≡ Menu

Curajoșii căcăcioși

UDREA 2

În timp ce participanții la mascarada PMP încercau din răsputeri să-l contrazică pe dl Adrian Papahagi, care băgase 10.000 de volți în microfon cu acel Noi suntem curajoși, nu suntem căcăcioși”, ziarul de casă al dnei Elena Udrea oferea un titlu de-o șchioapă – Femeie împușcată mortal la vânătoare, după ce a fost confundată cu o vulpe”.

Rezultatul chermezei “Happy” din PMP a fost nul. Pe de-o parte, femeia împușcată la vânătoare nu a murit, cum informa “Evenimentul zilei”, căci chiar era o vulpe autentică, iar, pe de altă parte, congresiștii s-au dovedit atât de curajoși, încât s-au că(s)cat pe ei.

Cum dl Papahagi avertizase “Vai de partidul care nu are un Băsescu!”, curajoșii au evitat până și riscul cel mai mic: să-și lege funeriu’ de gât (“Nu am fost niciodată candidatul unei mafii transpartinice.”)

Finalul a fost apoteotic:  “Trăiască Elena Udrea în frunte cu Traian Băsescu!”

De ce nu?

P.S. Eventualele contestații ale celor mai curajoși dintre căcăcioși ca și cele ale celor mai căcăcioși dintre curajoși trebuie depuse, în termen de trei generații, la Biroul Electoral Central al Burkinei Faso.

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Dana (Mara)

    Doamnelor si domnilor, Costelus de la Oradea face o dedicatie speciala PMP-lui si in special doamnei Udrea, fara numar… fara numar…
    http://www.stiripesurse.ro/video-maneaua-pmp-oamenii-lui-udrea-la-cules-de-voturi-cu-manele/

  • Pingback: Curajoșii căcăcioși « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • berbecu mioritei

    dupa memorabilul enunt ‘Habemus Guvernus!’ al dlui.V.Ponta, iata ca si Opozitia, shold la shold cu sustinatorii sai, poate striga intr-un glas, dand tot ce au in dlor. (nimic mai mult,mai putin ori altceva):

    ‘Habemus Intelectualus! Habemus Partidus Politicus!’

  • elektroputoare vasile

    mai curind s’ar potrivi moneda tzarii numita botswana, nu credetzi?

    ca eu asa cred

  • Il Cugino di Giorgio Baffo

    Convoca, intr-o postare mai veche, un forumist, poate chiar InimaRea, spusa plesuana c-ar fi Romanistanul un soi de ”cur al UE”. Intervin corectiv si spun ca, daca vocabulul ”cur” e uzitat metonimiceste, ca la tzara, pentru a designa fofoloanca, ”aprob pozitiv”, cu toate membrele din dotare, insa reamintind ca aristocratul Giorgio Baffo si heimatlosul Guillaume Apollinaire de Kostrowitzki credeau acelasi lucru despre Venetia cea umeda si de miroazne grele purtatoare (vara mai ales). ”una vera fica stretta della vecchia Europa”. Azi, vedem lucrurile altfel, in Europa Dodoloata cu care s-a colat Delta Valaha, din cea in ce mai putin stufoasa, asa cum o canta, la petreceri, congrese sau simpozioane, manelistii UMP. Cfr. ”Fata noastra se marita/Cu Europa largita.” Concluzia, o formulez pre latinie: ”Patria nostra est cunnus Europae, nunc et in saecula saeculorum”… de vreme ce Dunarea va fi ales, legand Germania Merkeliana, de Marea Neagra, sa mictioneze triplu, gratie canalelor Sulina + Chilia + San Giorgio, la capatul acestor meleaguri minunate, nu departe de Insula Serpilor lui Volodea Putin.

  • Ontelus DG

    Imn angajamentului
    Afară este tot mai cald,/ natura-i înflorită,/ în optimism încă mă scald,/ nimeni nu ne irită.// Percepția s-a mai uzat,/ prejudecăți ne-apasă,/ dar oamenii s-au adaptat,/ căci tuturor ne pasă.

  • @Ontedlus DG
    versificata, realitatea pare mai acceptabilaș pare, numai…

  • xenia

    Pot sa jur ca am mai trait asta o data! …si pentru ca membrii acestui congres probabil sunt prea tineri sau scurti de memorie, le recomand un stagiu mic de perfectionare in Coreea de Nord. Sa vezi atunci revolutie in Ioropa cea mioritica!

  • Mă bucur că a ieșit Udrea

    742 voturi Udrea, 209 Funeriu.

    Căcăcioși sînt doar cei 209. Sau dacă nu căcăcioși, prostovani. Nu poți fi și sănătos la minte, și necăcăcios, și într-o organizație/ierarhie supusă hachițelor unei parașutate. Înclin să cred că banda celor 742 e mai degrabă un grup mafiot, oameni cu bani, interese și vaste planuri și proiecte personale de îmbogățire rapidă din bani publici. Numai de căcăcioșenie nu pot fi suspectați mafioții.

    Cristian Diaconescu este candidatul Partidului Miscarea Populara la alegerile prezidentiale -- zice presa.

    Nu am înțeles niciodată ce e cu omul ăsta fără însușiri și opinii personale în politica dâmbo. Singura concluzie la care ajung e că trebuie să fie drona unora. O fi șantajabil. Probabil că a fost ales să joace pentru Udrea rolul pe care Dragă Stolo l-a jucat pentru Băse. Pion de sacrificiu. Cârpă de șters picioarele. Sînt complet nebuni dacă cred că figura asta mai poate funcționa și a doua oară.

    Mă bucur că a ieșit Udrea. Va fi ca un magnet care va atrage tot ce e mai infect prin țara aia nenorocită. Ce va rezulta va fi un partid-abces. Perianal. Vindecabil doar cu bisturiul.

  • Valeriu Mangu

    Articolul “Definitia suveranitatii nationale”, pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

  • InimaRea

    Așadar, 1000 de delegați cu drept de vot, la congresul PMP. Parcă mai mulți decît la congresele PCR, care ajunsese pe la 3,5 milioane de membri, la ultimul recensămînt. PMP o mai avea membri, afară de delegații ăia? Dacă nu, e de respectat așa democrație -- să voteze tot partidul, la congres.
    Da dar se vede și că democrația tre’ să fie mică pentru a putea fi și largă. Vorba ceea -- broasca mică face gura mare.
    Degeaba se iau unii de Funeriu -- fu mare onoare pentru el să fie contracandidatul Udrei. Ajunse-n finală, ce mai! Uite, Cristi Preda nu se califică, lui îi ajunse PE. Mă rog, poate fi și premiu de consolare pentru Funeriu -- să i se acorde lui atîta-ncredere din partea partidului (pe bune, 209 voturi dinainte alocate-s semn de respect, nu glumă!)
    Cum și pentru Cristian Diaconescu, candidatura proclamată -- ca o decorație de la Băsescu, Pentru Serviciu Credincios.
    Nu că ce-i a’lui, e a’lui -- Băsescu-i mînă spartă cînd îi vine lui pe chelie. Parcă-l și văd punînd-o la locu’ ei pe Udrea: Stăi, fată, că to’te-alegi! Da’ s-o facem cu capu’, nu cu curu’! Măcar de data asta -- hai, te rog eu, bine?
    Eu la amărîții puși să voteze contra Udrei, mă gîndesc -- ce-o fi fost în sufletu’ lor! Tre’ să-i fi mobilizat Ea Însăși, ca să-ndrăznească. Că-n altu’, cum să ai încredere, dacă vrea să te-mpingă-n abatere de la linia partidului?
    Eu zic c-au fost norocoșii partidului, le-a băgat Udrea personal limba-n ureche, să-i asigure de recunoștința ei personală că salvează aparențele. Pe cînd ăialalți 724, niște neica-nimeni, au votat cum i-a lăsat conștiința.
    Dacă nu-i așa cum zic, atunci Funeriu-și ia cei 209 votanți și pune de-un partid și mai mic, și mai democratic, și mai de Dreapta. Chiar, ce-ar fi să-l vedem aliat cu Noua Dreaptă -- aia de mărșălui pe Calea Victoriei, împotriva ”diversității”?
    Ian uitați dilemă! Cum se delimitează Dreapta unită, inclusiv PMP -- chiar de se codește la unire -- de Noua Dreaptă? Își spune Vechea Dreaptă? A Mai Dreaptă? Și Mai Noua Dreaptă? Cea Mai Nouă Dreaptă?
    Cumva, tre’ să facă, părerea mea -- altminteri, nu pupă PPE!

  • Desi m-am dispensat de televizor so desi azi am fost la o circiuma misto cu echipa de la editura, nu stiu cum naiba se face, dar nu reusesc sa ramin, cum mi-ar placea, neinformat, chiar incult politic. Asa ca intreb si eu -- cum naiba reusesc oameni ca astia, dar si fimei ce-i drept!, sa fie atit de penibili?

  • Culai

    Cum reuşesc?… E simplu: cam cum îi arată naşul, finului, pe fină, “cum se face”. C-aşa-i în poli-tikie; patru-o ţin (ţara) şi unu-o DIE!…
    De fapt, dl LivAnto cred că stîrneşe la comentarii, nu că n-ar pricepe ce ştie şi din experienţă.

    Propun o temă mai umană: Iubirea de semeni asemeni, Gazdei.
    Rog, nu (mă) cetiţi în fugă. Eu, oricum nu fu…g. Nu, mai!

  • dumitru ungureanu

    @ Liviu Antonesei -- păi doar fiind atât de penibili, şi chiar mai mult decât atît, au şansa de-ai întrece pe ceilalţi, mult mai votaţii PPDD-işti, în direct şi-n reluare, desigur…

  • Ontelus DG

    @ Liviu Antonesei #11

    Vă rog să mă scuzați, dar deși în mentalitatea populară tradițională există această distincție oameni-femei, este evident că și femeile sunt oameni, la fel ca bărbații. Ba, în multe împrejurări ale vieții, multe femei sunt mai ,,oameni” decât mulți bărbați. Iar ceea ce totuși asigură egalitatea existențială a bărbaților și a femeilor, independent de diferențele biologice și psihologice dintre ei este abilitatea de a pătimi, a suferi.

  • ionescu

    Papahagi a facut el insusi un imens rau PMP cand si-a dat demisia ca ce sa vezi…e partidul plin de penali. Dupa o luna se pare ca nu mai era plin de penali ca s-a reinscris in el. Papahagi nu e om politic si daca ar fi castigat PMP se ducea in cap. Ce sa negociezi cu Papahagi?! Un lider politic tare trebuie sa poata sa ii tina gramada si sa ii puna sa lucreze pe toti si pe cei care au doctorate si pe cei cu 2 clase. Intr-o tara de semianalfabeti nu poti face partide de academicieni pt ca te vor vota cei care o ard pe FB adica 5000 de amarati cu pretentii

  • ionescu

    Revin. A fost la alegerile aste aun partid neprihanit si nemurdarit de penali sau resapati. Se cheama Noua Republica. Cat a luat?!

  • hi hi hi!

    1000 de delegati??? Au participat toti votantii lor de la europarlamentare?

  • Cinic

    Din pacate ,penibilul nu ucide(politic).Din fericire,ucide ceva:votul!.Ca doar sintem democratie,”ce mama dracului”,ca sa-l parafrazez pe intiul om al TARII.
    Sacul si petecu:Udrea si Diaconescu.
    Dna Udrea,cu un tupeu fantastic ,injunghie pe la spate(raminind in interior)pdl,partidul care a facut-o ce este:politician roman.Bine,dupa ce a incercat pe stinga(psd-concurenta prea mare,prea ca la tzara,prea tine cu cei cu posete de vinilin),apoi pe centru-dreapta(oare cine e centru dreapta in echipa lu pitzi??-dracu mai stie,pe vremuri stiam),nici aici n-a facut purici multi,si s-a aciuat pe linga Flatulescu.
    Acu ,urmind indemnul lui base:Elena ,fii barbata ,a ajuns prima barbata a pmp.
    D.ul Diaconescu e si mai penibil:dupa ce intra in congres cu cele mai mari sanse sa-l inlocuiasca pe Nastase(cu 3 zile inainte,asta sustinea toata presa),pierzind sefia si ramind doar vice(da la primul partid al tarii),pleaca,cocheteaza cu o facatura -adunatura(oaste de strinsura)Unpr,si apoi aterizeaza(ca teleghidat in bratzele pdl!
    Apoi,conform deciziei sefului suprem,rupe si pdl ,cu iluzia ca va candida la presedintie.ro! ca(ti)ndatul de serviciu.Da cred ca el inca nu stie.
    De-aia zic:sacul si petecul.
    Bine, Elena,sfatuita de o ”vulpe batrina”nu si-a pus pielea la saramura candidind ”pe persoana fizica”,ca sa-l parafrazez pe van-ghele!
    Parerea mea e ca amindoi(si cu tatucu trei)se vor trezi la prezidentiaale unde vor lua un scor penibil,poate nici 2%.
    Sa facem un calcul:dupa cum se zice,in alegerile gen europarlamentare,partidele mici,cu sustinatori f.activi,,dau maximul posibil,adica cam tot bazinul electoral ii urmeaza,pe cind psd,de exemplu are rezerve f.mari,sustinatorii lui,convinsi ca oricum cistiga si mai putin convinsi de importanta votului,nu au mers la vot, de aici procentu mic. dar la prezidentiale,ura fatza de basescu si dorinta de a vedea unu de-al lor la Cotroceni,plus intrarea in forta a masinariei politice a psd,va face ca ,prin prezenta marita(50-60% poate mai mult)sa dilueze masiv procentul pmp,care nu prea are de unde lua ,in 5 luni,voturi noi.
    Finia coronat opus!
    De aia zic:electoratul va bate cu ..votul.

  • Fu un congres plin de succesuri(sic!) asigurate de serviciuri(sic!)
    Nec plus ultra.

  • @) Ontelus M G

    Umorul nu este niciodata corect politic! Nici folcorul, de altfel!

  • Ilie Gamalie din Cisnadie

    @NO NAME/DP
    Lasati, domana, ca si Giglio von Kakarau a luat-o frumos in freza; Occidentalii nu sint chiar dobitoci si nici memorie scurta nu au. Acum doi ani, pe vremea presedintelui cu suspensori, Crin (iara nu Pontagiul) era cel mai vocal intre injuratorii Vestului Euro-Atlantic in general, al Cancelaritei Angela Merkel in special, incat contaminatii sai incepusera sa maraie, pe la petreceri, ca vor iesire din NATO si din UE + refacerea Pactului de la Varsovia. Acum, trage ponoasele. Vestnicii nu-i lovesc pe kakanari cu bita -- au metode mai parsive,

  • @Ilie Gamalie din Cisnadie

    Da, da, asta cu refacerea Pactului de Varsovia chiar ar fi putut fi o mare problema. Dar Varsovia, Varsovia ce zicea oare?

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Pactul_de_la_Var%C8%99ovia

    Cat despre doamna Merkel, sa nu fi avut dumneaei curiozitatea de-a fi citit Constitutia Romaniei inainte de-a se fi pronunta asupra asupra ei -- asa, ca o pioniera comunista, fara un minim si necesar double-check? Sa ia Domnia Sa de bune bazaconiile pe care i le-a transmis telefonic dl Basescu (mie nu-mi place sa folosesc sobrichete, nici in cazurile absolut pretabile la porecle-stigmat populare, castigate “pe bune”, nu inventate de cate un “rafinat mancator de… macarons”). Pai, in cazul asta, aveti dreptate, Varsovia ne-ar fi mancat, cu tot cu RDG-ul de origine al “vesticei” cancelarite! Vai, vai, cum trecu meteoru’ pe langa noi si fu cat p-aci, fara sa -mi fi dat eu sama! :-)))

  • Marian

    Amendament: unde există un căcăcios apare și ștergăozul.

  • yehudy

    daca basescu este “in fruntea”elenei udrea, care ar fi pozitia celor 2?

WP Admin