≡ Menu

Cleptocratul politic

“Comunismul  înseamnă  puterea  sovietică  plus  electrificarea întregii ţări”, proclamă Vladimir Ilici Lenin. Se înşală.

“Comunismul se află în conflict cu natura umană”, crede Ernest Renan. Are dreptate. Nu mă credeţi? Ascultaţi ce spune  rockistul Frank Zappa: “Comunismul nu ţine, fiindcă oamenilor le place să aibă.”

“Comunismul nu este dragoste. Comunismul este un ciocan pe care noi îl folosim ca să ne zdrobim inamicul”, tună Mao Tze-tung. E cinic, dar, în acelaşi timp, are dreptate.

“Chiar nu văd comunismul drept ceva rău”, cugetă profund Whoopi Goldberg. Şi ea este cinică, dar nu are dreptate. Specialitatea Hollywoodului este ficţiunea nu realitatea.

“Pentru noi, în Rusia, comunismul este un câine mort. Pentru mulţi oameni în Occident, comunismul este încă un leu viu”, scrie Alexander Soljeniţin. Are dreptate.

“De cine să-ţi fie mai multă milă, de un scriitor găbjit de poliţişti care îi pun căluş în gură ori de un scriitor trăind într-o libertate perfectă şi care nu mai are nimic de spus?”, se întreabă Kurt Vonnegut. Omul e “confuzionat” rău de tot, nu-i aşa? Ce ţi-e şi cu “drama opţiunii”!

“Cruciada împotriva comunismului a fost chiar mai imaginară decât stafia comunismului”, spune A. J. Taylor. Despre zicerea asta chiar nu ştiu ce să spun. Îmi trebuie ceva timp de gândire.

“Comunismul distruge democraţia. Dar şi democraţia poate distruge comunismul”, crede André Malraux. Pentru asta nu-mi trebuie timp de gândire – Malraux are dreptate.

“Hai să nu mai discutăm despre comunism. Comunismul a fost doar, aşa, o idee; vorbă-n vânt”, mărturiseşte Boris Ielţin. Ţarul Boris e doar, aşa, băut un pic cam mult.

“Comunismul înseamnă coruperea unui vis despre dreptate”, scrie Adlai E. Stevenson. Şi parţial are dreptate. Că tot veni vorba, în timp ce visul a dispărut, corupţia e bine mersi şi devine din ce în ce mai mare şi mai trainică pe zi ce trece.

Ilustrație & Copyright © 2010 - ALEX DIMITROV

Multe lucruri nu sunt în regulă cu ţările post-comuniste, dar nimic nu este mai devastator decât corupţia care le bântuie. Profesorul Robert Klitgaard are dreptate când  ne oferă formula corupţiei: “Monopul + Putere discreţionară – Responsabilitate = Corupţie”. Este exact reţeta după care ideocraţi comunişti, cândva foarte încruntaţi, s-au transformat peste noapte în cleptocraţi jegoşi, putred de bogaţi.

Cleptomania este o boală mentală. Cleptocraţia nu este. E altceva.

Un cleptoman “nu fură obiecte pentru imediata lor folosire sau pentru valoarea lor”, ne explică un psihiatru. Un cleptocrat tocmai asta face.

Cleptomania este individuală. Cleptocraţia este şi individuală şi colectivă.

E greu de crezut că un grup de cleptomani ar putea să înfiinţeze un partid politic, să fraudeze alegeri şi să folosească resursele naţionale ca pe propriile lor conturi în bancă. Cleptocraţii pot.

Cleptomanii sunt fiinţe dezorganizate. Cleptocraţii sunt organizatori superbi.

Să fie, oare, cleptocratul politic cel mai important actor  produs de acestă dureroasă, prelungită mahmureală cunoscută şi sub numele de epocă post-comunistă? (Reluare – 2005)

  • mihai rogobete

    Dacă n-o nimeresc dinaintea cuiva cu muştarul săltăreţ, mă rup în figuri cu băgările mele de seamă:
    Cele mai simple reflexe ale aproprierii par să vină dinspre fiinţa Enkidu-Cain, autistă, tautologică, pentru care Lumea n-a devenit încă Realitate, este ceea ce este, refractară oricărei reprezentări, imanentă. Enkidu-Cain există în sine, orice raportare negându-i identitatea, nimicindu-l -- ceea ce-i defineşte formula “ucide pentru a nu fi ucis”. Enkidu-Cain este Vânătorul generic, distructiv, cel care ucide pentru a ucide, care ia lumea în posesie pur şi simplu, pentru a o distruge. Instinctualitatea distructivă a copilului dovedeşte nu numai că vârstele noastre sunt cele ale umanităţii, ci şi că le reţinem, le conservăm în anatomia personalităţii -- că negarea proprietăţii de către ideologia comunistă este expresia distructivităţii sălbatice.
    Condiţionată de mentalul maniheic, codat prin procesorul co/extrasangvinităţii, aproprierea tribală e justificată de percepţia moştenirii: cât mai multe turme, cât mai mult pământ, ca masă succesorală necesară perpetuării seminţiei. Tipic tribală, devălmăşia, forma de proprietate în care toate sunt ale tuturor, colective, (iazuri, pajişti, fâneţe, izvoare…dar şi, în familie, veselă, veştminte, locuinţă etc) pare, prin absenţa reflexelor proprietăţii personalizate, să fi favorizat furtul, căci “nu fur” ceea ce aparţine tuturor, adică şi mie: însuşindu-mi proprietatea poporului, (socialistă), n-o fur. Le “distrug”, însă, enkidu-cainic, sustrăgându-le, caracterul colectiv.
    Destinat activităţii economice sociale, capitalul, (inclusiv, socializat bancar, contul personal) sunt, nesustrase circuitului financiar, formele de apropriere minim colectiv distructive.
    Proprietatea este un împrumut. Restituim trupurile în care trăim cu-mprumut, posedându-le numai dacă o facem pentru colectivitate. Furtul este amânarea datoriei de a înţelege.

  • Comunismul este o utopie care nu poate sfarsi decat prin a fi aplicata prost de oameni “utopici”. In plus omul prin natura lui este un animal concurential si traieste in societati ierarhice, a-l egaliza cu cel de langa el ii elimina motivarea de performanta si genereaza frustrarea performantei nerecunoscute.

  • divanuriletomitane

    @ mihai rogobete

    « Proprietatea este un împrumut. Restituim trupurile în care trăim cu-mprumut, posedându-le numai dacă o facem pentru colectivitate. Furtul este amânarea datoriei de a înţelege. “

    Pe componenta aplicativa a initiativelor mele, cea mai dificila viziune tridimensionala pe care am folosit-o pana acum, a fost bazata pe structurarea : Evidenta persoanelor , Evidenta capitalului si Evidenta institutiilor. Desi am deschis multe transee pentru “destelenirea mlastinii “… si chiar sunt foarte presat de timp pentru a continua sinergic, orice pefectionare a mijloacelor, poate creste spectaculos eficienta. Viziunea dvs. cu “Proprietatea e un imprumul,,,,” sI restul ideilor dvs. reluate la inceputul comentariului meu, cred ca poate fi aplicata si la Capital ( valul 2 tofflerian ), ca si la Institutii ( valul 3 tofflerian, in fapt, mai mult, post-valul 3…). Mi-am adus aminte de un autor foarte interesant ( a scris odata si d-nul Dorin Tudoran de el ), Felix Aderca, care a publicat intr-o carte cateva portrete a unor oameni celebri. Henry Ford, s-a distantat mult fata de celelalte personaje alese ( Hitler, Stalin…inca nu-si terminase atunci « cursa » niciunul dintre ei…). Prin ideile sale, Henry Ford, pare a se apropia cel mai mult de ceea ce poate insemna ideea dvs, « Proprietatea este un imprumut… ». Ca atare realizarile sale au ramas in istorie…Din pacate si « realizarile » celorlalti au ramas, dar, doar pentru a va demonstra ciudata dvs. idee ( in sensul de neanteles in « conditii normale », sau, cum s-ar zice azi, intr-un concept intregit care sa cuprinda si dreapta politica, « in conditii de corectitudine politica ) : « Furtul este amanarea datoriei de a intelege. »

    @ Dorin Tudoran

    « E greu de crezut că un grup de cleptomani ar putea să înfiinţeze un partid politic, să fraudeze alegeri şi să folosească resursele naţionale ca pe propriile lor conturi în bancă. Cleptocraţii pot. “

    Din studiile mele referitoare la relatiile de putere, nu pot uita viziunea specifica exercitarii puterii discretionare in spatii inchise. Se evita intotdeauna ca sa nu existe alternative de a alege, pentru a se evita agresivitatile si cresterea periculoasa a entropiei sociale. Daca vizualizam piramida lui Maslow, instrument edificator in ceea ce priveste structura elitara a unei societati, se poate imagina o abordare in care orice actiune a oamenilor situati la primele nivele, sa fie « valabila », sau corecta politic, doar in anumite directii….
    Viziunea de mai sus, cuprinde o posibila baza motivationala atat pentru corolarul intrevazut de mine mai sus ( cleptocratii nu pot…., ci se adapteaza…) cat si pentru corolarul intrevazut de dvs. ( cleptocratii pot sa infiinteze….).
    Si cred ca nu trebuie sa repet ca nu sunt adept al teoriei conspiratiei mondiale. Pur si simplu traim intr-o inertie colosala.
    Macar logica trebuie sa ne ramana intacta si ne-politizata, ne- banuita de consipratii. In loc de Adevar ( singurul ingredient care poate legitima folosirea Logicii ), ni se servesc kilometrii de vorbe, concepte, ideologii, bune doar pana atunci cand “dulaii” isi dau seama ca au gresit ( si-au amanat intelegerea, cum ar spune d-nul Mihai Rogobete ). In tot acest timp, « cateii » sunt nevoiti sa asculte, sa citeasca, mai grav, sa invete chiar, fluviile de vorbe intretinute de « bufnitele » istoriei ( privighetori in mintea lor … ), ciocli vinovati din cand in cand, atunci cand societatile « inteleg » ca au gresit . « Dulaii » inteleg sigur, « cateii », doar cei care se pregatesc sa devina « noii dulai ». « Bufnitele » nu se pierd…., se pregatesc de noi cântări…..

  • Dorin Tudoran

    @ ALL

    Unde ma aflu, pina saptamana viitoare, nu prea am acces la Internet. Am programat niste texte pentru publicare dar nu stiu cat de repede voi putea da drumul cvomentariilor dumneavoastra. Multumesc pentru intelegere.

  • Radu Humor

    Greseala majora in materie de doctrine este in primul rand aceea ca cineva mai poate crede in ele !
    Dar persistand in greseala unii cred ca este suficient sa declare un sistem comunist sau capitalist, sa zicem, pentru ca intreg sirul de intamplari sociale sa urmeze un curs sugerat mai mult de teorie decat de practica !
    Si atunci este normal sa se produca sincope, sariri peste etape, sau intoarceri la faze initiale peste care se spera ca s-a trecut.
    Pana la urma nici macar problema proprietatii, mai bine zis a legiferarii ei , n-ar trebui sa fie cea care desparte un regim de altul .
    Singurul criteriu pe care din motive meschine si interesate, il eludeaza toate sistemele , ar fi cel al nivelului intelectual, urmarit cu obstinatie pana la cele mai de jos nivele.
    Odata asigurat acest nivel intelectual lumea poate fi condusa atat de discret incat pana la urma doar ce-i care nu se pot conduce singuri sa ceara sa ceara favorul de a fi condusi, fie de vreun partid fie de vreo entitate religioasa, care ar trebui sa se nasca/fiinteze in urma unor optiuni individuale sau de grup restrans !
    Autoritatea aceea dobandita prin intelegere si nu prin forta sau constrangere ar avea sanse de a se perpetua in genul monarhiilor a caror discretie si intelepciune proprie majoritatii unsilor lui Dumnezeu pe pamant, le fac si astazi de o actualitate cu totul surprinzatoare, pentru aparenta lor inadecvare cu nivelul exceptional de dezvoltare al unori tari.

  • divanuriletomitane

    @ Radu Humor

    “ Cei care nu se pot conduce singuri” si care sa ceara “ favorul de a fi condusi”… pot reprezenta exact pilonii prioncipali ai viziunii in care “desteptii” stiu ei mai bine ce au de facut, inclusiv cu destinul “prostilor” pe pamant ( e drept, exagerand, dar tinand cont de continua crestere a decalajelor, se poate ajunge fix acolo….)….J.F.Revel, in “Revirimentul democratiei”, dupa, ce logic, incearca sa reajusteze cu experienta realitatii istorice recente teoriile politice ale vremii ( atacand la baioneta comunismul ), dupa prabusirea Europei de Est si a destramarii CAER , vine cu o alta idee interesanta, exact pe axa de clivaj “prosti” – “destepti”. Considera ca in toate oranduirile politice, intotdeauna, optiunea politica libera, a contribuit la echilibrarea sociala a societatilor respective. Deci, daca “desteptii”, prin exagerare, si-au blocat propriile societati, ulterior, prin inevitabila presiune spre deschidere ( prin vot liber si din presiune externa ), “prostii” au contribuit la reechilibrarea societatilor lor…..
    E interesanta insa viziunea dvs. daca o aplicam si la Capital si la Institutii. Capital care sa ceara “favorul de a fi condus”…., institutii care sa ceara “favorul de a fi conduse”…, nemaiputandu-se gestiona singure, cred ca poate induce ideea radicala ca incoerenta Socialism / Capitalism nu tine doar de dihotomia Stanga -- Dreapta ci si de contextul geopolitic international cu referire la ordinea economica actuala….

    “Autoritatea obtinuta prin intelegere” poate fi si cea obtinuta prin dezinformare, manipulare, de aceea nu mai e nevoie de mult de “forta” pentru a-ti impune autoritatea….

  • mihai rogobete

    Prin proprietatea socialistă, adică de partid, (etatistă), cât şi prin planificarea centralistă determinismul social primitiv, (marxist) şi-a exprimat limitele mentalităţii. Copleşitoare prin complexitate, în feed-back cu propria reprezentare, deci în dublă şi multiplă determinare, societatea/viziunea au clocit intuiţia heisenberghiană a principiului incertitudinii. Cu riscul încorporat în jocurile iniţiativei private, în cele ale pieţei de capital, bursei şi speculaţiilor financiare, proprietatea incertă nu numai că sporeşte categoriile proprietăţii, ci-i şi confirmă relativismul. Asigurările de afaceri, de locuinţă şi de sănătate nu sunt trucuri financiare, ci calităţi, dimensiuni neo-culturale ale proprietăţii, forme care conferă garanţie posesiunii. Dacă proprietatea certă este un împrumut, paradoxal numai cea incertă poate fi posedată. În general, relativismul este expresia realistă a in/certitudinii.

  • Radu Humor

    @Divanuriletomitane
    Eu vorbeam de o “autoritate obtinuta prin intelegere”, nu la
    “mica intelegere” !
    Adica de o mai buna constientizare la toate nivelele, astfel incat
    pana si votul, sau mai ales el, sa aiba la baza puterea ratiunii si nu a momentului
    abil cosmetizat !

  • Radu Humor

    @ MihaiRogobete
    Proprietatea incerta sfarseste prin a disparea din ecuatie, sau a fi inclusa in cea certa, miscorand-o , sau lasand-o la acelasi nivel uneori, dar si majorand-o atunci cand sunt manuite cu pricepere , sau eludate, legile unei societati care are la baza proprietatea privata !
    De cele mai multe ori proprietatile incerte au la baza operatiuni certate sau la limita legii, dar din pacate este si asta un mod “cinstit” de a participa la perpetuarea si dezvoltarea celeilalte proprietati, care la randul ei…..
    Si tot asa !

    P.S. Merge arteziana ?!
    Si canta ?!

  • mihai rogobete

    @RH: La baza grupului de dansatoare, (ielele, sanzienele!) care horesc, pe tambur, apa cazuta bubuie ca-ntr-un tam-tam ritualic: asta-i muzica. La inaugurare, cu Constantin Lucaci, am pornit-o cu 12 sticle de sampanie; numai atunci s-a cantat.

Next post:

Previous post:

WP Admin