≡ Menu

Aracataca. Adică Macondo.

april-2009-044

”Mulți ani după aceea, în fața plutonului de execuție, colonelul Aureliano Buendía avea să-și amintească de după-amiaza îndepărtată, când tatăl său l-a dus să facă cunoștință cu gheața.”

Până joi, 17 aprilie, 2014, am văzut cum arată un veac de singurătate cu Gabriel García Márquez.

După joi, 17 aprilie, 2014, urmează multe veacuri de singurătate fără Gabriel García Márquez. 

Asemenea colonelului Aureliano Buendía, am făcut și eu cunoștință cu gheața.

Chiar la “ghețăria originară” – La Cueva, din Barranquilla. Era decembrie, 2008.

Fotografia de mai sus este dovada acelui botez inițiatic.

Am ajuns și în “Macondo” – adică, Aracataca.

Sâmbătă, 6 decembrie, 2008 – concursul Miss Aracataca era în toi.

Ne-a întâmpinat o căldură de 30 de grade Celsius, la umbră:

“Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăți cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.”

La fel de fericit este și astăzi.

Casa unde s-a născut “Gabo” a fost refăcută. Un muzeu dă seamă despre existența telegrafului.

Realizez, cu tristețe, că am pierdut un memory stick pe care aveam peste 800 de fotografii.

În schimb – realism magic? – găsesc câteva ore filmate și niciodată editate.

Aleg pentru azi, fără să le editez, mai puțin de 5 minute din Aracataca.

Acolo mirosul de migdale amare chiar amintește de soarta iubirilor neîmplinite – nu e o năzărire a doctorului Juvenal Urbino.

Acolo chiar se aude sunet de zăvoare trase – nu e  o năzărire a Ferminei Daza:

“Când a auzit stingându-se pașii pe strada pustie, a închis ușa foarte încet, a pus drugul, a tras zăvoarele și s-a trezit singură în fața propriului destin.”

Cât despre ce a făcut Marquez din această planetă tragic-molipsitoare, Macondo-Columbia, nu-mi vine în minte nimic mai potrivit decât distihul din Leandro Díaz folosit de “Gabo” ca motto pentru

“Dragostea în vremea holerei”:

‘Au izbândit aceste plaiuri, iată:

Își au de-acum zeița încoronată.’

 

 

“>x

(Cu profundă gratitudine, pentru Jesús Ferro Bayona, Joseph Daccarett și Maria Sipoș)

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Frumoasă şi “exactă” evocare!
    Traducerea lui “Cien años de soledad” prin “Un veac…” a fost inspirată şi “adevărată”: în limba română “veac” are şi sensurile de “eternitate” şi “o viaţă de om”…
    Astfel că “veacul” lui “Gabo” rămâne “în vecii vecilor”!

  • Frumoasa evocare-omagiu. RIP.
    Et in Macondo ego. De fapt, dintre toate scrierile columbianului m-au fascinat petre masura primele trei pe care le-am citit: “Fantastica şi trista poveste a candidei Erendira şi a nesăbuitei sale bunici”, “Un veac de singuratate” si “Toamna patriarhului”. Pe celelalte nu i le-am mai citit cu aceeasi pasiune (nici macar volumul de memorii “A trai pentru a-ti povesti viata”), parandu-mi ele ecouri din ce in ce mai stinse ale celor dintai, ca si cum ar fi fost bucati de pelicule cinematografice taiate in timpul celor mai exigente editari de imagine -- adica, un fel de teme si imagini reziduale, ratacite in laboratorul de creatie al unui titan si recuperate de acolo pentru a fi remontate printr-un efort tardiv. Va marturisesc ca dragostea mea, mereu egala cu sine in intensitate, s-a canalizat in ultimii treizeci si mai bine de ani spre argentinianul Ernesto Sabato, un scriitor ce-mi pare a fi fost de-o onestitate artistico-intelectuala comparabila doar cu cea a MARILOR rusi.

  • Sorry, peste masura

  • Nicolae Prelipceanu

    Abia acum, la 17 aprilie 2014, au început cei o sută de ani de singurătate. Până acum totul a fost… literatură.

  • Multumesc pentru evocare si de doua ori pentru imagini, Dorin. Visam si eu cindva sa vad Macondo… Eternitate usoara, Gabo!

  • Ontelus DG

    Un background al filmului Macondo-evocator:
    ,,Stau vremurile trecute cu cele viitoare
    În cumpănire dreaptă a vieţii-mi trecătoare
    Spre una şi spre alta privirea mea se-ndreaptă,
    Şi amintiri trecute în suflet îmi deşteaptă,
    Şi întrebări asupra unui biet viitor,
    Acoperit ce zace sub vălul vremilor.
    Şi greu mai pot cunoaşte ce-a fost, iar ce va fi,
    Cu mintea-mi omenească nu pot descoperi.
    Nu pot, dar ştiu, desigur, că binele învins
    De rău, de neomenie, e pentru mine stins;
    Că lacrimi după dânsul din ochiul meu n-oi şterge;
    Altora de li place, ei după el alerge,
    Căci daruri mai înalte decât lumescul bine
    A pregătit ursita în lume pentru mine.
    O! ne-ntrecute daruri! în loc de amărâre
    Sădi în al meu suflet tot ce-i mai sfânt… iubire!
    Pe-aceasta o voi duce în inima-mi, ce geme,
    Pe calea vieţii mele în viitoarea vreme.
    Ş-aşa la întrebarea: ce-a fi? îmi spun cu drag:
    Voi fi cu-a mea iubire până pe-al morţii prag.”
    (Samson Bodnărescu, ,,Ei”-fragment)

  • a notarius

    Faine imagini.
    Cele cu masinile de scris, cu fericitul din scaunul cu rotile, cele de la sfarsit cu fetele urcand in tricicletele care le scot pentru o clipa din cei o suta de ani de soledad.
    Ar merita editarea…

  • lucia negoita

    HRISTOS a INVIAT. Articol special

  • Daca_nu_nu

    Frumos articol, frumoasă evocare.
    Săptămână luminată cu pace și cu bucurie!

  • neo

    Am vazut un interviu cu Marquez. Zicea ca cel mai izbutit roman al sau e “Dragostea în vremea holerei”. Am citit “Love in the Time of Cholera” si “L’amour aux temps du cholera”; traducerea romaneasca nu.

    Doctorul Juvenal, chemat cind cu sinuciderea prietenului sau, infirmul cu care juca sah si care hotarise de mult sa se sinucida la implinirea virstei de 60 de ani… “Eu credeam ca e un sfint…”, i se adreseaza doctorului venit in graba o femeie (am uitat cine era) impresionata de tragedie. “A fost mai mult decit atit. A fost un sfint ateu.”, zice batrinul doctor. Si tot el, in sinea sa, citeva minute mai tirziu, dindu-si seama ca -- pentru prima oara in viata -- nu mai avea cum sa ajunga la biserica pentru nu stiu ce messa importanta: “Dumnezeu va intelege.”

    Preferinta mea e “Cronica…”. M-am nimerit in Gara de Nord in dimineata in care a sosit de la Timisoara si a fost pusa pe tarabe revista “Orizont” (cred ca asa se numea), cea tiparita pe hirtie ieftina de ziar. Continea un singur lucru: “Cronica…”, tradusa de Novaceanu, parca. Multa bucurie am produs printre amicii cu care imparteam vodca si Carpatii de Sf. Gheorghe. A circulat revista pina s-a pierdut.

    Imi spunea cineva ca pina si Eugen Barbu, scuzati de vorba cea rea… Ar fi zis sau scris undeva ca si-ar da toata opera pe un singur roman de Marquez.

    Inainte, cred, sa apara nuvelele (Erendira) in romana, imi spunea cineva ca fusese la o petrecere unde statuse putin de vorba cu fata lui M. Malita, care i-a spus ca taica-su i-a spus ca literatura sud-america e acum de citit. Nu am dat importanta. Ma gindeam ca e snobism de marxisti recent imbogatiti.

  • @neo

    “Generalul in labirintul sau”, cel mai “ne-marquezian” roman al lui Marquez, este una dintre cartile care-mi plac foarte mult.

  • a notarius

    Si se mai numeste tot Orizont. Si cel mai bun Carpati “fara” tot la Timisoara se facea…

  • Valeriu Mangu

    Articolul “Considerente preliminare despre inalta tradare” pe:
    http://ascunzisuri-constitutionale.eu

  • Ontelus DG

    O consultare periodică a site-ului alexa.com demonstrează creșterea constantă de audiență/notorietate a blogului domnului Dorin Tudoran. Pornind de jos, succesul acestui blog este incontestabil.

  • neo

    Cu “Generalul…” am esuat fara speranta. N-a mers deloc.

  • Traductologul vernal

    TOAMNA PATRIARHULUI.
    A fost o problema cu romanul acesta la inromanizarea-i. O fraza precum ‘patriarhul/generalul/dictatorul ”a intrat pe balcon cu vaca sa”, transpunere literala a frazulei i spaniole, a trebuit, din cauza cenzurii, remodelata in ”a intrat pe balcon cu vacile sale”… ca sa dispara orice urma de aluzie, fie si involuntara (dar exploatabila de catre cetitorii paranoia-critici), la Nea Nicu & Leana, codana sa chimica.

  • juan pablo tercero

    @All
    Iubitorii de conflicte interamicale pot gasi repejor, daca iutubeaza harnic, secventa unde, pe un podium international, in Londra pare-mi-se, peruvianul Mario Vargas LLosa ii vute o caraba de zile mari lui Gabo (mare tzutzer al lui Fidel Castro Ruz in vremea aia)… ce-l trimite la podea, cu rotile in sus, pe columbianul din Macondo/Aracataca. EH OUI…

  • mihai rogobete

    Pe GGM, il reciteam in timp ce-l citeam, caci ii pierdeam frazele, de la mana pan-la gura, ca visele dimineata.

  • Greta Gabor

    @Juan Pablo Tercero
    Cind cu vizita lui in Romania destul de recenta, unde urma sa ia si un premiu, in interviul acordat tembeliziunilor dambovitzioase, luat poate chiar de Mariana Sipos, Mario Varga LLosa a amintit ca, valeat 1977, participase, in fata ambasadei romane din Paris, la mitingul spontan ”Roumanie = prison! Liberez Paul Goma!” Ceea ce i-a ridicat din nou cota, si inca foarte sus, Omului din Belleville, prea putin agreat, in patria lui, atunci ca si acum, de mai marii, de flocarii/flecarii, de potlogarii zilei. Numai pentru atit si poate c-ar merita sa-i iertam peruvianului autor al ”Razboiului de la sfarsitul lumii” trimiterea la podea, ideologicamente
    (ne?)justificata, a macondoanului sau prieten din Aracataca.

  • Dezideriu Dudas

    “Urletul Carpatilor” – continuare…

    Azi am stabilit data intalnirii publice de la Constanta : 28 mai 2014, o zi de miercuri, prima zi cu adevarat lucratoare la romani ( dixit Liviu Rebreanu, “recent” Claudiu Iordache…)

    Nu ma asteptam insa ca la perfectarea asigurarii spatiului de desfasurare a evenimentului ( Milton Friedman a fost depasit, capitalist, in viziunea sa despre diferenta dintre socialism si capitalism din “Capitalism si libertate” cu privire la organizarea unui eveniment public…) sa dau de doua “perverse” istorice, una non-vorbeta ( “vorbetele”, de” Dreapta” ) si una non-caviaroasa (“caviaroasele”, de “Stanga”…)

    NON-VORBETA
    Octavian Goga, citat în “O istorie sinceră a poporului român” de Florin Constantiniu .Anul 1916.
    “Ţară de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei… Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”

    NON-CAVIAROASA
    Redau aici un vers care nu apare in poezia lui Adrian Paunescu, “Mars de adio”, transcrisa de “avocati”…Face mai bine trecerea de la ultima noastra discutie trans-oua-ceanica :
    “Faceati pe democratii cei cucernici,
    Cristosul mamii voastre de nemernici.”
    http://www.avocatnet.ro/content/forum%7CdisplayTopicPage/topicID_276850/Mars-de-ADIO-de-Adrian-Paunescu.html
    La aceasta categorie exista si un Bonus ( O.Goga a fost “fara rest”…) : A. Paunescu a scris poezia dupa ce a aflat ca PSD-ul l-a scos de pe listele de parlamentari prin redistribuire in 2000…Si se pregatea sa devina ministrul invatamantului…

    Mai mult, de la “perversa” de-acasa, am dat de un profesionist respectat al Constantei, de loc din Targu –Ocnai…, care mi-a citat o non-“vorbeta caviaroasa” de la “ei” catre “noi” : “ N-avem noi atatea topoare cate cozi de topor aveti voi… “. Credeam ca a fost spusa de vreun occidental. Aflu de pe internet ca a fost spusa de un diplomat rus. Parca ar mai conta, atunci si acum…., acelasi lucru.

    Legatura cu “Gabo” ? : “Lumea era atât de recentă, încât multe lucruri nici nu aveau încă nume, iar pentru a le deosebi trebuia să le arăți cu degetul. Era într-adevăr un sat fericit: nimeni nu avea peste treizeci de ani, nimeni nu murise încă.”
    Trebuie sa ne aratam urletul “cu degetul” si in acelasi timp sa construim linistit “lucrurile care nu au inca un nume”…Delimitarea tine de filozofia lui Blaga, situata intre cer, pamant si abis…Cum se pot aduce Blaga si Marquez la aceasi “masa rotunda” a istoriei ? Marquez a afirmat : “Nu, nu sunt bogat. Sunt un om sărac care are bani, iar asta nu-i acelaşi lucru“. La fel si noi romanii, ramasi din “vesnicia satului”…, nu suntem supraoameni, suntem oameni bolnavi de moarte care dam semne de viata, iar asta nu-i acelasi lucru…Mai ales ca, dupa cum mai scriam pe-aici, fara americani nu ( prea…, exceptand “specializatii”…) am fi inteles vreodata mitul lui Dracula….

  • Ontelus DG

    In memoriam Romeo Vanica:

    rel="nofollow">

  • @Traductologul vernal
    Pana la urma, stiti cumva?, in palatul dictatorului bantuiau mai multe vaci, cum apare in versiunea in limba romana, sau una singura si mereu aceeasi, cu care ziceti mai sus c-a iesit in balcon? Socotesc ca impactul mentalo-imagistico-emotional e diferit in cazul in care e vorba de-o singura vaca fata de cazul in care “vedem” plimbandu-se prin palat mai mute vaci. E cam ca-n exemplul lui Marquez cu elefantul zburator: una e daca e vorba de un singur exemplar, si alta daca vorbim de vreo patru sute si ceva de elefanti zburatori!

  • Procur(at)orul MengeLELE

    @Dezideriu Dudas
    Paunescul nostru/vostru/lor, in poezemul de dumneavoastra indicat, il admonesteza pe fostul Mare Tzap ot Cotroceni, casatorit cu o muscaleasa, doar de instrainarea catre Ucraini a Bucovinei Septentrionale, nu si de ceea a Hotinului ori a Moldovei Transprutice Meridionale (Reni, Ismail, Chilia, Cetatea Alba). Grava omisiune din partea unuia nascut in Basarabia! Putin, din punctul asta de vedere numai, e un anti-Constantinescu ”con cojones asi de gordos” …cind isi ia inapoi ceea ce niciodata nu va fi apartinut de drept Kievului Hoholic, profitor, acesta, de darurile fratelui sau Nikita Porkovici Hrusciov.
    Urmeaza sa vedem ce soarta i se va harazi Regiunii Odessa (la care a fost lipit, prin interventia Nikitei antementionate, sudul Basarabiei, numit altadata Bugeac).

  • Gheorghe Campeanu

    @ Jean Paul Trois von Gabor

    D’abord, despre cei plecati de curind, numai bine. Dar acum, ca au inceput deja sa fluture ambele aripi de aficionados y contras de la Revolucion Cubana (in cultura) , cind vad ca se pronunta pina si Vargas Llosa, Valladares si alti critici ai lui GGM, ma intreb daca nu ar fi in folosul tutu(l)or sa auzim si clopoteii de defensa ai celui care l-a tradus (foarte bine de altfel, si nu numai pe el) pentru prima oara in limba romana.
    Ma gandesc la rezidentul romano-madrilen Darie Novaceanu (daca nu ma inseala memoria, el insusi un disitins fidelista si amorezat de spectrul toubib-ului argentin motocicclat si trotzkizant), ‘rectorul’ archeveque suprem al litearturii si culturii hispane in Romania anilor premergatori rasturnarilor din Dec. ’89.

  • Traductologul Prilejual

    @Gheorghe Campeanu
    Sa nu uiti, Darie!
    Darie Novaceanu fost-a, el, madrilenizat pentru transpunerile-i din mari autori spanioli ai Secolului de Aur (si nu numai), iesite in editii de lux, ca sa nu le spun somptuoase. Macar ca… si pe Borges l-a inromanizat nitel, valeat 1968, cu MOARTEA SI BUSOLA. Paradox: MOARTEA SI BUSOLA e o traducere proasta. dar foarte buna… sub raport stilistic: vioaie, curgatoare, cu limba-tinta frumoasa -- traductie de poet, QUOI! -- daca o comparam cu ale Cristinei Haulica, fidele insa insipide. VIVENT DONC LES BELLES INFIDELES, MESSIEURS!
    Pe de alta parte (sau pe de aceasta?), Darie Novaceanu, ca mare hispanizant, l-a insotit pe Cheguevarausecu in vizita oficiala facuta de Genialul Bastan al Patriei Noastre, la finea Anilor Saptezeci, prin tinuturile iberice. De la el aveam sa aflu, prin Mircea-Doru Branza (din cercul Domnitei Sarbu si al lui Paul Budimir), impresia detestabila ce or lasatara politrucii si sexcuristii echipei prezidentiale in Madrid (hainele de piele cerute cadou, scrumierele si vazele sparlite din hotel, refuzul Ceaului de a da bacsis, la plecare, peronalului deservitor, caricaturile din presa, mai ales aia cu Nea Nicu mictioand pisicher pe harta regatului juan-carlotic de Burbon y Burbon etc).
    In principiu, scriitorii de limba castiliana au fost norocosi cu transpunatorii de la noi, printre ei incluzandu-l si pe Sorin Marculescu, Andrei Ionescu, I. Cantuniari sau Mariana Sipos, nou venita in domeniul respectiv.

WP Admin