≡ Menu

Clarificare

Interviul pe care i l-am acordat domnului Vlad Stoicescu pentru ziarul Evenimentul zilei a stârnit reacţii dintre cele mai diferite. O categorie de mesaje pe care le-am primit lasă să se înţeleagă că aş fi avut ceva de-a face cu înlocuirea versiunii iniţial folosite on line cu una (cea de găsit acum pe site-ul ziarului) substanţial “periată “.

Repet, nu am fost implicat în nici un fel în această decizie şi nici nu doresc să cer conducerii Evenimentului zilei vreo explicaţie în legătură cu înlocuirera subită pe care a operat-o. Politica editorială a unei publicaţii este privilegiul conducerii ei, cartea ei de vizită.

Cum unul dintre participanţii discuţiilor pe acest blog a salvat şi mi-a trimis versiunea inţial postată de Evenimentul zilei, o repostez aici în ideea că astfel se poate vedea că nu exista nimic  în această versiune a interviului care să nu apară în ceea ce am postat ieri pe acest blog cu menţiunea că era vorba de textul integral al discuţiei purtate cu domnul Vlad Stoicescu. Ce apărea în plus în materialul iniţial din Evenimentul zilei erau declaraţiile unor oameni contactaţi de ziar (de pildă, domnul Ion Cristoiu), citate din documente aflate în dosarul meu de urmărire informativă etc.

Ce nu apare în repostarea de faţă sunt imaginile — fotografii, facsimile etc.

Şi cu asta, oricine este liber să compare cele două versiuni folosite de Evenimentul zilei, căruia îi mulţumesc (ca şi domnului Vlad Stoicescu) încă o dată pentru interesul manifestat faţă de apariţia volumului Eu, fiul lor, apărut la Editura Polirom.

 

 

  • Joi, 09 Septembrie 2010. 31 vizualizări, 0 comentarii, 0 voturi

Dorin Tudoran, mesaj către lichele: “Linişte uşoară, domnilor!”

Autor:  Vlad Stoicescu

Într-un dialog amplu purtat cu “Evenimentul zilei”, Dorin Tudoran vorbeşte despre delatorii-prieteni, nu evită “cazul foarte delicat” Adrian Păunescu, rememorează cei nouă ani pierduţi în hăţişul represiv al României ceauşiste şi admite relaţia dificilă cu o ţară al cărei “dulce popor” pendulează între Avram Iancu şi Dinu Păturică.

Sursa: Agerpres

EVZ a scris ieri despre cea mai fierbinte lansare de carte a Editurii Polirom, volumul “Eu, fiul lor”, care reuneşte o selecţie de documente din dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran. Acesta a fost deschis de Securitate în 1976 şi parţial închis în 1985, odată cu emigrarea poetului în SUA.

Şapte turnători, din totalul celor 34 care oferă informaţii despre “obiectivul Tudorache”, au fost deconspiraţi. Printre ei, Mihai Botez, fost ambasador al Romaniei la ONU şi Washington, sau Andrei Brezianu, directorul secţiei de limba română de la Vocea Americii între 1991 şi 2001.

Dorin Tudoran vorbeşte într-un interviu amplu acordat EVZ despre aceste cazuri şi despre o istorie care i-a răpit, în ultimă instanţă, viaţa.

EVZ: După lectura sutelor de pagini scrise cu peniţa Securităţii despre dumneavoastră, prima întrebare nu poate fi decât aceasta: cine sunteţi, domnule Tudoran?
Dorin Tudoran: Cred că sunt un om care a încercat să rămână întreg. Şi atunci când se afla în inima unei neomenii infernale şi după ce a reuşit să iasă de sub chingile ei administrative. Sunt un om care şi-a impus să accepte că, după pierderea ţării, ceea ce fusese până atunci raţiunea sa de a fi, scrisul, va deveni o condiţie alternativă. Când am părăsit România, am declarat că viaţa mea de scriitor profesionist încetase. Mulţi au crezut că mă alint. Măcar unii s-au convins că ştiam ce spun.

În prima notă informativă scrisă despre “obiectivul Tudorache”, în mai 1976, citesc despre un poet talentat cu “unele manifestări ostile privind libertatea de creaţie”. Într-una dintre ultimele, din martie 1985, am în faţă un personaj “profund duşmănos, virulent, provocator”. Dincolo de cele 18 volume ale dosarului, ce se află între aceste două borne?
O radicalizare. Mai întâi a propriei conştiinţe, apoi a reacţiei faţă de alcătuirea monstruoasă a felului în care am fost obligaţi să existăm. De fapt, a felului în care ne-am autoeducat să ne prefacem că trăim. Noi nu am trăit, noi am supravieţuit. Când a venit timpul să trăim, mulţi dintre noi au mari probleme de acomodare cu normalitatea. Dacă mă gândesc bine, o asemenea aventură, radicalizarea, a fost “foaia de parcurs” a celor care au hotărât, la un moment dat, să se opună dictaturii. Foarte puţini s-au născut opozanţi, chiar dacă aşa se declară.

În cazul dumneavoastră, cât de scurt a fost drumul de la poziţia contestatarului de pe baricade literare la cea a disidentului?
Depinde cine şi de unde se uită la acest drum. Sunt oameni care mă cunosc de o viaţă şi îşi amintesc că am avut mereu probleme cu felul în care era alcătuită lumea. Un fost coleg de-al meu scria, imediat după 1989, cum discutau între ei colegii mei de atunci, citând dintr-un om care mi-a fost foarte drag, regretatul prozator satiric Eugen Seceleanu. Eugen le spunea: “Din cauza nebunului ăsta de Dorin, într-o zi ne saltă ăştia pe toţi”.

Alţii îmi amintesc de actele mele de nesupunere din armată, ba chiar din liceu. O astfel de evaluare îmi aduce aminte de un scriitor căruia îi lipseau nişte ani pentru a se putea pensiona. A hotărât să treacă la anii de vechime ca profesionist al scrisului până şi perioada în care debutase, copil fiind, în “Luminiţa” ori “Arici-pogonici”. Este o aritmetică dubioasă. Dacă aş fi practicat-o, aş fi ieşit la pensie, ca disident de profesie, foarte timpuriu. Or, eu mai am nişte decenii până la o astfel de pensionare.

Pe de altă parte, există şi eforturile concertate de a arunca în derizoriu actele de rezistenţă. Discursul acestei ticăloşii organizate este: “Lasă, domne’, ştim noi cum a fost cu Icsulescu ăsta. A dus-o bine şi când s-a plictisit de bine, a început să se dea drept dissident. Un securist nenorocit!”.

Vă referiţi la cineva anume? Ştiu că aţi avut în 2006 o polemică pe această temă cu Ion Cristoiu, care insinua că disidenţa lui Dorin Tudoran ar fi fost fabricată de Securitate.
Este impropriu spus că am avut o “polemică” cu domnia sa. Polemica presupune argumente, fair-play, bună credinţă, dovezi şi o bună memorie. Nu cred că domnul Cristoiu a dovedit faţă de mine aşa ceva. În ce mă priveşte, contabilitatea este simplă. La 29 august 2006, domnul Cristoiu publică în “Jurnalul naţional” un editorial în care afirmă că habar nu avea ce făcusem înainte de 1989 si lansează ideea fabricării de către Securitate a unor disidenţi, pripăşiţi pe la posturi de radio străine şi care acum vorbesc cam mult în presă. Şi cere desecretizarea dosarelor tuturor disidenţilor.

Dacă timp de 16-17 ani nu am fost interesat să-mi recuperez dosarul de Securitate, acuzaţia sa murdară m-a determinat să-l caut. Aşa cum eram sigur, documente din dosar confirmă afirmaţiile mele şi dovedesc că domnul Cristoiu nu doar că ştia ce făceam pe vremea când era mare mahăr de presă, dar era şi iritat de blândeţea cu care eram tratat de organele de represiune.

  • În dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran, numele lui Ion Cristoiu apare în trei rânduri: în două note informative întocmite pe baza delaţiunilor surselor Securităţii şi într-un raport de circulaţie internă al instituţiei, menit să înregistreze “reacţiile scriitorilor” cu privire la disidenţa lui “Tudorache”. Toate, scrise în aprilie 1983. Din informaţiile vehiculate de Securitate, transpare un Ion Cristoiu plasat în tabăra proletcultistă, militând pentru pedepsirea lui Tudoran şi a celor care îi susţineau cauza.
  • Contactat de EVZ pentru a clarifica acest episod, Ion Cristoiu a declarat că prezenţa sa în documentele invocate este explicată de mania birocratică a Securităţii. “În anumite momente era verificată starea de spirit a breslei. În această categorie de acte se înscriu documentele de care vorbiţi. E un document tipic birocraţiei comuniste, cu o parte pozitivă, care înfierează activitatea lui Dorin Tudoran, şi o parte negativă, consemnând reacţiile scriitorilor care îl susţineau. Domnul Tudoran şi alţii au interpretat acest document ca pe o delaţiune. Nu este aşa ceva. Eu nu eram membru al Uniunii Scriitorilor, m-au trecut acolo doar ca să mai fie o voce alături de cele ale grupării proletcultiste. Dacă îi foloseau doar pe Lăncrănjan şi Silvestri, nu aveau greutate, pentru că se ştia că sunt din echipa lui Eugen Barbu. Aşa, m-au trecut şi pe mine. Cei de la Securitate, prin informatorii din redacţie, au consemnat mirarea mea referitoare la faptul că Dorin Tudoran nu-şi dădea demisia din Uniunea Scriitorilor, dacă tot era disident. Uniunea Scriitorilor nu era nici organ liberal, nici ţărănist. Era o instituţie comunistă”, şi-a explicat Ion Cristoiu poziţia.

 

Sursa “Costin” susţinea în aprilie 1983 că Ion Cristoiu doreşte pedepsirea exemplară a lui Dorin Tudoran. Cristoiu subliniază, astăzi, că prezenţa sa în dosarul disidentului este una “de umplutură”.

“STÂLPII” CEAUŞISMULUI

“Păunescu, un scriitor autentic. Vadim, un imitator de mâna a treia”

La Colocviul Naţional de Poezie de la Iaşi, din 1978, Dorin Tudoran susţinea, conform rapoartelor Securităţii: “Peste 30 de ani, Adrian Păunescu va recunoaşte că a greşit”. Mai credeţi încă în remuşcările “stâlpilor” regimului comunist?
Pentru mine, Adrian Păunescu este un caz foarte delicat. Nu am fost doar foarte apropiaţi, încă din studenţie, dar Adrian a jucat un rol determinant în a mă convinge să mă ţin de scris şi în sprijinirea debutului meu editorial. Încet-încet, drumurile noastre s-au despărţit, dar oricât de tensionate au fost relaţiile dintre noi de la un anumit moment încolo, eu nu pot uita, nu pot să nu mărturisesc, că l-am văzut pe Păunescu făcând şi foarte mult bine.

Evident, nu mă încântă să-l văd continuând în eroarea de a susţine că nu a făcut decât lucruri bune pe lumea asta. I-am spus întotdeauna ce am crezut, încă de pe vremea când era linguşit de mulţi din criticii săi vehemenţi de astăzi cam la fel cum îl linguşea el pe Ceauşescu. Dar nici nu mă omor după discursul celor ce n-au făcut niciun bine nimănui, iar acum se ocupă cu vehemenţă de Păunescu.

Când am revenit pentru prima oară în ţară, la începutul lui 1990, spre surprinderea sa, l-am căutat. Mai mult, spre uluirea lui, i-am dat şansa unui lung interviu pentru Vocea Americii. Puţini au înţeles de ce. Cred că nici el nu a înţeles exact. Două erau motivele pentru care i-am oferit acea şansă. In primul rand, am considerat că în decembrie 1989 s-a murit şi pentru ca orice om să aibă dreptul să vorbească.

Chiar şi cei care vorbiseră neîncetat până în 1989, preamărind conducerea luminată a lui Nicolae Ceauşescu?
Da, chiar şi acel Păunescu scuipat şi aproape linşat în faţa porţii Consulatului Statelor Unite din Bucureşti. Pe de alta parte, eu am sperat că va folosi acel prilej pentru a-şi pune şi puţină cenuşă pe cap. Înainte de a face interviul, i-am dat cel mai proaspăt număr al revistei “Agora” pe care o conduceam în Statele Unite. Revista se deschidea cu un editorial al meu, extrem de dur despre… Adrian Păunescu. Practic, spuneam că fusese un porc. I-am spus ‘Citeşte-l şi sună-mă la hotel să-mi spui dacă mai vrei să stăm ori nu de vorbă’.

M-a sunat, era extrem de tulburat de cele citite. Ne-am întâlnit şi am făcut interviul. Cele mai multe din întrebările mele l-au şocat, l-au îndurerat. A răspuns cum a găsit de cuviinţă. Ne-am despărţit şi am ştiut amândoi că, de fapt, ne despărţisem de mult şi pentru totdeauna. Nu l-am mai întâlnit de atunci decât o singură dată.

Nu mi-aţi răspuns, totuşi, la întrebare. Mai credeţi în posibilitatea ca Adrian Păunescu să-şi pună, cum spuneţi, puţină cenuşă în cap?
V-am relatat această istorie spre a ocoli răspunsul direct. Dar trebuie să vi-l dau: există oameni care nu vor recunoaşte nimic din prostiile pe care le-au făcut. Şi prin asta nu mai au nevoie de duşmani. Sunt ei cei mai mari duşmani ai lor.

Dacă, să zicem, România comunistă v-ar fi oferit şansa să-i eliminaţi pe plagiatori, vezi cazul poetului Ion Gheorghe. sau pe literaţii compromişi, de tipul Eugen Barbu, CV Tudor, Adrian Păunescu, aţi mai fi contestat sistemul?
Nu m-am ocupat niciodată cu operaţiuni de eliminare. Le detest. Tot ce am cerut, şi nu am fost singurul, deşi de la un anumit moment am devenit, probabil, cel mai vocal, a fost dreptul de a discuta lucrurile pe faţă. De a discuta cazul lui Ion Gheorghe, poet pe care l-am admirat şi pe care încă îl admir pentru unele din cărţile sale. De a discuta, deci, cu cărţile pe masă: cea personală şi cea din care a furat. A părut prea mult şi s-a trecut la eliminarea mea. Miza nu era Ion Gheorghe, ci o doctrină naţional-comunistă pusă în slujba unei dictaturi ajunsă la nivel de paranoia, doctrină pe care mulţi hotărâseră să o sprijine, să o îmbogăţească, să o reprezinte.

Printre aceşti mulţi, prieteni şi inamici de-ai dumneavoastră, laolaltă…
Eu nu am putut, nu pot nici acum, să pun pe acelaşi raft pe Adrian Păunescu şi pe Corneliu Vadim Tudor. În clipele sale de supremă inspiraţie, cel de-al doilea nu este decât un palid imitator al celui dintâi când scrie foarte prost. În vreme ce Păunescu este un scriitor autentic, Vadim este un imitator de mâna a treia. Există în dosarul meu de Securitate un document dedicat discuţiei dintre mine şi Adrian Păunescu pe acest subiect, în faţă statuii lui Lenin de la fosta Casă a Scânteii. Mă bate gândul să-l public, nu de alta, dar să mai şi zâmbim. Că Păunescu a ales să se pună pe acelaşi raft cu Vadim, este o altă discuţie, una din care, evident nu Vadim iese prost, ci Păunescu. Sincer, o tragedie pe care o regret.

 
Dosarul de urmarire informativă al disidentului Dorin Tudoran conţine aproape zece mii de file, reunite in 18 volume

TUDORAN VERSUS “TUDORACHE”
Sunt parte a unei istorii pe care trebuie să ne-o asumăm, chiar dacă unii dintre ei continuă să pretindă că au fost nişte îngeraşi în slujba binelui şi a patriei. Sunt şi oameni diferiţi, chiar dacă trăgeau la aceeaşi căruţă.

“Detest profund această carte. E un proiect pe care l-am urât”

Maiorul Oniţiu Oprişor, căpitanul Vasile Măieran, coloneii Victor Achim şi Marian Ureche, generalii Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă, ofiţerii care executau filajul, zecile de semnături fără chip care coordonau “temperarea şi influenţarea obiectivului Tudorache” – Ce sunt toate aceste personaje împreună?

Pe Iulian Vlad nu l-am întâlnit. Din notele de mână şi rezoluţiile aflate în dosarul meu pare a fi fost printre cei mai preocupaţi de prevenirea unor evenimente, şi nu de pedepsire. Asta nu înseamnă că atunci cînd nu am putut fi convins să renunţ la actele mele, Iulian Vlad nu a fost gata să aprobe orice măsură împotriva mea. Nicolae Pleşiţă a fost un troglodit însetat de sânge, o figură emblematic pentru ce a însemnat dictatura respectivă. Chipul său şi un citat din el ar putea fi brandul României de atunci, că tot alergăm după branduri de ţară.

Pe colonelul Victor Achim l-am întâlnit şi nu o singură dată. Ba l-am întîlnit o dată, la cererea mea, chiar şi după 1989. Deşi reprezentam două tabere în război, s-a purtat întotdeauna civilizat. Şi asta nu era mare lucru în comparaţie cu, să zicem, cinismul şefului său, colonelul Ilie Merce sau năucitorul procuror-adjunct al Capitalei, Horia Nelega. E drept, din documente şi din rapoartele anuale ale diviziei din care făcea parte reiese limpede că Victor Achim nu lucra la Securitate pentru a face bine unora ca mine. Naiv cum sunt, cred, în continuare, că uneori a încercat să-mi facă mai puţin rău decât i-ar fi stat la îndemână să-mi facă. Sigur, amintirile altora despre Victor Achim sună altfel.

Carierele postdecembriste ale unor Ureche sau Măieran sunt aiuritoare şi spun mult despre cât de puţin s-au schimbat lucrurile acolo unde era esenţial să se schimbe, despre câtă cârdăşie continuă să facă jocurile în România profundă.

Aveaţi, înainte să vă citiţi propriul dosar, dimensiunea monstruoasă a aparatului Securităţii? Simţeaţi, la vremea respectivă, că sunteţi urmărit, înregistrat, clasat?
Evident că simţeam, dar când ai sub ochi amănuntele parcă tot nu-ţi vine să crezi ce se putea pune în mişcare pentru distrugerea unui om. Unii cred că “diavolul se află în detalii”, alţii că “Dumnezeu se află în detalii”. După ce am citit aceste kilograme de hârtie, cred că monstruosul se află şi el în detalii. Doar detaliul este capabil să-ţi arate dimensiunea reală a unui coşmar.

Apropo de detalii. Dosarul dumneavoastră de urmărire informativă conţine numele a 34 de informatori. Se poate reconstrui o arheologie a trădării? Cine sunt oamenii aceştia?
Da, se poate reconstitui o asemenea deprimantă arheologie. Până acum nu mi-au fost desecretizaţi decât şase informatori. Pe alţii i-am identificat de unul singur, dar nu cred că este corect să le pomenesc numele în lipsa unui document eliberat de o instituţie acreditată să dea un asemenea diagnostic. De fapt, aş prefera să uit toate aceste nume. Cine sunt oameni deveniţi neoameni? Prieteni apropiaţi, duşmani, cunoştinţe, persoane de care habar nu aveam, colegi, oameni de toate felurile. Şi atunci mă gîndeam că spectrul acestor voci era destul de amplu, dar, din nou, detaliul este de natură să te tulbure serios.

V-a şocat să-l găsiţi printre sursele Securităţii pe Mihai Botez?
Şocat este un eufemism. Despre imaginea lui Mihai Botez, aşa cum se alcătuieşte ea din aceste documente, am scris câteva paragrafe într-un text din carte. L-am iubit foarte mult pe Mihai şi nu doresc să păstrez decât imaginea acelui om. Cred că a încercat să păcălească sistemul, deşi ştia că sistemul este infinit mai puternic ca noi. Cred că a vrut să-mi facă întotdeauna bine, nu rău. Orice ar fi, nu mi-l pot scoate din suflet, chiar dacă, cu mult înaintea intrării în posesia acestui dosar otrăvit şi otrăvitor, relaţiile mele cu Mihai s-au estompat. Mă credeţi ori nu, dacă ar fi să o iau de la capăt, nu m-aş codi să mă înhăitez încă o dată cu Mihai. Slăbiciune? Nostalgii gratuite? Nu ştiu. Dar asta simt, asta spun. Mihai Botez îmi lipseşte foarte mult.

Andrei Brezianu? Este unul dintre cei mai prolifici şi “loiali” informatori din dosar.
Cazul domnului Brezianu este un pic mai complicat. Andrei Brezianu nu mi-a fost doar prieten, mi-a fost şi şef la Vocea Americii. Şi, din raţiuni pe care nu doresc să le numesc aici, am hotărât să cer autorităţilor americane să-mi răspundă la câteva întrebări. Nu ştiu dacă sunt simple, dar am certitudinea că sunt întemeiate. Au ştiut, de la domnul Brezianu că a fost informator al Securităţii? Dacă nu au ştiut şi află acum, au ceva de spus? Au de gând să facă ceva? Dacă răspunsul este că au ştiut şi totuşi domnul Brezianu a devenit conducătorul departamentului românesc al Vocii Americii, atunci ne aflăm pe un teritoriu foarte complicat.

În sfârşit, iată o imensă ironie: atunci când am propus Vocii Americii difuzare discuţiei din 1990 cu Adrian Păunescu, Andrei Brezianu a fost mai mult decât reticent. În dosarul meu găsesc nu doar planurile de acţiune întocmite pentru informatorul “DAN”, alias Andrei Brezianu, găsesc şi note olografe în care acesta raportează cum şi-a îndeplint sarcinile. Una dintre ele fiind să răspândească informaţia că Dorin Tudoran este omul Securităţii. Nu am găsit aşa ceva legat de Adrian Păunescu. Mai mult, există un document în care apare cererea lui Păunescu de a fi lăsat să mă ajute, să-mi dea o slujbă şi să fiu recuperat, căci sunt, totuşi, un om de valoare.

Îl face asta mai bun pe Păunescu, comparaţia cu Brezianu?
Nu. Nici vorbă. Vinovăţiile lor sunt diferite, nocivitatea actelor lor este diferită, şi fiecare dintre ei e liber să se pună ori nu de acord cu propria-i conştiinţă. Dacă se simt mulţumiţi cu ce au făcut, linişte uşoară, domnilor!

Dumneavoastră cum vă simţiţi, ştiind că toate aceste nume ies pe piaţă, odată cu volumul “Eu, fiul lor”, publicat de Editura Polirom?
Nu este un secret printre prietenii mei: detest profund această carte. Dar m-aş fi detestat dacă, până la urmă, nu luam hotărârea de a publica aceste 500 de file din cele aproape zece mii. Dacă nu ar fi fost domnul Radu Ioanid, cred că nu aş fi avut niciodată puterea de a finaliza acest proiect pe care l-am urât. Numai o răbdare şi empatie desăvârşite dovedite de domnul Ioanid au făcut ca prelungile mele crize de dezinteres pentru acest proiect să ducă la apariţia acestei colecţii de documente.

La urma urmei, eu sunt doar personajul cărţii. Alcătuitorul şi îngrijitorul volumului este Radu Ioanid. Bănuiesc că până şi autorul postfeţei, domnul Nicolae Manolescu, a fost mai interesat de apariţia acestei cărţi decât am fost eu însumi, deşi îşi începe postfaţa menţionând că i-a făcut rău citirea documentelor.

Închid acest interviu cu un exerciţiu de imaginaţie inutil. Cine aţi fi putut fi, în absenţa lui “Tudorache”?
Curat inutil. Istoria nu se scrie cu exerciţii de imaginaţie, nu operează cu “dacă”. Am scris, în câteva rânduri, despre futilitatea devenită indecentă a acelor demersuri plicticoase care încep cu “dacă am fi avut un Havel”, “dacă am fi avut biserică catolică”, “dacă aşa şi pe dincolo”. Am avut tot ce ne trebuie, dar am lipsit tocmai noi.

În absenţa lui “Tudorache” probabil aş fi fost un tip mai amuzant, ceva mai zâmbitor şi admirând acum un raft de cărţi purtându-mi semnătura. Cu acest “Tudorache” în cârcă, sunt un tip cu totul plicticos, defazat, şi, spun mulţi, rupt de realităţile patriei. Şi asta nu este amuzant deloc. Mă consolez cu faptul că nu sunt altfel decât ceilalţi români.

Din interviuri, cărţi, declaraţii, aparţii la televiziune şi comentarii pe bloguri părem un popor de Avram Iancu. Din felul cum trăim şi acţionăm părem un popor de Gore Pirgu ori Dinu Păturică. Pas de a mai înţelege dulcele popor român. Un popor care nu trebuie înţeles, ci iubit necondiţionat. Asta dacă vrei să te ia în serios. Bag seamă că eu n-am ţinut cu tot dinadinsul să mă ia în serios.

 
1974 – Dorin Tudoran (dreapta), alături de scriitorul Horia Pătraşcu, cu unsprezece ani înainte să se despartă, definitiv, de România.

  •  

Exclusiv

Miercuri, 08 Septembrie 2010. 3018 vizualizări, 53 comentarii, 11 voturi

Patru turnători de lux în siajul obiectivului “Tudorache”

Autor:  Vlad Stoicescu

Andrei “DAN” Brezianu, Mihai “B.M.H.” Botez, Eugen “UDREA” Uricaru sau Mircea “DORIN” Iorgulescu şi-au folosit talentele literare, inspiraţia intelectuală şi capacităţile de disimulare pentru a rotunji istoria dramatică a disidenţei lui Dorin Tudoran. Urmele lor, conspirate sau “în clar”, apar în dosarul de urmărire informativă al disidentului, alintat de Securitate “Tudorache”.

Editura “Polirom” lansează joi volumul “Eu, fiul lor”, o selecţie de documente din dosarul de urmărire informativă al lui Dorin Tudoran, deschis de Securitate în 1976 şi parţial închis în 1985, odată cu emigrarea poetului.

În cele cinci sute de pagini care detaliază traseul unuia dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti, alintat “Tudorache” de pionii represiunii ceauşiste, sunt de găsit treizeci şi patru de turnători. Cine sunt oamenii deveniţi neoameni? “Prieteni apropiaţi, duşmani, cunoştinţe, persoane de care habar nu aveam, colegi, oameni de toate felurile”, susţine Dorin Tudoran.
Şase persoane au fost deconspirate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), iar a şaptea semnează în clar notele informative. Numele lor: Andrei Brezianu, Eugen Uricaru, Mircea Iorgulescu, Dan Zamfirescu, Alexandru Paleologu, Alexandru Raicu şi Mihai Botez.

Talentatul domn Uricaru

Carierele de turnători ale unora dintre sursele deconspirate în dosarul lui Tudoran sunt doar reconfirmate acum. “Udrea”, alias Eugen Uricaru, preşedintele Uniunii Scriitorilor între 2000 şi 2005, făcea carieră publică acum cinci ani, în dosarul de Securitate al Doinei Cornea.

“Nu am semnat niciodată nici un angajament de informator, nu am dat note informative. Înainte de 1989, am fost urmărit de Securitate, într-un dosar cu nume de cod Udrea. Am văzut acest dosar, dar n-am avut curiozitatea să-l citesc în profunzime, pentru că m-am gandit că trebuie să privim înainte, nu înapoi”, susţinea la vremea respectivă Eugen Uricaru, într-un interviu pentru Revista 22. În dosarul lui Tudoran, “Udrea” îi livrează informaţii ofiţerului Eugen Velea, şef serviciu în cadrul Securităţii Cluj şi unul dintre personajele implicate în urmărirea Doinei Cornea.

  • Într-o notă din iunie 1983, sursa “Udrea” susţine că “o schimbare de atitudine tactică faţă de Dorin Tudoran din partea organelor competente l-ar putea determina pe acesta să tempereze agresivităţile ostile ale cercurilor din străinătate care-i dau credit necunoscând situaţia reală”. La sfârşitul raportului, ofiţerul Velea notează: “I s-a indicat sursei să-l contacteze pe Tudoran când se va deplasa în capitală sub pretextul că-i înmânează Almanahul literar. Va căuta să-l studieze în profunzime cu privire la substratul poziţiei sale contestatare. În cazul că Udrea se va deplasa la Bucureşti ne va comunica pentru ca să-l putem verifica”.

Celălalt Dorin

Despre informatorul “Dorin”, alias Mircea Iorgulescu, criticul literar cu funcţii de conducere la Europa Liberă (1996-1999) şi Radio France International (2006-2008), presa centrală a scris în urmă cu doar câteva luni. În martie, când CNSAS trimitea în instanţă documente care probau turnătoriile sale, Iorgulescu susţinea pentru “Adevărul” că nu a colaborat niciodată cu ofiţerii Securităţii. Notele din dosarul de urmărire al lui Dorin Tudoran consfinţesc definitiv relaţia criticului literar cu cel puţin un ofiţer al instituţiei represive, Vasile Măieran. CV-ul pe scurt al acestuia? Şef serviciu în cadrul Securităţii Bucureşti la sfârşitul anilor ’70, trecut ulterior la Informaţii Externe, astăzi general SIE în rezervă.

  • Într-un plan de măsuri din martie 1983 semnat de generalul Iulian Vlad, Securitatea îşi propune să-l izoleze definitiv pe Tudoran, pentru a înlătura pericolul coagulării unei grupări disidente în jurul său. Informatorului “Dorin” îi este rezervat un rol fundamental. “Prin sursele informative Neagoe, Dorin, Dan şi o serie de legături oficiale cum ar fi Dumitru Radu Popescu, Valeriu Rîpeanu, Fănuş Neagu se vor acredita în masa scriitorilor idei din care să rezulte incorectitudinea procedeelor folosite de Tudorache”, indica planul Securităţii.

Gruparea proletcultistă

“Neagoe” şi “Mircea Pop”, alias Dan Zamfirescu şi Alexandru Raicu, sunt printre cei mai prolifici şi virulenţi delatori din reţeaua construită de securişti în jurul lui Dorin Tudoran. Istoria infamă e explicabilă în cazul lor, fie şi pentru faptul că ambii sunt asociaţi curentului proletcultist care glorifica activitatea PCR în ultimul deceniu al dictaturii ceauşiste. Raicu a decedat în 1991, Zamfirescu îşi continuă nestingherit cariera de teolog şi bizantolog.

  • În februarie 1978, “Săptămâna” lui Eugen Barbu publica două articole denigratoare la adresa rebelului Dorin Tudoran. La scurt timp, poetul răspundea în paginile revistei “Luceafărul”. Informatorul “Neagoe” informa la scurt timp organele Securităţii: “Am căutat să-i temperez lui Tudoran zelul misionar în numele unei justiţii cam nebuloase, pe care crede că o serveşte”. Peste ani, în ianuarie 1985, când “zelul misionar” îl transformase deja pe Tudoran într-un adversar al regimului, “Neagoe” revenea: “Tudoran este în parte un caz clinic, de nervi zdruncinaţi, dar şi un caz nu tocmai abil tratat”.
  • Iată şi o notă a informatorului “Mircea Pop”, din martie 1982: “Pe volumul Nostalgii intacte, Tudoran i-a scris lui Nicolae Manolescu următoarea dedicaţie: ‘Danei şi lui Nichi, aceste sporovăieli despre şi dintr-o lume literară din care cum dracu’ o să mai scăpăm?’ Se observă din acest autograf că Tudoran dispreţuieşte lumea literară actuală”.

 
URMĂRIT. Dorin Tudoran, în ochii agenţilor poliţiei politice: “În perioada filajului «Tudorache» a avut o comportare obişnuită.”

Disident contra disident

Cu “Dan”, alias Andrei Brezianu, şi Mihai Botez se închide o listă şi se deschide o dramă de proporţii. Simpla alăturare a cuvântului “turnător” lângă Mihai Botez ar fi fost, până acum, o blasfemie. Notoriu disident anticomunist, ambasador al României la ONU şi la Washington la mijlocul anilor ’90, Botez semnează în clar mai multe delaţiuni în dosarul lui Tudoran. Pe unele, în dreptul sursei, e trecut doar acronimul “B.M.H.”.

“Cred că a încercat să păcălească sistemul, deşi ştia că sistemul este infinit mai puternic ca noi”, e tot ce mai poate să spună Dorin Tudoran despre unul dintre cei mai buni prieteni ai săi. Mihai Botez a decedat în vara lui 1995. Ofiţerul său de legătură, Marian Ureche, este astăzi general şi, după 1990, a condus fostul Serviciu Independent de Protecţie şi Anticorupţie (SIPA) din Ministerul Justiţiei.

  • În februarie 1983, matematicianul Mihai Botez intra pe orbita “obiectivului Tudorache”, furnizând prima notă informativă, pe care o semna în clar. Botez era deja, la vremea respectivă, o figură recunoscută a disidenţei de la Bucureşti. În iulie 1983, un raport întocmit de ofiţerul Marian Ureche indica faptul că “Mihai Botez şi-a exprimat dorinţa de a nu mai scrie nimic în legătură cu prietenul său Tudoran, subliniind că nu-i face plăcere să-şi toarne prietenii români”. Viitorul ambasador al României la Washington a continuat totuşi să joace rolul delatorului. Iată o notă a lui Botez din iulie 1984: “Cred că există şansa ca Tudoran să se adreseze public preşedintelui României, printr-o scrisoare deschisă. Planul unei astfel de scrisori era gata în urmă cu câteva luni, dar l-am deconsiliat s-o facă”.

NOTĂ INFORMATIVĂ. Mihai Botez scria, în 1983, că “lupta curajoasă a lui Dorin Tudoran i-a adus duşmani nu tocmai confortabili”

“Doar Dumnezeu mă poate judeca”

Andrei Brezianu, directorul secţiei de limba română de la Vocea Americii între 1991 şi 2001, este cireaşa de pe tortul turnătorilor lui Dorin Tudoran. Scriptic, Brezianu îşi face simţită prezenţa în octombrie 1982, când primeşte sarcina de a răspândi un zvon în ambasadele de la Bucureşti: “Tudorache face jocul organelor de stat pentru a se infiltra în emigraţia română”.

  • Un plan de măsuri aprobat de generalii Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă în octombrie 1982, îi trasa lui “Dan” sarcini specifice: “Informatorul Dan al UM 0800 (n.r. Securitatea Bucureşti) va fi dirijat ca în contextul unei discuţii convenţionale să strecoare scriitorului Geo Şerban că Tudorache este suspect de a face jocul organelor de stat române care ar avea intenţia să-l folosească pentru a-l infiltra în emigraţia română”. În aceeaşi lună, un plan de dirijare a sursei consemna: “În scopul creării unei stări de derută şi neîncredere în concepţia diplomatului american Benton Iohnatan despre Tudorache, DAN, care este cunoscut în cercurile ambasadelor americană şi engleză, va aduce vorba despre cazul Virgil Tănase. Va preciza că Tănase i-a fost coleg şi că în prezent ar fi în strânse relaţii cu poetul Tudorache pe care îl consideră un neserios, element care pentru a-şi realiza scopurile personale este capabil să-şi sacrifice cei mai buni colegi”.O lună mai târziu, o notă a Securităţii concluziona sec: “Informatorul a procedat conform instructajului primit”.

Contactat de EVZ pentru a explica natura colaborării sale cu Securitatea, Andrei Brezianu s-a limitat să spună că nu are de făcut “absolut niciun comentariu”, indicând doar că “este o chestiune de conştiinţă, iar conştiinţa mea este curată în faţa lui Dumnezeu, singurul care poate să judece un astfel de subiect”. În scurta discuţie avută cu reporterul EVZ, fostul director de la Vocea Americii a precizat că nu va contesta actul prin care CNSAS deconspiră identitatea informatorului DAN.

În acest ultim caz, Tudoran este decis să nu lase lucrurile în sarcina judecăţii divine, în condiţiile în care Andrei Brezianu este beneficiarul unei pensii federale ca fost angajat al unei instituţii aflate în subordinea administraţiei de la Washington. “Am hotărât să cer autorităţilor americane să-mi răspundă la câteva întrebări. Au ştiut de la domnul Brezianu că a fost informator al Securităţii? Dacă nu au ştiut şi află acum, au ceva de spus? Au de gând să facă ceva?”, a precizat Dorin Tudoran într-un interviu amplu oferit EVZ, pe care îl puteţi citi mâine, integral, pe evz.ro.

DISCREDITARE. Sursa “Dan”, alias Andrei Brezianu, trebuia să-l compromită pe Tudoran în cercul diplomaţilor străini la Bucureşti

EPILOG

Prosperitatea călăilor

În vara lui 1976, “obiectivul Tudorache” nu era decât un alt nume între cele “lucrate” de Securitate în scopuri de “temperare şi influenţare”.

Totul se schimba însă în august 1980, când generalii Iulian Vlad şi Nicolae Pleşiţă autorizau patru direcţii ale Securităţii să-şi asume o platformă comună de combatere a disidentului Tudoran. Unul dintre pionii acestui mega-plan, ofiţerul Victor Achim, în prezent patron al obscurei edituri Paco, nu-şi mai aminteşte de vremurile în care păzea, cu preţul libertăţii celorlalţi, dictatura.

“Absolut niciodată n-am făcut poliţie politică. Toată activitatea mea s-a derulat în baza legilor în vigoare la data respectivă. Dacă vreţi vinovaţi, întrebaţi-i pe superiorii mei”, a declarat Achim pentru EVZ. Chestionat punctual despre cazul Tudorache şi despre superiorul său, colonelul Ilie Merce (deputat PRM în perioada 2000-2008), Achim a replicat sec: “Nu-mi mai aduc aminte. La revedere!”.

  • “Ce vrea domnul Tudoran, să-i fac o recenzie? Nu-mi aduc aminte de cazul său. E posibil să ne fi întâlnit de mai multe ori, dar nu mai ţin minte nimic”, a fost prima reacţie a colonelului Victor Achim în discuţia cu reporterul EVZ. Din nefericire pentru proprietarul editurii Paco, arhivele Securităţii n-au memoria atât de scurtă. August 1980, plan de măsuri în cazul “obiectivului Tudorache”: “Se va difuza în cercul său de relaţii versiunea că este în legătura organelor de securitate. În susţinerea acestei acţiuni, ofiţerul Achim Victor din cadrul U.M. 0610 (n.r. Direcţia I din cadrul Departamentului Securităţii Statului), va intra în contact cu Tudoran şi va dezvolta relaţii prieteneşti cu acesta, fără a-şi declina calitatea reală şi fără a aborda în discuţii probleme specifice muncii noastre. În acelaşi timp, se va acţiona ca elemente din cercul de relaţii al lui Tudoran să-l cunoască pe ofiţer, în calitatea sa reală”.

Finalul fericit e doar o aparenţă. Dorin Tudoran a emigrat în SUA în 1985. Securiştii care s-au ocupat de cazul său au împânzit, după 1989, instituţiile statului român. Poeţii de curte ai ceauşismului şi corifeii proletcultismului şi-au continuat nestingheriţi carierele publice.

Iscoadele lui Tudoran au reuşit să scrie cărţi, să conducă instituţii media şi să promoveze democraţia de pe poziţii morale imaculate.

 
STRICT SECRET. Planul pus la cale de Securitate avea drept obiectiv “temperarea, influenţarea şi descurajarea” lui “Tudorache”

Mâine, pe evz.ro, puteţi citi un interviu cu Dorin Tudoran, în care acesta vorbeşte despre dosarul său de urmărire informativă, despre delatorii-prieteni, despre relaţia cu Adrian Păunescu şi cei nouă ani pierduţi în hăţişul represiv al României ceauşiste.

  • @) Dorin Tudoran

    Am raspuns la postarea anterioara -- reiau aici doar afirmatia ca nici prin minte nu mi-a trecut ca ai fi putut fi sursa/cauza substitutiei…

  • divanuriletomitane

    « Din interviuri, cărţi, declaraţii, comentarii părem un popor de
    Avram Iancu. Din felul cum trăim şi acţionăm părem un popor de Gore Pirgu ori Dinu Păturică. »….

    Cum zicea odata Adrian Nastase ( pe atunci era cat pe ce sa fie « exmatriculat » din Primaverii….), in Romania nici o fapta buna nu ramane nepedepsita….De cele mai multe ori a fi, sau a parea a fi, Gore Pirgu sau Dinu Paturica reprezinta doar tehnici de supravietuitre ( pentru a evita « cursele de prins soareci », licenta Cozmin Gusa )….A fi Avram Iancu ? Reactionar, nationalist, antisemit, nebun, neadaptat, etc….Cine face regulile ? Cei care pot « face » in « insectarul Romania » pe oricine, orice doresc « ei » : daca e « cerere », “Avram Iancu”, ex. liderii sindicali in vremuri linistite, in cazuri de crize, Gore Pirgu sau Dinu Paturica, de ex.. cand aceasi lideri sindicali devin profund « nocivi » ( cazuri concrete recente : Vasile Marica sau Dumitru Costin, ultimul demisionar 7 zile, precum Patriarhul Teoctist odata….). Exista vreo persoana respectabila si apreciata de toti ? In afara de « prosti », pentru oricine « misca », se gasesc « formule de atac »….Paul Goma e cam KGB-ist, Dorin Tudoran e cam CIA-ist, Vladimir Tismaneanu e de toate si mai e si evreu, greseala suprema…, Ion Iliescu e « vai mama-lui », si nici aia…., Emil prea a fost sau s-a « invins » artistic, « Base » da prea tare cu pumnul sau palma, se cerceteaza acum intens….In lipsa de « combatanti », in lupta dintre « oamenii de afaceri » ( suparatoare ghilimele ), mai vin cateodata si ministrii ceausisti ( Stefan Andrei, odata venea insusi Plesita…., vorba lui Goma, acum daca a murit, sa traiasca sanatos….) sa mai plesneasca pe unul sau altul, ca « ei » nu se prea mai pot plesni reciproc, fiind de fapt prieteni ( sau asa pozeaza in fata « patriarhilor »), insa in afaceri, « branza-i pe bani »…….. Iar fara pleseneala , nu se poate ! Doamne – fereste, ca « prostii » sa aiba timp sa-si vina in simtiri….Cand chiar nu se mai gaseste nimic, « invie » Pacepa, si se re-monteaza « treaba »….Nu se poate o asemenea « blasfemie » impotriva « tarisoarei »….

    Asteptam sa ne dati nu semnal daca veti primi un raspuns de la Adminstratia SUA in ceea ce priveste posibila integrare globala a Securitatii, inainte si dupa 1990, plecand de la cazul concret Andrei Brezianu. Putem sa facem si noi precum e posibil acum la CNSAS-ul din Romania, sa intrebam chiar noi ? Noi, adica « prostii » actuali din Romania, atat timp cat ni se pare ca lucrurile se cam leaga, pana azi, si macar acum poate mai slabim legaturile, ca de rupt…, n-om re-inventa noi roata, si patrata pe de-asupra….

    Va asiguram ca si noi am pus si punem in continuare intrebarile noastre unde trebuie ( a nu se crede ca ne referim la stat, ne referim la societate ). Daca « nebunia » ( nu intregesc formula erasmiana, nu cred ca mai e cazuil de mult…. ) din Romania, are voie de la « Primaria globala », nu ar trebui sa avem si noi aceasi agenda cu Occidentul si tarile civilizate ? Am putea veni si cu punti interesante spre spatii incompatibile acum cu actuala matrice a civilizatiei occidentale. N-am auzit de nici o tara civilizata care sa-si atace propriile structuri de putere, exceptand momentul revolutiilor, acolo unde ele exista. Noi inca suntem in revolutie ? Cine are interes sa destabilizeze, in continuare, Romania ?

    Odata « se rezista » prin cultura. Acum « rezistam » vorbind despre fostii « rezistenti prin cultura », adunati dupa 1990 in curtile marilor potentati « financiari » ( alte ghilimele, « vai mama lor »….) ? Trebuie SA CONSTRUIM, si noi doar ne luptam intre noi si ne improscam unii pe altii cu toate mizeriile. A nu se crede ca acest cvasi-eseu e o pledoarie pentru SOV. Cunoaste-ti d-le Tudoran opiniile mele despre el. Ati primit si adresele mele catre Presedintia Romaniei de prin anul 2004 cu subiectul SOV. Si atunci insa, si acum, vizam doar partea de CONSTRUCTIE.. Doar pentru ca in aceasta perioada politica lui poate destabiliza Guvernul, inclusiv acordul cu FMI, acum « s-a primit voie » sa fie arestat ? E adevarat ca prin 2005 s-a discutat subiectul SOV in Congresul american ? Nu e rau ca in Romania sa fie reconsiderata justitia. N-ar fi rau ca macar acum sa inceapa reforma justitiei, de ce nu, si a mass-mediei. Se poate incepe chiar cu SOV. Dar nu doar pentru a mai fi prostiti inca o data si sa ne indatoram la nesfarsit pentru patinoare, sali de sport, borduri, autostrazi doar pe hartie, « sprijiniri » de IMM-uri , competitivitati, si alte d-astea, « de-ale lor », spre disperarea Romaniei, si cariera profesionala tihnita a lui Jeffrey Franks ( celalalt Jeffrey, Sachs, « ne-a rezolvat » cu terapia lui de soc in anii ‘90, de parca ar fi fost agent chinez, nu un cetatean al unui stat, potential aliat NATO….)….Alina Mungiu scria odata ca daca SOV va da burse la tinerii exceptionali, « isi va spala pacatele », sau ceva de genul asta….Nu gandea « global » ? Ii lipsea pregatirea « financiara » ( nu se mai termina ghilimelele….) ?

  • napocitania_napocala

    dom’ tudorane,
    chiar nu’i ‘ntzeleg pe “baetzii astia” de la oficios, ce dadura dovada de un curios imbold worka(l)holic, cu toate c’am citit undeva ca oamenii se nasc lenesi (confirm !), lucru ce m’a obligat si pe mine la un efort suplimentar ce ma adusese pin’ in situatzia d’a’mi fugi ochii in diverse directzii nu neaparat convergente (precum unei cunoscute persoane publice din romunia noast’a) dupa ‘ncercarea, esuata, d’a colatziona o parte din cele doo texte.
    apucasem sa citesc variantele originale chiar in ziua (noaptea ?) in car’ au fo publicate, asa ca am renuntzat cu succes.

    avetzi vreo explicatzie, eventual oferita de d’l stoicescu (un tinar ce’mi place) ?

  • Dorin Tudoran

    @ napocitania_napocala # 3

    Mai de dimineatza, cu mintea limpede si sufletul deschis, m-am uitat pe blogul matale -- am ras de m-am prapadit. Tare fain!

    Nu vreau sa-l deranjez pe dl Stoicescu. Sunt sigur ca atunci cand va considera ca are ceva sa-mi spuna, imi va spune. Daca nu va avea, simpatia mea pentru dansul si gratitudinea pentru efortul facut vor ramane intacte.

    Deci — noi cu cine si de ce votam, daca se lasa cu alegeri, ceea ce nu cred ca se va intampla? Ca vreau “sa-mi aduc si eu aportul”, nu sa tot parazitez realitatea cu comentarii neavenite?

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Ma intreb (curiozitate ierepresibila si ne la locul sau) care este versiunea publicata a interview-ului Dvs. in editia tiparita a EVZ. Caci acolo ar fi fost mai anevoie sa se opereze revizuiri de genul celor permise de tehnologia spatiului virtual. Sau ma insel, si EVZ, apasat de remuscari fata de ctitorul gazetei, a pus pe piata o editie de dupa amiaza cu textul ciuntit?

  • Dorin Tudoran

    @ Gheorghe Campean # 5

    Nu, in privinta variantei print totul a decurs intr-o deplina normalitate. Am primit versiunea respectiva, am inteles restrictiile impuse de spatiul tipografic si am fost absolut de acord cu publicarea acelui text foarte scurt.

  • Radu Humor

    Un interviu reusit si-n forma initiala si-n cea scurtata !
    E mare lucru sa-ti pastrezi caracterul, mai ales atunci cand realizezi ca prin cele spuse ai starnit emotii si simpatii din cele mai diferite !
    Faptul ca nu aruncati odata cu apa din copaie si pruncul Adrian, departe de a-l reabilita pe cel crescut atunci atat de mare, dar revenit, dupa, la proportii aproape normale, nu face decat sa-mi intareasca convingerea ca a fi propriul stapan , nu-ti da dreptul sa mai fi si sluga la altii !
    Ma bucur ca nu m-ati dezamagit, iar raportarea la Mihai Botez este una din cele mai clare dovezi de iertare si demnitate, fara lezarea acestora la persoana aflata intr-o ingrata cauzalitate !

  • divanuriletomitane

    @ Dorin Tudoran

    « Deci — noi cu cine si de ce votam, daca se lasa cu alegeri, ceea ce nu cred ca se va intampla? Ca vreau “sa-mi aduc si eu aportul”, nu sa tot parazitez realitatea cu comentarii neavenite? »

    Stimate Domnule Tudoran,

    Daca ma insel ref. la « sageata » transmisa, va rog sa-mi transmite-ti la ce v-ati referit. Nu « comentariile prostilor » paraziteaza realitatea, ci aceasta este parazitata de cei care s-au putut exprima public oricand si oriunde ( sau intr-o « anumita parte a presei » …). Mai rau, realitatea este parazitata, si aici folosesc intreaga formula erasmiana , de « nebunia si prostia » din actiunile publice.

    Probabil sunteti printre putinii romani care pot afirma, fara a fi ridicol, ca vorbim precum Avram Iancu si actionam ca Gore Pirgu. Aveti tot dreptul. Nu aveti insa dreptul, precum « desteptii », sa negati sau sa minimalizati realitatea din societatea romaneasca. Macar ca odata v-ati revendicat ca apartinand tabarei noastre, cea a « prostilor ». Prin intrebarea catre Administratia SUA ref. la Andrei Brezianu, va calificati in continuare puternic in fruntea noastra , mai mult, credibilizati intreaga carte aparuta acum la POLIROM, carte pentru care va felicit, cu atat mai mult ca sunteti sincer si ne spuneti ce i-a determinat aparitia….Faptul ca 3 milioane de romani muncesc in afara granitelor tarii, tocmai demonstreaza ca macar o parte din noi, nu doar vorbesc si actioneaza, dar chiar si traiesc precum Avram Iancu. Pastrand proportiile. Spuneti-ne va rog, ce occidental, ramanand fara loc de munca la el acasa, se gandeste sa munceasca oriunde in lume, uitand de meseria lui, punand gresie, faianta, in agricultura, avand grija de copii. Locurile de munca in institutii internationale, ONG-uri, firme transnationale, tinand cont si de « deranj », de unde nivelul mai mare de salarizare « peste mari », nu cred ca pot fi incadrate la aceasi categorie. Facem abstractie de ei ? Problema este la noi, cei ramasi acasa ? V-am demonstrat, ca cel putin manifest, nu mai suntem nici noi dispusi sa acceptam la nesfarsit « povesti ». Aici insa, ii dau dreptate lui Pablo Neruda : “Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.” . Voi reveni pe emailul privat pe aceasta directie, daca va mai fi cazul ( dupa acest posibil ultim comentariu pe blogul dvs., daca imi veti sugera asta ) . Ulterior, cel putin odata pe luna, voi anunta pe blogul dvs. stadiul initiativei.

    Cu cine votam ? Am acumulat destula experienta ca sa avem certitudinea ca orice nou partid va fi populat de aceleasi metehne care ne tin pe loc ( si nu pe « lak », ca la sfarsitul comentariului ). Deci nu ne vom propune vreo implicare politica, desi, ar fi anormal sa nu votam ( nu toti putem fi Mircea Badea ). Actualele partide ? De multe ori societatea, ONG-urile, mi se par mult mai retrograde…Dar nici acesta nu-i un motiv sa pierdem timp pe-acolo ( pe la parttide ). Am pierdut destul. Membru al Partidului Conservator ? Cand speram mai mult in insufletirea societatii in contextul DIVANURILOR SCOLILOR ROMANESTI, doream sa-mi dau demisia ( oricum nu trec pe-acolo defel de prin 2005 ). Mai degraba membru formal al unui partid ( singura lui calitate, este inscris legal si functioneaza, chiar daca cu frana trasa de « baietii destepti », si aici tare mi-e ca Dan Voiculescu « joaca la doua capete », de multe ori parand a fi de « o prostie angelica » -- e drept, isi revine rapid….). De ce sa ies de pe o pozitie, democratica, de « lupta », si sa raman captiv unei « paci fierbinti » la nivelul « societatii civile, infranata sau potentata de aceasi « baieti destepti ? Oricand as face-o. Nu vad insa de ce, ramanand captiv aceluiasi « paienjenis » ?

    Am demonstrat de « n » ori ca nici macar « baietii destepti » nu par a avea vina exclusiva in drama Romaniei. Cred ca ADEVARUL e mult mai nuantat, si in comentariul trecut am dat si cateva coordonate ( referirea la imprumutul cu FMI ). Am cumparat azi o carte de Dalai Lama ( pentru a contacta Fundatia lui, Fundatia Pentru Responsabilitate Universala ), dar si o carte a lui Hannah Arendt ( « Eichmann la Ierusalim » ), din care am citit imediat pe nerasuflate referirire la Ion Antonescu. Daca uitam ca odata politica lumii era facuta pe baza ideilor colonialiste sau post-colonialiste, vom gasi la nesfarsit vinovati locali sau nationali in tarile mici….M-a uimit faptul ca, din ceea ce scrie Hannah Arendt, se poate intelege politica contradictorie a lui Ion Antonescu fata de evrei. La inceput, agresiva, ulterior, o intoarcere la 180 de grade. Mai mult, probabil pe vremea aceea se mai putea inca, actuala « strategie a licuriciului » ( SRS va ramane in istorie cu sintagma…) semana mai mult cu trecutul « razboi preventiv » promovat de Bush jr. Doar ca extensiile le facea « cel mic » si nu « cel mare »….

    Acum, si « unde-i greu voinicului ». Ma ajuta mult genialitatea lui dom’ niku ( stiu ca roseste greu, asa ca nu cred sa-l inoportunez… ), ca si harnicia sa ( desi « omul s-a nascut lenes », garanteaza el …). Ref. la « Reboutzionarii caviar », stiti ca am o intreaga actiune in derulare odata cu posibila venire a lui Paul Goma in Chisinau in 2 octombrie. Vad ca el « m-a iertat », si nu am fost nevoit sa merg pana la capat cu o strategie legata de mediul de afaceri local. Perfect institutionala, de reconstruire si functionalizare a societatii ca intreg. Cred in continuare ca fata de un un articol in « Financial Times » despre Radu Mazare nu trebuie sa ramanem indiferenti daca ne gandim la potentialul politicii romanesti. Cred la fel ca « Stanga caviar » internationala, este mult mai periculoasa decat orice fel de « caviar » ce se poate « fabrica » in tari ca Romania. Tot dom’ Niku, imi da si un argument. Cand Mircea Marian ia atitudine in « Evenimentul zilei » si ne informeaza, in context, ca Venezuela lui Chavez a renuntat la acordul cu FMI-ul ( desi, pana si acolo, evolutiile sunt mult mai complexe si mai nocive d.p.d.v. al capitalismului). N-a auzit de Ungaria si Polonia si « relatiile lor cu FMI ? Imprumutul cu FMI ? A ramas din reactia salariatilor in « opinia publica », doar « dansul pinguinului »….Va asigur ca nu va mai ramane doar acesta….Unde e problema ? Banii pentru « investitii » ( le-am enumerat partial in comentariul trecut ), se duc aproape integral in cheltuieli inutile. Oamenii de afaceri se pot imprumuta ei de la banci, pot lua ei bani de pe piata de capital, de ce statul global, trebuie sa dea bani statului national, local, si, in consecinta doar statul sa distribuie bani de dezvoltare sectorului privat. ? Nu seamana cu economia centralizata bazata pe plan, cea comunista ? VOI PROPUNE CA UNIUNEA EUROPEANA SA DELEGE COMPETENTA DE ATRIBUIRE A BANILOR DIN FONDURILE STRUCTURALE, DIRECT AUTORITATILOR NATIONALE, LOCALE, FIRMELOR, ONG-URILOR, prin acuala structura de operare ( Unitati de management, Programe de operare sectoriale, etc ), fara a fi nevoie si de participare financiara de la nivel national sau local. Incarcarea dubla a bugetelor, si virari catre UE, si co-participari la proiecte, para « mai tare » decat politica URSS in cadrul CAER ! DE CE ? Regula e simpla. Vin niste bani catre sectorul privat, ONG-uri, infrastructura. Ce rost are ca statul sa le treaca prin « n » maini ? La nivel UE, nivel national….Controlul si managemetul raman. Degrevam insa bugetele de costuri inutile atat timp cat MOTIVUL PRINCIPAL CARE SE INVOCA REF. LA NEATRAGEREA FONDURILOR STRUCTURALE este LIPSA BANILOR PENTRU CO-PARTICIPARI ALE ADMINISTRTATIEI PUBLICE.
    Dupa 20 de ani, vorba lui dom’ niku, mai bine, « tot pe lak, pe lak, pe lak », decat pe loc,, daca numai de acolo se mai pot spune ADEVARURI GRELE in Romania actuala ( e adevarat, partial, dar totusi e in inceput ). Cine pune ADEVARUILE PARTIALE, cap la cap ? O tara nu poate functiona cu adevaruri partiale.

    Cu bine,
    D.D.

  • Dorin Tudoran

    @divanuriletomitane # 8

    Nu am trimis nici o sageata, glumeam.
    Oricum, stim cu toti ca atunci cand nu au vreun raspuns (nu scris, nu rostit la televiziuni, ci unul concret — un plan, o masura, set de reforme etc) politicienii ii trimit la plimbare pe comentatori sub acuzatia ca “paraziteaza” realitatea prin comentarii. Atat.
    Multam pentru felicitari.

  • Radu Humor

    @ DD
    Ca de obicei , abordati subiecte de interes si actualitate !
    Foarte indrazneata si pertinenta remarca cu banii ce ar trebui accesati de la FMI direct de catre sectorul privat !
    In faza etatizarii acestor imprumuturi, mai bine renuntam la aceasta joaca paguboasa pentru noi , dar nesimtit de profitabila pentru cateva varfuri de pe ambele malluri :roll:

  • Radu Humor.ro

    Dati-i linku’ lu’ nea Niku !

  • Radu Humor

    Dati-i linku’ lui nea Niku

  • maria

    @ divanuriletomitane # 8

    Ghici ghicitoarea mea:
    De ce in Italia traiesc ceva mai mult de 60 de milioane de italieni si in restul lumii ceva mai putin de 70 de milioane de italieni ?

  • laudanum

    E consolator ca o carte cu trimiteri necrologice (daca nu indraznesc prea mult) a prilejuit un interviu suficient de lamuritor pentru cite unele, desi afli si noutati despre lucruri vechi (e.g., interviul acordat de AP VOA in ’90 ; ar fi interesant sa poti vedea gindirea unui ins atins paroxistic cu un morb endemic la natia ce cu oroare ne subintinde -ori poate vicerversa-).

    Altminteri , pentru noi , cei crescuti in cult aniversar, e oarecum surprinzator sa vad ca nimeni nu aniverseaza/comemoreaza aici, in aceasta saptamina , un an de la victoria de la Blogul Inalt -mult activ si zumzaitor, prin comparatie- cea cu numerosi Pyrrusi cistigatori din toate directiile si din ambele tabere .

  • victor L

    Mai mult ca sigur putini pot realiza cum se simte dl Tudoran in urma descoperirilor din dosarele de la “manastirea” Secu. Sa descoperi ca unii dintre cei mai apropiati prieteni se spovedeau, ca Nuş, sub pulpana ofiterilor, nu e o stare care sa te bucure.

    Ei bine, aceleasi sentimente le poti incerca vazindu-i pe Dinescu si Hurezeanu alaturi de Paunescu si Vadim.
    Dar in cazul asta nu te mai miri de nimic: astia sintem. Toti, dizidentii si lingaii lui Ceausescu, nu doar zecile de ofiteri de Securitate in slujba lui Vintu, fac front comun cu un mafiot ordinar.
    Ce mai poti intelege (ca sa nu ajungi nebun)?

    (Nu e curios? Vintu a facut puscarie pentru delapidare pe timpul lui Ceausescu, iar acum, dusmanii lui Ceausescu au ajuns sa fie avocatii lui Nuş, turnatorul si delapidatorul. Au ajuns acesti avocati sa-i sfideze pe cei 300.000 de pagubiti la FNI.)

    Si nu exagerez cind zic ca ar fi ceva curios: nu cred ca M. Iorgulescu ori A. Brezianu l-ar apara pe Vintu. Asta e clar, nefiind platiti de acesta.

  • Dorin Tudoran

    @ victor L # 15

    Cred ca amestecati doua categorii de oameni, atunci cand vorbiti de aparatorii lui Vantu.

    Nu cred ca toti cei care critica felul CUM se pune in miscare, din cind in cind, mecanismul Justitiei în Cazul Vantu sunt naimitii lui Vantu. Imi este greu sa cred ca oameni precum Cristian Teodorescu, Alin Fumurescu și altii sunt avocatii platiti ai lui Vantu.

    A amesteca oameni precum Cristian Teodorescu și Bogdan Chireac in aceeași oala mi se pare un demers care nu ne ajuta sa aflam — cum se pare ca doriti — a gasi raspuns la intrebarea cum sa facem sa nu innebunim.

    S-ar putea sa ma treceti in randul naimitilor lui Vantu, dar imi asum riscul respectiv si va spun: pentru ca statul de drept sa mai aiba vreo sansa in Romania, chiar si cazul SOV trebuie instrumentat “ca la carte”, nu dupa cum vrea unul sau altul.

    Numai asa, daca se ajunge la dovedirea celor de care este acuzat SOV, pedeapsa pe care o va primi va putea ramane, nu doar moralm ci si tehnic, irevocabila. Altefel ramanem de une nu ne-am miscat vreodata — cate unul face cate un fel de dreptate in legatura cu cate un altul; intre timp, cum spuneam, statul de drept ramane o naluca…

  • victor L

    Dle Tudoran,
    mi-am spus un of, poate gresit, poate real. Nu am asteptat sa-mi dati dreptate avind in vedere prietenia cu Dinescu. Si nu m-am asteptat sa-mi dati dreptate stiind ca nu detineti cheita de la ladita cu adevaruri.
    Dar dece, dle Tudoran, umblati dupa cires? unde am scris eu despre “A amesteca oameni precum Cristian Teodorescu și Bogdan Chireac in aceeași oala”? Unde am pomenit numele lui Fumurescu?

    Si dece “S-ar putea sa ma treceti in randul naimitilor lui Vantu”? Ce faceti dvoastra e o intimpinare a ceea ce nu stiu. Numai ca, va rog, nu imi mai puneti in pagina afirmatii pe care nu le-am facut: nu am pomenit cele 3 nume de mai sus si nu v-am acuzat de nimic. Si atita lucru stiu si eu ca Justitia trebuie sa-si spuna cuvintul; dar atunci dece nu-i opriti si pe avocatii de la tv?
    Simplu, pentru ca unii de acolo va sint prieteni (si cei din dosar va erau), iar pe mine ma percepeti de dusman.
    Felicitari, nu credeam sa ma contrati iarasi, dar se pare ca purtam ochelari cu dioptrii diferite. Sigur.
    Ma scuzati, nu ma mai intereseaza, cel putin azi, dosarul dvoastra si nici colegii lui Vadim si Paunescu.
    Cu parere de rau.

  • divanuriletomitane

    @ RH # 11 si 12
    Linkul este in blogroll-ul ( debaraua lui ‘niku ) blogului d-lui Tudoran. Apropo…, abia astept sa citesc din « noul intrat », CRITICATAC. Ramasesem cu o parere foarte pozitiva despre G.M Tamas, de cand a demantelat cate ceva din secretele « rezistentilor prin cultura » romani ( nu stiam nici macar ca a trait si in Romania, atat de « delicati » sunt « ai nostri »…), dar nu mai stiam pe unde poate fi gasit….
    Relationarea la Radu Mazare, motivat de comentariul d-lui Tudoran, am facut-o dupa ce am vazut pe blogul lui dom’ niku, referirile la acesta ( la cele 2 poze cu el, dupa cea cu Fidel Castro ). Articolul lui Mircea Marian din Evenimentul zilei la care am facut referire il gasiti daca intrati pe comentariul la a 2-a poza a lui RM ( partea rosie ), « salvarea o sa ne vie tot de la nastase ? ». La dom’ niku apreciez umorul extrem. De aceea n-am aprofundat exhaustiv ceea ce scrie. Pentru mine, sunt de-ajuns pozele si propozitiile esentializate care le insotesc. Mai intru din cand in cand pe acolo cand ne aduce aminte dom’ Tudoran sa mai si radem….

  • divanuriletomitane

    @ DT 9

    Va multumesc pentru raspuns.

  • Dorin Tudoran

    @ victor L # 17

    Cand dadeam cateva nume, nu afirmam ca le citez din interventia dumneavoastra! Scuze pentru neclaritate.

    Stiti, insa, foarte bine la ce ma refeream -- s-a scris, negru pe alb, ba si in culori, ca toti cei care-l apara pe Vantu sunt si dreg.

    Dle Victor, dadeam niste nume spre a se intelege pericolul impartirii lumii, din nou, in acest chip manicheic. De data asta: pro si contra Vantu. O asemenea abordare il ajuta doar pe… Vantu.

    Cand doi oameni ce si-au exprimat deschis si cu argumente simpatiile pentru Traian Basescu/PDL semnaleaza ca FELUL cum s-a purces acum la “rezolvarea” cazului Vantu nu arata bine, in loc sa reactionam cum reactioneaza unii, mai bine am sta si am cumpani daca asemenea voci nu au cumva dreptate.

    De ce nu-i opresc pe avocatii de la tv? Cum si cu ce drept? Isi spun opiniile si fiecare dintre noi avem dreptul sa ne spunem… opinia in legatura cu prestatiile lor jurnalistice.

    Nu va percep drept dusman, nu v-am contrat, pur si simplu mi-am exprimat un punct de vedere in legatura cu… punctul dumneavoastra de vedere. Atat. Ca avem, deseori ori uneori, opinii diferite, nu ne transforma in dusmani. Daca, totusi, simti nevoia de a va face dusmani, nu va pot impiedica, dar nu contati pe mine — nu ma voluntarizez pentru un asemenea demers.

    Va intereseaza ori nu dosarul meu, este dreptul dumneavoastra si nu-mi propun sa-l discut.

  • victor L

    Dle Tudoran,
    nu pot sa-mi permit sa va acuz de ceva, dar nici nu sint fraierul sa va cred ca ati facut-o involuntar, de parca ati fi tinichigiu si nu literat.
    In rest nu ma mai intereseaza ce spuneti pentru ca am inceput sa nu va mai cred.
    Tocmai pentru ca nu va exprimati punctul de vedere in contrapondere cu ce afirm eu, ci intotdeuna pe linga socotindu-ma idiot.
    Vintu este nedreptatit si merita toata compasiunea unora. Normal.

  • Radu Humor

    @Victoras
    Iar iti trantesti jucariile in balta si pleci nesatisfacut, pishicherule ?!
    Cu riscul de a intelege pana la urma vreau sa-ti spun ca aici nu e vorba de Vantu, ci de felul inm care se instrumenteaza aceasta cauza !
    Se are in vedere apararea unor proceduri juridice corecte, nu a individului SOV care este arestat cu mare tam-tam, inainte de a-i fi dovedite (macar la televizor :roll: ) toate faptele penale !
    Si atunci intervine suspiciunea ca totul nu-i decat un joc menit a distrage atentia de la alte fapte reprobabile, de data aceasta ale Puterii ( mai ales ca astfel de retete au mai fost folosite si in alte actiuni asemanatoare).

    P.S. Ultima propozitie, cea “cu parere(a) de rau”
    dovedeste doar ca ai o parere prea buna despre tine, crezand ca intereseaza pe cineva de pe aici, ca nu te mai intereseaza (subit)dosarul in cauza !
    Inutil sa-ti mai spun ca am inteles ce te intereseaza, dar nu prezinti nici un interes ca sa-ti fac cunoscut acest lucru care te-ar putea interesa :roll:

  • Dorin Tudoran

    @ victor L # 21

    Faceti cum gasiti de cuviinta. Sunteti un om liber, pe un Internet liber.

  • divanuriletomitane

    @ RH # 10
    Va multumesc pentru aprecieri.
    Ma refeream la banii de la UE, care de fapt sunt tot de noi virati ( nu mai retin daca in integralitate cele 32 de miliarde de Euro pe care ar trebui sa le accesam, cred, in 7 ani – e important si o sa verific cand o sa inaintez cu Planul….). De asta am facut referire la dubla incarcare a bugetului national, o data se vireaza banii la UE pentru fondurile structurale ( parca in 2007, 6 mld. de Euro, in 2008, 7 mld. de Euro…., intotdeauna la inceput de an ! ), apoi se vireaza si banii pentru coparticiparile la proiecte. Deci, eu, copil fiind, dau bunicului meu o suma de bani mostenita de la tatal meu decedat, pentru a ma ajuta sa ma administrez. Ulterior, bunicul imi returneaza bani, nu atunci cand am eu nevoie si pe ce directii doresc eu sa ma dezvolt, ci doar daca sunt in stare sa merg pe drumul proiectat de el, si, si mai si, doar daca vin si cu alti bani, pentru a-mi demonstra responsabilitatea. Al dracu’ bunicu’ asta, si copii mai suntem noi….A mers cu Spania, cu Irlanda, cu Grecia ( aici, nu prea….) si de aceea ar trebui sa mearga si cu noi ? A mers cu ele, doar in contextul caderii CAER. Odata aceasta cazuta, mai degraba aplatizarea oportunitatilor de « mari afaceri » ( ce-au mai mers « privatizarile », cu ghilimele, datorita lui OTE Grecia – Romtelecom , de stat, chiar Renault -- Dacia, despre care nici francezii nu mai stiu daca e de stat sau privata, etc….) a facut ca « ingustarea » oportunitatilor sa scada si profitabilitatea si posibilitatea investitirii in noile state UE. Dvs. mergeti mai departe, acuzati pana si etatizarea finantarilor. Tehnic, tot timpul, BERD (UE), FMI, BM, IFC ( toate 3 , SUA ), au insemnat doar bani de la stat. Cat insa acesti bani se foloseau doar pentru amorsarea si functionalizarea pietelor ( la bunul meu simt, pentru Romania, cam pana prin anii 2000 ), lucrurile pareau a fi in regula. Ulterior insa, UE a gasit « Fondurile structurale », iar FMI, BM, nu s-a mai multumit sa se implice pentru amorsari si functionalizari, ci acum doreste sa monopolizeze intreaga finantare pentru Romania, excluzand sectorul privat, cel capitalist ( ar fi trebuit sa trec ghilimele, dar totusi suntem in capitalism….). Mai grav, tehnica e psihedelica pentru o economie de piata globala functionala ( numai aia nationala trebuie sa fie functionala ? ) : statele occidentale dau bani bancilor private spre a le salva, dar tarilor alde Romania ( dupa cum scriam ieri, nu si « alde » Ungaria si Polonia ), nu dau bani decat guvernelor ( sau Bancilor nationale ). Ministerul de Finante sau Banca Nationala, la randul lor, nu dau banii direct firmelor, ci emit instrumente financiare ( certificate de trezorerie, obligatiuni,…), pe care le cumpara marii operatori financiari din tara noastra, banci, societati de asigurari, fonduri de pensii. Acestia, obtin de aceea cele mai mari castiguri din aceasta afacere, acesta fiind motivul pentru care nu se omoara cu creditarea sectorului privat. Curat – murdar, ar spune un Caragiale financiar global !

    Detailez putin finantarile pe relatia FMI -- Romania, atat timp cat scrieti despre aceasta institutie. FMI avea imprumuturi de valori f. mici pentru Romania, imediat dupa anii 1990. Ni se spunea ( eram in sectorul de afaceri atunci ) ca acele imprumuturi sunt structurale si nu urmaresc vreun castig ( fiind de valori mici, era si credibila afirmatia ), ci doar vor sa pregateasca economia pentru imprumuturile private , urmand ca BM si IFC sa imprumute doar entitati private din tari ca Romania. Atunci au crescut Patriciu, Tofan, pe astfel de bani. Acum, acaparand aproape intreaga finantare necesara economiei Romaniei, vizand direct statul, si nu vectorii de dezvoltare care pot dezvolta statul, firmele private, actuala strategie de imprumuturi destructureaza exact ceea ce se infiripase cat de cat in anii 1990-2000 in Romania la nivelul sectorului privat.

    Imprumuturile structurale de la FMI, si fondurile structurale de la UE, usor, usor isi pierd notiunea de « structural », atat timp cat numai structurare nu pare a se intampla in Romania. …Au logica lor, care poate fi buna, initial am scris ca politica FMI era corecta, si fondurile structurale pot face ordine in primitivismul capitalismului romanesc, dar, numai daca din partea Romaniei se solicita si respectarea intereselor noastre ( ca tara, ca sector de afaceri -- cel mai caricatural dintre toate, ca cetateni, ca mediu, etc. ). Daca luam tot ce ni se da si apoi cream strategii uriase ca sa inchidem gura oricui are curaj sa comenteze in Romania, vina o vad nu doar la noi, ci si la cei in care speram acum 20 de ani si alaturi de care am venit de-alungul timpului, atat in NATO cat si in UE.

  • divanuriletomitane

    @ Maria 13

    Ref. la problema ridicata, sunt doua unghiri de abordare cu privire la tara la care facem referire :
    1. Odata cu dezvoltarea SUA, a contat mult faptul ca in diverse tari europene dezvoltate si nu numai, crizele au impins valuri mari de emigranti peste ocean. Italia a avut destule crize in ultimele secole . Se detasaeza marile greseli istorice, precum cea a Italiei cu al II-lea razboi mondial, cand, sunt convins, directiile de afluire a emigratiei italiene au fost mult mai ample, in timpul razboiului, adversarii dictaturii, dupa, sustinatorii acesteia…
    2. Daca tara a fost colonialista, conteaza cate colonii au avut, cat timp a durat adminstrarea ( italiana, in cazul acesta) etc….In acest sens, conteaza si argumente « colorate », de genul celui de mai jos :
    -- Extras din « Adevarul.ro international », 29 martie 2010, din articolul : « Berlusconi i-a pupat mâna lui Gaddafi » :
    « Gaddafi şi Berlusconi au semnat la 30 august 2008 un tratat de cooperare istoric, prin care Italia s-a anagajat să dea Libiei 5 miliarde de dolari ca „reparaţii pentru perioada colonială”. Teritoriul Libiei de astăzi a devenit colonie a Italiei în 1912 dar a fost eliberată în 1943, în al Doilea Război Mondial, de puterilor Aliate. Libia a promis în schimb să dea Italiei mai mult petrol şi gaze naturale, mai ieftine decât cele ruseşti, să pună la punct programe împotriva imigraţiei ilegale către Italia şi să investească în companiile italiene. »

  • Maria R.

    Incidentul Vantu imi aminteste de o sedinta de demult unde am auzit chiar de la cuvantaretul-sef al prezidiului o vorba:”pana atunci(ni se perora despre erori de serviciu,incalcare de reguli adica, si corectarea lor)veti fi toti considerati vinovati!”.
    Daca in 20 de ani nu am reusit sa intelegem ca pana la proba contrarie,orice om e nevinovat,ca justitia facuta la televizor nu e justitie,doar circ neproductiv,si daca in acesti 20 de ani continuam sa facem procese de intentie celorlalti… Inseamna ca au trecut degeaba cele doua decenii,suntem cam aceiasi.

  • maria

    @ divanuriletomitane # 25
    “Ghicitoarea” se referea la o fraza din prima parte a interventiei D.stra la # 8. Raspunsul este: de FOAME !
    Valurile migratoare italiane incepute inainte de 1900 si continuate pana in prezent, cu exceptii neimportante ca numar au avut si au la baza foamea.
    Emigrarea este trista pentru oricine, dar ca in toate cele si tristetea e pe grade. Romanii, daca se tin de treaba si nu de nemernicii, sunt acceptati si apreciati. Pana prin anii ’60 (!!), italienii emigrati dadeau cu nasul de afise “interzis cainilor si italienilor”( in afara minelor si a altor locuri de munca ingrozitoare..).
    La partea a doua a amabilei D.stra analize, cea cu relatia Italia-Libia, va raspund ca, pupaturi sau nu, ea este foarte bine venita si constituie un mare succes al guvernului actual.

  • divanuriletomitane

    @ Maria 27

    Daca as fi inteles facil ca e vorba de FOAME, ar fi fost mult mai simplu….Este si sensul principal al referirii mele la romani.

    Crezusem ca validati indirect sugestia « provocatoare » ( in sens pozitiv ) a d-lui Tudoran, ca vorbim cum trebuie dar actionam exact invers…Aprofundand si in directia « foamei », ma gandesc odata in plus la opinia lui Dalai Lama ref. la vointa occidentala si echivalentul ei budist, in care termenul are asociata si motivatia …Dalai Lama revine peste ani, si dintr-un alt unghi, pune motivatia ( in sensul occidental de asta data), in centrul unui sistem de valori politice interesant…Una din ideile de baza, tine de faptul ca el considera conceptul de drepturile omului insuficient, el propunand ca Declaratia Drepturilor Omului ar trebui completata cu elemente de drept ale mediului si de acordare de libertati religioase.

    De acord cu dvs. in privinta « relatiei cu pupaturi ». Iata ca Italia nu se rusineaza sa-si urmareasca interesele economice, de ce nu, si cele post-coloniale. Noi doar in clandestinitate putem sa actionam pe relatia cu Rusia, China…, in timp ce occidentul le curteaza asiduu, in functie de interesele lor economice….Germania pare a fi campioana pe relatia cu Rusia.

    Importanta insa aceasta digresiune plecata de la o neantelegere. Pe articolul de pe internet despre Italia-Libia, apare ultimul numar din Dilema cu un articol al lui Andrei Plesu despre Mihail Manoilescu. Incredibil pentru mine este ca Andrei Plesu s-a aplecat abia acum mai serios asupra lui Mihail Manoilescu, dupa ce in 1998, Jeronimo Moscardo, fostul Ambasador al Braziliei la Bucuresti atunci, a afirmat intr-o Conferinta ( la care a asistat si d-nul Plesu ) ca Brazilia foloseste ideile economice ale lui Manoilescu, si abia dupa ce in aceste zile, nepotul marelui economist roman, Mihai Dinu, a scris, cred, a 3-a carte despre acesta, « Etica politica » . Nu ma mai mir ca doctorii romani in economie, cu studiile doctorale facute in SUA, nu-l citeaza pe Manoilescu ( ex. Dragos Paul Aligica, care-l crediteaza pe Paul Krugman cu o idee pe care o considera extrem de importanta in evaluarea efectelor investitiilor straine, idee care este de fapt esenta sistemului economic a lui Manoilescu ) ). Aici de vina cred ca este si Noica, dar si Manoilescu…., ca mai toti oamenii de cultura si de stiinta romani, care au evitat interdisciplinaritatea, mai mult, nici in cadrul domeniilor conexe, nu au incercat sa-si integreze sistemele. Asa ca « doctori in praxiologie » precum Berlusconi, integreaza ei ceea ce oamenii de cultura si de stiinta nu au reusit…

  • maria

    @ divanuriletomitane # 28

    Sunt in admiratia D.stra. Roasa de invidie, ma intreb unde gasiti tot entuziasmul asta ?
    Acestea spuse, am cateva precizari :
    -- interesul “post colonial” nu este pe agenda ;
    -- interesul Italiei este si economic (oricum reciproc);
    -- un alt interes este legat de pozitia geografica a celor doua state, cu Libia care functioneaza ca o “poarta” prin care trec zecile de mii de emigranti clandestini din Africa si Orientul Mijlociu, carora Italia (de una singura si deloc ajutata de surorile din U.E) nu mai poate face fata in nici un fel.
    Daca a fi “doctor in praxiologie” inseamna sa actionezi eficient, Dl. Berlusconi face tot posibilul in ciuda barierelor care i se pun. Daca nu inseamna asta, Pa si la gara !…, m-am facut de ras. Astept verdictul.

  • divanuriletomitane

    @ Maria # 29
    Aprecierile dvs. ma fac sa ma gandesc din nou cu invidie la dom’ niku. El roseste greu….E drept, e si mai mult soare la Constanta decat la Cluj….

    Cateva remarci :
    -- Sintagma « interes post-colonial », folosita de mine, nu are conotatii post-coloniale ( schimbarea strategiilor de dominare ). Ma gandesc doar la posibilitatile mai mari de schimburi si de transferuri de resurse umane si institutionale legate de investitiile de capital, in tari cu care ezista afinitati culturale, civilizationale.
    -- Da, « doctor in praxiologie », in opinia mea, inseamna si a actiona eficient.

    Scriam ieri ceva de G.M. Tamas ( de pe link-ul CRTICATAC, din bogrroll). Sper sa am timp sa reiau in detaliu materialul sau ( ca si « Anticomunismul, boala capitalismului senil » ), si nu doar pe diagonala. Redau aici finalul :
    « Dar nu mai e de tolerat nici faptul ca trebuie sa ne supunem….– unei civilisation de merde. Am suportat-o destul. Iata de ce cred ca avem nevoie de o reinterpretare a conceptelor de stat si de lege, de munca si de bani, de justitie si de legitimitate. Multe dintre teoriile anterioare ale acestor concepte erau croite pentru a se potrivi unor societati liberale, care acum in mod evident se afla intr-o profunda – si nu doar economica – depresiune. Asa nu mai merge. In ceea ce ma priveste, macar voi incerca sa fac ceva si cu siguranta nu sunt singurul (nici pe departe!) doritor sa ma implic in aceste cautari. Rezultatele trebuie sa apara – de vreme ce e atat de multa nevoie de ele. »

    Daca GM Tamas, in mod evident, nu poate fi asociat decat Stangii, din comentariul meu anterior, pe Dalai Lama l-as asocia Dreptei. Sunt multe puncte comune de sustinere intre variantele de Stanga si Dreapta, din pacate insa, peste tot ele incearca sa se excluda reciproc. Italia este un exemplu care tinde sa devina clasic in acest sens. Comunitatile mici, precum Tibetul, pot da semnificatii esentializate asupra ceea ce poate insemna traditia ( Dreapta…), interesul national ( Dreapta…), libertatea ( Stanga …), schimbarea ( Stanga…). Cu cat tara este mai mare si mai complexa, cu atat mai mult conteaza trunchiul strategic de care apartine, de unde preeminenta mostenirii de Stanga sau de Dreapta, dupa caz ….Nu trebuie insa uitate modele simple, ceea ce ar insemna posibilitatea convieturii politicilor de Stnga si de Dreapta si nu excluderea lor reciproca precum in Manifestul Partidului Comunist…

  • Daniel StPaul

    Domnule Tudoran,

    In ultima vreme am parcurs citeva “semnale” (disponibile pe net) referitoare la aparitia cartii “Eu, fiul lor”. Va marturisesc fara ocolis ca, din tot ce s-a publicat, ceea ce m-a afectat cel mai mult a fost imaginea cu care iese Mihai Botez din aceasta “afacere” si faptul ca in, plus, el nu mai poate lua nici o atitudine. In ultimul numar al Obs. cultural un cititor (Paul Kremer) a incercat, fara succes, sa puna sub semnul indoielii probitatea “analizei/demonstratiei” pe care d-l Radu Ioanid o furnizeaza privind rolul lui Mihai Botez. Recunosc, de mai multe ori , am cazut in pacatul “subiectivismului” si am considerat cam sfruntate unele apodictice pozitii ale d-lui de la HMM (ca si in cazul unui renumit nobelizat al pacii, aceste pozitii erau fie paralele cu adevarul fie, in cel mai bun caz, “arta cu tendinta”). Am citit pe site-ul revistei 22(unde i s-a acceptat comentariul) ce a spus dl PK si nu va ascund ca, daca unele date din biografia d-lui Radu Ioanid evocate acolo, de care nu stiam (fie cel putin suscitante de semne interogative, fie de-a dreptul rocambolesti), trec de pragul zvonisticii, colaborarea dv. cu dumnealui s-ar putea dovedi neinspirata.
    Daca de Mihai Botez ati ajuns sa va indoiti, puteti, cu seninatate, sa bagati mina in foc pentru integritatea/demnitatea/rectitudinea trecutului d-lui Radu Ioanid?

    V-am scris pe blogul dv. pentru ca mi se pare un cadru ceva mai “confidential” decit rubrica de comentarii de la insemnarea d-nei Viorica Oancea din OC. La latitudinea dv. sa dati dimensiunea cea mai confidential posibila acestei interpelari.

    Cu cele mai bune ginduri,
    Daniel StPaul

  • Dorin Tudoran

    @ Daniel StPaul

    1. Va multumesc foarte mult pentru mesaj si pentru semnalarea postarii dlui Paul Kremer.

    2. Inteleg reactiile emotionale ale surorii (dna Viorica Oancea), sotiei (dna Dr. Magda Botez) si admiratorilor lui Mihai. De aceea incerc sa raspund cu calm si deplina intelegere acestui prim val, natural in opinia mea, de amaraciune.

    3. M-as fi bucurat daca (mai ales cei ce ma cunosc), inainte de a posta asemenea comentarii ar fi facut un exercitiu simplu dar, recunosc, nu foarte comod: sa se fi pus in situatia mea, cel confruntat cu niste documente. Nu doresc sa intru acum si aici — o voi face cand va fi momentul cel mai potrivit — in amanunte de toate felurile. Dar nici atunci nu voi intra in toate amanuntele disponibile, tocmai pentru ca Mihai nu mai este, din pacate, printre noi. Deocamdata ma rezum la a spune ca inainte de a folosi documentele respective (si nu doar cele privindu-l pe Mihai, dar mai ales pe acelea, fiindca era vorba de el…) am consultat oameni ce au o expertiza substantiala in a face fata capcanelor pe care le pot intinde asemenea documente.

    4. Nu doresc sa comentez cat adevar si cat neadevar exista in afirmatiile dlui Kremer in legatura cu dl Ioanid. O poate face dl Ioanid, daca si atunci cand va gasi de cuviinta. Dar citind lucrurile aiuritoare ce se scriu despre mine in nenumarate postari pe site-uri de toate felurile, este imposibil sa nu fiu extrem de prudent in a lua de bune acuzatiile pe care i le aduce dl Kremer dlui Ioanid. Ca sa nu mai spun ca am inceput demersul cautarii acestui dosar, tocmai de la insinuari murdare ce mi s-au adus.

    5. Adevarat, deseori nu stim chiar totul despre prietenii nostri sau despre cei cu care colaboram, cred insa ca stiu suficient pentru a ma indoi de veridicitatea portretului pe care dl Kremer il face dlui Ioanid.

    5. Gresiti afirmind ca am ajuns sa ma indoiesc de Mihai cu “seninatate”. Nu exista nici o geana de seninatate in nelinistile mele pe acest subiect. Si apoi discutia nu este in legatura cu o posibila imprudenta a mea de a “baga mana in foc” pentru trecutul altcuiva (multe documente din carte dovedesc ca am bagat si m-am ars; nu ma refer la Mihai) cum nu este nici de a-i opune pe dl Ionid dlui Botez. Discutia ramane ce ne facem, toti cei care clamam ca dorim adevarul si numai adevarul despre tot si despre toate, atunci cand avem sub ochi documente ce sunt sau ar putea fi foarte bine o parte din acel adevar.

    6. In sfarsit, nu eu sunt vinovat (cum lasa sa se inteleaga unele comentarii emotionale) ca dosarul lui Mihai nu a aparut inca, iar al meu -- da. Pana acum doi ani, nici dosarul meu nu exista. Am marturisit in carte si de ce nu m-a interesat existenta lui si de ce, la un moment dat, am hotarat sa dau de urma lui, orice mi s-ar fi spus in legatura cu inexistenta lui.

    Daca eu am dat de urma acestui dosar, sunt sigur ca si familia lui Mihai poate ajunge la dosarul lui. Este vorba, totusi, de un om care dupa 1989 a devenit ambasador al Romaniei — la ONU si Washington. Aceeasi oameni care l-au investit cu atata incredere puteau (ba pot si acum) sa ajute familia lui Mihai sa ajunga la acest dosar.

    Iata un efort ma folositor decat acela de a mi se face — mai brutal ori mai subtil — reprosuri pe care nu am de ce sa le accept.

    Cele bune,

    DT

  • Daniel StPaul

    Va multumesc pentru a ma fi indatorat cu raspunsul dv. Va marturisesc, daca nu transpare, ca v-am interpelat pentru ca nu am gasit suficiente temeiuri obiective si resurse interioare pentru a spune transant ca Prefata (cel putin partea incriminata de mine) v-ar fi servit. Ca atitudine, prefer sa fiu dintre aceia care se considera professional (perpetual) learners decit dintre aceia care se considera professional…professors (preachers, judges, prosecutors , inquisitors etc) cu credentials obtinute cam abuziv prin atingere/contaminare cu duhul sfint al Autoritatii ultime. Suficiente lecturi ale unor texte ale d-lui RI mi-au transmis ecoul inconfundabil al acestei a doua atitudini si, din nefericire, si portiunea din Prefata la care ma refer. Trag nadejdea ca nu sint posedat de idiosincrazii pernicioase si ca, daca mi se demonstreaza ca ele au crescut fara temeiuri, voi putea trece proba exercitiului de tarie si umilinta de a le recunoaste neintemeiate si chiar a le regreta.

    V-am scris sub cautiunea de prudenta, evocind ipoteza unei situatii inconfortabile pt dv. si nu pentru ca as fi dat imediat crezare celor citite in Revista 22 (PK) ci datorita unui fapt care m-a intrigat mai apoi; daca de n-ori m-am izbit, nevrind mai mult decit vrind, de trimiteri la biografia dv., incercind dupa lectura din 22 sa gasesc date biografice transparente si specifice in ce priveste persoana cu raspunderea morala inconturnabila aferenta postului public de la HMM , dupa mai bine de o ora de cautare pe internet am abandonat fara nici o izbinda. O fi nepriceperea mea. Dar daca nu e?

    In fine, in ce priveste #5 (bis) din raspunsul dv, nu cred ca am avut indelicatetea ori chiar grosolania de afirma ca, in experienta traumatizanta pe care ati trait-o, ati ajuns sa va indoiti de MB cu seninatate ; seninatea optativa privea trecutul altcuiva. V-as fi si mai indatorat daca ati reciti cele scrise de mine. Please.

    Du reste, cred ca pot subscrie la majoritatea celor pe care le sustineti.

    Numai bine,
    DStP

  • mihai rogobete

    Cum nu şi pentru faptele lor bune sunt pedepsiţi răufăcătorii, maniheismul nu le trece cu vederea eroilor omeneştile ezitări: dinte pentru ochi şi ochi pentru dinte.

  • Dorin Tudoran

    @ Daniel StPaul # 33

    1. Nici o problema in legatura cu interpelarea la care m-ati supus. V-am raspuns pe cat m-am pricepout mai bine.

    2. Am citit textul dlui Paul Kamer si cred ca Domnia sa este victima unei intoxicari. Dupa stiinta mea, dl Radu Ioanid:

    -- nu a intrat niciodata in cladirea Academiei Stefan Gheorghiu;
    -- nu a vorbit niciodata cu Nicu Ceausescu;
    -- nu are un frate, Alexandru Ioanid, fost colonel de Securitate;
    -- nu a fost niciodata la Casa Alba.

    Daca Alexandru Ioanid la care se refera dl Kramer este cumva cel implicat in “Marele jaf” (1959), acel “Lica” Ioanid s-a nascut in 1920, era locotenent-colonel de Militie si in 1959 avea 39 de ani. O simpla socoteala ne-ar putea indica dificultatea ca dl Radu Ionid sa fie fratele unui om nascut in… 1920.

    Spre deosebire de dl Radu Ioanid, eu am fost in cateva randuri la Casa Alba. Exista o evidenta foarte exacta in legatura cu persoanele ce intra acolo (nume, adresa, ziua in care au fost acolo, ora intrarii si ora iesirii etc), si asemenea informatii pot fi vertificate…

    Cele bune,

    DT

  • maria

    @ Dorin Tudoran

    Dorind sa-mi improspatez vagi cunoasteri si de ce nu, sa iau cunostinta de lucruri necunoscute mie, am intrat pe site-ul D.lui Ioanid unde am citit un articol sub semnatura D.lui Claudio Mutti “Una farsa olocaustica” din 28.01.05.
    Printre altele, scrie ca Dl. Ioanid ar fi dat un interviu (in Revista 22/nr.6 din 9-15.02.’94) care nu ma gaseste deloc de acord, dar e drept ca, scoasa din context, orice declaratie este interpretabila si adeseori instrumentalizata.
    Nestiind nimic despre Dl. Mutti, m-am informat: personaj cunoscut, cel putin nelinistitor sau, cum spun italienii cu un cuvant sugestiv “inquietante”.
    N-am nimic de adaugat.

  • Dorin Tudoran

    @ maria # 36

    Eu am ceva de adaugat. O intrebare: imi puteti da link-ul spre site-ul domnului Radu Ioanid? Nu de alta, dar aflu in fiecare zi lucruri noi despre Domnia sa. Nu stiam ca are un site, un blog etc.

    Cu multumiri.

  • Daniel StPaul

    Domnule Tudoran,

    Regret ca am dat drumul unor fluturasi ( parca am incercat sa va evidentiez pozitia mea fata de ei si explicit, ba, si “grafic”, daca mi-aduc bine aminte si de minicorespondenta noastra) si v-am dat de lucru, problema esentiala ramind in continuare in suspans. N-am sa mai insist, desi raspunsul d-nei V.O. ( chiar si “eclectica” desfasurare a d-lui P.K., pe-alocuri) a/u pus in chestiune niste aspecte perfect legitime asupra carora, timp de o saptamina, nu s-a grabit niciunul din cei vizati /implicati sa se pronunte. Vom ramine, o vreme, pe pozitiile noastre respective: dumneavoastra cu gratitudinea pentru o intelepciune (“constiinta sursei se degradeaza treptat…”) ce mie mi se pare ca inclina “usor” spre necrofagie si care, ironic, citeaza , printre altii, un personaj “minimalist” mult simpatic dv., eu cu parerea ca Mihai Botez deserved/deserves better.

  • Radu Humor

    @Maria
    Astept si eu linkul spre Ioanid !
    Se vede ca-i un personaj greu de prins in insectarul cu simpatii politice :roll:

  • maria

    @ # 38 ; #39

    Nici un site, link sau blog. O simpla digitare a numelui D.lui Ioanid, pe internet. De altfel, nimic misterios, nimic suspect, nimic indoielnic, nimic umbros, nimic cetos si mai ales, nimic in legatura cu Dl. Tudoran si cartea sa.
    Nu mai este vara, un ceai fierbinte de musetel (concentrat) este exact ce trebuie, calmeaza si destinde…

  • divanuriletomitane

    Aminteam in comentariile din « Observatorul cultural » de (R)evolutia globala (http://www.observatorcultural.ro/index.html/articles%7Cdetails?articleID=24248&pageID=2#comments ). Componenta actuala pe Romania va fi “Revolutia camasilor albe”, o aplicatie pe Romania a “Marsului sarii” din India a lui Ghandi ( bazat de filozofia SATYAGRAHA – a trai in adevar ). In extremis, solutia gasita, atat de elitele interne cat si de cele externe, tine de « convingerea » ca poporul roman este predispus totalitarismului si dictaturii, fiind lesne manipulabil, dezinformabil…atat timp cat « mamaliga nu explodeaza »…Ana Blandiana insa, a descoperit ca s-a inselat ( in anii 50, intr-o regiune studiata in cadrul unui proiect recent, a descoperit peste 100 de revolte ale taranimii….). Fata de anii 50, situatia s-a schimbat radical. Tocmai « explozia mamaligii » poate genera distrugerea a ceea ce a mai ramas cat de cat valid in Romania. De aceea se impune non-violenta, dar si responsabilizarea maxima.

    Daca in anii ’90 Ilie Merce il urmarea pe Dorin Tudoran pe motive de contrarevolutie…, poate, in anii 2010, dupa 20 de ani, « ar trebui » sa-l urmareasca si pentru motive de revolutie…. In amble cazuri insa, fiind in eroare…

    Componenta civica prezentata, imi va targheta mult mai sever initiativele tehnocrate.

    D.D.

  • divanuriletomitane

    Rectificare :

    (R)evolutia camasilor albe.

  • ha, I am going to test my thought, your post give me some good ideas, it’s truly awesome, thanks.

    -- Norman

WP Admin