≡ Menu

Arthur dar nu Regele

Dacă Regele Arthur a fost numit și dux bellorum (ducele bătăliilor), ipochimenul despre care este vorba aici poate fi numit dux șişorum – ducele șișurilor.

Legenda celui dintâi vorbește mult despre Excalibur, fabuloasa lui sabie. Deconspirări viitoare pot da măsura murdăriei de care s-a învrednicit cel de-al doilea în mânuirea șișului.

Cinismul Securității nu cunoștea margini. Tot ce au schimbat, spre a-l conspira pe turnător, este doar o literă. Să-i faci aşa ceva tocmai lui, care a așternut câteva leghe de maculatură — conspirată și publică – pe Bulevardul Istoriei Poliției Politice Comuniste? Cum, mai mult ca sigur, a lucrat sub multiple nume de cod, există şanse să fie mai inteligent conspirat în alte documente. Mai citim. Mai vedem. Mai aşteptăm.

Pe timpul când înregistrau, prelucrau şi făceu Planuri de Măsuri pe baza turnătoriilor unora ca “Arthur”, ofiţerii de Securitate nu se gândeau că, într-o  zi, asemenea documente vor intra în posesia victimelor şi că o literă  în plus ori în minus nu va fi o piedică insurmontabilă în a descoperi numele adevărat al turnătorului. Oricum, în cazul de faţă, şi numele adevărat era tot unul de împrumut – nomme de guerre, n’est-ce pas?

Mă ştiu cu George (Biţă) Banu de pe la mijlocul anilor ’60. Îmi reamintesc privirea pe care i-am aruncat-o într-o seară, când, vizitând-l la Paris, Biţă îmi spunea că tocmai îmi trimisese o carte “prin colegul şi prietenul tău, pe care l-ai trimis la mine”.

Nu trimisesem pe nimeni la Biţă în ultimul timp. Când am înţeles cine era “prietenul” şi “colegul”, s-a cam învârtit camera cu mine. Am aflat de la Biţă cam ce întrebări îi pusese musafirul şi m-am dumirit în legătură cu natura “călătoriei de documentare artistică” în care fusese paraşutat “Arthur”.

Citesc note informative ale turnătorilor. Găsesc una  dată de “Arthur”. Citiţi-o şi dumneavoastră: Șase, ciripește “Arthur”!

Dactilograma pare mai degrabă o transcriere a celor dictate de “Arthur” securistului ce-l avea în legătură, căci, sunt înclinat să cred că poetul invitat de Biță, în 1979, la Bordeaux nu era Marius Popescu, ci prietenul nostru Marius Robescu. Pe celălalt prieten al nostru îl chema Ioan Petru, nu Ioan Paul – și când semna Culianu, și când semna Culiano. Această colaborare patriotico-ştiinţifică între “Arthur” și handler-ul său este de tot hazul – şi în privinţa conţinutului, şi în privinţa stilului. Mă duce cu gândul la o drăcovenie de succes: “Come on, boys – You can do better than that!”

Revenit la Bucureşti, am dat nas în nas, din întâmplare, cu “Arthur”. L-am întrebat scurt “Când aveţi de gând să-mi daţi cartea?” “Da, da, scuzaţi-mă, trec săptămâna viitoare pe la Casa Scânteii şi v-o aduc.”

Nici o fâstâceală, nici o  “Care carte, domnule? Despre ce vorbiţi?” Stofă, nu glumă! Fireşte, cartea nu mi-a dat-o niciodată.

Foarte repede după decembrie 1989, au început să fie reciclate fonduri imense  — spălare masivă de bani negri, strânşi pentru zile (mai) albe. Ipochimenul nostru a devenit, peste noapte, prosper om de afaceri, cu investiţii şi câştiguri imense în real estate, cu prieteni sus-puşi — din vechea, mai noua şi cam aceeaşi gardă — stâlp al ortodoxismului comercial. Ce mai – un mare entrepreneuer

De unde și vorba: ai carte, ai parte.

  • @) Dorin Tudoran

    Da, poetul nu-si dezminte acest talent mai putin cunoscut in timpul vietii, de fapt al sederii in Romania! Dar recupereaza, ca sa spun asa, si in aceasta privinta. Am dat de veste despre aceasta izbinda prea putin poetica a lui IC pe blogul meu.

  • Florin Iaru

    Păi da, asta pentru că pe regele căcatului – de care vorbeşti – îl chema în acte, cumva, Gabriel? 🙂 Avea, cumva, un tîrnăcop în dotare? Şi de ce al şişurilor?

  • @) DT

    Din pricina “pseudonimului”, mi-a scapat detaliul cu spalarea de fonduri si m-am gindit la cu totul altcineva! Nu ca n-ar fi turnat si acela, dar nu a fost chiar atit de gretos si pe fata precum AS. Ciudat ca i-au pastrat prenumele real ca pseudonim! Poate si asta m-a derutat.

  • Florin Iaru

    Voiam să zic că de aia i-au schimbat doar o literă, pentru că nu era numele lui! 🙂 Curat ironie a sorţii! Deci i-au schimbat porecla în renume.

  • @) Florin Iaru

    Ai dreptate, Florine, frate! Ca numele lui real nu incepea cu AS, ci cu GT!!! Tirnacopu` mamei ei de treaba!

  • Nicolae Prelipceanu

    Draga Dorin, aici e numai varful aisbergului Artur sau, mai bine Arthur…Acum, dupa 2009 sau 8, cand a murit, exista un fel de cult al personalitatii sale, sunt fani nenumarati si, daca e sa-l cred pe un amic mai scormonitor decat mine prin gunoaiele internetului, cu nenumarate “reviste” online care evalueaza “mostenirea culturala a marelui disparut”. Am vazut in vitrina Librariei Eminescu, redusa la o singura latura, pe bulevard, un cartoi omagiu cum numai sefului sau indirect i se publicau altadata. Au castigat, deci si astia cate ceva din revolutie, ca sa nu zic ca ei sigur au castigat.
    Se amesteca, se pare, printre fanii lui si persoane care daca ar afla cine e idolul n-ar mai persevera. Da numai o cautare pe google si ai sa vezi. E o nebunie bine intretinuta, la interesati din zona, dar si la naivi care cred ca istoria incepe azi.

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru

    Sunt multe discuţii purtate cu (scuză-mi virgulele,,,) rezidentul “Timaru” în care alde “Arthur” şi alţi “cavaleri” şi “cavaleriţe” de pe la Suplimentul cultural şi artistic al Scânteii tineretului se dovedesc de o mare vigilenţă patriotică şi de o sete irepresibilă pentru scena cu ghilotina pusă pe gâtul duşmanilor ţării…

    Replicile lor au luciul murdar al şişului…

  • @) Nicolae Prelipceanu

    Si mai fac niste porcarii -- iau texte de-ale oamenilor, fara nici o legatura cu “marele disparut”, din diverse publicatii sau de pe blogurile acestora si le pun in mizeriile lor de reviste! Si mie mi-au furat vreo doua si m-am trezit in rahaturile lor, de mi s-a inrosit obrazul. Am scris pe o adresa de contact si i-am amenintat cu darea in judecata si vad ca au incetat. Dar o poate pati oricine! Asa ceva nu vazusem/patisem inca!

  • “Arthur”.
    Credincios smerit, vorbea de o “Romanie Tainica”.

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Prelipceanu

    Dacă vorbim despre acelaşi “erou pozitiv”, pai, a şi fost un fel de şef de stat: de stat la coadă să ciripească şi să-şi ia solda.

    Nu ştiu cum ar putea un om de bine să fie fan al unei asemenea puşlamale. Dar, atenţie, eu prin oameni de bine înţeleg oameni care accepta un lucru elementar -- istoria este ceva mai veche decât momentul în care am apărut noi pe lume.

    Fără să accepţi acest lucru elementar, cu toată strădania, om de bine n-ai cum ajunge. Ştiu, pare descurajant, dar nu e bine să încurajăm tocmai noi ideea că lumea a început doar când am început noi să facem ochi.

  • Dorin Tudoran

    @ vasgar

    “Tainică”, vezi bine! Atât de “tainică” au lăsat aceste haimanale România, încât numai cei cu bani moşteniţi de la ei o mai pot vedea.

    Ceilalţi se întreabă dacă va fi existat vreodată România, sau este o legendă ca şi cea despre… King Arthur.

  • Flori Balanescu

    Silvestri-Tirnacop a avut nerusinarea sa incerce sa semneze Apelul pentru redobindirea cetateniei de catre familia Goma, in 2006… Bineinteles, a primit raspunsul pe care il merita.

  • Inima-Rea

    D-le Tudoran, idea că istoria nu-ncepe cu fiecare din noi trebuie susţinută prin relatări despre istoria fiecăruia -- ceea ce dv şi faceţi, “valorificînd” tomurile obţinute de la CNSAS.
    Vedeţi -- şi vedem -- bine că au şi tinerii de azi destule motive de a se dezinteresa de “istoria noastră” (a celor din generaţia din jurul anului 1950, să-i spunem). Nici noi nu sîntem toţi de acord asupra multora din cele întîmplate atunci. Ba se şi dau lupte adevărate pentru monopolizarea dreptului de “a spune istoria” -- cum a fost recenta răfuiala dintre Tismăneanu şi Oprea.
    Ziceţi, la-nceput, că securiştii erau cinici. Eu mă-ndoiesc de asta, cred că vă urau sincer pe toţi cei care vă-mpotriveaţi, nu vă-ncolonaţi, murmuraţi şi “comentaţi”. Poate vă amintiţi ce rău era privit “comentatul”, cînd tot ce se cerea era “dezbătutul” cuvîntărilor -- un soi de catehism sui generis.
    E posibil să fi devenit cinici prin anii ‘980, cînd nici ei nu se simţeau confortabil de cînd li se trasase plan industrial de recrutări. Dar, pînă să-i încalece Partidul de tot -- sarcina lui Postelnicu -- erau doar pur şi simplu răi, cîini de luptă, cum fuseseră antrenaţi şi-ndoctrinaţi. Îi înrăia -- pînă-n pragul optim -- şi “activitatea specifică”, unde ucenicia prevedea că “şeful ţi-e şi mamă, şi tată”: poate şterge cu tine pe jos, şi-i zici săru’mîna că nu te dă afară de unde mănînci şi tu o pâine albă.
    Adică, “un lucrător” era apt pentru “munca de Securitate” abia cînd nici că mai nu-nţelegea ce-ar fi putut însemna “demnitate personală”. Dar putea vorbi despre “cinstea de a lucra în”.
    Gabriel Tîrnăcop, alias Artur Silvestri, a fost recrutat din facultate, probabil. Nu bag mîna-n foc -- că n-am “dosarul lui” -- dar fac o analogie. Înainte de a pleca în Germania, Marian (Marry) Popa ţinea un cerc de sf, în facultate. Şi ne-a făcut -- într-o seară -- un fel de recomandări de viitor: cum să ţinem unii de alţii, să ne tragem unii pe alţii, să rămînem uniţi pentru a putea răzbi în lumea aceea. Şi a stabilit cam pe unde-ar fi trebuit să ajungă fiecare. Unuia, “i-a recomandat” să intre în Securitate. Omul s-a simţit jignit, iar după -- l-a întrebat de unde i-a venit ideea. Cum de unde, s-a mirat, tu eşti dintre cei pe care-a pus ochii Secu’. Şi i-a mai dat cîteva indicii -- erau prin toţi anii din ăştia, “punctaţi, documentaţi şi aşteptaţi să se coacă”.
    Ar mai merita o discuţie şi ideea dv, că securiştii nu se gîndeau că hîrtiile lor aveau să ajungă pe mîna “obiectivelor” lor. Dar cu altă ocazie, poate.

  • Dorin Tudoran

    @ Inima-Rea

    Răspund scurt acum, dar voi reveni ceva mai târziu.

    Între dnii Oprea și Tismăneanu nu a fost, zic eu, nici o răfuiala. Dacă ar fi fost o răfuială, nu m-aș fi amestecat. Eu, unul, am văzut altceva:

    1. Marius Oprea a creat o instituție -- nu a cerut să i se dea vreo instituție pusă pe picioare de altcineva.

    2. Vladimir Tismăneanu a pus ochii pe o instituție creată de altcineva (Marius Oprea), a vrut-o și, când s-a ivit prilejul potrivit, i-a fost dată drept recompensă pentru o campanie electorală dusă de-a lungul a câțiva ani.

    Trist, urât, murdar -- nimic de-a face cu mecanismele democrației pe care le tot propăvăduiește dl. Tismăneanu.

    Doctoratele în istorie ale dlor Oprea și Olaru, cărțile lor despre crimele comunismului, activitatea institutului etc. nu au mai însemnat nimic.

    O instituție ce se ocupă cu Istoria a fost dăruită unui sociolog care; la rându-i, sociologul a adus un Director științific cu doctorat în… teologie, care teolog, după ce, cu ani în urmă, ne lăsa să înțelegem că românii ce nu l-au prețuit, înțeles și urmat pe Căpitan au fost niște nevrednici, azi, devenit politolog, ne liniștește că… Iisus nu a murit de inaniție.

    Ce au toate acestea cu cercetarea și condamnarea crimelor comunismului?
    Sincer -- nimic.

    Ca și comunismul, anticomunismul a devenit o afacere foarte rentabilă; chiar și pentru foști comuniști de mare perspectivă.

  • Vasile Gogea

    Cam asa a fost si este (in poveste):unii cu sapa, altii cu mapa iar cei mai
    “dastepti” cu tirnacopu’!

  • Abia zilele astea vreo 80 de fosti militieni, actuali politisti sau comisari, unii generali, au fost deconspirati de CNSAS in bloc, facind an gros politie politica, in bransa cu ofiterii de securitate, unii ajunsi mari oameni de afaceri, influenti si cu decizia linsarii semenilor inca la purtator. Arthur, fie el si Silvestri, mare agent imobiliar, recte Tirnacop pe numele adevarat, a facut un singur lucru bun -- a scris postfata la cartea postuma -- Epifania- a lui Daniel Turcea (si ma intreb daca Daniel Turcea ar fi fost de acord; si nu cred, cu toate ca insul travestit in critic literar la Luceafarul a misunat pe linga Iuian Neacsu, un alt ingalonat, care se vede, uneori, enumarat in grupul oniricilor condusi de Dumitru Tepeneag, grup din care facea pate si Daniel Turcea). Latraturile Arthurului la poarta Europei Libere si ejectate in paginile revistei Luceafarul, condusa de un alt imposator in ale literaturii, Nicolae Dan Fruntelata, sunt inca un argument ca insul a turnat pe multi, pentru a-si cistiga pozitia de zelator si apoi profitor dupa revolutie, constutuid un adevarat impreiu imobiliar, din care se-nfrupta acum urmasii lui, in timp ce vatamatii sunt scosi pe liste fie ca informatori, fie ca urmariti, dar fara nici un avantaj, decit ca patesc rusina pe care cu greu si-o spala. Si este doar o mica particica din numarul celor care au ajutat clanul Ceausescu sa existe si sa faca din Romania o groapa mai ceva ca a lui Ouatu.

  • Inima-Rea

    N-am vrut să sune aşa. Oricum, trebuia să fiu mai atent.
    Eu aveam în minte doar aspectul viforos al perioadei finale a-ncleştării aceleia, atunci cînd am aflat şi eu de ea.
    Nu discut despre dreptate/nedreptate, dar fiţi sigur că sînt de partea “băieţilor buni”. Dar, între noi fie vorba, nici unul din combatanţi “nu e genul meu”. Ceea ce nu-i în avantajul meu, trebuie să recunosc.

  • Dorin Tudoran

    @ Inima-Rea

    Nu vă faceţi nici un reproş. Nu am nici o îndoială de partea cui vă aflaţi. Tot ce spun este cp şi atunci când nici unul dintre combatanţi nu este genul nostru unul din parca pre devine cu totul de neacceptat. Păcat…

  • Dorin Tudoran

    @ gellu dorian

    Cu Daniel (Turcea) am fost coleg de… grădiniţă, la Piteşti. Am încă o fotografie -- amândoi purtăm guleraşe albe, scrobite şi şorţuleţele de rigoare.

    Daniel a fost nu doar un mare poet; a fost un om de o curăţenie uluitoare. Păcat că prietenii lui din ţară au lăsat ca numele său să fie atins de postfaţa cu pricina. Daniel a fost un om profund religios; postfaţatorul…

  • CARAIMAN

    A gresi e omeneste. Iar securistii erau, sa zicem, si ei “oameni”. Lucrau cu “oameni”, pentru oameni. Si mai greseau si ei. Ca numai cine nu munceste… Insa nu odata, dupa cum s-a vazut, exagerau cu greselile. Uneori o luau de-a dreptul prin porumbi. Dosarele sunt pline de greseli, inclusiv de apreciere, date eronate, falsuri. Fanteziile si, adesori, elucubratiile surselor erau luate drept adevaruri, inregistrate ca atare si perpetuate din dosar in dosar, fara ca cineva sa se osteneasca sa faca o minima verificare, sa puna informatiile cap la cap si sa constate ca nu se leaga. Uneori securiatate era de-a dreaptul sleampata. Sa ai doua surse “valoroase”, pline de initiativa, dintre care una, oe linga talent, avea si voluptatea delatiunii, si sa le botezi pe amindoua “Artur”, mi se pare prea mult. Golanii aia ar trebui sa dea banii inapoi. Ar merita chiar o scurtare a pensiei, cel putin. Daca n-ati scapat unui “Artur”, n-ar fi trebuit sa scapati nici celuilat, primus inter pares! Ne inselam?

  • Dorin Tudoran

    @ CARAIMAN

    Spre deosebire de dumneavoastră, nu am date că existau două surse cărora li se dăduse acelaşi nume de cod -- “Arthur”.

    Deci, nu ştiu încă de i-am scăpat ori nu celui de al doilea “Arthur”. Mai citim. Mai vedem. Mai descoperim…

  • CARAIMAN

    “Arthur”-ul dvs e semnat, totusi, “Artur”. Si ca mai exista un “Artur”, ala mare si cu voluptatea delatiunii, stiti si dvs., nu? Probelma. De-l gasiti si pe “Artur”, celalalt, ce faceti? Ca bun crestin, in cazul caprioarei, pe “Artur” cel mare si poet, pe el il lasati la judecata celui de sus? That is the question!

  • Dorin Tudoran

    @ CARAIMAN

    La caprioară ajungem -- nici o grijă.

    Da, la finalul delaţiunii lui “Arthur” există acea semnătură de mână -- ARTUR.
    E greu de ştiut dacă ea aparţine, cu adevărat, lui “Arthur” sau e, mai degrabă, opera ofiţerului, un fel de a nu se uita ca “Arthur” era Artur…

    Nu ştiu de existenţa unui Artur cel Mare, poet cu pasiunea delaţiunii. Poate nu l-am descoperit încă în dosarul meu. Poate nici nu există în dosarul meu. Ceea ce nu înseamnă că nu apare în alte dosare.

  • CARAIMAN

    Ca, iscoditor cum va stiu, n-ati auzit de “Artur”, poet important, cu vocatia si voluptatea delatiunii, chiar ca ma mira. Cum nu va pot pune la indoila buna credinta, va indic “sursa”. Dreptu-i, e mult de citit, insa lectura e pe cit de fascinanta, pe atit de incredibila si de tragica. Personajul e, in felul lui, dostoievskian, daca e sa iau in desert numele Domnului… Dostoievski. Sunt acolo halci importante din literatura de sertar a omului. Daca n-aveti chef si timp, va dezvaluiesc si numele omului: ION CARAION. Dar si asa lectura e fabuloasa si, vaI, maI mult decit scandaloasa.
    In alta ordine de idei, vad ca in dosarul dvs. apare des numele VASILE MAIERAN, de fapt il cheama MĂIERAN. Ati avut cu el contact nemijlocit? V-as putea pune la dispozitie citeva materiale, lungi, din pacate, despre cariera acestui securist model, care a facut cariera inainte de 89 si mai ales dupa 89! Si ce cariera! A fost pastrat si dupa “revolutie”, fiind socotit tehnician, probabil, si patriot, desigur. Desi, totata vietisoara lui n-a facut decit politie politica, saracutul!
    Deci… Ion Caraion, Artur cel mare…

    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=2991&imageField.x=90&imageField.y=23
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3018&imageField.x=76&imageField.y=25
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3045&imageField.x=42&imageField.y=23
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3074&imageField.x=70&imageField.y=27
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3103&imageField.x=78&imageField.y=28
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3125&imageField.x=59&imageField.y=27
    http://revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3173&imageField.x=88&imageField.y=19

  • Dorin Tudoran

    @ CARAIMAN

    Da, in lipsa mea, doua mesaje ale dumneavoastra s-au dus la Spam.

    Sunt acele mesaje doar pentru ochii mei sau vreti sa le dau drumul pe blog?

    Nu-mi amintesc sa fi avut de-a face cu VM. Dar nu este exclus ca intr-o situatie sau alta sa se fi prezentat sub un nume fals.

    Gasesc in dosar ca un ofiter ce a chemat un membru al familiei mele la Pasapoarte s-a recomandat drept “Tovarasul CERNESCU”. Nu lucra la Pasapoarte. Lucra la Securitate. Si — surprize! surprize! — nu se numea CERNESCU.

    Deci, este posibil sa-l fi intalnit pe VM dar sub alt nume. Oricum, dosarul il prezinta ca pe un ofiter extrem de agresiv si pus pe rele…

    Celalalt Artur nu apare in dosarul meu. Am fost foarte apropiati, l-am pretuit enorm, cred ca pretuirea lui pentru mine era reala si inclin sa cred ca nu mi-a facut vreodata vreun rau. Asta nu inseamna ca este nevinovat. Inseamna doar ca este nevinovat fata de mine.

    Multumesc.

  • CARAIMAN

    Vasile Maieran apare de mai multe ori in documentele postate de dvs
    De doua ori in documentul postat sub titlul “Debutul informatorului “Dorin”” (varianta din in http://dorin2tudoran.wordpress.com), odata va primitor,
    “primit lt. Maieran V”, a doua ora in peultima adnotare de pe acelasi document)
    Apoi mai apare in primul document din “plan de dirijare” http://dorin2tudoran.files.wordpress.com/2010/02/plan-de-dirijare.pdf
    jos pe ultima pagina la “de acord”, taiat, dar vizibil.
    In fine, apare si in primul documnet in postarea intitulata “GENERALUL-LOCOTENENT IULIAN VLAD ESTE DIN CE ÎN CE MAI NEMULȚUMIT DE ACTIVITATEA GENERALILOR ALEXIE, BORDEA ȘI DĂNESCU…”, la
    “seful Serviciului, maior Maieran Vasile” (ttp://dorin2tudoran.files.wordpress.com/2010/02/generalul-iulian-vlad-este-din-ce-in-ce-mai-nemultumit.pdf)
    Vasile Maieran, a fost o scula grea in serviciul ARTA-CULTURA-CULTE, in Securitatea Minicipiului Bucuresti, a fost adjunctul lui Merce, apoi seful serviciului, scurta vreme a fost si sefului operatiunii “Melita & Eterul”, iar dupa revolutie si-a continuat ascensiunea in SIE, de unde a iesit la pensie, in 1999, facut general, de cine? Exact, de Emil Constantinescu!
    Iar pe vremea cind dvs erati in moara securitatii, daca n-ati avut contact direct cu el, era in umbra lui Oprisor Onitiu, care si el apare des in documnentele postate de dvs.
    Cit despre postarea celor doua materiale care au intrat la spam, voia la dvs. Eu n-as avea nimic impotriva postarii, mai ales ca linkurile pe care le-am dat spre uzul dvs. ar putea interesa si pe altii. Nu stiu daca ati observart, dar desi in tara au aparut multe carti interesante si foarte interesante despre securitate, pare-se ca nu prea sunt cititite. Chiar si de oameni de isprava, dintre care unii isi dau cau parea si pe aici. S-ar parea ca nimeni nu mai are timp de citit, doar de vorbit si de dat cu parerea.
    Cred ca ati ajus la o concluzie inteleapta in privinta caprioarei, ma cam speriase crestinismul dvs initial ( e o problema intre el si Dumnezeu!), ca si in privinta unsurosului “Somesan”, pe care am vazut ca l-ati trecut la capitolul “otrepe”.
    Despre “Artur”, poetul, Dumnezeu cu mila, e ceva ingrozitor. Sper sa nu-l gasiti in dosar, sper ca macar fata de dvs. sa ramina nevinovat.
    Ginduri bune!

  • Dorin Tudoran

    @ All

    Cum am scris de multe ori despre acel inacceptabil turnătorii “lor” sunt răi, turnătorii “noştri” sunt buni, am dat cale liberă comentariului lui CARAIMAN (#24).Nu fără o mare strangere de inimă, nu fără a şti că îmi voi face totdeauna reproşuri pentru o asemenea decizie.

    Ion Caraion a fost un mare poet, un publicist extraordinar iar cartea lui despre Bacovia mărturiseşte despre un eseist fascinant.

    Ion Caraion mi-a fost prieten, sau, i-am fost prieten lui Ion Caraion — cum vi se pare că sună mai reverenţios. A fost un om care mi-a făcut mult bine, un om care, atunci când mi-a fost mai greu, a încercat să mă ajute -- aşa cum şi cât a putut s-o facă.

    Ion Caraion a fost – spre nefericire familiei sale, a prietenilor săi dar mai ales spre nefericirea lui – şi informator al Securităţii.

    Cine va citi fie şi numai textele lui Eugen Simion spre care duc link-urile oferite de CARAIMAN va înţelege condiţiile în care s-a produs acea racolare – un infern! Şi infernului, puţini îi pot face faţă. La un moment dat, Ion Caraion nu a mai putut face faţă acelui infern şi a aceptat un altul. Aş spune că, pentru un om condamnat de două ori la moarte, a fost un fel de sinucidere.

    Între acel “Artur” care a fost Ion Caraion, un “Artur” pe care nu-l găsesc în dosarul meu, şi acel “Arthur” pe care-l găsesc, există diferenţe ca de la cer la pământ. Şi asta nu pentru că Ion Caraion a fost prietenul meu şi “Arthur” -- nu. Există pentru că Ion Caraion a cedat unui infern şi s-a refugiat în altul, sinucigându-se. Când nu i-a mai făcut faţă nici celui de-al doilea, Ion Caraion a spus ce avea de spus, cui a găsit de cuviinţă că trebuie să-i spună.

    “Arthur“, însă, a savurat şansa de a fi o sculă a răului şi de a transforma vieţile altora într-un infern. Este o diferenţă care în ochii mei contează. Şi încă foarte mult.

    Asta nu înseamnă că toţi ceilalţi trebuie să vadă şi să accepte diferenţa între tragedie şi gangsterism. Deşi sper că ea există şi în ochii altora…

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran #28

    O viata in infern, a unui om cu un talent mai mult decit remarcabil. Cum spuneti, chestiune complicata dihotomia “turnatorii nostri vs. turnatorii lor”. Si totusi, intransigenta fata de delatiune, tot ar trebui sa faca macar o disociere a ‘perceptiei’ intre cei care au facut-o din lasitate si/sau interese, si cei care au cedat dupa ani lungi de chinuri in iadul detentiunii si torturii. Personal, mi-e imposibil sa-i judec cu acelasi sistem de masura pe cei ca ARTUR-Ion Caraion), si pe cei ca ARTHUR-Artur Silvestri.

  • Gheorghe Campeanu

    @ Dorin Tudoran

    Volumul ,,Cazul “Artur” si exilul romanesc’ ‘ -- Ion Caraion in documente din Arhiva CNSAS publicat de INMER ofera posibilitatea intelegerii tragediei acelui mare poet.

  • Dorin Tudoran

    @ Gheorghe Campeanu

    Se pare că în judecarea celorlalţi avem cu toţi sisteme de cântărire atât de “personalizate”, încât scăpăm cu greu, la rându-ne, de judecata aspră a… celorlalţi. Eu,unul, îmi asum răspunderea de a trata cazuri diferite pe tonuri diferite. Măcar atât suntem datori -- să nu vorbim pe acelaşi ton despre tragedie şi despre gangsterism…

    Cele bune!

  • CARAIMAN

    @ 28 Dorin Tudoran
    Nu cred ca trebuie sa va reprosati decizia. Daca trebuie sa fim onesti cu noi insine, si trebuie sa fim, nu puten igonora evidentele. La ce bun? Documentele exista, circula. In rest, e dreptul fiecaruia dintre noi de a trata cazuri diferite pe tonuri diferite.
    Probabil ca cheia acestui personaj tragic se afla in declaratia data sub numele lui adevarat, Stelian Diaconescu, in ziua din 4 mai 1967, ziua in care a realizat infernul si labirintul din care cauta cu disperare o iesire:
    „Am trăit în viată numai pentru scris si pentru libertatea frumusetii lui. Nu împotriva talentului, nici a gloriei si nici a pâinii altuia si în orice caz nu împotriva tării mele. De asemeni, n-am căutat să fac din harul, cultura sau inteligenta mea o trambulină, spre a mă aranja din punct de vedere material. Spiritul arivist a fost departe de a mă caracteriza vreodată. În vreme ce altii alergau după oase si ciolane, eu am abandonat de bunăvoie situatii făcute, apărând naiv o himerică independentă a literaturii. Poate că am gresit sau am exagerat. În orice caz, consecintele au fost groaznice. Fusesem orgolios. Nu mai sunt. În niste împrejurări departe de a fi normale, când putinul ce mai supravietuise din mine trecuse de limitele disperării si ale nebuniei, după ce nu mai aveam nimic pe lume, după ce am fost închis, după ce mi s-a confiscat opera, după ce mi s-a spus că va fi arsă (ceea ce a dezorganizat si schimonosit cu totul mintea mea), după ce am fost osândit, un moment de tragic impas m-a transformat (ca să mă pedepsesc si eu însumi? din lasitatea de a trăi? nu stiu…) m-a transformat în ceea ce-mi fusese vreodată mai odios. Sunt trei ani de când primiti din parte-mi consemnări conforme cu adevărul, neviciate de vreun subiectivism, despre oameni considerati de mine – în majoritatea cazurilor – unii palavragii, altii vrednici de a mă îngretosa. Dar de mine însumi, prezentându-vi-i cum sunt, sau cum sunt măcar în parte, a ajuns să-mi fie si mai greată. Nu mă mai pot suporta, am ajuns la crize de nervi si insomnii devastatoare, mă ucid. Considerati-mă cum veti crede, corect sau necorect, fiti cu mine drepti sau cruzi, luati măsuri împotriva mea de natură a mă lichida sau priviti-mă ca pe un caz limită, dovediti-mi bunătate sau supremă asprime, crutati-mă sau ba, da de astăzi eu nu vă mai pot fi de un atare ajutor, nu mai pot continua îndeletnicirea aceasta, care-mi provoacă o imensă scârbă de mine. (…) Dacă veti întelege, dacă măcar acum veti întelege, voi fi de mai mult folos tării. Dacă nu, o să termin. Si cine termină nu mai suferă“.
    Nimic mai tragic ca aceasta marturie a unei o constiinte vinovate torturata de vinovatia ei.
    Si totusi, citeva luni mai tirziu, Artur revine si cere să continue colaborarea: „în luna martie 1968 a reluat singur legătura cu noi“, notează un ofiter de Securitate.
    Semn ca nu intodeauna “l’enfer c’est les autres”. Citeodata infernul suntem chiar noi, e in noi. Si numai cine a fost in infern poate intelege si, eventual, poate si judeca. Dar avem dreptul sa stim, despre vii, ca si despre morti.

  • Dorin Tudoran

    @ CARAIMAN

    Aveţi dreptate… Evedinţele sunt evidenţe dar voi produce curând o evidenţă că Jurnalul atribuit lui Ion Caraion şi pus la dispoziţia echipei Barbu-Vadim @ Comp nu era chiar un… jurnal.

  • Florin Iaru

    Din păcate, deşi @Caraiman are dreptate, nu pot să nu-i ţin partea lui Dorin Tudoran. Cazul IC este atît de îmbîrligat, atît de fără ieşire, că se sparie gîndul. Şi asta nu pentru că Artur ar fi mai al nostru, ci pentru că a făcut închisoare, aia comunistă, şi a cunoscut nemijlocit celula condamnaţilor la moarte. Nu ştiu ce aş fi făcut eu, probabil aş fi cedat. 99% dintre oi am fi cedat, nu vă faceţi iluzii, nu sîntem atît de puternici în faţa durerii şi a disperării. Cunosc cazul altui scriitor căruia i-au spart dinţii (ulterior, la ieşire, şi-a pus placă). Anchetatorul următor, neştiind amănuntul, l-a ameninţat că o să i-i mai scoată o dată. Scriitorul a izbutit să rîdă cu gingiile goale. Dinspre partea asta, nu mai avea să se teamă. Cu toate astea, a semnat.
    Acuma, stau şi mă întreb, pot să compar turnătorul benevol cu cel constrîns? Ah, cuvintele astea, ce uşurel sună!

WP Admin