≡ Menu

“Dezvoltatorii”

Dragul meu Vasile,

Îmi pare tare rău că te afli — încă o dată — în calea unor mari interese care trec, ca un tăvălug, peste dreptatea oamenilor. De când lumea, unii au  dreptate, alții au dreptul. Mă refer la dreptul de a trece peste dreptatea celorlalți.

În scrisoarea adresată primarului Emil Boc (AICI) încerci, în mod chibzuit, să păstrezi discuția în zona administrației publice, locale. Numai că dl Boc a practicat prea mulți ani, în chip nechibzuit, (sub)administrarea politicului, ca să mai fie atent la altceva.

Ești și nedrept cu domnul Emil Boc. Îl iei drept “constituționalist” și fost “Președinte al unui partid democrat și liberal”. Dl Boc este pe atât de constituționalist, pe cât este soția sa de poetesă. Partidul pe care l-a condus a fost atât de democrat și liberal încât a consolidat Statul de drept preferențial cunoscut azi și sub numele de cod “Noi suntem statul!”

…Elena Udrea, Dorin Cocoș, inenarabilul “Pinalti” și atâtea alte viețuitoare care au ținut la putere un partid în care sutele de mii de euro erau “donate” în sacoși, papornițe și genți de voiaj; și nu doar în perioadele electorale.

Până și rotițe nu dintre cele mai importante declarau: “Pentru 100.000 de euro, eu nici nu mă dau jos din pat.” (AICI) Numai dl Boc nu știa nimic. Cum nu știa nici șeful său, domnul Traian Băsescu, și cum tot “în necunoștință de cauză” a operat și atât de oropsita, astăzi, doamnă Elena Udrea.

Mi-e teamă că azi, cineva în situația familiei tale ar avea nevoie nu de 100.000 de euro, ci de foarte multe milioane pentru a convinge o autoritate ”să se dea jos din pat”. Și tot n-ar fi de ajuns, fiindcă ceilalți, ”dezvoltatorii”, cum bine le spui tu, au mereu cu mult mai multe milioane la dispoziție pentru a-i ține în pat sau a-i face să se scoale din pat pe ”decidenți”.

Desen & © - DION

Desen & © – DION

Ai fost bătut crunt în timpul dictaturii politice comuniste. Azi ești “alintat administrativ” de dictatura economică. Mă refer mai ales la “economia subterană”. Numai că nimic nu mai este astăzi subteran – totul se face la vedere. E vorba de o aroganță care nu se mai sinchisește de nimic.

Mi se pare sau mă înșel că, printre altele, îi ceri primarului Boc fie să scoată la lumină “harta secretă” (subterană) a Clujului, în care, din punctul de vedere al “dezvoltatorilor” orașul se împarte în “zone viabile” și “zone neviabile”, fie să dezmintă existența unei asemenea hărți?

Să și vrea, primarul Emil Boc nu-ți poate răspunde, fiindcă, așa cum încercam să te fac a înțelege, nu mai există nimic ”secret”, ”subteran”, ”ocult” în România – totul se face la vedere. Știi bine că ”De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.”

Ceva vă leagă, totuși, pe primarul Boc și pe tine – nici unul, nici celălalt nu sunteți Dumnezeu. Și chiar dacă dl Boc ar fi, tot nu ar putea să ceară să i se pună la dispoziție ”harta secretă” a Clujului, fiindcă ”dezvoltatorii” i-ar răspunde: ”Nu există o asemenea hartă, dom’ Primar. Și de unde nu e, nici Dumnezeu nu face bine să ceară… Fiți mai atent…”

Dragă Vasile,

Eu cu ce te pot ajuta, decât să-ți trimit aceste rânduri și să te îndemn să accepți, alături de mine, că România pentru care ai fost bătut crunt în România lui Ceaușescu nu s-a născut încă?

Ce a rămas din România ceaușistă a încăput pe mâna “dezvoltatorilor” și arată exact cum arată ei. De acolo nu o mai poate scoate nimeni. Nici măcar mari aliați strategici ai României —  niște sărmani “dezvoltatori” și unii dintre ei.

Te îmbrățișez,

Dorin

  • Pingback: Un răspuns la „Scrisoarea Deschisă adresată Primarului Clujului”, dar nu de la Domnul Emil Boc, ci de la Domnul Dorin Tudoran | Gogea's Blog()

  • Dezideriu Dudas

    Am trimis mesajul de mai jos ca și comentariu pe articolul lui dom’Vasile de pe blogul său dar probabil a intrat in spam ( cum ar veni, « floare de spam », dacă e de bine, sau « mucigai de internet », dacă e de rău ? ). Uitasem să trec numele lui Pantelimon Halippa. N-am mai trecut acolo de faptul că d-nul Emil Boc, locuind într-un apartament la bloc, înțelege probabil mai greu problemele celor care locuiesc la case….Articolul dvs. însă imi dă prilejul…. :

    COMENTARIUL INTRAT IN SPAM :
    Iată cum « Floile de pîrloagă » ale Banului Moldovei, Pantelimon Halippa, se tranformă la Banul Clujului in « Mucigai de imobiliare »…..Estetic, Arghezi, prin « Flori de mucigai », a realizat rezolvarea dilemei în stil Brâncuși : « Dilemele se rezolvă prin unificarea contrariilor »….E greu a mai face ceva acum Banca Moldovei cu leul moldovenesc rănit, înconjurat de haite de ruble de câmp, cu toată « valuta imobiliară » care « a interzis » Dedemanul la Chișinau ( recent Dedeman s-a retras din Republica Moldova pentru că n-a primit avize de functionare….) …., dar Banca de la Cluj cred că ar putea, măcar in acest caz, să treaca la nivelul următor de la cel cu coasa ( acel promo cu « guvernatorul » la coasă….)…..În acest context « harta secretă » a prăbușirii economiilor este eclatant arhicunoscută și reprezintă « scaietele » dezvoltării continue și accelerate a imobiliarelor în detrimentul oricăror alte tipuri de investiții.
    Sper ca d-nul Emil Boc să demonstreze că este într-adevar dedicat serviciului public în acest caz…Poate tot de la Cluj va pleca și vindecarea….
    P.S. Social, « Florile de mucigai » încă n-au fost definite. Marx începuse cu definirea celulei sănătoase care va opri pana la urma cancerul : renta absolută. Din păcate a facut-o doar economic. Social a generat o nebunie care “a interzis” până la urma orice sănătate in logica funcționării societății….

  • Vasile Gogea

    Dragă Dorin,
    deși am decis să nu comentez eu însumi „scrisoarea deschisă”, „răspunsul” tău mă îndatorează. În toate înțelesurile verbului a îndatora. Și vreau să completez, doar, la cele scrise de tine ceva.
    Spui/scrii:
    „Ceva vă leagă, totuși, pe primarul Boc și pe tine – nici unul, nici celălalt nu sunteți Dumnezeu.”
    Ceea ce este în adară de orice îndoială. Nu știu, însă, cît de „departe” sau „aproape” de Dumnezeu ne simțim fiecare dintre cei doi.
    Știu, însă, ce mă leagă de Cluj mai mult decît pe Domnul Boc (care locuiește în acest oraș de doar cu cîțiva ani mai devreme decît mine).
    „Ţăranului în haină de savant”, cum i se spunea în epocă marelui umanist Stephan Ludwig Roth (nascut la 24 noiembrie 1796, la Mediaș, s-a format ca ganditor umanist, a fost istoric, doctor in filosofie, profesor si pastor luteran, participant la Revolutia de la 1848 și executat la Cluj, în 11 mai 1849, pentru că susținut dreptul românilor din Transilvania), o Nobilă româncă din Maramureș (o ascendentă a unei ramuri a familiei mele, cu atestare documentară nobiliară de la 1360) a încercat să-i vină în sprijin, să depună „mărturie” în fața Dietei și Tribunalului (căruia i-a fost de ajuns doar o săptămînă să-l aresteze, judece, condamne și execute), dar nu numai că a fost împiedecată să facă acest lucru, ci a fost și arestată și întemnițată la închisoarea din Baia Mare, timp de cîteva luni, pînă ce alți nobili din familie au obținut o „audiență” la Împăratul Austriei (unde, doar ei, nobilii români din Maramureș aveau privilegiul de a intra înarmați și însoțiți de „gărzile de corp”!), care a „amnistiat-o”!
    Domnul Boc s-ar putea să aibă de partea lui „dieta” actuală a Clujului. Eu, s-ar putea să nu am alte „arme” decît CUVÎNTUL.
    Dar e CUVÎNTUL ADEVĂRULUI și al CREDINȚEI! Chiar dacă aparțin și rămîn fidel unui cult (romano-catolic) care s-ar putea să nu-i fie pe plac „dietei” Domnului Boc!

    Cu recunoștință,
    Vasile

  • Pingback: Vasile Gogea, Dorin Tudoran, Bedros Horasangian și eu despre un abuz al Primăriei Cluj | @ntonesei's blog()

  • Ghita Bizonu’

    Stimate domn

    ati uitat cestia principala “banii vorbeste“! Restu’ este doar vorba goala!!!
    A fost expropriat un integ popor .. azi este randul dumneavoastra … sa fiti penalizat ca stati impotriva “progresului”, a “democratiei”, Vestului samd. Fatul ca suntei catolic este fara importanta … caci uMil Boc nu asculta decat de Vitelul de Aur … iar CUVANTUL este azi la Mises Institute si preotii acestui cult stiu doar porunca “APROPIAZA!!”
    Iar Bocciolina napoceana e doar un umil ministrant al cultului … ca si Andreea Vass pe care o citati de parca ar fi Teresa d’Avilla .. nntz si ea se inchina Mamonei…

    Ca sa zic asa bine ati venit in turma bizonilor!

  • AdiR

    Unii oameni sunt facuti din cuvinte, si atitudini morale, altii se fac mereu din valoarea instrumentala a calitatilor destinate mereu celor dintai.Asta ar putea sa insemne nu numai ca exista dezvoltatori care isi pot permite sa vizeze, cu succes, o investitie, trecand peste drepturile celor care au indraznit sa respecte nu doar legea, ci si societatea-cam abstracta, cam ideala, totusi-, si simultan peste legile generale si cele particular-locale, dar ca exista o divizne clara, de viziune-conduita de viata, intre cei care vor progresul cu orice pret si cei care se uita uimiti la un stat condus din subteranele panopticon.
    Harta invocata a zonelor nu poate exista, este evident, decat in mintea celor care implementeaza democratia cu forta banilor securitatii.Dar exista alte harti, reale, construite special de organe pentru ca unii de mai sus sa poata alege ce vor vrea sa faca, pentru progres si democratie.Ultimele harti sunt secrete de stat, primele sunt vizibile pentru toti.In special in Cluj, nod gordian al patriei mafiotizate. Oare de ce enorm de multi tovarasi sunt cooptati, de ani de zile, sub acoperirea Conventiilor, Aliantelor, portocaliilor facuti oameni din baeti odinioara cinstiti, exact in statul de drept, acolo unde fac ce vor cu viata oamenilor?Sunt clujeni, sau mai degraba absolventi de Universitati temeinic marcate, si oameni de valoare.Nula.
    Ploiestiul a fost distrus ca pol de putere marcant datorat Securitatii. Clujul nu poate fi distrus la fel, din motive de apararea patriei de dusmani externi si interni, care mai de care mai cinstiti.Cazul dezvoltattorilor securitatii din Floresti, iarasi flori,
    este edificator.Ei detin banii necesari democratilor puri sa fie adulati de public, care nu stie ce este rotirea cadrelor oficiale si neoficiale ale securitatii de stat mafiot.
    Regret sa fiu asa de cinic, dar cine nu are bani sau nu lucreaza cu Secu, ceea ce se vede, are sanse nule sa se incontreze dezvoltarii patriei spre vest, ba chiar sa se deplaseze intr-acolo. Asa ca mai raman niste drepturi de a te uita la cerul betonat, si vopsit ca la estetica tipica organilor 2si’un sfert si patria verde-albastra protejata de americanii idealisti.

  • AdiR

    Cat despre puterea stiuta de toti a Securitatii noi, deloc diferita de cea veche, se poate aminti de o scena. O intreaga grupa de lucru a 2si’un sfert, finantatoarea, sub vulpile de vremuri,adica paravan, a tuturor marilor oameni portocalii, salvatori de romanii si presedinti proletcultisti carora le place golful si plajele din Maldive, Seychelless.a., deci ca la vreo 9 plus seful ei se distra constant in barul PNT.cd.clujean, acolo unde se luau decizii majore, sanchi, pentru FPS, Conventie, viitorul avocal al diavolului nepopular, presa democrata, universitate,patrie. Si pe cine intrebau tiitorii daca este securist?
    Pe subsemnatul, mandea cel naiv.

  • Cinicul de serviciu

    Candva prin anii 90 m-am intors in tara dupa o absenta de vreun an si am ramas perplex cand am aflat ca tot romanul verde merge in pelerinaj la Cluj.
    Merg sa-l vada pe proaspatul inscaunat in scaunul viitorii mitropolii, Valeriu Anania? Nici vorba, merg sa depuna bani la Caritas. Caritasul nu s-a infiintat la Vaslui sau Teleorman, ci in buricul Ardealului cel jefuit azi de regateni.
    Omul de paie din fruntea Caritasului a facut ceva puscarie si acum cativa ani traia in saracie pe undeva prin Moldova. Unde s-au ascuns sumele colosale vehiculate prin aceasta schema Ponzzi nimeni nu stie (si nimeni nu este interesat sa afle). Unii s-au frpit imprumutand bani ca sa « investeasca » la Caritas, altii putini, mai ales cei din Cluj, au reusit sa fie mai aproape de fruncea piramidei si s-au ales cu ceva maruntis.
    La Cluj insa lucrurile au mers si merg ca pe roade (era sa zic iar piramide) si azi orasul se lauda ca fiind polul bunastarii din Romania, cu exceptia bineinteles al orasului de pe Dambovita, care nu nu i-a avut doar pe Lis, Halaicu, Base, Adriean Videanu, Oprescu, dar si pe Nastase,Tariceanu, Boc, Ponta si multi altii pe care posteritatea ii va blestema in veacul vecilor.

  • AdiR

    Cu mult respect ma adresez cinismului dvs. Nici nu stiti cat cinism, de la Diogene malformat de Secu, detineti, in propriu.
    Mie nu imi place sa fiu cinic. Dar sunt, cand va spun ca aveti incredibila dreptate, cu legatura peste fire dintre Bartolomeu cu pielea-n bat si organele gen-ica Boerica care ne-au invata capitalismul.
    Acum treaba s-a elaborat rau: trebuie sa fim elitisti, si sa ii injuram pe aia cu piramidele, care nu se stie cine sunt (ca sunt securisti toti, pentru stiinta si progresul greoiului paunesc mostenitor de bistari de la Banc-or-ex.)Incepand cu Propaganda DUE.
    Dar hartile secrete sunt reale. Sunt oameni, de obicei anjagati, recomandati, dar mai nou se foloseste stiinta firmelor de recrutare Psi-Muncii. Psihologii muncii voastre, de agenti nefericiti si zilieri mefistofelici.
    Deci cinismul are valoare, si va depaseste, Dle. Cu toata stima, cum se zice prin acte!

  • AdiR

    Ca veni vorba de piramidele verzi. Este incredibil cum au fost inconjurate de omuleti albastri, dornici sa faca bani. Ca si cum banii, ori onorurile, nu vin de la Viena, ori Lyon, ci sunt donatii ale noastre pentru niste oameni atat de comuni incat nu-i putem vedea nici macar cand ne fileaza, in plin soare.

  • AdiR

    Daca m-as adresa dlui Vasile Gogea, a carui carte, importanta, Fragmente salvate, nu doar ca o am, ci am si citit-o, ceea ce nu este cazul dnului mana dreapta-crescuta-in-acest-scop, xxx, plus ca pe VG l-am enervat de cateva ori, voit,
    i-as spune, nu va faceti sange rau. Nimanui nu-i pasa, nimeni nu vrea sa se puna cu organele.Legale, crescute de la trecerea gastii peste parau, trecand pe la un profesor de marxism-leninism devenit baptist si neo-liberal cand s-a putut, apoi o armata neindoielnica,cea mai tare, ulterior niste cursuri la fara frecventa, sponsorizate de patrie,
    omuletul providential care a ramas cinstit nu poate face nimic. Il impiedica istoria lucrurilor rau facute, pe care le-a uitat, ca asa l-au invatat sefii sai directi, apoi cei care l-au facut om politic, in fine cei care nu il mai baga in seama, banuiesc.
    Mai bine pastea gastele, decat niste cretini bine dispusi, de la o facultate cu mic dejun la americani, cand noi dormin.
    Nu va faceti sange rau.Nimeni nu stie nimic, totul este secret. De stat. Martori sunt mii de cretini de absolventi de universitate angajati de Secu, in acest unic scop. Sa serveasca banii progresului sre Uniunea Europeana.
    Nu sunt ironic.
    Nu va faceti sange rau. Stati asa, sau plecati. Ei sunt toti niste niste securisti foarte liberali, de cand li se spargea oul patriei in cap.

  • Dezideriu Dudas

    @ Cinicul de serviciu

    De reținut :
    1. « blasfemia » Caritasul la Teleorman…Sper să nu vă citească Andreea Pora că nu vă văd bine.
    2. Negreșiții : « …Lis, Halaicu, Base, Adriean Videanu, Oprescu… »
    Greșiții : « ….Nastase,Tariceanu, Boc, Ponta …»
    O întrebare : Boc nu era la negreșiti ? Dacă era greșit, mai lua, Primăria de la Cluj după ce trecuse pe la « căpița Bucureștilor » ( e drept, “Triță Făniță” nu mai era “după căpiță”….) ? Și mai drept este că dă cu coasa fără greșeală…..

  • Pingback: Dorin Tudoran despre „developării” Clujului – Cluj.pro / contra()

WP Admin