≡ Menu

Carasul de Severin

E rezultatul unui complicat altoi – olecuţă buldog, olecuţă Pirahna Pygocentrus. Rade tot, spre a-şi satisface apetitul uriaş. Bolboroseşte foarte mult, pentru a-şi gâdila orgoliul aripioarei ce-i ţine loc de buric ideologic. Există mărturii că strania întrupare a debutat, totuşi, ca un soi de umanoid. Exemplarul pe care îl ţin sub observaţie, de foarte mulţi ani, confirmă o asemenea ipoteză.

Proaspăt ieșit din transa UASCR, a dormit ceva vreme în poala politologică a celui care a evoluat de la rolul de Idi Amin – Dada(ul) propagandei cominterniste la cel de Idi Amin Gaga(ul) complotismului pe puncte. Amintind de comunismul cu chip uman, carasul cu chip de buldog s-a trezit într-o după amiază. Flămând. Tare flămând. Cu cât i se dă mai mult, cu atât cere mai mult.

Era exact ora la care, în literatură, Marchiza ieşea să se plimbe, iar în realitatea conspiraţionistă a ţării, câţiva stâlpi ai comunismului se antrenau în Herăstrău pentru a-şi întreţine agilitatea revoluţionară. Unii băteau semnale Morse în lemnele băncilor din parc, alţii cântau ”Deşteaptă-te române” în ruseşte, unii vopseu ciori iar vreo câţiva curățau rugina de pe cuţitele ce luaseră cândva gâtul vieţii politicii democratice.

După ce s-a şters la ochi cu mâneca unei cămăşi pe care erau scrise de mână paragrafe din Manifestul Partidului Comunist, Pirahanescul nostru a fost dus la Trocadero. I s-a dat de ros. Apucător de mic, de atunci nu mai dă din mâini ciolanul. De asta i-au crescut aripioare, fiindcă are nevoie şi de ceva din care să dea (nu doar să ia) ca să se mişte în traficul european.

Când nu scrie proteste împotriva prezenței hidrogenului în apa de ploaie, demască prezența tătarului din fruntea țării. Amenință cu liste pe care nu a fost capabil să le arate vreodată.

După el, dacă România nu se află încă unde ar trebui să se afle, lucrurile se datorează unui număr de “trei specialităţi româneşti: dezbinare, divagare şi defazare.” Le contracarează energic cu integrarea șpăgii la nivel European.

 

Ilustrație & Copyright 2011 - Alex DIMITROV

Interesant, dar nu de mirare, atâta vreme cât carasul consideră că diferenţa între bine şi rău este arbitrară. Citez:

“Orice abordare a lucrurilor din perspectivă morală, în ultimă instanţă arbitrară, dintre bine şi rău – este de natură să dezbine.”

Profund. Cu alte cuvinte: Hai s-o dăm din mână’n mână, șpaga, pentru patria română.

Dacă proiectele în care au încremenit unii sunt dezbinarea, divagarea şi defazarea, carasul de Severin este încremenit în proiectul “Fă-mă, măi dragă, şi parlamentar european.”

Cum altfel? Ne-am cunoscut la complot, ne-am luat la “revoluţie”, ne revedem la Bruxelles.

Băiete, ultima oală  de moules à la bière trappiste, la domnu’! Și demisia.

 

  • @) Dorin Tudoran

    Master, ce demisie? Nu vezi ca se autosuspenda din orice, din functiile din PSD pina in cea de membru al grupului socialist din PE, numai sa nu-si dea demisia? Cred ca va fi nevoie ca respectivul grup, ca atare, sa ceara demiterea!

  • Nicolae Rusu

    batrane, asta de mic i-a dat buchetul de flori carpaticului , si si-a dus mana la chipiul lui viitor.Batrane, sa lasam prafrazele si perifrazele si sa-i luam pieptis. Altfel, vorba severinului , noi cu literatura, iar el cu prefectura…de Bruxelle…ca varza… Oricum , te admir pentru ochire…

  • Florin Iaru

    L-am cunoscut. Era un mic tartor, cum spui, la UASCR. Un nimeni ambiţios şi sec ca o nucă mucegăită. Dar să fiu al naibii dacă am bănuit vreodată că e şi aşa de flămînd. Pe atunci era subţirel, un student model, adică un politruc drag partidului. Ce-i de spus? Un cuvinţel: afară!
    Hai să-ţi mai dau un exemplu misterios. Şi, poate, la fel de ridicol. Întrebat în 2004 de unde are o avere de 300.000 de dolari, M Geoană a declarat senin că a făcut economii pe vremea cînd era ambasador! Ce să mai zic? Să socotim, coane Mircică?
    Blaga, la fel de senin, a moştenit din America sau a primit cadou o vilă. 800.000 de euro. Năstase a avut o mătuşă. Draga de ea, cum l-a mai înzestrat! Elena Udrea a moşit contracte de 2 miliarde (bani vechi), contracte de avocatură cu statul. Avea 26 de ani! N-am nimic cu banii oamenilor, dar toţi -- toţi au lucrat la stat, cu statul. Statul român sau ăl european. Bodu declara, în campania pentru primărie că nu-şi dă demisia din PE, că el ce face dacă nu cîştigă? Rămîne pe drumuri? Iac-aşa!
    Dar chestia asta cu Severinu’ mă-sii e cea mai groasă din parcare!

  • Florin Iaru

    Ca să nu pară că nu echilibrez balanţa (i-am citat doar pe cîţiva tartori), să-l mai punem pe UNPR-istul Miki Şpagă. Pe Remeş caltaboş… Pe cine să mai pun? E tîrziu şi nu am lista cu liberalii lacomi: baronul de Vîlcea, pare-mi-se. E ţara ce la sînul ei ne ţine / hrănindu-ne pe mine şi pe mine!

  • Gheorghe Campeanu

    Poate cu acest prilej inedit, dansul va profita de ocazie si… pac! la “Razboiul” cu acea lista pe care o promite de atatia ani.

  • Excelent! Şi cînd te gîndeşti că pe englezeşte, carasului i se spune “Prussian carp”! dar iată mai multe date despre felul lui de a fi:
    “Carasul este un peste absolut uimitor din punct de vedere stiintific, poate trai in ape foarte sarace in oxigen, intre niste limite ale PH-ului pe care putini pesti le suporta, poate trai zile intregi in ape scazute, doar in noroi, rezista uimitor de mult fara hrana si se adapteaza cu usurinta la orice fel de conditii de hranire, se poate imperechea cu alti pesti din familia ciprinidelor, urmasii fiind intotdeauna carasi. Din cauza acestei rezistente deosebite si a cresterii relativ rapide a fost introdus in foarte multe crescatorii (ferme piscicole) din fosta URSS si de la noi (in perioada comunista). Departe de a fi un peste folositor, carasul are tendinta de a destabiliza mediul in care se adapteaza, astfel, se pare, ca el este direct raspunzator de disparitia endemicei caracude, in arealul careia a intrat.”
    Dom’le, carp-carp, da’ nici prusac, nici Petre!

  • Doar trei silabe: Ge-ni-al!

  • Nicolae Prelipceanu

    E aşa de banală şi de aşteptată toată istoria asta, că aproape mi-e lehamite s-o mai comentez. Totuşi… Păi când cu apa poluată cu hidrogen, lucrurile erau clare. Să zicem că i s-a mai dat o şansă. Nu apei, carasului. Una? Dar după lista spionilor, fără dovezi, chiar că nu mai era nici una. Dar, vedeţi, aşa e în politica românească, totdeauna mai există o şansă. Şi ne mai plângem că ne fac de râs cerşetorii şi ţiganii. Să vedeţi acum imaginea României la PE. Nu zic, mai fac şi alţii câte o boacănă, dar când sunt prinşi dispar de bunăvoie sau obligaţi de şeful de partid. Dar la noi cine să-i oblige, că de bunăvoie nici nu poate fi vorba. Şi un comentator de profesie, televizat, mai şi vorbea despre intervalul, cam lung, în care “Carasul de Severin” îşi va reface imaginea şi se va întoarce! Ca şi cum după asta mai poţi reveni vreodată! Pardon, în România da, devine o ispravă demnă de toată stima colegilor, care, şi ei, ar face-o, dar n-au avut încă prilejul. Până la urmă, asta e tot şcoala comunistă, în care se desfiinţaseră mofturi ca separaţia puterilor în stat, conflictul de interese, morala burgheză şi altele asemenea. Îmi pare rău că trebuie să recurg mereu la regimul trecut, dar prea multe rele de azi, mai ales din comportamentul oamenilor politici, se trag de-acolo. Cât despre peştişorul nostru, ca mâine o să-l vedeţi mare. Şi să te ţii atunci!

  • Si o addenda: adjectivul (genial) se aplica nu doar pamfletului, ci si ilustratiei .

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei

    Ai dreptatea, Parlamentul European trebuie sa-si de a demisia din PSD. Daca e prea mult, sa si-o dea doar din Carsas-Severin.

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru

    Imi place si cum se apara: banii nu erau spaga pentru impingerea amendamentului, ci pentru un contract de consultanta. Deci: ii trimiti acolo, le dai 20,000 pe luna si ei se ocupa cu… consultanta. mai cinstit mi se pare Jiji Becali — nu da consultatii, nu ia consultatii, doar se inchina lui Dumneazeu din 10 in zece minute pentru binele tarisoarei…
    Ne dadeam cu toti jigniti ca ne vor face de oaie Jiji, EBA si Vadim si ne treziram cu hraparetul asta uasecerist dan iama in conturile nu-stiu-cui…

  • Dorin Tudoran

    @Gheorghe Campeanu

    Da, lista… cu bucate

  • Dorin Tudoran

    @Vasile Gogea
    Eh, diferenta intre filo-german si filo-sovieticutz

  • mihai rogobete

    Aprigă dispută, azi, în Consiliul municipiului Drobeta -- Turnu Severin: ori se cară Severin de la Bruxeles, ori îşi mută (localitatea) numele în Turnu -- Drobeta.

  • mariana

    Am si eu o parere… culinara. Belgienii sunt de vina ! Gatesc cu ingrediente pline de colesterol care, se stie, afecteaza arterele inclusiv cele cerebrale. Ia sa fi mancat o “Impepata di cozze”, un fel de mancare simplu si gustos… (scoici, putin ulei, usturoi si piper). Cine stie, poate l-ar fi salvat macar de idiotiile spuse post-spaga !
    PS. Oare sa fie de vina bucataria “grea” si la francezi (astia de-acum…) ?!??

  • marianacodrut

    @Vasile Gogea
    Na, “poate trai in ape foarte sarace in oxigen”, dar nu si in cele cu … 2 molecule de hidrogen!!! Tovarasei i se spunea Codoi. Hasdoiul asta ticalos si penibil, care ne face de tot risul, i-o fi ruda?

  • Dorin Tudoran

    @mariana
    O fi grea bucataria belgiana, dar in materie de pescarie/fructe de mare mi se pare greu de egalat.

  • Shadow

    Excelenta caracterizare.

    As adauga daca “autorul” accepta umila mea idee. in loc de “patria romana” sa-i spunem numai “patria muma” asa generic numita poate fi oricare “patrie” fie ea “infinit mica” precum Romania precum de “infint de mare” este ue. Carasul de severin simtindu-se bine precum “pestele in apa” in oricare “mare” i se “ofera”. Aferim “bibicule”. Cum in locul “decalogului crestin” modernismul romanesc actioneaza cu “merge si asa” eventual cu “legam cu o sarma” sa vedem daca am reusit sa “integram” in “absolutul european” si propria noastra “comedie”. Din cate pare “nema demisie” ca s-a inteles cu marcu sa devina “independent”.
    Parol de va mint dle Tudoran.

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    Vi se pare… ati spus corect!
    Eu, insa, ma asteptam la un raspuns la PS., chiar daca in afara subiectului…

    @ # 9

    Intru totul de acord cu dumneavoastra.

  • chimiasibucataria

    @marianacodrut: Cele doua molecule de hidrogen sunt mai tari decat zicerea carasului. Acu’ daca or fi numai doi atomi nu cred ca va veti supara prea tare. Puteti sa candidati la PE, succesul va fi asigurat.

  • CARAIMAN

    Domnilor, ca e corupt, mai treaca mearga. Vine de pe plaiurile noastre multimilenare, mereu la portile Orientului, e din partidul cinstitului si saracului Iliescu si mai e garanatat si de Vanghelie. Dar e si evazionist fiscal, ca Al Capone, dupa felul in care le explica alora cum o sa treaca in foaia de venit doar suma pentru o intilnire fara sa scrie si de cite intilniri va fi fost vorba. In plus e si escroc sadea de vreme ce le factureaza alora un amendat in adoptarea caruia n-a avut nici un fel de (trafic de) influienta.
    Mare lighioana!

  • Gheorghe Campeanu

    @ DT # 12

    Zece …. bucate, dupa gustul cui stie chiar impricinatul, dar pina acum nu a impartasit. A bit of an acquired taste!

  • Radu Humor

    Wow ! Ce mai valva si cu cata incrancenare se merge spre o demascare totala a bursucului de Severin , deocamdata putand doar presupune, ca-i ca (si) ras !
    Ca mai sunt polite neplatite de pe vremea UASCR, imposibil de achitata atat timp cat Bursucul era pe cai mari si nu ca acuma, ca (si) ras, nu mira pe nimeni, dar mi se pare totusi ca v-ati molipsit de la cruciada impotriva Libiei si deschideti focul din orice pozitie asupra, se aude, nepotului lui Ana Pauker, intr-un moment in care acesta este in aceasi postura ca si mult “iubitul” si huilitul Gadafi !
    Pe care din jena, unii nu-i mai scriu decat initiala, cum faceau altii (inclusiv eu !) cu nicolae ceausescu 😉
    Daca nu ma insel s-ar putea ca cineva de pe aici, sa-i fi sarit si mai inainte Bursucului acolo unde se spune ca ataca omul, animalul al carui nume il poarta ca porecla (acum) nefericitul europarlamentar !
    Si atunci e scuzabil : cand l-a prins, pe loc l-a ars !
    Dar ceilalti, de ce cu atata intarziere si mai ales acum cand omu-i cu-n picior in groapa… cu lei ( ma rog, euroi) ?!
    Daca ar sti ca bietul de el nici n-a incasat cei 12.000 de euro adusi in discutie (vorba bancului : erau buni, dar nu mi i-au dat, ci doar m-au intrebat 😆 ), ca aia nu erau prosti, stiind ca fac flagrantul, sa i-i si dea !
    Dupa cum vedeti, nici aia de pe-afara nu-s mai breji decat ai nostri si umbla si aia cu aparatura pe ei ziua in amiaza mare, la vanat de fazani cu aripioare :roll: si nu intamplator se nimereste ca acestia sa fie exact din tarile unde se dau bani grei pentru a ajunge parlamentar ( nu stiu cat se da la aia dar daca la noi se cer 100.000 de euro pentru un post de consilier (orasenesc sau judetean), iar pentru cel de parlamentar se ajunge pe la juma de milion, eu zic ca vina nu-i toata a celor care incearca si ei (pe pielea lor !) sa-si mai recupereze din bani, ci si a celor care fac posibil un asemenea sistem, de care toti stiu, se folosesc de el, dar la o adica nu le pute gura de la usturoi, ci de la cu totul altceva ! :roll:

  • Ioan Costea

    Să rămână dumnealui fără „coledzi” și fără „consulting”? Sunt trist că prea mulți politicieni români își ratează demisiile.

  • ina eyre

    D-le Tudoran, am ramas surprinsa de afirmatia Dv. ca Severin va cistiga in instanta contra celor de la Sunday Times. (Am exclus posibilitatea ca procesul sa aibe loc in Romania, altfel nu mai aveam nici eu dubii ca l-ar cistiga)
    Ma gindeam ca niste jurnalisti de talia lor nu publica nimic pina nu sunt siguri ca informatiile lor sunt perfect neatacabile. Am si intrebat pe ici pe colo si cineva a postat un link :

    Domnul Severin a spus că va acţiona în judecată publicaţia Sunday Times. Cum comentaţi acest anunţ?

    Johnatan Calvit: Noi susţinem în continuare articolul şi avem foarte multe dovezi pentru a fi acoperiţi.

    Mai multe decât aţi publicat deja?

    Johnatan Calvit: Da, bineînţeles.

    De ce nu le daţi pe toate publicităţii?

    Johnatan Calvit: Pentru că am scris deja un articol de 3 mii de cuvinte despre acest subiect şi nu mai aveam loc în ziar.

    http://www.romania-actualitati.ro/adrian_severin_voia_4000_de_euro_pe_zi-27022

    Totusi, Dv. de ce aveti certitudinea respectiva? 🙂

  • Dorin Tudoran

    @Radu Humor

    Faptul ca nici altii, “de pe-afara nu sunt mai breji” nu constituie un criteriu…

  • Dorin Tudoran

    @ina eyre

    1. Exista intotdeauna posibilitatea ca, din cauza unor detalii, un proces sa fie castigat de cine nu te astepti. Nimeni dintre cei neimplicati direct in acest caz nu are toate detaliile referitoare la ce, cum si cat s-a discutat in biroului europarlamentarului roman. Nimeni dintre cei neimplicati direct nu stie daca pelicula a fost alterata (adica editata incat sa-l defavorizeze pe AS), asa ca o minima prudenta face bine.

    2. Informatii ce par in start neatacabile pot deveni atacabile…

    3. Nu ma surprinde ca AS a anuntat ca va actiona in judecata ST, cum nu ma surprinde nici declaratia celor de la ST ca au suficiente dovezi care sa probeze vinovatia lui AS. Daca va face pasul anuntat iar cei de la ST vor dovedi ca au procedat corect si ca lucrurile stau asa cum le-au prezentat, AS va avea de doua ori motive sa se dea cu capul de pereti: o data pentru ce a facut. A doua oara pentru ca a negat si a fost dovedit drept mincinos. Vom vedea cum se vor desfasura lucrurile.

    4. I-am dat un spatiu de “respiratie” lui AS, spunand ca se poate sa aiba dreptate si cei 12,000 de euro sa fie pentru o consultanta si nu pentru spaga/lobby. Oricum, nu mi se pare in regula si oricum o discutie de acest fel in biroul sau de europarlamentar arata ca dracu’!

    5. Daca nu ma insel, si ceilalti doi impricinati ar fi contestat faptele, dar au demisionat. Daca vor actiona si ei ziarul in judecata este o chestiune ce ii priveste de acum personal si nu mai trage dupa ea in noroi imaginea PE. In concluzie: doua feluri diferite de a reactiona fata de o situatie.

  • CARAIMAN

    In sfirsit, Adrian Severin a ajuns si el cineva. E in totata presa engleza, fanceza si germana. Cel putin, ca mai departe n-am cercetat. Ca corupt! (sic) ! Si, da, s-a simtit si prostutul Victor Ponta. I-a ceruta sa se ceara afara. Evoluam. Incet, dar evoluam. In vreo 2000 de ani vom ajunge unde trebuie. Si cum trebuie!

  • Dorin Tudoran

    @CARAIMAN

    Sunteti rautacios, da’ rautacios rau de tot. Pai, inca de anul trecut AS a fost declasrat “Omulu anului”. S-a intamplat doar ca, uite, n-aduce anu’, ce-aduce banu’ (marcat de “conflic de interese”).

    In 2000 de ani? Asta e — uite, si varful Omu’ e acolo de atat vreme, la care trebuie socotita si vremea ce i-a trebuit sa ajunga acolo.

  • napocitania_napocala

    dom’ tudorane,
    dovada vie ca nu carasu’i severin ci severinu’i caras, in citeva citate celebrissime, luate de pe un sait  cam dreptaci, de felu’ lui:

    Atunci când vor puterea, alogenii ştiu să înţeleagă şi să manipuleze perfect suferinţele popoarelor în mijlocul cărora trăiesc. Este cazul corsicanului Bonaparte pentru francezi, al austriacului Hitler pentru germani, al gruzinului Giugasvili (Stalin) pentru ruşi sau al tătarului Băsescu pentru români.

    Severin despre Traian Băsescu (Epopeea frustraţilor), 2005

    Doamna Macovei face parte, daca ne referim la manifestarile din tara, din gruparea intelectualilor frustrati, cu gandire fascistoida, care trebuie combatuti cu fermitate. Nu am niciun fel de ezitare sa ma lupt cu ei.Europarlamentarii au şi obligaţia de a construi o Europă federală, care să reflecte sensibilităţile şi aspiraţiile naţiunilor lor de origine, integrând şi sintetizând în proiectul comun agendele naţionale.În ceea ce o priveşte România este interesată într-o UE puternică, dotată cu instituţii politice puternice, în care ea însăşi să fie puternică – adică respectată şi influentă.Dintr-o atare perspectivă accesul doamnei Monica Macovei la tribuna Parlamentului European – în condiţiile în care, în anii din urmă, domnia sa şi-a câştigat reputaţia în instituţiile europene denigrând cu o perseverenţă demnă de cauze mai nobile propria-i ţară, îngrijorează.
    Severin despre Monica Macovei (Un trădător în Parlamentul European), 2009

    Adrian Severin: Dacă cineva are discursul identic cu discursul dreptei europene, acela nu este domnul Stolojan, ci doamna Macovei. Problema este că această dreaptă europeană nu numai că promovează idei şi principii cu care eu nu sunt de acord ca reprezentant al stângii europene, dar a transformat lupta împotriva corupţiei în Europa şi în România dintr-o ţintă într-un instrument, şi anume un instrument prin care un stat ca România poate fi marginalizat, poate fi ţinut în tăcere, poate fi împins în colţ.

    Iar atunci când doamna Macovei adoptă acest discurs, mie mi se pare că în calitatea ei de român comite un act de trădare. Nu mai este o problemă de ideologie, ci este o problemă de trădare. Din acest motiv, nu mai este o problemă a mea, este o problemă a SRI şi a Parchetului.

    Jurnalul Naţional: Ce ar trebui exact să se întâmple? Ca cele două instituţii să se autosesizeze?

    Adrian Severin: Să-şi facă datoria. Dânşii îşi cunosc fişa postului…. Eu am cerut de asemenea MAE de multă vreme să întrebe Guvernul britanic de ce consilierul pe care îl plătesc are un discurs antiromânesc şi cum de îi permite să aibă acest discurs. În prezent, doamna Macovei nu mai este consilier al Guvernului britanic, dar nu pot decât să remarc cu regret că atunci când era la Guvernul României nu a clarificat această problemă.

    Jurnalul Naţional: Dar SRI de ce ar trebui să se sesizeze?

    Adrian Severin: Ei se ocupă de problemele care ţin de…. Uitaţi-vă în legea SRI şi veţi vedea unde se încadrează…

    Jurnalul Naţional: Dvs. veţi face vreun demers concret în acest sens?

    Adrian Severin: Haideţi să fim serioşi… ce demers concret… SRI este serviciul care se ocupă de contrainformaţii şi cred că este cazul să se ocupe.

    Adrian Severin, interviu în Jurnalul Naţional, 2009

     etc, etc, etc…

    iar sloveno-austriecii nemurici, si lasi, ce nu binevoitara sa se prevaleze de sfinta prezumtzie de nevinovatzie, contrar recomandarilor prezidentzial-lazaroiu-esti, dau dovada ca’s niste obscurantisti-habsburgo-chezaro-craiesti, si ca degeaba au stapinitara ei, vremelnic, carasu’ nost’u severin, ca nu se vede!

  • Dorin Tudoran

    @napocitania_napocala

    Da’le si p’alea din stenogramele PSD in care AS primea sarcina de a sta cu ochii (si urechiutele) pe Societatea Academica Romana si sa preintimpine/descurajeze actiuni ale Societatii Civile…
    De atata atentie la actiunile periculoase ale altora, AS a uitat ca nunele lucruri nu se… fac. De fapt, s-a facut ca a uitat, el considerand ca poate face orice…

  • lucid

    Induiosator cat de feroce luptator impotriva coruptziei ai devenit, florin iaru, de cand ai frumoase perspective ca prezentator de micutze evenimente radiopublice. E si normal ,caci asa esti platit DIRECT din banii mei, contribuabilul -- te simtzi idepedent -, nu de patriciu si Nush INDIRECT din banii mei, contribuabilul. Hai sa te ajut sa-tzi echilibrezi mai bine “balantza” folosindu-i ca tas-uri babane pe “petrolistul”-arhitect arabist dinainte de 89, vizitator pasionat al bazarului din Khartoum alaturi de “pretenii” Hayssam si “informaticianul” de trei parale dorinmarian, si pe inca ne-reabilitata victima a inchisorilor ceausiste vantu (spre deosebire de un simbol al liberalilor dumitale, tata-socru al lui troaca, reabilitat 100% dupa 90 de ticaloasele acuzatzii de drept comun pentru care a fost “gazduit” de stat vreo doi ani). Pe astia cum ii uitasi? Din cauza emotziei cu sosirea iminenta -- pana-n Inaltzare, a lui Popa ala din Indonezia? Sa te tzii atunci “inaltzari” in justitzie printre pretenii lui nush.

  • CARAIMAN

    @ Dorin Tudoran & napocitania_napocala
    Dupa cum spunea un om plin de farmec, cu formulari memorabile, despre un alt prostanc social-democrat, si Adrian Severin are o problema: PARE INTELIGENT!
    De fapt are mai multe. Probleme. Cea mai grea e ca nu este decit un biet umeras pentru hainele de firma pe care le poarta, platite din bani de consultante.
    Cit despre gindirea lui despre imaginea Romaniei in lume, acum si in Europa, seamna leit cu cea a omului in fata caruia se dadea in calusari, pe vreme tineretii lui utc-iste!

  • Gheorghe Campeanu

    @ ina eyre # 25 @ DT # 27

    Poetic justice ? Daca ilustrul parlamentar si om politic va comite imprudenta pasului litigios impotriva celor de la Sunday Times, ar fi totusi un gest de splendida aroganta sinucigasa. Nu vad ce fel de tractiune cu consecinte ar putea avea un asemenea curs legal in afara sistemului juridic din UK. Dar, acolo, riscurile cresc exponential si din pricina faptului ca procesele sint guvernate de ceeace se numeste the English Rule, conform careia partea care pierde este obligata sa plateasca si cheltuielile de judecata ale castigatorilor. Mi se pare ca dl. Severin se afla in fata unei dileme Gordiene.
    Interesant mi se pare si ca, impotriva cursului unor asemenea scandaluri, unde de obicei tentativa de a musamaliza este mai grava decit delictul in sine, in acest caz, traficul de influenta sub imperiul conflictului orbitor de interese nu poate fi handicapat nici macar de cele mai neroade reactii publice ale celui in cauza.

  • Eu îndrăznesc să avansez un pariu: Severin nu îşi va da demisia din PE nici după ce vor apărea rezultatele anchetelor care vor spune clar că faptele sale nu cadrează. Severin se va lega cu lanţuri de fotelul de eurodeputat şi nu va ceda. Chiar dacă pe facebook au apărut grupuri care îi cer demisia, chiar dacă i-a cerut-o şi Ponta, chiar dacă lumea îl bombardează cu e-mailuri că să renunţe (poate fi încurajat la adresa adrian.severin@europarl.europa.eu), chiar dacă…
    Cine ţine pariul?

  • liviu

    Insula Serpilor in starea ei de acum, cred ca tot lui i-o datoram cit si bine cunoscutului varujan …oare acolo cit au luat pentru lobby invers ? ca ceva tot le-a iesit, degeaba nu munceste nimeni ca ei, doar cei ce au facut prezentarile situatiei in tribunalul international…

  • InimaRea

    Liviu Antonsei a scris, pe blogul sau, ca Adrian Severin e prostul prostilor. La postarea mea, mi-a raspuns:
    @) Inima-Rea
    Asta cu “caras modificat genetic” ar trebui s-o daruiesti fratelui Dorin! Auguri!
    Deci, ma conformez dar daruiesc cu ambalaj cu tot.

    InimaRea says:
    23/03/2011 at 10:42
    Korrect, maître, AS e din cei proşti de la PE. Ceilalţi – deştepţii – nu cad în asemenea capcane, ceea nu înseamnă că nu-i o practică, pe acolo, acest tip de lobbysm. Altminteri, o asemenea diversiune n-ar fi fost de conceput. E de ajuns a ne imagina ce-ar fi fost dacă li s-ar fi propus unor pe-işti să pună o bombă în Hemiciclu, ori să otrăvească apa. Distinşii noştri reprezentanţi europeni ar fi chemat poliţia. Aşa, însă, n-au reacţionat “decît inteligent” – s-au derobat dar n-au suflat o vorbă. Mirosiseră ceva necurat şi nu s-au băgat, asta neînsemnînd că – în alte ocazii – n-ar fi pus şi ei botul. Ori poate că miza era prea mică şi “nu se merita” deranjul. Sau poate că deştepţii de acolo au alt standing, “nu se pretează” la sume modice. În fine, poate că din toate aceste motive – ca un fel de know-how politic, un fel de-nţelepciune dată de-ndelungată expereienţă politică ori de un al n-şpelea simţ, la intuitivi.
    Dar uite că există şi grade diferite de prostie, obligatoriu – unul maxim: suprema prostie. Iar AS l-a dobîndit glorios: El se jură că nu fură cînd l-am prins cu raţa-n gură.
    E greţos să fii în preajma unuia atît de nesimţit. Te miri că nu-l doboară propria-i toxicitate. Apoi, te-ntorci şi zici: Stai, domn’e, că asta vine dintre-o lume în care nesimţirea e major atu politic.
    E doar anecdotic faptul că AS e char mai dobitoc decît Becali. Dar e-ngrozitor acela că dobîndise un rol însemnat în treburile PE, şi că-l exercita în numele UE – în Ucraina, R Moldova, ştiu eu. Locuri unde mita e condiţie de căpătîi. Îţi vine să te cruceşti cînd vezi că misiunile sale europene erau lucrative, că el se băga acolo unde se plătea gros pentru interese antieuropene, în fond.
    Caz în care, dragă maître, Adraian Severin nu mai e un biet caras, ci un varan disimulat în piele de cărăşel. De aici încolo, nu mai continui fiindcă dezvoltarea mă duce cu gîndul la ipoteza ca UE să folosească anumite specimene pentru anumite operaţiuni. Gen “Vreţi să rataţi o acţiune? Trimiteţi acolo un caras modificat genetic, din specia Severin!”

  • @) Dorin Tudoran

    Nu peste tot se ingroapa r… Postez mai jos doua mesaje venite de la o prietena din Zagreb despre evolutiile in cazul europarlamentarului sloven:

    “Am citit si articolul Dv. si cel al Dlui Tudoran. Mare rusine! Zoran Thaler si-a dat demisia, salutata de toate partidele politice din Slovenia, inclusiv de partidul lui, de fapt este partidul Premierului. Aici se aude ca va primi 30.000 euro de la PE pentru ca a ramas fara… slujba. Despagubiri, deh! In rest, politia slovena si-a intrat in rol, iar un cunoscut lobby-ist sloven a declarat ca fapta lui Thaler nu intra in categoria lobby, ci coruptie. As termina cum am inceput: mare rusine pentru noi romanii, dar si pentru noi europenii.
    Noapte buna si chapeau pentru articol.”

    La intrebarea daca la ei se va ocupa de caz o strucutra similara cu DNA de la noi, care a afirmat ca a noastra ca brada nu are acoperire legala pentru asta, mi-a raspuns:

    “Se pare ca da. Seful Agentiei anti-coruptie a declarat ca acest caz este de resortul lui, iar din comentariile din presa reiese ca ar putea primi 10 ani pedeapsa cu inchisoarea. Aici coruptia (atata cata e) e mai mult in randul oamenilor… de afaceri. Politicienii care se respecta cat de cat se tin departe de … borcanul cu miere. Iar daca sunt prinsi, cum a fost in septembrie cazul unui parlamentar, li se ridica rapid imunitatea si ajung la tribunal. Domnul cu pricina facea trafic de influenta contra cost. Acum e la inchisoare pentru 5 ani. “

  • Radu Humor.ro

    Vad ca multi ii reproseaza AS ului ( ce ironie?!)ca a promis, dar n-a mai facut publica niciodata, o anumita lista :roll:
    Pai daca o facea publica lua probabil mai putin decat a luat insumat de la cei interesati sa ramana conspirati 😉
    Si s-ar parea ca pe asta se bazeaza si @George Damian cand ne propune pariul !

    P.S. Ferice de tara care isi apara demninatatea nationala pedepsind astfel niste javre ordinare !
    Ma refer la Slovenia, dar asta nu m-a impiedicat sa-mi aduc aminte si de al nostru :roll:

  • Radu Humor

    Citeam undeva ca averea celui in cauza, trecuta in declaratiile de rigoare, sare de 1.000.000 euro…..

  • Dorin Tudoran

    @Radu Humor

    Nu cred in varianta ca nu a dat lista fiindca a luat multi bani de la cei care vroiau sa ramana conspirati.

  • Dorin Tudoran

    @Radu Humor
    Am citit si eu. Si am mai citit declaratia lui AS dupa care valoarea averii sale este echivalenta doar unui apartament de lux din Bucuresti. Deci un apartament de lux in Byucuresti este 1 milion de euro. Scuzati-ma, dar e ridicol sa dai o asemenea suma pe un apartament in… Bucuresti. Vila -- mai vorbim.

  • @) Radu Humor

    Da, ferice de Slovenia. Acum, am scris si unor prieteni din Viena, sa vad cu evolueaza cazul lor. Cit il priveste pe-al nostru, e ca bradul nu? Basca frate cu padurea!

    @) Radu Humor, Dorin Tudoan

    Dl Severin e celebru si prin dumele sale si inclin sa cred ca asta a fost si cu lista! Iar declaratia a fost, in fond, mai mult decit prosteasca, a fost iresponsabila, de unde si demisia/demiterea!

  • Radu Humor

    @ Liviu Antonesei

    “Al nostru'” nu prea rimeaza cu padurea (precum bradu’ cu …mine 😉 ), ci cu codru’, mai ales atunci cand presteaza/procedeaza ca-n el !
    Cat despre lista, ea… exista !
    (dovada, ca si da din coada 😆 )
    Cu siguranta !( sau SRI, sau cum i-o mai zice acuma !).
    Numai ca nu-i scoasa, decat ca .. aia: doar la nevoie ! 😉

  • Astia nu se opresc pana cand nu transforma Uniunea Europeana
    intr-o Romania ceva mai mare!

  • Dorin Tudoran

    @al.vlad

    Iata un foarte interesant “Proiect de tara”!

  • În bună tradiţie gastronomică (de corupţie) postdecembristă, îmi îngaduiţi să pun un pahar de Château de Modrogan lîngă carasul de Severin ?

    http://fidesetveritas.wordpress.com/2011/03/23/traditionalisti-moderati-radicali-chateau-de-modrogan/

    Fără doar şi poate, l-aţi nemurit pe (euro)parlamentarul psdist în acest articol. Chapeau.

  • Dorin Tudoran

    @fides et veritas

    Cum eu nu am prejudecati in legatura cu: vinul alb merge cu peste, vinul negru -- cu porc, daca Chateau-de Modrogan e baubil, poa’ sa fie rosu, poa’ sa fie alb, nu conteaza, ca la noi ce e porc azi se dovedeste peste maine si viceversa. Cum ar veni -- tot rechini!

  • Christian Capinaru

    Poate cineva il intreaba pe dl Adrian Severin (Kuznetov dupa tata) si ce spaga a luat in 1997 cand a facut cadou Insula Serpilor Ucrainei. Pe vremea cand a fost ministru de externe era mai plinut, avea un autoturism Daewoo Tico si se opunea sprijinirii aromanilor din Grecia si Albania motivand ca nu merita sa stricam bunele relatii cu statele prietene……

  • Dorin Tudoran

    @ Christian Capinaru

    1. Nu stiu daca dupa tata este Kuznetov si as zice ca nici nu conteaza.
    2. De intrebat, poate sa-l intrebe, ba poate ca a si fost intrebat de cateva ori. Intrebarea este: chiar se asteapta un raspuns la o asemenea intrebare?

  • dorin

    cititi ultimele fraze din cartea dialog a lui Gabriel Andreescu, Locurile unde se construieste Europa, Polirom, 2000, cu A.S.
    Penultima : “Cum ar fi aratat istoria politicii externe romanesti daca nu ar fi fost Adrian Severin ministru de externe?”
    Dupa ac. fraza, Gabriel isi cere scuze aproape de la AS pt. a nu-i fi vazut de la inceput impozanta statura politica internationala.
    ……
    Imi pare rau de Gabriel, nu de AZ.

  • Florin Iaru

    Întrucît am mai postat o dată, pun şi aici linkul cu gafele personale şi naţionale.
    http://ro.wikipedia.org/wiki/Adrian_Severin

  • gram atica

    Domnilor, haideti sa nu lasam perspectiva morala sa ne domine !
    Demisia domnului Severin ar fi un precedent periculos !
    In momentul imediat urmator s-ar declansa o reactie in lant a demiisilor in toate institutiile statului, iar tara ar ramane fara cap (si-atunci, n-ar mai avea de unde sa se-mputa) !
    Asadar, fac un apel la toate fortele de bine din tara, sa se opuna vehement oricarei idei ‘demisionare’ !
    Prussiani din toate tarile, unitiva !

  • Krystyan Keller

    Capinaru Cristian, tu vorbesti de Savarina si de shypaga ???? Pai de unde stii tu ce au dat ucrainienii ??? Pa bune acu’ ??? Pai si tu ai lukrat in departamnetul de “relatii” cu romanii de peste sfoara …acolo toti politrucii au facut bishnitzz …pana si fostul tau sef taranisto-liberalo-azi pdlistinternational …badea ??? sau cum i-o fi numele, facea afaceri cu …caramida de la ……….oahahaha …Parintele Boian, care macar el ar eo scuza desi pacata ca s einchina la icoana lui daniel si nu la cea a lui Hristos 9e poza afisata, nu vorbesc in dodii). Tu cata shypaga ai luat de la ungurii care ii pupi mereu ?????????????? Ca nici tu nu o duci rau ….amaratule??? Am o intrebare; Lobby e corect la UE ??? Are Savarina acoperire legala ??? In rest totul poate fi montat cu sau fara servicii de …fratii “oranj” sau alti fratiori … Capinaru Cristian, tu care ai parasit politica pro Romania pentru un post d e”militzian” …tu ai un drept: “taci” … revin domnisoarelor, doamnelor si domnilor, Savarina are acoperire legala pentru acele tratative ????Nu zic ca nu e un mare bou sau ca nu merita sa nu mai fie pentru ca prea a fost mereu …dar …scandalul nu a fost si “facut” ???Mai ales ca vina pe idiotii de romani e sport la moda in west UE …Nu il apar, nu mi-a placut ca ministru de externe, cred ca e prorus si duplicitar si mai ales a parasit PD si s-a dus la PSD …urat ….fff urat si ast adupa ce a stat cu Roman si Basescu en intimite …puahbeah, astia sant ciocoii noi ai Romaniei.

WP Admin