeşte şi, la fel de grav, se publică mai mult decât se scrie. De aceea susţin cu toată puterea revizuirea fişelor de activitate ştiinţifică şi eliminarea criteriilor exagerate. Pentru că iată ce se întâmplă. Acesta este un caz notoriu, dar cele multe şi neştiuteee…
    Sigur, ideile sunt traductibile. Atunci să le TRADUCEM şi să le spunem pe nume: TRADUCERI.

  • neamtu tiganu

    de plagiat, sau ma rog de copiat e sport international, doar daca ne uitam la chinezi.. si mie mi se-ntimpla sa plagiez, uneori fara sa vreau, folosesc o idee, expresie, poanta, o am in cap de f. mult timp nici nu mai stiu daca am auzit-o undeva sau e a mea…
    Chestia e ca daca plagiezi macar fa-o cu inteligenta, adica poti fura o idee, da trebuie s-o-mbraci in alte haine.
    Plagiatorii din ziua de azi sunt si extrem de puturosi, astia sunt copiatori nu plagiatori, pur si simplu iau totul fara macar sa citeasca sau sa-nteleaga si uneori chiar in limba originala fara sa traduca.
    Si-n Germania afara de celebru, deja, Beispiel Guttenberg, au aparut inca multe cazuri.

  • lucid

    Una e TRADUCEREA, alta e INSPIRATZIA, alta e FOLOSIREA ideii altuia si alta e PLAGIATUL -- COPY-PASTE in epoca internetului. Mang-litorul este pur si simplu un idiot, preluand INTEGRAL articolele altora. Dar tot a facut ceva -- a adus din nou Romania in atentzia lumii civilizate, vezi:
    http://www.cs.technion.ac.il/~biham/
    Si o lamurire: CNSAS-ul NU DA VERDICTE DE NECOLABORARE CU SECURITATEA, pur si simpli declara ca DIN MATERIALELE AFLATE IN ARHIVA NOASTRA rezulta ca nu atzi colaborat cu securitatea CA POLITZIE POLITICA. Atat. Tradus: pentru ce exista in ALTE arhive nu ne angajam. Iar sintagma “politzie politica” nu are legal o definitzie. Cvasi-totalitatea dosarelor de “sigurantza natzionala” -- se vorbeste de maximum 10.000 -- sunt in parohia SIE, unde regula nici o “patrie” nu-si deconspira agentzii care au “servit-o” e litera de lege. MRU ar trebui sa aiba curaj si sa rupa pisica macar din amintiri personale precum Mitrokhin. E singura sansa de a mai salva viitorul Romaniei.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Imi inchipui ca, in calitate de Director al SIE, dl MRU a depus un jurmanat. Nu are voie sa faca ce sugerati dvs. O stiti. Si atunci?

  • lucid

    Evident, stiu de juramant, dar nu stiu CONTZINUTUL juramantului si, mai ales, cum se poate el “hermeneutiza” la o adica. Dar serios, chiar ar fi spre binele public.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Desecretizarea celor poeste (probabil) 10,000 de dosare sub lacatul SIE este o iluzie. Toate partile politice sunt de acord ca in acele pagini sunt lucruri care, dezvaluite, ar aduce mari prejudicii “interesului de stat”. Si nimeni nu vrea sa plateasca oalele sparte de un secret ori altul in cazul preiclitarii…

  • Dingo

    MRU cel curat. Aberatii portocalii. N-a catadicsit sa se desprinda de la teava omv-petrom cu euri a sotiei, ce pretentii sa ai sa “purifice” societatea.

    D-asta l-a ales Basescu pe MRU. Ca e curatel. Sau sa-i purifice trecutul economico-politic ?

    @lucidule ai macar bunul simt si fa-te ca observi ca ce ai indrugat despre VV este cel putin incorect.
    Spune asa: “imi cer scuze …”, capito ?

  • InimaRea

    lucid: Iar a iesit duhu’ din lampa? De unde stii tu ca sint la SIE cvasitotalitatea, si de unde c-ar fi maximum 10 000? La SIE, sint dosarele fostilor ai SIE. Pot fi si 10 000 dar si doar citeva mii (cu morti cu tot). Dupa cum pot fi si vreo citeva zeci de mii, de prin toata lumea.
    Tot asa, la SRI -- ori crezi ca institutia ramase orfana dupa Berevoiesti ori dupa ce trimise camioanele alea la CNSAS?
    ‘Ai sa-ti dau o veste proasta, ca-mi devenisi simpatic, si pe mine ma surprinde (vorba lui Magureanu cind a fost intrebat de ce si-a publicat dosarul de Securitate): In douaj’ de ani de intensa activitate a Serviciilor -- de dupa -- ai idee ce munti de dosare crescura? Alea-s cu-adevarat periculoase, astelalte -- de cind era bunica fata-mare -- is doar de aratat pisica.
    Fiindca -- si-acu’, urmeaza si vestea buna, c-asa se cuvine intre oameni -- oricit de-mbirligati sint toti, in toate nenorocirile tranzitiei -- pe rafturi sint frumos aliniati, sistematizati, etichetati si … programati. Iar ale mai ale dracu’ rafturi nu-s alea la vedere. Cic-ar fi unele atit de-ncapsulate ca sigur ajunsera pe Luna, pe fata ei nevazuta -- normal! Ca sa afle si civilizatiile extraterestre ca pe Terra -- pe undeva -- se-ntimplau, nene, niste nenorociri de-ti sta mintea-n loc, fie ea si din amoniac incropita.

  • lucid

    @InimaRea: de ce majoritatea sunt la SIE? Simplu, pentru ca acolo se poate invoca “interesul securitatzii natzionale” plus cutuma respectata in toate serviciile lumii ca atata timp cat traiesc cei ce “au servit patria” nu sunt deconspiratzi fiind vorba de onoarea “fratziei” si de posibilitatea refuzului de inrolare a noilor recrutzi daca afla ca “vechii” au fost deconspiratzi. Ori SRI-ul nu poate invoca asa ceva, caci peste tot in lume agentzii pe probleme interne nu sunt intangibili precum spionii -- vorba policier-ului “O meserie de senior”. Si SRI are vreo 2000 de dosare zice-se, justificarea secretizarii fiind ceva gen impact psihologic negativ in societate, probabil slujbasi ai cultelor, ‘telectuali de “marca” -- poate si medici, profesori, etc -- profesionisti consideratzi foarte utili tzarii -- si e posibil sa fie chiar asa. Dar nici dupa moartea titularilor nu e sigur ca-i vom sti, pentru ca intervine familia, care la randul ei….ce naste din pisica….E un paienjenis incredibil, in primul rand de complicitatzi.

  • Şerban Foarţă

    Nu fără oarecare legătură cu ce se deapănă aici. -- În general, românii sunt oximoronici: gregari ŞI individualişti; creduli ŞI neîncrezători! În rest, să auzim de bine! (Eu mai aud de bine, de rău, -- zicea un surd; sau, mai corect politic, un ins cu dizabilităţi auditive.)

  • lucid

    @InimaRea: uitam partea “actuala”. Oriunde in lume serviciile de informatzii fac “dosare”, ma rog, fisiere in ziua de azi. Dar nu pe probleme tampite precum comunistii -- rude in strainatate, manifestari anti-socialiste sau propaganda subversiva unde intrau scriitorii si poetzii care incercau sa protesteze timid in scris. Acum problemele sunt altele, mult mai putzin “raspandite” in societate, asa ca si numarul “dosarelor” este mult mai redus.
    Statistic, daca iei fiecare familie din Romania -- fiu-tata-bunic -- cu fiu peste 40 de ani, proportzia de titulari de dosar secu este undeva in jur de 15-20%, cu maximumul la bunici -- epoca Pauker-Dej -- pana la 1 din 3-4 adultzi avea dosar, in “iepoca de aur” propotzia scazand totusi cam la jumatate.

  • Florin Iaru

    Pe scurt: VV e scriitor, pianist şi ase-ist (a făcut şi matematicile) şi, în afară de invective, greu să-l dovedeşti. Are el alte păcate, dar faptul că @lucid nu le ştie îmi spune că nici @lucid nu are acces la nimic, doar culege noutăţi ca Caracudi, din Cişmigiu.
    Nici AM nu e informator (nici măcar EVS, nici măcar VT nu au îndrăznit să meargă ami departe), nici pro-rus.
    Cineva datorează nişte scuze cuiva. De aia îmi place filmul nemontat: “Moartea în căcat a domnului Lăzăroiu, cu botul înfipt în Scufiţa Roşie, pe cînd o sodomiza pe Albă ca Zăpada”. Cum, ăsta-i un film porno? Atunci, lăsaţi-l să trăiască!

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru

    Dl Lazaroiu nu poate muri deocamdata si asta nu fiindca este nemuritor. “E” alte cauze la mijloc, domn’ Florine.

  • Shadow

    @Dle Iaru

    dar “fara perdea” va mai “exprimati” az’. Zau daca as vrea sa vad o asemenea “ecranizare”. Realitatea imi da deja destule “motive” de “greata” 🙂

  • Radu Calin Cristea

    Lazaroiu a devenit expert in problema Secu dupa ce a fost angajat, la “Spiru Haret”, de Aurelian Bondrea, mina dreapta a tovarasei si cap luminat al securitatii. Marturisesc ca mi-e greu sa-l localizez pe Lazaroiu. Un manipulator de profesie, indeletnicire spre care aspira cu mult zel Lazaroiu, are singe rece, isi calculeaza miscarile, simti in el un spirit machiavellic si intoxicarile lui produc efecte. Lazaroiu sufera de un soi de nanism, s-a blocat in infantilitate si nu se poate maturiza. Lazaroiu nu are un proiect anume, pur si simplu spune ceea ce ii trazneste prin cap, pentru a face o placere parintilor si copiilor de joaca. Va vorbi in galetusa si cind companionii sai in spilhozen vor deveni carunti. Lui Lazaroiu i-au traznit enorm de multe, reusind -- cu asta suntem clarificati -- sa enerveze cam pe toata lumea -- Basescu, PDL, Boc. Nu-l luati in serios, e un caz dramatic de politica de nisipar.
    Indoi-m-as (si n-am cui) ca Marga a calcat strimb. Are in schimb pe cap destule articole jalnice scrise in epoca de aur. A fost adus la MAE ca jucator antrenat pentru wreslingul cu Basescu pe care l-a si trintit la podea in chestia cu Mussolini. Chestie care e de recitit, cuvind cu cuvint. Marga nu se referea la Mussolini si la fasciile lui, ci la unele din metodele regimului Basescu care ar fi similare cu cele aplicate de Mussolini. In parte -- ii dau dreptate lui Marga: un regim autoritarism ca acela al lui Basescu nu are cum sa nu aiba zone de contagiune cu orice alt regim tiranic, dictatorial etc. Nu cred asadar ca Marga a benit-o (orice asociere cu eventuale formulari licentioase nu apartine autorului). E posibil sa se fi frecat de Secu, ca orice persoana plimbata pe la virfurile partidului. Ar putea sa cada si el sub incidenta cunoscutului paradox: de prin ’80 tocmai calitatea de membru de partid te ferea cit de cit de Secu.

WP Admin