≡ Menu

Certocrația

România anului 2009 a pierdut multe trenuri. În schimb, s-a procopsit cu o nouă clasă. Ce zic eu clasă, über-clasă: certocrația. Membrii ei transcend interesele de grup, partidele politice istorice ori anistorice, apartenențele sociale și profesionale, barierele etnice și disponibilitățile oricărui creuzet cultural imaginabil.

Certocrații s-au impus pretutindeni: de la viața politică la manageriat electoral, de la gazeta de hârtie la blogosferă, de la metropola rustică la cătunul cosmopolit, de la românimea din țară la românașul din diasporă. Ei, certocrații, sunt atât de răspândiți și bine asimilați de orice context, încât au devenit singurii extratereștri considerați băștinași.

Certocrații sunt plămădiți din cele mai încăpățânate certitudini, sunt imuni la dileme, inspiră încredere totală și transpiră verdicte definitive. În urma lor se aliniază, permanent, noi inițiați care nu cunosc gustul amărui al cântăririi faptelor, fiindcă ei ronțăie doar dulceața faptului în stare pură.

Multe și însemnate sunt succesele pe care le-au realizat în acest an istoric certocrații români, dar nici unul nu se compară cu meritul de a fi simplificat efortul epistemologic național: cunoașterea a devenit ceva ”de la sine înțeles” și prin ea certocrații ne-au vindecat pentru totdeauna de păguboasa prezumție de nevinovăție.

Odată asimilată la scară națională, prezumția de vinovăție a pus în șomaj regește retribuit cohorte de profesioniști – de la avocați la judecători, de la medici legiști la editori de film, de la sociologi la psihologi, de la turnători la turnați.

Certocrații au revoluționat din temelii mai ales felul în care ne definim. În acest an, nici candidații, nici suporterii lor nu ne-au spus cine și cum sunt ei, ci ne-au dat detalii amețitoare doar despre cine și cum sunt ceilalți: Jean ne-a spus că Nelu e un porc, iar Nelu a răspuns, punctual, că bou fiind, Jean nu trebuie să fie și porc.

În acest context de totală transparență și responsabilitate ireproșabilă, alegerea a devenit floare la ureche pentru votanți. Ei și-au folosit buletinele de vot spre a nega existența celorlalți, fiindcă despre cine și cum sunt ei înșiși oricum nu mai au nici măcar amintiri foarte vagi.

Certocrația românească este o teocrație lipsită de orice dumnezeu iar certocratul român se recomandă drept cel mai credincios dintre toți agnosticii lumii. Într-o bună zi, s-ar putea să înțelegem că opera de căpătâi a certocrației românești este întemeierea unui popor de ceilalţi.

  • Bine ai revenit in blogland, frate Dorin! Si drum lung, de buna seama!

  • Nea Dorine, tare ma bucur. Nu prea voi comenta da voi citi cu placere si interes. Daca ai nevoie de cineva care sa-mprastie maidanezii, voi fi la datorie!

  • Dorin Tudoran

    @liviu antonesei

    multam, maitre!

  • Dorin Tudoran

    @neamtu tiganu

    multam. nici o grija, ma apara politia comunitara.

  • “Certocrații sunt plămădiți din cele mai încăpățânate certitudini, sunt imuni la dileme, inspiră încredere totală și transpiră verdicte definitive.”

    De fapt “certocratii” sunt cele mai mediocre creaturi (asta ca sa nu spun mai rau). Insa nu asta este raul cel mare in romania. Ci faptul ca un om este apreciat functie de apartenenta la haita (uups trebuia sa zic partide).

    daca esti in partidul care trebuie si fan al unei flacari de o anumita culoare atunci esti cel mai destept curat si imaculat. daca nu esti …..(si aici probabil ca ati auzit suficient de multe asa ca ma abtin).

  • Inima-Rea

    Mă bucur că aţi depăşit greaţa, d-le Tudoran.
    Certocraţii dv m-au dus la ideea că românii au renunţat la a mai bea apă, cum se bea de cînd lumea -- cu palma făcută căuş, cu cana, cu gura la ţuţuroi; de pe oriunde curgea apa -- de la robinet ori din inima muntelui. Că, azi, se-ncolonează dinaintea a 3-4 imense butoaie cu apă “aghesmuită”, într-un soi de bobotează păgînă.
    Pentru un popor atît de ortodox, apostazia-i strecurată prin site bărboase, atămîiate, fluturînd litaniile dintotdeauna.
    Iar certocraţii dv sînt ţîrcovnicii noii credinţe.

  • marianacodrut

    Fain concept! Sigur va prinde!
    Ma bucur sa te citesc, Dorin. Si felicitari pentru premiul de la Botosani!

  • Florin Iaru

    Ura, avem de citit.
    Bine-ai revenit!
    Din păcate, şi eu sînt, în 90% din cazuri, certocrat. Adică: nu-i dau nici o şansă lui Geoană şi nici o bună intenţie lui Băsescu, nici o circumstanţă atenuantă lui Iliescu, nici o prezumţie de nevinovăţie lui TRU.
    Am cîrduri întregi de cetăţeni care-mi inspiră certitudini înspăimîntătoare. Ce mă fac? Unde-i bunul creştin din mine?

  • az

    cred că şi eu sînt un certocrat, dacă mă gîndesc un pic, pentru că mi se pare că bîntuie un iz fenomenologic în “specia” identificată; sau măcar uneori, nu mai ştiu cînd.
    dvs.?

  • victor L

    Bun venit.

  • Dorin Tudoran

    Multam, Mariana! Te citesc cu placere si una di fotografiile tale cu studentii mi-a reamintit o vizitata de demult la Iasi. Numai bine.

  • Dorin Tudoran

    Acolo unde a fost tot timpul. Bunul crestin nu migreaza precum pasarile calatoare in functie de schimbari climato-electorale.

    Problema este de ce natura sunt certitudinile noaste si cum le administram. Ce-ar fi sa propui un curs de Administrarea Certitudinilor la o universitate din Bucuresti sau chiar la Academia Catzavencu? Numai bine.

  • Dorin Tudoran

    Multumesc.

  • Dorin Tudoran

    Incolonarea nu a dus mai niciodata la nimic bun… Cele bune.

  • Dorin Tudoran

    Am scris de mai multe ori despre “traitul in haita”. Cu ani in urma, am scris chiar un mini-serial intitulat, parca, Haita.

    Mai am urmele unor muscaturi la glezne, dar haita-i haita, nu? Cu asta se ocupa: maraie, musca, se incoloneaza, se organizeaza apoi pe flancuri ori gramezi, ataca, se linge pe bot de placere si o ia de la capat.

    Sanatate.

  • Dorin Tudoran

    intr-o masura ori alta, toti suntem niste certocrati. important este cum ne supunem certitudinile la “controale periodice”. Altfel, certitudinile devin cronice-rau-de tot si noi orbi de-a-binelea.

  • Dorin Tudoran

    Nu, nu. Mai multe sanse ai avea daca ai propune un curs de Management al Certitudinilor. Cu o prefata scrisa de Warren Bennis or Geoffrey M. Belman cursul tiparit te-ar imbogati.
    Sanatate si un week-end placut

  • Domnule Dorin Tudoran,
    Va salut cu prietenie şi mă bucur ca v-aţi reanimat blogul… Pentru că am impresia că anume în blogosferă s-a mutat Agora de alta data, după ce a fost izgonită de pe micul ecran. Dacă te uiţi la ce ne livreaza televiziunile, vei fi tentat, de buna seamă, să afirmi că intreaga clasă politică românească e o apă şi un pământ, iar ceea ce păreau la început talk-show-urile -- adica, de cele mai multe ori, nişte antrenante turniruri de idei sau măcar nişte inteligente şuete între intelectuali -- azi au degenerat într-o cacofonie ingrozitoare, in care politicieni împărţiţi pe căprării de interese (nu pe „familii” ideologice, cum ar fi normal) se bruiază şi se ataca într-un mod dizgraţios, pândindu-se pe la colţuri de.. frază şi în grohotişuri de cugetări… Te întrebi dacă oamenii ăstia mai stiu să comunice normal sau dacă, aşa cum se spune, nu cumva ies batându-se pe umăr de la aceste înscenări tv făcute să îmbrobodească electoratul… E foarte greu în aceste condiţii să-ţi mai păstrezi interesul pentru fenomenul politic şi să nu cazi într-o totală apatie civică si… cinică. Aici am ajuns, la capătul celor 20 de ani profeţiţi de papa Brucan. E ultima şi, probabil, cea mai sinistră lecţie de democraţie a „profesorului”: căderea în „certocraţie”!

  • Dorin Tudoran

    Mulţumesc foarte mult, Vitalie!

    Arborii ideologici au dispărut de mult, tăiaţi la un deget deasupra rădăcinilor de securea nemiloasă a mercantilismului politic.

    Cei intraţi în politică se mulţumesc să fie politicienici, puţini din ei aspirând să devină ce are nevoie ţara -- oameni politici.

    Da, din păcate pentru mulţi dintre noi, Brucan cunoştea foarte bine nu doar lumea în care devenise dintr-un găinar un om cu adevărat important, dar şi lumea ce se înfiripa după decembrie 1989, fiindcă era vorba, din multe puncte de vedere, de aceeaşi lume modificată pe ici, pe colo. Cum ar veni, altă Mărie, cu altă pălărie.

    Vorba lui Ghita Dinu -” ‘om muri si “om vedea”

    Cele bune

  • Desii va stiam dupa nume si activitate de mult timp acu v-am descoperit blogul (via Liviu Antonesei, he he ce inseamna o pila buna 🙂 ) chiar daca dvs m-ati citat intr-o “batalie” cu Vladimir Tismaneanu.

    Revenind la subiect problema certocratilor deriva de fapt din lipsa unor valori (sau mai degraba inversarea lor) la nivelul societaati noastre. Cei care ajung sa decida in numele celor multi au nivelul de inteligenta, educatie profesionalism sub standarde si de aici toate “perturbatiile” care apar in Romania.

    Numai daca ne gandim la sistemul de invatamant (domeniu in care pot sa-mi dau mai mult decat cu parerea ) si vedem ce au putut intelege oamenii acestia din ce inseamna scoala.

  • Loda

    Cu multa bucurie, pentru resapatie, va doresc LA MULTI ANI si bine ati revenit, domnule Tudoran.(In sfarsit!)

  • Loda

    erata de trac ;
    reaparitie ,fireste.

  • Dorin Tudoran

    Mulţumesc.

    La urma-urmelor acel “reşapaţie” m-a amuzat.

    Poate că nu doar cauciucurile trebuie trimise la reşapat…

  • Radu Humor

    @ Loda
    multumesc pentru link,,,

    @Dorin Tudoran
    v-am transmis cele cuvenite la prima postare !
    (se afla la moderare)

  • Daca_nu_nu

    Bine v-am regăsit, domnule Tudoran!
    Bine v-am regăsit, prieteni!

    M-am bucurat, domnule Tudoran, să văd că aţi fost mişcat de nişte fotografii postate pe ”Voxpublica”. E de la sine înţeles că m-am bucurat să vă regăsesc, alături de prietenii dumneavoastră, în altă împrejurare: o fotografie înfăţişând o persoană caldă, o nouă faţă a blogului, şi luminoasă, şi expresivă, deci primitoare şi optimistă.
    Vin şi eu mai la urmă, cu sfială, trebuie să recunosc, şi vă urez succes în ceea ce (re)începeţi. Am înţeles din interviul publicat de LA în ”Timpul” că, în ceea ce vă priveşte, poezia se află încă în stand-by.
    Cum nu mă grăbesc, aştept cu încredere şi gânduri numai bune,
    Marcela

  • Bine ati revenit Domnule Dorin Tudoran!
    Pe 5.01.10 am deschis un blog( cu un program destul de ambitios !) si pe 15.01.10 am publicat textul MAI AVEM NEVOIE DE DORIN TUDORAN? pe care il gasiti aici:http://ioanavram.wordpress.com/2010/01/15/mai-avem-nevoie-de-dorin-tudoran/

    Nu mai stiam nimic de Dvs.(ma refer la manifestarile publice !) si fata cu mizeria ce bantuie prin multele de la noi am simtit nevoia sa scriu cateva randuri despre un adevarat reper.
    Ma bucur sa va citesc din nou!

  • Dorin Tudoran

    Mulţumesc.

    Dacă este vorba de fotografiile de la Iaşi, din timpul neuitatului Colocviu de Poezie, chiar am fost mişcat. Foarte mişcat. Cea cu plecatul de-acum Petre Stoica m-a pus la pământ…Tocmai am citit nişte turnătorii din timpul şi de după acel Colocviu — unde ce am spus a deranjat foarte tare “aparatul” şi “structurile” — şi fotografiile m-au mai “îmblînzit”…

    Primitor am fost întotdeauna, chiar dacă fotografiile nu păreau să transmită acest mesaj. Optimist — greu de spus.

    Multe se află deocamdată în stand-by. Mai vedem…

    Cele bune.

  • Dorin Tudoran

    Vă mulţumesc pentru cuvintele de bun-revenit!
    Mă voi uita la text; oricum, vă mulţumesc pe de acum pentru a-l fi scris.
    cele bune.

  • Daca_nu_nu

    Nu, nu este vorba de fotografiile de la Iaşi. Este vorba de fotografia pe care-o aveaţi la vechiul blog. Mie, care atunci v-am văzut pentru prima oară -- cum am şi auzit pentru prima oară de dumneavoastră -- îmi părea încrâncenată fotografia aceea şi chiar v-am sugerat atunci să o schimbaţi.
    Azi regăsesc aici o altă imagine şi asta mă bucură. Fără îndoială că, pentru fiecare, viaţa lui este cea mai importantă, iar eu, din câte-am auzit despre dumneavoastră, am înţeles că aveţi motive serioase de încrâncenare. Dar eu (spun ”eu”, ca să nu spun ”noi”, fiindcă nu m-a împuternicit nimeni să-mi reprezint generaţia), eu n-am nicio vină, cum n-am niciun merit.
    Ştiu că aţi fost mereu primitor: mai bine decât mine -- gaffeur profesionist! -- nu ştie nimeni. Şi asta mă bucură, pentru că, chiar nemărturisită, există o fărâmă de optimism şi în această atitudine.
    Mă uit la oamenii aceştia, care-au semnat mai sus, înaintea mea. Ce le lipseşte? Ce ne lipseşte? Liniştea, domnule Tudoran. Siguranţa. Certitudinea relaţiilor cu semenii, şi chiar cu noi înşine.
    Nu ştiu dacă ceea ce simt eu pe-aci, pe la noi, e doar acalmie sau chiar s-au reaşezat puţin lucrurile, după nebunia alegerilor. Dar, dacă e şi numai o iluzie, trecătoare, ca orice iluzie până la urmă, e îmbucurător, totuşi, să găseşti loc de popas -- fie el şi virtual -- unde să-ţi tragi puţin sufletul…
    Baftă!

  • Dorin Tudoran

    Evident, generaţia dvs. nu are nici o vină… generaţia mea are vina de a vă fi lăsat moştenire o lume cu nimic mai bună decât ce pe care a … moştenit-o.

    Certitudinea relaţiilor cu semenii nu este o problemă de azi şi numai a României. Este veche de când lumea. Recunosc, însă, astăzi — şi mai ales în România — a devenit o mare… incertitudine.

    N-aş vrea să vă dezamăgesc, dar murdăria din timpul campaniei electorale, ura în care s-au scăldat — şi au scăldat totul — competitorii şi ţuţerii lor continuă să existe: se plătesc poliţe, se vânează capete şi instituţii, etc. Cum îi spuneam unui prieten ce se văita de mizeria acestor abia trecute alegeri — da, a fost cea mai mare mizerie, cu excepţia mizeriei pe care o vor aduce alegerile următoare.

    Să sperăm că oamenii care vor să schimbe lucrurile spre mai bine vor avea putere şi răbdare să realizeze un asemenea proiect naţional. Căutaţi-i, cântăriţi-i cu atenţie şi alăturaţi-vă lor, dacă sunt convingători. Este nevoie de multă suflare omenească spre a face bine… oamenilor.

    Cele bune.

  • Marcelo, ia treci acasa sa-ti spun doua vorbe. Ce faci muiere? In loc sa-i dai binete omului, c-o fi obosit si dupa drum lung, sa-i pui un stergar frumos si o pita si o palinca ce faci tu? Incepi cu intrebari existentialiste. Stiu ca te rodeau, da ai putintica rabdare nu te repezi ca fata mare!

  • blogideologic

    “transced” ?!

  • victor L

    Fiind vorba despre certocratie am putea coborî un pic mai jos, la certomultime. Citind comentariile la un articol, nu vad unde sint oamenii care vor sa schimbe lucrurile spre mai bine.
    http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-6856870-cazul-duhnesti-romanca-romanii-contesta-comisia-ancheta.htm

  • Dorin Tudoran

    evident, nu. mulțumesc pentru a-mi fi semnalat eroarea. am regăsit litera ce lipsea — obosite mai cad și literele pe drum, de la vârful degetelor spre claviatură. vroiam chiar să încadrez cuvântul cu pricina între ghilimele, spre a sublinia tenta ironică, dar m-am răzgîndit. cele bune.

  • tomegea

    “Nu te cunosc, nu mă cunoşti/ Dar o lumină trece de pe faţa ta pe faţa mea…” zicea Blaga. Adevăr grăieşti: certitudinile sunt semnul prostiei. Numai proştii au certitudini. Cine mai citeşte câte o carte are îndoieli, dar vina e a noastră. Le-am spus că sunt proşti? Nu. Le-am dat votul. Ei, votul ăsta e ca o teză de doctorat la carpatodanubianopontici. Imediat se înţelepţesc, imediat se pricep la orice, imediat ne vor slugi. Nu le place să fim liberi! Libertatea neţărmurită e doar pentru aleşi! Ce leac va fi având politica asta? (tomegea.ePolitica)

  • blogideologic

    @ Dorin Tudoran, @ Virgil spune: +problema certocratilor deriva de fapt din lipsa unor valori+
    Salut ! Nu, imho, problema certocratilor rezultă pur şi simplu din lipsa de atenţie pentru studiul incertitudinii, în şcoala românească. Dar @Virgil, sigur că ai şi dreptate, pentru că în şcoala românească nu se face nici studiul valorilor. După cum nu se face nici studiul Calităţii. Studiul Valorii şi studiul Calităţii aparţin cunoaşterii prudenţiale. Prin reforma comunistă a învăţământului din anul 1948, studiul cunoaşterii prudenţiale a fost eliminat sistematic din şcoala românească. Prin nici o reformă a învăţământului de după 1989, nu a fost repus în curriculum studiul cunoaşterii prudenţiale.

  • Daca_nu_nu

    @ Neamţu
    Dragule, n-am avut ce face: am fost nevoită să rezolv ceva suspendat întru nelămurire, auzi dumneata… Că, după ce începeți domniile voastre a discuta, eu mai mult voi citi decât voi interveni.
    Dar nu m-am putut abţine, dragă. Mai că-mi venea de-a zburdarea când am văzut acilea atâta lume bună, iar noul blog cu-o nouă faţă. Vorba aia: altă viaţă!
    No. Drept e că n-am ţinut calea domnului Tudoran cu pită, sare şi pălincă, dar, tot drept să-ţi spun, nici nu mi-a trecut prin minte… Acuma, că zici domnia ta, să ştii că nici nu-mi pare o idee aşa de rea şi, dacă lucrurile merg la fel de bine precum au început, mai că pun la frâmântat un cuptior de plăcinte…
    🙂

  • Forumul de la Neptun

    Stim ca nu ati plecat niciodata. Formal totusi, ne bucura revenirea dvs…..
    “Certocratia” ? Dupa “Kakistocratia” ? Un raspuns revelator in arc de timp….
    Cine suntem noi ? Dupa profilul “sefului nostru de stat major”, parem a fi INCERTOCRATII…, nu din vocatie, ci incercand perpetuu sa gandim echilibrele necesare destructurarilor “ gandite” de certocrati….
    CLUBUL DE LA ROMA a scris “Limitele certitudinii” dar omenirea a inteles mai mult ca incertitudinea poate fi “stapanita” tinand cont de evolutiile de dupa anii ‘70….UN CLUB DE LA, “ROMAN” de ex. ( sau acel CENTRU LOCAL DE TRANSFER GLOBAL “) ar trebui sa fie mai precis. Scriind “ Limitele incertitudinii “, dintr-o tara mica, poate s-ar intelege si la nivel global ca vechile limite ale certitudinii ar trebui devansate ( ati facut ceva mai sus o propunere asemanatoare ) ….Dupa octombrie 2008 ( implicarea statului in rezolvarea crizei occidentale ) s-a dovedit ca CERTITUDINEA SUPREMA e o simpla INCERTITUDINE….Interesant este ca Stanga politica a fost considerata izvorul ideologic a “ Clubului de la Roma “. Hilar este, tinand cont de dihotomiile, Vest-Est, capitalism- comunism, ca un ipotetic “ Club de la Roman “ ( prietenii “vantului”, originar din Roman, oras complet dezindustrializat acum, ar putea fructifica ideea ) n-ar putea fi asociat decat Dreptei politice. Dreapta occidentala poate fi subminata in certitudinile sale de incertitudinile transferate in Est ? Stanga occidentala a demonstrat ca dragostea sa pentru incertitudini, nu poate trece peste prima treapta ( hai, a doua…) a piramidei lui Maslow….Sau, cum ar spune francezii, “Stanga caviar”….Noi , romanii, ne-am putea gandi si la opusul sau “ Dreapta piranhia “…. Unde e “pestele oceanic” de altadata? Mai neaos, mai romanesc, cum ar spune Mircea Dinescu ?

    In final, vom posta mereu in interventiile noastre, singulare, pe materialele dvs., aceasta fraza : Cred ca cel mai bine ne defineste motivatia noastra, a “ incertocratilor “ acestui blog, acel titlu al primului dvs. material “ Luxul indiferentei”…Fiind “saraci”, nu ni-l putem permite. De aceea, “fluierand in Biserica certocratiei “, vom folosi primul dvs. material pentru postarea evolutiva a unui PLAN DE SALVARE A INCERTITUDINII. In primele etape, plecand de la cateva simple certitudini : Romania, context global, recuperarea vitalitatii economice a tarii prin recuperarea vitalitatii umane a cetatenilor. Mijlocul folosit ? Intalnirea anuala “Divanurile Tomitane” si comunicarile asociate ei.

  • blogideologic

    Cred că domnul Dorin Tudoran supralicitează posibilităţile noastre de imaginaţie. Eu, de exemplu, nu reuşesc să-mi imaginez un certocrat real, în semnificaţia textului postat de scriitorul Dorin Tudoran. Ceea ce nu-nseamnă că imaginaţia nu îmi aleargă. De exemplu, în celebrul conflict dintre Napoleon Bonaparte şi Pierre Simon marquis de Laplace, eu îl văd pe Napoleon ca pe un certocrat. El îşi ia deciziile în termeni de unităţi : oameni, tunuri, ţări cucerite … Napoleon îl acuza pe Laplace că este cunctator în decizii, pentru că gândeşte în termeni de calcul infinitesimal.

  • Dorin Tudoran

    @blogideologic

    Probabil că aveți dreptate dar nu uitați că aproape orice text… supralicitează ceva.

    Conflictul la care vă referiți este, totuși, din altă ligă decât un conflict, să zicem, între Vanghelie și Hrebenciuc.

    România nu este încă arena unor confruntări de gen Bonaparte -- Pierre Simon, marchiz de Laplace.

    Dar ce spun este deja un truism, o “lapalissadă” demnă de Jacques de la… Palisse, nu?

    O seară plăcută!

  • marianacodrut

    am senzatia ca unii comentatori ignora un pasaj din articol, din care se vede clar, cred eu, ca nu poti compara certitudinile unui om inteligent (cel ce cunoaste “gustul amărui al cântăririi faptelor”) cu certitudinile unui marginit, care “ronțăie doar dulceața faptului în stare pură”.

Next post:

Previous post:

WP Admin