≡ Menu

Baobabul românesc – de la Penele la Pelinel

În februarie 2010, un comando băsist, condus de cel mai înstărit latifundiar ideologic — Vladimir Tismăneanu — prelua în forță, sub oblăduirea administrativă a premierului Emil Boc, două institute topite într-unul nou. Cei doi directori “disponibilizați” erau liberalii Marius Oprea (fost sac de box al Securității lui Ceaușescu, director fondator al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului) și Dinu Zamfirescu (fost deținut politic, președinte-fondator al Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc). Unul dintre ortacii guevaristului de stat și de partid Tismăneanu, Mihail Neamțu, era numit director științific al noii structuri.

Azi, Marius Oprea nu mai este membru PNL. În schimb, ieri, Mihail Neamțu a devenit membru PNL. Mă întreb ce va fi zicând oare vechiul liberal Dinu Zamfirescu.

În iulie 2012, Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu îl găsește pe Mihail Neamțu printre cei mai vocali “procurori” băsiști care învinovățesc PNL (ca membu al USL) de ”lovitură de stat”, “puci”, “atac la statul de drept”. Bruxelles-ul și alte capitale politice ale lumii sunt inundate de mesaje prin care ”puciștii” peneliști (ca și ceilalți) sunt puși la zid. Împotriva lor se cere intervenția conducerii Uniunii Europene etc. Neamțu ține discursuri învolburate, cheamă la luptă, apare, alături de Monica Macovei, în fereastra deschisă a cabinetului de campanie al lui Traian Băsesecu, pentru a vorbi și saluta ”masele largi”, apărătoare ale “statului de drept”.

În iulie 2017, Ludovic Orban, noul președinte al PNL, mărturisește emoționat “Am aici o cerere (din partea lui Mihail Neamţu-n.r.) care mă umple de bucurie, este o cerere de adeziune la PNL pe care am să i-o semnez. Aşa cum el mi-a semnat autograful, o să îi semnez cererea de adeziune.” Un autograf pentru o membrie, iată un târg cât se poate de liberal.

L-o fi umplut pe Ludovic Orban de bucurie Cererea de adeziune a lui Mihail Neamțu, dar semnarea ei a umplut PNL de căcat. Și, zău, nu mai era nevoie de încă o cisternă revărsată peste istoria postdecembristă a partidului.

Așadar, după ce și-au întărit ADN-ul politic cu un os de Brătieni (Petre Roman); după ce și l-au tras pe Purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu în propria bisericuță politică (Gigi Becali); după ce i-au înghițit fără să-i poată digera vreodată pe liberalii “cu adevărat democrați” (PDL); după ce multe altele, liberalii și l-au adjudecat și pe Mihail Neamțu, cărturar absolut remarcabil, dar aflat mereu în transă pe streașina somnabulismului politic românesc.

Mihail Neamțu "exorcizează clasa politică românescă"

Mihail Neamțu “exorcizează clasa politică românescă”

După o tinerețe “adolescentină”, copleșită de admirație pentru Legiune și încărcată de critici severe aduse celor care nu înțelegeau “măreția” Mișcării legionare (1994), în 2010 Mihail Neamțu se dezice de credințele sale, le numește “paragrafe infantile”, le pune pe seama unor “ignoranțe istorice și sentimentale” și se dă pe după faptul că nu fusese “în temă cu violența endemic și politicile rasiale ale guvernului legionar din 1940.“

Practică apoi democrația creștină (sau creștinismul democratic, greu de înțeles) în PNȚCD. În 2011 lansează Mișcarea Noua Republică. În 2012 o transformă în partid politic. Candidează ba pe listele PNȚCD, ba pe listele ARD (Alianța România Dreaptă), dar nu ajunge nici în Parlamentul României, nici în Parlamentul European. Rămâne zidit în statutul de clovn doctrinar, care “exorcizează clasa politică românească”. Până când e reciclat în liberal de Ludovic Orban.

noua-garlica

Colaj & © -baselandia.wordprtess.com

Într-un text intitulat Un dalmațian – liberalismul românesc (publicat în volumul Liberalismul: pro și contra. O idee ce refuză să moară, deși nu știe ce o ține în viață, apărut în acest an la Editura ADENIUM, coordonatori – Sorin Adam Matei, Caius Dobrescu și Emanuel Copilaș), reluam câteva teme mai vechi – Baobabul românesc, Miciurinismul ideologic postdecembrist, Relația extraconjugală dintre liberalism și social-democrație etc. Câțiva dintre prietenii mei liberali mi-au transmis – pe tonuri diferite – că sunt nedrept de aspru cu PNL. Oare? Hai să ne uităm fie și la un singur model (pattern):

“În România, vremea arborilor doctrinari pare a fi dispărut. A fost înlocuită de o cacofonie ideologică. Ea face aproape imposibilă folosirea vreunei grile prin care să poți descifra ”pedigree”-ul actorilor politici – fie ei partide, fie ei doar politicieni.

Partidul unic a fost înlocuit de arborele doctrinar multifunțional, un fel de Turn Babel vegetal. Noua specie poate fi numită Baobabul românesc. Despre culoarea politică a fructelor lui nu poți fi niciodată sigur.”

“a) Pe la mijlocul anilor ‘90, câțiva lideri și simpatizanți liberali, ca întotdeauna în criză de ‘catindat’, îi transmit lui Theodor Stolojan întrebarea: ‘N-ați vrea să fiți candidatul nostru pentru funcția de șef al statului?’

Stolojan oferă două răspunsuri. Primul – dacă s-ar reîntoarce în politică, partidul pe mâna căruia ar merge nu ar fi decât PDSR, la care prețuiește doctrina și infrastructura. Al doilea – dacă există un partid care nu îl atrage, sub nicio formă, acela este tocmai PNL.

b) În 1996, deși funcționar al unei instituții internaționale, Stolojan îl însoțește pe Ion Iliescu pe scena unde acesta își anunță o nouă candidatură la funcția de președinte. Ion Iliescu pierde acele alegeri.

c) În anul 2000, Stolojan devine, peste noapte, nu doar liberal pur-sânge, dar și candidatul PNL pentru prezidențiale. După ce pierde vârtos, dă vina pentru succseul contracandidatului Ion Iliescu pe Doina Cornea și Ana Blandiana.

d) Situația creată de rezultatele alegerilor parlamentare și prezidențiale din 2004 readuce în discuție fuziunea PNL-PD. Ea nu este determinată de vreo vecinătate doctrinară. Între partidul Brătienilor și așchia smulsă din FSN/PDSR nu ar avea cum să existe asemănări. Mai mult, după 1989, Traian Băsescu și foști feseniști-pedeseriști-pediști și-au croit o bună parte a identității lor politice și doctrinare – o stângă tributară PCR – și pe hăituiala celui mai important partid istoric al României – PNL.

e) Pentru o vreme, aliații se gândesc ce nume să dea noului partid născut din antiteza doctrinară PNL vs PD. Unii propun Partidul Liberal Democrat, alții – Partidul Democrat Liberal. Dacă s-ar fi optat pentru PLD, cui i s-ar fi opus noul partid? Probabil Partidului Liberal nedemocrat, nu? Optându-se pentru PDL, noul partid s-a opus, probabil, Partidului Democrat Neliberal. Între cele două versiuni, apăruse cea propusă de Valeriu Stoica – Partidul Popular.

f) În 2014, nemulțumit pe conducerea PNL, fostul prim-ministru și președinte al partidului, Călin Popescu – Tăriceanu formează un alt pol liberal – Partidul Liberal Reformator, drept contraofertă electoral-doctrinară la Partidul Liberal Nereformator, aka PNL, partid al cărui președinte fusese pentru ani buni.

g) Membri marcanți ai PNL au devenit nu doar cunoscuți politicieni de stânga, inclusiv fostul prim-ministru fesenist Petre Roman. Cum putea să nu fie cooptat în PNL și creștinul (democrat, firește) Gigi Becali?

h) Teodor Stolojan a (pede)liberalizat partidul. Traian Băsescu a popularizat PDL. Petre Roman a rotacizat partidul. Călin Popescu – Tăriceanu a reformat democrația partidului. Gigi Becali a europenizat partidul. Crin Antonescu s-a retras.

i) Finis coronat opus: în anul 2014, PNL și PDL fuzionează într-un partid mereu nou, mereu vechi – PNL.

Sau:

Dalmațienii politici nu mai sunt de mult amuzanți. Numărul fără sfârșit al alianțelor politice ‘contra naturii’ construite în scopuri strict electorale a istovit curiozitatea cetățeanului pentru miciurinism ideologic. ’Struțocămilele’ de guvernământ au mai multe cocoașe decât dinții unui pieptăne.

S-au încercat toate ’permutările circulare’ posibile; toate ’soluțiile imorale’ posibile; reîncălzirea tuturor ciorbelor sleite. Real politik-ul românesc s-a dovedit nu o vocație pentru un pragmatism pus în slujba cetățenilor, ci un poligon de antrenament pentru parvenitismul politico-economic infracțional.

Corupția economică este acoperită de corupția politică. Această din urmă prosperă din tainul pe care și-l ia de la cea dintâi. Statul de drept românesc al anului 2015 nu are nimic de-a face cu statul de drept pe care se angajază să-l servească și să-l apere liberalismul.”

Desen & © - DION

Desen & © – DION

Înțeleg că unii liberali văd în Mihail Neamțu unul dintre viitorii lor lideri. La urma-urmelor, dacă Theodor Stolojan, venind dinspre o Stângă aproape extremă, a devenit președinte al PNL, de ce n-ar deveni țar al liberalilor și Mihail Neamțu, venind dinspre o Dreaptă aproape extremă?

O mișcare isteață pentru asigurarea ascensiunii lui Mihail Neamțu în PNL, ar fi și cooptarea lui Adrian Papahagi (alt cărturar absolut remarcabil), singurul doctrinar capabil să-i facă pe liberali să renunțe la ineficientul lor slogan, Prin noi înșine!” și să-l înlocuiască cu dinamicul și atât de eficientul slogan care a umplut de glorie Partidul Mișcarea Populară: ”Noi nu suntem căcăcioși. Noi suntem curajoși!”

Desen & © - DION

Desen & © – DION

Dacă Mihail Neamțu ratează și de data aceasta, oricum mai are o șansă – o altă “adeziune de rezonanță istorică” pentru el: Cererea de adeziune la PSD. În fond, are modelul moral-academic al unuia dintre mentorii săi, care a scris cu aceeași pasiune și constantă sinceritate atât despre Nicolae Ceaușescu, cât și despre Ion Iliescu și Traian Băsescu. Atât când i-a împachetat în cuvinte de admirație sau a scris o carte împreună cu vreunul dintre ei, cât și atunci când i-a criticat sângeros și a dus campanii îndârjite împotriva lor — e vorba de primii doi. Cel de-al treilea rezistă eroic în rolul de Henric al V-lea al României postdecembriste. Până când?

Până ne vom lămuri cum stau lucrurile, Ludovic Orban ar trebui să pună mâna pe telefon, să-i sune pe Valentina Pelinel și Cristi Borcea. Cei doi sunt și intreprinzători mari, mici și mijlocii, și foarte (re)productivi, dau bine ”pe sticlă” și au relații care se pot dovedi foarte utile partidului. În final, Ludovic Orban îl poate suna și pe Traian Băsescu, chemându-l să revină printre ai săi — Liberali Pentru Eternitate. Traian Băsescu nici nu are nevoie să trimită o Cerere de adeziune, căci o are aprobată în alb.

Partidele istorice ale interbelicului românesc (PNL și PNȚ) n-au murit atât atacate din afară sau de mâna infiltraților fostei Securități ori ai Serviciilor ce au preluat moștenirea acestora. Au murit mai ales otrăvite de imensa lor mediocritate internă, de alianțele indecente încheiate în speranța supraviețuirii, de incapacitatea de-a se adapta la o lume în care a vântura o carte de vizită tipărită acum un secol sau acum 75 de ani nu mai are nicio relevanță decât în pagini de memorii și manuale de Istorie. “Istoria la zi” a fost alta, după 1989, și le-a scăpat din ce în ce mai des partidelor noastre istorice.

P.S. Despre cartea pe care Mihail Neamțu i-a dat un autograf convingător lui Ludovic Orban n-am ce spune, fiindcă nu am citit-o. Tot ce știu este că unii comentatori au menționat prezența unui capital (parcă?) dedicat Mioriței. Aș putea să văd vreo legătură între ciobanul din Miorița și președintele Donald Trump, doar dacă aș înțelege legătura dintre Victoria Lipan și Janis Joplin. Dar nu o înțeleg. De vină o fi, vorba lui Mihail Neamțu, vreo “ignoranță sentimentală”.

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Liviu Antonesei

    Ha, ha, ha! M-a atras si pe mine tema dimineața, dar am tratat-o mai la mișto! Preiau dimineața abordarea ta mai laborioasa, dar cu mult umor.

  • Halucinatia

    De mult a devenit PeNibiL. Acum, e un mujdei de usturoi, cu Neamtu, dar fara Neamtul…

  • Dezideriu Dudas

    Frumoasă nemurire : “ cel mai înstărit latifundiar ideologic “….La superlativ absolut, ţinând cont de noile culmi de civilizatiie şi cultură ale latifundiilor ( aici “ordinul Vladimir” e “fruncea”…), ar fi, foartele “floare de pârloagă” via Pantelimon Halipă sau foartele “floare de mucigai”, cum l-a tradus arghezian Liviu ( Antonesei ) recent….Bună treaba…, că nu reţinusem că Arghezi a făcut de două ori puşcărie, între 1918-1999 că a fost prea gherman, între 1943-1944, prea puţin ( scrisese “Baroane”, despre un “nobil” gherman….)….Le-a făcut, în sens c-a fost în detenţie, nu le-a construit ca la olandeji, care, de drepţi şi harnici la lalelele ce sunt, vor să-şi închirieze actualele puşcării, unele construite şi privat, altor state….Viitorul Arghezi român va scrie “Gardiane”…., până va înţelege lumea că “fratele Alexandru” a lui Noica s-a făcut OlanDej….Cum să nu-i iubeşti ?
    Mai la tema, încă un exemplu de baobab , da’ mai mic, de infanterie…, învăţând limba engleză ….Fostul don’Pelinel, a trecut de la BRE’ MIRCEA ( în fapt, BRE’ POETE – i se adresa lui Mircea Dinescu în timp ce acesta continuă să muncească – nu s-a mai consemnat, se făcea sau nu….că nici Caramitru nu se mai simţea bine…. ) la THE BRELE…..El nu mai e revendicat, că nu mai are “indulgenţă”…Papă, Papă, da’ iertarea nu-i de capul ei….
    În rest, vestea bună e că Ludovic e inginer. Bre’ dom’Neamțule, da’ la noi, la ingineri, care-i din “ordinul vladimiresc” ? Am scris “ing. Vladimir” şi am dat la căutare de “baroni” ( nici la noi incă nu s-a ajuns la “gardieni”…) pe “poetul Google” de unu’ ( aproape..) Dulău… Bre’ , da’ şi noi eram colonialişti şi nu ştiam ? Aşa ne trebe’ dacă Jourdain n-a fost inginer….Geaba’ l-am pus pe Voltaire șef la Sculăria poeților !

  • Clasa intelectuală nu e mai brează decât aia politică. De aici şi exasperarea…

  • Pingback: Dorin Tudoran: Baobabul românesc – de la Penele la Pelinel | @ntonesei's blog()

  • Înțeleg foarte bine exasperarea. Chiar și pe cea a lui Mihail Neamțu. Dar ce face MN din exasperare nu ajută la nimic. Se complace într-un haimanalâc care, din păcate, nu va rămâne doar unul politic. Iar PNL-ul a devenit, spre tristetea multora (sunt unul dintre ei) de-un caraghioslâc jenant.

  • DG Ontelus

    Fără a contesta validitatea judecăților de valoare emise, aș formula, totuși, o obiecție de fond, cu scuzele de rigoare. Este oarecum utopic, nerealist a pretinde vieții politice românești postdecembriste standarde și clarificări specifice democrațiilor occidentale consacrate, din cel puțin două motive: mai întâi, nici în perioada interbelică lucrurile nu erau cleștar, și nu doar în această privință; apoi, după patru dictaturi succesive, de-a lungul perioadei 1938-1989, era fatal ca reluarea libertăților și drepturilor civice, inclusiv a acelora politice să presupună compromisuri compromițătoare, zig-zaguri existențiale, acțiuni oripilante, divorț cronicizat între etică și acțiunea publică etc. Nu vreau să scuz pe nimeni și nimic, încă o dată, admit valabilitatea aprecierilor din text, dar când știi realități din ceea ce ai trăit efectiv între 1938 și 1989, a spera că postdecembrismul va fi esențial diferit de ereditatea istorică înseamnă a rămâne ancorat în mentalul dihotomic din 1990, când credeam cu toții că Radu Câmpeanu și Ion Rațiu sunt oamenii luminați care vor rezolva problemele României, ceea ce s-a dovedit că nu se poate, din cele mai diverse motive. Sigur, era de dorit să ne mișcăm mai bine, mai repede, dar sechelele erau și sunt prea puternice și prezente, astfel încât dezirabila normalitate să se instaureze. Ca să nu mai vorbim de interesele altora, atât de la vest, cât și de la est, care numai normalitate nu-și doresc aici. Dar nu, vina altora este secundară, problema fundamentală este la noi și vine inclusiv de la cedările de teritorii din 1940, fără a mișca un deget, de la samavolniciile totalitarismelor, de la eșecurile repetate ale modernității românești, în ultimele două secole.

  • Ultor

    Excelent punctat. Intotdeauna cel mai scandalos lucru mi s-a parut “adoptarea” de catre liberali a lui Stolojan in calitate de salvator…Nu pot sa-l uit in campania din 1996 cand venit in”delegatie” de la BM, pentru a sustine candidtura lui Ion Iliescu, din postura de presedinte al unui fan club “Ion Iliescu”…Noua ne tremura buza de teama ratarii din nou a alternantei, si el paria pe”competenta”. Execrabil personaj….Unul mai ridicol ca el e greu de egalat.

  • Eu sunt unul dintre cei care nu am crezut ca dnii Radu Campeanu si Ion Ratiu vor rezolva problemele Romaniei. Dl Ratiu era un om foarte luminta, dl Campeanu -- mult mai putin. Am scris inca de la inceputul anilor 90 ca partidele istorice sunt la fel de… tinere ca partidele care se formau. Deceniile de interdictie, decimarea elitei fiecarui partid nistoric, lipsa practicii de a lucra in administratie atatea decenii si multe altele nu erau avantaje, ci dezavantaje. In plus dezavantajul esential — aschiile fostului PCR beneficiau de expertiza, infrastructuri peste tot, informatie, retele subterane etc. Tot ce am sperat a fost ca, incet-incet, ca dintre oamenii mai tineri vor aparea oameni politici de calitate. Nu au prea aparut, iar oamenii cei mai tineri nu au la cine sa se uite, sunt dezamagiti si multi dintre ei vor deveni fie prada usoara a cinismului, fie prada usoara a hahalerismului…

  • Dezideriu Dudas

    De la „România ca o pradă”, a cinismului si hahalerismului, la PRADA românului Marin Preda ( 5 CITATE mai jos, din romanul… ), fenomenologul „gradelor de comparație ale iubirii ”…..Și-atunci, și-acum, “Diavolul se îmbraca de la PRADA”. Doar, moda s-a schimbat….Daca inainte MARIN, doar se… PREDA, acum „MARIN” s-a innobilat, e…”DE PRADĂ”. S-a mai schimbat si pâinea. La „masa globală”, desi trăim în fapt “Turnul Babel” al brutăriilor, toți cred că-i “Cina cea de taină” și fără BRUTARUL (DE) MITICĂ nu încep nimic…. Din păcate, sau din fericire, nu pot nici termina ceva :
    VIATA CA O PRADA
    “Daca as sti ca efortul pentru scrierea unui roman ma poate costa viata, mi-as lua toate masurile de siguranta pentru a înlatura o eventualitate cum ar fi boala din care sa mi se traga moartea. Dar unica masura hotarâtoare, aceea de a renunta la scris, nu as lua-o.” MARIN PREDA
    CITAT PREAMBUL: „Aventura constiintei mele a început într-o zi de iarna când o anumita întâmplare m-a facut sa înteleg deodata ca exist. Era multa lume în casa, fiinte mari, asezate în cerc pe scaune mici si care se uitau la mine cu priviri de recunoastere, dar parca îmi spuneau cu ostilitate, te vedem, esti de-al nostru, dar ce faci? Atunci am auzit o voce: “Lasati-l în pace! Na, ma, si pe-asta!” si cel ce rostise aceste cuvinte a luat de undeva de pe soba o pâine mare si rotunda si mi-a întins-o. Atunci mi-am dat seama ca tineam strâns ceva în brate, tot o pâine, si ca asta era cauza privirilor rele îndreptate asupra mea. Pusesem mâna pe pâinea de pe masa care era a tuturor si nu mai vroiam sa dau la nimeni din ea. Iar acel om, de care ascultau toti, în loc sa mi-o ia cu forta, cum furiosi se pare ca vroiau ceilalti, facându-ma sa scot racnete, îmi mai daduse una: “Ia-o, ma, si pe-asta!” Parca m-am trezit dintr-un somn. M-am uitat la toti linistit si am pus cumin¬te pâinea din brate pe masa. Nimeni nu mai m-a luat dupa aceea în seama, au început sa rupa din ea si sa manânce.”
    CITAT 1: “ Intentiile mele asaltau din toate partile viata pe care o cunos¬cusem pâna atunci fara sa reusesc sa intru în miezul ei. Imagini grotesti îmi veneau în minte. Vazusem odata un cal mort într-o vagauna, cu o gramada de catelandri schelalaind de foame si de neputinta care se repezeau în el sa-l sfârtece. Dar de oriunde îl apucau, nu reuseau nimic, calul rezista. Îsi înfigeau dintii în burta, în pulpe, în spinare, se propteau în picioare bâtâind din cap si scheunând. Prima îmbucatura, care ar fi deschis drumul celorlalti, le scapa. De unde? Din ce loc? Am stat mult sa-i vad ce fac si ma uitam la ei râzând. Nu era printre ei nici unul batrân si experimentat care sa-i învete. Desigur, viata nu e un cal mort, dar e, pentru un scriitor tânar, o PRADA care nu cedeaza daca nu stii de unde s-o apuci.”
    CITAT 2:”..S-a mutat, murmura el în PRADA unor gânduri care nu se exprimau.”
    CITAT 3:”La Casa anticarilor, singurul loc la care reveneam neîncetat, desi acum nu mai aveam bani sa citesc carti, privirea îmi cazu într-o zi pe un titlu: Cum am cucerit viata de Georgescu Dela¬fras. I-am cerut voie anticarului meu s-o citesc chiar acolo; si în câteva ore am sorbit-o. Georgescu Delafras povestea cum, sim-plu baiat de la tara cu sapte clase primare, ajunsese (prin “perse¬verenta si continuitate” desigur) unul dintre cei mai mari editori din Bucuresti. Iata, mi-am zis, omul care ma poate ajuta. Eu sunt mai bine înarmat, am studii secundare, am citit cel putin o mie de carti, am nouasprezece ani si pot sa fac orice… la editu¬ra lui, fireste! Nu se poate sa nu ma înteleaga, el care a trecut pe unde treceam eu si cunostea nelinistea celui amenintat cu ese¬cul. Esecul ar fi însemnat, în cazul meu, întoarcerea la tara, pe capul familiei, care trudise pentru mine patru ani… Cum aveam sa-i rascumpar acei ani si ce sa fac acolo în mijlocul unei lumi care ar fi rânjit: “Uite-l pe-asta, cheltui alde tat-sau cu el degea¬ba atâtia bani, ca sa se întoarca tot la sapa”….Am revenit în odaita mea si i-am scris o scrisoare de. patru pagini. Am pus-o într-un plic si a doua zi m-am dus cu ea pe strada Popa Nan….N-am predat scrisoarea imediat, m-am plimbat multa vreme de la un capat la altul al strazii. Parasirea gândului de a mai învata ma arunca în PRADA unei exaltari neasteptate. Aveam sen¬zatia bizara ca am câstigat, printr-un simplu act de vointa, opt ani de viata, care îmi apareau liberi, fara obstacole, ai mei sin¬guri… Da, crezusem ca sunt liber, dar abia atunci ma simteam cu adevarat liber…
    CITAT 4:”Eu nu sunt oculist, sunt opticiana si nu pot sa-ti prescriu un tratament…” “Bineînteles”, am raspuns. Îmi sugera¬se ca pe viitor sa nu mai vin la ea, îmi facuse atunci o favoare ca eram elev, acum daca eram ziarist, puteam foarte bine sa pla¬tesc o consultatie la un specialist. Am intrat în mica încapere semiobscura, si-a tras un scaun pâna lânga mine, a aprins micul instrument si scena de anul trecut s-a repetat, dar mai rau, îsi lipise genunchii de-ai mei iar chipurile ne erau atât de apropiate încât am uitat ca nu trebuia decât sa-i soptesc ceva si cu rasufla¬rea înabusita de bataile inimii, ametit, în PRADA unei mari turburari, i-am luat capul în mâini si mi-am lipit buzele de-ale ei într-o sarutare înclestata.”
    CITAT 5:”Aveam sentimentul net ca suntem amândoi doua zeitati pe acest pamânt, cum simteam totdeauna si în sat, când ma aflam în fata fetelor si nu aveam curajul sa ma ating de ele, desi vedeam pe câmp, cum altii o fa¬ceau, le luau în brate, se întindeau peste ele si încercau sa le ri¬dice fustele… Ele se zbateau, loveau cu pumnii, îsi înfigeau mâinile în chica lor, îi muscau si scapau, vesele dar intangibile, desi ai fi zis ca erau PRADA usoara. Flacaul se domolea, se întin¬dea alaturi ca un câine, rugator, insistent, pâna la urma domolit si tacut… îi vedeam apoi stând cuminti unul lânga altul ore în¬tregi în behaitul animalelor pâna începeau sa se reverse lung peste câmpie razele aurii ale asfintitului..”

  • Pingback: Dorin Tudoran ironizează primirea lui Mihail Neamţu în PNL: Baobabul românesc – de la Penele la Pelinel – ȘTIRI ZILNIC()

  • Pingback: Dorin Tudoran ironizează primirea lui Mihail Neamţu în PNL: Baobabul românesc – de la Penele la Pelinel - Stiri | Comunicate de Presa()

  • Cinicul de serviciu

    Un text pe atat de brutal pe cat de adevarat. Jos cu palaria.

  • DG Ontelus

    O schiță despre istoria literaturii universale. Concept controversat în vremea post-adevărului, literatura universală cuprinde texte scrise în ultimele trei mii de ani, care vizează general-umanul, dincolo de contexte cultural-istorice particularizante. ‘Biblia’ și epopeile homerice deschid festinul fabulos al literarității fără frontiere. ‘Sfânta Scriptură’ verbalizează inexprimabilul dumnezeiesc al mântuirii, prin înțeleapta înțelegere a vieții și a lumii; ‘Iliada’ este prototipul epicului social-istoric, al omului care acționează; ‘Odiseea’ deschide seria narativității psiho-spirituale, a omului care gândește. ‘Antigona’ lui Sofocle exprimă tragicul umanului, fragilitatea credinței care înfrânge orbirea puterii. ‘Republica’ platoniciană numește dorul utopic al intelectualului. ‘Divina Comedie’ a lui Dante este poemul creștin al sufletului nemuritor. ‘Don Quijote’ al lui Cervantes este apogeul spiritualității occidentale. ‘Hamlet’ al lui Shakespeare exprimă inconturnabila melancolie, în forma paradoxală a textului dramatic. ‘Cugetările’ lui Pascal evidențiază sublimul prozei nonficționale. ‘Faust’ al lui Goethe ilustrează aporiile cunoașterii. ‘Iluminările’ rimbaldiene exemplifică magia verbal-esteticului poetic. ‘Frații Karamazov’ întrupează ficțiunea și mentalul de tip răsăritean. ‘Procesul’ lui Kafka este o parabolă a absurdului lumesc. ‘Alchimistul’ lui Paolo Coelho este un simptom al decadenței umanității, care simte că a pierdut ceva esențial, câștigând un iluzoriu confort.

  • Cinicul de serviciu

    Unde-i saracu conu Iancu sa-l imortalizeze si pe acest ilustru urmss al lui Coriolan Draganescu? O tempora!

  • DG Ontelus

    Dacă nu există text care să însoțească linia melodică a unei bucăți muzicale, emoția estetică este translingvistică, adică transideologică. Se știe că orice combinație coerentă de cuvinte, intenționat sau nu, subtil sau grosier poate fi instrumentalizată, din păcate, într-o direcție sau alta, în funcție de mulți factori, contextul istoric-cultural fiind doar unul dintre aceștia. Succesiunea de sunete muzicale, realizată pe criterii specifice acestei arte mobilizează sensibilitatea și imaginația receptorilor, ignorând teoretic potențialul cognitiv, verbal-conceptual. Sugestibilitatea și insistența exclusivă pe o percepție strict subiectivă a fluxului sonor asigură caracterul cu adevărat universal pe care îl are limbajul muzical. Senzațiile, stările, trăirile, emoțiile, stimularea acustică sunt ferite principial de manipulări pe care cuvintele reușesc să le înfăptuiască prin simplul lor halou noțional, prin polivalența semantică, prin juxtapunerea concret-abstract. Cu toate acestea, în funcție de sofisticarea ori simplitatea discursului muzical, tiparele caracteristice asocierilor ritm-armonie-melodie pot determina anumite elemente precursoare conceptualizării, iar abilitatea persoanelor care intermediază parcursul creație muzicală-receptor se poate adăuga, de asemenea, eventualelor versuri și conotațiilor acestora, atunci când muzica este acompaniată lingvistic. Catharsis-ul realizat de arta sunetelor echilibrează ființa omenească, cu efecte mai puternice, mai intense decât în cazul literaturii, de exemplu, fiindcă accesibilitatea concretului muzical este mai mare decât mixtura concret-abstract a cuvântului.

  • Dezideriu Dudas

    Mă tem că asta a fost odată. E greu a separa un ritm matricial de ordine, de unde deja o opţiune…., sau o simfonie de culoare de libertate…, de unde o altă opţiune….E şi mai greu însă de a separa din nou opţiunea ordinii de pericolul zarvei interesate şi pastelate întru ordine, la fel, şi mai greu, a separă opţiunea libertăţii de “secretul” gust al căutatului “caviar”….Până şi cele 8 note muzicale par a se fi împărţit în două, do, mi , sol, do, ordinea, re, fa, la, si, libertatea….iar, diezii par a fi cei responsabili de alteritatea ordinii în timp ce becarii legaţi de precaritatea libertăţii….

  • DG Ontelus

    de-ale dendritelor// a fost odată un om cult/ ce impunea la toți respect/ unde-l prindeam stam să-l ascult/ te inspira în orice-aspect/ l-a ispitit cumva puterea/ magia de-a fi șef l-a ras/ încet și-a construit averea/ despre cultură a zis ‘pas’/ imaginea i-a luat rațiunea/ pe sticlă tot mereu era/ în beznă împingea noțiunea/ deși elită se chema/ se-nstăpânise ignoranța/ nevertebrate în exces/ vedeam tupeul aroganța/ indiferență și progres/ confuzia era măreață/ debordau tone de prostie/ cu impostura cea semeață/ mă cufundam în datorie/ altminteri lumea era bună/ se nășteau unii alții mureau/ iar mecanismul mergea strună/ adicțiile ne-abureau/ ce vorbă mare libertatea/ sistemul rafinat cu bani/ ipocrizia cât cetatea/ la orizont numai golani/ valorile sunt paravan/ la patimi și la interese/ alunecăm pe tobogan/ între eșecuri și succese/ dar viața e totuși frumoasă/ înțelepciunea chiar mai mult/ de stai afară sau în casă/ ascultă-l și pe omul cult

  • DG Ontelus

    În secvența “Celestial Voices” din piesa care furnizează titlul celui de-al doilea album de studio Pink Floyd, “A Saucerful Of Secrets” (1968), substanței sonore fundamentale a instrumentelor cu claviaturi i se adaugă chitara bass și un cor care cântă fără cuvinte. Sunt câteva acorduri, câteva note muzicale, o acustică potențată electronic, în care partea leului revine orgii sacrosancte. Mulți melomani preferă variantele din albumul “Ummagumma” (1969) ori din concertul filmat “Live At Pompeii” (1972), pentru a nu mai vorbi despre numeroasele înregistrări din concert, oficiale și neoficiale, din intervalul 1968-1972. Eu însumi am aflat pe youtube un cover executat de un chitarist, având câteva sute de mii de vizualizări și care sună demențial, tocmai fiindcă merge în sensul interpretării tradiționale a muzicii de orgă, din secolele 17-18. Dar originalul rămâne, totuși, original, oricâte reluări mai mult sau mai puțin inspirate ar exista. Eliberarea și iluminarea din aceste două sute de secunde nu are seamăn, comparabilă fiind cu nașterea unui copil sau cu un eveniment care a schimbat destinul omenirii. Iar efectul catharctic derivă, în egală măsură, din succesiunea de sunete muzicale și din reluarea de tip paroxistic a acestora, într-o escaladare exponențială a sublimului întrețesut cu tragicul. Faimosul, mitologicul mister al realității, al lumii, al vieții este aici, în aceste trei minute și ceva, revelat și relevat într-o măsură excepțională, neverosimilă, mai presus de rațiune.

  • DG Ontelus

    intemperii// pe mare în larg/ ambarcațiune ușoară ce se poate răsturna/ la orice rafală mai puternică de vânt/ cer mai degrabă senin câțiva nori brăzdează firmamentul/ aer cald și umed în depărtare niște pescăruși/ nicio apăsare nicio tulburare/ uscatul nu se vede/ o desprindere de lume aparent nefirească/ dar totuși demult așteptată presimțită/ ei îi spun tinerețe sărmanii/ deși au și ei dreptul la iluzie/ brusc vântul se întețește

  • DG Ontelus

    playlist 5// J.J. Cale – Traces/ Eric Clapton – Pretending/ Uriah Heep – July Morning/ Van Der Graaf Generator – Killer/ Gentle Giant – Why Not/ Titanic – Blond/ Procol Harum – A Whiter Shade Of Pale/ Nerves – Quo Est/ Progresiv TM – Nimeni nu e singur/ Iris – Cine mă strigă în noapte/ Holograf – Umbre pe cer/ Celelalte Cuvinte – Iarbă prin păr/ Romica Puceanu – Șaraiman/ Dona Dumitru Siminică – Moșule te-aș întreba/ Ultravox – Sleepwalk/ Depeche Mode – Just Can’t Get Enough/ Rod Stewart – I Am Sailing/ Slade – Gudbuy T’Jane/ Strawbs – Autumn/ Bad Company – Seagull/ Skorpio – Jo Lenne Ha Szeretnel/ Exodus – Ten Najpiękniejszy Dzień/ Kievelectro – Parohod Bumagnij/ Andrea Teodorova & Costi Ioniță – Losh Geroi/ Caterina Caselli – Sole Spento/ Premiata Forneria Marconi – Impresioni Di Settembre/ Julio Iglesias – Nathalie/ Jean François Maurice – Maeva/ Black Sabbath – Laguna Sunrise/ J.S. Bach – Toccata And Fugue In D Minor

  • DG Ontelus

    playlist 8// Simon & Garfunkel – Bridge Over Troubled Water/ Roxette – It Must Have Been Love/ Madness – House Of Fun/ Alexandru Andrieș ̶ Dracula Blues/ Mircea Vintilă – Pădurea ca o fată frumoasă/ Zavaidoc – Dragostea e ca și-o râie/ Cristian Vasile – Zaraza/ Ionel Fernic – Iubesc femeia/ Karel Gott – Julia/ Michel Polnareff – Holidays/ Salvatore Adamo – C’est pas légal/ Tom Jones – Green Green Grass Of Home/ Udo Jürgens – Ora Io Che Ti Amo/ Falco – Jeanny/ Sheryl Crow – Soak Up The Sun/ Rendez-Vous – Debela Dekl’ca/ T-Rex – Get It On/ Judas Priest – Breaking The Low/ Kiss – I Was Made For Lovin’ You/ Seal – Kiss From A Rose/ U2 – Hold Me Thrill Me Kiss Me Kill Me/ Sting – Mad About You/ Gheorghe Zamfir – Brâul pe șase/ Pergolesi – Stabat Mater/ Monteverdi – Lamento Della Ninfa/ Purcell – Music For The Funeral Of Queen Mary/ Händel – La Resurrezione/ Haydn – Symphony No. 49 In F Minor/ Vivaldi – The Seasons/ Frank Zappa – Room Service

  • DG Ontelus

    Mediatizarea unor scandaluri având conținut sexual sau economic și privind slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române are o miză uriașă, atât în interiorul comunității de credincioși, cât și în societate, în general. Este vorba despre percepție publică în legătură cu teme delicate, în care poziționarea este tranșantă, iar rațiunea și dialogul își fac cu greu simțită prezența. Orice persoană care prestează un serviciu public este în bătaia puștii mediatice, iar modul în care gestionează această relație cu presa, după ce în prealabil a gestionat într-un fel sau altul prestarea serviciului public respectiv influențează opinia publică, în general și instituția, firma, organizația pe care o reprezintă, în particular. Războiul imagologic este parte a războiului psihologic, pentru a nu mai vorbi de războiul spiritual, duhovnicesc. Este un test pentru toți, ni se cere echilibru și discernământ, ca de fiecare dată când ne manifestăm, de altfel. De luat aminte și de meditat.

  • AdiR

    Sa fim nedrepti: nici vanatorul de securisti nu a reusit sa scape de torsiunea implacabila pe care nu o putea prevedea. Nici el, nici altii. Deci le-a servit interesele.Acum acesta retorsiune s-a oprit, si noi nu avem nicun merit sa ne dam dastepti.Dar el ar avea.
    Dar.PNL a fost aranjat tot de aceiasi oameni care au promovat alianta DA, codurile foarte penale, pentru bani, aparent, de fapt epntru putere, o alianta care trebuia sa se destrame la timp, dupa o lovilutie clasica, perfecta- fara gluma, perfecta, ca raspuns la alta lovitura de pahare de wisky-. in fine un nou candid presedinte si factotum.Cine sunt acesti oameni, inteligenta artificiala nedescoperita de chinezii care ne vor fi aparat de rusi, declansand un razboi mondial total, nici de japonezi, sau singaporezi, cu tot cu consulul roman amator de curve mort nedrept de pneumonia patriei, cine sunt aceste personaje epocale?
    Niste rebuturi numite zeitati ad-hoc, vivificate de puterea ignoranta a aliatilor intru copii minune, nevazuti diavoli crescuti de concurenta cea cu adevarat performanta. Platita prost, in vieti umane si non-umane.
    PS. Coruptia (contra-)inteligenta este acoperita de prostia inocenta a sentimentalilor patrioti.

  • AdiR

    Coruptia este un paravan pentru lucruri mult mai grave. Noi suntem corecti, crestini, nu suntem corupti. Suntem fratii tuturor celor din Balcani, inclusiv refugiati sirieni, frati de-a nostri intru contrabanda, in numele crestinismului primitiv, si vom deveni un vector de expansiune a UE in Balcani. Noi ii vom converti la civilizatia pe care ei o stiu, au si contribuit la ea, dar nu se stie de ce a u fost lasati in urma.
    Probabil ca sa-i putem ajuta noi, crestineste. Cum ne-au ajutat si ei la Revolutia Democratica si Crestinesc-Ortodoxa din 1989.

  • AdiR

    Portocaliul este o stafeta. Programatica.Nu doar nemtii gandesc pe 10 ani, sau mai mult.Stafeta a fost preluata, de data asta in intregime.
    Felicitarile noastre sincere oamenilor care iubesc surprizele. Cum spunea un bun prieten, carry a big stick and be nice. Jawoll!

WP Admin