≡ Menu

Crocodilul francez și lacrimile lui umanitare

Photo-blog-7-150x150[1]Administrația Trump a început cu stângul, drept pentru care Stânga îi cântă deja prohodul. Las’ că și de-ar fi’nceput cu dreptul, Stânga tot asta ar fi cântat, fiindcă dorința celor care au pierdut alegerile de a-l vedea pe Trump eșuând subminează dorința lor ca țării să-i meargă bine.

Privesc, ascult și citesc ce spun și “mijloacele de informare în masă” de prin alte părți ale lumii și majoritatea lor dau drept sigură pieirea democrației în America. Se bocește la capul muribundei mai abitir decât la înmormântarea lui Fidel Castro. Lacrimile curg șiroaie și albiile aproape secate ale unor mari fluvii ale lumii revin la viață.

Dintre toți crocodilii, cel francez mi se pare că produce lacrimile cele mai mari și mai grele – un fel de ghiulele de tun din secolul al XIX-lea. Există un amestec de ridicol și aroganță franțuzească care mă calcă pe nervi, așa că, după o jumătate de oră, schimb canalul.

Să te afli într-un dezastru social greu de egalat, cu atacuri teroriste de la Paris până pe Croizetă, cu orașe asediate, incapabilă să asiguri integrarea milioanelor de imigranți pe care i-ai tot primit doar spre a-i împinge să devină praf de pușcă, dar să mori de grija încălcării drepturilor omului (y compris  a “dreptului” de a intra legal ori ilegal în “America lui Trump”, cu gânduri bune sau rele, nu contează) este o performanță care pune în umbră istorica Liberté, Égalité, Fraternité!

Mă uit la un interviu cu Bernard-Henri Lévy.

Îmi amintesc cum, prin anii ’70, citeam o carte de-a lui într-o noapte, pentru ca dimineața să o pot “da mai departe”, fiindcă “La barbarie à visage humain” nu se găsea în librăriile românești, așa cum “noii filozofi” (Bernard-Henri Lévy, André Glucksmann, Jean-Paul Dollé sau Christian Jambet), proveniți chiar din stânga franceză, nu erau de găsit în bibliografiile oficiale din România stângii atotștiutoare.

Mă revăd întâlnindu-l la Paris pe André Glucksmann (pentru a-i mulțumi că iscălise o scrisoare în sprijinul meu adresată lui Ceaușescu) și cerându-i numărul de telefon al lui Lévy – tot pentru a prezenta mulțumiri.

Azi văd un Lévy cu un comportament de playboy politic, un filozof de o inteligență strălucită capitulând în fața activistului de o stranie suficiență, vorbind cu aplomb despre orice și mai ales despre pericolul în care se află America intrată pe mâna lui Trump. Tocmai făceam o pauză din cititul unei cărți care dă și ea drept “sigură” (cum altfel?) o altă tragedie: Islamizarea Franței – fapt aproape împlinit.

***

Mă sună prietenul “Mitică”. Ca și mine, în adolescență își îmbunătățea franceaza citind ce se găsea la chioșcurile de difuzare a presei din București — L’Humanité și France Footbol. Îmi amintesc și azi o copertă a revistei din urmă: cvartetul de vis Fontaine – Kopa – Vincent – Piantoni.

130319062404422701

“Ți-am trimis ceva pe e-mail”, îmi spune “Mitică”, omul care m-a purtat cu avionul său particular prin/peste toată Brazilia la ultimul Turneu Final al Campionatului Mondial de fotbal. Mai schimbăm o vorbă, două, cântăm și noi prohodul unei mari echipe, F.C. Barcelona, și ne luăm la revedere. Deschid poșta electronică. Găsesc mesajul de la “Mitică”. Deschid și documentul atașat.

Măi, să fie!

Franța lui 1957. Premierul țării este socialistul Guy Mollet. Fernand Iveton, condamnat la moarte pentru terorism, face apel. Apelul este respins de tandrul ministru al Justiției, un domn pe nume François Mitterrand. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Iveton este executat prin… ghilotinare.

(aici și aici)

Alo? Parisul? Give me a break!

***

Întorcându-mă de unde am pornit – Administrația Trump și debutul ei extrem de problematic— îmi doresc ca respectiva administrație să ilustreze spusa lui Winston Churchill: “You can always count on Americans to do the right thing – after they’ve tried everything else.”

Nu de dragul lui Trump, ci de dragul unei națiuni căreia prea mulți se îmbulzesc azi să-i dea lecții. Chiar și cei care vin cu lecția de-acasă cam nefăcută și uitând de câte ori au apelat la ajutorul acestei mari democrații aflate, după unii și alții, mai tot timpul “pe cale de dispariție”.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

  • Juliana Geran Pilon

    Bravo, Dorin. Bine le zici!

  • Vasile Gogea

    Teribilă lecție!
    Mulțumesc!

  • DG Ontelus

    m.i.t.// mai în glumă mai în serios este evident/ că s-a ascuțit lupta de c(l)asă mai cu seamă în rândul/ acestei retrograde categorii a intelectualității marcate de/ tendințe anarhice tovarășii de drum care au trădat/ elementele dușmănoase spionii și deviaționiștii de dreapta ori de stânga/ trebuie denunțați și stârpiți ne aflăm într-o etapă decisivă a construirii societății noastre/ astfel încât aceste acte criminale de sabotaj se cuvine a fi înfierate cu mânie intelectuală/ cei care nu înțeleg să se alăture luptei noastre de eliberare/ față de mentalități învechite și comportamente huliganice/ vor fi condamnați de către tribunalul istoriei ca jalnice marionete ale dușmanului imperialist/ să dispară din rândurile noastre otrepele mic-burgheze/ canaliile aservite marelui capital/ slugile infiltrate ale revanșarzilor și revizioniștilor/ pentru dușmanii poporului judecata istoriei va fi necruțătoare/ dar până atunci ei vor plăti afrontul adus cuceririlor revoluționare/ ale breslei noastre prin înțeleapta politică de supraveghere atârnare și eliminare/ să dăm o ripostă fermă acestor elemente fasciste declasate/ care vor să ne deturneze de la misiunea noastră glorioasă/ iată de ce recomandăm vigilență maximă și denunțare imediată/ a oricărei tendințe de intimidare ori de abatere de la calea noastră revoluționară/ (ura ura ura aplauze puternice ovații monstruoase/ scandări devastatoare manifestări artistice dezbateri intelectuale/ marfă cool nășpescu)

  • Cinicul de serviciu

    Fosirea unui incident de acum 60 ca justificare pentru o diatriba impotriva ipocriziei galice mi se pare pic deplasata.
    N-am inteles de ce …. prin ghilotinare ar fi ceva care sa socheze. Prin electrocutare moartea e mai blanda? Sau daca folosim o drona in decidentul nu stie (sau nu vreau sa stie) cum sfarste cel vizat impreuna cu familia sa si alti aflati intamplator in imprejurimi?

    Daca vreti ceva care sa va socheze aflati ca in Anglia protestanta inca se ardeau de vii oameni (in special femei) pe la 1789 pentru falsificare de bani.

  • Dezideriu Dudas

    De ghilotină doar haiducii neprinși mai scăpau…Un domn pe nume Mitterrand « l-a prins » și pe Haiducu’…N-a scăpat nime’ !

  • Dacă pe dumneavoastră nu vă șochează că un guvern socialist european ghilotinează la mijlocul secolului al XX-lea condamnați la moarte, pe mină mă cam șochează.

  • Raoul

    Franța este ceea ce nimeni, nici măcar francezii, nu vor putea compromite vreodată. Pentru mine. Deși se străduiesc, mereu. Constant.
    Care nu știu multe, dar (eu9știu ce îmi trebuie mie.Ei nu știu ce le trebuie. Din motive de laissez-faire intern, extrem de periculos. Pentru ei. Pe mine nu mă va atinge vreodataă prostia lor instituțională, pentru că ei nu mai pot face diferența.
    Partea care îmi place este că nici americanii nu mai pot face diferența.Toată lumea trebuie să plătească un trecut pe care nimeni nu l=a asumat.
    Asta vreau și eu.

  • Filip E.T.

    Wuaw. Nu stiam profunzimea oamenilor.Desi nu stat degeaba (un cuvant incomprehensibil).
    Nimeni nu intelege santajul. Absolut nimeni.
    Interese, ascunse, atat de ascunse pentru a santaja pe cei care santajeaza?
    Noi suntem pasnici. Avem ce ne trebuie, iar voi aveti ce va trebuie. Noi am declarat ce vrem, voi nu vreti sa intelegeti.
    Noi suntem pasnici, am fost si vom fi. Nu ii expuneti pe oamenii fara vina unor improprietati.
    Daca vreti noi va putem spune unele lucruri, iarasi, pana intelegeti.Nu este cazul, stim.
    Dar nu faceti pace peste unii daci romani, infecti post-moderni. Pentru că veti fi dati in gat. La propriu.

  • E.T. Filip

    Noi ne reformăm fără rest. Nimeni nu va înțelege asta. Dar voi trebuie să ne respectați, fie doar și pentru asta. Cel mai mic, de neînțeles, dar purtător de referințe mondiale.
    În caz contrar vă dau dreptul să faceți ce vă vine.

  • DG Ontelus

    ce mai zici// cu ce te mai lauzi ah nimic special un mic disconfort cotidian dar la/ problemele cu care se confruntă umanitatea evident e-o bagatelă/ ei da însă fiecare om are viața lui iar sincopele oricât de mici/ se resimt ca adevărate cutremure să știi că nu sunt de acord/ este doar o percepție a fiecăruia căci gândește-te la miliardele/ de galaxii și oameni și dificultăți tot ceea ce trăim noi pare insignifiant/ de sus da așa se vede numai că suferința pe care o trăiesc eu/ într-un moment anume este mai puternică decât orice altceva/ bine la revedere cele bune celor dragi

WP Admin