≡ Menu

Cine a fost de fapt Vladimir Ulianov

A. începuse un mini-serial pentru o revistă literară, ceva în stilul lui Alexandru Ivasiuc, despre tânărul Marx. Vroia să le dovedească ”troglodiților ăstora că nici marxism nu știu” și că fugeau ca dracu’ de tămâie de ”textele adevărat remarcabile ale tânărului Marx”.

Mă prinde pe picior greșit (adică îndrăgostit lulea) cu primul episod al mini-serialului, text, zicea A.,”cu bătaie lungă, băi ăsta mic.” Citesc și zic că-l recitesc peste noapte și a doua zi îi spun ce cred. A doua zi scriu pe o coală de hârtie câteva cuvinte, împachetez coala, o pun în plic, pun plicul la poștă și plec la mare.

Mă întorc peste o săptămână. Mă sună A. Mai întâi urlă apoi zice: “Băi zurbagiule, hai să tragem un fotbal pe Tineretului, până nu te saltă ăștia și înfunzi, dracu’, pușcăria.”

Mergem, tragem fotbalul, după care bem bere. A. mă întreabă: ”Auzi, băi ăsta micu’? Nu puteai și tu să bați rândul ăla la mașina de scris, te-apucași să mi-l trimiți scris de mână?”

”Păi”, zic eu, ”și dacă-l băteam la mașină, care era diferența?

”Băi, dacă te saltă ăștia, poate găsesc pe cineva, să pună, dracu’, o vorbă bună pe lângă ăia să te bată peste mașina de scris, nu peste mâini până rămâi, dracu’, fără ele. Ha! Ha! Ha!”

Apoi mă întreabă: ”Auzi, băi Dorinache, și care dracu’ e legătura între Marx al meu și Lenin al tău?” ”Păi”, zic eu, ”o să aflăm de la tine la finalul serialului. Ha! Ha! Ha!”

Copertă & Copyright 2012 - ION BARBU

Ce-i scrisesem prietenului meu A.? Iată:

“Vladimir Ulianov a fost un tânăr mediocru, care, neavând talent nici măcar la stalin, s-a apucat de marx și a făcut o carieră strălucită ca lenin.”

Pe Tineretului se juca un fotbal foarte mișto!

(Acest text apare și în revista TIMPUL, Mai 2012)

 

 

P.S.  Primesc de la Alex. Dimitrov fotografia de mai jor însoțită de textul următor:

“Mulțumesc! Pentru mine, Lenin în copilarie era cel mai bun și blând bunic din toată lumea.Îmi plăcea mult să citesc carți despre el. Deci, sistemul lucra foarte eficient și nu făra talent. În adolescență, când cântam la ghitară într-un grup de pop-rock, tot sub Lenin eram. Făceam rock-n-roll cu insigna comsomolistă pe piept. Interesante timpuri! Ce-i drept îl asociam pe Lenin cu Dreptatea. Dar și sistemul actual este departe de a fi Dreptate. Cele bune.”

  • napocitaniu

    dom’ tudoran,

    uite -- vedetzi? -- asta e cusuru’ d-voastra, al ‘telectualilor, vretzi sa va “rupetzi de messe”, vorbitzi in “sharade”, sa va priceapa doar “initziatzii” cu bacaloriatu’ la baza!

    daca pe poiatu’ “a” l’am mai ghicitara, facind uz de linkurile atasate (si de cultula jenerala d’autobaza), p’ailaltzi, cum ar hi maharu’ philosophic elegiac, i’am lasat in ceatza in care i’atzi plasat d-voastra insiva.

    ba mai “palmatzi” si elemente dujmanoase, gen luca pitzu, pe care le toleratzi sa zburde sub pseudonime (aleator schimbate?), sa nu se bucure si populimea d’atingerea cu clasici in viatza.

    nici nu’i drept sa ma lovesc, ca de la pseudonim la pseudonim, fara sa vreu, freza’n freza, cu pseudonimu’ car’ar putea ascunde ditai monstru sacru, zau!

    barim pe d-nii care semneaza cu nume prop’ii si personale stii de un’ sa’i iei (o wiki, ceva…), asa ca potzi sa pastrezi distantza minima obligatorie, lucru ne-valabil in cazu’ anumitor persoane care tind sa se in”stelly”eze p’aci, ca tobosari ai timpurilor noi, nu voi (ca doar “am citit” si noi, cu grele sacrificii materiale, la video, “toba de tinichea” a lu’ schlondorff-grass!)!

  • neamtu tiganu

    Si io am jucat de f-multe ori fotbal pe Tineretului, era una din putinele posibilitati sa joci pe iarba, multe alte terenuri erau pe zgura, zgura ma-sii.
    Da nu prea stiam ce a scris Marx, Engels, Stalin si nici macar Lenin, nu m-a interesat niciodata care-i mai tare.

  • Dar cine n-o fi fost Vladimir Ulianov? “Bomba” trimisa de nemti in trenul blindat pentru a scoate Rusia din razboi prin pornirea “locomotivei istoriei’ (revolutia)… tandrul si jucausul iubit al lui Zinoviev… excursionistul de lux pe bani cu provenienta dubioasa (rapt, in principal)… tatucul revolutiei bolsevice si exportatorul ei… suferindul de lues… si autorul indemnului din lozincile care impodobeau toate salile de clasa din vremea lui Dej: “Invatati, invatati, invatati -- a spus marele Lenin (Lenin fiind, de fapt, un pseudonim inspirat de raul Lena). Dar, mai presus de toate, a fost ceea ce bine ati zis si nu ultimul rand, a fost cum a fost folosit -- pentru a ni se punea batista pe tambal, la seminarii, cu mirobolanta formula: “Dar, Lenin a spus ca… ”
    Iar, pe vemea aia, eu nici fotbal misto nu jucam, (cum, de altfel, nici azi nu joc 🙂 si nici macar masina de scris nu aveam, decat una de imprumut.

  • napocitaniu

    proba de microfon (a se sterge!)

    in definitiv, cine a fost ulianov?

    a existat el in realitate (a se raspunde cit se poate de repede, c’am auzit ca vor “sa’l ingroape” rusii, si ar fi regretabil sa ingroape -- ce ingroapa pisica? -- ceva ce n’a existat!)
    ********
    eu pe “tineretului” n’am jucat folbal, doar am facut, citziva anisori, “ezercitzii la lighean” de canotaj, care n’a ajuns sa fie academic!

    am jucat, in schimb, pe zgura, la giulesti, sub tribunele cu peste oceanic!

    si pe republicii…

  • napocitaniu

    eram curios daca intru iar la “spam”, ca azi noapte!

  • dinu adam

    chiar ca e ok ce i-ai scris lui A. -- pe mine, Lenin m-a lamurit (si iluminat) cind in biblioteca fostului meu diriginte din liceu (profesor de franceza, de altfel) am gasit o carticica, “Malraux par lui-meme”, in care am gasit una din fotografiile preferate ale lui Malraux: il infatisa pe Lenin, dansind in zapada, in ziua in care Puterea Sovietelor depasise cu o zi durata Comunei din Paris. asa mi-am dat seama ca inteleptul Lenin considera revolutia comunista un doi de experiment competitional gen Guiness Book of Records (avant la lettre). cred ca aia a fost cea mai consistenta lectie de ideologie pe care am primit-o in relativ indelungatul meu exercitiu de chiulangiu la invatamintul politic de mai apoi.

  • dinu adam

    * “soi” in loc de “doi”

  • Gheorghe Campeanu

    @ napocitaniu

    Tineretului? Canotaj? Lighean? Cumva in umbra lui nea Viki (Mocsanyi)? Daca da, in ce ani?

    @ Vladimir Ulianov

    Mult iubite tovarase Vladimir Ilici,

    N.E.P.utind sa-mi gasesc linistea din pricina textului de mai sus, eu va rog sa nu puneti la inima gesturi vitriolice ca cel comis de un deviationist fractionist ca cetateanul renegat Dorin Tudoran, si sa ramineti in memoria noastra (a celor ce muncesc) acelasi personaj singular/genial, a carui forta conducatoare sa ne ghideze spre un trecut din ce in ce mai luminos.

  • Şerban Foarţă

    VLADIMIR ILICI OVAŢIONÂND-O
    PE ISADORA IOSIFOVNA DUNCAN
    ÎN BALETUL INTERNAŢIONALA

    Unghiile roşii
    (de oje?);
    velurele roşii
    în loje;
    în sală – gărzi roşii
    и тоже
    la uşă – gărzi roşii;
    iar Ilici,
    preot al roşiei
    bazilici,
    al pururea roşiei
    bazilici,
    al purpurei roşiei
    bazilici,
    visată de barzii
    etilici
    şi de comunarzii
    gentilici,
    grăbind Parusia
    cea roşie,
    ce, iat-o,-n Rusìa
    cea roşie,
    când vin evi idilici
    în roşia
    Rusìe-a lui Ilici
    şi-n roşia
    sa lojă de gală, – din care
    (pentru că dânsul grozav o
    admiră, aude-se, tare
    în sală), un „Bravo,
    Miss Duncan!”

    DUPĂ DMITRI VOLKOGONOV

    – Cât fac 12 × 7, tovarăşe Lenin?…
    Produsul dintre numărul lunilor anului şi numărul
    zilelor săptămânii apasă pe fruntea şi umărul
    marelui Lenin…

    Care, de-atâtea dezbateri în àgora
    şviţeriană şi, după,-n Sovietul
    Suprem, uită, bietul,
    tabla lui Pitagora.

    Vladimir Ilici boleşte
    şi,-n mai puţin de trei ceasuri, nu are
    să rezolve-nmulţirea prin adunare,
    băbeşte:

    12 + 12 = 24,
    24 + 12 = 36…
    Ca s-ajungă,-n sfârşit, după multe grimase
    de elev corigent, la 84, –

    anul lui Orwell & Amalrik,
    acela în care avea să înceapă sfârşitul Fantomei
    ce bântuise un veac şi mai bine, – tot astfel cum Romei
    ceasu-ncepuse să-i sune de când cu invazia lui Alaric.

  • mihai rogobete
  • Ontelus Dan Gabriel

    Avand in vedere ,,Dreptul natiunilor la autodeterminare”, se impun ,,Doua tactici ale social-democratiei in revolutia democratica”: ,,Materialism si empiriocriticism”. Cat despre ,, Revolutia proletara si renegatul Kautsky”,
    ,, Ce-i de facut?” ,, Un pas inainte, doi pasi inapoi”, adica ,,Dezvoltarea capitalismului in Rusia”, respectiv ,,Statul si revolutia”. Astfel, solutia la ,,Comunismul de stanga: o boala infantila” este ,,Imperialismul, cel mai inalt stadiu de dezvoltare a capitalismului”.
    N.B. Titlurile textelor lui V.I.Lenin sunt luate de la adresa http://ro.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Ilici_Lenin

  • Ernestina Sabato

    @Abaddon Exterminatorul
    Dar de Vladimir Ilici Katzov ati auzit?

  • Dorin Tudoran

    @Ernestina Sabato

    “Na-ti-o franta/
    Ka tzi-am dres-o”

    (Din Intzelepciuna Popoarelor Dezrobite sau Foarte-des-Inrobite, vol. II, capitolul Zis si Facut, colectie ingrijita de Ecaterina I-a de Sabatova)

  • neamtu tiganu

    Cum l-am cunoscut pe Ilici..
    Siberia, iarna, vijelie, bate unu in geam, dupa fruntea-nalta, mina dreapta ridicata-n sus, l-am recunoscut, era tov Ilici, deschide, zice, ma urmareste potera.. m-am gindit daca-i deschid e rau, daca nu, e rau, asa ca i-am zis, du-te-n p.. ma-tii.
    1917, decembrie, marea revolutie din octombrie, unu vorbea multimii, dupa fruntea-nalta, mina dreapta ridicata-n sus, l-am recunoscut, era tov Ilici, ma vede, ma-ntreaba, tov. te cunosc de undeva, ma gindesc, daca-i spun da isi aduce aminte, daca-i spun nu si-si aduce totusi aminte, asa ca-i spun du-te-n p… ma-tii.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    In vol. LXIIi al aceluiasi tratat, este mentionata scena sfatului la ceas e taina, pe care Steely Joe l-a oferit (nesolicitat) Nadejdei Konstantinovna Krupskaia. Afland ca dumneaei isi foloseste haloul de vaduva a tovarasului Lenin pentru a interveni in favoarea unor membrii a (si mai) vechii garzi de bolsevici, pe care incerca sa-i sustraga de la programul partidului de sinucideri voluntare, parintele popoarelor a convocat-o in iatacul sau. Imediat dupa sosirea ei, intra dedicatul imblinzitor de contrarevolutionari Felix Edmundovici, care aseaza pe masuta gruzina o tava cu ceai de matraguna si gem de cucuta. Cu un gest de perfect amfitrion, tov. Koba prezenta vizitatoarei optiunile de divertisment: ori te potolesti, ori voi fi silit sa gasesc o alta fosta tovarasa de viata si lupta a marelui Lenin, indicand cu o miscare subtila de ochi si mimica tavita cu tratatzie.

  • Dorin Tudoran

    @napocitaniu

    1. Pe Tineretului, administrator peste “lighean’ si altele, ca sa aiba un loc unde sa doarma, era intr-o vreme si viitorul regizor Constantin Vaeni.

    2. Stiu bine zgura de sub Cod -- pestele Oceanic. Unii spuneau ca era cea mai buna fiindca era “calda”. Legenda era ca mecanicii de locomotiva aruncau zgura taman acolo, ca si cum alta treab nu aveau…

  • neamtu tiganu

    Hai ca v-am taiat, io am jucat si pa 23 August, pa zgura, eram condusi cu 5-0, eu jucam de obicei libero, da m-am enervat, am plecat lansat de la mijlocu terenului, am ajuns doar eu si portaru pe la 16m, a venit unu din spate si m-a secerat, fractura dubla de mina, plus mii se pietricele de zgura intrate-n piele. Cabinetu medical nu avea nici macar aspirine.
    Am jucat si pa terenu mutilor, era o echipa formata numa din surdo-muti, nu jucau rau, da dadeau la oase de nu se auzea.. era in spatele Casei Scinteii, ziaristii trebe sa stie, Lenin arata in fata si stadionu era in spate, terenu era ceva mai mic decit cel reglementar.
    La pestele oceanic nu am jucat niciodata, eram baiat fin si nu ma amestecam cu proletii!

  • Sogorul lui Papini jr

    @GOG
    De fapt cine fu Vladimir Ulianov? In romanul tatalui sogorului meu, in GOG, transpus si pre valahie prin Anii Treizeci, e descris drept… “un mongoloid chel”. Nici nu e gresit din punct de vedere biografic, unul din bunicii lui Lenin fiind calmuc pe bune. Din pacate, majoritatea covirsitoare a posesorilor de exemplare din opul papinian s-or vazut nevoiti, dupa 1948, sa smulga din carte paginile buclucase. Dar, din fericire, cei de le cetisera au povestit mai junilor si, uite-asa, aflam si eu ( chiar din gura unui fost director de liceu gura-humorean, Nicolae Popescu, absolvent de universitate ceranuteana), cu mult inainte de a pescui intr-un anticariat varianta infrantuzita a divinului capodop.

  • Serioja Ptiulenin

    @Gheorghe Campeanu
    In filmul de limba engleza pe care ni-l recomanda noua, mai sus, Don Miguel de Rogobete y Drobeta, ai o scena unde Koba, also known as Stalin. o chiar ”pizduieste” pe Nadejda Krupskaia (imediat dupa moartea lui Ilici): e adevarat, in limba rusa, unde termenul designator al fofoloancei acelasi iaste ca-n romana sau poloneza.

  • Dorin Tudoran

    @sogorul lui Papini jr

    Iata ce primim din Grossman:

    “Una dintre memorialiste descrie cum, in Elvetia, a mers odata in munti intr-o plimbare duminicala cu Vladimir Ilici. Dupa ce au ajuns pe creasta, gafaind din pricina urcusului abrupt, s-au asezat pe o piatra. Parea ca privirile lui Vladimir Ilici sorb cu nesat fiecare amanunt al frumusetii alpine. Tanara femeie isi imagineaza ce poezie umple sufletul lui Vladimir Ilici. Pe neasteptate insa, acesta ofta si spuse: “Oh, mare rau ne fac mensevicii astia!”

  • Dorin Tudoran

    @Serioja Ptiulenin

    Ptiu, drace!

  • Cinefil

    @ Toate + toti
    De ce mergeau tinerii nostri, cu nesatiu (dar perechi), sa vada filmul LENIN IN POLONIA? Intrebarea mea e retorica, desigur. S-ar putea totusi raspunde usor decalat. Asa: Nu fiindca era pelicula in cestiune ”sculativa” cit… INTERNATIONALA, ci pentru ca, in comunismul ceausiu, erau mai ieftine doua belete de cinema decit o camera de hotel, iar sala, cufundata in intuneric si aproape goala de adulti, se dovedea hiperpropica, ea, zbenguielilor juisatorii si altor colaborari orizontale.

  • Dorin Tudoran

    @neamtu tiganu

    E nevoie de o contra tare. Nu vorbesc de Contra acela, de la Timisoara:

    Am jucat pe 23 August, Republicii (fost ANEF), Dinamo, Rapid, Steaua si Progresul -- in Bucuresti.
    In tara -- pe stadioanele Universitatii Cluj, Petrolului Ploiesti, Politehnicii Iasi, Steagului Rosu Brasov, al Farului Constanta si la Pitesti.

    Stiu terenul numit ” al mutilor” de la 23 August. Cred ca era “23 August VI”. In spatele lui, peste gard ,era o scoala de nevazatori. Vorbesc serios. O ruda a mea preda acolo limba romana.

    Stiu foarte bine stadionul din spatele Casei Scanteii. Cand se strangea lotul national de juniori, acela era unul dintre terenurile unde se facea pregatirea. Acolo l-am intalnit prima oara pe Cornel Dinu. Era proaspat adus in lotul national UEFA al carui capitan era, daca nu ma insel, Pop, viitor jucator la Rapid Bucuresti.

    Si, domn’ neamtzu, aveam o boala imensa pe aia de cotonogeau; ca si azi.

    Hai, ca vine dezastrul F.C.Barcelona-Chelsea.

  • Dorin Tudoran
  • Dorin Tudoran

    @Serioja Ptiulenin

    O carte excelenta despre Koba este aceasta -- http://www.amazon.com/Koba-Dread-Martin-Amis/dp/0786868767

  • lucid

    Cred ca sunt singurul de pe aici CARE L-AM VAZUT PE LENIN. Chiar de la prima mea vizita la Moscova m-am dus la mauzoleu. Atmosfera, evident, de cavou -- se mergea in pasi mici si rari intr-o tacere lugubra. Eu cum am intrat, n-am vazut cele cateva scari coboratoare si era sa cad, dar m-a prins de bratz soldatul -- altfel stana de piatra -- de langa usa care mi-a facut apoi semn energic de pastrare a tacerii absolute. O singura data l-am vazut -- atunci -- dar imi mai revine in cosmaruri si azi: chipul de culoarea cerii, parul incredibil de rosu -- morcoveatza, ce mai -, un costum bleumarin si cravata albastra cu buline albe. L-am vazut si pe Dimitrov la Sofia (mausoleul era in fatza palatului regal si a fost total demolat in anii 90), dar era parca mai “uman”.
    Maeste Foartza, chapeau mai ales pentru poezia iubirii pe poante a lui Esenin. Daca intr-adevar a vazut-o, Lenin nu putea sa o faca decat la teatrul Marinski din Petrograd, mult mai elegant si de mai mult bun gust decat Bolshoi-ul -- hambar urias in rosu, unde venea Stalin pentru Ulanova. Marinski, care este (sper si acum) in albastru, a fost frecventat din motive tot de balerine de Kirov, Koba nu i-a calcat pragul. Si apropos de poezie, “Parusia rosie” m-a dat gata -- comunismul ca mistica a Celei de-a doua Veniri (dupa Comuna ucigasa de preotzi care a “produs” totusi Sacre Coeur-ul).
    Imi permit si o recomandare: “Stalin cel Bun” al lui Viktor Erofeev -- memoriile fiului adjunctului lui Molotov. E acolo o scena formidabila: sotzia lui Molotov, Polina Perlmutter-Jemciugova e arestata pentru legaturi sioniste -- avusese, la ordin, discutzii in timpul WW2 inclusiv cu Golda Meir. Molotov are curajul sa-i ceara lui Koba explicatzii. Koba surade pe sub mustatza si spune: “Vyachi (diminutivul de la Veaceslav), la noi NU SE ARESTEAZA FARA MOTIV”. Cinism de inalta clasa.

  • Istrati Perlmutter

    “Invatati, invatati, invatati!” a spus Lenin (pe cind rasfoia carnetul de note al fostului elev + seminarist gruzin, pre numele sau real Djugasvili, also known as Koba and Stalin) _

  • Litvinov

    @IRONIA SORTII
    Din pielea lui Molotov//Faceati cizme la Brasov?//Iar din pielea lui Stalin//Faceati cizme la Berlin?// Altminteri, vai, s-a TIMPLAt://Brasovu-ati stalinizat //Rarind arbori de pe munte//Ca sa iasa Koba-n frunte…

  • Accoce & Rentchnick

    @ALL
    Ati uitat de noi si de CES MALADES QUI NOUS GOUVERNENT, ingratilor! Macar ca, in cartile noastre, ne-am ocupat profesionist de bolile lui Vladimir Ulianov (cel ce s-a izbit de Stalin, l-a tocit pe Marx si a ajuns ditamai Lenin), neomitindu-l, pina la urma, nici pe ”Traiasca Tovarasul Nicolae Ceausescu in frunte cu Tovarasa Elena Ceausescu!” Chiar si sectia romana de la Radio Free Europe ne-a popularizat-o, ba a luat si un interviu unuia din noi doi (dar nu va spunem caruia).

  • Amatorul de istoriete

    @Gheorghe Campeanu
    In versiunea glanata de mandea pe o miriste textuala hexagonala, Koba o apostrofeaza astfel pe Krupskaia: “Nadejda, de nu te potolesti (si continui sa uneltesti cu Trotki, Zinoviev & Kamenev), o numim pe alta vaduva lui Lenin!” (Si se referea direct la nu mai stiu ce actrita ori balerina, Artiskina sau asa ceva.)

  • Gigi Intertextualistu

    @Istrati Perlmutter
    FAMILIA PERLMUTTER o scrie Panait Istrati in colaborare cu cine?

  • Dorin Tudoran

    @Accoce & Rentchnick

    Nimic nu se uita, totul se transforma!

  • Gheorghe Campeanu

    Iata evaluarea data in 1919 “internationalismului” parintelui revolutiei Ruse intr-o alocutiune a lui Sir Winston Churchill:
    “Lenin was sent into Russia by the Germans in the same way that you might send a phial containing a culture of typhoid or cholera to be poured into the water supply of a great city, and it worked with amazing accuracy.”(as cited in Churchill by Himself (2008), Ed. Langworth, PublicAffairs, p. 355)

  • Gheorghe Campeanu

    @ Amatorul de istoriete

    Miriste textuala hexagonala, octogonala sau trapezoidala, eu va multumesc. Dvs. flositi semnul de citat, pe care eu l-am evitat cu obstinatie. Nu cred ca reprosul blajin al tov. Stalin era legat de complotiri ale Nadejdei cu [Trotzki et al], ci mai degraba de ei de a-i dejuca planurile de renovare. Ce ramine cu siguranta este acel inegalabil penchant al lui Iosif Vissarionovici pentru metafora de dimensiuni monumentale. Cote-ul de science fiction lugubru este perfect prins in interview-ul luat lui Stalin de un clasic al genului (H.G. Wells) in iulie 1934 (de data asta citez):

    “STALIN: ……… The transformation of the world is a great, complicated and painful process. For this great task a great class is required. Big ships go on long voyages.

    WELLS: Yes, but for long voyages a captain and a navigator are required.

    STALIN: That is true; but what is first required for a long voyage is a big ship. What is a navigator without a ship? An idle man.

    WELLS: The big ship is humanity, not a class.

    STALIN: You, Mr. Wells, evidently start out with the assumption that all men are good. I, however, do not forget that there are many wicked men. I do not believe in the goodness of the bourgeoisie.”

    [New York, New Century Publishers, September 1937; reprinted October 1950. Joseph Stalin and H. G. Wells, Marxism VS. Liberalism: An Interview.]

  • gellu dorian

    Vladimir Ulianov a devenit, din păcate Lenin, care a fost unul din cei mai mari criminali ai secolului XX: numai într-o zi a ucis 20.000 de călugări, ca să nu mai vorbim de efectele devastatoare ale doctrinei lui, care i-a adus la putere pe bolşevici. Este tot dreptul lui Alex. Dimitrov să scrie şi să aibă dubioasa nostalgie faţă de marele criminal -- în R. Moldova, la cîţiva kilometri de Prut, la Râşcani, statuia din granit roşu a lui Lenin încă stă sfidătoare cu faţa săre apus! -, însă cei care au suferit, nu numai ruşii, ci şi alte popoare din Europa (ca să ne limităm numai la acest spaţiu), n-au nicio vină că deasupra lor, din cînd în cînd, se înalţă cîte un dezaxat, care lasă impresia că seamănă cu bunicul care împarte dreptate -- s-a văzut ce Dreptate a împărţit Lenin. Ca şi lemnele, nostalgici sunt de diverse esenţe, cum de altfel şi limba de lemn, de asemenea, este şi ea de diverse nuanţe şi esenţe!

  • Klo-klo

    Intr-un roman inca nepublicat al cineastului Dan Teodor-Alexe (dar trimis clandestin, inainte de 1989, scriitorului francez Pierre Klossowski), cutare locotenent tanchist sovietic, eliberator gorbacevist al Romaniei de Ceausescul refuznic la perestroika si glasnosti, are, noapte de noapte, un vis cosmaresc: se face ca vrea sa rastoarne mumia lui Ilici de la Kremlin in scopuri poponautice, dar niciodata nu izbuteste, trezindu-se asudat + spaimit ca ar fi putut vorbi in somn, iar nevasta, aflindu-i secretetul, l-ar turna la KGB, ca sa ia, acest organ represiv, masuri si greutati impotriva gheului fantasmator…

  • Bardul de la Dabuleni

    @Klo-Klo
    Of, of, Oulianoff,//Minca-te-ar Serban Cionoff,//C-ai umblat prin relief//Cu Grisha Zinovieff//Ce iti masa prin batist//Koorul cel hipermarxist//De afla chiar Krupskaia//Si tare se mania//C-ai pidosnice moravuri// Ci nu bolsevice praguri,//Riscand sa te dea-n urzice//Pizmasii tai mensevici!…

  • Nicolae Prelipceanu

    Isadora aia, n-o fi cumva Isadora Sergheevna Duncan?

  • De ce Koba?

    (To Whom It May Concern)

    De fapt, mama lui Stalin, Keke Geladze, i se adresa fiului cu apelativul Soso sau Soselo. Treptat, prietenii lui Iosif Iosif Vissarionovici Djugavili au inceput sa inlocuiasca numele de Soso cu cel de Koba, fapt ce il umplea de incantare pe Stalin. O vreme, cele doua cognomene au mers impreuna, despre Stalin vorbindu-se, chiar si in unele documente ale Politiei, ce despre Soso -- Koba sau Koba (Soso). De unde Soso, poate ca numai Ekaterina Geladze a stiut-o vreodata, dar supranumele de KOBA ne spune Miklós Kun, in “Stalin: Un Unkown Portrait”, si de unde vine si cum si l-a asumat chiar Iosif Vissarionovici. Koba a fost numele unui erou romantic, protagonist al romanului “Paricidul ” (aka “Nunu”) al scriitorului georgian Aleksandr Kazbegi, care l-a fascinat pe adolescentul Soselo. Nu am citit cartea lui A.K. dar, ne spune M.Kun, ea e construita cap-coada din clisee in alb si negru, Koba intruchipand un fel de super-hero, patriot profund, luptator neintrecut, deplin devotat cauzei si tovarasilor sai si -- cum altfel? -- vesnic invingator. Stalin s-a proiectat in acest erou si se zice ca i se lumina fata de placere ori de cate ori i se spunea Koba. In realiate, (prin evitarea confruntarilor directe si nefiindu-le loial tovarasilor de lupta), I.V. Stalin s-a manifestat exact invers decat eroul adolescentei lui.

    file:///C:/Documents%20and%20Settings/user/Desktop/books.htm

  • mihai rogobete

    Hait, m-a deconspirat Cajvanul !

  • Cat despre asa-zisa homosexualitate a lui Lenin, idee pusa in circulatie, se pare, exclusiv pe baza unei facaturi a presei de la Sofia ori numai a suratei ei de la Bucuresti, nimic nu a confirmat-o inca, mai credibile parand insa rumorile privind relatia pasionala Lenin -- Inessa Armand.

  • Cat despre asa-zisa homosexualitate a lui Lenin, idee pusa in circulatie, se pare, exclusiv pe baza unei facaturi a presei de la Sofia ori numai a suratei ei de la Bucuresti, mai credibile par rumorile privind relatia pasionala Lenin -- Inessa Armand.
    Adica, marea dezvaluire despre Lenin -- the gay, nu e (pana la o eventuala proba contrarie) decat o cacealma.

  • Dorin Tudoran

    @Gellu Dorian

    Alex. Dimitrov nu arer nici o nostalgie fata de Lenin!?! Ce spune textul sau este foarte adevarat: ca la o anumita varsta, indocrinarea prin povesti, istorioare, filmulete etc. a lucrat foarte eficient.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Lenin sand his alleged alternative lifestyle

    Nu inteleg in ce fel ar fi relevanta informatia. Daca mult iubiltu tov. Vladimir Ilici era homosexual, bisexual, heterosexual, metrosexual, crede cineva ca performanta lui de carmaci al marelui vapor bolsevic ar fi fost alta? Eu ma indoiesc.

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu

    Aveti dreptate -- acest gen de informatie este irelevant. Se intampla ca, despre conducatori “neperformanti” — fie ei conducatori auto, fie ei conducatori de stat si de partid — sa se spuna: “Conduce cu c…”.
    Probabil vorba vrea sa spuna ca asemenea lideri rastoarna totul cu capul in jos pentru a multumi o doctrina ori alta…

  • Ref: Lenin and his alleged alternative lifestyle

    Bineinteles ca orientarea sexuala a lui Lenin nu ar fi avut absolut nicio influenta asupra stilului lui de leadership, cum nici eventualele lui legaturi adulterine n-ar fi avut, dar cand spui “Lenin” ti se aduna din ungherele memoriei fel de fel de informatii mai mult sau mai putin relevante, mai mult sau putin acurate (ca si atunci cand spui -- mutatis mutandis -- Edgar Hoover, de exemplu). Si, mai ales, asa e, sunt suficiente tushele verificate istoric pentru a raspunde la intrebarea “cine a fost Lenin”, dar alunecare mintii spre un fel de “expresionism” e mai greu de oprit… 🙂

  • Şerban Foarţă

    Domnului Lucid

    Mulţumiri pentru aprecieri si admiraţie pentru erudiţie.

    Povestea cu Miss Duncan şi Ilici e reală: am citit-o, mai acum treizeci de ani, într-un “Secolul 20”.

    Cum să nu aplaude kominternistul Lenin un monstru sacru, ca excentrica faimoasă balerină, dansând pe muzica “Internaţionalei”?!

    Încă o dată, multe mulţumiri!

  • Şerban Foarţă

    Domnule Nicolae Prelipceanu, pe tata lu Isadora aia îl chema J o s e p h .

  • Il Conducente & L’Autista

    @Dorin Tudoran @ Gheorghe Campeanu
    Erea unul, in comuna rurbana Aroneanu, care nu numai credea, dar si spunea raspicat cui vroia sa-l asculte, ca Tov Ceau conduce cu koorul. Client familiar al Sexkooristilor bahluvieni, ce bateau in el ca-n hotii de cai. Il chema Hardon si era tractorist de meserie, nitelus zarghit (dar de buna crednta). De saga lui s-a ocupat, in scris, Dan Petrescu, inainte de 1989 fireste. Intr-o zi vine cu treburi prin targ, trece pe la DP si-i spune acestuia, cu un aer triumfator, ca si-a procurat un portret al Geniului Carpatin si l-a tintuit in peretele stradal al case sale satesti, invers insa, cu zgaibaracele in sus si bostanul in jos. ”De ce?’ il intreba amfitrionul. ”Ca sa-i revina mintile in cap nebunului!” raspundea, sigur pe sine, indimenticabilul Hardon, clientul familiar al cui ziseram adineaori.

  • Dorin Tudoran

    @Conducente & L’Autista

    Dan al nostru are multi nebuni pe… suflet. Ma intreb cine si cum l-ar putea scoate din hibernarea in care s-a refugiat.

  • Quiz

    @Serban Foarta
    “Partidul si Lenin: frati gemeni.//Istoria muma-i socoate asemeni.” Cfr. PARTIIA I LENIN, BLIZNITZI BRATIIA://MI GAVARIM LENIN, PADRAZUMIVAIEM PARTIIA,//MI GAVARIM PARTIIA, PADRAZUMAVAIEM LENIN.

  • Dorin Tudoran

    @Quiz

    M-am prins: zici roman, zici munca.

  • Umbertoecologul

    @Serban Foarta
    Vedeti, stimate domn si ulianovolog, pe Gogea’s Blog, RAPORTUL PENTRU CAPITALA SECRETA, textula cvasiborgesiana a lui Ion Muresan dintr-o carte scoasa in 1998, la Aletheia, unde numitii L. Utip si F.Nabres, entitati oarecum fictionale (dar nu suficient), ne trimit, cu ochiul, cu mina si mai ales cu numele, semn incoace.

  • Quiz

    @Dorin Tudoran
    “Munca l-a facut pe om”, dar nici lenea nu i-a venit de hac Romanului. Poate -- cine stie? -- muncile, improbabile (dar nu imposibile), ale Iadului…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Ciuk & Ghek

    Si nu i-au gasit ophtalmoxii de la departamentul de lacatusrie leac acelui tractorist excentric? Nu de alta, dar fara asistenta medicorepresiva omul ar fi incercat sa are cerul la urmatoarea campanie agricola.

  • Lolek + Bolek

    @Gheorghe Campeanu
    Nu mai stim ce i s-a intimplat zarghitului Hardon, CONDUCTEUR DE TRACTEUR A SES HEURES, dupa belirea cu mare tam-tam a CONDUCATORULUI SUPREM si a consoartei sale cu teasta vulturie. Nici despre Fratele Filip nu avem vesti proaspete. Acesta din urma, penticostal militant (si tatane de multi copii), cerca, fara prea mare spor, sa intromita Biblii in RSS Moldova, prin punctul de frontiera Ungheni, facind apel, in acest evanghelic scop, la diversi CONDUCTEURS DE LOCOMOTIVES, TRES SOVIETIQUES, EUX. Urmau arestarile, bataile la Sexcooritate, amenintarile. De fiecare data -- insa -- Fratele Filip, cum prindea un moment propic, se aseza in genunchi si incepea sa se roage cu voace tare, si lacrimi in ochi, pentru anchetatorii sai ( foarte derutati de gest) + a lor mantuire: “Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!” AND SO ON. Si ce credeti ca a urmat? Preainaltul pare sa-l fi ascultat, ca, uite, batausilor din stirpea blestemata a lui Plesita sau Enoiu de la Interne nu li s-a intimplat, lor personal cel putin, ninica. Li s-a mai sinucis cite un puradel, dar cu asta ne indepartam periculosamente de subiectul ulianovic.

  • napocitaniu

    @dom’ Gheorghe Campeanu,

    nici vorba, pen’ ca, fi’nd obisnuit de mic “fara cirmaci”, n’am reusit sa trec dincolo de pragu’ junioratului, ceea ce mi se ‘ntimpla, din pacate/din fericire, pina’n ziua de azi, si’n privintza cirmaciului si a junioratului!

    la multzi ani!

  • Ceva se întâmplă în Bucureşti… în dauna fiilor spirituali ai lui Ulianov, între care, la loc de frunte, se află ŞparliCiricli
    http://bursaneagraagandirii.blogspot.com/2012/04/campania-lui-nicusor-dan-un-moment.html

  • Dorin Tudoran

    @napocitaniu

    tine-o asha, domn’ nikule, caci — crezi ori ba — sperantza e tot in noi, echipa de “old boys”.
    cum taman vazusi, boii tineri (Real Madrid) in loc sa bata si la Munchen si la Madrid, vad finala la televizor cu Mos Ruben in rolul principal. Baca Bayern ar avea curaj sa nu-l foloseasca pe acel Malai Mare (Mario Gomez) si sa-l vanda unei firme de marketing care sa-i puna poza pe cutii de sampoane, tuburi de pasta de dinti si geluri de par pentru Cristi Ronaldo etc., nemtii chiar pot castiga, desi au cea mai proasta echipa din ultimii trei ani…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Gherasim & Mumu

    Precum intelept atentionati, intradevar o volta centripeta de la sujet si peregrinarile de loisir ale Marelui Ninel intre materialism si empiriocriticism. Quand même, marturisesc ca eram dornic sa aflu cum a evoluat lunaticul tractorist dadaist. Pacat ca i-ati pierdut urma.

    Cit despre schita de portret a vinovatului ingenunchiat, it made my day! Multumesc. Eu unul il absolv pentru propasirea post-Restauratie a lui Pleschenoiu. Nici rugile Sf. Sebastian nu ar fi clintit balanta hikleana a istoriei in defavoarea nepotilor lui Pantiusha.

  • Gheorghe Campeanu

    @ napocitaniu

    Sovaielile astea ale soartei sint desigur sansa noastra suprema. Ca de la junior la Jr., destinele par sa se contopeasca. Tot far’de carmaci (dublu-skif) ne-am ‘ratat’ si noi, caci pe linga faptul ca nu ma ajuta fizicul chiar asa (nu eram Patzaichin), mi-a si defectat partenerul din fata, intr-o tara nevecina si neprietena.
    Eu va doresc sa ramineti de’a pururi un junioe etern

  • @Umbertoecologul
    Munca l-a facut pe om sa pretuiasca jocul si chiar joaca.
    Buna, buna, buna darea aceea de seama despre CAPITALA SECRETA. Pacat, mare pacat ca n-a facut valuri din ’98 pana azi!

  • napocitaniu

    @dom’ tuoran,

    eu (din considerente evidente) nu “le am” decit cu “realu” din giulesti (platonic, de cind “galeria lu’ rapid n’a fost membra de partid” a ajuns sa sustzina echipa cofetarului copos), granzii intergalactici lasindu’ma rece

  • Dorin Tudoran

    @Georgescu Octavian

    Nu cred ca profesorii-propagandisti, in frunte cu dl Tismaneanu, vor accepta o asemenea schimbare de paradigma, caci ei sunt deja trasi pe calapodul: TOTUL sau TOTUL. A pierde controlul nu intra in calculele lor: de la locale la prezidentiale si invers.

  • Cu Nicuşor Dan cred că intră în scena politică “România care se lasă gândită” -- vă aduceţi aminte de:
    http://www.dorintudoran.com/2012/01/18/romania-de-la-zero/
    … nu chiar de la zero.

WP Admin