≡ Menu

Civilizația opțiunii

09.21

Dacă ar exista și în realitate, nu doar ca rubrică pe site-ul trustului de presă Realitatea, civilizația opțiunii ar trebui să ne apere împotriva scatoalcelor aplicate după ceafă, când ne exprimăm opțiunile.

În 2009, când Doina Cornea și-a exprimat opțiunea pentru candidatul Mircea Geoană și a îndemnat la susținerea lui, o feroce susținătoare băsistă îi adresa Doinei Cornea o scrisoare deschisă foarte severă.

Din cauza motoarelor supraturate, autoarea scrisorii nu-și mai amintea numele celei care se numărase printre puținii oameni care ținuseră România pe hartă, în vreme ce “conducerea de stat și de partid” o arunca la marginea istoriei. Doina Cornea nu mai avea nume – i se spunea doar “Doamnă”.

Fiindcă avea meritele pe care le dobândise sub dictatură, asumându-și riscuri imense, Doina Corea își pierdea, în democrație, dreptul de a-și face publice opțiunile electorale.

De curând, Andrei Pleșu i-a adresat o scrisoare deschisă lui Radu Beligan care, într-un spot de televiziune, își exprimă spijinul pentru candidatul Victor Ponta. “Calibrul dvs. merita un amurg mai nobil.” sună finalul scrisorii.

Problema nu ar fi – avea să explice Andrei Pleșu mai apoi –  exprimarea unei opțiuni pentru un candidat. Problema este cea a transferului de prestigiu; o “influențare a opiniei publice” efectuată printr-o “strigătură mobilizatoare”, nu prin expunerea unor argumente.

Ceva nu se leagă în îngrijorarea lui Andrei Pleșu.

Victor Ponta nu se bate să fie distribuit în rolul lui Spirache din Titanic vals, așa că periculosul transfer de la marele actor Radu Beligan spre desenul animat Victor Ponta nu se poate produce.

Victor Ponta candidează la o funcție politică. Pe acest plan – potrivit lui Andrei Pleșu și multor altora – Radu Beligan i-a cam lingușit pe soții Ceaușescu (aici). Deci – care prestigiu? De lipsă de prestigiu civic și politic, Victor Ponta nu duce lipsă. Dimpotrivă, e mai bogat în așa ceva decât Bill Gates în kopeici. Cum să fii “masiv contrariat” de susținerea oferită lui Ponta de un om care i-a lăudat pe soții Ceaușescu? Să fim serioși.

Scrisoarea a împărțit lumea, brutal, în două:  vehemenți pro-Beligan, radicali pro-Pleșu. Mai exact: vehemenți anti-Beligan și radicali anti-Pleșu.

Radu Beligan e redus de vehemenții anti-Beligan la omagiile aduse soților Ceaușescu, în vremuri de dictatură și este acuzat de colaborare cu Securitatea (aici). A avut nepermis de multe soții și are prea mulți copii, dintre care puțini trăiesc în România eternă și profundă, așa că să ne mai lase cu opțiunile lui legate de viitorul țărișoarei; etc. Muie, Beligan!

Andrei Pleșu e caricaturizat de radicalii anti-Pleșu drept un plagiator; un fripturist care a lucrat, la căldurica democrației, sub toți cei trei președinți postdecembriești, oameni cu profiluri și proiecte politice substanțial diferite; că în ultimii 25 de ani a fost mereu cu Puterea, niciodată cu Opoziția; că i-a dat, în mod ilegal, lui Gabriel Liiceanu o editură; că soția lui a semnat Angajament cu Securitatea; că a fost surprins, de prea multe ori, îndrăgostit, așa că să ne mai lase cu lecțiile sale de moralitate; etc. Muie, Pleșu!

De atâta anti, nu mai rămâne nimic nici din Radu Beligan, nici din Andrei Pleșu. Noroc că avem o presă care duduie de echidistanță și independență, cadru ideal care ne asigură dreptul să spunem tot ce ne trece prin cap, chiar și în lipsa capului.

O9.12

Ca și cum opțiunea lui Radu Beligan, scrisoarea lui Andrei Pleșu și maniheismul celor anti nu erau suficiente pentru a fi încins tărâța în națiunea noastră de comentatori și analiști, hop! și țuțării care se oferă să ne traducă, din română în română, ce au vrut, de fapt, să spună Beligan și Pleșu; ce simte, de fapt, Pleșu pentru Beligan; de ce pământul nu e, totuși, rotund, ci plat, purtat pe spate de șapte elefanți neobosiți etc.

Printre “traducători”, iată-l și pe Sever Voinescu, intrat cândva în PDL pentru a demonstra că “politica se poate face și altfel” decât o fac politicienii de trei sughițuri, dar care a sfârșit prin a se face de râsul lumii ajutând-o pe Roberta Anastase să numere voturile care nu erau exprimate în sala Parlamentului.

Unor demonstranți rebegiți de frig și terorizați de întrebarea “Cu ce o să plătesc, luna viitoare, chiria, electricitatea, gazele, încălzirea și telefonul?”, avocatul devenit politician le recomanda panaceul: “Recitiți-l pe Kierkegaard!”.

Lucru de notorietate publică, de la Muntele Găina (unde, deghizată în moștenirea politică a lui Traian Băsescu, Elena Udrea suflă în tulnic) la portul Constanța (unde, îmbrăcat în ofițer german, Radu Mazăre se dă cu hidroavionul printre navele dispărutei flote românești) și de la Sighetul Marmației (despre care mulți politicieni români cred că se află în Ucraina, dacă nu chiar în Polonia) până la Dăbuleni (unde, în fiecare vară, se ridică o statuie a lui Mircea Geoană sculptată în miez de pepene roșu), tot românul citește și recitește Diapsalmata.

Sever Voinescu ne explică de ce, de fapt, Andrei Pleșu este un admirator dezamăgit al lui Radu Beligan. Cine a citit mai mult de 50 de articole și 50 de cărți bune, înțelege cât de subtilă, dar mușcătoare este ironia lui Andrei Pleșu și că admirația sa pentru Radu Beligan este, în cel mai bun caz, un motiv literar. Cred că explicația invocată de Sever Voinescu – “te critic pentru că te admir” – este, în acest caz, un moft, de care Andrei Pleșu nu are nevoie.

Cu moftul său de explicație, Sever Voinescu obține exact efectul contrariu celui urmărit – începi să te întrebi dacă nu cumva Andrei Pleșu chiar nu-l admiră pe Radu Beligan, nici măcar cât îl admiră Radu Beligan pe Andrei Pleșu, deși mărturisește că l-ar cam admira.

Și dacă nu-l admiră, care-i problema? Și dacă Radu Beligan nu-l admiră pe Andrei Pleșu, care-i problema? Ne împiedică acestă lipsă de admirație (reciprocă sau doar cu sens unic) să-i admirăm pe amândoi sau doar pe unul dintre ei, dacă simțim că avem motive să-i admirăm? De când a devenit admirația un fel de a-ți preda capul în mâinile celui pe care-l admiri, spunându-i: “Admiratule, te rog gândește și pentru mine vreo două săptămâni, cât sunt eu la mare, în concendiu, că eu n-am, ca matale, atenție distributivă. Nu pot face decât un lucru în același timp – să disprețuiesc sau să admir. Nu pot să-i admir pe unii și să-i disprețuiesc pe alții,  în același timp, fiindcă asta mă extenuează până la leșin.”

Despre cei care și-au exprimat, tot public, supărarea pe Andrei Pleșu, Sever Voinescu ne spune că nu prea e nimic de capul lor. Ce e chestia asta cu Dida Drăgan și Angela Similea, persoane care nu se află în liga culturală unde joacă Radu Beligan și Andrei Pleșu?

Evident că nu se află, fiindcă toți cei numiți mai sus au profesiuni diferite. Dar, dacă tot s-a dat dezlegare la a compara mere cu pere și banane cu portocale, vin și zic: Dida Drăgan cânta, pe vremuri, cel puțin la fel de bine cum scrie azi Sever Voinescu. Oricum, era mai convingătoare.

Acesta din urmă se dovedește și un manipulator îndrăzneț. Își face treaba și prin includere, și prin omisiune.

Prin includere – comparând muzica ușoară cu istoria artei. Prin omisiune – excluzându-l pe Marin Moraru, din lista celor șocați de scrisoarea lui Andrei Pleșu.

Dacă cel pe fruntea căruia Șerban Foarță a aplicat o ștampilă cât eternitatea (“nefrecventabil”) este așa de ocupat cu popularizarea lui Søren Kierkegaard până și printre fotbaliștii băștinași sau de import, îmi asum riscul de moarte de a-l informa că Marin Moraru este un actor de geniu și joacă în liga-ligilor.

Nu mi se pare deloc șocant să-l auzi pe Andrei Pleșu spunând că este întristat de susținerea oferită de Radu Beligan lui Victor Ponta printr-o țipuritură mobilizatoare, dar e cam mult să-l auzi și pe purtătorul de geantă al Robertei Anastase că e și el întristat de opțiunea cu pricina. Națiunea are nevoie de un Sever Voinescu mereu tânăr, ferice, ocolit de tristeți provinciale.

Mogulul cel Bun și Frumos, Sebastian Ghiță – care are un scaun rezervat permanent în biroul premierului, cam cum ținea Hugo Chávez rezervat scaunul din dreapta sa pentru Simón Bolívar — a și pus tunurile pe Andrei Pleșu, oferind un bonus baban celor niciodată sătui de gunoi mediatic,

După o discuție cu Cristian Tudor Popescu, Andrei Pleșu este citat cu afirmații pe care le-a făcut, cu afirmații pe care nu le-a făcut, ce a spus este scos, uneori, din contextul lămuritor, ba, prin citări aiuristice, Andrei Pleșu apare și un drept de Vanghelie de dreapta. D’ale presei.

Una dintre mărturisile lui Andrei Pleșu este că oricine va intra în turul doi va avea votul său, în afară de Victor Ponta.

Aș spune că Andrei Pleșu riscă mult.

Ce ne facem dacă, prin absurd (ăsta scoate capul nu doar în piesele lui Ionesco) finaliștii vor fi Ponta și Udrea? Sau Ponta și Meleșcanu? Sau Udrea și Meleșcanu? Sau Meleșcanu și Ponta?

O luăm de la capăt cu votez “răul mai mic”, pentru ca apoi să recunoaștem că amurgul de mandat al răului mai mic ne spune cât de mare este răul care părea mititel și nevoiaș acum cinci sau zece ani, sau ne exercităm opțiunea votului alb?

E posibil ca, adresându-i acea scrisoare deschisă lui Radu Beligan, Andrei Pleșu să-i fi făcut un imens bine lui Victor Ponta. Dacă n-aș ști că dintre toate talentele, Andrei Pleșu numai pe cel de agent acoperit nu-l are, aș spune că lucrează pentru Victor Ponta.

Cu tot respectul pentru capacitatea lui Radu Beligan de a efectua transferuri de prestigiu – aproape în chip telepatic – abia scrisoarea deschisă adresată Domniei Sale de Andrei Pleșu i-a făcut pe mulți români să ciulească urechile la opțiunea marelui actor.

La spoturi TV nu se uită decât copiii și bunicii; o categorie lipsită de dreptul de a vota; alta – care a uitat cum se votează, după atâtea rateuri. Așadar, e posibil ca abia grație scrisorii lui Andrei Pleșu să se poate produce transferul de prestigiu de care se teme Domnia Sa și candidatul Ponta să se trezească cu voturi pe care nu conta acum două săptămâni.

Victor Ponta, care înțelege totul pe dos, dacă nu merge în mâini, calcă și acum în străchini – îi mulțumește lui Radu Beligan, nu lui Andrei Pleșu.

Dar, cine știe, poate că nu este o eroare, și Andrei Pleșu i-a adresat lui Radu Beligan scrisoarea public, nu privat, tocmai pentru a contracara transferul de prestigiu dinspre Beligan spre Ponta. Cum ar veni, tot o influențare a opiniei publice, nu?

Dacă pe aici se află adevărul, atunci s-ar putea să sfârșim prin a nu participa la alegeri între Ponta și o serie de nePonta, ci între prestigiul lui Radu Beligan și cel al lui  Andrei Pleșu. Dacă erau la fel de tineri și temerari ca Victor Ponta, mai bine ar fi candidat chiar ei. Am fi aflat și noi, ar fi aflat și Domniile lor cam câte voturi se pot câștiga “pe bază de respect”…

11

Un puternic argument al lui Andrei Pleșu împotriva “calificărilor” lui Victor Ponta pentru funcția de președinte se află și ceva care-l descalifică pe premier: plagiatul.

Nu vreau să descurajez pe nimeni în etalarea de argumente foarte solide, dar am văzut – aș zice foarte de-aproape – ce se întâmplă cu unele pledoarii de acest fel:

Să te duci la vicepreședintele american Joe Biden ca să-l pârăști pe Victor Ponta că a plagiat este ca și cum te-ai duce la Karl Marx să-l pârăști pe Ion Iliescu că citește Capitalul. (aici, aici și aici)

Dacă Victor Ponta devine președinte, să nu vă mirați că-l veți vedea în fotografii cu Joe Biden, amândoi râzând mai abitir ca Fidel Castro de braț cu Che Guevara, și să nu vă faceți iluzii că Victor Ponta nu va fi invitat la Washington și nu va fi cazat, ca toți predecesorii săi, la Blair House (aici), iar a doua zi, dimineața, nu va urma, pac!, poza cu președintele Obama. Fost diplomat, Andrei Pleșu știe bine ce spun, mai ales că am fost cândva împreună la Blair House.

Revenind de unde am plecat — civilizația opțiunii, trebuie spus că este privilegiul dar și blestemul marilor personalități – y compris Beligan și Pleșu — de a declanșa, cu sau fără voia lor, transferuri de prestigiu. Chiar și atunci când asemenea oameni tac, sunt suspectați că “tac cu tâlc”. De-asta cred că trebuie să le respectăm dreptul de a-și exprima opțiunile, indiferent de formatul în care Domniile lor găsesc de cuviință să le le aducă la cunoștința opiniei publice. Să-i ascultăm. Să-i privim. Să-i citim. Dar de votat, să votăm pe cont propriu.

În ce-l privește pe Ghiță (nu cel al adorabilei copile de acum câțiva ani, Cleopatra Stratan, ci mogulul  cel Bun și Frumos al PSD-ului), pentru el rezultatul alegerilor s-ar putea dovedi o chestiune de viață și de moarte. Nu se știe cine și de ce îi va cânta “Ghiță,/te-aștept diseară la portiță” – Victor Ponta sau Codruța Kövesi și a ei ceată/procurori cu pofta lată.

Eu atâta am de spus despre viitor.

Despre trecut, mărturisesc că nu am votat nici cu Adrian Năstase, nici cu Mircea Geoană. Am ceva să-mi reproșez? Nu.

Am ceva să-i reproșez candidatului care a câștigat? Mai bine tac, fiindcă și așa am vorbit prea mult.

P.S. Iată încă o dovadă a “independenței” și “echidistanței” presei românești. Sub cel mai recent text semnat de Sever Voinescu în Evenimentul zilei, redacția anunuță o hotărâre de tot râsul:

“Nota redacţiei: Întrucât apropierea campaniei electorale a transformat secţiunea de comentarii într-o platformă de propagandă politică, forumul va fi blocat până după alegerile prezidenţiale. Cei care doresc să îi transmită mesaje lui Sever Voinescu o pot face la adresa online@evz.ro. Vă mulţumim pentru înţelegere.”

Deci, nu agenții electorali care semnează articolele în ziar au transformat — de ani buni — publicația respectivă într-o platformă propagandistică; de vină sunt cititorii, care – imitându-i pe autorii de articole partizane  – clădesc la rându-le o platformă propagandistică în subteran. Mare iscusință de a transforma efectul în cauză și cauza într-o cauză nobilă!

 

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • loneranger

    Beligan are mai multe, din mai multe epoci. In timp ce Constantin Tanase era asasinat de rusi pentru “Davai ceas, davai mosie,
    haraso tovarasie”, tovarasul Beligan spunea plin de patos “Tovarase Stalin, de
    la dvs. am invatat ce inseamna arta in slujba poporului !”.

    Nu sint profiluri si proiecte diferite -- proiectul a fost mereu sa dam bine in Europa cu un om de cultura, iar Plesu a lucrat sub 2 prim ministri si un presedinte. Cu presedintele vreo 4 luni … presedintele Basescu si prim ministrul Petre Roman erau de la FSN si primi ministrii CDR nu-i retin ca se schimbau saptaminal dar sub Emil Constantinescu, alesul CDR, FSNul era membru al coalitiei iar Plesu a intrat pe locurile FSNului inlocuindu-l tot pe un ministru FSN, Adrian Severin, asa ca si profilu e acelasi.

    Chiar daca Biden nu ar fi plagiat -- ce ii putea spune sa zicem doamna Nuland? Problema e ca romanii nu au iesit in strada cind au citit nu c-a plagiat ci c-a plagiat ordinar.

  • 1. Probabil ca sunteti un analist cu mult mai priceput ca mine (nici nu e prea greu), daca considerati ca dnii Iliescu, Constantinescu si Basescu apartin aceluiasi profil.

    2. Ca toti trei aveau nevoie ca Romania sa “dea bine in Europa” cu un om ca dl Plesu e adevarat.

    3. Am senzatia ca nu ati observat ca reprosurile ce i se aduc dlui Plesu nu-mi apartin. Eu doar am colectionat cateva dintre cele care i se imputa — in cele mai multe dintre cazuri, absolut aiurea — dlui Plesu.

    4. Textul meu nu se vrea o incercare — idioata, de altfel — de a stabili vinovatii si, mai ales, ierarhii -- care vinovatie e mai mare? Recitindu-l, poate veti observa despre ce este vorba…

  • loneranger

    1 -- probabil n-ati observat ca tot ce am spus e ca Plesu a fost sub un singur profil -- fesenist -- si ca servind pentru 2 prim-ministri niste ani si sub un presedinte 4 luni nu putem face legatura Plesu -- 3 presedinti.

  • OK.

    Subiectul e sensibil si introducerea de “nuante” care pot sensibiliza si mai mult e de evitat. Acuzatiile celor care se ocupa cu intocmirea listelor de acuzatii nu tin cont de nimic.
    Pentru mine dnii Iliescu, Constantinescu si Basescu n-au avut agende comune. Va veni vremea cand va fi necesar sa punem totul pe trei coloane si se va vedea mai bine care au fost pentru fiecare dintre ei prioritatile, ce au reusit, si care a fost diferenta dintre prioritatile țării și prioritățile personale.

  • InimaRea

    J’ai perdu ma vie par delicatesse, zicea un franțuz -- năuc, pare-se, dacă nu știa pe ce lume trăise. În română, delicatesse a puiat două vorbe diferite: delicatețe (cu sensul din franceză) și delicatese -- trufandale, pre limba veche. Ai zice că delicatețea se pretează la delicatese, că nici n-ar putea consuma altceva.
    În același cîmp semnatic rămînînd, delicatul este o pesoană de toți apreciată -- mai ales de cei care-l trag în piept ca pe-o Mărășească (o țigare din vremea cînd dinozaurii fumau Carpați Fără). Dar mai e și Delikat -- o pudră de adăugat la zeama de pe foc, în lipsă de orice, de la legume la carne de ce-ar fi. Un paliativ, cum ar veni, care ”dă gust” și-atît (ori poate că nu doar atît -- cică rețeta ar fi devenit cam cancerigenă. Dar ce mama supărării nu mai e cancerigen, azi? Gata -- știu! Lubenița încă nu-i dar, dacă-i de Dăbuleni, ar putea fi).
    Strîngînd noi magic (scuze dacă vi se pare c-aș exagera) cîmpul ăsta semnatic într-o singură cazma (argotic pentru mînă de bărbat, nu așa!) putem ajunge la un tablou vivant: Delicatul domn Pleșu deservește publicul cititor cu delicatese preparate cu Delikat.
    Cine-a uitat gustul borșului de cocoș, poate plescăi satisfăcut: Miam-miam, ce gust de borș de văcuță are ciorba asta de legume!

  • Aristotel Purcarete

    Apreciem, la Radu Beligan, constanta: i-a proslavit pe Stalin, Gigi Dej, Ceausescu, Iliescu, iar acum ii ”transfera prestigiu” lui Viorel Ponta. E un om de stinga, un caracter, un icon al segmentului populational ahtiat dupa ordine, liniste, continuitate, bere, mititei, manele, vile chicioase si voie buna. Ne-a marcat definitiv, elevi fiind in Anii Saizeci, cu rolurile de activist pemeriu/peceriu, din piesele lui Aurel Baranga, ”Mielul turbat” indeosebi, magistral interpretate. Cinste lui si valorilor de dumnealui deservite! L-ar putea juca dumnezeieste si pe Ponta, intr-o piesa de Valentin Nicolau. Gratie lui, uitam o vreme si de Ovidiu Iuliu Moldovan si de Marin Moraru si de Toma Caragiu si de … Dem Radulescu si de Ion Omescu si de atitea altii…

  • nc

    Dilema cu „ce facem într-o situaţie Udrea -- Ponta în turul doi” nu există pentru dl. Pleşu. În interviul din Gândul a exprimat clar părerea că madam Udrea e un candidat cu oarece consistenţă comparativ cu Ponta, pe care îl exclude total ca opţiune.

    Ce mă intrigă la dl. Pleşu e că îşi raportează opţiunea în alegeri la oferta existentă, şi nu la profilul omului politic de care ar fi nevoie pe bune. Dl. Pleşu chiar pare captivat de jocul ăsta politic mizerabil. A ajuns chiar să spună că în lipsă de altceva l-ar vota tot pe Băsescu, dacă ar mai putea candida; cu amendamentul că i-ar cere să-i fie din nou consilier, iar de data asta nu l-ar mai lăsa el de capul lui. Asta mi s-a părut amuzant şi jenant în acelaşi timp. Dl. Pleşu visa la cai verzi pe pereţi.

    Longevitatea d-lui Beligan îl face să fie o istorie vie a teatrului de la noi, însă ca artist e de o platitudine care mi-e greu să cred că n-a fost sesizată ca atare de A. Pleşu. Dar dl. Pleşu a abordat lucrurile pragmatic, nefiind preocupat de fapt de „gafa” d-lui Beligan, care la bătrîneţe a cedat iarăşi puterii, ci de transferul de prestigiu de care vorbea, în defavoarea propriei opţiuni. 🙂 În loc s-o zică pe bune: „bine, mă, tu ăsta care i-ai pupat atîta în fund pe ăia de dinainte, tot nu te-ai lecuit?”, n-a vrut să deranjeze percepţia publică de „valoare naţională” vizavi de Beligan, ci doar să-i contracareze efectul de marketing în favoarea lui Ponta.

  • PaduchelePlesuv

    Domnule Tudoran, ma faceti sa jinduiesc dupa un personaj Andrei Plesu interpretat de Marin Moraru! Cine scrie piesa?

  • Pingback: Civilizația opțiunii « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • Si dl Andrei Plesu ar putea scrie o piesa in care personaj sa fie dl Marin Moraru interpretat chiar de dl Moraru, daca i-ar conveni personajul.

  • No Name / DP

    Dupa cum s-au fript cu ciorbele si supele tuturor regimurilor de dupa ’89, intelectualii cu prestigiu public ar trebui sa sufle azi si-n iaurtul “catindatilor”.

    Ori ei nu s-au fript, ci doar si-au ras in barba vazand cum se lasa perpeliti hoi polloi, asteptandu-le din nou dezlegarea la vot? (Intrebare fals naiva, desigur.)

  • Loda

    ,,Deci si in concluzie ” domnule Tudoran trebuie sa recunoasteti ca suntem unici .

  • neamtu tiganu

    Fusei de curind in Ro, si umblind prin circiumi cum baiet fiind cutreiera poietu prin paduri, m-am fript cu ciorbe de burta, nu, nu ca erau fierbinti, nu, da nu aveau continut, doar o zeama chioara.
    Nu stiu, zau, daca nea Plesu nu ar trebui, mai degraba, sa scrie o carte de bucate, da bucate cu carne, ca tot e mnealui gurmand si arbitru moralizator al elegantei culinare.

    P.S Cu doar citiva ani in urma au venit in Germania monstrii sacrii, Beligan, Dinica, Marin Morar si inca citiva, au dat un recital Dumnezeiesc ca le ierti toate pacatele.

  • No Name / DP

    @neamtu tiganu & InimaRea

    Curios e ca aproape tuturor ne-a zburat gandul la ciorba, cand a fost sa ne gandim locul intelectualului public in actuala politica damboviteana. Nu-i vorba, ca si candidatii de anul asta zici ca s-au vorbit intre ei sa-si serveasca alegatorii doar cu ciorba de burta fara burta si bors de vacuta fara vacuta! Parca n-au niciun chichirez, de tot iti vine sa-i asezonezi, in gand, cu Delikat!

    Cat despre Radu Beligan, si-ar fi castigat un loc in Panteon si numai (ba chiar in primul rand) cu rolul lui Rica Venturiano, din filmul lui Jean Georgescu.

  • No Name / DP

    sa ne gandim la locul…

  • PaduchelePlesuv

    In ultimulsau interviu in care l-am vazut pe Marin Moraru, mi-a placut cum se interpreta acesta pe sine insusi. Nu ma indoiesc si de faptul ca exista destui oameni care il plac pe dl Plesu, in rolul Plesu din teatrul vietii. Insa nu cred ca dl Plesu ar scrie o piesa despre Marin Moraru.
    Citind articolul dvs, mi-au trecut prin minte sumedenie de ganduri. Atatea incat am realizat ca ar trebui sa scriu un comentariu cat articolul, ceea ce ar fi insemnat un consum mare de timp pentru amandoi. Asa ca am abandonat ideea unui comentariu extins si, dupa unul punctual, ma limitez la a va multumi pentru articol. Si pentru raspunsuri.

  • Donkeypapuas

    Andrei Pleşu ar fi avut un un moment magnific de a-şi fi manifestat libertatea de opinie. Ba, dacă stau să mă gândesc mai bine, chiar mai multe! Ar fi avut oportunitatea de a se delimita de CRIMELE Mineriadei. D Să-şi fi dat domnia sa demisia în acel moment şi, astfel, în jurul său să se fi constituit un pol al opoziţiei faţă de fesenismul de iz kaghebist. Dar nu! Andrei Pleşu nu a făcut acest lucru! Nu putea să facî acest lucru de vreme ce -- aşa reiese privind retrospectiv -- el era parte a gangului complotist. Armai fi avut acelaşi prilej şi atunci când, în vremea tovarăşului secretar general nea Nicu, Andrei Pleşu ar fi avut verticalitatea de a-şi refuza gestul trimiterii a DOUĂ scrisori (nu una, cum afirmă cu intenţii de a minimiza actul) pentru REPRIMIREA ÎN PARTID (nu pentru a scăpa de şomaj cum iarăşi acelaşi Pleşu încearcă să inducă în eroare). Dar musca -- după cum spune un proverb -- nu se lasă dusă de la borcanul cu mire. Sau de la c…t, dacă preferaţi cealaltă versiune.

  • Bogdan Cojocaru

    Sa tot mananci la ciorbe de burta sau chateaubriand pe te miri unde si, scobindu-te in masele, sa spui ca Plesu ar trebui mai degraba sa scrie o carte de bucate cu carne e mai degraba, in acest context, nitel obscen decat altcumva.

  • Comparatie care nu Imi starneste apetitul. E vorba de un lucru mai serios si nici unul , nici celalalt (RB si AP) nu merita acest tratament.

  • Nici vorba. Nu de om ul rau vs. om ul bun vorbeste textul meu…

  • Bogdan Cojocaru

    Tocmai, dar nu eu vad lucrurile printr-o grila culinara: ciorbe, supe, delikat. Dar as putea paria ca dl. neamtu tiganu tot “Dumnezeiesc” ar fi spus in fata unei ciorbe de burta bine facuta.

  • Dana (Mara)

    @Neamtu tiganu, asa hitru cum cred ca sinteti sper ca nu va suparati daca va spun ca nu stiu pe unde ati umblat gresit dar ciorba de burta ca in Ardeal cred ca nu se gaseste pe tot mapamondu’. Pina si la “Cantina primariei” din Cluj-Napoca (de linga Taietura Turcului ca-i mai fain amenajata (probabil pe bani europeni de jupin Boc) se maninca o ciorba de burta meseriasa. Daca am reusit sa-i corupem si pe cei din Asia sa fie fani ciorba de burta care-s mai sclifositi, noi ce sa zicem care consideram pita cu untura si ceapa rosie presarata cu nitica boia o delicatese.
    Despre gurmanzi numai bine ca-s oameni buni la suflet.
    Toate bune!

  • Dezideriu Dudas

    Regret ca n-am timp sa-mi mai trag cate-un cap in gura pe-aici, “pe la banditi”, cu forta tinichigeroasa ( newtoniana ) dar acceleratie filozofica ( relativista )…”Dar”-ul face toti banii….in capitalism si toate vorbele in socialism ( din ‘cela “comun” ) ….Desi, pe la noi, par a fi mai multe “vorbe” la “capitalisti” si mai multe “capitaluri” la “socialisti”…

    Nu pot insa sa “ma iert” chiar asa…Apare de mai multe ori numele lui Marin Moraru in balanta Plesu – Beligan. Cred ca trebuie sa precizez un fapt interesant ce poate cantari mult in “balastul de Stanga” a lui Marin Moraru : Prin anul 2004, in precampania electorala, Ion Antonescu, secretar de stat la turism atunci, a plimbat o delegatie de artisti prin Israel. La revenire, conform cutumei, “s-a” organizat un eveniment de omagiere a gestului lui Ion Antonescu iar artistii din sala au vorbit pe rand adresand multumiri lui Ion Antonescu care era undeva pe o scena. Marin Moraru a fost magistral ! Ce tu Caragiale…, l-a depasit pana si pe Mircea Danieliuc in actualitate ! A tinut un discurs ditirambic de omagiere a “marelui om politic Ion Antonescu” , ceva de genul, CA CA EL NU MAI ERA , pastrand insa tot timpul o mina serioasa ca la celebrele congrese PCR ! Sala s-a blocat, la fel mass-media…, care totusi a lasat ca mesajul sa treaca ! De-atunci mi-am zis, “ SI EU SUNT MARIN MORARU “ !

  • InimaRea

    Mi-e drag Marin Moraru -- mai ales în Operațiunea Monstrul, cu Toma Caragiu și Octavian Cotescu -- dar Beligan e din altă ligă: Giugaru, Antoniu, Finteșteanu, Calboreanu, Birlic…
    Caragiu, Moraru, Cotescu, Dem Rădulescu s-au ilustrat doar ca mari comici, nu le-au fost accesibile mari roluri în tragedii. Poate și pentru că nimeni n-a putut prelua bagheta lui Sică Alexandrescu, de pildă. Iar Ciulei, cînd a făcut D’ale carnavalului -- la Bulandra (anii ‘970) a schimbat total percepția asupra lui Carageale, cum o statuaseră monștrii sacri ai generației dramaturgice premergătoare.
    Gafa monumentală a lui Pleșu -- de a-l apostrofa public pe Radu Beligan (nonagenar care trebuia sa-i ceară lui acordul de a participa la o manifestare politică și de a-și exprima alegerea) -- văd că produce efecte din cele mai perverse: se pune-n discuție valoarea artistică a cam ultimelor valori de prim rang ale scenei românești, și se pune (iar!) în funcție de ce-au făcut în ultimii enșpe mii de ani.
    Pleșu dă impresia că a ajuns la așa grad de narcisism și egolatrie încît l-ar trage de mînecă -- poate că și de mustăți -- pe Noica dacă acela ar trăi și-ar îndrăzni a avea altă opțiune politică decît cea agreată de fostul său elev.
    Pleșu cîntă fals -- strident-fals. Te-ntrebi -- perplexat, dată fiind prețuirea de care s-a bucurat din ‘990 încoace -- de unde i se trage. Doar nu mai e în situația dramatică din vremea prigoanei împotriva adepților meditației transcedentale. (În treacăt fie spus, nici acum nu mi-e clar cum de-au putut oameni de calibrul intelectual al lui Pleșu, să participe la prostiile alea. Știu că el a spus că doar o dată ar fi fost -- de curiozitate -- dar, la cum s-a obișnuit să-și rescrie istoria, mi-e că a fost dintre fruntașii mișcării aceleia ciudate.)
    Și nu-i decît o explicație a furiei cu care-l atacă pe Ponta -- de neimaginat la o fire filosofică, altfel mustind de-nțelepciune universală. Pleșu îi e dator lui Băsescu și-i musai a-și plăti acea datorie, c-altfel îi vai și-amar -- poate că mai dihai ca-n dulcea vreme a exilului politic în care-l trimisese Ceaușescu. Un argument ar fi acela că Liiceanu îl sfidează pe Băsescu, susținînd-o pe Macovei; HRP tace chitic, Cărtărescu -- la fel. Doar Pleșu a rămas pe baricadele băsismului.
    În sinea mea, sper să fie vorba de loialitate, chit că a-i fi loial lui Băsescu te-așează lîngă Udrea.

  • Bogdan Cojocaru

    Parerea mea este ca sunteti in eroare. Gestul d-lui Plesu este unul de civism, curaj, decenta. Abia la dl.Plesu acel dixi et salvavi ar capata sens si indreptatire, la dl.Beligan fiind retorica goala buna de gadilat urechile proprii si ale fanilor care fac din arta d-lui Beligan un dumnezeu, un baros cu care dau in cei ce nu se-nchina.

  • mac gregor

    Bun, dar eu nefiind un profesionist al etichetei, intreb niste meseriasi:

    -- In aceasta civilizatiei a optiunii, se poate critica un Adrian Paunescu sa zicem care presteaza un pupat frantuzesc in versuri fundului -- in lipsa altor dosuri comuniste -- domnului Ponta, ca si-asa e dansul “o galaxie romana-n devenire”?

    Cine are dreptul si in ce limite se poate critica legitim intr-o civilizatie a optiunii?

  • InimaRea

    Gentlemen, ‘ai să ne-nțelegem!
    Deplîng epistola lui Pleșu fiindcă-i oțărîtă c-un temei care-mi scapă. Or, nu mă pot plia pe idiosincrasiile d-lui, doar fiindcă-i un fel de guru național -- și-ar trebui să-l ascult cu sfințenie, fără a mă interesa de ascunsele-i motive de a da în stînga și-n dreapta.
    Îmi displace spectacolul pe care-l oferă Beligan, în general. E mult prea bătrîn pentru a mai fi actor de scenă dar nu se lasă. Poate vîrsta să-i fi șubrezit luciditatea cu care așa bine-a reușit în viață, caz în care-i mînat de la spate -- și la propriu -- în diferite ocazii. Al căror ridicol nu-l realizează, din lumea-n care plutește deja complet fericit.
    Așa, cu participarea sa la drăcia de pe Arena Națională -- îi zic așa fiindcă fu un spectacol conceput a l’americaine, și care ieși al dracu de românește, poleit cu ceva atît de scîrbos, că-l voiam uitat pentru totdeauna. Ce să-l fi mînat pe matusalemicul într-o mare de oameni? Fie iluzia unei reprezentații pe o imensă scenă -- și-atunci ar fi putut zice, în loc de ce-a zis, ”E o zi bună pentru a muri”. Fie iluzia importanței cocoșate de respect cocoșat, cu care autoritățile-i mîngîie mult prea longeviva-i vanitate. Fie iluzia politeții obligatorii față de vreun act de bunăvoință al acelorași autorități, la care rămase sensibil deși ce i-ar mai fi trebuit pe lumea asta, unde șederea-i e măsurată-n zile?
    Oricum să fi fost, nu Beligan era de scuturat (quelle idee!) pentru a se fi trezit acolo, ci aceia care l-au adus acolo, dintr-o nemărginită nesimțire propagandistică. Nu Beligan avea nevoia să se pună bine cu Puterea ci Puterea găsea că dădea bine să și-l atîrne pe venerabilul, la cheutoare. Trebuie să te cheme Dragnea, ca să faci asta; și să te, Ponta -- ca s-o accepți. Sau invers, nu contează.
    Așa zic că trebuia privită situația, iar nu ca încă o dovadă de servilism a uitatului de vreme, pe Pămînt. Și tratată c-o resemnată ridicare din umeri: Ce ți-e și cu longevitatea asta! Iar oamenii știu una și bună -- vor o viață cît mai lungă. Și uite ce-ajungi să faci fără ca măcar să mai poți înțelege ce faci! Te-așează-n vitrină oricine te poate ghidona, ca pe-un trofeu împrumutat din muzeul timpului.
    În loc de-așa ceva, Pleșu îl ia la refec pe moș Beligan, ba-l pune la zid -- chiar! Adică, se pune la mintea lui.
    Dacă ăsta-i gest civic, atunci îi așa prăfuit de timpurie dizarmonie interioară, că-l poți primi cu doar strîngere de inimă, mumurînd neliniștit: Cruzime-a vieții, numele ți-e Bătrînețea!

  • Certitudinea mea (singura!) era ca blogul acesta este scris in romaneste. Deci:
    1. Singurul repros adus de mine dlui Plesu era ca, prin scrisoarea adresata dlui Beligan, l-a ajutat. fara sa-si doreasca, pe dl Ponta.
    2. Al doilea repros era adus dlui Voinescu, autor care incearca sa traduca — nu este singurul — din romana in romana scrisoarea dlui Plesu si sa ne explice, in chip ridicol, ca expeditorul nu mai poate de dragul adresantului scrisorii. Si adaugam, daca nu ma insel ca dl Plesu nu e obligat sa-l admire pe dl Beligan, dl Beligan nu e oblogat sa-l admire pe dl Plesu iar noi suntem liberi sa votam cum ne taie capul, chiar daca ii admiram pe amandoi sau doar pe unul dintre ei si, adaug, sa limeri sa nu-I admiram pe niciunul dintre ei.
    3. Civilizatia optiunii este sa putem fi liberi sa alegem orice, fara sa fim luati la refec -- de unii, explicati -- de alti si asa mai departe.
    4. In opinia mea, nu clipul tv al dlui Beligan a facut vizibila peste poate sustinerea acordata dlui Ponta cat scrisoarea dlui Plesu.
    5. Despre vinovatii din trecutul indepartat sau apropiat nu m-am ocupat; tot ce am facut a fost sa spicuiesc din vinovatiile pe care le-au stability altti imediat ce, unora nu le-a placut gestul dlui Beligan, altora -- gestul dlui Plesu.
    6. Iata-ma facand ce nu-mi place: sa traduc din romana in romana

  • Bogdan Cojocaru

    V-am suparat,dar am recunoscut odata ca nu va inteleg tot timpul, deci cer ingaduinta!
    In rest, se pare ca suntem intr-o situatie in care totul concura la alegerea lui Ponta presedinte, orice am face: Plesu il sprijina pe Ponta, DNA il sprijina pe Ponta, serviciile il sprijina, Basescu il sprijina pe Ponta, raul, ramul. Let it be!
    Democratia este libertatea de a ne alege dictatorul pe care il dorim! D-na Mortu, consoarta, este deja prezenta si deja a tapurit ca neromanul Patapievici nu are ce cauta la Brusel.
    Noi ne exersam in civilizatia optiunii( nu fac misto!), ei se exerseaza cum sa ne bage calusul in gura in mod democratic.

  • Donkeypapuas

    Vă rog să-mi spuneţi care este acel “domiciliu forţat” care i-ar fi fost impus lui Pleşu. Vă rog să-mi spuneţi dacă aţi citit umilele scrisori adresate de Pleşu secretarului său general de Partid care-i cuprindeau doleanţele de a fi reprimit în Partidul cu pricina. Şi -- dacă nu mă-nşel -- aveţi cunoştinţă că DUPĂ reprimirea în Partid acelaşi Pleşu (cel cu domiciliul forţat) a făcut încă o raită în putredul occident.

  • PaduchelePlesuv

    Aristotel, permite-mi o interventie mica, mica de tot, ordinea ( in legatura cu linistea, mai ales intre orele 14-17) este o valoare a dreptei. Altfel, inteleg ca eu am fost un om sucit saptamana trecuta, cand am mancat mici (pe care i -am preparat singur) adica am fost de stanga, dar am baut la ei un pahar cu vin (dreapta sadea!).

  • PaduchelePlesuv

    Nu, nu, nu, nu traduceti din romana in romana ci onorabilii comentatori (ma autoclasific ca onorabil si comentator, cu permisiunea dumneavoastra) mai tarcolesc nitel subiectul. Din variate motive: unul, pentru ca sunteti un om subtil si o parte dintre comentatori au o teama sa nu le fi scapat ceva; doi, altii se mai joaca si ei; trei…Eu as adauga trei intrebari “de ce”: de ce dl Plesu a scris o scrisoare dlui Beligan; de ce dl Voinescu a scris o scrisoare explicativa in sustinerea dlui Plesu; de ce redactia evz a decis sa inchida comentariile dlui Voinescu. La ultima ma incumet sa raspund, dl Voinescu primea din ce in ce mai multe comentarii ostile sau dezaprobatoare. In plus, sa remarc faptul ca ati adus in atentie trei personaje din trei generatii diferite, iar intre comportamentele lor generale posibil sa fie o relatie de cauzalitate.

  • N m-ati suparat siapoi cine intelege tot timpul cum si de ce gandeste altfel celalat. Se intampla doar ca sun la si pe ocean si nu prea am timp de corespondenta. Chesti cu HRP la Bruxelles nu o inteleg -- nu sunt la curent. Dar fiind asa de “neroman” n-ar avea voie sa respire nici in propria sa casa. nu? Lume nebuna, nebuna de legat.

  • Clona

    Este uimitor câta elocinta pot risipi intelectualii cu fleacuri (absolute) si inflori(tu)ri (banale). Bunaoara cazul de fata, atata zel si literatura, spre tratarea unui gest si a unei vorbe ale unor altor intelectuali, se irosesc cu aerul ca s-ar dezbate probleme fundamentale. Ce titulatura sforaitoare “Civilizatia optiunii”, de parca intelectualii vorbitori nici n-ar avea alta optiune. Aplombul retoric cu care se plonjeaza in aceste fleacuri, da senzatia ca intelectualii acestia vorbesc “ca si cand”, nerealizand ca, in fapt, sunt prinsi (din orgolii, trufie, frustrarii, plictiseala si lipsa de altceva) in simple simulari ale unor dezbteri serioase purtate ca si cand s-ar discuta pe probleme reale, serioase, grave, de care depide tara, istoria, societatea, progresul… In realitatea acesti intelectuali adora sa traga cu tunurile (din dotare) in vrabia din mana (cioara de pe gard ne fiindu-le in aria de acoperire). Deh, filologi. Pietrele aruncate in balta de catre alti filologi fiindu-le intotdeauna mana cereasca. Rezultatul consta mereu in texte din acestea “apoteotice”. Cititorul naiv isi imagineaza ca astfel de intelectuali ar putea trata cu aceeasi elocinta si subiecte (stiintifice, politice, economice, sociale) serioase, reale si ca prin urmare ar fi (numai) buni de dipotati si/sau ministrii. Unii dintre ei ajung ei insisi sa creda asa ceva.

  • InimaRea

    E păcat că atîta știință a comunicării e risipită.
    Ce dracu’! Ne-ntîlnim, aici, oameni cu bucuria de a vorbi-n toate limbile moderne -- ba chiar și-n ale moarte -- ale Pămîntului, și ce facem? Ne-ncăierăm, ne negăm reciproc. Ca să ce?
    Nu-ntreb de ce. La ce-aș…
    Da’i păcat de Dumnezeu, zău așa!

  • Clona

    Si d-voastra aveti dreptate… Mai ales ca noi n-am tinut sa infieram ci sa constatam. Tonul acestor discutii, anvergura, elanul, importanta pe care (si-)o acorda vorbitorii, felul de a se lua in seama si in serios, toate sunt exagerate intr-o hiperbola colosala in care (aparent) toata lumea se simte bine, toti sunt importanti si competenti… in context, de parca ar fi aevea. N-am zis ca acest gen de visare n-ar avea farmecul såu si/sau c-ar trebui interzis ori combatut. (As zice ba dipotriva. Ar fi ca si cum ai interzice bauturile la chefuri). In afara de simplul si inevitabilul fapt de a ne lua si noi singuri in seama (ca tot omul) am fi vrut in subsidiar sa incurajam spre nitzel realism (luciditate) in practicarea fara limite a retorismului dedicat exclusiv bucuriei de a vorbi. Visator fiind, imi imaginez c-am putea vorbi cu placere si fara a pretinde sau a ne imagina ca vorbim despre altceva ori la alta scara decat aceea la care se intampla sa vorbim. Incaierare? Negare? Nici vorba. Am zis si eu o vorba, n-am dat cu parul. Daca se intampala ca o (astfel de) vorba sa produca efectele lovirii cu parul asta isi are sorginte tot in felul nenatural (nerealist) de raportatre a vorbitorilor tinta fata cu propria oratorie. Ca vorba ‘ceea, soarta unei glume nu depinde de gura care o spune ci de urechea care o asculta. Mi se pare evident ca aveti un auz foarte fin, dar probabil nu atat de fin precum al celor care s-au grabit sa nu reactioneze la mesajul nostru anterior. Zau (tot) asa. 🙂

    In plus incarcatura de agresivitate si negativitate in mesaje nu-i brevetata de noi in comentariile noastre. Nici urma de originalitate in acest sens. Pluteste in aerul certocrat ca un fin praf de pusca. Problema este ca la astfel de petreceri si suete, mai devreme sau mai tarziu, cineva tot se va apuca sa fumeze. Si atunci sa vezi distractie.

  • De azi veti fi scutit sa pierdeti timpul cu noi

  • Bogdan Cojocaru

    “De altfel, aţi văzut ce fel de oameni promovază Traian Băsescu şi ce fel de oameni susţine. Nu pot să nu amintesc de propunerea de a-l decora pe Horia Roman Patapievici.

    O să vă invit să căutaţi pe Internet ce declaraţie a făcut şi ce-a scris despre România şi despre români. O să fie foarte clar de ce noi ne opunem şi ne dorim ca aceşti oameni să nu mai ajungă la Bruxelles şi pe nicăieri, pentru că nu fac decât să-şi denigreze ţara şi să ne facă de râs.

    «Mândri că suntem români» este un mesaj care a pornit practic de la lupta noastră de acolo, de la Bruxelles, împotriva acestor oameni. Fiecare moment în care ei îşi denigrau ţara, în care spuneau că în România este aproape război civil, că nu mai există stat de drept, că în România se fură voturi cu milioanele – toate aceste acuzaţii care nu s-au demonstrat şi care au fost minciuni noi a trebuit să ne ridicăm şi să spunem adevărul şi să ne batem.”

    mai 2014, campania pt europarlamentare

  • Cloana

    Este aceasta o anticipare sau o premeditare? 🙂 Oricum ar fi nu-mi ramane decat sa va multumesc pentru intelegere si confirmare si sa va urez spor si inspiratie in petrecerea timpului liber.

    Noi? Care noi?

  • No Name / DP

    Comentariul dumneavoastra a venit pentru mine ca un dus rece. Nu ca nu mi-as fi administrat si singura, mereu, astfel de dusuri, ori galeti cu gheata, (ca tot suntem in plina nebunie a acestui fel de provocare). Eu insa vad inca jumatatea plina a paharului. E inca foarte bine ca se mai discuta -- aici si-n alte cateva, foarte putine de altfel, locuri -- despre principii, ca despre “dezbateri serioase”, de interes national sau international nici nu poate fi vorba din moment ce INS, sondajele de opinie si exponentii sistemului politic furnizeaza date mai mult sau mai putin falsificate, iar presa centrala (scrisa si audio-vizuala) a incetat de mult sa mai livreze informatie pura, necontaminata politic. Dimpotriva, toate sursele de informare, dupa modelul marilor lanturi de magazine, s-au intrecut in fidelizarea publicului, rasplatindu-i captivitatea benevola cu fel de fel de bonusuri pe gustul fiecarei categorii de “clienti”. Presupun ca toate aceste “amanunte” -- aglomerari, in timp, de mari nereguli peste uriase nereguli, au trecut pe langa dumneavoastra fara sa le sezisati ori fara sa le cantariti la timp gravitatea, din moment ce pare sa va deranjeze atat de mult ceea ce este astazi mai mult un efect.

    Pana la urma, un blog nu este musai un for de dezbateri si nici macar un think thank care sa raspunda la marile probleme ale zilei cu solutii rezonabile, ci mai degraba o resedinta privata cu intrare libera, in care se intind mese pentru mai bogate ori mai sarace banchete intelectuale, a caror reusita nu depinde numai de forta si talentul proprietarului, ci si calitatea convivilor. Iar daca ati fi urmarit mai mult timp acest blog si, aditional, activitatea si scrierile dlui Tudoran, ati fi inteles poate ca aici nu este un loc al cetocratiei, ci, mai degraba, al demontarii mecanismelor si cliseelor ei (atent cultivate prin alte parti!) si al intoarcerii la umilul, banalul common sense.

  • No Name / DP

    …ci si DE calitatea convivilor.
    …un loc al certocratiei…

  • Shadow

    @bogdan_cojocaru:disqus
    neamtu stie cum e cu ciorbele si cu “mancaricile” de acasa. Si nu in ciorba de burta nu se pune delicat ca nu e nevoie.
    referinta sa la dl plesu e legata de placerile absolut lumesti ale acestuia la care adera si neamtul. Referinta sa la dl Beligan e identica, tot “placere lumeasca” doar ca de data asta “teatrala”.
    Cum dvs il gasiti “civic” pe dl Plesu la “trasul de urechi” al dlui Beligan asa si neamtul l-ar gasi “civic” pe dl Plesu la “partajarea” placerilor lumesti pur romanesti din arta culinara.
    Eu gasesc absolut “civic” demersul neamtului.

  • PaduchelePlesuv

    Draga Dana-Mara, era cat pe ce sa ajung sa urasc ciorba de burta dupa o astfel de ciorba facuta la Cluj. Au fiert, ticalosii, ardeiul iute odata cu ciorba, era asa de iute ca mexican sa fi fost si o luai la fuga. Si, dupa cea mai scumpa ciorba de burta din viata mea (am platit-o integral, dar am mancat doar cam o lingura) mi-au zis ca varza a la Cluj e fara smantana. Dar nu a fost singurul drum cu ghinion. Pe 4 aprilie 1981 a dat zapada in Cluj si m-a prins acolo subtirel imbracat. Nu numai asta, dar am facut si o entorsa la piciorul drept datorita unei gropi din statia de troleibuz. Asa ca a trebuit sa -mi torn toata seara bere rece in gheata, la piciorul suferind, in timp ce colegii mei o turnau pe gat. Cu toate acestea, Clujul nu este orasul ghinionului, ci orasul dragostei,am realizat asta in 1985, dar ma sfiesc sa povestesc aici, poate cu alta ocazie. Insa mi-ati adus aminte ca mai am niste burta de vita in congelator, poate saptamana care vine o prepar. Ce zici de o reteta italiana?

  • Marius Mioc

    Papuașule, văd că ai multe de spus despre Andrei Pleșu. Despre Radu Beligan (care n-a fost reprimit în partid ci a fost membru CC al PCR, deputat în MAN) și laudele lui la adresa și a lui Ceaușescu și a lui Iliescu n-ai de spus nimic. Ce ți-e și cu memoria asta selectivă!

  • Ciorbagiu, bre!

    Lasati ca nici cu rolul activistului comunist din MIELUL TURBAT nu ne e rusine: acolo Beli si-a dat toata masura talentului sau angajat in slujba clasei muncitoare.
    Cit despre gand, mie mi-a zburat nu la ciorba de burta sau de potroace, ci… la Ciorbea, avocatul popoului, si la creditele imense contractate de dumnealui in vederea vilei bucurestene. . .

  • Platone Purcaloi

    Pai, in cazul acesta, si tovarasul Nicolae Ceausescu era de dreapta cind, ehehei destupa o sticloanta de Moet & Chandon si, imediat, fara tranzitie lunga, de stinga proletara, cand ii asocia sampaniei niste brinza de burduf agrementata cu ceapa din Valea Neajlovului sfarmata cu pumnu-i cizmareasc. Va reamintesc si deviza votacului stangos din Francia anilor ‘9O: ”Je vote a gauche, mais je baise a droite”, cea a votantului dreptist fiind, hiasmatic vorbind, usor de dedus: ”Je baise a gauche, mais je vote a droite, car je suis adroit!” (Cat priveste mititeii, consumati la Neviorc, in resturante cu specific romanesc,sint de dreapta, caci au miros de specfic national, dar, haliti in pietele/mercatourile italiene ori bucurestene, sint mai degraba populisti. Parerea mea!

  • Donkeypapuas

    Memoria mea îmi reaminteşte de Mineriade, domnule Mioc, şi îmi reaminteşte de un dom’ ministru al Culturii (păpuşoiului?) care ar fi avut oportunitatea (încă una!) să facă un gest de nobleţe şi de demnitate în acel moment în faţa barbariei. L-a ratat cu seninătate! Aşa cum şi dumneavoastră rataţi (încă) o bună ocazie de a nu lua încontinuu apărarea gangsterilor fesenişti sprijiniţi de Moscova.

  • Donkeypapuas

    În rândul criticilor “care şi-au început criticile abia după ce Ion Iliescu a devenit pensionar” intră şi cei ce au luat-o pe coajă la Mineriadă? Dar cei care nu l-au votat NICIODATĂ pe Iliescu, nici măcar în turul doi al alegerilor din 2000? Şi de unde aveţi dumneavoastră certitudinea că Ilici Iliescu a fost CU ADEVĂRAT vioara întâi a dramei româneşti din 1989-1990? Eu tind să cred că alţii erau peştii mai mari care împărţeu cărţile puterii către unii sau alţii, în diversele sectoare -- de la Apărare şi până la Biserică. Iar indicatorul l-a constituit COMPORTAMENTUL avut în faţa barbariei. În cazul lui Pleşu, lipsa actului demisionar în iunie 1990.

WP Admin