≡ Menu

Cel plecat

În ziua de 14 februarie 2014, postam un text care începea astfel:

“Îmi amintesc foarte exact unde eram și ce făceam în ziua de 17 august 1977, când am aflat de moartea unuia dintre idolii mei – Elvis Presley – survenită cu o zi înainte.

Eram pe plajă, întins pe burtă, și jucam șeptic cu doi foarte buni prieteni (Ana Blandiana și Romulus Rusan) și un amic (Titus Popovici).

Cearșaful pe care “băteam cărțile” adăpostea și radioul meu cu tranzistori, marca “Mamaia”, al cărui rol nu era atât să ascultăm ce se zice, cât să nu audă alții din jur ce ziceam noi. “

acura-617

photo & © certocrația

Azi, 9 decembrie 2016, aflu că Romi ne-a părăsit. Nu știu ce să zic. O sun pe Ana. Vorbim. Tăcem. Vorbim. Tăcem.

Îmi vin în minte imagini amestecate.

Romi de mână cu Alexandra, pe faleză la Neptun. Este probabil singurul care vorbește cu ea așa cum se vorbește cu un om mare, deși Alexandra abia de trece de genunchiul lui Romi.

Iată-ne – Romi, Ana și eu – la Botoșani în ianuarie 2011. Mergem și în Bucovina. Cernăuțiul de ziua lui Eminescu e halucinant. Complexul bisericesc la care ne oprim la întoarcerea spre Botoșani pare și el ireal.

Romi ia cu el foarte mult din și așa puțina civilitate care ne-a mai rămas.

Ferm și în același timp tolerant, plin de entuziasm, dar ocolind patetismul, bucurându-se fără a face zgomot și întristându-se fără a-i deranja pe alții, Romi a trăit pentru a dărui – un domn purtând cu el însemnele vechiului Ardeal.

Echilibrul său făcea bine celorlalți. Nu-mi amintesc de cineva care să-mi fi spus că s-a certat cu el. Într-o singură privință era de neînduplecat – Ana.

A lor nu a fost doar o fascinantă poveste de dragoste; a fost o extraordinară aventură împotriva obstacolelor pe care ți le poate pune viața în cale.

Nimeni nu ar fi putut mărturisi mai bine despre Cel plecat – crucea care pleacă, “înaltă, subțire” – decât Crucea care rămâne, “răsfrântă-n oglindă”:

photo & © certocrația

Două cruci

Tu ai fost crucea mea
Înaltă, subţire,
În stare să mă răstignească
Grindă pe grindă.
Eu am fost crucea ta
Copilărească,
Răsfrântă-n oglindă.
Aceeaşi mişcare
Pentru îmbrăţişare
Şi răstignire,
Pentru mire
Şi pentru mireasă.
Lasă
Vremea să curgă de două ori,
Dinspre seară, şi dinspre zori,
Pentru unul, şi pentru altul,
Să ne asemene,
Şi să ne-acopere sumbră
Cu flori –
Printre care să privim spre înaltul
Desenat cu două cruci gemene:
Una de umbră. 

                                                       (Ana Blandiana)

  • Dezideriu Dudas

    Cand am citit « America ogarului cenusiu » am trait senzatia parcurgerii unui spatiu indepartat, dar totusi aproape de visurile necanonice ale acelor vremuri atat de canonice….
    Regret ca atunci cand a plecat « Romania lui Vasile Paraschiv », n-am fost prezent…Vorbeam atunci cu « Romania lui dr. Ionel Cana »…Mi-a parut rau cand am aflat ca puteam sa ma-ntalnesc cu « Romania lui Ana Blandiana si a lui Romulus Rusan ». Cu domnu’Romi nu mai e graba….
    Odihneasa-se in pace !

  • Mihai C.

    Dureros de citit… îmi închipui că e și mai dureros de trăit.

  • AlinaMP

    Multumim de text. Il vom relua si noi, daca se poate. Pierdere de nereparat.
    La TVR am gasit o poza in arhive cu el, Ana, Dumitru Iuga si Andrei Pippidi tinandu-se de brat in fata coloanei de o suta de mii de manifestanti iesiti in 10 iulie 1990 prima data dupa mineriada.In toate momentlele grele de atunci mi-am zis ca daca atunci am mai avut curaj sa iesim din casa, ca aveam pe acesti oameni sa ne arate drumul, nu e un moment veritabil greu prin comparatie.
    Din pacate insa, cata vreme civilitatea si demnitatea de tip Rusan au ramas asa marginale tot greu este, nu s-a creat nici o masa critica, si atunci, ca si acum, tot raspundem in fiecare clipa la intrebarea cata lume e cu noi si cata cu minerii., ca e vorba de refugiati, Soros sau copiii din Norvegia.

  • Mulțumesc, Alina, și, așa cum am stabilit de mult, reluați de pe acest blog tot ce vă interesează. Cât despre unde se află România după 27 de ani de tranziție și la 26 de ani de la mineriadă, nu știu de ce dar am sentimentul că mult mai multă lume e cu minerii decât au sperat, în 1990, chiar minerii și cei care i-au scos la înaintare. Rezultatele alegerilor de duminică ne vor spune, vorba bunicei mele, “pe ce scândură dormim”…

  • Valentin Feyns

    S-a dus un om frumos. Daca e adevarat ca nu te duci de tot atata vreme cat cineva se mai gandeste la tine, o sa mai fie mult printre noi.

  • Pingback: VIP Romulus Rusan! | @ntonesei's blog()

  • Pingback: La plecarea lui Romulus Rusan. O evocare de Dorin Tudoran | Gogea's Blog()

  • Vasile Gogea

    Emoționantă evocare. Am semnalat-o și eu pe blogul meu.
    Da, ”cel plecat” a fost un Contrafort al memoriei asediată de Uitare. Să nu-l uităm!

  • Dana (Mara)

    Dumnezeu sa-l odihneasca! Condoleante familiei si Doamnei Ana Blandiana.

  • DG Ontelus

    03.10.2016// stau pe bancă și plâng/ la început din anumite motive/ dar de la un punct încolo fără niciun motiv/ pur și simplu plâng încontinuu/ întrerupt la răstimpuri de sughițuri/ care preced altă repriză de lacrimi/ oamenii se uită la mine/ unii râd alții mă întreabă ce mi s-a-ntâmplat/ alții trec indiferenți/ dar eu nu mă pot opri din plâns/ și nu le pot răspunde nimic/ în cele din urmă ei mă lasă în pace/ în durerea mea/ au și ei suferințele lor dar sunt mai discreți/ plâng atunci când nu-i vede nimeni/ mie nu îmi mai pasă/ voi plânge până voi muri/ chit că poate unii nu-și vor da seama vreodată/ chiar acum îmi curg lacrimile pe trening/ și este bine așa

  • DG Ontelus

    meditație// curg zilele/ suflet cu lumini și umbre/ oameni alergând/ tăcere

WP Admin