≡ Menu

Dați un țechin pentru Severin!

Nu știu câtă lume își amintește că Ateneul Român a fost ridicat, între anii 1886 și 1888, pe un teren care aparținea familiei Văcăreștilor și pe o temelie care fusese turnată pentru un manej al Societății Equestre Române. Constantin Esarcu semna în primul număr al revistei Ateneul Român (1886) un text în care afirma: “Cea mai imperioasă trebuință este a se lumina poporul”.

Trebuința exista, nu și banii.

A fost lansată campania “Dați un leu pentru Ateneu”, o subscripție publică/loterie națională, în urma căreia s-au strâns 500.000 de lei de aur.

“Totul a costat 836.000 de lei de aur. Salariul unui muncitor constructor era de 200-250 de lei de aur, al unui inginer tânar de 450 de lei de aur, iar al unui inginer cunoscut, ca Anghel Saligny, 2.000 de lei de aur. Un leu de aur valora cât 31 de lei românești de atunci. O pâine costa zece bani.”

La începerea lucrărilor s-a făcut și o urare:

“Să fie ca-n lungi veacuri nici mână omenească/Nici timp, nici elemente să nu-l mai dezvelească/Iar fruntea acestui templu să stea în veci tot sus/Purtând coroana mândră ce fondatorii-au pus.”

După 127 de ani de la acea ctitorie, premierul României luminează și Domnia sa poporul, făcând publică o listă cu numele chiriașilor RA-APPS (Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat). În galeria beneficiarilor acestui statut, apar și nume foarte importante — de la un miliardar, în euro, dl Ion Țiriac, la Kalașnikovul clitorian-guénonian al revoluției, dl Gelu Voican Voiculescu  –, dar nu de protocol. Chiriile variază – de la 16 lei în sus.

Domnul Țiriac explică situația (“Casa în care stau a fost cumpărată acum 15 ani de la proprietar, care a revendicat-o de la stat. În locaţie, o cameră la parter şi la subsol, statul a demonstrat că nu i-a aparţinut proprietarului şi de aceea eu plătesc chirie. De asemenea, plătesc chiria pe care a stabilit-o domnul Tăriceanu când a dat legea pentru o parte din teren unde se află casa şi care este al statului”) și pune o întrebare: “Când s-a schimbat legea, pe vremea lui Tăriceanu, eu am plătit chiria aşa cum mi s-a cerut, nu am negociat nimc”, a precizat el. “Acum pot să-i întreb şi eu ce au făcut cu banii pe care i-am plătit eu chirie?”

Sunt curios să văd cine și ce îi va răspunde.

 

Desen & Copyright 2013 - Alex DIMITROV

Potrivit MEDIAFAX.RO (22 martie, 2011) unul dintre sărăntocii de protocol, dl Adrian Severin, era creditat în anul 2010 cu următoarele depozite bancare: 843.285,72 Euro, 35.936,4 USD și 234.497 RON. “De asemenea,” menționa MEDIAFAX.RO “el şi soţia sa au cote părţi din două apartamente în Bucureşti: 95% dintr-un apartament dobândit în anul 1984, tot prin moştenire, în suprafaţă de 77 mp. şi 25% dintr-un apartament moştenit în anul 2004, în suprafaţă de 80 mp.”

Dl Severin depune eforturi, dar situația imobiliară în România este descurajantă: “Sigur că vreau să îmi găsesc ceva, dar nu am găsit o locuinţă care să îmi convină mai mult. Mă refer la raportul preţ/calitate. Toţi banii pe care îi am sunt valoarea unui apartament. Nu îmi convine să dau toată agoniseala mea pe o casă.”(…)”Cu banii aceştia se cumpără un apartament în centrul Parisului.”

Europarlamentarul nostru este încercat și de regrete: “Însă de 22 de ani de zile sunt în avanpostul politicii româneşti şi am infinit mai puţin decât alţii care au plecat la drum la fel ca mine. Poate că e vina mea.”

Prezint scuzele cuvenite pentru sinceritate, dar să te afli în avanpostul politicii românești de aproape un sfert de secol și să fii doar milionar în €(uro) e semn de prostie. La ce bun s-a mai tras lovitura aia de palat, care era, cât p-aci, să degenereze în revoluție?

Și-apoi, dl Severin nici nu vede vreun motiv pentru care ar trebui să părărsească locuința, pe care nu o consideră de protocol.  Mai mult, consideră că nu Domnia sa răpește o locuință de protocol, ci RA-APPS a luat, ilegal, această locuință de la primăria cu care dl Severin avea un contract. S-ar putea să aibă dreptate, căci potecile postdecembriste sunt mai încurcate chiar decât căile Domnului:

“Ca să nu ziceţi că nu v-am spus absolut totul, vă voi spune doar că la doi ani de zile după ce eu m-am mutat în acest apartament pe care l-am luat de la Primărie nu în calitate de ministru, ci în calitate de locuitor al Municipiului Bucureşti, aceste apartamente, spun eu că în mod ilegal, au fost preluate de RAAPPS. Dar pentru că era o problemă patrimonială între Primărie şi Guvern, nu aveam eu calitatea să intervin în relaţiile lor. Deci nu eu am luat de la RAAPPS, ci RAAPPS s-a făcut proprietar peste apartamentul în care eu locuiam.”

Presa e o fiară. Chiar nu-și mai amintește cum, pe vremea când dl Severin era ministru, fiecare locuitor al Municipiului București primea de la primărie casă la Șosea, lângă Arcul de Triumf, pentru a se uita pe geam când Paul și Lia intră sub Arc prinț și prințesă și ies de sub Arc rege și regină sau măcar Secretar și Subsecretară de Stat?

Oricum am privi lucrurile, tragedia săracilor noștri milionari de protocol este cutremurătoare. A venit vremea ca șomerii, pensionarii, cerșetorii și, mai ales, manglitorii români care ciordesc de-a lungul și de-a latul Evropei să se simtă. E datoria lor patriotică să organizeze o subscripție publică/loterie națională. Cu banii strânși și prin muncă voluntară, cât mai voluntară posibil, să ridice vile, vilișoare, case de vacanță și apartamente corespunzătoare pentru milionarii români de protocol. Numai așa nume precum Mihail Kogălniceanu, Al. Odobescu, Constantin Esarcu, U.A.Urechie, Nicolae Kretzulescu, Scarlat Rosetti etc. vor intra într-o binemeritată uitare.

La vremuri noi, subscripții noi!

P.S. “Premierul Ponta a anunţat că numărul locuinţelor de serviciu ale Regiei Protocolului de Stat ar trebui redus la 20-50 de apartamente pentru demnitari, la care să se adauge încă zece vile de protocol pentru şeful statului, preşedinţii Parlamentului şi prim-ministru, iar restul activelor să fie vândute.”

Redus? Ei! Aș! Băiețandrul ăsta chiar nu pricepe nimic! Dimpotrivă, numărul acestor locuințe trebuie mărit. În fiecare lună. În fiecare zi. În fiecare ceas.

 

 

 

  • Şerban Foarţă

    N-am înţeles prea bine:

    Un ţechin
    pentru rechin?

  • Dorin Tudoran

    @ Șerban Foarță

    “Bursucul” e greu de înțeles… Nu-mi amintesc cine i-a dat dlui Severin porecla “Bursucul…”

  • Un austriac parca, prins cu trafic de influenta in PE, din lotul cu Severin, a fost condamnat la patru ani de puscarie. Sunt curios ce o sa se intample cu personajul mioritic.

  • @alexandru petria

    “Si duo faciunt idem, non est idem” -- le-a raspuns Bursucul veninos celor care va impartasesc, pe buna dreptate, curiozitatea privind stingerea scandalului “cash for law” din Parlamentul European. Dar, geometria variabila a logicii europarlamentarului nostru nu ar trebui sa ne surprinda mai mult decat stupoarea si indignarea lui din anii ’90, cand a aflat ca de la robinetele bucurestenilor curge apa cu un singur atom de oxigen la doi de hidrogen, “o situatie de neconceput in UE”, unde apa (de ploaie), ca si justitia, o fi avand in capul D-Sale o formula unica: “formula Severin”!

    http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/de-ce-adrian-severin-nu-a-fost-condamnat-la-inchisoare-si-inca-mai-vorbeste-in-numele-romaniei-in-pe-290219.html

  • Dorin Tudoran

    @ No Name / DP

    Da, unii “agreeeaaaaza” numai “apa grea”. Apa de la robinet le cade greu la stomac.
    Cea mai interesanta activitate a europarlamentarilor romani este cea a turnatoriilor reciproce: “Cutare face rau tarii la Bruxelles…” Sa cheltuiesti cateva zeci de mii de Euro pe luna pentru a-i tine “in paine” pe acesti oameni e un lux pe care Romania si-l permite cu zambetul pe buze; buzele contribuabilului, se intelege, nu?

  • Domnul Severin pare să aibă mentalitate de nomenclaturist. Regret că nu suntem austrieci -- ca să-i judecăm și faptele, nu doar vorbele pline de dispreț.
    Acum 7-8 ani, înainte de „criză”, am cunoscut o bătrânică ce venea de 3-4 ori pe zi la magazin ca să cumpere numai ouă sparte, pentru că erau la jumătate de preț față de cele întregi, fiindcă nu-și permitea să cumpere ouă întregi „din agoniseala ei”.

  • Dinu Cocean

    @Dorin Tudoran
    Porecla ce i se daduse, completa, era ”Bursucul veninos”.

  • Dorin Tudoran

    @ Dinu Cocean

    Da, dar dl Severin a slabit mult de tot, asa ca l-am slabit si eu de “veninos”…

  • Ciobanel Vranceanu

    @Alexandru Petria
    Severin:: personaj mioritic iashte si in sensul ca exista, cu dumnealui, o poza din adolescenta, cind, imbracat in port popular de mindru ciobanel (tras printr-un inel, chiar daca grasunel), il intimpina cu paine, sare si urari de bun venit pe tovarasul Nicolaie Ceausescu himself. A fost reprodusa peste tot, dupa Lovilutie, inclusiv la gazeta vadima.

  • Profit de faptul ca domnul responsabil cu monitorizarea corecturilor nu-i pe aici si strecor o erata la postarea anterioara, pe care am chinuit-o de am ametit-o: (…) “o situatie de neconceput in UE”, unde apa (de ploaie) si justitia or fi avand, in capul D-Sale, aceeasi (unica) formula: “formula Severin”.
    Thank you, Sir! Believe it or not, exact cand incep sa reformulez o fraza suna cineva la usa sau la telefon si-mi sare din tastatura un hibrid la care ma uit apoi crucindu-ma si intrebandu-ma: ce naiba oi fi vrut sa spun in cele din urma?

  • Dorin Tudoran

    @ Ciobanel Vranceanu

    Acu’, ca bietul adolescent a fost imbracat in costum national si obligat, ca atatia altii, sa-l intampine pe iubitul conducator cu paine si sare nu e vina “ciobanasului”…

  • Charles Peguy’s Rewriter

    @Serban Foarta
    Un techin
    Pentru Severin,
    mioritzic rechin
    Destul de falcos
    Cu izmenele pe dos
    Cam cat Riga Dagobert
    Qui, lui aussi, mettait sa culotte a l’envers.

  • Ontelus Dan Gabriel

    Frunză verde și-un ocol
    Silvic, fond de protocol,
    El mai dă un rotocol
    La birou, modest obol,
    Un serviciu pentr-un rol
    Savurat cu nechezol,
    Într-o vreme cu bemol.

  • Ioan Costea

    Mulțumesc că n-am ajuns vreun severin de-ăsta!

    Hai s-o zic: insul poate fi luat de unitate de măsură pentru ticăloșie -- un severin, doi severini (sau dublu severin) ș.a.m.d.

  • Dorin Tudoran

    @ Ioan Costea

    Facand haz de necaz si incercand sa disipez senzatia (falsa) ca pe aici s-a instituit un tribunal as zice asa, potrivit celor propuse de dumneavoastra: ma duc la “pub”, cer un “vizichi” si ma costa un severin. Cer un “vizichi” dublu, ma costa un severin dublu. Totusi, sa bem cu masura…

  • mihai rogobete

    @DT : Nu dati un Turnu Severin pentru o gloaba.

  • Dorin Tudoran

    @ mihai rogobete

    Nu dau, dar ma bate gandul sa republic un text. titlul: “Carasul de Severin”

  • @) Dorin Tudoran

    Foarte bun, master! Ca si cel postat inaintea acestuia. N-am putut zabovi pe aici, ca am avut ieri o conferinta si am zabovit citeva zile asupra temei. Cit priveste Severinul, justitia ar avea ocazia sa-si dovedeasca europenismul. In fond, faptele pentru care a fost trimis la puscarie europarlamentarul austriac sint riguros identice cu cele severinesti… Nu, nu tu, nu blogul, nu noi facem justitie, aceasta ar trebui sa se faca de la sine… Daca nu se face, trebuie sa revenim cu satirul si omorul, pardon satira si umorul!

  • Şerban Foarţă

    VIEZURELE SAU BURSUCUL

    Deoarece file-ul (bănui că aşa-i zice) anterior s-a încheiat, reiau ultimu-mi catren de-acolo (adresat, amicalmente, dlui Gh. Câmpeanu); şi, ca despre un umil obol (“ţechinial”, cum ar zice, cred, Lucky Luciano!), bâigui şi eu, ca babele, “Să fie primit!”:

    Viezurele-i la Vierzon,
    iar Bursucul are bursă
    la Bruxelles. – Nu cade-n cursă,
    dintre ei, niciun zoon!

    P.S. Aş putea semna… Urmuzoon?!

    P.S. bis: “Vierzon” – “zoon” e, mai curând, o eye-rhyme.

  • neamtu tiganu

    Motto “tarii tot mai multi tiriaci”.

    orice om de dreapta si-ar da seama ca nu este economica inchiderea domnului Severin. In Germania intretinerea unui detinut costa 88 iepuroi pe zi, deci ca. 2600 pa luna, in aceste conditii mult mai economic e sa i se finanteze detinutului in spe o casa/vila.

  • Gheorghe Campeanu

    Nici eu nu am putut sa sar in mod public in ajutorul marelui haituit, caci am petrecut aproape toata ziua curatind de cocleala cocoseii din pod in vederea chetei. Erou’ nos’ necesita contributii serioase. Va suplic sa nu treceti cu vederea curajul cu care domnul ex-ministru a avertizat acum doi-trei ani fituica netrebnica (The Sunday Times) cu tradusul in justitie pentru vodevilul inscenarii si aria calomniei. Blanchizarea obrazului sever(in) de fabricatiile confectionate de gazetarii mai perfizi decit Albionul de bastina merita sprijin neprecupetit.

  • Salvador Dalibaba

    @Liviu Antonesei
    Sa nu-mi spuneti ca ati conferit la Casa cu Absida, in prezenta Margaonului, also known as Mos Calorifer (exportatorul sistemelor de incalzire ardelenesti in Africa ecuatoriala si la Tropice), ca nu va cred…

  • El Zornabab

    @Don Miguel de Rogobete y Dorobeta, beylerbeyul Mehedintilor
    — Sint, pasa, neam de Kotzkarin
    Si de la Dambovita vin
    Sa vind un Severab
    Pe doar o amfora cu vin
    Si-o oaie la protap…
    — O mie de techini primesti
    Ca esti salau de Bucuresti
    Si ai hogeag de protocol
    — O, pasa, cit de darnic esti!
    In ochii mei tu o sa cresti
    Mai sus de Helmuth Kohl…

  • Ioan Costea

    @ Liviu Antonesei
    Rezon! D’aia ziceam…
    @ Dorin Tudoran
    Da, sigur, e stânjenitor să-l tratez așa. Da’ pentru el n-a fost să ne dea cu tifla. Bine, atunci mă retrag și spun că „severinul” e unitatea de măsură absolută pentru disprețul meu -- n-am ce-mi face, poate de unde eu n-am avut nici o sinecură (?), nu-l suport! „De nici o culoare”, cum se zice popular.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Şerban Foarţă a.k.a. ‘Urmozoon’

    “Fu primit” ! Deci, en anglais,’badger’ sau mai potrivitul ‘weasel’ ?

  • @) Salvador Dalibaba

    Doamne fereste! Nu, am convorbit la Institutul Haeyk, care tine de FEAA…

  • mihai rogobete

    Salaam alaikum, Paşe El Zornabab, de dedicaţie!
    Dacă-i cârnat în varză de brucsel Adrian-de-Severin, murată să fie belerbeleaua.

  • Nedumerila

    @Serban Foarta si Gheorghe Campeanu
    Wiesel = weasel=belette=nevastuica
    Blaireau=badger=borsuk=Dachs=bursuc=viezure
    De unde intrebarea: Cum se traduce, din romana in germana, sintagma ”Ilie Nevastuica”?

  • George Koshbook

    Ca doara SeVENIN ne-a fost menit
    (El, cu bursucu-i vanitos
    Si cu izmenele pe dos,
    Refugiat la Waterloo
    De frica apei, Hash-Doi-O)!

  • Şerban Foarţă

    Beaucoup de bruit pour (Seve)rien!

  • andrei i

    “Kalașnikovul clitorian-guénonian al revoluției, dl Gelu Voican Voiculescu”
    haha e buna hahaha

    PS. dl Tismaneanu va pomeneste intr-una din celebrele sale liste de nume; altfel, ma bucur sa aflu din articolul dumisale ca fondatoarea “celui mai important muzeu de arta contemporana din America Latina” e liberala, procapitalista, proamericana, anti-tiermondista; ca astia de la noi cu arta contemporana au cam luat-o de-a binelea spre stangism

  • mihai rogobete

    @DT: Nu va mai am adresa de e-mail.

  • Severinului i se va da catedra de conferentiar de la Jilava, care -- se aude -- va deveni curind vacanta!

  • Gheorghe Campeanu

    @ Lingvistului intelept # 28

    Depesa care nu-l implica cu nimic pe dl. Foarţă.

    La dibacia suavei dvs. intrebari, nu va pot raspunde decit (tot) cu o intrebare: cum se traduce din engleza in roamana “what a crock!” ?

  • Isaiia Dantuitorul

    @Vasile Gogea
    Riscul e mare ca , dupa venirea Severinului la catedra binemeritata (macar ca jilavioara), sa piarda Bombo Nasty reputatia de cel mai destept barbat al Republicii Capitaliste Romania. Si bine nu ne pare.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Ioan Costea

    Unitatea de masura a acelor sentimente astfel ‘botezata’ de dvs. vine ca o manusa. Traditia inovatiilor lexicale ma duce inapoi, pe la inceputul anilor 90’s, cind s-a iscat un enorm scandal financiar in Chile, in urma unor enorme financiare provocate de o serie de tranzactii in commodities future contracts pe piata de cupru (pe atunci, inca principala sursa de venituri a tarii). Cel care gestiona acel angrenaj la firma de stat CODELCO purta mandrul nume Juan Pablo Davila. In anii urmatori a intrat in limba(j), neologisticamente, verbul “davilar”.

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i

    sunt plecat de cateva zile si imi petrec mai tot timpul fara a folosi internetul. ultima capodopera a dlui vt a fost cea de a 1000-a plangere publica pentru scoatere din fruntea iiccmer. daca dupa 8 luni tot nu accepta ca asa cum a fost numit, asa a fost eliberat din functie e greu de sperat ca in urmatoarele 8 luni va fi mai linistit. cand ma intorc, caut sa vad cum si de ce ma pomeneste. sunt sigur, ca de bine.

  • andrei i

    @Dorin Tudoran

    dl VT va pomeneste “de bine”, intr-adevar:
    http://www.contributors.ro/cultura/sofia-imber-colonelul-chavez-si-onoarea-intelectualilor/

  • Apropo de numele proprii devenite substantive comune, sa nu uitam eponimul BOC, devenit -- chiar pentru fruntasii partidului! -- unitatea de masura a noii generetatii de pedelisti (in fapt, unitatea etalon de masura a obedientei fata de EL Lider Maximo).
    Din pagina de wikipedia consacrata dlui Emil Boc aflam ca bocul are si subdiviziuni (politice), dar, cum ii sade bine unui partid de lider, nu are multipli, cu exceptia unuia singur: gigabocul, care il desemneaza, bineinteles, pe Liderul Maxim. Iar intre Lider si boc, diferenta e de ani-lumina.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Boc#Bocul.2C_ca_unitate_de_m.C4.83sur.C4.83

    “După ce Traian Băsescu l-a propus pe Boc ca unitate de măsură pentru noua generație de politicieni democrați, la Convenția Națională Extraordinară a PD din iunie 2005, de la tribună, Ioan Oltean a făcut următoarea declarație: “Pînă acum, cînd spuneam PD, spuneam Traian Băsescu. Din momentul acesta, ne-am ales ca unitate de măsură «Bocul». Pe 9 iulie, Consiliul Național de Coordonare își va alege și submultiplii ai acestei unități de măsură: decibocul, centibocul și milibocul.”

    Spre deopsebire de “boc”, eponimul severin admite si multipli, si submultipli!

  • Dorin Tudoran

    @ andrei i

    Foarte frumos textul. Stiu multe despre SI si CR. Unele lucruri mi le-a povestit chiar dl VT in anii ’80. Foarte multe aveam sa le aflu de la Jean-Francois Revel, cal J-FR si CR au fost prieteni foarte buni.
    Scrisoarea SI m-a facut sa ma intreb daca nu a venit cumva vremea sa m-apuc de scris memorii…

  • andrei i

    @Dorin Tudoran

    Da, cred ca multi oameni ar vrea sa va apucati de scris memorii…Versiunea “lor” e cunoscuta acum (din “Eu, fiul lor”), ar mai ramane de aflat (pe larg, adica) versiunea dvs.
    Iar pe Jean-Francois Revel n-ar fi rau sa-l mai rasfoiasca si stangistii bastinasi (ma rog, cand o sa se plictiseasca de Zizek&Badiou).

WP Admin