≡ Menu

ar trebui ca cineva să fie mircea ivănescu – pentru a discuta totul despre mircea ivănescu

S-a stins discret, așa cum numai el a avut geniul de a trăi, un uriaș al literaturii române: Mircea Ivănescu. În prezența poeziei sale am trăit întotdeauna o incontrolabilă stare de sfială. A fost contemporanul amuzat al unor armate de închipuiți, a zâmbit cu îngăduință în fața spectacolului dat de toate gloriolelor zilei și a ctitorit la templul literaturii cu o îndârjire pe care alții au pus-o în distrugeri de toate felurile.

Citesc în aceste ore că motivul pentru care nu a vut șansa unui Nobel ar fi fost lipsa traducerilor  din opera sa în limbi de mare circulație și-mi spun că suntem născuți dintr-un paradox și ne îndreptăm mereu spre altul. Cel ce a dat românilor traduceri de neuitat din Kafka, Joyce, Musil, Rilke, Faulkner, Fitzgerald și atâția alții a rămas un poet netradus. În toată această vreme, s-a investit — și continuă să se risipească – fonduri enorme pentru popularizarea unor autori ce nu-i vin nici până la gleznă părintelui lui mopete.

Mircea Ivănescu a fost atât de admirat, încât s-a furat din el pe rupte, cu metodă, parcă a spre ilustra constatarea că suprema formă a admirației este plagiatul. Când un poet român va primi recunoașterea după care atâția literați aleargă halucinați, acel premiu va fi și al lui Mircea Ivănescu.

Dacă e să credem că Dumnezeu a creat-o pe Eva din coasta lui Adam, atunci putem spune liniștiți că bună parte din postmodernismul românesc s-a născut din coasta lirică a lui Mircea Ivănescu.

Uitându-ne cu atenție  la această construcție, vom observa cum cofrajul este chiar cutia toracică a marelui poet.

Și dacă dăm un zoom, observăm cum ochii mai tot postmodernului român se uită spre cerul gloriei, scrutând dinăutru în afară, printre coastele de diamant ale marelui poet.

Pentru a vorbi despre Mircea Ivănescu așa cum se cuvine ar trebui să fii atins de miracolul pe care îl ”povestește” în poemul de mai jos:

 

ar trebui ca cineva să fie leonardo – pentru a discuta totul despre leonardo

 

însă apariția unei ființe noi în această închipuire de semne

și relații, zădărnicite uneori cu bună – sau rea – știință,

care e lumea noastră – nu schimbă cu totul

așezările, unghiurile din care se arată umbrele, mișcările chiar

ale celor mai imobile până atnci contururi? o ființă

care să nu fi fost până atunci nici gândită

– ca una din faimoasele posibilități probabile, improbabile – deodată intrând

în cadra aceasta atât de bine știută, nu așează

dintr-o dată lumea altfel? de pildă, vine către amiază,

afară e un soare palid – vreme de vară indiană –

și ea intră în camera noastră – și când se așează în fața

mesei, pe care nici nu avem cărți – și vorbind repede

toată vremea, stârnește deodată – cum soarele peste crestele mici

ale valurilor – licăriri, lucrătură pură de fulgerări fine,

ca într-un diamant de inel –  dacă ar avea pe deget inelul cu pecete

pe care să ni-l apese, ca în basmul vrăjitoresc, pe frunte,

și atunci să se zămislească liniștea – când se așează privindu-ne scurt

– și în chip evident absentă, fără să ne vadă adică – doar urmărindu-și

– și cu gesturi zvîcnite, mici, ale mâinilor – doar propriile răsfrângeri

precipitate ale gândurilor – lumea întreagă aici, luminată

într-un foc lent de aur, se face un peisaj cu nivelul zării diferit dintr-o parte

a chipului ei – astfel că, ajutând și arcuirea neliniștită, mereu corectată,

a sprâncenei ei drepte – pare asemenea doamnei cu surâs enigmatic

mai înaltă din stânga – o privim, surâsul ei nu e deloc enigmatic –

își surâde doar gândului ei, pentru ea limpede, și vorbindu-l

îi urmărește mișcarea imobilă de altfel – ca un obiect – obiectul gândurilor

ei – care se înalță și se lasă în jos în același loc pe apa iazului

chiar dacă cercurile stârnite se propagă tot mai spre exterior,

și pe noi ne ignoră – și această pendulare pe loc la suprafață

este bucuria ei stârnindu-ne nouă descumpănirea (cum aveam să citim ”sunt însuflețită

de exaltare știindu-vă ofensat” – dar atunci noi îi vedeam doar încântarea,

de înțeles aveam s-o înțelegem ceva mai târziu – remarcam, ca în însemnarea explicativă,

”mișcarea suprafeței apei, care face cum cea a părului –

care are două mișcări – dintre care

una ținând de greutatea părului însuși – cealaltă de lineamentul

buclelor” – când și-ar scutura deci capul râzând) – noi îi răspundem doar rar,

ea tocmai ne mărturisește – ipocrită? – că nu are de fapt nici un criteriu

sigur – și deci se lasă stăpânită de inexactitudine, și de confuzii

(pe care însă le scoate privirilor noastre în jocuri perlate de sunete,

ca ale pianului) și noi nici nu-i spunem că știm – „căci în lucrurile confuze

ingenuul se deșteaptă spre noi născociri”, și timpul se oprește,

și e ca și cum ne-am privi lumea lăuntrică deodată altfel, înțelegând

lucruri neștiute – confuze, firește – și pe urmă ea se ridică, privește

scurt pe fereastră – afară e soare, vară indiană – și pleacă.

 

(Din Poeme vechi, nouă, 1989)

 

A dispărut Inorogul fabulos al poeziei române. A luat cu el ”surâsul enigmatic”, lăsându-ne să numărăm oștile noastre de gloabe suflate cu aur.

Asemeni Giocondei, de-acum, Mircea Ivănescu își surâde doar gândului său…


 

ȘERBAN FOARȚĂ

M.I.

Pe domnul care-şi face pete
pe mâini, când scrie, – pe „Mopete”
l-am cunoscut (când da să urce,
noi coborând) în prag de lift.
Ploua cu ace de molift
şi n-ar fi vrut să ne încurce
pe mine şi Dimov, – cu care
ar fi făcut o patrulare
prin ploaia de a cărei apă
se apăra prin ridicare
de guler şi prin două sticle
de amprentabile bezicle.
Era-nsoţit de-o groasă mapă
cu poesii, mai vechi, mai nouă,
în care, îndeobşte, plouă
şi-n care el, pe larg, descrie
cum e pe cale să le scrie
într-un poem care transcrie,
în şiruri paralele, ploaia;
sau cum „se aşeza să ningă”
şi fulgii ezitau în aer
mai înainte să ne-atingă;
iar dacă se porneau cu droaia,
învăluindu-ne-ntr-un şlaier,
doar ceaiul lumina odaia
obscură, cu lumina aia
care, datând din Biedermeier,
nu mai e cine să o stingă.

(Spectacol cu Dimov, Ed. Vinea, 2002)

 

  • @) Dorin Tudoran

    De la tine am aflat! Parca mai ieri, cind ne-am intilnit la Bookfest se lansa volumul ce-i fusese dedicat la aniversarea de 80 de ani, coordonat de Cis si editat de Vlasie. Pe multi autori din generatia mea i-a marcat decisiv. Dumnezeu sa-l odihneasca. Daca nu te superi, o sa pun linkul spre blogul meu, unde am postat textul pe care i l-am dedicat in volumul aniversar. Cind ma gindesc citi scriitori am pierdut anul acesta, ma apuca jalea.

    http://antonesei.timpul.ro/2011/07/22/mircea-ivanescu-a-plecat-dintre-noi/

  • Dumnezeu sa-l odihneasca odihna cea buna!

  • Ancelin Roseti

    @Dorin Tudoran

    …Un mare poet şi un mare traducător…!
    “S-a stins discret, așa cum numai el a avut geniul de a trăi(…)”. Aveţi dreptate, însă eu totuşi cred că această “discreţie” i-a fost în mare parte impusă — ca şi în cazul lui Gellu Naum şi a multor alţi scriitori, de altfel, pentru că în România nu contează CE EŞTI, ci CINE EŞTI. Nu geniul, talentul, competenţa etc. te fac mare, ci averea, influenţa, poziţia şi statutul social… Dacă ai funcţii politice sau administrative, dacă dirijezi şi împarţi bani către aşa-zisa lume literară, dacă hotărăşti premii, traduceri, burse, subvenţii, dacă organizezi cumetrii pe bani publici, cumetrii numite manifestări culturale şi, pe lângă toate acestea, ai şi apucături scribale, atunci, cu siguranţă şi imediat, vei ajunge un mare scriitor — cronicile, premiile, traducerile, subvenţiile editoriale, publicările, drepturile de autor, encomioanele, publicitatea, notorietatea, gloria etc. vor curge râu. Altminteri vei rămâne “discret”, iar, la o adică, în funcţie de interese şi de scopuri, chiar cei care te-au marginalizat şi te-au neîndreptăţit îţi vor compătimi “discreţia”, atrăgând ipocrit atenţia că ar fi cazul să mai fie scoase la lumină şi apreciate adevăratele valori.

    Dumnezeu să-l odihnească în pace!

    P.S. La această adresă puteţi găsi părerea mea despre aşa-zisa lume literară românească: http://ancelinroseti.weblog.ro/?p=793342

  • Pingback: ar trebui ca cineva să fie mircea ivănescu – pentru a discuta totul despre mircea ivănescu « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • Nicolae Prelipceanu

    M. I. nu mai voia de mult sa traiasca. O marturisea celor in care avea incredere. Cat despre premiul Nobel, acela nu se mai da demult poetilor, n-ai observat, Dorine? (Cum nici in Franta, a observat cineva, n-a mai intrat un poet in academie de aproape o suta de ani, daca nu ma insel, in orice caz de multe zeci de ani.) M. I. s-a nascut intr-o lume care nu prea avea cum sa-l inteleaga. Cum sa inteleaga o lume a autolustruirii frenetice un ins delicat, nu modest, cum sa inteleaga o lume de mitocani sufletesti un ins de o asemenea buna crestere funciara? De acum, zambind in eternitate, subtire, M. I. se va odihni. In pace!

  • Pingback: Mircea Ivănescu (1931-2011) | Lumea din cărți()

  • Florin Iaru

    noapte bună, mopete, v. înnopteanu, tînără nefa, i negoescu, prieten al tatălui lui vasilescu, brocoporc şi pisicîine -- benone.
    De acum, sînteţi nişte personaje ca toate personajele, în necăutarea unui autor…

  • Şerban Foarţă

    M.I.

    Pe domnul care-şi face pete
    pe mâini, când scrie, – pe „Mopete”
    l-am cunoscut (când da să urce,
    noi coborând) în prag de lift.
    Ploua cu ace de molift
    şi n-ar fi vrut să ne încurce
    pe mine şi Dimov, – cu care
    ar fi făcut o patrulare
    prin ploaia de a cărei apă
    se apăra prin ridicare
    de guler şi prin două sticle
    de amprentabile bezicle.
    Era-nsoţit de-o groasă mapă
    cu poesii, mai vechi, mai nouă,
    în care, îndeobşte, plouă
    şi-n care el, pe larg, descrie
    cum e pe cale să le scrie
    într-un poem care transcrie,
    în şiruri paralele, ploaia;
    sau cum „se aşeza să ningă”
    şi fulgii ezitau în aer
    mai înainte să ne-atingă;
    iar dacă se porneau cu droaia,
    învăluindu-ne-ntr-un şlaier,
    doar ceaiul lumina odaia
    obscură, cu lumina aia
    care, datând din Biedermeier,
    nu mai e cine să o stingă.

    (Spectacol cu Dimov, Ed. Vinea, 2002)

  • lucid

    Ce (ma fac ca) nu intzeleg eu e de ce astfel de texte minunate nu sunt rostite ca “laudatio” -- de exemplu in cazul de fatza la implinirea a 80 de ani -- ci doar ca “panegiric”, in lumea “literala” dambovitzeana.

  • Dorin Tudoran

    @Nicolae Prelipceanu

    Prima oara l-am intalnit pe MI la Leonid Dimov. LD statea pe Stefan cel Mare, intr-un bloc la statia de tramvai Lizeanu. Eu doua statii de tramvai mai sus. MI statea tunci in Bucuresti, undeva pe sau pe langa Calea Mosilor parca. Am plecat impreuna, am peripatetizat, m-a “cantarit” cu intrebari. La despartire m-a intebat “Si acum ce o sa faceti?” “Ma duc acasa, citesc ceva…” “Da”, a zis, “sa mergem acasa si sa citim. Da…”

    Daca ar fi sa fie si doar un singur lucru pentru care Nea Draga nu poate fi uitat acela este cultul creat in jurul lui MI. Nu stiu daca iti amintesti… Stateai inca la Cluj, venisesi in Bucuresti pentru cateva zile, era vara si ne-am dat intalnire in gradina la Cina. Nea Draga trebuia sa se prezinte si el, desi era “in misiune” cu Nichita de vreo saptamana. Noi am venit la timp, am inceput “ostilitatile”, Nea Draga, ba. A intarziat mult. Noi banuiam ca trage de Nichita sa se scoale. Cand a aparut, Nea Draga era la brat cu… MI. Mare bucurie. “N-am prea vrut sa vin”, mi-a spus la un moment dat MI. “Mi-era jena”. “De ce?”, l-am intrebat. “Nu v-am dat inapoi cartile acelea de atat vreme. Cand m-am hotarat sa va telefonez, mi-am dat seama ca facusem foarte multe insemnari pe paginile cartilor. Ce mai, mai mare rusinea…” Ne-am intalnit spre toamna -- pe undeva pe langa parculetul de langa casa lui Sorin Dumitrescu, parculet in care Sorin, eu si altii bateam mingea pe rupte cand eram scoleri — mi-a dat cartile. Nu-i rau sa ai carti pe ale caror pagini a facut insemnari MI…

  • Dorin Tudoran

    @Ancelin Roseti

    Ce ciudat! In randurile in care vorbesc de sfiala in fata poeziei lui MI aparea si numele lui Gellu Naum! Am renunta, zicandu-mi ca macar intr-un asemenea moment sa fie vorba DOAR de Mircea Ivanescu. Lui Gellu Naum am avut norocl sa-i fiu prieten, m-a luat de mana si m-a dus in biroul lui Virgil teodorescu, la Luceafarul, si l-a facut cu ou si cu otet ca nu ma publica. VT spunea ceva cu Cenzura. GN repeta “Multe porcarii ti-am iertat eu tie, dar asta e prea de tot…”VT si GN erau prieteni din tinerete, doar ca au ales drumuri diferite…

    Da, asa cum aminteste si Nicolae Prelipceanu, MI se saturase de viata asta pacatoasa. Partial, discretia ii va fi fost impusa de factori externi, dar el era, profund, un om de o finete extraordinara, un om care si atunci cand iti facea un mare bine, isi cerea scuze ca te-a… deranjat.

  • Dorin Tudoran

    @lucid
    Unii stam prea departe, altii — care stau mai aproapape -- sunt prea ocupati ori pre-ocupati cu altele. In ianuarie, in “naveta” Botosani-Cernautzi-si-retur ,mi s-au cerut cateva interviuri. Intr-unul dintre ele, am vorbit aproape exclusiv despre Mircea Ivanescu. Nu stiu daca interviul a aparut ori nu…

  • Dorin Tudoran

    @Serban Foarta

    Iti multumim foarte mult, Serbane!

  • Dorin Tudoran

    @Liviu Antonesei
    Ma bucur foarte mult ca ai pus link-ul aici si cei interesati se pot bucura de textul tau!

  • Dorin Tudoran
  • Daca_nu_nu

    Sit Sibi Terra Levis.

    rel="nofollow">

  • Dorin Tudoran

    @Daca_nu_nu

    Foarte frumos! Multumiri.

  • Gheorghe Campeanu

    Zi de neagra tristete cand un spirit de asemenea noblete inceteaza sa mai fie aici. Multumiri tuturor celor care au scris omagii si pentru retrimiteri la versurile lui Mircea Ivanescu, pe care nu l-am mai citit de foarte multi ani.

  • Radu Humor

    Tristetile ii apropie, mai mult decat bucuriile, pe oameni si intre ei si de Dumnezeu .
    Ce se intampla acum pe acest blog este o incercare de depasire a unor regrete si suparari, printr-o dureroasa si necesara intoarcere intr-un trecut pe care nu toti am stiut sa-l pretuim cand era doar prezent.
    Cum niciodata nu-i prea tarziu, daca-i facut la timp, cum zicea cineva, sa speram ca-i la timpul si starea morala potrivita, deoarece nimic nu ucide mai ireversibil decat uitarea !

  • Radu Humor

    Apropos de :
    “Da…sa mergem acasa sa citim…”

    (Din volumul inedit “Elegii noi / vechi”)
    Cumnatul gazdei mele, venit în vizită de la Sibiu
    unde taie şi spânzură în cultura judeţeană,
    îmi spune, printre altele, ştiindu-mă interesat:
    îl văd uneori trecînd
    prin cartier
    pe Mircea Ivănescu, citind în mers.
    Are haina roasă în coate –
    citeşte pe stradă
    şi ca să nu se izbească de ceva,
    şterge zidul cu cotul –
    aşa se face că are coatele roase
    ferfeniţă. Citind mereu…
    Avrig, vara 1984 ION LAZU

  • Dumnezeu sa-l odihneasca!

    L-am descoperit tarziu si superficial in dimensiunea lui esentiala, l-am tinut insa mereu aproape ca traducator. Doar moartea, cu demnitatea ei specifica, mi l-a dezvaluit, in sfarsit, ca poet, si asta si gratie atator minunate necrologuri. Multumiri si pentru link-uri.

  • divanuriletomitane

    Evocari minunate despre un om care face cinste breslei lui. Exact modestia, delicatetea, profunzimea preocuparilor, sunt calitatile care incep sa devina din ce in ce mai rare in societatea noastra, pe care « luminile rampei » a transformat-o intr-un grotesc « teatru al absurdului »….Eugen Ionesco ar parea un biet autor de tragedii ( pentru Stanga politica ) sau de comedii ( pentru Dreapta politica), in fata « subtilitatii grotesti » a disimularii, a artificialului, a retoricii goale.

    Am vazut in aceasta seara un exceptional film american despre viata lui Nelson Mandela. O replica din film era : DACA PUTEREA IMPIEDICA LIBERTATEA, LIBERTATEA NU POATE FI OBTINIUTA DECAT PRIN PUTERE…..Cred ca , din pacate, puterea a devenit un “obiect de studio” prea asiduu urmarit de elite, pentru a mai putea vreodata spera la o libertate care sa aiba vreun rol regulator in societate, fara o schimbare globala majora de paradigma. Poate breasla scriitorilor, cea care detine cel mai fidel proprietatea termenilor si in materie de “luminile rampei” si de « teatru al absurdului”, va fi printre primele bresle care sa rebasculeze societatea spre normalitate. Am aflat de pe acest blog despre moartea acad. Ing. Radu Voina. Ca inginer, va invidiez pe dvs., scriitorii…., citind ceea ce scrieti despre un confrate al dvs. pe care l-ati respectat si, macar la sfarsitul vietii sale, concertat, incercati sa-l readuceti la cota valorii sale in ierahiile naturale ale valorii…Ceva asemanator am simtit si la evocarea anterioara a lui Eugen Jebeleanu pe acest blog.

  • Dorin Tudoran

    @divanuriletomitane

    Unii studiaza atat de ahtiati si de prea de aproape putere, incat se imbolnavesc de de ea: vor putere.

    Mircea Ivanescu nu are nevoie de nimeni sa-l readuca in top. A fost tot timpul acolo, doar ca el s-a prefacut ca nu stie ca este acolo. Nu a avut nevoie de confirmarile nimanui. Simpla lui existenta literara i-a confirmat — prin generozitate -- pe multi.

  • Radu Humor

    “Ca inginer, va invidiez pe dvs., scriitorii…., citind ceea ce scrieti despre un confrate al dvs. pe care l-ati respectat si, macar la sfarsitul vietii sale, concertat, incercati sa-l readuceti la cota valorii sale in ierahiile naturale ale valorii…”
    Din pacate, se mai gasesc nemernici dispusi sa calce pe cadavre (la propriu , nemaiavand rabdare sa se termine macar funeraliile :mrgreen: ) doar pentru a se catara ei in locul, pe care-n mizeria lor morala il vad liber, eventual pastrat pentru unul ca ei ( care mai de care mai plagiator si pupator de funduri ale puterii).

  • Radu Humor

    Cata murdarie sufleteasca, cata infatuare nebuna si cat de negru sa-ti fie cerul gurii sa poti asterne la moartea unui semen caruia nu-i ajungi niciodata macar egala valoarea, asa ceva : sa poata cuprinde Dzeu să-l ierte, însă n-am înţeles niciodată de ce unii l-au considerat un foarte mare poet, ca şi pe Gellu Naum, sorry…oops. Poate pentru că – precum publicul antic de la recitationes – ipocritul cititor adoră modestia şi-i place să o confunde, când îi permite foodulia, păi cum dreaq, cu măreţia…? Scriitura lui Mopete mi s-a părut o textură normală, deci nu prea originală, a unui om care a citit mult, a exersat tot timpul şi care de aceea ştie să scrie fără însă să te facă să tremuri de mânie sau de-o încântare vie, de necaz or de extaz, după caz, naz şi praz, lui însuşi plăcându-i, de altfel, să fie socotit mai degrabă un tradutore de vaz, decât un poetissim bârlobreaz… Prevăd că va fi uitat nu preste multă vreme, odată cu cei care azi îl decretează uriaş, helas…

    Recunosc insa ca asemenea nesimtire te poate face usor sa ” tremuri de manie”, aratandu-i “dupa caz, naz si praz” ca n-are deloc ..obraz !

    P.S. Acum ma gandesc ca din dorinta de a iesi in evidenta , de a se vorbi putin si despre el , naufragiatul corabian, a ales si aceasta descalificanta oportunitate si ca eu ii fac un nesperat favor, aducandu-i la lumina rautatea, invidia si mojicia !

  • Ancelin Roseti

    @Radu Humor

    Vă rog să-mi spuneţi al cui este comentariul din care aţi citat.
    Am deschis computerul mai târziu şi nu înţeleg ce s-a întâmplat.
    Cine este “naufragiatul corabian”, după cum îl numiţi dumneavoastră, vagabond analfabet, după cum, iată, îl numesc eu, căruia nu-i convine faptul că cei doi mari dispăruţi au îndrăznit să fie — fără ştirea şi aprobarea sa — mari poeţi?
    Vă mulţumesc!

  • Dorin Tudoran

    @radu Humor

    Re: Gellu Naum. Simplu: un mare poet pentru ca asta a fost si ramane -- un mare poet.

  • lucid

    @divanuriletomitane: Radu VOINA traieste bine-mersi, e fost mare handbalist. Radu VOINEA a murit in mai si e unul din contra-exemplele lui “despre mortzi numai de bine”. Inginer constructor modest dar oportunist abil, a inceput cu pupincurismul lui ghitza-dej -- a fost rect-orul politehnicii numite chiar “gh.gh-dej” -- dupa care a devenit voios pupincurist al “tovarasesi” codoi, fiind, alaturi de un alt oportunist , cristofor simionescu -- care a facut-o “docor in chimie” la Iasi (Nenitzescu o tratase cu siktir) -, creatorul analfabetei ca cacademiciana, fiind rasplatit cu presedentzia acestei latrine (scornicesteanul “presedinte de horoare”, suzanica gadea, barladeanu, maurer etc etc) in anii 80. La revolutzie a fost dat afara din presedentzie cu suturi spate-gios.
    Asa ca mai usor cu “panegiricele” ca doar moartea nu e conditzie suficienta.

  • Radu Humor

    @ Ancelin Roseti
    Este vorba de un inchipuit bolnav si ravnitor la o glorie care nici macar daca s-ar adeveri ceva din cosmogoniile lui (planeta ou) , n-ar putea sa -i fie atribuite deoarece sunt niste prelucrari ale unor interesante materiale care nu-i apartin.
    Lui ii apartine doar aroganta si incapatanarea cu care se considera “singurul dizident roman veritabil”, ceva ca-n bancul ala cu nebunul care tara dupa el un galos legat cu ata, tot spunand “cutzu-cutzu” si un vizitator ca sa-i faca placere zice :
    -- Vai, ce catzel dragutz !
    La care Abalaru (Viorel Padina) incepe a-l face pe ala in toate felurile :
    -- Ce catzel, ma idiotule, tu nu vezi ca-i un galos ?!
    Si eu sunt singurul dizident roman ! 😆

  • lucid

    D T: la inceput de ani 2000, am vizitat la Muzeul Literaturii Romane o expozitzie (curator cred Ana Blandiana) dedicata manifestarilor anti-ceausiste din randul literatzilor. Cand intrai in sala, la stanga, erau pe perete documente despre Dorin Tudoran iar pe peretele ce urma perpendicular documente despre Viorel Padina -- avea si o poza spectaculoasa in care purta o camsa “hippie” anii 70 cu niste limuzine americane ca decor. La AVP am retzinut numele securistului care-l “prelucra”: colonelul ratziu, atunci sef al securitatzii Olt, ulterior sef al directziei represiune interna si mana dreapta a lui iulian vlad, si si mai ulterior prim-consilier al lui sov, ajutandu-l sa-si faca averea infractzionala din care s-au “hranit” si se “hranesc” inca atatzia ‘telectuali de trei parale de vocatzie mercenara.
    Intzeleg ca doi oameni care au avut candva in comun o “lupta cea buna” -- desi nestiind, probabil, unul de altul -- pot avea acum, in “democratzie”, pareri diferite. Dar macar din consideratzie pentru cei putzini -- stiutzi si nestiutzi -- care au fost atunci alaturi de ei ar trebui sa se abtzina de la atacuri reciproce, chiar daca indirecte, precum postarile de mai sus ale unor neica-nimeni maniaci ai internetului in lipsa unei activitatzi “utile societatzii”.

  • divanuriletomitane

    @ Lucid # 27

    O ierarhizare a valorilor presupune multe, dar in primul rand comunicare. Habar n-aveam de ceea ce scrieti. E foarte posbil sa aveti dreptate. Dar nu inteleg de ce credeti ca trebuie sa-mi reconsider pozitia. Ceea ce doream eu sa spun, desi privit de dvs. exact din directia opusa, reprezinta de fapt acelasi lucru. Si daca e de bine, si daca e de rau, informatiile ce se pot asocia valorii unui mermbru al unei bresle, sunt inexistente,…. sau total nerelevante,…. sau mincinoase.

    In plan privat, doream odata sa-mi dau un doctorat in teoria haosului, ca inginer, cu d-nul prof. Radu Voinea. In contextul unei comunicari avute cu el atunci si a unei invitatii facute de mine pentru a participa la unul din Forumurile organizate de mine la Neptun, pot evalua ca nu am mai continuat sa comunic cu dansul si datorita genului de istoric profesional pe care-l devoalati. Avea totusi o varsta atunci, ii murise sotia, si am inteles retinerea sa in alta cheie. Umana as zice, citind in acea vreme unele evocari din perioada « rezistentei ingineresti » ( varianta inginereasca a celei culturale…), evocari care, dupa atatia ani si atata experienta, facute in « Revista Academiei”, mi-au deterrminat o amintire pozitiva fata de profesorul Voinea, readus in memorie mie pe acest blog de « Neamtu Tiganu »….Cred ca si el va fi socat de ceea ce scrieti dvs. , mai ales ca poate fi perfect adevarat ( cu « rezerva » din PS-ul final….)..

    Pe de alta parte insa, tot ceea ce ii asociati negativ profesorului Voinea, mie mi se pare mai putin grav raportat la intreaga breasla a inginerilor, tinand cont ca inainte de 1989, presedintele Asociatiei Inginerilor din Romania, a fost dr. ing. Mihai Mihaita. Dupa 1989, si pana azi, a ramas acelasi presedinte…, desi intre timp a fost si in Consiliul de Administratie al FPS ( exact in perioada « fortelor democratice », 1996 – 2000 ), putand astfel sa-si demonstreze intreaga « forta » si « abilitate » prin care din lider comunist al unei bresle a devenit lider capitalist al aceleiasi bresle… Macar Radu Voinea, sub o forma sau alta, nu a mai ramas pe-acolo…..

    Cred ca d-nul Dorin Tudoran, in contextul disparitiei lui Mircea Ivanescu, ne da si raspunsul privind situatia de mai sus, extrapolata pe axa comunism-capitalism… : « Suprema forma a admiratiei este plagiatul » ! Adica, degeaba admiram capitalismul, daca in loc sa-l aplicam, doar il plagiem in « curtea noastra »….Am trecut cu o frenezie tip Bumbesti-Livezeni de la admiratia lui Marx la sintagme de tipul « Marx si Satan »….Sau, cum ar spune Mircea Ivanescu ( desi pe palierul opus directiei initiala al expresiei ), « AR TREBUI CA CINEVA SA FIE KARL MARX, PENTRU A DISCUTA TOTUL DESPRE KARL MARX »….Si intr-un sens, si in celalalt…Inchei astfel, deoarece inca Marx ramane singular pe sensul lui, iar pe sensul opus, mai toate ideile se raporteaza in contrapondere la ideile lui ( Arnold Toynbee, Max Weber, Friedich Hayek…. )….

    PS : Dupa atate « realizari » ale capitalismului romanesc post-decembrist, mergand in continuare pe acelasi trend, mi-e ca va trebui sa ne revizuim din nou atitudinile, posibil, inclusiv fata de mitul « Elenei » in politica Romaniei….Asa ca dvs., ca « lucid » si anonim ( probabil ca tocmai de aceea …), nu riscati nimic…Asta nu inseamna ca provocarile profesionale pe care ni le impuneti…., nu ar fi interesante din punct de vedere al riscului pe care « trebuie » sa ni-l asumam noi. De ce « trebuie » ? Dupa cum tot scriu, fiind « prosti », nu ne prindem….

  • Dorin Tudoran

    @lucid

    Nu stiu ce a scapat aici — nu m-am uitat cu atentie astazi — impotriva dlui Viorel Padina. Orice participant la acest forum a observat ca nu prea trec aici asemenea atacuri. Pe celalatt blog, eu am fost, nu o data, tinta unor atacuri riguros coordonate. Ati intervenit si acolo, atunci, cand eram balacarit de tot felul de pupeze virtuale precum @stely etc?

    Deci, regret, daca a scapat vreo intzepatura si imi asum responsabilitatea. Cat despre ce exista prin muzeele din Romania si trecutul eroic, prefer sa ma abtin de la comentarii. Am spus ce am avut de spus, candva, si nu vad ce as putea sa adaug.

  • InimaRea

    Cum spuneam -- la Comunismul sau Victimele Comunismului? -- riscă cine-l ia în serios pe “lucid”. Omul pare-a fi ilustrarea vorbei “brînză bună în buruf de cîine” -- ceva comestibil, teoretic dar de neconsumat, practic, datorită izului care-ngreţoşează negreşit.
    Spre ştiinţa d-lui Humor, Viorel Padina e o figură uşor ridicolă -- datorită pretenţiei sale de a fi fost primul/singurul dizident autentic, dar e scriitor şi poet. În această cheie privind, e mai curînd tragic zbuciumul său de “a-i fi recunoscut statutul”. În contextul evocării lui Mircea Ivănescu, e tot ce poate fi mai diferit de imaginea abia-dispărutului poet-cărturar. Dar imensa diferenţă vine, ab initio, din temperament. Or, nimeni nu-i vinovat de propriu-i temperament, chit că multă lume crede c-ar putea fi temperat. Poate c-ar şi fi posibil, în unele cazuri, însă nu şi în cel al “temperamentului eroic”.

  • Radu Humor

    Daca ar fi sa facem o paralela caracteriala intre cei doi aflati in grija comentariului de la #29, toate minusurile i-ar reveni de departe celui in apararea caruia sare din baia anonimatului unul la fel de breaz ca el.
    Cand iti permiti mojicia de a calca si sparge strachini la un moment atat de trist pentru breasla literara, mergand cu ura si impertinenta caracterizarilor tale pana la limita decentei, ba chiar trecand cu mult peste ea, trebuie sa-ti asumi si eventualele reactii .
    Spun eventuale, pentru ca putini mai citesc blogul cu (o)tziitoare, ca sa afle ce-i mai trece prin cap tipului cu ou de otel, multi nu-si mai pun mintea cu el, iar pe altii nu-i mai intereseaza pur si simplu eterna stare cu mana intinsa si vaicareala a celui care s-a trezit dintrodata atat de singur, cum numai ca dizident ar fi vrut sa fie :roll:
    Cand iti permiti sa iei in zeflemea si inca la trecerea in nefiinta a unui deosebit om de cultura, de o modestie rar intalnita la un asemenea nivel valoric ( tendinta lui mircea Ivanescu de scrie exclusiv versuri cu minuscule, pentru a se plasa pe sine intr-o duioasa modestie, faptul ca nu indraznea sa-si numeasca altfele poemele decat asa (poeme vechi, noua,etc), sau “poesii” spune atat de multe !), speri zadarnic sa nu primesti replici din motivele aratate mai sus, sau si mai rau, ca si prin publicitatea negativa se va mai vorbi despre tine.
    Si iata ca s-a gasit chiar un aparator dispus sa deschida cartea la pagina care-l cuprindea laolata cu Dorin Tudoran pe al carui blog, niste neica nimeni isi permit sa-l traga de manecutele de juristconsult si sa-i atraga atentia ca nu-i frumos si nici bine ales ce face si mai ales momentul !
    Din pacate evolutiile celor doi au fost atat de diferite incat nu mai suporta eventuale asemanari, din nici un pdv, perdantul ne mai beneficiind de norocul acelei intalniri 😉
    Nu ca daca ar mai fi trait, seraficul MI s-ar fi sinchisit, sau coborat sa vada cine-i suna atat de zgomotos la usa in ceas nepotrivit, nepoftitul/necioplitul fiind nevoit dupa un timp sa plece asa cum a venit .
    Si sa ramana la fel de trist si nefericit …

  • Radu Humor

    @InimaRea # 32
    Dumneavoastra vorbiti si luati in calcul temperamentul, acolo unde se vede de la o posta ca-i vorba de cu totul altceva, mult mai grav !
    Pana la urma nici temperamentul, nici macar talentul, nu se pot constitui in scuze pentru lipsa de caracter .
    Dovedita de prea multe ori pana acum….
    Observati-i singuratatea si explicati-va motivele cronicizarii ei, dar mai ales imposibilitatea de a-si recunoaste macar greselile impardonabile pe care le-a facut vis-a-vis de oameni care au crezut in el, l-au ajutat enorm de mult si s-au ales doar cu suficient dispret si ingratitudine.
    De ani buni nu mai creaza decat antipatii si conflicte, dar pretentiile ii cresc
    in ritm ametitor, iar rezultatele, cu toata incl(h)inarea spre puternicii zilei, intarzie sa apara .
    Dealtfel, chiar pe acest blog cineva spunea ca ” avem foarte multa poezie si prea putini poetzi”
    Cand iti incape insa toata opera in doar 57 de pagini, nici macar de asta nu se mai poate vorbi si atunci incerci sa apesi pe conceptul calitatii si ineditului ei, dar “subtirimea” ramane ….

  • Dorin Tudoran

    @Radu Humor

    V-as ramane recunoscator daca nu ati continua aici, pe acest blog, discutiile despre dl Viorel Padina. Eu, unul, am spus ce am avut de spus despre poetul care se anunta a deveni autorul Poemului de otel, despre incercarea (din pacate esuata din start) reprezentata de Apelul catre Europa etc. Am raspuns la tot felul de “interpelari” imbecile, si aici si pe VoxPublica, pe vremea cand comentariile erau deschise acolo etc. Nu am vreme de pierdut cu atat de multe cauze pierdute ce fac “sharrmul” Romaniei de astazi. Cei fascinati de a duce asemenea discutii le pot muta pe bloguri dedicate unor asemenea preocupari. Va multumesc pentru intelegere.

  • Ancelin Roseti

    Când eşti atât de insignifiant încât nici nu ai curajul să-ţi asumi spusele, încordându-ţi muşchii doar stând pitit dindărătul unei autoporecle, recte „lucid”, cu care intoxici internetul, pe deal şi pe vale, cât e ziulica de mare, şi faci afirmaţii de genul «postarile de mai sus ale unor neica-nimeni maniaci ai internetului in lipsa unei activitatzi “utile societatzii” », ar trebui să rogi pe cineva să-ţi spună cum te numeşti, pentru a semna, pe viitor, cu numele real puzderia de comentarii internautice, sau să-ţi schimbi imediat porecla din „lucid” în „STUPID”, pentru că, iată, din pricina atâtor „lucizi”, „atât de utili societăţii”, ne-am clasat pe ultimul loc în topul european al coeficientului de inteligenţă.
    Şi-apoi ia renunţă dumneata, nene „lucid”, aşa de probă, măcar pentru o zi, la desfăşurarea „activitatzilor utile societatzii” să vedem se va zgudui societatea, or ba? – că vorba lui Adrian Păunescu: oi fi tu băiat deştept, dar dacă eşti prost n-ai făcut nici o scofală.
    Aşa că bagă-ţi minţile între tâmple, distinse anonim!

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    Scuze.
    Am asteptat, dar o iubeam prea mult pentru vocea si fragilitatea ei pentru a nu-i adresa un foarte trist gand pe blogul unui iubitor de muzica buna.
    Amy Winehouse :
    rel="nofollow">

  • Dorin Tudoran

    @mariana
    Gusturile nu se discuta; se asuma. Nu mi-a placut AW.

  • mariana

    @ Dorin Tudoran

    Transant. Mai devreme sau mai tarziu trebuia sa se intample…

  • InimaRea

    D-l Tudoran are dreptate, n-are rost să discutăm despre Padina, cînd e vorba despre Mircea Ivănescu. Dar, fiindcă tot veni vorba de poeţi, v-aş spune cum îi văd eu -- care nu sînt poet, am constatat singur şi de bunăvoie asta, încordîndu-mi lira -- ieşea un biet scîncet.
    În ultimii doi ani ai lui Dan Condeescu, m-am învîrtit aproape zinic pe la MNLRM, frecventînd asiduu Grădina, Taverna şi poeţii -- cel mai bine reprezentaţi dintre scriitorii de acolo. Erau de toate felurile, curentele şi atitudinile -- unul îşi zicea “atomist”, chiar. Fiecare îţi prezenta versurile -- fie-n manuscris, fie-ntr-o plachetă cine ştie cum apărută. Era greu, de obicei, fiindcă nu era mare lucru acolo -- dar cum s-o spui? Poetul te privea cu speranţa că -- iată! -- a apărut Cititorul, singurul în stare a prinde fiorul liric care i-a lăsat indifetenţi pe alţii, pe toţi alţii. Am ales păguboasa stragie de a-mi declina priceperea într-ale poeziei -- repede abandonată fiindcă Poetul n-are milă de profani -- cum aveam eu de El. Ce dracu’ mai căutam pe-acolo dacă n-aveam organ pentru Poezie? Ei, bine, le-o spuneam pe-a dreaptă -- Maître, eşti convenţional. Tot cu Iisus, cu Crucea şi cu piroanele însîngerate. Ştiu că se poartă, azi, Credinţa dar…
    Erau şi viitori poeţi printre ei dar cea mai puternică impresie mi-a făcut-o unul care nu promitea nimic -- era doar un tip simpatic şi atît. Simpatic şi cam tîrîi-brîu dar credea neabătut în steaua lui. Şi-a venit cu poezie, domnule! Renunţase la simbolistica religioasă, scria altceva şi scria chiar bine, aş fi vrut să-l ajut să publice fiindcă bună parte din ce era acolo era poezie. Nu mare poezie, nu memorabilă, “doar” Poezie. Atunci am înţeles că harul poetic e cam ca aurul nisipului: orice dună s-ar puta crede auriferă -- poate chiar s-ar visa munte de aur -- dar există Nisipurile de Aur, unde nu cantitatea de aur le face preţioase ci tocmai picul lor de aur.
    De aceea, nu mi-aş permite a lua peste picior un poet -- oricare, fie şi-nchipuit. Cu ce drept l-aş desconsidera, din perspectiva mea “inginerească” -- incapabilă a visa la aurul său tăinuit? N-aş pica tocmai pe aforismul lui Blaga? “Vaca paşte florile pe care noi le punem la butonieră.”

  • Dorin Tudoran

    @mariana

    Nu neaparat transant. Mai degraba sincer. In ochii mei si pentru… urechile mele, nu tot omul care toarna in el cantitati industriale de alcool si saci de droguri e Janis Joplin. Atat.

  • Dorin Tudoran

    @InimaRea
    Nu despre un raport nepotrivit MI-VP este vorba. Doresc sa tin, pe cat posibil, acest blog la o distanta sanatoasa de obsesii, bruiaje si coliziuni de dragul coliziunii… Repet, am spus -- nu doar o data -- ce aveam de spus, am ascultat -- nu doar o data -- ce mi se spunea. Batutul apei in piua pe seama si in jurul unor pretentii devoratoare este o indeletnicire ce nu-mi suride si pe care nu ma simt obligat sa o inacujez in/la altii.

  • Florin Iaru

    Bre, nebunilor. Poeţii sînt buni sau proşti. Însă toţi, absolut toţi se cred de-a dreapta Zeului. Nu are importanţă ce credem despre ei. Cei care nu cred sau nu pot asta n-are rost să-i citim.

  • Daca_nu_nu

    Nu ai de unde şti dacă un poet e bun sau prost până când nu-l citeşti…
    După ce-i citeşti, puţini poeţi rămân cu-adevărat „proşti”.
    De cele mai multe ori, te alegi cu oarece după lectură, chiar dacă ai citit o carte proastă: măcar să ştii pentru ce e proastă şi tot e un câştig.
    Sigur că e o tristeţe să fii martor la terfelirea unui poet…
    E trist să vezi un poet minor „pus sub îndoială”.
    Darămite pe unul mare, care şi-a încercat puterile nu doar în versuri proprii, ci şi în traduceri, şi în proză, şi în desene/colaje etc.
    În fine.
    Fiecare cu tristeţile lui…
    P.S. Mă mai gândesc dacă, în artă, se poate vorbi rezultate „statistice”… Cu mintea de acum, aş zice că nu!

  • Ancelin Roseti

    Iată cum sunt terfeliţi marii poeţi şi iată cum şi cine contribuie la răsturnarea sistemului de valori! — nici nu-i de mirare că impostura a luat locul valorii.

    Alex. Ştefănescu:
    „A apărut de curând în viaţa noastră literară un poet înzestrat cu o excepţională forţă reformatoare, un poet strălucit, care face din cuvinte edificii fluide şi proteice, adevărate fântâni arteziene ale sensului. Tocmai în momentul când credeam că, în materie de poezie, nimic nu se mai poate inventa, acest poet ne spulberă blazarea şi ne cheamă la o nouă viaţă a poeziei, impetuos, capabil să-şi asume bărbăteşte condiţia de inaugurator.(…)
    Dacă am recurs la trucul prezentării lor ca o operă de dată recentă a fost numai din dorinţa de a-l face pe cititor ― în eventualitatea că nu recunoaşte imediat stilul lui Gellu Naum ― să simtă cu acuitate ce nouă este în continuare, şi azi, o iniţiativă poetică din prima jumătate a secolului douăzeci.(…)
    Aceasta este prima surpriză, mereu repetabilă, pe care ne-o rezervă Gellu Naum. A doua constă în capacitatea sa de a rămâne până în prezent, la vârsta de 83 de ani, un spirit înnoitor. El nu este un „avangardist de altădată”, ci un poet aflat mereu în avangarda poeziei. În prezenţa lui Gellu Naum un tânăr de azi poate părea demodat.(…)”
    http://www.gellunaum.ro/despreGN/stefanescu.htm

    Tot Alex. Ştefănescu, de data aceasta, după dispariţia Marelui Poet, în vreme ce nu mai ştiu ce institut american (sau ceva de genul acesta), citeam pe internet, în urmă cu câţiva ani, îl aşeza pe Gellu Naum pe locul 10 în topul celor mai mari poeţi ai lumii din sec. XX:
    ”(…) Gellu Naum, care este considerat un mare poet, candidat la premiul Nobel, şi pe care eu îl consider nul ca poet”.
    http://agonia.ro/index.php/press/207861/Premiu_Special_pentru_Alex_%C5%9Etef%C4%83nescu
    Dar cine i-o fi băgat ăstuia în cap că el ar fi critic literar n-a mai spus.
    Dacă doriţi vă mai pot da astfel de exemple, şi mai şi, dar riscăm să facem publicitate unor papagali. Să vedeţi cum într-o universitate (de stat), un lector (că astăzi toţi sunt doctori în ceva şi universitari) pune în discuţie următoarea chestiune: Eminescu sau un Maimuţoi — nu-i mai dau numele şi nici site-ul, pentru că oricum nici mă-sa n-a auzit de el.

  • Anca Mizumschi

    In dimineata zilei cand am plecat spre un festival de poezie organizat la Sibiu, am auzit la stirile de la Radio Romania Cultural ca a murit Mircea Ivanescu. Eram singura in masina si primul meu gand a fost ca ma voi duce la inmormantere DIN RESPECT pentru unul din cei mai mari poeti romani, pe care eu personal nu l-am cunoscut niciodata. Si am fost si cu o seara inainte la slujba de priveghi..unde am fost 15 oameni, si la inmormantare unde, nu am numarat, dar nu cred ca erau 40 de oameni. Atunci, cineva se intreba daca nu se va opri circulatia pe strada respectiva a doua zi, daca oamenii care vor veni la inmormantare vor avea loc in curte…e dureros ce s-a intamplat dar cel mai dureros mi s-a parut ca nu a existat nici macar un mesaj din partea USR, ( nu filiala locala) ca nu a venit niciun oficial al acestei institutii de la Bucuresti si acelasi lucru s-a intamplat si cu universitatea locala, sau primaria locala, Mircea Ivanescu fiind cetatean de onoare al orasului…a fost cea mai simpla, discreta si tacuta inmormantare pe care am vazut-o vreodata, o slujba oficiata in curtea casei lui sub un corcodus urias in plina lumina de iulie..asa pleaca un mare poet din lume, sau cel putin din lumea asta oribila care este Romania acum…Modul atat de discret si simplu in care a fost inmormantat i se potriveste cred personalitatii lui si felului in care s-a retras in ultimii ani de viata dar…asta nu ii scuza cu nimic pe cei care aveau datoria morala sa onoreze un om care a marcat literatura romana atat prin niste traduceri incredibile cat si prin poezia sa…

  • Dorin Tudoran

    @Anca Mizumschi

    Ce altceva pot sa spun decat: foarte trist.

  • Anca Mizumschi

    Nu este trist, trista este poate o moarte in sine, desi Ivanescu arata atat de …senin ca nu ii pot asocia cuvantul tristete, este injust, este revoltator si in ultima instanta de o ipocrizie sociala incalificabila! Si ca o ironie a sortii, cartea dedicata lui, cea a aniversarii de 80 de ani a ajuns in Sibiu cu o zi DUPA ce a murit…desi eu am fost la lansarea ei in Bucuresti cu doua luni inainte, la targ, in mai..

  • Între începutul Gazdei şi până laprima intervenţie a dlui Roseti, s-a stat pe subiect.
    Apoi, până la commentul 47-48, câţiva au trebuit să spargă mai multe străchini decât grecii la beţie, ca subiectul funerar să fie iute îngropat în gâlceavă.
    Noroc cu Dna Mizumschi (cred că am cetit bine scrisul cela mic), care a evocat nesimţirea oficialilor la moartea unui Cetăţean de onoare şi-n plus cu alte merite ce nu le afli la oricine (fie ei chiar scriitori şi-n nici un caz la politicieni)…
    Revin şi eu la Subiect, dorindu-i Robului lui Dumnezeu, Mircea, să-i fie Somnul lin şi Neuitarea aproape poetului Ivănescu !

WP Admin