≡ Menu

Cei goi, cei morți, piticul Oskar Matzerath și Suveranul Pontif

"A fost odată un toboșar pe care îl chema Oskar."

“A fost odată un toboșar pe care îl chema Oskar.”

Când, în 1964, am citit romanul lui Norman Mailer The Naked and the Dead (apărut la Editura pentru literatură universală cu titlul Cei goi și cei morți) am crezut că e greu să afli ceva nou despre teamă, violență și lipsă de sens, după ce ai “văzut” asediul insulei imaginare Anopopei.

Când am citit Toba de tinichea (prima carte din trilogia lui Günter Grass, Danzig Trilogie), l-am invidiat pe Oskar Matzerath, care, la vârsta de trei ani, aflat undeva la granița dintre Germania și Polonia, a hotărât să se oprească din crescut, de sila lumii nebune populate de adulți.

*

În primăvara lui 1985, printre cei care i-au cerut lui Ceaușescu să-mi respecte dreptul de a emigra s-a aflat și Günter Grass. Semna alături de Ionesco, Besançon, Castoriadis, Arrabal, Smolar, Gorbanevskaya, Bukovski, Glucksmann, Leroy-Ladurie, Maximov, Liehm, Michel Heller, Plioutch, Jelenski, Böll, Claude Mauriac, Kouznetsov și mulți alții.

Eforturile unor Paul Goma, Monica Lovinescu, Mihnea Berindei, Sanda Stolojan, Marie France-Ionesco, Virgil Ierunca și Ioana Brătianu au făcut minuni.

La puțină vreme după ce am ajuns în Statele Unite, am primit o invitație la New York din partea lui Norman Mailer, pe atunci președinte al PEN CLUB – lui american. M-a așteptat la o masă în legendara Round Table Room de la Algonquin. Lângă el – Günter Grass și Danilo Kiš. Peste o jumătate de oră apărea Vasili Aksionov.

A doua zi, Grass m-a luat la cercetat: “Ce se întâmplă, de fapt, în România?”

Acel “de fapt” m-a pus pe gânduri și am încercat să-mi fac gândurile cât mai limpezi cu putință. Ne-am reîntâlnit peste un an, la Hamburg, la Congresul PEN. Am și avut o “dispută”. Grass a condus prima zi a lucrărilor. Confruntat cu afirmaţiile foarte dure ale unui scriitor exilat, Grass a încercat să nu lase discuţiile să devină “apăsat antisovietice, apăsat anticomuniste”.

Când mi-a venit rândul să vorbesc, i-am spus că, din nefericire, colegul nostru avea dreptate şi am dat câteva detalii despre ce se întâmpla în România. A părut ușor iritat de replica mea. Susan Sontag m-a muștruluit în liftul hotelului, apoi a aranjat o masă în trei. Grass s-a amuzat auzind că-l bănuiam de supărare. Câteva fotografii au imortalizat semnarea a ceea ce “părintele” lui Oskar avea să numească  “Tratatul de pace și voie bună”.

În seara în care am fost invitaţi la un dineu de Richard von Weizsäcker, Grass i-a explicat președintelui vest-german care fusese strategia sa. Cum era de așteptat, comentariul lui Weizsäcker a fost scurt, politicos și neangajant. Dar, după zâmbetul cu care și-a însoțit cuvintele Weizsäcker, lui Grass nu i-a fost  greu să înțeleagă ce gândea gazda noastră.

 *

Papa Francisc rostește, oficial, un cuvânt aflat în așteptare de o sută de ani – “genocid”. Președintele turc Recep Tayyp Erdogan ripostează prompt față de acel „În secolul trecut, umanitatea a trecut prin trei tragedii uriașe, fără precedent. Prima, care este în mare măsură considerată drept ‘primul genocid al secolului XX’ a lovit poporul dumneavoastră armean.” prin “Trebuie să lăsăm istoria în seama istoricilor.”

Recitesc “DOSAR 1915” pentru a-mi reaminti cum a comentat Bedros Horasangian poziționările și/sau repoziționările unor Robert D. Kaplan și Bernard Lewis față de primul genocid al secolului trecut – Mistificarea istoriei nu prin minciună, neadevăr sau măsluire de documente – știm că s-a practicat și se mai practică – ci prin omisiune. Pur și simplu armenii și Armenia nu există.”

Istorici și istorici. Unii țin seama; unii nu bagă de seamă.

*

În urmă cu câteva zile, Günter Grass a plecat, așa cum au făcut-o înaintea lui Aksionov, Kiš, Mailer și Sontag. Oskar Matzerath este încă aici. Nu putem fi siguri cine anume trăiește într-un ospiciu – el sau noi. Mesajul lui Oskar însă nu prezintă niciun echivoc:

”Eu aveam grijă de tobele mele. Acestea nu le plăceau incendiatorilor. Tinicheaua mea nu suporta turbarea lor dar trebui să se abțină și să îngenuncheze.”

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Mihai Rogobete

    După ce că poporul își este propriul dușman, mai are și totdeauna dreptate.

  • Liviu Antonesei

    Splendid, master. Ma bucura ca reintoarcerea acasa se petrece si prin acest articol transatlantic. Auguri!

  • Vasile Gogea

    …un secol, XX, care, vorba lui Bedros Horasangian, (nu numai, adăugarea mea) “pentru armeni pare că nu se mai termină”!
    …chiar dacă marii oameni ai acelui secol s-au stins deja sau se sting acum, şi nu e sigur că în secolul XXI!…

  • andrei i

    un mic detaliu: Erodgan e acum presedinte al Turciei (a fost ales anul trecut si are puteri sporite atat fata de presedintele anterior cat si fata de prim-ministru; afirmatiill sale sunt cu atat mai triste cu cat a fost ales din primul tur, cu peste 50% din voturi…)

  • Dezideriu Dudas

    “Toti am ajuns niste necurati si toate faptele noastre bune sunt ca o haina manjita”

    Isaia 64.6

    PS1 Cum s-ar putea “incheia” (…”nu se mai termina”…) un asemenea “trend”, fara a (mai) incerca macar o inversare a sensului sau ? Sau, “de fapt”, fara a incerca o schimbare totala de directie, atat timp cat doar schimbarea sensului reprezinta fix forta din “Legea talionului” ( mai explicit, “bustean”, la sfarsit )
    PS 2 Poate era mai potrivit citatul din Isaia pe ” Noii academicieni…” de pe blogul dvs. Dar tocmai ca se poate vedea asa mai usor faptul ca cei care urmaresc fascinati “furtuna din diaspora”, timp de 25 de ani au fost foarte discreti in privinta unor Paul Goma si Dorin Tudoran in toate momentele de cumpana ale istoriei Romaniei de dupa “inversarea sensului sau” de dupa 1990…Si Paul Goma si Dorin Tudoran n-au emigrat in China si/sau Rusia ( cum dorea unu’, in URSS, iubit de establishment…), tari “nu bune” acum. Vorba lui Gunter Grass, extinsa : “De fapt”, chiar nu sunt bune, aprioric ? Sau, “ai nostri”, sunt buni, aprioric ?

    Din lucrarea ” Cartile pe foc, hai copii la joc”
    ( nu-i un mod de a anunta o varianta “post-moderna” de educatie, “de fapt” -- sau, “galactic”, “in vorba “… / noua “nouvorba”, este de fapt orice vorba, dar sa fie multa si in spate cu “diviziile necesare”, mai multe ca ale Papei ….- este un fel de aplicare a “Legii talionului” adusa in “actualitatea noastra” de St.+James si InimaRea pe “calea” d-lui Tudoran )

  • Aveti dreptate. L-am intalnit, in doua randuri, pe cand era premier si am ramas cu gandul la momentele acelea. Nu ma sfiesc s-o spun, in ambele situatii mi-a placut ce a spus, chiar m-a impresionat ce parea ca doreste sa faca. Nu i-a reusit rolul de “punte” intre doua lumi, Uniunea Europeana i-a pus niste conditii pe care nu le-a putut indeplini si, incet-incet, presiunea interna (orientarea partidului din care face parte) l-a impins spre pozitiile de acum.

  • Tocmai am primit un mesaj de la Bedros -- nu se lasa si bine face.

  • Electoratul nu greseste niciodata -- si cand se pacaleste, are dreptate…

  • Valentin Feyns

    Am cunoscut la Istambul o colega de meserie turco-canadiana. Dupa multi ani de scoala si lucru in Canada, isi adusese familia in Turcia pentru ca vroia pentru copiii ei o educatie de “turci”. Era atat de ingrozita de directia in care Erdogan impingea Turcia (spre Asia, spre trecutul pre-Ataturk) incat statea (la figurat) cu pasaportul sub perna si geamantanele facute, gata s-o ia din loc inapoi spre Canada.

  • Valentin Feyns

    Istanbul

  • Colette Simon

    Amandoua sunt valabile. Si Istanbul, si Istambul. 🙂

  • Colette Simon

    Doar turcii spun Istanbul. 🙂

  • Valentin Feyns

    Nu ziceam noi “La Stambul”?

  • Pingback: Cei goi, cei morți, piticul Oskar Matzerath și Suveranul Pontif | România curată()

Next post:

Previous post:

WP Admin