≡ Menu

Au revoir, tandreţe mică (III)

Semi-pamfletul Eu am cunoscut un alt Dorin Tudoran urmăreşte să-mi reamintească crimele pe care le-am săvârşit. Mai întâi împotriva lui I. T. Morar şi apoi împotriva umanităţii, căci, atât din punct de vedere al gravităţii faptelor, cât şi al cronologiei, umanitatea vine mereu după I. T. Morar. Mă opresc astăzi la una dintre obsesiile sale.

Aş fi responsabil de un proces pe care l-a pierdut la Bucureşti “în mod dubios” dar pe care îl va câştiga la Strasbourg “fără probleme”. Nu am detalii despre cum a pierdut la Bucureşti dar îi doresc succes la Strasbourg. Poate aşa se mai linişteşte. Totuşi, mi se pare îngrijorător că I. T. Morar este absolut sigur că va câştiga la Strasbourg. Din două motive.

Primul – nu este înţelept să ţopăi a victorie, până nu treci hopul.

Al doilea – un tribunal din Strasbourg nu este neapărat o crâşmă din PDL colţ cu Pecica.

Şi o chestiune de logică: dacă este sigur că va câştiga la Strasbourg, asta ar putea să însemne că are  informaţii bune. Sau, poate a prezentat argumente mai serioase decât cele oferite la Bucureşti. Îmi este greu să cântăresc situaţia, căci nu ştiu nici ce dovezi a folosit la Bucureşti, nici ce probe a produs la Strasbourg.

Felul în care prezintă cauzele necazurilor sale în justiţie ar putea lăsa să se înţeleagă fie că i-am întins o cursă lui I. T. Morar, fie că l-am trădat la mijlocul drumului. Nici una, nici alta. Faptele:

O simplă consultare a colecţiei revistei Academia Caţavencu ar avea darul să-i reamintească lui I. T. Morar că în perioada respectivă — şi chiar înaintea ei — nu a scris doar în apărarea mea, ci şi în apărarea lui Vladimir Tismăneanu. Practic, eu am intrat în vizorul nemesisului lui I. T. Morar, cu mult înainte de apariţia lui I. T. Morar în viaţa noastră. Tocmai apărându-l pe Vladimir Tismăneanu. Şi nu doar în scris. Indiferent de relaţiile mele de astăzi cu Vladimir Tismăneanu, nu regret. Am făcut ce era drept să fac. Este o poveste lungă, pe care nu are nici un rost să o deşir aici.

De apărat, nu trebuia să mă apere nimeni. Am dovedit de-a lungul vieţii că mă pot apăra suficient de bine de unul singur, chiar dacă trebuie să consum ceva timp. Problemele pe care le-am avut cu persoana ce l-a dat în judecată pe I. T. Morar le-am rezolvat la timpul respectiv – nu cu vorbe, cu dovezi. Acuzaţiilor ce mi s-au adus, le-am răspuns cu dovezi ce au probat că nu sunt vinovat. De la scrisori semnate de Corneliu Coposu şi Dumitru Mazilu la concluziile oficiale ale unor demersuri stârnite de plângeri împotriva mea, ce m-a apărat au fost dovezile. Şi cu asta, basta.

Nu cred că i-am promis lui I. T. Morar că vin la procesul de la Bucureşti. Cred că are din nou o problemă cu neiertătoarea chestiune a cronologiei. La data când ar fi avut nevoie de sprijinul meu, eram deja foarte supărat pe el. Nu I. T. Morar m-a contactat spre a-mi cere ajutorul (nu mai comunicam în acel moment), ci un prieten comun,  cel mai vechi şi apropiat prieten al lui I. T. Morar. Mi se cerea să trec peste supărare şi să-l ajut pe I. T. Morar cu documente din arhiva personală. Mă opresc aici cu detaliile.

Peste supărare aş mai fi putut trece — drept este, cu un efort serios — dar documentele de care avea nevoie I. T. Morar implicau nuanţe instituţionale. Spre deosebire de alţii, ştiu să respect rigori ce implică mai mult decât probleme personale. Acesta a fost motivul ”pueril”; repet, nu al prezentării ca martor la proces, calitate în care nu am fost citat, ci al netransmiterii unor documente pentru I. T. Morar.

Puerilă, fără ghilimele, este o anume propensiune a lui I. T. Morar de ”a trage de la şold”, pripit. Uneori nimereşte ţinta. De multe ori – nu. Câteodată, nimereşte doar atât cât să-şi facă inamicul şi mai redutabil decât este.

Stai la o masă cu nişte prieteni unde se discută despre tot felul de oameni – unii mai cumsecade, alţii  mai puţin cumsecade, alţii – aşa şi aşa. Pleci acasă. Se întâmplă ca pe stradă să vezi un om dintre cei bănuiţi de a nu fi tocmai cumsecade ori aşa şi aşa. Te repezi la el. Îi tragi un cap în gură de faţă cu toată lumea. Eşti dat în judecată. Pierzi. Apoi dai vina pe alţii. Este vorba de o incapacitate de a-ţi asuma gesturile. Întâi te iei drept Mike Tyson, apoi pretinzi că eşti Maica Tereza.

La nivel personal, mai e cum e, dar la nivel instituţional implicaţiile unui astfel de modus operandi pot fi foarte costisitoare.

Să presupunem că într-o seară, Consulul General al României la Marsilia stă la un pahar de bere cu cel în faţa căruia a depus jurământul, premierul Emil Boc, şi cu cel ce l-a propus – ministrul de Externe, Teodor Baconschi. Din vorbă în vorbă se ajunge la ideea că să ne mai scutească şi francezii ăştia cu unele dintre mofturile lor. În timp ce noi apăram de unii singuri Creştinătatea, ei au avut timp să se ocupe de Avignon şi Chartres.

Ajuns la post, la Marsilia, Consulul General se gândeşte ce se gândeşte. Face un puseu de patriotism. Şterpeleşte Avignon-ul. Pleacă cu el în buzunar la aeroport. Este reţinut. Întâi invocă imunitatea diplomatică. Apoi, când vede că nu merge, declară că operaţiunea i-a fost cerută de premier şi de minstrul de Externe al României.

Îmi veţi spune că este o comparaţie trasă de păr. Am să vă răspund că multe par trase de păr, până se dovedeşte că nu sunt chiar astfel.

Cred că există un soi de imaturitate în multe din acţiunile lui I. T. Morar care, dublate de incapacitatea de a-şi administra cuviincios un impas sau altul,  tocmai pentru diplomaţie nu îl recomandă.

Printre altele, îi place să se joace excesiv de periculos de-a ”sursa şi resursa”. Iată ce răspundea, la 11 februarie, a.c., unui comentator pe blogul personal:

Ioan T Morar Says:
February 11th, 2010 at 11:16 pm

anonim
daca imi veti da o adresa de mail valida va pot spune niste probleme legate de colaborarea mea cu Dorin Tudoran. asa, sa vaa linistiti constiinta inflexibila!

Îmi ajunsese, mai demult, la urechi căile multiple şi neonorante prin care I. T. Morar diseminează inexactităţi despre mine, întreţinându-şi o obsesie probabil intratabilă în acest moment. Cu semi-pamfletul de acum, măcar face un pas spre lumina zilei.

Nu-i voi răspunde cu un Eu am cunoscut un alt I. T. Morar. Îi voi sugera să treacă pe la Academie, vreau să spun pe la biblioteca de acolo. În colecţia unei reviste legendare de dinaintea celui de al doilea război mondial va găsi o tabletă a editorului revistei. Nu o am la îndemână, aşa că îl rog pe I. T. Morar să verifice.

Acel post-scriptum suna cam astfel “De mai multă vreme, dl Cutare se căzneşte să devină din băşină, c…t. Felicitări! Tocmai a reuşit.”

Sper ca I. T. Morar să tragă o bună porţie de râs, căci eu, lipsit de jovialitate cum sugerează că am ajuns, nu-l mai pot face nici măcar să zâmbească. Şi, zău, îi stă rău încruntat.

Mi-e dor de un alt I. T. Morar decât cel care umple blogosfera cu tot felul de nimicuri? Evident. Ştiţi unde se mai dă aşa ceva?

P.S. Mâine vorbim despre legenda Omul lui Felix.

  • G.I Andrei

    Domnule Tudoran ,
    imi cer scuze ca va las un comentariu la un cu totul alt subiect , dar nu am gasit alta posibilitate de a va intrba in mod direct despre un subiect de care sunt direct interesat.
    In interviurile date de catre dumneavoastra , premergatuare cartii ” Eu , fiul lor”
    faceti de cateva ori referiri si acuzatii directe la adresa lui Andrei Brezianu impreuna cu documente scanate si note informative , eventual olografe,
    Am dat fuga sa cumpar carte respectiva fiind interesat exclusiv de subiectul ” Andrei Brezianu” . Mare a fost dezamagirea cand am constatat ca in tot volumul respectiv nu exista nici un cuvintel despre acest personaj , nici macar la indexul numelor.
    M-ar interesa sa stiu , ati lasat acest subiect neatins datorita delicatetii dumneavoastra , mai urmeaza cumva un volum , sau v-a fost pus un pumn in gura in ceea ce il priveste pe acest individ ???
    P.S.: In cazul in care subiectul este prea delicat pentru a fi dezbatut in mod public , m-as bucura sa imi raspundeti pe adesa de email.

  • @) Dorin Tudoran

    Bunica mea avea o vorba, frate: “N-ai ce face, sint oameni hizi pe lumea asta”. Din ce intelegeam eu capul meu de copil, reiesea ca respectivii erau nevindecabili. Asta e!

  • Dorin Tudoran

    @G.I.Andrei # 1

    M-am uitat ingraba peste un exemplar acum cateva minute. Da, din pacate, la indicele de nume numele dlui Brezianu nu apare (o simpla eroare de tehnoradactie/corectura). Asta este, se mai intimpla. Dar la pagina # 522 apare documentul prin care este deconspirat ca informator al Securitatii. Sunt sigur ca in volum apare si planul de dirijare intocmuit pentru “DAN”, alias Andrei Brezianu (uitati-va la paginile nr, 257, si nr. 262,al doilea paragraf de sus si raportul lui “DAN’ cu indeplinirea sarcinilor in legatura cu mine, da, se afla la pagin 272. SI SE INDICA “DOCUMENT OLOGRAF”. Evident in carte apare dactilografiat la computer. Fiecare document indica in capul paginii in ce formA SA AFLA ORIGINALUL: OLOGRAf, LITERE MARI IBM, scris in tus pentru Ceausescu…

  • 2anonimi

    vad ca mi-ati sters cele 2 comentarii. incepeti pe aceeasi panta ca si morar, sa stergeti comentariile care va sunt potrivnice, chiar si daca nu injura.
    incerc din nou.
    2 lucruri:
    1. ce inseamna “nuante institutionale”, erau secret de serviciu?
    2. http://www.dorintudoran.com/2010/02/12/un-lichtenstein-al-gandirii-romane%C8%99ti-pi%C8%99u-marar/

  • 2anonimi

    ati mai schimbat “pe ici pe colo, prin partile esentiale” textul, ca sa stergeti micile scapari si sa ma indulciti la final…

  • Dorin Tudoran

    @ 2 anonimi

    Nu. Textul era inca necorectat, neterminat si a scapat fiind programat sa fie postat automat la o ora gresita. Cand l-am vazut, l-am retras, l-am corectat si l-am repostat. Nu trebuie sa gasedseti nimic straniu in asemenea. Forma finala nu este o varianta indulcita a celei de lucru.

  • Dorin Tudoran

    @ 2anonimi

    Trei lucruri:

    a) Nu v-am sters nici un comentariu. Daca era postat la varianta de lucru, necorectat6a, care a aparut din eroare (programare automata anterioara), comentariile dvs. au disparut probabil o data cu retragerea variantei postate din eroare. Nu am nici o vina ca nu au aparut automat in sectia de comentarii a postului final

    b) Acesta este un blog moderat asa ca se poate intampla ca unele comentarii sa nu fie acceptate.

    c) Nu doresc sa intru in detalii privind intelesul acelui “nuante institutionale”. Spun in acel text destul de clar, ca nu imi place sa amestec chestiuni strict personale cu altele ce pot implica alta lume sau institutii. Pespect diferenta intre public si privat.

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei #2

    Este mereu foarte intelept sa ne aducem aminte ce spouneau “ai batrani” si chiar sa tinem cont de intelepciunea lor!

  • @) Dorin Tudoran

    Da, dar nu stiu cum se face dar, cind auzim lucrurile astea, tineti fiind, ni se par niste ciudatenii, iar cind ne dam seama de partea lor de adevar, se intimpla sa fi fost deja patiti! Asta e! Totusi, cum, sper, mai avem ceva de trait, macar de acum…

WP Admin