≡ Menu

Casa vameșilor

 

EUGENIO  MONTALE

 

Tu non ricordi la casa dei doganieri
sul rialzo a strapiombo sulla scogliera:
desolata t’attende dalla sera
in cui v’entró lo sciame dei tuoi pensieri
e vi sostó irrequieto.

Libeccio sferza da anni le vecchie mura
e il suono del tuo riso non é più lieto:
la bussola va impazzita all’avventura.
e il calcolo dei dadi più non torna
Tu non ricordi; altro tempo frastorna
la tua memoria; un filo s’addipana.

Ne tengo ancora un capo; ma s’allontana
la casa e in cima al tetto la banderuola
affumicata gira senza pietá.
Ne tengo un capo; ma tu resti sola
né qui respiri nell’ oscuritá.

Oh l’orizzonte in fuga, dove s’accende
rara la luce della petroliera!
Il varco é qui? (Ripullula il frangente
ancora sulla balza che scoscende …).
Tu non ricordi la casa di questa
mia sera. Ed io non so chi va e chi resta.


(Eugenio Montale, J.S.Bach & Andrei Tarkovsky)

 

Nu-ți amintești de casa vameșilor, ascunsă

pe muchia recifului spre valuri, dreaptă:

dezolată din seara aceea te așteaptă

de când mulțimea ta de gânduri o pătrunse

și-aici făcu neliniștit popas.

 

Furtuna ziduri vechi ia-n șfichiuri, dură,

nu mai e vesel râsul tău de azi;

busola merge capie spre aventură, calculul zarurilor nu se-ntoarce.

Nu-ți amintești; alt timp memoria ți-o fură;

un fir se deapănă – rază.

 

Mai am unul din capete; dar se îndepărtează,

iar casa, morișca ce-o zărești întâi,

înnegrită, pe acoperiș se-nvârte nemilos.

Mai am un capăt; dar tu singură rămâi

și nu respiri în aerul întunecos.

 

Oh, orizontu-n goană, unde scapără

rară vreo lumină de petrolier!

E-aicea trecerea? (Vin exoduri mari de apă

pe coama stâncilor ce crapă și se apără…)

Tu nu-ți mai amintești casa din această

seară a mea. Iar eu nu știu cine se duce și cine adastă.

 

 

(Traducere Ilie Constantin)

 

  • elena

    @ Dorin Tudoran
    Cu Dvs nu este loc si timp pentru pur si simplu bune, atata timp cat ne faceti parte din cele foarte bune. Am trait bucuria copilului, care desface dimineata cadoul pregatit de cu seara de parinti…
    Multumim mult, Maestre.
    Duminica frumoasa.

  • Florin Iaru

    Ciudat, e o poezie de iarnă, nu de vară…

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru

    Aceasta poezie dovedeste ca exceptiile intaresc regula. Adevarul axiomatic dupa care “iarna nu-i ca vara” nu are nimic de suferit din cauza ca “La casa dei doganieri” aminteste ca se poate intampla ca la inceputul verii sa te simti ca la inceputul iernii.
    Imi place foarte mult umorul cu care povestesti bataile incasate de “Cercul poetilor batuti la revolutie”, desi regula ar spune ca nu e nimic amuzant in intamplarile de felul acela.

    Vara linistita!

  • Florin Iaru

    Dorin, am scăpat cu viaţă, cum să nu rîd? A fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea… Şi cea mai disperată, şi iar cea mai frumoasă, şi cea mai neagră… Cînd s-a terminat ziua şi se încheia noaptea, am avut sentimentul că totul e pierdut. În piaţa Obor, la ora 4 dimineaţa, era plin de cioburi, plin -- şi pustiu.
    Dacă nu scăpam, bineînţeles, n-aş mai fi rîs… Da’, poate, cine ştie, m-ar fi pomenit prieteni ca Ion Dumitriu sau Călin Angelescu.
    Deunăzi am aflat de la Patapievici că am fost în aceeaşi cămăruţă de triere la Jilava. Ca să vezi!

  • Florin Iaru

    Poezia e foarte frumoasă, traducerea îmi place mai puţin… Ilie Constantin trebuia să mai taie.

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru

    Ei, Horia e un erou prea mare, ca sa nu fi fost si la “triaj”. Nu l-ai vazut tu, fiindca aveai ochii prea vineti de la “pumnareala” baietilor. Tu esti mai tinerel, dar eu il tin minte pe Horia din tripleta de eroi “Hori(e)a-Closca-Crisan”. A fost tras pe roata de atatea ori, incat Mugur Isarescu trebuie sa-i puna “martiriul” de o bancnota.

WP Admin