≡ Menu

Autoritatea locului comun

Ironizăm deseori locul comun. Greşim. Cel puţin parţial. Înainte de a deveni platitudini, multe dintre cele spuse sau scrise au fost chiar asperităţi. Încet-încet, timpul le-a dat dreptate, le-a confirmat, le-a oferit autoritate. Nu e tocmai uşor să ajungi loc comun. E nevoie de încăpăţânare, de rezistenţă la intemperii de toate felurile. Parafrazând un titlu celebru, aş putea vorbi chiar de farmecul discret al locului comun, dar mi-aş asuma riscuri prea mari. La fel de mari ca pericolul implicat de afirmaţia că pentru a fi un loc comun respectabil ai nevoie de caracter.

Când Traian Băsescu afirmă că ”Iarna nu-i ca vara”, ne grăbim să-l ironizăm pe ”marinar”. Extindem lupta politică şi acolo unde ea nu poate rezolva nimic, ne facem că uităm lucruri evidente. Și, în asemenea cazuri, nu e tocmai un păcat să ni se pună în faţa ochilor puţintel loc comun. Nu de alta, dar poate scăpăm de dioptrii.

Când, după nişte alegeri, Victor Ponta declară  ceva de felul ”Au câştigat, fiindcă au furat mai mult ca noi”, ne grăbim să-l ironizăm pe  ”Micul Titulescu”. Totuşi, când de dragul băşcăliei ne facem că uităm ce spuneam chiar ieri – că se fraudează, în draci, tot felul de alegeri – nu e tocmai rău că unui politician îi scapă porumbelul locului comun despre propriile furturi electorale.

Drept e, locul comun poate deveni foarte iritant, când ocupă scena prea insistent.

Traian Băsescu şi-ar dori modificarea Constituţiei. Reacţiile unora sunt aceleaşi pe care le au faţă de orice spune sau încearcă Traian Băsescu. Ion Iliescu şi Adrian Năstase, de pildă, o ţin gaia-maţu că de schimbat, trebuie schimbat preşedintele. El poate fi schimbat – de asta există alegeri. Dar a încerca să o iei de la capăt cu nu ştiu ce alte “pârghii” pentru a scăpa de Traian Băsescu a devenit un loc comun jenant.

Traian Băsescu îşi doreşte şi un Parlament unicameral. Preşedintele consideră că, în felul acesta, Legislativul ar putea deveni mai rapid în mişcări şi mai eficient în rezultate. Adversarii politici ai lui Traian Băsescu cred că e vorba doar de speranța preşedintelui că ar putea manipula mai uşor viaţa parlamentară. Două locuri comune a căror autoritate produce un respect de invidiat în masa susţinătorilor unei teorii ori a celeilalte.

Cristian Preda, deşi membru PDL, consideră proastă ideea unui parlament unicameral, explică şi de ce. Ba, chiar propune o anume structură. Acceptabilă ori nu, oferta e făcută. Multe dintre reacţiile la reacţiile lui Cristian Preda au devenit însă locuri comune: unii consideră că nu e sincer, alţii că nu ştie pe ce lume trăieşte. Şi Monica Macovei se bucură de acelaşi tratament. Amândoi chiar din partea multor colegi de partid, care cu dreapta votează pentru unicameral şi cu stânga pentru regionalizare. Loc comun: nu ştie stânga ce face/ce visează dreapta.

 

Ilustrație & Copyright 2011 - DION

Nimic nu este mimat cu mai multă înverşunare în România decât statul de drept. Dar este suficient să ”pipăi” puţin fibra din care sunt croite instituţiile statului ca să-ţi dai seama de calitatea execrabilă a materialului folosit. Cu toate acestea, Teodor Baconschi afirmă, pentru diplomaţi şi ”turişti” străini, că România respectă în totalitate criteriile statului de drept. Loc comun: Teodor Baconschi a devenit un fel de Grigory Potemkin al Elenei Udrea, pictând fațade  pentru Traian Băsescu și  Emil Boc.

După congresul PDL, Sever Voinescu, cel care are obiceiul să închidă ochii strategic când, în Parlament, se numără voturi în mod fraudulos, declara că lucrările congresului PDL au constituit “o lecție de democraţie”. O asemenea tiribombă invocă o întâmplare anterioară. explica de ce îşi încetează o colaborarea de şase ani la o revistă de primă mână, Dilema Veche, unde era coleg de gazetă cu fruntaşul pedelist, Şerban Foarţă declara că Sever Voinescu este ”un personaj nefrecventabil”.

Un loc comun. Autoritatea lui i se datorează integral lui Sever Voinescu. Şerban Foarţă nu a făcut decât să se încline în faţa unei asemenea autorităţi. Şi să plece.

Locul comun nu se lasă dus cu una, cu două, căci esenţa lui este însăşi durata. De aceea, tot ce putem face este să-l acceptăm – câtă vreme rămâne cât de cât frecventabil şi să luăm distanţă faţă de el – când devine cu totul nefrecventabil. Iată un gingaş loc comun despre normalitate.

 

P.S. New York Times publica aici un fragment dintr-o carte la care lucreaza COSTICA BRADATAN, profesor de filosofie la Honors College – Texas Tech University. Felicitari!

  • Dragă Dorin,
    iată o temă, “locul comun” (un fel de intersecţie semantică a platitudinii ascunse cu bunul simţ aparent), în exegeza căruia avem un aproape neîntrecut maestru: Leon Bloy! Un fel de “nepot” al lui Voltaire, contemporan cu Nenea Iancu al nostru, acesta a consumat multă energie intelectuală şi timp din viaţă pentru a se război cu această “redingotă” de respectabilitate a “burghezului”. Desigur, nu i-au lipsit duşmanii. (Ceea ce, deşi nu-ţi doresc, ţi se va întîmpla şi ţie!)
    Am să te rog să-mi permiţi să citez un scurt fragment din deschiderea ediţiei româneşti a “Exegezei locurilor comune”, întreprinsă fără cruţare de acest “antreprenor al demolărilor”:
    “Pornesc la drum astăzi, 30 septembrie (1897, n.m.), invocîndu-l pe Sfîntul Ieronim, autor al Vulgatei, uşier al tuturor Profeţilor, cel care a inventariat, plin de glorie, nişte Locuri comune eterne.
    Să însemne oare lipsă de respect faţă de acest uimitor doctor pe care Biserica îl onorează cu titlul de Maximus şi pe care Consiliul de la Trento l-a declarat implicit Notarul Sfîntului Spirit? Nu cred.
    Despre ce e vorba, la urma urmei, dacă nu de a le smulge limba imbecililor, idioţilor redutabili şi definitivi ai acestui secol, aşa cum Sfîntul Ieronim i-a redus la tăcere pe Lucifericii sau Pelagienii din vremea sa?”
    Şi, ceva mai departe:
    “Adevăratul burghez, adică într-un sens modern şi cît se poate de general, omul care nu dă nici o întrebuinţare facultăţii de a gîndi şi care trăieşte sau pare să trăiască fără a resimţi, nici măcar o zi, nevoia de a înţelege ceva, autenticul şi indiscutabilul Burghez este în mod necesar limitat în limbajul său la un foarte mic număr de formule.”
    Şi, încă:
    “Ce s-ar întîmpla oare dacă i s-ar dovedi instantaneu că unul sau altul dintre aceste clişee centenare corespunde vreunei Realităţi divine şi are puterea de a face să se clatine lumile şi de a dezlănţui catastrofe neîndurătoare?”
    Ca să n-o mai lungesc (ar fi, dacă nu cumva deja este, nepoliticos), aş spune (ca unul care are experienţă în domeniu!), că locul comun -- atunci cînd nu este chiar inexpugnabil, este exploziv! “Teren minat!” -- ar fi trebuit să pui acest semn la capătul “cîmpului semantic” al acestei postări! Care îmi place teribil!!

  • InimaRea

    “Locul comun” ţine de stereotipia gîndirii, la rîndul său -- tipică pentru comoditatea intelectuală. “În reţetă”, mai apar şi alte ingrediente -- snobismul, neapărat exotic aromat -- în locul sănătoasei curiozităţi ştiinţifice; aderenţa gălăgioasă la “un trend”; româneasca bucurie a zeflemelei etc.
    Cînd totul se coace la focul patimii politice, vorbe-n doi peri ori de doi lei (gen “Iarna nu-i ca vara”) ajung delicatese apoftegmatice, îi ridică efectiv în rang civic pe consumatori, intră-n folclor cu rang de proverbe şi zicători.
    Da, totul ţine de oralitate -- vesela vorbărie cu care ne petrecem viaţa. De aici, şi efectul de massă al vreunei vorbe mai acătării fiindcă debitată de vreun ilustru personaj. Tot de aici, nepăsarea pentru forme autentice, apetenţa pentru “forma fără conţinut” -- cum e, bunoară, statul de drept.
    Exemplele dv, d-le Tudoran, evidenţiază şi altă trăsătură naţională -- ciocoismul. E cel mai democratic posibil mod de viaţă românesc, de vreme ce adună, în aceeaşi formaţie, nume ilustre -- Baconschi -- şi de tot comune dacă nu chiar nostime, Cotoi.

  • Discurs:
    “Bugetul trebuie echilibrat,
    Tezaurul trebuie reaprovizionat,
    Datoria publicä trebuie micsoratä,
    Aroganta functionarilor publici trebuie moderatä si controlatä,
    Ajutorul dat altor täri trebuie eliminat pentru ca Roma sä nu dea faliment.
    Oamenii trebuie sä învete din nou sa munceascä în loc sa traiascä pe
    spinarea statului.”
    ( Cicero, anul 55 a.H.)

  • Dorin Tudoran

    @Vasile Gogea

    Bun de tot “nepotul” lui Voltaire. Imi vine sa rad, amintindu-me de cineva — nu dau nume, becher mare! — care scria entuziasmat rau de tot despre un spectacol ce, credea el, se numea “Nepotul lui Ramo”!?!

  • Dorin Tudoran

    @Dan Gogleaza

    Asta cu “oamenii trebuie sa invete din nou sa munceasca” e cam… dificila. Ar mai fi de adaugat ca ar trebui sa si aiba unde sa munceasca…

  • @) Vasile Gogea

    Vasile, mi l-ai luat pe Leon Bloy la mustata! Da, da, da, de cind l-am citit prima oara, cred ca in studentie, mai cred ca de la Luca Pitu, nu mi-a mai iesit din minte!

  • @) Dorin Tudoran

    Acum, recunoaste si tu, tot e bine -- putea sa fie Nepotul lui Rambo si facea praf totul in jurul sau!

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei

    Recunosc!

  • Radu Humor

    Pana la urma toti am trecut sau trecem prin locuri comune .
    Important e ca unii trec mai departe, iar altii raman .
    Ultimii cred ca au ajuns acolo unde visau, sau nu mai au forta si dorinta sa mearga mai departe !
    Pana la urma eu consider si blogul un loc comun, din care unii nu mai vor sa plece, multumindu-se cu acest putin confortabil ( mai ales acei care se baricadeaza in spatele banarilor, iluzionandu-se ca astfel lumea lor nu sare de pe sine si vor ajunge cu siguranta cineva) .
    De aceea eu n u vad aceste locuri comune ca pe un calcat in strachini, ci ca necesara etapa in devenire .
    Spre ce ?
    Ramane de vazut si depinde de vointa, dar mai ales de posibilitatea fiecaruia de a trece sau nu ….dincolo !

  • @) Dorin Tudoran

    Vreau sa-ti multumesc pentru semnalarea textului lui Costica Bradatan din NYT. Ma bucur de fiecare data cind ii intilnesc numele linga vreun text aparut in publicatiile din “grupa mare”. Il felicit si ii doresc sa-si termine repede cartea! Inca o data, multumiri.

  • lucid

    Vai, si eu care credeam ca maestrul Foartza a plecat de la “Dilema” cand a vazut ca a devenit “sponsorizata” de patriciu, sau, cel mai tarziu, cand a vazut celebra fotografie cu conu’ costache la cumparat suveniruri in bazarul din Khartoum alaturi de pretenii hayssam si dorin marian, cand dobitoc sa fii si tot te “luminai” in ce bransha a lucrat si lucreaza “arhitectul-petrolist”. Si btw, D T -- “sa aiba si unde sa lucreze” -, ‘telectualii rrominichii ar trebui sa priceapa o data ca in economia de piatza PRODUSELE lor trebuie sa fie vandabile, nu EI PERSONAL “vandabili’, cum au demonstrat si demonstreaza zi de zi. Dar asta e un loc comun de la volumul vomagial carlist din iunie 1940, niciodata re-editat din jena pentru mari nume ale culturii romanesti, desi ar fi un gest preventiv dezinfectant.
    Trebuie sa fii complet aerian ca sa crezi ca falimentul Cotidianului, Zilei, Academiei catz, Dilemei, Romaniei literare, etc -- se datoreaza “crizei mondiale” a printului, atata timp cat cele cateva zeci de mii de cititori ai fiecareia de dinainte de “vandabilizarea” catre marii borfashi natzionali exista si inca stiu sa citeasca. Dar, parafrazand tot un “loc comun” basescian: Sa crapatzi biiiine! e, din pacate, “urarea” fostilor cititori, si, cum se vede, este extrem de eficienta.

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Sâc! Eu am volumul omagial -- stă în custodia unui prieten din Paris.
    Da, toată lumea ştie că Şerban Foarţă e un… “dobitoc”. Cu asta chiar m-aşi făcut praf.
    Nu există, zic eu, o singură cauză a falimentului unor publicaţii. Ce există este, mai mereu, o cauză uşurel mai aprigă decât celelalte…

  • lucid

    D T: va invidiez, eu nu am reusit sa mi-l procur. Ma uit la el cand si cand la niste veri care-l au. Superba lucratura TIPOGRAFICA, demna de “regele culturii”.

  • divanuriletomitane

    Citesc pentru prima data de Leon Bloy . Inteleg din ideile lui, relevate de d-nul Vasile Gogea, relationate si cu « trunchiul meu de cunoastere », ca « locul comun » aduna continuu entropie si , la limita, « terenul pare a fi minat »….Octavian Paler considera ca secolul XX a fost un secol scurt pentru Romania, deoarece a evaluat ca anii 1907 si 1989 au « taiat » in fapt secolul prin doua « explozii ale terenului minat »..Poate extrapolarea mea e prea indrazneata si ampla, dar, ce altceva putea face ca taranii sa se revolte la 1907, decat « locul comun » al asupririi tarnului roman ? Deasemenea, ce putea face ca Romania, in anii 1990, sa evadeze din « locul comun », precum celelelte tari din CAER, altceva decat egalizarea si uniformizarea continua a societatilor comuniste ? Ambele, intr-o perfecta «autoritate », cum scrie d-nul Dorin Tudoran in « intriga » actualului material….Din pacate, in prezenta unei cunoasteri inutile identificate de JF Revel ( se referea la lipsa de invataminte din relevarea realitatii utopiei comunismului ), dupa anii 1990, a inca unei cunoasteri inutile, marcata de excese ale liberalismului care pot crea neajunsuri mari capitalismului, pur si simplu, fostele « locuri comune », cu semne schimbate, pot releva excrescenta unor noi « locuri comune », doar ca, cu semn schimbat ( pentru exemplul romanesc cu sec. 20, « locul comun » cu semn schimbat al asupririi taranilor, « bazandu-se » pe vechea alianta dintre tarani si muncitori si « deranjul » ulterior din 1989….)

    Am facut o asemenea incursiune, si pentru ca d-nul Gogea, scurt de obicei, pare a pasi mai amplu…., probabil marcat si de focalizarea mai precisa a d-lui Tudoran pe realitatea romaneasca. Fac aceasta remarca tinand cont de energia necesara pentru « locuri mai putin comune »….

    Ref. la REALITATEA ROMANEASCA si regionalizarea proiectata….Dupa ce timp de 20 de ani ne-am (cvasi)distrus economia, folosind in mod inconstient forta statului, oferind-o ba « alor noastri », ba « alor lor », pentru proiecte care s-au dovedit contrare interesului public ( in mare parte), daca tot nu ne-am bazat niciodata pe singura forta legitima in capitalism, oamenii de afaceri, acum reinventam metode de a REDIMENSIONA STATUL (pe bani imprumutati, sau din cota de fonduri europene proiectate initial pentru capitalism , nu pentru birocratism, sau mai rau, politicianism ….), vizand doua tinte : destabilizarea politica inainte de alegeri si crearea de NOI BANI pentru INVESTITII EXCLUSIVE DE STAT ( adica in lipsa oricarei responsabilitati ) . Faptul ca investitiile de stat se fac prin intermediul unor firme private, nu ne « sperie » prea tare logica….Faptul ca « ai lor » mai urmaresc niste privatizari, nu mai pare atat de important acum, atat timp cat « ai nostri » par a fi renuntat definitiv de a face posibil ca afacerile sa se deruleze normal in capitalism….Ce rost are ca ei si apropiatii lor sa riste in afaceri, cand cel mai bine (nu) se « risca » cu statul…. ?

    Un alt « loc comun » romanesc ( de doar 4 ani…) se prefigura in anul 2004…Atunci, guvernul Nastase a renuntat la proiectul Regionalizarii, care, se pare e fundamentul tehnic ( motivational este, in acest sens fiind prezentat chiar de Emil Boc….) al celui actual…..Acum insa, dupa 8 ani, forta e mai mare ( « locul comun » cu semn schimbat incepand cu 1989….)….Ingrijorarea nu tine de politicanul x sau y care par a-l « introna » definitiv pe « Cozmanca »…..Ci ingrijorarea tine de acei « dibaci », atat « de la noi », cat si « de la ei », care pot schimba « n » politicieni precum Nastase, Boc, Basescu chiar,….dar nu-si pot schimba ideile si nu pot accepta ca intr-o societate capitalista capitalistii nu pot fi cetateni de mana a II-a….Asta, la « ai nostri ». « Ai lor », nu pot accepta, ca intr--o alianta gen NATO, UE ( mai mult, chiar in lume, indiferent de aliante ), nu pot exista tari de mana a II-a….

  • Florin Iaru

    Pentru lucizi şi nedormiţi: NU REVISTA A DAT FALIMENT (revista e bine merci, lider de piaţă), ci societatea editoare. Dacă n-ar fi fost ordin, redacţia şi-ar fi cumpărat marca. Şi scăpam şi de marota cu mogulul cel rău! Nu că TRU, Baconschi, Sever, Mihăieş, Avramescu, Gelu Trandafir, Neamţu, Pătrăşconiu, Carol Sebastian n-ar fi scris în aceleaşi pagini. Da’ ce i-a urgisit greu mogulul, i-a lovit peste fălci cu un buzdugan de bani!

    Dorin, mi-e dor de normalitate, de plictiseală şi de tihnă… ca de mama…

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Macar si pentru asta — “regele culturii” — si merita plecaciunile…

  • napocitaniu

    nu poci sa ma abtziu (la fel ca dom’ iaru, cel ce propovăduieste’n pustiu): curat lider de piatza!

  • Ancelin Roseti

    Tot ceea ce este capabil de a-şi pierde misterul, cu siguranţă, este condamnat să ajungă loc comun. Aşadar, iată un alt loc comun!

  • Radu Humor

    @ Divanuriletomitane
    Domnule DD eu nu mi-as considera tara un loc comun, cu toata stradania unora de aici si de pe-afara de a o reduce la acest, convenabil pentru ei, statut !
    Si dimpotriva consider Romania unul dintre cele mai binecuvantate si inzestrate taramuri, si nici n-as spune ca aia : pacat ca-i locuita !, ci doar :
    Pacat ca-i jefuita fara mila si condusa cu buna stiinta spre dezastre !
    Dar atata timp cat avem un Rege inca in viata si noi ne multumim sa tot alegem, pana culegem (asa ca acum, parca nu ne-am pacalit singuri niciodata !), se pare ca ne meritam soarta !
    In rest sunt intrutotul de acord cu cele aratate in postarea dvs.

  • serban foarta

    Nea Lucide,
    nu mă supăr pe ‘mneata -- parol! -- dacă-mi spui (că te văz om cetit, nu glumă) de cine e acest distih ilar: “Când sunt mai puţin lucid/ Parcă-mi vine să-l ucid.”

  • lucid

    Florin Iaru: sofism ieftin. Iar “lider de piatza” e azi la “Caracal” dupa ce a fost la “Bucuresti”. Sic transit….
    D T: cand aud de “regele culturii” imi vine automat in minte fascinantul Dinu Gaittany. Dupa atatea piruete intr-o viatza cam de sibarit, un asemenea tragic final. Pacat.

  • lucid

    S F: maestre, profund tushat ca v-atzi s-foartza-t inspirandu-va doua versuri-doua. Din pacate, scroafa productziunii culturale rrrominikesti e lesinata in cotetz. Noroc de florin salam ca asa ne mai cunoaste si Parisu’ hartistii.

  • Şerban Foarţă

    Nea Lucide,

    cele două versuri au fost confecţionate, în scop strict umoristic, pe vremuri (şi anume în noiembrie 1943), de G. Călinescu. -- V. Rima plină, in Cronicile optimistului, EL, Bucureşti, 1964, p. 55.

    Dacă vrei să-i zici merci, “tuşat” cum eşti, -- scrie-i la Bellu!

    In încheiere, domnu’ Anonimeni, un sfat cu totul prietenesc: nu te mai străfloca (v. DEX, s.v.) să pari hazos, întrucât, congenital, eşti nesărat!

  • Şerban Foarţă

    Erratum: străflocarea nu-i truvabilă în DEX, ci în Noul dicţionar universal al limbii române, s.v.

  • Daca_nu_nu

    Lasă, măi Lucide, că avem noroc cu voi, savanţii, că ne scoateţi din încurcătură, şi ne faceţi cunoscuţi şi la Paris şi pe aiurea… Aşa e, ai prefectă dreptate: artiştii noştri sunt necunoscuţi, în vreme ce producţiile colegilor inventatori-autori-de-articli-şi studii-BDI-ISI-şi-aşa-mai-departe au invadat Europa şi întreaga lume… Maneliştii ce vă mai încurcă. Dar nu vă temeţi voi de concurenţă, doară sunteţi cu picioarele pe pământ, n-aveţi capul în nori ca artiştii.
    La mai multe şi mai răsunătoare succesuri!!!

  • Daca_nu_nu
  • divanuriletomitane

    @ Radu Humor # 19

    Tara mea nu e un „loc comun” ?

    Eseistic, se poate spune :

    1. M-am saturat ca tara mea sa fie „piua întâia” ( “licenta Manolescu”) in materie de distrus sindicate, patronate, profesii, politicieni, partide, mai nou, pana si politisti….M-am saturat ca in « tara mea » sa conteze doar pretul cel mai mic, indiferent câte mări si ţări parcurg produsele pana ajung la noi, iar dupa ce se falimenteaza producatorul roman de profil, sa fim nevoiti sa platim preturi ca-n Vest. Imediat, « analistii » ( de serviciu / sau de servicii…) ne « explica » ce dure sunt regulile economiei de piata, desi in vest, cand e vorba de interes public, regulile pot fi si mai putin dure ( in sensul ca statul se implica pentru asigurarea concurentei pe piata, nu pentru moartea ei, ca la noi )….Dar, a fi mai catolic decat Papa, nu e lucru simplu….

    2. M-am saturat si sa fim « campioni » in promovarea homosexualitatii, a diversitatilor de toate felurile, in timp ce nici solidaritatea umana cea mai elementara nu mai este posibila in Romania…Vazuta la televizor ( solidaritatea), in mod cert e regizata pe undeva…, exceptand cazurile care scapa predictiei « profesionistilor »….Cazuri care, totusi, nu reprezinta fapte « care se fac »….de catre « oamenii de bine », ramasi aceasi de prin anii ’90….Adica, nefiind « pe linie », se uita repede ( sau « in traducere », nu fac audienta…).

    3. M-am saturat ca tot ceea ce e Rău, Urât sau Mincinos, sa devina rapid « loc comun” in tara mea, in sensul modern, dar mai ales post-modern al termenului….

    In concluzie, as dori ca tara mea sa fie un loc comun, in sensul traditional al cuvantului….

    PE DE ALTA PARTE, in contextul actual, cred ca lumea mai poate fi salvata doar de tari inconstiente ( de atata „ospitalitate”…., fara a tine cont niciodata de recursurile istoriei ), ca Romania. Regele Mihai I ar fi trebuit sustinut in Romania in primul rand de noi, romanii, lucru care, in mod misterios, au reusit partial sa o faca partidele de stanga incepand cu 2000-2004 ( inclusiv PNL, pe care l-as inscrie la conceptul de Stanga americana, chiar vest-europeana ). Acum, partidul de Dreapta, „mizeaza” pe….Printul Paul….Bine ca nu pe Regele Cioaba….desi, era, cat pe ce….Nu atac partidul respectiv deoarece face si lucruri bune pe contrasens, care ar fi trebuit fi facute de „ceilalti” din vocatie, acuz fortele externe care ii dau siguranta ca procedand asa face Bine ( sau e doar o iluzie publica ? ). Desi e Rau….IN ACEST CONTEXT, DA, Romania nu e un loc comun….In „Cartea alba a securitatii” e citat Noica cu parafrazarea lui Malraux, „ Secolul XXI va fi romanesc sau nu va fi deloc”…Initial am crezut a fi o intoxicare, ulterior am incercat sa aflu daca chiar Noica a spus asa ceva ( sau M.Pelin, in fapt, seful său…) si nu am crezut cand mi s-a raspuns in termeni prea „destepti” ( fraza lui Noica fiind “proasta” in aceasta “ierarhie de valori), acum, ma gandesc la ce scria cred Ancelin R. pe acest blog, ca ar fi bine sa ne aducem aminte din cand in cand si de Lucian Blaga ( prin acceptarea misterului….). Nu e o evaluare exaltata. Pur si simplu intuiesc ca Romania se afla chiar la granita celor 50 % / 59 % procente dintre Est si Vest, ba, si dintre Nord si Sud….A inceput o pledoarie tehnica ( eseistic, au facut-o Cioran, Eliade….) in acest sens Ion Ratiu in cartea sa „Politica pentru Occident”…Din pacate, s-a uitat intr-o singura directie….

    Asa ca Domnule RH, nu cred ca ma despart de dvs….(nici) in aceasta privinta, desi au fost cateva teme intre noi care, extinse ( nu se putea pe acest blog ), cred ca ne-ar fi adus in tabere diferite. Dar cred ca tocmai acele „tabere diferite” ar fi fost fundamentul pentru creatiile adevarate necesare unei tari care „vine din urma” in ordinea lumii ( acum in ne-ordine )….

    PS. Cand, prin firma de consultanta pe care am fondat-o in 1995 am organizat la Bursa Romana de Marfuri in anul 2004 un seminar ref. la „ Strategia Dezvoltarii Romaniai „ ( partea a II-a a titlului – „ -- optiunea societatii civile” / in contextul a ceea ce am scris mai sus, mi-e si jena…. ), am folosit 2 motto-uri : pe cel al lui Scheele l-am inteles. Pe al lui Noica, abia acum . Le redau mai jos, cu actualizari :

    MOTTO 1 : Jonathan Scheele : „ Cu cat cunosti mai mult Romania cu atat o intelegi mai putin „
    ( pot adauga acum, ca JS nu intelegea ca „locul comun” Romania mai are inca multe de spus si se incapatineaza sa nu raspunda doar la „cerinte”, „cerinte” care incepand cu octombrie 2008, si-au pierdut tot fundamentul de etica, moralitate, logica si eficienta care ne fascinase pana atunci….)

    MOTTO 2 : Constantin Noica : „ Ne uneste ceea ce ne lipseste „
    ( abia azi am inteles, cand ma gandeam la raspuns, ca ne uneste faptul ca ne lipseste recunoasterea si respectul celorlalte popoare…Cum de „se reuseste” aceasta „coloana infinita” spre inima pamantului, care ne-ar ingropa ca popor daca nu ar exista si zboruri in vazduh ca ale lui Brancusi….? Simplu. La ordin. )

  • Şerban Foarţă

    A străfloca/a strofoca semnifică, între altele, şi “a se căzni”, “a se zbuciuma”, “a se agita”. (V. Noul dicţionar universal al limbii române, s.v.)

  • mihai rogobete

    E şi nu-i îngrijorător locul comun. Manieră, automatism, clişeu, protocol, tabiet, normă, cutumă -- forme al căror fond scade prin atenuarea originalităţii, a insolitului originar, provenit nu numai din revoluţionarea percepţiei realităţii, ci şi conservator, prin asumarea modelului comportamental al unei elite garante a stabilităţii. După cum, semnificaţia reculului tradiţionalist bate spre contestarea actualităţii. Locurile comune nu-s câtuşi de puţin forme fără conţinut, ci, prin supra-conţinutul manifestat, semnale că formula percepţiei, inclusiv mentalitatea ei trebuie primenite. Ca să n-o mai lungim, vulgara gândire dualistă a -- printre multe altele -- paternului formă-conţinut anunţă cel mai comun loc comun, neputinţa derutei tradiţionaliste a unei elite incapabile vizionar. De unde, anti-motivarea, dezinteresul general, navigarea politică în deriva intereselor comune personale şi de partid. Că suntem un popor de activişti fără politicieni, e pentru că intelectualul nu-şi “vede” locul de elită comun.

WP Admin