≡ Menu

Cum m-a scăpat Florin Manolescu de la moarte – un vis freudian

Miercuri 18 octombrie 1995/…/

Înainte de a mă culca, citesc în pat un număr din 7 aprilie al revistei Lupta. Între altele, un articol despre «cazul Gheorghe Ursu», arestat pentru că a ținut un jurnal cu note critice la adresa regimului comunist, și ucis de Securitate în închisoare. În articol e descris în detaliu corpul mutilat al victimei, așa cum a fost ea identificată de familie, înainte de înmormîntare. Cum se leagă lucrurile!

Iar urmarea lecturilor din timpul zilei este un vis cu rădăcini destul de adînci.

Sînt într-un mic grup, adus să viziteze un fel de grotă a partizanilor, undeva în munții din România. O încăpere săpată în piatră, cu o instalație ruginită prin care curge apa și cu cîteva arme primitive (între ele, o jumătate de pușcă spartă) ascunse într-o firidă. Totul se derulează într-o tensiune inexplicabilă, căci nu știu nici cum am ajuns aici, nici despre ce este, exact, vorba. “/…/

“În cele din urmă ajung în fața unei celule, într-un spațiu ocupat de cîțiva indivizi care joacă ceva în jurul unui foc. Mă reped la unul dintre ei, îl strîng de gît ca în filme și, curios, ceilalți indivizi privesc scena fără să intervină. Apoi îl scot din celulă pe Dorin Tudoran, plin de sînge și aproape gol. După care sîntem din nou în stradă, D.T. și cu mine, în căutarea unui adăpost. La un moment dat, un individ negricios, care mi se pare foarte suspect, ne întreabă dacă nu avem nevoie de o pivniță în care să ne ascundem. După care ne indică poziția ei, la cîteva străzi distanță de locul în care ne aflăm. Aproape imediat constatăm că nu mai sîntem în România, ci la Viena, așa că ne liniștim. Poate că am nimerit chiar pe strada lui Freud. Pe Berggaße 19. Sigur e că la Viena am fost în toamna lui 1991, într-o delegație a PEN-Clubului român (cu Denisa Comănescu, Petre Stoica și Mircea Martin), și acolo m-am reîntîlnit și cu D.T. “

(Florin Manolescu, “Cu ochii pe mine, Jurnal român-german, 1995”, Editura Cartea Românească, 2010, pp. 183-184)

Cât aș da ca, într-o noapte, să visez că și eu îl salvez pe Florin de la moarte și, trezindu-mă, să văd că nu a fost doar un vis – “Alo, Romy? Ce faci?” “Bine. Și tu?” “Bine.” “Ai tăi?” “Bine. Și ai tăi?” “Bine și ei.”

Viena, 1991 - scapati de tirania lui Freud...

Viena, 1991 – scăpați de tirania unui vis freudian…

Viena 1991 - Denisa are ceva să-i spună lui Florin.

Viena 1991 – Denisa are ceva să-i spună lui Florin, în vreme ce Mircea și Petre își văd de menu…

Viena 1991 - Și Mircea are de spus ceva Denisei...

Viena 1991 – Și Mircea are de spus ceva Denisei…

Viena 1991 - Agentul secret "Schalke 04" (aka Petre Stoica) are un plan, dar, cum am zis, e secret...

Viena 1991 – Agentul secret “Schalke 04” (aka Petre Stoica) are un plan, dar, cum am zis, e secret…

Viena 1991 - Mircea, Denisa și Florin în căutarea lui Franz Kafka...

Viena 1991 – Mircea, Denisa și Florin în căutarea lui Franz Kafka “sub privirile” aparatului meu de fotografiat…

Viena 1991 - Petrică, eu și Florin surprinși în "conspirație de lucru"...

Viena 1991 – Petre, eu și Florin surprinși în “conspirație de lucru”…

Viena 1991 - Eu, Denisa și Mircea strângem rândurile...

Viena 1991 – Eu, Denisa și Mircea strângem rândurile…

  • Ontelus DG

    G. Bacovia, ,,Lacustră”

    ,,De-atâtea nopți aud plouând,
    Aud materia plângând…
    Sunt singur, și mă duce-un gând
    Spre locuințele lacustre.

    Și parcă dorm pe scânduri ude,
    În spate mă izbește-un val –
    Tresar prin somn și mi se pare
    Că n-am tras podul de la mal.

    Un gol istoric se întinde,
    Pe-aceleași vremuri mă găsesc…
    Și simt cum de atâta ploaie
    Piloții grei se prăbușesc.

    De-atâtea nopți aud plouând,
    Tot tresărind, tot așteptând…
    Sunt singur, și mă duce-un gând
    Spre locuințele lacustre.”

  • Ontelus DG

    Denisa Comănescu, ,,Păpădia” (din volumul ,,Barca pe valuri”, București, Cartea românească, 1987, pp. 63-64): ,,Bețivii din fostul palat au dispărut/ odată cu arderea bărbii/ bătrînul pictor/ (respirația lor te-mbăta/ fără strop de alcool)./ Fata asta/ iubita ta din liceu/ degeaba își blestemă pîntecul neroditor/ ca o păpădie/ un copil/ cu plăpîndele-i forțe/ n-ar asfixia nicicînd ura/ ce dormitează în voi./ Ci uită-te-n jur; fiecare își plămădește/ cîte o cărămidă/ și și-o plantează undeva între stomac/ și creier:/ unul anunță că se va sinucide,/ la întîi noiembrie/ altul se unge zilnic cu nămol/ al treilea are gută/ tata nu mai este/ mama nu mai este/ tu vei fi, tu vei fi./ Treci într-un automobil/ la cinci metri de casa prietenilor/ și nici țipătul/ nici sîngele tău/ nu le tulbură somnul./ În ultimul timp/ o voce suavă/ tot mai des ți se plimbă pe frunte/ «Întoarce-te la soldații de plumb/ și la găletușa răsturnată-n nisip/ întoarce-te la soldații de plumb».”

  • Ontelus DG

    Mircea Martin: ,,Discuțiile în jurul tradiției s-au purtat și se poartă încă la noi cu o insistență și cu o patimă care aiurea au fost de mult istovite. La fel, problema specificului național și a raporturilor lui cu universalitatea preocupă intens pe intelectualul român. Aprecierea șanselor de propagare în universal a valorilor autohtone mobilizează aici numeroase energii speculative. E greu să ne închipuim aceeași preocupare în spațiul francez sau anglo-saxon, altfel decât într-o ordine administrativă și pragmatică. Căutarea aproape obsesivă a identității nu trebuie să surprindă în cazul unei culturi mici, aflate la o răspântie de influențe și obligate să păstreze mereu un echilibru poate prea dialectic între o deschidere și o închidere la fel de necesare, între grija de a nu pierde și aceea de a nu ne pierde.” (fragment din volumul ,,G. Călinescu și «complexele» literaturii române”, București, Ed. Albatros, 1981, p.13)

WP Admin