≡ Menu

Călăuza Andrieș – Blues, Gelu & Motanul

Îl iubesc pe Alexandru Andrieș din mai mult motive. Unul dintre ele: se trezește înaintea tuturor. Asta oferă celorlalți privilegiul de a dormi cât mai mult.

Iată mai jos trei piese.

De la prima (1987), trecând pe la a doua (1991) și oprindu-ne, deocamdată, la a treia (primă audiție în 2009), ne putem aminti cam ce-am avut și cam ce-am pierdut.

Un exercițiu care ne ajută să înțelegem cam cu ce ne-am ales.

Audiție plăcută.

Apoi, fiecare face ce vrea – se culcă din nou sau se trezește un pic.

Călăuza Alexandru Andrieș veghează pentru noi – că dormim sau că părem treji.

Un motiv pentru a-l îmbrățișa.

dt_signature2-e1270748737227[1]

 

 

  • OntelusDG

    În afara celor trei piese, am reascultat alte câteva. Mixajul de blues, folk, jazz și versurile percutante sunt două dintre ingredientele care asigură specificul creației muzicale a domnului Alexandru Andrieș. Sigur, există paradigma Bob Dylan, inteligent exploatată de sute și sute de muzicieni. Consider că acest prolific model artistic și uman postbelic reamintește inspirat tuturor celor interesați că liricul este poetic și muzical, deopotrivă, iar această relație specială confirmă alcătuirea vibratorie, ondulatorie a lumii.

  • @OntelusDG

    Evident, paradigma Bob Dylan este istorica. Eu, unul, am fost mereu mai captivat de paradigma Leonard Cohen. Nu-i pot alatura pe cei doi, nu-l iubesc pe unul prin excluderea celuilalt. Alexandru Andries -- cu umorul sau foarte special si pregnant — “pluteste” independent de Dylan si Cohen.

  • pontul compulsiv

    hai ca nu mai are nici un haz, fratele nostru alexandru, c’acuma pina si turcesqiu cinta’n fiecare seara despre felix, acompaniat de corul bisericii adoratorilor lu’ basescu, care au mai prins ceva bujori in obrajori dupa reusita punerii’n scena a trioului do-re-mi fa-so-la-ti, pe tema reducerii ceaseului si a cas-ca-val-ului (la telejurnal, am vazut cas-ca-val), ca sa’l repotentzeze pe partenerul de coabitare al viitorului prezidente cu cas la gura si fara scrupul, cum le fu intzelegerea si cum fu si doamna duduca d’acord, care de nimeni nu depanda, momentan (si eu zic sa se ee odata, sa nu se, si sa nu ne, mai chinue atita).

    atita doar ca felixache speram sa petreaca ultimele saptamini printre noi, spre deosebire de tinerii indragostitzi care mai au de asteptat, dupa cum reese din niste inregistrari care nu se vor da niciodata publicitatzii, tzac pac la rasboiu.

    ce bine, dom’ tudorane, ca, intre timp, au mai aparut rosalu’ lu’ prigoana si romprestu lu’ walter, c’altfel ce drac ne faceam noi, populenii, cu demodatzii astia care ne tot biriie la cap, cum o facea, inca de prin ’90-’91,fratele florian din transilvania, care ne poruncea, “facetzi curat!”, de p’o scena din parcu’ tinerelului, si noi il priveam cu mila de popul cre(s)tin.

  • Maazare & Fazare

    Alexandru Andries e special de cind exista, insa, vai, copiii fanilor sai din Anii Optzeci, s-au dedulcit, intre timp, la etnobotanice si manele. Nici macar la MAI ANIMALULE!, piesa de exceptie, nu pun botul.

  • Arthur Milea

    @All
    Si Ada Milea e o referinta, la ora actuala, de neocolit, asa cum era, in anii de inceput ai exilului sau antistaleninian, Jean Moscopol, doar ca nu se limiteaza la PROTEST SONGS ci,- ingenioasa, creativa, uschita -- demanelizeaza cu maiestrie adolescentimea gimnaziala sau liceeana. (Era cit pe ce sa zic liiceana, dar… as fi vorbit cu pacat.)

  • Gheorghe Campeanu

    Pentru mine este o premiera absoluta, aflat in totala bezana necunoasterii in ceaace ce-l priveste pe dl. Andries. Acestea fiind zise, gasesc remarcabil blues-ul, mai ales data fiind data aparitiei.
    Dar, cel mai mult mi-a mers la inima slagarul despre Gelu, care are un “farmec astral” (dansul, eroul), ba chiar de-a dreptul ……. kantian (scuze pentru ortografierea sugerand ‘double entendre’).

  • Dan Lawrence

    @Gheorghe Campeanu
    Filosofii practicati o viata de Gelul cu matreata-n barba-i astrala : Herakleitoris din eFESSES + Emmanuelle Cunt din Fotzenheim. Dar, atentie sporita, avut-a dinsul, candva, si indeletniciri guenoniene, cum o atesta carticeaua-i compilativa din care imi arata un exemplar Marcel Petrisor cu vreo trei lustri in urma. Compilativa, compilativa;;; dar… comentata de Claudio Mutti in LA FORTUNA DI GUENON FRA I ROMENI (despre Eliade, Anton Dumitriu, Parintele Avramescu, Michel Valsan, Vasile Lovinescu + altii), studiu serios, cu bibliografia romaneasca la zi.
    Barfem: MP imi povestea ca, valeat 1990, cind cu Piata Universitatii, Clitorescu cercase sa-l convinga pe Mutti, intelectual evolian de extrema dreapta, ca tinerii bucuresteni puneau la cale o primejdioasa lovitura de stat fascisto-legionara.Risul gurului, n’est-ce pas? Tot el, vicepremier, il acuza pe Parintele Calciu ca revenea din USA in Romania CA SA SE ERIJEZE. Da , ca sa se erijeze, ati cetit bine. Verb intranzitiv absolut. Un adevarat guenonian ghinionist, gagismenul, ce-si merita insa suturile primite in locuri dosnice de la tovarsaul Destin Hazardovici.

  • Laurentiu Berianu

    @Dan Lawrence
    Un filosof adevarat, de care Gelu Astralu nu pare sa fi auzit, Mihai Sora, vient de convoler en secondes noces, a 98 berges, cu discipola si colaboratoarea sa favorita din ultimul deceniu, doamna LP, martor de baza fiindu-le, la starea civila, Andrei Plesu himself. Cred ca sint in asentimentul tau, Dorine, daca le urez insurateilor, pe acest blog, multa fericire, pace, intensa colaborare la toate celea si buna intelegere in continuare.

  • Hanul Muschetarilor

    http://hanulmuschetarilor.wordpress.com/2014/07/21/expansiunea-balcanizarii/

    Alexandru Andries e superb, o pauza de la tumultul si balcanizarea lumii.

  • Dorin Tudoran

    Da.

WP Admin