≡ Menu

Boul, vaca și-o păstrugă

Copertă & Copyright 2012 - ION BARBUDacă înregistrările ajunse la urechile publicului nu sunt trucate, dl Sebastian Ghiță este un bou și dna Laura Georgescu – o vacă. Un jug partinic pe grumazul ascultătorilor și telespectatorilor fără apartenență politică.

Dacă înregistrările ajunse la urechile publicului sunt trucate, bou este cel care dorește să ne inducă în eroare cum că dl Sebastian Ghiță ar fi un porc, iar vaca – nebună. Un macrameu de compromis, superior unei dantelării olandeze.

Dacă înregistrările ajunse la urechile publicului sunt doar parțial trucate și doar partial autentice, dl Ghiță este doar parțial un bou, dna Georgescu – doar parțial sănătoasă, iar ”inginerul de sunet” – dușman aproape integral al dodecafoniei.

E o boală incurabilă de care suferă și maidanezii – câini rămași fără partid și luați cu picioare-n cur de porci cu partid mereu la putere.

Dacă totul, dar absolut totul, este o invenție, înseamnă că un audiovizual necontrolat integral, dar absolut integral, de mogulul cercetărilor alimentare ar putea să devină, în timpul unei absențe  privative de libertate, o savuroasă contradicție în termeni. Un fel de păstrugă cu șorici – friptura de pui preferată a mondialului Bercea și a abrahamului aferent.

Recomand organelor care vor fi abilitate să cerceteze acest caz de jigodism polifonic să se ghideze în investigațiile lor de filozofia combatantă a dnei Laura Georgescu – Calcă-i, măi, pe gât și zi-le du-te dracu.”/…/ “Calcă-i în puii mei pe gât, că nu suntem datori nimănui în viață. Înțelege românește și du-te ca în brânză în ei! Dă-i dracu!”

Altfel, respectivele organe ar putea fi luate la refec de opinia publică: “Puișori, voi chiar nu înțelegeți românește? Ce puii mei faceți cu fierăstrăul ăla despre care face vorbire dna Georgescu, această Vlad Țepeș al audiovizualui confundat, în chip tragic, cu Ion Rîmaru – “Îmi vine să iau ferăstraul să-ți tai pe rând membre, bucăți din corp care îți atârnă.”?

Până în acest moment, nu am aflat cu cine vorbea dna Georgescu, când a fost înregistrată. Nici n-aveam cum să aflăm, fiindcă dna Georgescu vorbea singură: dimineața spunea, cu voce prea tare, Tatăl nostru, iar seara, cu voce și mai tare, Înger, îngerașul meu. Cum să eliberezi din funcție un om, doar pentru că e un drept-credincios? CEDO ne-ar arunca în Iad, pentru o asemenea nedreptate.

P. S. Despre dl Georgică Severin nu poci să mă esprim, fiindcă dânsul e mare mahăr la Cultură și, fără cultură, unde puii mei am ajunge? La coada vacii? În jugul boului? Sau la vorbitorul pușcăriei, ca să ne prindem, în sfârșit, cine e păstruga și cât de gros e șoricul lui/ei?

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • OntelusDG

    ,,La o serată dansantă făcu cunoștință lui Ismail. Expunându-i acestuia mizera situație în care a ajuns din cauza atâtor învârtituri, Ismail, inimă caritabilă, îl luă sub protecțiunea sa. I se promise să i se servească de îndată câte 50 de bani pe zi și tain, cu singura obligațiune pentru Turnavitu de a-i servi de șambelan la viezuri; asemenea, să-i iasă înainte, în fiecare dimineață, pe strada Arionoaiei și, prefăcându-se că nu-l observă, să calce viezurele pe coadă spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenție, iar pe Ismail să-l măgulească pe rochie cu un pămătuf muiat în ulei de rapiță, urându-i prosperitate și fericire…”
    (Urmuz, ,,Ismail și Turnavitu”-fragment)

  • @OntelusDG
    Teza mea de licenta — coordonator, Eugen Simion — a fost despre Avangarda: case study -- URMUZ

  • OntelusDG

    @ Dorin Tudoran
    Mă urmărește constant gândul că literatura română are proze avangardiste pe la 1908-1909, prin Urmuz, iar roman obiectiv abia la 1920, prin Rebreanu. Nu este hazard, ci unul dintre motivele pentru care proza noastră este, indubitabil, sub nivelul valoric al poeziei. Negreșit, ,,românul e născut poet”. Cu cele bune și cu cele rele, deopotrivă.

  • Personajele astea nu de Urmuz ţin, ci de…curmaz (în turceşte care nu (se) vindecă). Patologie socială, monşer, ascultă la mine, care m-am ocupat cu oftalmoftologia!

  • Perfect text. De retinut in orice antologie a pamfletului. Are succes si pe pagina mea de FB!

  • InimaRea

    Știu ce-i femeia amarnică la viața ei -- așa a fost mama de m-o crescut. Dacă știam carte, zicea ea, mutam munții din loc. O credeam. Neavînd noroc de școală, mergea pînă-n pînzele albe, se lua de piept și cu Dumnezeu, era o femeie bărbată, ce mai! Mai mare necaz decît lipsa cărții era că nu o făcuse a bătrînă bărbat. Dacă mă făcea muma bărbat, zicea, uite-așa-i învîrteam pe toți, pe degete, jucau cum le cîntam eu, c-altfel -- îi lua mama dracului!
    Am citit Freud și-am văzut chestia cu complexul de inferioritate al fetiței care are ”o lipsă” față de băiețel -- din care, dorința castrării bărbatului, sub forma benignă a ținerii sub papuc și-a administrării banilor familiei. Banii-s puterea, cică.
    De-aia mi-a fost mama antimodel, și-am fost atent la femeile autoritare -- fie sub forma poruncelii pur și simplu, fie sub a lăcomiei, care totul justifică. M-am ferit de dînsele, ca de dracu’ -- cît ar fi fost de frumoase, inteligente, talentate, dulci și-mbietoare. Nu că-mi era frică să nu mă-ncalece vreuna, mai rău: mi-era silă de așa fel de muiere. De fapt, nu de ea -- ca atare -- ci de ideea de a trăi cu așa ceva în casă.
    Acum, să nu creadă cineva că, la mine -- că-s oltean -- femeia-i ca-n poezia lui Sorescu: Să țină cîrpătorul, să șteargă lamba de praf și să nu iasă din vorba bărbatului, nici pe dinainte să nu-i treacă. Fi’ncă, zice olteanul din La lilieci, politica e pentru oameni.
    Aste amintiri mi le provocă cucoana aia de la CNA, de-mi veni -- cînd o auzii cum juca tontoroiul cu ăia pe-acolo -- să-i trîntesc: Ia zi, fă, care-i capitala Portugaliei?
    Greșite de-astea, din naștere, fură destule și-n comunism -- în cap cu-a mai cu moț, fie iertată! Da parcă se-nmulțiră rău, după!
    De-aia zic: Oamenii -- ca oamenii, care mai bețivan, care mai muieratic, care mambleg de-i mănîncă vrabia mălaiu’ din pumn și el n-are nici o treabă. Nu zic, se stricară și oamenii -- și-ncă bine de tot! Da’ to’mai era o nădejde dacă erau muierile la locu’ lor, să crească pruncii cum se cuvine. Cît s-ar fi stricat ei p’ormă, to’mai rămînea de-o casă de creștin -- amărîtă dar așa e viața, nu? Însă stricarea muierii-i semn rău, fraților -- se duce lumea de rîpă!
    Or zice unii că-s rasist -- c-așa-nțelesei că-i un sens al cuvîntului ăstuia, corespunzător misoginului. Nu-s, mi-s draji și-acu’ afurisitele, numa’ io știu cît mă canonesc să stau dracului potolit, c-ajunsei la o vîrstă și -- deh -- nu se mai cuvine.
    Nici vorbă! Să fie egale-n drepturi, să voteze și să fie alese; să fie plătite la fel pentru aceeași muncă, să decidă asupra propriului corp, să fie libere ca pasărea cerului, să dea și cu capu’ sub ele -- n-am nici o problemă cu asta. Numa’ să nu fie mustăcioase, că asta nu pot suferi la muiere. C-așa am eu vedenii -- cînd văz una de-astea date dracului, parcă-i și văd mustața stalinistă/hitleristă sub nas, cît ar avea ea tenul de fin și chipul angelic. Iar cînd aud una lătrînd -- cum făcea madama aia, de-o plantă Antonescu la CNA (ca să scape de ea, mă gîndesc) -- găsesc o scuză ălora spurcați la vorbă, care din ”cățea” nu le scot p-astea date-n Paște. Așa mi se-ntîmplă, nu la sensul de toate zilele al ocarei, mă gîndesc, ci fix la o cățea turbată -- belindu-și colții și curgîndu-i balele-n barbă, de pornită ce-i.
    Ce mă mai alină e că mă gîndesc că femeia aia o fi prins premilitara, și-o fi rămas cu-apucături de plotoner-majur. Da’ ce te faci cu-alelalte, care n-apucară milităria-n facultate? Dac-o fi rețetă de succes social, politic, ”material”? Atunci, am dat-o dracu’ de pe varză, părerea mea…
    Adică -- v-ați prins -- îmi doresc ca femeia să fie o doamnă. Și bag seama că erau parcă mai multe-n comunism, pe cînd acu’s mai multe tovarășe, femei-comisar -- nene!

  • OntelusDG

WP Admin