≡ Menu

Brădățan – să mori pentru o convingere. Ce idee?

safe_image.php

Unii filozofi au avut ideea de a testa imortalitatea prietenilor, oferindu-le sticle cu vin bănuite că ar proveni din podgoriile transfrontaliere Cernobîl-Măgurianski.

Alți filozofi au avut ideea de a muri pentru convingerile lor. Nu ne-au împins să-i urmăm. Nu ne-au rugat să-i admirăm. Nu s-au așteptat să-i aplaudăm. Și-au băut singuri cucuta.

Costică Brădățan se ocupă de a doua categorie, într-o carte apărută în Anglia, la editura Bloomsbury. În martie, urmează America de Nord. În octombrie, urmează traducerea în chineză.

Un motto din Francesco Petrarca e mai cuprinzător decât o prefață:

“Continuamente moriamo, io mentre scrivo queste cose; tu mentre leggerai, ambedue moriamo, tutti moriamo, sempre moriamo.”

Grație autorului ei, am avut privilegiul să citesc cartea încă din decembrie. Citiți-o, dar nu neapărat cu paharul de cucută în mână. Să mori pentru o convingere nu a fost niciodată o idee cool, nu?

(AICI)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • InimaRea

    Asta-i din parabola fiului rătăcitor. Păi, atunci să tăiem vițelul cel gras, nu?

  • Petru Jipa

    Toți murim pe limba noastră!
    Restul e doar filosofie.
    Dar și filosofia este o stare
    Ce ne suflă în amnare…

  • Dezideriu Dudas

    La noi e ca la Radio Erevan. Vitelul cel gras e in parabole iar fiul risipitor e vai mama lui…Daca n-a mancat salam cu soia cand a fost mic…Acum am intors-o, vrem sa dam la toti, da’ sa ne ramana si noua.. Sa nu credeti ca sunt vreun ipocrit, pentru ca si eu vreau acelasi lucru. Si nici nu ma favorizeaza “noua lege”, ca si eu am mancat salam cu soia cand am fost mic…E drept, si mare fiind, tot mai cautam soia, ca ma facusem cam gras, de-atatea e-uri…

    Stimate Domnule Tudoran,
    Mi-a placut Doru Stanculescu ca dupa intalnirea noastra din Bucuresti si dupa emailul meu catre dvs., m-a sunat si mi-a spus, dupa poeziile protocolare…, ca porecla de Grasu’ a lui Adrian Paunescu nu vine de la cenaclisti ( din pacate au mai ramas doar biciclistii…) ci de la revista Flacara, unde erati un fel de maestru de ceremonii ( secretar general de redactie )…

    Calatoria continua, da’ mai zvelt….

  • Dle Dudas,

    1. La revista Flacara, unde am lucrat doar un an si un pic, am fost doar redactor. Redactor simplu. Dar fiind prieten din adolescenta cu Paunescu, acum imaginea mea creste atat de mult, incat peste vreo cativa ani voi afla ca am fost, de fapt, seful lui paunescu, in vreme ce el era doar un parlit de Redactor-Sef.

    2. Poreclele “Grasu” (pentru Adrian Paunescu) si “Bai, asta mic” (pentru mine) nu au fost opera cenaclistilor. Eu l-am poreclit pe Adrian “Grasu”, inca din 1963; el m-a poreclit “Bai, ala mic” tot din 1963.

    3. Secretar General de Redactie la Flacara era Traian Prosan, un om foarte cumsecade, candva fotograf. Si inca unul bun.

    4. Dupa ce Adrian si eu am lansat cenaclul, mi-a revenit sarcina sa “centralizez” textele propuse pentru a fi citite, sa iau legatura cu autorii invitati etc. (Asa a debutat Claudiu Iordache; asa a facut valva poema lui despre republica placinta.) Si sa scriu cronicile sedintelor de cenaclu.

    Dupa o vreme, am impartit ultima atributie cu Magda Mihailescu — gasiti un foarte interesant cu Magda in revista “Cultura” in care povesteste ce am prevazut in legatura cu cenaclul. Si chiar asa s-a intampmplat.

    Gigi Stanca alerga dupa “guristi”, ii stia pe toti, avea fler la muzica buna. Eu i-am sugerat lui Adrian sa-l promoveze de la “colaborator al Cenaclului” la angajat al revistei.

    5. Cand am plecat de la Flacara, motivele au fost doua: 1) poeziile lui Adrian in care-l eroiza pe nea Ceasca si 2) orientarea cenaclului spre o alta forma de manifestare, de exprimare, decat aceea pe care Adrian si eu o visasem, discutasem si realizam initial.

    6. Am citit mai multe relatari despre cenaclu — unele semnate de oameni pe care ii credeam seriosi. M-a apucat ba rasul, ba jalea, vazand ce cred ei acum si, mai ales!, “acuratetea” cu care isi amintesc unele lucruri. Candva, m-am gandit sa scriu o Istorie a Cenaclului dar am lasat-o balta — prea multa lume s-ar trezi ca i se ia “adevarul” de la gura…

    7. In rest- toata dragostea pentru Doru, “Ciocu” Vintila, Minghiat, Chebac, Ancuta Calugeareanu si “Tufi” (Dan Tufaru), Motzu Pittis, Mircea Florian, Marcela Safciuc si atatia altii.

    Dupa ce am demisionat de la Flacara, cu unii am ramas prieten la catarama; cu altii -- cunoscuti; cu alstii am pierdut legatura…

  • Virgil

    imi aduc aminte la matematica cand proful de Analiza matematica se chinuia pret de cateva cursuri sa demonstreze “Teorema reziduurilor” Vazand ca studentii devin cam nelinistiti de timpu mare necesar demonstrari acelei teoreme, profesorul incearca sa ne linisteasca cu ideea ca au fost matematicieni care au lucrat o viata intreaga la demonstrarea unei teoreme Doar ca in loc sa spuna ceea ce trebuia, i-a iesit pe gura : “Unii matematicieni si-au pierdut viata incercand sa demonstreze o teorema” . Ce tie si cu pasiunile astea 🙂 Cat priveste “imortalizarea” daca lucrurile au stat chiar asa eu nici macar nu as fi amintit astfel de lucruri . Dar sunt unele chestii care tin de caracter si nu de eruditia personajelor

  • Donkeypapuas

    Părerea mea e că ar trbui să aşterneţi în scris (ori să participaţi la realizarea unui documentar video) prezentând cele ce cunoaşteţi despre episodul Cenaclului Flacăra.

  • Dezideriu Dudas

    Va multumesc. N-aveam de unde stii aceste detalii / nuante.

    Sper ca acea muzica pe care o cauta Doru odata sa o putem regasi si acum…Cu extensiile de care v-am scris. Imi place cum se cheama ONG-ul lui Doru : ARHIDOR….

    O sa citesc textul din “Cultura” a lui Magda Mihailescu.

    Imi pare rau ca nu am retinut o copie a unui text a lui Claudiu Iordache, o piesa de teatru, ” Intr-un Tomis intarziat “…M-a rugat sa-l prezint unui teatru constantean prin 2002….

  • Dana (Mara)

    Poate ne “aude” dnul Iaru. Nu am ratat nici un episod din Mistere si conspiratii. Cred ca sint inca multe subiecte interesante care asteapta marturii pertinente si interesante.

  • Peter Manu

    In 2012, incercand sa adun date despre medicina “alternativa” din Romania, am citit cat am putut de mult din colectia revistei Flacara din anii “70. Nu era mai putin dezgustatoare decat imi aduceam aminte de pana la plecare (in 1976). In plus, mi-a parut foarte neatractiva grafic, in ciuda faptului (pe care il aflu acum) ca secretarul general de redactie era .un fotograf talentat.

  • Dle Manu,
    prin 73-74 Flacăra era cea mai buna si mai curajoasa revista “de profil” din Romania. Tirajul ei se epuiza in câteva ore.Cred ca o confundati cu “Convingeri comuniste” unde combateau prietenul dvs VT si mentorul sau de atunci, Ion Cristoiu.

  • Dezideriu Dudas

    “Dupa ce Adrian si eu am lansat cenaclul”…

    Pana la urma, cel de sus e pasajul cel mai important…Ce s-a intamplat dupa…., inca “se joaca”…

    Nu cred ca cei ce au capacitatea de a creste exponential imaginile altora ( la pct. 1 ) nu au si ei limitele lor. Sau “ordinele lor”, daca nu au limite…

    Pana la urma fostul presedinte Basescu are dreptate ca serviciile trebuie sa fie conduse de civili -- adaug eu, angrenati intr-un sistem politic relationat ( stiu, multi ar vrea ca sistemul politic sa fie apolitic, tehnocrat…la noi, la altii, nu conteaza…). Iar serviciile si institutiile in general sunt prea importante si puternice ca fostii rezervisti si diverse alte retele de influenta sa le poata vulnerabiliza daca interesul public e bine definit…Nu vad de ce ar trebui sa fim atat de pesimisti. E drept, pe conexiunea externa institutiile noastre pot fi vulnerabilizate de optiuni politice care in orice situatie ne pot aduce prejudicii majore daca inclinam prea mult spre una din parti in cazul conflictelor…Iar acestea par a fi din ce mai amenintatoare…”Noi ne aparam nevoile si neamul” nu ar putea fi sloganul viitorului proiect de tara ? Cu toate dependentele pe care ni le-am asumat ? Dar nu ne-am asumat sa fim si kamikaze ( exceptandu-i pe “catavenci”, care-si pot asuma orice…)….Si aici ma refer in primul rand la politica interna ca la cea externa e clar ca nu putem fi miezul din gogoasa…si nici n-ar fi cazul atat timp cat nu putem exporta acum decat capsunari…

  • Dana (Mara)

    Desi mai potrivita la postarea precedenta, totusi pun intrebarea aici sa aiba “vizibilitate”.
    Ma amuza pe Realitatea lui Rares Bogdan faza zilei “Statul e Ghita”. Eu “ma risc” sa merg pina la capatul firului. Dar daca Statul este alde Vasile Frank Timis, Ovidiu Tender &Co care in buna traditie a gaselnitei mondiale care functioneaza de minune ca atunci cind vrei sa faci o caruta de bani din ceva ” controversat” te dai scut si aparator a sigurantelor nationale si ” internationale”. Exoticul Frank Timis a si sponsorizat reuniunea NATO de la Snagov vegheat din umbra de alde Talpes &Co. Extensie probabil la actualele. Daca as fi jurnalist de investigatie as urmari activitatea acestor afaceristi care sint genul care pot fi papusari in Romania si tin itele circului politic in cardasie cu Chevron.

  • Peter Manu

    La ce “profil” va referiti? Cum se manifesta “curajul”?
    M-am referit cat se poate de specific la revista Flacara din anii mentionati. N-am auzit nici odata de revista “Convingeri comuniste”, iar pe Dl. Tismaneanu l-am intalnit prima oara in 2009 sau 2010 la prezentarea unei carti a lui Andrei Oisteanu la ICR New York. De Ion Cristoiu nu stiu nimic.

  • InimaRea

    Vă spun eu cum se manifesta și cît costa. La Flacăra, era și Adrian Dohotaru -- venit de la Amfiteatru (suplimentul cultural al Vieții studențești, unde avea o leafă frumușică dar nu-ndeajuns pentru el) care-a publicat, în iarna 1977-78 un articol demențial despre circulația din București, pe viscol. Îl știam pe Dohotaru de la Amfiteatru, l-am întîlnit la un matineu de operă pentru copii -- ca părinți responsabili de fete ce eram amîndoi -- și mi-a povestit: se supărase rău primarul general (Teleagă -- Ion Dincă) și l-a zburat din presă, nu mai avea drept de semnătură. Păunescu s-a scos pretinzînd că nu știa de articol, că era la Craiova cînd s-a făcut sumarul. Știa dar ăsta-i era stilul de supraviețuitor. Dohotaru îi era recunoscător, totuși, că-i făcuse loc la gazeta cooperației meștesușgărești, să nu moară de foame.
    Păunescu practica dublu discurs. Pe două pagini mari, rubrica dedicată lui Ceaușescu: Cabinetul lui de lucru e Țara. În altele, articole despre potlogării de peste tot, despre medicină naturistă, despre inventatori români. Era un fel de curaj sub acoperire patriotică. Dar într-adevăr, Flacăra era ca netul de azi, la noi.
    Sigur că era susținută și din altele -- De la Bîrca, la Viena -- de pildă. Dar și de Cenaclul Flacăra care, a fost ceva di granda pîn-a ajuns Păunescu la Putna: Bat clopotele la Putna, bat clopotele la Putna/ Cînd spunem Ceaușescu, noi spunem România.
    Deja o luase razna -- lăsa prăpăd în urmă și-așa credea el că scăpa de consecințe. Și-a tot scăpat pînă la nenorocirea de la Ploiești.

  • Dle Manu,

    Este evident ca stiti foarte putin despre presa; in chip natural, medicina va ia tot timpul.

    N-ati auzit de “Convingeri comuniste”?

    Nu stiti nici cine este Ion Cristoiu?

    Nu stiti nici macar ca, in angrenajul unei reviste, Secretarul General de Redactie (spre deosebire de secretarul general al PCR, verificati cu VT) nu se ocupa de toate; in niciun caz de prezentarea grafica a publicatiei.

    Cand (si cu ce ocazie) l-ati cunoscut pe VT, este norocul norocul dvs., dar eu nu la asta ma refeream cand il numeam “prietenul dumneavoastra”. Sa nu-mi spuneti ca nu mai sunteti prieteni, ca-mi frangeti inima.

    Chiar nu stiti ca publicatiile se imaprt, peste tot pe anumite categorii — sportive, social-politice, literare, arte etc?

    Dvs. puteti pune curaj intre ghilimele, dar asta nu inseamna ca aveti cumva dreptate; de curaj nu va pot suspecta.

    Nu m-am angajat sa fac aici alfabetizare. Daca n-ati citit in acei ani un reportaj sau o ancheta semnata Horia Patrascu (“intamplator” si scriitorul care ne-a dat “Reconstituirea”; filmul lui Lucian Pintilie l-ati vazut?), Eugen Seceleanu (“intamplator” si autorul unui roman satiric exceptional, “Eternitate locala”), Nelu Ionescu sau Liviu Timbus; daca n-ati citit o cronica de film sau teatru semnata Magda Mihailescu, cum Dumnezeu as putea sa va explic ce inseamna “profil” in cazul revistelor si cam ce insemna sa ai un dram de curaj si onestitate profesionala in presa acelor ani? Cum sa va “povestesc” cum aratau fotografii extraordinare, datorate unor Elena Ghera, Radu Constantinescu sau Ion Predosan? Cum sa va conving ca, pana si grafic, Flacara de care vorbesc eu era la cinci lungimi de barca inaintea altor publicatii romanesti, cu execeptia celor… de arta?

    Despre angina pectorala, ruptura de menisc sau TBC, nu ma apuc sa va dau lamuriri, fiindca intre noi doi, dumneavoastra sunteti medicul.

    Eu ma ocup cu altceva, dle Manu.

  • Adrian Dohotaru a venit mai tarziu

  • Bateți câmpii; in buna masura. Eu m-a refer la anii 73 -- 74, dvs -- la alta perioada.

  • Peter Manu

    Va multumesc pentru raspunsul detailat.
    Nici unul din numele pe care le amintiti nu-mi (mai) sunt cunoscute. Si totusi, sunt sigur ca, in fiecare saptamana, citeam Flacara (dar si Luceafarul, Contemporanul, Romania Literara).
    Cred ca fraza cheie, pentru mine, a raspunsului dumneavoastra este “ce insemna sa ai un dram de curaj si onestitate profesionala in presa acelor ani” . Aveti dreptate; nu stiu. Am luat decizia de a pleca din Romania in 1969, inca student, si de atunci pana in 1976, cand am plecat, nu m-a preocupat “dramul de curaj” la care va referiti. Din 1969 am trait cu senzatia ca nu exista alta solutie, ca nimic nu se va schimba, si ca nu avea nici un rost sa citesc printre randuri.

  • Georges Brassens

    ”Mourir pour des idees, oui, mais… de mort lente.”

  • Hai sa lamurim niste lucruri, nu de alta, dar vorba bunicutiei mele _ “Maica, e bine sa stim pe ce scandura dormim”. Asadar:

    1. Admir precizia si nuantele pe care le aduc foarte multe dintre comentariile dvs., mai ales cele care se refera la lucruri mai putin… publice.

    2. Faptul ca ati lucrat intr-un serviciu secret nu va face nici sfant, nici drac. Ce ar putea defini ipostaza dvs. de lucrator SRI ar fi: a) cu ce v-ati ocupat acolo si b) cum ati facut-o.

    3. A fi fost lucrator SRI nu inseamna ca stiti totul mai bine ca altii. In cazul in speta, ce stiti despre Flacara (pe atunci cred ca erati inca student sau prospat absolvent de facultate) este cu mult mai putin decat stiu eu (ma refer mai ales la anii 73 -- 74) care am lucrat acolo. Ce stiti este “din auzite”; ce stiu este din “traite”. Ce stiu, in general, serviciile secrete/de informatii este “din auzite”, din turnatorii, din folklor de calitate ori de calitate indoielnica, din tras cu urechea si reimpachetarea celor “culese” in functie de ce vrea “conducerea”.

    4. Stiu mai bine ca dvs. si cand a venit la Flacara Dohotaru, si de ce a ajuns acolo, si cum a scris reportajul despre viscol de… acasa, si ce regim a avut la Flacara etc. Paunescu l-a ajutat foarte mult pe Dohotaru, dar in cazul falsului reportaj, pe Dohotaru nu-l mai putea salva nimeni. Sunt prea multe motivele pentru a le mentiona aici.

    5. Paunescu a practicat dublul discurs, dar in viata revistei Flacara, anii 73 -74, la care m-am referit initial, nu se pot compara cu anii care au urmat. Discurs dublu au practicat multi, numai ca, la inceput, Paunescu a fost printre putinii care faceau si bine. L-am vazut facand mult bine; cum l-am vazut calcand si in gropi cat Groapa Marianelor. Dar, cand il vad injurat, si de oamenii care ii ciuguleau din palma, care practicand dublul discurs vreun bine n-au facut cuiva, ma cam apuca lehamitea. Discurs dublu a practicat (si, oho!, cu mult inaintea lui Paunescu) si un om care, daca nu ma insel, nu v-a displacut: Eugen Barbu. Un gunoi ca si progenitura sa “spirituala”, Vadim, ori tiriplici/tiripliciuri gen Dan Ciachir, Constantin Sorescu, Marian Popa etc. Pe astia nu i-a surprins nimeni “in flagrant de facut bine”. Discursul lor dublu era menit sa-si poata face bine doar lor insile (si unei gasti de pramatii.)

    6. “Curaj sub acoperire patriotica”? Si da, si nu. Altii n-au avut nici macar un astfel de curaj. Eu ma refeream la curajul unor ziaristi de la Flacara. Cei care l-au avut nu erau acoperiti de nimic. Paunescu ii apara, cat sa fie si el acoperit, dar in rest — ewra pe con propriu. Daca as accepta logica dumneavoasta (curajul acoperit) ar trebui sa accept si aberatia (devenita gandire nationala) ca toti cei care au avut un dram de curaj intre 1945 -- 1989 au fost niste duplicitare; singurii cu ceva “cojones” fiind cei care n-au avut nici o unghie de curaj. Repet versul istoric al lui Ion Banuta “De-atat curaj, ma zguduie frica!” Si-apoi, nu tot curajul e “cu voie de la stapanire”. Mai exista si un curaj pe care trebuie sa-l castigi. Unii au reusit; altii -- ioc. Acestia din urma, da, cand vroiau curaj, il cereau de sus.

    7. InimaRea, ti-o spuna din toata InimaBuna — la Flacara anilor 73 -74 a existat curaj. La SRI -- niciodata. Si asta, dragul meu, este o diferenta esentiala. Hai sa nu trecem peste ea — chiar tot timpul — in stilul “De la Birca la Viena”. N-ajuta la nimic. Si, mai ales, nu ajuta deslusirii adevarului.

    8. Pentru un an, un an si jumatate, Cenaclul Flacara a fost “o intamplare” extraordinara, irepetabila. Ce a urmat apoi e alta poveste. Eu, unul, nu inghit nici mitizarile de felul celor practicate de Andrei Paunescu (dulce copil in anii 70, pentru a intelege ce se intapla acolo, apoi adolescent fanatizat de dragostea oarba pentru tatal sau), nici judecatile “globale”, al caror scop este de inocula concluzia “Da-i, domne, in ma-sa! Totul era un cacat; cu voie de sus.” Ce curaj dovedeau — “in timpurile de trista amintire” — astfel de oratori? Se cacau pe ei de frica numai vazandu-i pe alti ca au un dram de curaj.

  • Cristi

    Prin 1973 sau ’74, student fiind, la Univ. Buc. a venit Cenaclul Flacara. In amfiteatrul de la Drept, pe scena se afla o masa la care statea Dorin Tudoran. Intamplator il cunosteam personal din familie, jucasem fotbal impreuna, in special cu nasturi. 🙂 Cred ca era un fel de secretar al cenaclului, Dorin ma va corecta daca e cazul. In orice caz, era un spectacol excelent, de o ridicata calitate artistica. Si in plus, nu prea aveai pe unde sa asculti sau sa vezi pe atunci ceea ce ascultam acolo. Imi amintesc, printre altele, Progresiv TM si daca nu ma insel si Erlend Krauser cantand cu ei. Absolut superb!

  • Peter Manu

    Problema “dramului de curaj” pe care il invoca, cu fervoare aproape religioasa Dl. Tudoran, e mai complicata, cred, decat placerea pe care v-a produs-o spectacolul cu pricina.
    In esenta, Dl. Tudoran isi admira propriul dram, si pe cel al colegilor lui (inclusiv, daca asa ceva e imaginabil, al patriotului puhav Adrian Paunescu).
    Dar daca acest dram de curaj nu era simtit de cei care-I citeau, dintre cei care nu erau “in presa”? Dar daca curajul acestor redactori nu insemna nimic (cum s-a dovedit) pentru cei care controlau tara atunci? Nu poate fi acesta motivul pentru care toti cei amintiti de Dl. Tudoran, si altii ca ei, nu ne starnesc (cititorilor lor de atunci) nici un fel de recunostinta?

  • Cristi

    Poate Dvoastra nu va starnesc nimic. E problema Dvoastra. Si nu e vorba de recunostinta. E vorba de a cantari pe fiecare asa cum trebuie, cu bune si cu rele. Inclusiv pe A. Paunescu. Sau pe V. Tismaneanu.

  • Peter Manu

    La cantarit, balanta arata adevarul. Castiga (e mai greu), in cazul lui Adrian Paunescu, sau a revistei Flacara, talgerul Raului.

  • Cristi

    Inteleg ca balanta se afla la Dvoastra si sunteti sigur ce arata.

    Felicitari! Eu voiam sa transmit altceva. Si anume ca in acea perioada,’72-’74, pentru noi, studentii, tinerii, Cenaclul Flacara era un loc unde PUTEAM asculta interpreti indragiti, muzica folk, sau altele. Nu m-am referit la ce a devenit ulterior. Iar in ce priveste revista Flacara, va spun atat: aparea Joia. Daca nu te duceai din timp sa o cumperi se epuiza.

  • Peter Manu

    Am trait in lumi diferite. In anii aceia, mi-e era teama ca se epuizeaza laptele, sau painea, nu revista Flacara.

  • Nu, dle Manu, nu am trait in lumi diferite -- dvs, Cristi si eu. Astăzi, da, traim : dumneavoastra sunteti un paradox -- un amnezic lovit de certitudini. Ca si prietenul dvs…

  • Curajul, dle Manu, nu e complicat. Uneori este chiar foarte simplu -- dumneavoastră nu l-ați avut, erați terorizat doar de sticla de lapte. Alții l-au avut, chiar daca se mulțumeau doar cu un pahar de apa.

  • Ce admir la dumneavoastră, domnule Manu, este coerenta. Pe de-o parte, spuneti ca nu citeați autorii respectivi, iar pe de alta parte scrieți “nu ne stârnesc (cititorilor de atunci) niciun fel de recunostinta.” Si-apoi, vorba profesorului meu Silvian Iosifescu, “V-a încurajat cineva sa fiti recunoscător?” E de ajuns ca sunteți a-toate- cunoscator.

  • Da, Talpes. Un mare sponsor al democratiei…

  • InimaRea

    Clarificările erau inevitabile, așa că le-a venit vremea.
    N-am vreo legătură cu SRI. Nici cu Securitatea ”operativă” n-am avut -- fie aceea internă ori externă. La vremea aceea, eram ”tehnocrat” -- specialist criptolog și profesor de toate cele.
    Aici, răspund și lui Dudaș, în legătură cu marota sa cu Sistemul: contează sistemul în care te-ai format. Eu m-am în cel universitar, nu în celălalt -- securist, de partid, muncitoresc. M-am frecat de toate, am constatat imediat că erau incompatibile, iar asta m-a ajutat să mă țin deoparte. De aceea nici ”n-am făcut carieră”. M-a mai ajutat o realitate ciudată, în lumea aceea -- statutul de criptolog era atît de secret în mintea lor, încît era interzisă orice activitate ”operativă”. Mi-a convenit. Sistemului nu i-a prea convenit dar m-a tolerat fiindcă specialiști criptologi erau cîțiva -- 7 în afară de șefi, la un moment dat. Sistemul a socotit că nu se putea dipensa de vreunul, chiar dacă nu manifesta ”vigilența revoluționară” necesară. Mă faulta cînd și cînd, ceea ce mi se părea corect, la ce salariu primeam. Și suportabil cîtă vreme mă puteam amuza pe seama religiozității cu care privea criptologia.
    E-adevărat că Dohotaru a venit mai tîrziu, că vorbim despre ani diferiți dar observă, domnul meu, că îi precizez. Pe de altă parte, îl știam bine pe Dohotaru, iar textul acela -- cu viscolul -- era genul literar Si non e vero etc. De altfel, am evitat să reiau legătura cu el cînd a ajuns secretar de stat la Externe dar m-am bucurat cînd ”a fost reabilitat” și s-a făcut un film ”după o idee a lui Adrian Dohotaru”.
    Sincer apreciez respectul păstrat prieteniilor de tinerețe, cum e cea cu Adrian Păunescu ori cu Manolescu, ba chiar și cu Tismăneanu. Eu n-am -- cu aceștia -- același trecut comun, la fel ca imensa majoritate a celorlalți, ceea nu-nseamnă că nu mă pot pronunța în privința vreunuia. Sînt și păreri ”din auzite”, dar din auzite la Radio România Tineret, care transmitea Cenaclul Flacăra; văzute și auzite la TVR, care tot așa. Acolo l-am văzut pe Păunescu psalmodiind ca-n transă: Cînd spunem Ceaușescu, noi spunem România.
    Păstrez și la bătrînețe obiceiul de a despărți judecata literară de cea a omului -- de la G Călinescu, mi se trage. Astfel că ”îl apreciez” pe Eugen Barbu scriitorul și nu mă sinchisesc de lepra care-a fost omul public și politic Eugen Barbu. În cunoștință de cauză o fac fiindcă l-am studiat, nu doar l-am citit. Așa că pot spune că Princepele e o carte mare a literaturii române chiar dacă Barbu și-a-nsușit nerușinat baza documentară a unui modest și bine intenționat istoric. În plus, și azi poate nedumeri cititorul care ar raporta-o la ”climatul de teroare” din anii comunismului. După mine, cartea asta a fost de un curaj sfruntat. Dar cu ea s-a sfîrșit și semeția literară a lui Barbu, care s-a-nrolat în războiul contra Europei libere, prin Săptămîna culturală a capitalei.
    Studiind un scriitor de la-nceputurile sale pînă-n culmea gloriei, e cît se poate de pilduitor să vezi cum ”crește rotund” într-o lumea ostilă cunoașterii independente de ideologic. Ce compromisuri trebuie să facă pentru a-și putea scrie cărțile care contează. Multă lume nu știe că Barbu a fost linșat mediatic -- în anii 1950 -- pentru Groapa. Și s-a scos cu o ediție revăzută (în care-a băgat o grevă a stebiștilor -- a cailor de la tramvai, spuneam). Și cu un volum de toată jena -- Cu o torță alergînd în fața nopții (dar ce titlu ambiguu, nu?)
    Curajul e de mai multe feluri, după cumu-s și oamenii. Dacă-s priviți din doar perspectiva curajului fără limite, toți ceilalți apar a fi lași. Dacă-l privim ca normalitate a ființei umane, trebuie să facem o statistică. Cu cît adună mai multe puncte, cu-atît sînt mai de prețuit cei care îmbunătățesc media. Doar atît fiindcă nu-s nici modele, nici măcar idealuri, sînt excepții, ca orice altceva excede media. E-n primul rînd problema lor să-și asume excepționalitatea, și să se acomodeze cu ea în așa fel încît să se poată cu toți ceilalți, ”normalii”.
    Eu unul mă uit la un om de un curaj nebunesc, la fel ca la un geniu literar -- matematic, de orice fel: cu admirație dar fără teama că m-ar putea strivi cu excepționalitatea sa. Fiindcă nu ăsta-i e rostul, mă gîndesc.

  • Peter Manu

    Paharul cu apa de pe masa prezidiului? Curajul, cum spunea Monica Lovinescu, al “facutului cu ochiul’?

  • Dezideriu Dudas

    Bre’, m-ai tinut cu sufletu’ la gura ! Credeam ca iar o sa scrii ca n-am manera…Iar cu “marota” e tot ca la Radio Erevan…

    Pe “Tudoran” il las sa se apere singur. Marota lui e mai mare, desi i se spunea “ala micu”…Da’ la el n-am fost atent ca muream de frica mea. Are de ce ?

    Interesante insa ca intotdeauna extensiile dvs…, ref. la Eugen Barbu de ex. Sigur n-a fost HRP pe la dom’Eugen inainte de a scrie ” Zbor in bataia sagetii “…? Cam asa a evoluat politica : nu mai e torta, e doar zbor…, nu mai e noapte, sunt doar sageti…

    Curajosu’ fara limite, da’ respectuos, literar, matematic ( de unde, iata, limitele… ? Bre’, am ajuns paradoxal ca democratia, ca economia de piata facuta de capitalisme de stat ? ).

    PS Cand am vazut azi ca Batman se lupta cu Cap’tain America cu zapada, am zis ca n-avem cum sa nu scapam…

  • Bertolt Lazaroiu

    Exact.

  • Dezideriu Dudas

    Va rog putina manera !…. Domnu’ Nelu !

  • Dezideriu Dudas

    Asa e bre’ nea Petrica ! Atatea pahare cu apa “au baut de foame” Paul Goma cu Dorin Tudoran la prezidiu’ ca le-a venit rau si au inceput sa prinda si curajul cel de pe urma… si sa faca cu ochiu’ ca masina de cusut…., ca venise si nea’ Vasile Paraschiv pe-acolo….Bre, da’ cand a venit PDG-ul Plesita, smirna toti. N-a scapat barba lui Paul Goma, da’ pe nea’Vasile l-a salvat Bernard Poulet ( ista-l alerga si pe “haiducu'” cela odata…in jurul Parisului ), iar pe Dorin Tudoran l-a salvat Cap’tain America cum scrisei mai jos de “lupta in zapada”…Bre’ mai ai de-astea cu Alba ca Zapada ? Ca la noi, la dracii nemilosi si negrii, aiastea-s numai bune pentru ten…Bre’, sa nu-ntelegeti M 10 de la ten-ul ‘cela…, ca iar vin sa va explic… si stiti ca n-aveti timp sa-l pierdeti cu prosti(i)…Bre’, eu respectuos, literar, matematic ( scuze dom’InimaRea, am inteles ca sunteti cu revolutia, poate chiar a sistemului…, da’ veni vorba ), va rog frumos sa ne-apucam de treaba. Aduc eu lopetile ! Da’ totusi fiti prudenti. Tineti mainile pe langa voi ! S-ar putea sa treaca speranta natiunii pe-acolo. Daca vedeti si-un injiner pe-acolo, pericolul-i si mai mare…Inseamna ca-i si organizare… Dom’Neamtule stai cuminte. Mata’ ai lopata prea mare. Tre’ doar d-alea mici de infanterie, regina armelor infrangatoare !

    Bre’, Cap’tain America e mensch sau schmuck ? Ca mi-e jena sa-l intreb pe dom’Tudoran, atat timp cat a fost salvatorul lui…La matale a fost mai usor. O sticla de lapte gaseai si-n Bangladesh.

    Bre’ da’ de “cuirasatul Fernard Braudel” ai auzit ? Nu vrei sa vii odata la 23 august la Neptun cu cineva de la unul din “Institutele Braudel” din SUA ? Te apar eu de dom’Neamtu ca pe ramura asta, la injineri, eu sunt sefu’…Autoproclamat, da’ nu conteaza. Am anuntat si nu m-a contestat nimeni. Te asigur ca nu e nevoie sa tii mainile pe langa corp cu mine….O sa te mire faptul ca “avioanele mele” au trafic mai mare decat ale lu’ mata…Bre’, si nu le-a doborat nimeni pana acum…E drept, nici n-a incercat careva ! Ca pana sa-i aduc eu la “aeroportul” meu “filozofic”…, de ala, frumos, curat, apolitic, tehnocrat, alea-alea…, toti o taiau ca sa prinda si ei o gogoasa ceva de pe la vreun tinichigiu.

    Sper sa-mi scuzati forma fara manera….Da’ promit ca o sa va uimesc cand ne-ntalnim la vreun 23 august la Neptun.

  • Peter Manu

    Dintre cei doi, numai Dl. Tudoran a fost insa in conducerea Uniunii Scriitorilor (din 1974) si ne poate preciza numarul prezidfiilor in care si-a baut paharele de apa. .

  • Dezideriu Dudas

    Mie-mi place de dvs. si cred ca daca ne-am intalni ar fi o treaba foarte menscha pentru omenire. Schmuckii cre’ ca ar fugi ca draku’…

    Domnu’Tudoran avea o problema atunci, necunoscandu-l pe domnu’ ‘cela Mare ( stie domnu’ Volodea cine, seful tezei lui de licenta sau doctorat, nu conteaza care, ca de cand cu plagiatorii ‘istia s-au dus dreak’ nobilele idealuri, alea toate….), nu si-a dat seama ca daca ar fi avut ciorapi de plastic sau ar fi adus vreo 5 sticle de vin de la “Centru” ( tocmai v-am scris de PDG-ul lor pe “ramura capuri in gura” )…, ‘ceia, scriitorii-sefi, ar fi baut sa-si revina de la putoare, iar dupa-ceea conducerea s-ar fi predat direct la Sfantu Petru ( nu Roman, aistai de pe ramura mai mica din Romania de dupa 1989, ci ‘cela de pe ramura mare, aia ultima…). Abia atunci d-nul Tudoran putea demonstra c-a fost mensch. Asa, ii va fi greu…

    Eu sunt cu ochii pe el ca pe butelie…Dar nici de ‘ceea n-as fi asa de sigur…Daca gazul cela vine de la Est si asta-nseamna sigur ca-i butelie schmucka…Ca daca venea mai devreme, da’ devreme rau, cu vreo 7 decenii in urma, era menschu’ cat casa pe gazul ‘cela butelios…

    Eu zic ca daca-l inconjuram, Dorin Tudoran va ceda. De ras.

    Stai bre’ nea’Dorine, fii cuminte ! Noi doar ne jucam de-a menschu mare si schmucka mica. Si la 23 august, cand ma intalnesc cu nea Petrica, adunam punctele…Daca ne prinde paduraru’ o sa fluieram sa nu se prinda…Eu o sa fluier “Fetele de la Capalna”…Verific repede sa nu fi fost schmucke. Daca da, o sa cand “Corul vanatorilor”. Aistia-s sigur menschi. Daca-i prinde nefestele altfel, vai mama lor…. Grey ‘cela, atat asteapta…Grey ‘cela a participat la bataia cu zapada din America data le televiziunile din Romania ? Daca-l dadea si pe Grey, “Romania coafeza” ne era la picioare ! Cu tot cu cele 50 de umbre ale sale, mult mai putine decat au ramas la dom’Petrica Manu din lecturi.

  • Peter Manu

    Si mie imi sunteti simpatic si ii multumesc Dlui Tudoran ca faciliteaza, cu discretie si toleranta, aceste apropieri. Dar nu va pot promite ca ne vom vedea pe un 23 August in Romania.

  • 1. Va multumesc pentru clarificare. este foarte binevenita, fiindca dac recititi comentarii mai vechi, veti vedea ca felul in care va refereati la unele lucruri conducea la ideea ca at liucrat intr-o “structura speciala.”

    2. Am spus-o de cateva ori, o data chiar la moartea sa: Paunescu cel ramas in inima mea este cel dintr-o adolescenta tarzie, cel de la inceputurile sale gazetaresti. Dar ar fi bine care unii sa nu se faca a fi uitat ca, pe cand Ceausescu era in culmea puterii si Paunescu in culmea gloriei si fascinat de putere, nu dl Petre Manu, ci parlitul de Dorin Tudoran i-a atacat public, in Sala teatrului national din Iasi, transmitandu-i lui ceausescu “Cizmare, nu mai sus de sanda!” Relatandu-i-se cele cu pricina, Paunescu n-a stiut cum sa reactioneze -- pentru curajul lui, ce facusem eu nu era decat un semn de nebunie. Inteleg ca asta i-a spus si lui Andrei, fiul sau -- “Dorin e nebun.” Nu eram nici nebun, nici curajos: hotarasem sa-mi pun in concordanta “sufletul cu trupul”, adica -- sa nu fiu liber doar in interiorul meu si sa ajung, public, in randul slugilor. Atat. O recalibrare a propriei mele existente, nu o revolutie care sa-l rastoarne pe… Paunescu.

    3. Cunosc bine detaliile pedepsirii lui Eugen Barbu. Am fost si eu fascinat de acel final al Gropii -- “Ce sa fie? nu-i nimic. Creste iarba” (Parca). Scriitorul a inceput sa-mim placa din ce in ce mai putin, nu din cauza haimanalei violente care era omul. Isi facea loc in scrisul lui Barbu un fastuos de imprumut. Nu era stilul lui. Ura din admiratie scriitori ca Petru Dumitriu, dar el era doar Eugen Barbu si, Dumnezeu stie de ce, nu mai era multumit de el. Dorea sa fie perceput ca un mare erudit. Asta la dus la furturi din cartile altora (multe facute pentru ele de scribii sai) si la “admirarea manuscriselor lui Socrate”. Pe cat rata mai mult ca “artist enciclopedic”, cu atat mai mare devenea ura l;ui fata de altii.

    4. Imi plac foarte mult aceste paragrafe ale comentariului dvs, fiindca asa gandesc si eu:

    “Curajul e de mai multe feluri, după cumu-s și oamenii. Dacă-s priviți din doar perspectiva curajului fără limite, toți ceilalți apar a fi lași. Dacă-l privim ca normalitate a ființei umane, trebuie să facem o statistică./…/”E-n primul rînd problema lor să-și asume excepționalitatea, și să se acomodeze cu ea în așa fel încît să se poată cu toți ceilalți, ”normalii”./…/ “Eu unul mă uit la un om de un curaj nebunesc, la fel ca la un geniu literar -- matematic, de orice fel: cu admirație dar fără teama că m-ar putea strivi cu excepționalitatea sa. Fiindcă nu ăsta-i e rostul, mă gîndesc.”

  • Domnule Manu, obraznicia strica omenia.Va implor: fiti mai atent cum si cui ii faceti cu ochiul; ca e el ochiul drept, ca e el ochiul stang — tot un drac. Nu mai intindeti pe jos covoare de grenade, ca sa aveti pe ce sa topaiti, fiindca nu e un joc intelept.

  • Peter Manu

    Stimate Domnule Tudoran

    “ar fi bine care unii sa nu se faca a fi uitat ca, pe cand Ceausescu era in culmea puterii si Paunescu in culmea gloriei si fascinat de putere, nu dl Petre Manu, ci parlitul de Dorin Tudoran i-a atacat public, in Sala teatrului national din Iasi”.

    Ma surprinde alaturarea numelui meu de cel al dumneavoastra in aceasta fraza. Din doua una: mi-ati transformat numele intr-un “generic”, sau, mai probabil, ma identificati cu Vladimir Tismaneanu. Amandoua ipostaze sunt nedrepte, cum este si acuzatia ca imi lipseste curajul. Nu ne cunoastem.

    Recalibrarea (unitatea dintre suflet si trup, spuneti) pe care o sarbatoriti v-a fost, spuneti, binevenita. Diferenta dintre dumneavoastra si oameni ca mine este simpla: n-am avut nevoie de recalibrare, pentru ca nu am trecut prin experienta dedublarii. Nu am crezut nici un moment ca nu sunt sclav, asa ca nu am facut nimic altceva decat sa pregatesc, metodic, rabdator, pentru mine si familia mea, iesirea.

    De aceea, in fiecare an, la seder, urmez porunca si spun copiilor (acum si nepotilor): “In ziua aceea sa spui fiului tau si sa zici: Acestea sunt pentru cele ce a facut Domnul cu mine, cand am iesit din Egipt (Ies 13:8)”.
    Cu respect,
    Peter Manu

    Cu respect,
    Peter Manu

  • Dle, Manu, sunați-l pe “consăteanul” dbs Pișta Benedict, și vă dă el toate informațiile de care duceți lipsa. Drept mulțumire, dvs. amintiți-i să-și ia tabletele la timp, fiindcă pare un samovar (electric) rusesc, uitat într-o priză sovietică, adaptată cu eforturi uriașe într-o bucătăria americană. Ați atins amândoi punctul de fierbere și faceți un zgomot alarmant. ce să mai spun de apa pe care o irosiți… Altfel, numai bine si fiți pe pace.

  • A. D.

    Domnule InimăRea, ajutati-ma sa inteleg ce faceati dvs in calitate de criptolog, pentru ca m-ati lasat perplex cu chestia asta. Va spun si de ce: dvs ati facut facultatea de filologie, iar toata teoria moderna a cifrarii (encryption) e matematica pura, deci nu vad legatura. Puteti sa-mi dati un exemplu de reusita profesionala in domeniu (a dvs sau a colegilor criptologi)? Si as mai avea o intrebare: unde v-ati specializat in criptologie (universitate, facultate, curs, autori etc.)? Intreb deoarece sint preocupat (ma ocup) de encryption si data security si am si ceva mici realizari in domeniu.

    In continuare, va ofer, spre exemplificare, chiar acest comentariu al meu cifrat/criptat (encrypted) cu o cheie RSA 4096 bits:

    —--BEGIN PGP MESSAGE—--
    Version: GnuPG v2

    hQIMAxaEo+kvDKdeARAAttAR5jI4jJq1h+rJQSrjvdf3ExzpxV6a3tPRtnZd+/fl
    +l1tUtAWby4YcDiZlxVAQdoO8IiqjXEjMYuU85QzuKfg5p5AjKducf6/mdTogQ95
    lzLTFbd9T7mkQnyNAngh/Z66Hxc5+MirmUDKD9Va6TF1Kd+CHFPsbxGbMiGguSSD
    PG3SsTQOYJ5gIFSprg+CQ/bDZfDnqJWAQlIjovp3LjhjVWvtZ/glB2j4hAQ1XMBp
    sbTdcojFCvv+eVJ/XthgawgCmTnSDBjd3G4sYTo4OVdbeBtHrkEeU+AnPgqICGhb
    rZCyQn5qLg6N9BhkHnPHkQ8T1//e+gZ5L0QB8BpurSrFHlv6Nb/beYw3V1U5SAZj
    wOp6tP5U5LLufZMsrZA2PQhFmkHQExAsLZwdgSMNrsF1xzB568DNJha5NcbEUHub
    uYT6K1z6HU0VNRjgSR7402+R8Gvg7dTo8mUhUYaWRuSVg0Fk9AV6AafS+nAA+2KT
    CcyDTLmnK3t/NjlUjZ+OgB1z1mEaKyeixi1+6DlqvohS0wYU9lKaEPvnxvanQ1DK
    bXmlG1OiBe2VIHMJzf3sgThgpSrBnZnnEENMkyeCxVsLW4PnFMS33Yf/3LLNEhYa
    FxmiAIp3EvnT1NzivKpySoSyog2zBc8CsKMHO+iVDIbhSpWv4W0y5qnTK2DQ5oTS
    6QHFEID+IVGOXDjFxUp9l0Mf+dKJLp5wX+okj8Wim3QimnL/9qK2FvxcoOE5sSSG
    tXpv8ogc2Tkx2wixekG3+vQvKmxMIG6LqEnVqsR7e/IIw8mNudqLUqG5/nMgwldN
    b//4env6QMliE/NKDVrA6KBn33i5U/IseEGwYD6xFWCUqdcBx2px+3rg7e6afvBz
    1mfvReGxoy6rML4hPxjiXwJ7l4e9AwI78P7FcA/YSoJPAUIdDM7LK8cG/s23S2VB
    EOcQxZ72qqZ4jfptFGj64uhbv85XKVe4ccU4StaVYtubnWvstV1PXqnkb/zmAtiy
    wkIblRZp/5/ZhciTTht2hkMpTzjI/4QLodQtcFKhevpYA7ywQOq5ZRjdo0YqIBfj
    0JcFUKMkfna8FI0zYTUWsK9vJpZUU1qIy4a2215OX+2iiS7FhyaYXf1+qkzcJ8ge
    mn0xFRmKjdZMWXHfbTwKMUjM2aimf5dNuzj8E+1f7CX0ZsVz968J7E5hzvRXNemz
    1IUjf4UfuypUXJ2MAo85TUztrjQTDqpyUoq9y4zDXvN2ss1Tw5gYi4bY9ip+JSdw
    gy3w3m7S85xodflx/f481uCR+GkSy9nz0N5VpeOBFQ+Dql2tV2ZybmJFeSfG29vT
    oJeMyuHWaDgQ0mEnWh+O9utW7MUcyPvd8JGpDsxfEB/Pfb70PUfSE9Ue6JChDX8D
    2cqdUHKLzvHTciov/ErnahZqsZjWsjf8WG1BrsjFKA9QlBqxrWQVjkOiVKDtXGBd
    CmxvpgfH3AE2pFzDIAbrJAVYuSo9GFJQJ6P4h4rkY/AvBOSBWh8QWiBJKgWRleNH
    oHVrRYQp/pBYna3tu0H8
    =6hBB
    —--END PGP MESSAGE—--

    Intrebari:
    1. Daca nu v-as fi spus ca am folosit o cheie RSA 4096 bits, ati fi putut sa deduceti lucrul asta?
    2. Daca nu aveti cheia privata, puteti sa descifrati mesajul de mai sus?
    3. Daca va ofer cheia privata, dar nu si password-ul, puteti sa descifrati mesajul de mai sus?
    4. Daca va ofer atit cheia privata cit si password-ul, puteti sa descifrati mesajul de mai sus?

    P.S. Opinia majoritatii specialistilor in domeniu (peste 99,99%) e ca textul de mai sus nu poate fi descifrat de absolut nimeni (cu exceptia posesorului cheii private) cu tehnologiile actuale, motivul principal fiind insuficienta putere de calcul a masinariilor existente. Nici chiar de NSA.

  • Peter Manu

    Il cunoasteti bine pe Dl. Benedict?

  • InimaRea

    Țineți cont de faptul ca se-ntimpla in anii ‘970, cind RSR doar visa la calculatoare deși, la Timișoara -- bunaoara -- erau interesante încercări de traducere automata.
    Tocmai datorită filologiei am fost ales, tovii erau calibrati pe criptologia clasica, unde dicționarelor de frecventa isi aveau rolul. Chiar si-atunci, insa, pentru matematicieni era clar ca munca la care eram chemat ” era de cirpaci”. Adica era criptografie, nu decriptare; si era pentru “cifrul manual”, cu hârtie si creion, cu care s-a lucrat pina dupa 1990. Mai erau si cifrurile de informații, pentru spioni (“invizibili” cărora li se dicta textul cifrat la radio, dupa semnalu Sanie cu zurgălăi).
    De regula, codurile pentru intern erau cu substitutie multipla, iar cifrul de stat avea doua variante: manuala si electronica (acolo funtiona cheia alfanumerica de genul celei pe care o arătați).
    Asa c-am invatat bazele criptologiei din cărți netraduse (una am tradus-o eu, Eyraud) Sacco etc. Cumparate de la buchiniștil dar clasificate, la noi.
    Am facut si doua dicționare de frecventa -- pe vocabularul CTS (jandarmii de azi) si pe-al MAE. N-au folosit la nimic, oamenii erau învătați cu coduri groase, nu cu broșuri de sub 1000 de elemente clare.
    Dar tot eu realizam si sistemul criptografice, făceam si tehnoredactarea, si corectura, dam si Bun de tipar. Asa am invatat sa fac un ziar. Numai ca si tipografia clasica a dispărut.
    Marea mea realizare profesională a fost o tabeluta pentru CTS, destinată misiunilor de paza. Batrini colonei de la compartimentul de cifru al CTS au zis ca drăcia aia a salvat multe unități din teritoriu, de atacurile programate de armata lui Militaru, care aplica planul Războiul dintre Armata si SECU

  • braveheart ilie pehirtie

    dom tudorane,

    nici eu nu stiam cine’i jac cristoa, dar doar pina la rebolucion sandiliescista (intre timp, mi’am scos pirleala, “fortuit”, la fel cum si’a scos’o si magistru jac, hitru cum e, care si’a dat sigur seama, inaintea mea, ca, daca nu poate fi un mare scriitor, poate deveni un scriitor mult, asa, pic cu pic), cum nu stiam de un alt celebru si foarte talentat scriitor de pe blogu d-voastra, cu care, mai mult ca probabil, ma injuram, si eu, cordial, printre multzi altzii, “pe timpuri”, prin diverse suptsoale de pagini, ca era scriitor sri, cu salar baban, sa’i traiasca!

  • A. D.

    OK, multumesc pentru lamuriri. La asa ceva ma gindisem si eu, insa presupusesem gresit ca e vorba de ani mai recenti, de unde si mirarea. Mirare accentuata si de alte doua chestiuni, aflate din presa, privind securitatea comunicatiilor:
    1. Circul recent de la Paris, cind cu vizita lui Iohannis, si emailul-invitatie transmis lui Radu Portocala de ambasada, cu un fisier Excel de uz intern atasat din greseala.
    2. Comunicatiile in fomat “plain text”, (adica not encrypted) intre Departamentul de Stat american (Hillary Clinton, mi se pare) si diverse ambasade americane din toata lumea dezvaluite in wikileaks.

    Ce nu inteleg eu e DE CE functionarii ministerului roman de externe (de americani nu mai zic) inca mai comunica SI in plain text, nu exclusiv encrypted cind, astazi, e atit de simplu (chiar si pentru o secretara) sa o faca.

    Parerea mea e ca lucrul asta ar trebui proclamat ilegal la nivel de guvern. S-ar evita o multime de probleme.

    Sa mai adaug doar ca tot softul necesar e gratuit, open source, iar modul de intrebuintare se poate invata in doua ore de oricine.

    Dar poate ca tocmai asta e problema, ca totul e gratuit… 🙂

  • Domnule Manu,

    Incerc, in zadar, sa va transmit un mesaj. Nu vreti sa-l receptionati, va priveste, dar nu folositi nestiinta in anumite domenii pentru a contorsiona niste realitati:

    1. Dle Manu, nu ne cunoastem, dar ne cunoastem foarte bine. Tipul dvs. de a rationa imi este foarte cunoscut, asa ca nu este deloc surprinzatoare alaturarea celor doua nume. Nu, nu va identific nici cu persoana Vladimir Tismaneanu (nu sufar de orbu’ gainilor), nici cu mentalitatea Vladimir Tismaneanu. Incerc doar sa descifrez ce anume genereaza unele dintre comentariile/abordarile dumneavoastra. Si cred ca incep sa ghicesc.

    2. Sunteti un inger, daca nu ati avut niciodata nevoie de a va recalibra anumite parghii. Oamenii vii au permanent nevoie de “fine tunining”. Prin asta nu inteleg saritul dintr-o extrema (de exemplu, stangismul imbecil) in alta (de exemplu, o dreapta egal de imbecila), in functie de ce da bine pe “piata ideilor”. Nu de dedublare este vorba, dle Manu, ci de a simti, din cand in cand, ca nu exista o identitate multumitoare intre interior si exterior, oricat de onest incerci sa traiesti, dar fara ati asuma niste riscuri. Poti atinge o identitate “imbunatatita”, daca iti asumi ceva riscuri. Dar, scuzati-ma, am uitat ca vorbesc cu un inger; ei nu-si asuma riscul de a fi, din cand in cand, oameni.

    3. Tragic pentru multi sclavi iesiti dintr-o sclavie este ca se pomenesc intrand — de data aceasta, “de bunavoie si nesiliti de nimeni” — in alta sclavie. Decat sa va dau un exemplu, mai bine va spun o poveste adevarata. Revista Paris Match dedica, pe vremuri (n-am mai citit-o de multi ani) cele doua pagini de la mijlocul publicatiei (acolo unde se vad capsele care tin paginile impreuna) unui fotoreportaj. Cele mai reusite erau cele cu o fotografie care nu avea nevoie decat de cateva cuvinte, fiindca, stim cu toti, o imagine face cat o mie de vorbe. Intr-un numar al revistei, fotoreportajul cu pricina era senzational: fotografia care se intindea pe cele doua pagini era a locului in care intelegea Soljenitsin sa traiasca in Vermont. Un soi de cazemata, inconjurata de sarma ghimpata; prin curte -- niste caini lupi de toata splendoarea si de toata… frica. Titlul fotorerportajului era, draga dle Manu, cam acesta: “Dupa ce a supravietuit gulagului sovietic, Solejenitsin si-a construit propriul gulag”.

    4. Ma bucur ca ati scapat din… Egipt. Uneori, insa, citindu-va, am sezatia ca ati nimerit in… Siria.

    Va doresc o sclavie pe cat de libera doriti sa o aveti,

    DT

  • Pe “dl Benedict”, așa și așa. Pe Pișta -- daș foarte bine.

  • Peter Manu

    E important sa iesi din Egipt, chiar daca ajungi sa mergi 40 de ani prin desert, in drum spre Siria.

    Despre frica (lui Soljenitan) nu pot spune nici un lucru pe care nu-l stiti sau pe care nu l-am aflat aici (in Statele Unite) din eseul dumneavoastra “Cold or fear? On the condition of the contemporary Romanian intellectual”, in traducerea lui Vladimir Tismaneanu.
    .

  • Ciudat sa aflu ca aveti un exemplar din traducerea acelui eseu, traducere datorata lui Vladimir Tismaneanu…

  • InimaRea

    Nu-l folosesc pentru că nu e sigur. Nu e sigur nu fiindcă n-ar corespunde criptologic ci fiindcă producătorul păstrează duplicatul cheilor. Relativ sigur -- în funcție de doxa criptologilor -- este un sistem propriu.
    Aici, se păstrează o distincție din epoca clasică: nu-i neapărat obligatoriu ca un sistem de criptare să fie nedecriptabil (imposibil de spart, ”sigur”) e de ajuns să reziste suficient timp pînă ce informația pe care o ascunde să nu mai fie secretă.

  • M-am inselat, nu era vorba de SRI.

  • didinel mazu

    tot un dac!

  • Dezideriu Dudas

    Dom’ Neamtule vino de ne salveaza ca vad ca eu incerc sa-l aduc pe dom’Petrica la 23 august si el fuge la “fuga din Egipt”…Abia am scapat de “fugile” LA PI-AN…si acum am ajuns, la ‘celea de la LA E-GIPT ? Si la acestea nu se poate canta decat “cu fractale pe spate”, da’ stii ca avem fractalele dezacordate rau …. Da’ uite ca in mijlocul bataliei domnu’ Tudoran da o perspectiva de pe ramura lui mata’…FII ATENT :

    Am citit o cartea exceptionala scrisa de fosta sotie a lui Soljenitin…Bre’, alea-alea, niciun cap in gura, c-a fo’ bine si n-a fo’ rau…, bre’ fii atent, ca s-a intalnit cu viitoarea nefasta, nemiloasa pe atunci…bre’ si tot de bine scria…si de ‘ceea….E drept, a doua nevasta i-a facut si trei copii….Ei, si-acum vine intrebarea cea mare : Crezi ca gulagul lui nea’ Solje, ala din SUA, ca ala din URSS a fost total demascat de nea’Volo pentru eternitate, era legat de faptul ca Solje ‘cela nu mai voia ca a 2-a nefasta s-o laude la fel pe vreo a 3-a ? Bre’, nu ca ‘ceea n-ar fi putut, dar cre’ ca se gandea ca nu mai poate el….Desi, bre’, cre’ c-ar fi putut multe de a avut el curajul menschesc/nebunesc de a lua de la Putin Premiul de Stat in 2007….

    Mata’ fiind specialist criptolog pe ramura nefastica, poate ne scoti din impas. Da’ te rog sa ai manera la dom’Petrica ca-i tare sensibil. La Sojenitin, Goma-ul nostru, la fel…Da’ pan-aici ! La Putin poti sa dai ca la sacu’ de fasole…”Toata lumea civilizata” face la fel si noi cum suntem sensibili la civilizare nu ne putem risca sa nu facem la fel. La nefeste pot sta linistit. Stiu ca nu esti nebun sa te iei de ele ! Asta ne-ar mai trebui doamne-iarta-ma, da’ stiu ca mata’ esti cel mai rezistent ! Unde-ai facut liicee(an)uu ‘cela..? Ca doar n-ai ajuns direct inginer, ca pe vremea pre-galacticilor ? Am mai scris pe-aici de proiectul DIVANURILE SCOLILOR ROMANESTI si scriu de el pen’ca atunci cand ne-ntalnim fostii colegi din 10 in 10 ani si cand se-ntorc nefestele cu spatele, am putea fugi toti barbatii natiei sa punem tara la cale….Asa, vreo 5 minute, cat avem lantu’ mai liber….Bre’ da’ ganditi-va bine la oferta mea, respectuoasa, literara, matematica, ca daca negociez direct cu nefestele, nu mai aveti scapare… Nu va lasati pe tanjala nici cei cu nefeste viitoare in proiect, apropo’ de nea’Solje…Aiastea au puterea de negociere si mai mare si-a voastra s-ar putea sa fie mai mica. Mai ales aistia tre’ sa va grabiti…Sa va mai ajunga…

  • tartan cel schmuck

    Sa mai reamintim si de Alexandru Monciu-Sudinski, autorul faimoaselorCARACTERE, BIOGRAFII COMUNE, REBARBOR, sprijinit de Paunescu in masura in care-i publica reportajele ”paradoxale” in ”Flacara”. Daca nici Monciu-Sudinski nu a publicat textule capcanizante in ”Flacara” , reluate apoi in volumuri, atunci cine? Iar pentru prestatia, faimoasa prestatie, a lui Dorin Tudoran la Iasi, 1978, cu ocazia Colocviului National de Poezie, putem depune marturie cativa dintre noi, inclusiv Liviu Antonesei, Ana Blandiana, Nicolae Turtureanu sau Emil Brumaru. Ati auzit de ei, d-le Manu (sau faceati, si pe vremea aceea, coada la lapte de bivolita)?

  • Peter Manu

    De Nicolae Turtureanu, niciodata.

  • A. D.

    Nu, nu, nu… Nu pastreaza nimeni nimic in cazul PGP, cu atit mai putin duplicatul cheilor. 🙂 Microsoft a facut o porcarie impreuna cu NSA la un moment dat (au plasat o cheie universala special destinata NSA in citeva OS Windows), dar i-au prins, chiar daca marfa lor nu e open source, i-au ridiculizat in plina conferinta si cu asta creditul lor s-a dus pe apa simbetei. Fiecare utilizator de PGP isi genereaza singur cheia/cheile si astea sint unice de si-ar crea zilnic cite un miliard de chei fiecare individ de pe pamint.

    Doar de dragul discutiei: deci ambasadele folosesc fisiere si comunicatii in format plain text pentru ca nu au incredere in software-ul de criptare? 🙂 Chiar asa sa fie sistemul (nesigur adica dintr-un anumit punct de vedere), ar mai fi putut Radu Portocala sa citeasca fisierul acela daca ar fi fost encrypted? Ar mai fi fost ceva de citit in wikileaks?

    Nu mai zburam cu avionul pentru ca e nesigur?

    In ce priveste timpul pina cind cineva va reusi sa sparga RSA 4096 (de exemplu), toti expertii vorbesc de decenii. Inca nu a fost sparta nici RSA 1024 si timpul de calcul, dificultatea, pentru a sparge o cheie RSA 4096 nu e doar de 4 ori mai mare decit pentru 1024, cum poate parea la prima vedere, ci exponentiial mai mare.

    Daca PGP (ceea ce am folosit eu in exemplul de mai sus) ar fi fost nesigur, Snowden ar fi fost oprit inainte sa plece in Hong Kong cu vreo 4 calculatoare pline de date pentru ca a comunicat astfel (prin email, desigur) cu doi sau trei ziaristi timp de citeva luni de zile inainte sa plece.

    Pe scurt: de acord ca lucrurile sint extrem de complicate, discutabile si controversate in acest domeniu, insa ideea e ca un text cifrat chiar si cu cea mai modesta si usor de decriptat metoda nu va fi accesibil miliardelor de oameni carora nu le-a fost destinat in cazul in care, din greseala, le aterizeaza in mailbox.

    Darmite un text cifrat cu o metoda despre care nu numai ca nimeni nu a pretins pina acum ca ar avea vreo vulnerabilitate, dar toata lumea o considera ca absolut sigura acum si inca 20-30 de ani cel putin?!

  • soimul matriei

    Sa nu uitam de buna, de dreapta, de aristotelica mijlocie din ETHICA AD NICOMACHUM: curajul, ca virtute, e o mijlocie intre doua extremitati: lasitatea si temeritatea. In Romania anilor ceausisti, cei socotiti de noi curajosi erau mai degraba, din punctul de vedere al Stagiritului, apropiati temerarilor, de aceea se si spunea despre dinsii ca sint nebuni. (Am fost martor la o asemenea scena, valeat 1985, intre Marcel Petrisor si Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa. O am si comentat, scriitural, undeva.)

  • ioab-fiul-teruiei

    Dar de Alexandru Monciu-Sudinski ati auzit? De ”Caractere”, de ”Biografii comune”. de reportajele sale parodice din ”Flacara” paunesciana? Sau: EIN MANN, EIN WORT. EIN PETER MANU, EIN GANZES WORTERBUCH?

  • ivan mahorca

    Metr Jac e ”hatru” in sens etimologic, precum in limbile slave estice, unde termenul inseamna ”siret”, ”viclean”, ”nedemn de incredere”. Presa rusa ii spune asa belorusului Lukasensko, ”partener hitru”, jucator la doua capete de cele mai multe ori in ultima vreme.

  • Adevarat! Tocmai de Monciu uitasem!?!

  • Jack -- istoricul rupt în cur de gazetar

    “De ce era crucial să știm de ce s-a prezentat Elena Udrea miercuri la DNA în cazul Denunțului?

    Pentru că dacă s-a prezentat ca să renunțe la el, înseamnă că depunerea a fost o manevră mediatică.

    Dacă a dat amănunte importante, înseamnă că Denunțul ar putea avea urmări juridice.”

    “Am fost întrebat de ce am citit cu creionul în mînă Spovedaniile Elenei Udrea și am insistat să primesc Jurnalul.

    Nu din motive gazetărești, pentru că – repet – datele oferite de Elena Udrea nu pot constitui temei pentru un articol de jurnal, ci pentru că spusele Elenei Udrea mă interesează în ipostaza mea de gazetar prin Istorie.

    Cei zece ani de mandat ai lui Traian Băsescu se constituie într-o epocă istorică prin marile transformări ale țării în toate planurile: de la cel politic pînă la cel juridic.

    Peste timp, orice iscoditor al trecutului va umbla cu limba scoasă după documente menite a-i lumina această epocă. Printre acestea, la loc de cinste se află Memoriile.”

    “Că două persoane feminine sunt gata să se ia de păr și, împreună cu ele, să aducă ditamai structurile de forță, mai înțeleg. Nu înțeleg însă ce caută în acest scandal Traian Băsescu? Media între cele două instituții de forță? Din istorisirea Elenei Udrea nu se înțelege asta. Se înțelege că Alina Bica s-a dus la președinte ca s-o pîrască pe Codruța Kovesi c-a ordonat o anchetă a DNA împotriva ei. Iar președintele nu numai că-i acceptă plîngerea și nu spune -- potrivit legii -- că nu se amestecă în anchetele DNA în curs, dar mai mult, o cheamă pe Codruța Kovesi, care, culmea! se grăbește să-i dea Raportul. Păi unde-i Justiția independentă chiar și de Președinte? Ca să nu mai spun că nu-mi dau seama de unde știe Elena Udrea toată tărășenia. I-a povestit-o Alina Bica? N-avea voie, deoarece viza o anchetă în curs. I-a povestit-o Traian Băsescu? În ce calitate?”

    “Mai mult ca sigur, dușmanii lui Traian Băsescu, începînd cu Victor Ponta și terminînd cu Bercea Mondialu, vor crede că eu o fac pe prostul, punîndu-mi aceste întrebări ivite din raportarea Denunțului la declarațiile lui Traian Băsescu despre statul de drept, despre marile realizări ale mandatelor sale.

    Nu.

    Nu o fac pe prostul.”

    Evident, Jack nu face pe prostul. Este prost. Încă o dovadă? Cu placere:

    “Pînă la proba contrarie, eu cred că bărbatul de stat Traian Băsescu n-a fost capabil de miș-mașurile pe care i le atribuie Denunțul Elenei Udrea.

    Din acest punct de vedere, sunt tentat să cred că Elena Udrea a fost miercuri la DNA pentru a renunța la Denunț, susținînd că l-a scris într-un moment de rătăcire.

    Asta deoarece e greu de crezut că o Elena Udrea aflată în deplinătatea facultăților mintale putea face un Denunț împotriva lui Traian Băsescu!”

    Cum ziceam – până la proba contrarie, gazetăria istorică și istoria gazetăriei lui Jack sunt tot un drac. Cu mac.

  • InimaRea

    E o discuție care mă depășește, tehnic vorbind. Oricum, sistemul de criptare dintr-o ambasadă trebuie să fie propriu, nu cumpărat.
    În privința infaibilității criptografice, îl citez pe Pacepa: la un bilanț al activității Centrului de Cifru și Transimisuni Cifrate, șeful Analizei a vorbit despre ”cifrul perfect din punct de vedere teoretic” (matematic, de fapt). Iar Pacepa i-a sărit în cap: Nu-mi veni mie cu ”cifrul perfect”! Nu există cifrul perfect!
    Știa el ce știa…

  • Dezideriu Dudas

    @ A.D.

    @ InimaRea

    Bre’, a fost o placere sa va decriptez !

    M-am incurcat numai la sfarsit. Ce-ati vrut sa ziceti cu “6hBB” ? Ma gandeam ca atunci cand BB a venit in Bucuresti sa salveze cainii si dictatorul i-a spus ca i-ar fi reusit sigur daca venea cu cateva decenii mai devreme, a stat 6 h in Bucuresti sa nu vina draku’ ciuma ‘ceea est-europeana peste ea ? Bre’, cre’ ca vedeti ce discret sunt “de” nu spun si la injineri si la poieti de-avalma…. Poietii stiu sigur cine e BB, injinerii cine e h…6hBB e secretul nostru…. Daca totusi se prinde cineva, vreun “tradator de la injineri la poieti, ca invers ar durea rau capu’ ( desi aici e-un paradox, toti ne-am nascut poieti si probabil de aia’ ne doare la cap pe injineri ca ne-am pierdut economia )…)…, sa nu spuna nimic. Ii dau in schimb “decriptarea de la fond”, imposibil de descifrat. Eu fiind consecvent, nu am in vocabular “imposibilul”, pen’ca “pe undeva” sunt si napoleonian…., igducanian, valeriustoicanian si dicatorian ( la ultimu’ am scris mai scurt, mai cu autoritate), tinand cont ca la ei am auzit-o pe aia cu “boul consecvent”. La primii doi, cand eram cu avionu’ la Socola….Scriu “pe undeva”, pentru ca sunt doar beneficiar si nu producator, iar mijloacele de productie, vorba extinsa a lui dom’Gaszi, vai mama-lor…

    E bine bre’ ?

    Decriptarea moarte n-are

    P.S. Bre’, da’ “pe fond”…. : “ astia chiar vor sa ne fure calu’ ? “

  • Dezideriu Dudas

    Dom’Nikule, te rog lasa-ma pe mine si pe partea asta ( cum se pare ca m-a lasat dom’Neamtu pe cealalta, cu fuga ‘ceea )…La Cluj, n-ati inteles. Nu e vorba de decriptare ci de criptare si mai patriotica, mai vigilenta, mai autentica…

  • Gheorghe Campeanu

    In fata conversatiei din subsolul acestui blog post, ma incearca doua dezamagiri.

    Prima: “discutia” (daca asta este), a deviat complet de la tema propusa de amfitrionul nostru, drept care atit numele cit si remarcabila creatie a lui Costică Brădățan sint ignorate. Pacat ca textele atit de incitant profunde si elegant scrise ale acestui filozof de marca si original om de litere nu constutuie aici decit pretextul pentru a lansa o cu totul alta dezbatere.

    A doua: pentru mine, aceasta paruiala (ca multe altele de acest gen) despre curaj este la fel de dezolanta ca si masiva absenta a acestuia (curajul) in vremurile represiunii si guvernarii totalitare dinaintea lui Decembrie ’89. Marturisesc ca imi este greu sa digerez faptul ca atatia dintre conlocutori gasesc potrivit sa-si exercite dreptul inalinenabil la opinie pentru a bagateliza, denatura si chiar ridiculiza gesturile atit de rare in acei ani la care ei (ca si mine) nu ne-am “invrednicit” sa participam. Curajul (“speak truth to power”), in pofida glumitelor, parabolelor, pildelor si anecdotelor, nu este o categorie “metaforica”‘, cum nu este nici un obiect al echivalentelor morale si nu ar fi potrivit sa devina (din punctul meu de vedere) un vehicol al defularilor si decompensarilor celor frustrati de inevitabila constatare ca peisajul disidentei din Romania era intradevar unul atit de deprimant. Sint intotdeauna de acord sau in consonanta cu opiniile si/sau stilul gazdei noastre? Nu neaparat. Dar mi se pare normal si “igienic” sa ma identific cu sentimentele exprimate in acest citat din Mariana Codrut “Poetul Dorin Tudoran este un om la care nu mă pot gîndi fără strîngerea de inimă că eu n-am avut curajul pe care l-a avut el în vremurile ceausiste. ….. nu puteam vorbi despre curajul, onestitatea sau singurătatea lui fără să acuz pe altii. Or, nu aveam dreptul să acuz pe altii cît eu n-am fost mai brează. ” (se poate inlocui alternativ numele lui Dorin Tudoran cu cel al lui Paul Goma, Doina Cornea, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Vasile Paraschiv -- sau al altora dintre cei atit de putini de pe lista celor care au avut …. da, curajul pe care nu l-am avut noi, ceilalti peste 20 de milioane de cetateni ai Romaniei). Cind stringerea de inima se metamorfozeaza in bascalie, minimalizare sau revizionismul unui narativ convenabil, indigestia mea este garantata.

  • reader

    Nu ai ce sa discuti despre o carte pe care nu ai citit-o pentru ca nu aveai cum sa o citesti din moment ce abia a aparut in Anglia.

    Important e ca lumea a aflat de aparitia ei, iar cei interesati stiu de unde sa o ia.

  • reader

    Nu vreau sa bagatelizez curajul celor numiti de dvs. si nici sa pretind ca nu aveti dreptate cind vorbiti de “curajul pe care nu l-am avut noi, ceilalti peste 20 de milioane de cetateni ai Romaniei”, dar nici nu pot sa nu atrag atentia ca au mai fost multi (nimeni nu stie cit de multi) la fel de curajosi, care nu au tacut, dar care, in cele mai multe cazuri, pentru ca erau necunoscuti public in tara si fara ancore in exteriorul Romaniei, au patit-o rau de tot, de multe ori mult mai rau decit anticomunistii din lista dvs.

    Cunosc si eu citeva cazuri, dar prefer sa copiez un comentariu pe tema asta pe care l-am gasit pe un alt forum:

    “Tatal unui prieten de-al meu a facut vreo 3 ani de canal prin anii ’50-60 pentru “Desteapta-te, romane!” racnit intr-o circiuma, la betie si nervi.

    Un prieten de familie, preot greco-catolic, a facut mult mai multi ani de canal (a iesit in ’64). Nu stiu ce “crime” o fi facut, insa ce stiu e ca a refuzat sa renunte la credinta lui. Dupa vreo 5 ani, “satula” de asteptare, femeia cu care era casatorit si cu care avea doua fete a divortat, a vindut casa LOR si a plecat in lume.

    Un prieten de-al tatalui meu ne-a intrat in casa in vara lui 1964 (iesise de curind din puscarie) si ce m-a uimit la el era imbracamintea. Parea sa fi calatorit in timp, venind din trecut. Elegant, dar demodat, costum de stofa de cea mai buna calitate, departe de tergalul ieftin care invadase Romania, palarie cu boruri largi (asa cum purta Coposu), parea un personaj din Casablanca, filmul acela cu Bogart, Bergman. Isi imbracase in 1964 hainele cumparate cu 15-20 de ani in urma. Au stat de vorba tete-a-tete, aproape in soapta, asezati in coltul unei mese apoi, dupa vreo 30 de minute, a plecat zicind ca e mai bine sa nu ramina mai mult. “Am fost vazut intrind aici si n-as vrea sa-ti fac probleme…”. Taica-meu a dat din mina a lehamite rugindu-l sa ramina la masa, dar domnul venit din trecut era pe cit de blind pe atit de ferm. “Nu e cazul sa riscam.” a mai zis.

    Un vecin de-al meu, cu vreo 10 ani mai mare decit mine, maghiar (genul de om inocent pina la prostie), muncitor in nu stiu ce fabrica, a fost “ridicat” de securisti de la slujba. Bagat in duba, legat la ochi si dus undeva destul de departe. L-au tinut intr-un subsol fara ferestre. Cind il duceau la interogatorii il legau la ochi, ii puneau catuse si, asa cum am vazut prin filme, cind erau scari de coborit era impins la vale si se rostogolea ca un bustean. Crima lui? In anii aceia (’60) aparusera prin Ardeal, aduse din Ungaria, niste curele (centuri de piele veritabila, nu musama), pentru blugi, care aveau pe incuietoarea metalica argintie un mititel drapel rosu-alb-verde si cuvintul Előre (Inainte) si nefericitul isi facuse si el rost de una. L-au interogat/torturat citeva saptamini, apoi l-au aruncat din duba in locul de unde il luasera. Multi tineri maghiari au avut de-a face cu Securitatea din cauza asta.

    O prietena unguroaica din Sf. Gheorghe, artist fotograf (dar traia din poze de buletin si altele asemenea), a primit o comanda de la o fabrica de confectii din zona in jur de 1975. I-au dat un maldar de camasi frumos ambalate, o incapere cu niste mese si i-au zis sa le fotografieze: cite una, cite doua, cite trei, cite cinci, treaba ei…, ca era sarcina de partid sa se faca un catalog. A facut citeva zeci sau sute de poze, le-a predat marfa, i-au platit si bye-bye. Dupa citeva zile e chemata la Securitate si i se pune in fata una dintre pozele facute de ea: 3 camasi, una rosie, alta alba si a treia verde. Era sa lesine. Cum sa-i faca pe niste paranoici sa o creada ca a fost vorba de pura intimplare? Vreo doi ani au tot chemat-o, au interogat-o, au terorizat-o, au pus-o sa scrie declaratii. O adusesera la disperare. Chiar si pe mine insista sa ma intrebe la ani de zile dupa: “tu ma crezi?”, “ma crezi ca nu mi-am dat seama ce fac?”. “Ma doare in fund si de Romania si de Ungaria”, zicea. Daca as putea sa plec de aici, as pleca la Paris, nu la Budapesta.” Pina la urma a reusit sa plece. Si, intr-adevar, nu la Budapesta s-a stabilit, ci mult mai la Nord. Ca sa vedeti cita inocenta si in cazul ei: ii placea Cenaclul Flacara si fredona adesea unul din cintecele lansate pe-acolo, ceva cu “Traiasca Romania, traiasca tricolorul etc…” – spre disperarea prietenului meu cu care se maritase intre timp.

    Un coleg de facultate si de an a disparut subit de la camin prin anul II (1975 sau 76). Era un tip introvertit, dar fara sa fie timid, tacut, deloc comunicativ, total inchis pentru cei mai multi din jur. A reaparut dupa citeva saptamini. Alte inca citeva saptamini dupa aceea l-am vazut reinvatind sa mearga pe culoarul lung de vreo 30 de metri al caminului studentesc. Facea pasi minusculi, se misca foarte incet, cu mare greutate (sprijinindu-se de perete in primele zile) si marsaluia asa ore in sir, tacut, cu capul in jos, incaruntit prematur. Avea un singur prieten cu care discuta. De la el am aflat ce se intimplase: trimisese o scrisoare la CC, dar nu stia sa-mi spuna ce anume revendicase, criticase, ceruse. L-au arestat si l-au supus unui tratament psihiatric de citeva saptamini care, asa cum se vedea, il transformase intr-o leguma. Trebuia sa se prezinte la Militie periodic. Anul urmator nu l-am mai vazut prin facultate.”

  • A. D.

    Ceea ce spunea Pacepa e matematic corect si azi. Totusi, in zilele noastre, riscurile asociate utilizarii unor metode moderne de criptare sint destul de bine aproximate de “The infinite monkey theorem”, care afirma ca o maimuta care loveste la intimplare tastele unei masini de scris o perioada infinita de timp va produce aproape sigur un text dat (sa zicem, de exemplu, operele complete ale lui Shakespeare).

    Pe scurt -- teoretic -- orice text cifrat poate fi decriptat. Problema e ca operatiunea de decriptare (chiar si in cazul unui exemplu mititel ca acela dat de mine in primul comentariu) poate sa ia decenii sau chiar secole cind e vorba de metodele folosite in zilele noastre.

    Sanatate!

  • Pentru mine alta e problema: pe de-o parte, sa marturisesti ca nu stii nimic despre niste oameni si ce au scris ei, ce au facut (inclusiv Monciu-Sudinski), dar, pe de alta parte, sa afirmi cu nu intereseaza pe nimeni ce au scris sau au facut ei, fiindca tu erai interesat doar de o sticla de lapte si cat de repede poti pleca “din Egipt” mi se pare o pozitionare aiurea, ca sa nu zic aiuritoare.Nu merg mai departe, ca n-am chef sa ma enervez…

  • Peter Manu

    Cred ca si dumneavoastra ati plecat din Egipt, draga dle Tudoran. Mai tarziu, dupa multa si nemeritata suferinta, ati Iesit. Dar e posibil sa ma insel.

  • Dezideriu Dudas

    Cand “scorul” era cat de cat egal, intre acuzatori si acuzati, Socrate cere sa fie hranit in pritaneu. Mutatis-mutandis, e ca si cum Varujan le-ar fi spus celor de la Parlament in “Ziua Plangerii” ca ar vrea ca “recompensa legala” inainte de a se lua decizia in ceea ce-l priveste, sa fie a le spune ceva de genul : Bre’, colegiul meu uninominal m-a trimis pe mine ca reprezentantul cel mai merituos dintre ei aici, intre voi, care, la randul vostru, sunteti reprezentantii cei mai buni ai colegiilor voastre. In 3 sec. era gata ! Cum a patit si Socrate, dupa ultimul act al “serioasei sale ironii” ( de-aici i se trage antedecembrist din cate retin si lui dom’Vasile Gogea …), de a trebuit sa-si bea demn cucuta. Asa, saracu’ Varujan, dupa 25 de ani de zbateri publice, atat timp cat era scapat ( sau putea inca scapa – nu mai stiu cand l-a pupat Ilie Nastase pe cap : Inca o data, BRAVO DOMNULE ! ), “n-avea voie” decat sa fie privit nedemn. La aceasta categorie mai scriu de Ghandi si al sau “post pana la moarte”…Din pacate, civic, in Romania suntem in faza de “moarte ( civica) pana la post”…pentru ca uitam de SATYAGRAHA…

    Partea schmucka ma framanta si pe mine. D-nul Manu are intrari intempesive prin care parca incearca sa ne ia temperatura la anti-semitism…Nu prea are pe unde sa bage termometru, dar nu se lasa…Intotdeauna insa ne enerveaza pe toti ( la mine-i mai greu, am muuullltttt… pe partea asta, mai mult si decat evreii cred eu…si va rog sa nu-mi scoateti asta din cap ) dar, la fel, dupa ce ne suie pe toti pe toate gardurile, d -nul Tudoran, “lesinat” de-atata truda, tre’ sa dea ultimul raspuns care sa fie “pe linie”. Il da, si…, MINUNE ! D-nul Manu raspunde ceva de genul : Asa e bre’ , de ce nu spusesi asa de la inceput, si bagam toti tancurile inapoi in garajul mic de infanterie, fericiti ca am scapat…Fericit si d-nul Manu ca simte ca data viitoare poate va invinge daca noi cedam psihic. Bre’, nu uitati ca Socola-i a noastra nu-i a Ierusalimului ! Dom’Neamtule, mata’ ori ai tancu’ mai mare, da’ nu cred ca-i asa pen’ca nu ti am vaz’t vreo tragere pe-undeva desi sunt pe campurile de lupta din epoca de piatra a democratiei post-decembriste…., da’ poate ai garaju’ mai mic ? Mai pune bre’ un rand de BCA la garaj…sa intre toata turela…

    De acord cu faptul ca nu prea e-n regula ca nu am facut nici-o referire la dom’Costica ( Bradatan ). Ma asteptam ca tura trecuta, cand am facut eforturi serioase pe un text al sau, sa am/ sa avem vreo reactie de la el. Bineanteles, in primul rand d-nul Tudoran, care il aduce aici, la ne-mancatorii de soia cand eram mici. E buna insa si reactia d-lui Gheorghe Campeanu pentru ca acum scriu ceea ce doream sa fac si data trecuta. Am scris de mai multe ori e-public de cartea profesorului Gheorghe Ene, “Eminescu, securitatea si siguranta nationala a Romaniei”. La primul text al d-lui Bradatan de-aici s-a nimerit ca trebuie sa vorbesc si cu d-nul Ene, pentru a 2-a oara ( si ultima de-atunci ). Doream sa-i lansez cartea la Constanta. I-am spus atunci de textul d-lui Bradatan de pe blogul d-lui Tudoran si mi-am exprimat mirarea, de ce profesionisti ca Ilie Badescu nu incearca sa si-i apropie pe cei ca Bradatan ! Bre’, atatea “capuri in gura” prin telefon nu prea luasem ! Adica cum bre’, ayatotahul nea’Ilie, sa se coboare la pitifelnicu’Costica ? “Costica cel mic” ar trebui sa urcea la nea’Ilie cel mare. I-am spus : Bre, noi ne-am integrat in NATO si nu invers, iar dom’Costica daca “face pipi” pe-acolo, n-ar fi oare…bine sa ne molipsim si noi ? Bre’, alte “capuri in gura”, desi dom’ Ene e pios de felul lui. I-am zis. Bre’ nea’Ene, stai bre’, ca nu de asta te-am sunat ! Sa lasam filozofii sa se bata intre ei…Si “i-am bagat” una “tinichigie”, roz-bombon, care inca se joaca…In continuare vreau sa-i lansez cartea la Constanta. Nu cred ca nu voi reusi, ca voi stiti pe-aici ca am un argument traznet, mai ceva decat “serioasa ironie” a lui Socrate : Bre’, da’ daca nu Eminescu, poate macar Labis ?

    Multumesc criptologilor pentru sanatatea ‘ceea. Au si ei dreptate. Daca nu esti sanatos si n-ai putere, cum draku’ ai putea sa-ti bei cucuta ? Daca vrem sa avem ORGANIZARE, nu tre’ sa-i ignoram ! Dom’Nikule, baga-ti si mata’ tancu’inapoi…La mata’ garaju-i mare…si n-ar trebui sa ai probleme ! “Securitatea si siguranta nationala” e cu noi ! Vezi ca editura lui dom’Ene…, e…, din…,….CLUJ ! Bre’, da mai aveti ?
    P.S. Acum, la paralela Ilie Badescu – Costica Bradatan, nu-mi prea bat capu’ in afara celor scrise…Insa, tot din…Cluj ( n-a ca mai aveti ! ), ref. la acad. Ioan Aurel Pop, nu as sti care-i “mai tare la bataii” in lupta dreapta cu dom’Costica….Da’ pentru Romania bre’…, nu pentru universitatile americane si padurile lor din Romania ! Dom’Costica, sper ca nu te-am suparat. Daca da…, la 23 august, o sa te uimesc ca si pe dom’Petrica Manu. O sa vedeti ca eu de fapt veneam si nu plecam ! Ca sa nu ma risc insa, o sa am grija ca nea’ Ilie sa nu fie in acelasi rand cu mata’ si cu dom’Pop. Daca iese totusi bataii, ai grija te rog de dom’Pop ca pare mai firav iar dom’Ilie pare nemilos. Eu o sa fiu la prezidiu’ cu ochi de ‘ceia tinichigii si n-am cum “sa ma cobor” la filozofismele celor care nu sunt la prezidiu….

  • St.+James

    “Alte inca citeva saptamini dupa aceea l-am vazut reinvatind sa mearga pe culoarul lung de vreo 30 de metri al caminului studentesc. Facea pasi minusculi, se misca foarte incet, cu mare greutate (sprijinindu-se de perete in primele zile) si marsaluia asa ore in sir, tacut, cu capul in jos, incaruntit prematur.”
    Pacat ca toate acestea se vor pierde asemenea lacrimilor in ploaie.
    P.S. si numai pentru atat si nu mi se pare o discutie inutila !

  • Nu exista suferinta nemeritata…
    Am plecat, dle Manu, dar nu vreau sa nimeresc într-o Sirie hand made.

  • Dan

    Ludicul este o categorie, nicidecum un categoric. Dar el atinge un fond inepuizabil, indestructibil, o mare a interioritatii pe care doar spiritul este suveran.Si aici-acum nu pot exista confuzii, dar nici simpatii.Nici macar viata.

  • Unii pot spune ca nicio suferinta nu este nemeritata. Poate chiar au dreptate; intr-un fel.

    Am plecat, dle Manu, dar nu vreau să mă trezesc într-o Sirie “handmade”.

  • emanatuel valeriu

    Daca Mariana Codrut/Pricop ne-ar povesti si ce glumite facea impreuna cu sotul dumneaei, Costantin Pricop, prin anii 1986-1988, despre Tereza Culianu-Petrescu si ”incomodul politic” Dan Petrescu atunci cind ii zareau prin oras sau intorcandu-se de la piata + trambalind cosuletul de cumparaturi. ar crea un efect de autenticitate si mai impresionant. Acum, dupa atitia ani, poate sa nareze dinsa orice… in functie de interesul imediat. ”Inca putin, rabdare + tiutiun, si martorii adevarati vor fi pulbere, gaga sau inrolati in alta parte”(L-FC).

  • mirel ghiniu

    De Costica Bradatan II am aflat in primul deceniu postlovilutionar -- cind se razboia dumnealui, la modul dur, cu sofistii Antichitatii grecesti. Pe Costica Bradatan I, din Capu Campului mi se pare, l-am cunoscut insa foarte bine. Am fost si colegi la internatul liceului din Gura Humorului/Suceava, intre 1961-1965. Schiopata putin, adevaratu-i, dar la aruncatul pietricelelor la foarte mare distanta nu-l intrecea nimeni. o figura, ce mai. Celuilalt i-am citit, intr-o engleza academico-impecabila, o recenzie la memoriile lui Ion Ianosi, personaj complex (marxian militant, cu multe bune si rele la activ). As fi preferat una despre jurnalul lui Nicu Steinhardt, dar au si americanii, inteleg, exigentele lor.N.B. Bloomsbury, editura serioasa a grupului din care a facut parte si VirginiaWoolf. Nu mai stiu ce statut are astazi. II uram succes auctorelui publicat acolo.

  • Dani

    O Europa pierduta din vedere inseamna o iluzie.Benefica.O Europa bine gandita inseamna un dezastru.O Europa libera nu va urma pilda istorica. Europa Casa Comuna ne va bucura pe toti, fiecare in felul nostru. Kinky.

  • Gheorghe Campeanu

    Aveti perfecta dreptate. Au existat si alti oameni de curaj in anii aceia, si despre mahoritatea nu stim mare lucru, nefiind nume de notorietate. Actul (actele) lor de opozitie deschisa nu sint cu nimic mai putin remarcabile. Stiu din scurta mea experienta de sociolog la Piatra Neamt ca la sectia de psihiatrie (ca si in destule spitale de psihiatrie din provincie) erau internati o parte a acelor “nebuni”. Si totusi, in totalitate, acei protestatari anonimi reprezentau un numar infim.

    Evident, numarul intelectualilor disidenti era mai mare decit grupul restrins la care m-am referit, dar contextul discutiei de aici era circumscris unui singur om, dunque… Desigur, pot fi mentionate si alte nume cunoscute, printre care as dori sa includ in special Grupul de la Iasi (despre care am aflat abia dupa decembrie ’89).

    Dupa plecarea mea din Romania au avut loc greva minerilor din Valea Jiului in ’77 cu care nu s-au solidarizat largi mase de cetateni (urmata de represalii) si, evident, protestul de la Brasov in ’87, caruia si-au adaugat vocile doar cativa intelectuali (domnul Vasile Gogea fiind un ilustru exemplu) si interview-ul dat presei occidentale de Silviu Brucan.

    Discutia despre curaj, oricat e “mai complicata” ar fi pentru unii, din punctul meu de vedere ramine “rezolvata”.

  • Gheorghe Campeanu

    Engleza ‘practicata’ de dl. Costica Bradatan este una efectiv miraculos de eleganta, dincolo de rigorile academice americane sau anglo-saxone. Nu as spune ca recenzia la cartea lui I. Ianosi este exemplul cel mai bun (desi mi-a provocat mici nostalgii de nume). Se pot gasi cu usurinta in cybersapce links la citeva articole exceptionale ale domniei sale aparute in NY Times, LA Times sau reviste prestigioase. Le recomand fara rezerve.

  • Gheorghe Campeanu

    Stim despre ce vorbim, sa nu; cunoastem peisajul literaturii din perioada, sau nu; avem habar despre Monciu-Sudinski sau ce insemna publicarea lui, sau nu; ……., sau NU! Ne pronuntam, contrazicem, luam atitudine, ne dam cu presupusul. Contrastam tabloul literar si publicistic cu lupta sisisfica pentru hrana si caldura zilnica? Homo ludens. A-l lua in serios? Pe riscul Dvs.

  • Dana (Mara)

    Domnule Gheorghe Campeanu, am in fata cartea dnului Gogea “Voci in vacarm -- un dialog cu Monica Lovinescu si Virgil Ierunca” si ar fi interesanta pentru cei care nu au citit cartea, poate si pentru “reevaluatorii” de pe Observator cultural in polemica sterila cu cei de pe Contributors. Iata un pasaj din cap. 15 Noiembrie, prologul Revolutiei din Decembrie 1989 , M.L.: …”Brasovul a fost receptat extraordinar, au fost emisiuni de televiziune, radioul nu mai inceta, presa era plina de Brasov, cu atit mai mult cu cit Brasovul venea ca un semn de lumina din tara tuturor stagnarilor din rasarit. Brasovul a fost perceput -- dumneavoastra care va aflati acolo si luptati, poate ca ati fost foarte fericiti sa stiti ce ecou extraordinar a avut Brasovul in Franta, dar si in general. In Franta, pentru ca in Franta am vazut. Acuma, cred ca nu putem desparti Brasovul de faptul ca daca s-a aflat tot ceea ce s-a petrecut la Brasov in amanuntime, cu date, cu precizie, o datoram curajului unui om. Acel om se numeste Vasile Gogea, care in momentul in care gazetarii occidentali nu puteau sa vorbeasca la Brasov cu nimeni, toata lumea era terorizata, erau evitati gazetarii occidentali, nu numai ca a primit, i-a luat acasa la el pe gazetarii occidentali dar, in L’Evenement du jeudi, gratie lui, toata desfasurarea evenimentelor de la Brasov cu o precizie care nu este numai a unui martor, ci si a unui sociolog, s-a aflat in acele pagini exceptionale. Si noi, de data asta multumim lui Vasile Gogea.”
    Iar in cap. Apocalipsul portativ : “Si, pentru a concretiza putin lucrurile, ajunge sa fii convins ca la temeiul noii democratii trebuie pusa, s-o spunem, Proclamatia de la Timisoara si sa lupti pentru ca aceasta Proclamatie sa se afle la baza noii societati, pentru ca apocalipsul, chiar portativ, sa se evaporeze! Nu spun ca e usor. Spun ca e o cale posibila. In sfirsit, lucrurile depind de noi. Timp de patruzeci si ceva de ani n-am putut face politica si n-am fost in istorie. Nu e adevarat ca s-a facut politica in Romania, nimeni n-a facut politica in afara de citiva rari dizidenti. Citeva gesturi extraordinare, dar izolate. N-am fost in istorie, eram intr-un imobilism caricaturizat. Cred ca era un fel de imobilism nici macar tragic, era grotesc, de fapt toate formele lui erau ale grotescului. Iata ca suntem in istorie, iata ca depinde de noi. Iata ca nu va fi usor, iata ca va fi greu. Iata ca avem de luptat cu o mentalitate din care, din pacate, a ramas ceva: o propaganda pe care atunci cind o vedem de departe credeam ca nu va da roade. A dat. Iata ca purtam in noi sechele, reflexele omului nou, chiar daca nu insusi omul nou. Iata ca totul este foarte greu, iata ca totul este posibil.”
    Ma inclin in fata acestor oameni care au scris Istorie si nu cred ca sint statui goale asa cum “sugubat” sugereaza dnul Peter Manu pe Contributors. Sint repere morale si pentru tineri.
    Numai bine.

  • Gheorghe Campeanu

    Domnul Vasile Gogea este un OM cu un trecut de demnitate si rectitudine, a carui tinuta este una de discretie, mare modestie si maxima decenta

  • Peter Manu

    L-am sunat pe Pista Benedict astazi sa-i transmit mesajul dumneavoastra. Mi-a spus cu nu va cunoaste si nu v-a vazut niciodata.

  • Stephan J. Benedict

    Dle,
    Tudoran, Dumneavostra faceti niste remarci injositoare la adresa mea complet gratuite. Desi o-ti fi auzit de mine, eu nu v-am intalnit practic niciodata si nici n-am facut vreodata remarci pe forumul dvs, care sa va indrituiasca la asemenea remarci. Prin ce anume par “un samovar (electric) rusesc, uitat intr-o prize sovietica? Cand afirmati ca eu fac un zgomot alarmant, v-as solicita sa imi dati date precise in ce consta zgomotele si cu ce ocazie au fost facute, de asemenea unde s-au manifestat aceste zgomote? Despre care “tablete la timp” este vorba sa le iau? Altminteri aceste afirmatii le consider manifestatiile unui om suferind de dementa senila. Sa va fie rusine ca va pretati la asemenea lovituri sub centura, venite din senin si neprovocate! Pista (Stephan Benedict)

  • Dragă Pișta și Mult stimate și iubite dle Stephan Benedict,

    Nu ne-am întâlnit “practic” niciodată? Probabil că v-am confundat ori cu Leszek Kolakowski ori cu Francis Fukuyama. Poate chiar cu Lothar Rădăceanu. Vă prezint scuzele cuvenite.

    Dar “nepractic”, ne-am întâlnit?

    Cum eu sufăr de “demență senilă”, poate verificați cu Vladimir Tismăneanu, dacă eu și dumneavoastră ne cunoaștem “practic”.

    Da, am și auzit de dumneavoastră -- Brașov și familia Geran vă spun ceva?

    Poate aveți dreptate și priza nu e sovietică. Dar, un sfat, “Mai debranșat, Pișta! Mai debranșat dle Benedict” Lumea e mai puțin încrâncenată decât partizanatele de două parale.

    Vă rog să-i transmiteți mulțumirile mele mesagerului Petre Manu. Pe dânsul chiar nu l-am intâlnit “practic”. Doar aici, pe blog. Uneori — “nepractic”; alteori -- așa-și-așa.

    Numai bine și bătrânețe senină!

    Totuși, cum într-un comentariu pe acest forum îmi spunea că poate discutăm, ce avem de discutat, la Washington sau New York, s-ar putea sa ne întâlnim “practic”.

    Poate participați și dumneavoastră la întâlnire. Ce ziceți de propunerea mea? Mai schimbăm o vorbă; mai schimbăm o pilulă-două pentru boli de bătrânețe; mai vedem dacă ne cunoaștem ori ba.

  • Am văzut, am citit ce mi-a scris. I-am răspuns. L-am rugat să vă mulțumească pentru rolul de mesager. Sunteți iute de telefon, și ăsta e un semn de bună condiție fizică.

    Nu țin cu tot dinadinsul să joc rolul unei sticluțe cu pilule de lecitină. Fiindcă, sincer dle Manu, fie că dl Benedict e atât de cunoscut, încât nu e necesar să știe că ne-am cunoscut, fie că Pișta e o cantitate atât de neglijabilă, încât este puțoin important pentru o discuție serioasă.

    Din punctul meu de vedere, oricare dintre cele două ipoteze/ipostaze este acceptabilă.

    Iarnă ușoară, dle Manu.

  • Dragă Pișta și Mult stimate și iubite dle Stephan Benedict,

    Nu ne-am întâlnit “practic” niciodată?

    Probabil că v-am confundat ori cu Leszek Kolakowski ori cu Francis Fukuyama. Poate chiar cu Lothar Rădăceanu. Vă prezint scuzele cuvenite.

    Dar “nepractic”, ne-am întâlnit?

    Cum eu sufăr de “demență senilă”, poate verificați cu Vladimir Tismăneanu, dacă eu și dumneavoastră ne cunoaștem “practic”.

    Da, am și auzit de dumneavoastră — Brașov și familia Geran vă spun ceva?

    Poate aveți dreptate și priza nu e sovietică. Dar, un sfat, “Mai debranșat, Pișta! Mai debranșat dle Benedict” Lumea e mai puțin încrâncenată decât partizanatele de două parale.

    Vă rog să-i transmiteți mulțumirile mele mesagerului Petre Manu. Pe dânsul chiar nu l-am intâlnit “practic”. Doar aici, pe blog. Uneori — “nepractic”; alteori — așa-și-așa.

    Numai bine și bătrânețe senină!

    Totuși, cum într-un comentariu pe acest forum îmi spunea că poate discutăm, ce avem de discutat, la Washington sau New York, s-ar putea sa ne întâlnim “practic”.

    Poate participați și dumneavoastră la întâlnire. Ce ziceți de propunerea mea?

    Mai schimbăm o vorbă; mai schimbăm o pilulă-două pentru boli de bătrânețe; mai vedem dacă ne cunoaștem ori ba.

  • Dan

    Cea mai buna oferta de lucru la domiciliu ! Din ce in ce mai
    multi oameni lucreaza cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara
    niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire
    de la zero! Selectam urgent operatori calculatoare, dezvoltatori de proiect
    pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata
    prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la
    alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de
    viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de
    e-mail: dannicolcioiu@gmail.com

  • Stephan J. Benedict

    Stimat domn Tudoran,

    Nu ne cunoastem personal, dar ne stim din activitatea dvs publicistica si din caracterul meu de martor la multe. Calitatea dvs de dizident aduce cumva a Paul Goma, daca va mai poate maguli o asemenea
    comparatie. Sunt convins ca acum 30 de ani v-ar fi mandrit asemanarea.

    Da, pe familia Geran o cunosteam de cand aveam doi ani, dupa mutarea lor la Bucuresti. Pe Peter il consideram atat de important si apropiat, incat il vizitam atat la Detroit cat si la Washington in fiecare an, chiar si
    la varsta de 94.

    Mi-as permite si eu un sfat: Daca as fi in locul dvs, l-as
    lasa pe “consateanul” dvs, Prof. dr. Vladimir Tismaneanu sa mai respire si el din aerul curat al libertatii fara sa
    trebuiasca sa se uite mereu dupa umar ce anume mai scrieti despre dansul. La
    inceputurile dvs in SUA, v-a ajutat cat a putut. Am si acum colectia revistei
    Agora pe care ati editat-o impreuna. Chiar daca lucrurile dintre voi doi au
    avut o evolutie profesionala diferita, oamenii de valoarea voastra se respecta
    unul pe altul, chiar daca interesele si evolutia relatiilor dintre voi a avut
    loc pe alte planuri si in directii diferite. Din cate observ dvs v-ati cam facut
    o profesiune de credinta in a-i cauta hibe si a-l demasca, sau a-l face
    subiectul unor subiecte de discutii in cercurile dvs. Dansul fiind extrem de
    ocupat profesional, nu are timp de toate intrigile tesute in jurul a celor ce
    scrie. Suntem intr-o tara libera, dar am impresia ca sunteti un pic cam obsedat
    de acest subiect, apropos de termenul propus chiar de dvs, “debransare”.

    Propunerea dvs de o intalnire directa o s-o am in vedere,
    evident cu participarea ambilor “amandoi”, pentru a va putea oferi niste pilule
    de batranete.

    La randul meu, va doresc numai bine, bătrânețe senină si
    senila!

    Pista

  • Stimate dle Benedict,

    Abia astept sa ne vedem (ambedue). Aduceti, neaparat, si pilule, ca nu se stie cine si in ce moment are nevoie de ele.

    Da, dl Tismaneanu m-a ajutat. As zice ca si eu l-am ajutat. Dar nu tin un carnetel cu ce am dat si ce am primit. Doar unul cu ce am primit.

    “Nu are timp de toate intrigile tesute in jurul a celor ce scrie.”?

    Asta e foarte bine. Si, oricum, nu de mine are a se teme. Eu “nu tes intrigi in jurul a ce scrie” dl Tismaneanu. Tot ce fac este sa scriu si sa public pe acest blog (chiar si fara voia dvs.) ce cred despre ce scrie si ce face (public) persoana publica Vladimir Tismaneanu. Exista dovezi ca lucrurile pe care le spun sunt inexacte, pot fi contrazis. Cu dovezi.

    “Intriga”, dle Benedict, are alt sens. DEX va poate ajuta.

    Eu nu va doresc o batranete “senila”, fiindca n-am timp sa va raspund la ce va aduceti aminte si sa va reamintesc ce nu va amintiti. Nici numele meu mic, nici numele de familie nu este “Lecitină”.

    Va doresc doar o batranete senina -- ca adolescenta de la Sosea (Bulevardul Kiseleff).

    Cu exact respectul cuvenit.

    Eu.

  • Pingback: Un interviu pe pragul peșterii lui Eliade | CERTOCRAŢIA()

  • Dinu P.

    Ce idee? Iluziile se sfarsira in fata ?pesterii lui Eliade, fiind organizate de forte mai pamantene, deci mai convingatoare.
    Bine!

  • A.T.

    De aceea Securitatea a invins, si fara drept de apel, azi. Pentru ca nu a stiut sa isi aleaga oamenii, dar a beneficiat mereu de lupii flamanzi din fiecare dintre noi.
    Si pentru ca suntem intotdeauna multi, prea multi.
    De acum se vor imputina, in mod magic.(nu stiam eu de ce mi s-a stricat dispozitivul de citit, pe care nu l-am mai folosit de mult, tocmai la ,,,samanism,,)

WP Admin