≡ Menu

Agentul “Celibidache”

10.16

Ce fel de președinte i s-ar potrivi României?

Traian Băsescu a fost un “președinte jucător”. Ce-a ieșit din cum i-a jucat Domnia Sa pe degete și pe aliați, și pe dușmani, și pe alegători a recunoscut, la spartul târgului, până și Andreea Pora: “Sistemul ticăloşit a migrat de la Năstase la Băsescu”. Ce altceva au spus, ani la rând, criticii președintelui puși la stâlpul infamiei de Andreea Pora? Și nu doar de Domnia Sa.

Un candidat dorește să fie un ”președinte arbitru”. Înțeleg din asta că președinția României urmează să arbitreze între Argentina și Marea Britanie în chestiunea Insulelor Falkland/Malvine. Atunci, de România cine are grijă? Messi? Rooney? Sunt cel mai mare admirator al lui Messi, dar tăticul său nu s-a avut bine cu impozitele și n-aș vrea să vă treziți la București cu o delegație ecumenică a fiscurilor de pretutindeni. Asta nu înseamnă că mă tentează varianta Rooney, iar DNA este și așa ocupată până peste cap.

Elena Udrea ne spune că Victor Ponta este “un zero”, după care ne informează că Domnia Sa ar fi ”de 100 de ori mai bună” decât “Victoraș”. Abia acum înțeleg de ce în familia Cocoș, creasta număra banii, restul formațiunii – doar ouăle Fabergé. Cât face, după socoteala Elenei Udrea, zero înmulțit cu 100? Oricum, nu 100. Chiar dacă ar face și o sută de zerouri, nu văd în ce ar consta superioritatea unei punguțe Vuitton umplută cu o sută de zerouri în raport cu un zero pur și simplu, lipsit de orice pungă. Dar eu la matematică am fost și rămân un Ponta. În cazul în care Elena Udrea nu devine președinte, s-ar putea ca DNA să scoată o ediție nouă și sever revizuită a poveștilor românești din deceniul de basm Ninja Băsescu – “Cucurigu ! boieri mari, Dați punguța cu doi bani!” Elena Udrea nu are nevoie de votul meu, eu nu am nevoie de șeful cancelariei sale prezidențiale, prea-cuviosul Bogdan Chireac, așa că Passons!

Teodor Meleșcanu ne spune că dorește să fie un ”președinte dirijor”. Abia acum mă prind cine este faimosul agent cu nume de cod ”Celibidache”. Nu mi-o luați în nume de rău, dar chiar nu vă tentează o Rapsodie Română nr. 1 dirijată de domn’ Teo?

Nu. Ok. Atunci un Schumann? Nu. Poate un Wagner? Nu. Dar un Debussy? Nu. Un – scuzați-mi expresia lipsită de patriotism – un Béla Bartók v-ar deranja? Aha. Rău de tot? Înțeleg. Bag sama că de un Kelemen Hunor nici nu poate fi vorba, așa că n-are rost s-o lungesc.

Cum trebuie să revăd, neapărat, Qui êtes-vous, Monsieur Sorge? (“Cine ești dumneata, domnule Sorge?”), filmul lui Yves Campi, ca să mă dumiresc, odată și odată, ce vrea să spună finalul, și cum nu cred că apuc s-o fac până la alegeri, amân decizia privitoare la candidatul Teodor Meleșcanu pentru turul al treilea.

Monica Macovei declară că, ajunsă președinte, vrea să fie ”angajatul românilor”, nu ”stăpână peste țară”.

Sună foarte bine, dar sunt prea mulți cei care cred că, de fapt, Monica Macovei ar vrea să fie un ”președinte procuror”. Anumite fragmente din discursul Domniei Sale ar trebui șlefuite de grabă, altfel foarte mulți alegători nu vor scăpa de teama că președintele Macovei va înlocui prezumția de nevinovăție cu prezumția de vinovăție. Eu, unul, deși admir visul și eforturile Monicăi Macovei de a stârpi corupția, n-aș spune că asta e calea: “Neică, până nu-mi dovedești că ești nevinovat, la bulău cu mătăluță, fiindcă mie agoniseala dumitale mi se pare nejustificat de mare.” Cred că nici Monica Macovei nu vede soluția în felul acesta, de aceea ar fi avut mare nevoie de o limpezire a mesajului către alegători. Când este vorba de detalii extrem de importante, a fi foarte tranșant (cum este Monica Macovei) nu e întotdeauna a fi și suficient de limpede. Știu, pare un paradox, dar nu este.

Eu cred în vorba “Where there’s a will, there’s a way”, așa că, până la urmă, a merge pe mâna Monicăi Macovei nu mi se pare o variantă de ocolit. Întrebarea rămâne, totuși, câte voturi o vor ocoli pe Monica Macovei, orice mesaj electoral are și orice program propune. Spre deosebire de Elena Udrea, care este percepută de mulți ca beneficiara celei mai întunecate părți din moștenirea politică Băsescu, Monica Macovei pare a fi privită ca o continuatoare a părții luminoase din moștenirea Băsescu. Dar toate acestea sunt calcule pe hârtie. Votul ne-ar putea arăta că lumea este atât de istovită de deceniul Traian Ninja Băsescu, încât întreaga moștenire politică lăsată în urmă de președintele jucător (și nu o dată cotonogar sau cotonogit) este o moștenire cu bucluc.

Klaus Iohannis nu prea se repede să spună ce fel de președinte vrea să fie. Totuși, la interpelările repetate ale unei vuvuzele cotroceniste (”Cine este, totuși, dl Iohannis?”) taciturnul “catindat” ar fi mormăit: ”Ich bin nicht Vladimir Tismăneanu”. Inadecvare electorală! Țara este încă în tranziție și nu suportă doze-șoc de adevăr. “Ich bin mir nicht sicher” ar fi un răspuns mai diplomatic, ușor de acceptat până și de susținători critici (ieri) ai președintelui Băsescu, dezgustați (azi) că Traian Băsescu aruncă în aer tot ce-a mai rămas din cele pe care le-a pus la pământ timp de zece ani, ba și lucrurile bune și foarte bune pe care le-a făcut. Prea multă interpretare a acestui răspuns aproape “liturgic” (“Ich bin mir nicht sicher”), n-ar putea oferi nici un lingvist ca Noam Chomsky, nici un semiotician ca Umberto Eco. Interesant – cum a criticat aberanta și meticulos orchestrata campanie anti-Iohannis, Andrei Cornea a și primit două lecții severe, semn că nu e de glumă cu mainstream-ul de laborator (interesant oximoron, nu?): Să spunem un NU hotărât candidatului Iohannis!”

Totuși, monosilabicului Iohannis i-a scăpat ditamai porumbelul din gură, în clipa în care nu s-a uitat pe prompter: ”Nu vreau să fiu nici jucător, nici tătuc, vreau să fiu un preşedinte care, prin ceea ce fac şi ce gândesc şi felul de a fi, să reprezint un etalon pentru comportamentul public al unei persoane publice.” Pentru o camarilă sau alta, așa ceva nu este un porumbel al păcii. E o scoatere de pe statele de favoruri, o catastrofă echivalând cu un cutremur de gradul Băsescu pe scara Boc, cataclism cu mult mai devastator decât un tsunami de gradul Boc pe scara Băsescu. Pentru alții, Iohannis “e de fapt șvab, adică nici măcar sas, deci, în niciun caz neamț”. Și dă-i, și toacă-l! Investind timpul în cumpăratul de case, nu a avut vreme să devină și tată și asta, pentru o mamă-doamnă precum Gabriela Firea, este un semn că neamțul, adică sasul, ba nu, șvabul, e înclinat spre acte de trădare națională. Și-apoi, la PSD, dacă nu ai și o droaie  de copii, nu poți întra în nicio echipă de furat, unde e nevoie de multe, foarte multe mâini de lucru. Password-ul acolo este “Caracatița”.

Parc-aș merge pe mâna lui Iohannis. Am zis “parcă”. Mă mai gândesc.

Victor Ponta vrea să fie un președinte artist. Idolul său, Radu Beligan, este numai artist, o situație care trebuie remediată de urgență. Cred că oferta politică făcută de Victor Ponta este cea mai tentantă, căci premierul a dat dovadă că e capabil de artisticării nu la îndemâna oricui: să intri în cărțile profesorilor tăi, drept cititor, și să ieși din ele, drept autor, e o contorsiune care l-ar fi pus la grea încercare până și pe faimosul iluzionist Harry Houdini. Să nu uităm: dacă idealul de inginerie umană al bunicului său, PCR, a fost omul nou, noutatea adusă de PSD este umanoidul de partid, oarecum renascentist: un pic procuror, olecuță  autor, cheguevarist de consignația, mai de stânga decât Geoană, mai de dreapta decât Vanghelie, mai din centru decât sediul partidului, mai abitir – în toate cele – decât Serge & Oana Mizil. Spre surpriza multora, marfarul “Micul Titulescu” a trecut prin gara Mizil cu viteza  rapidului “Pico della Mirandola”. Vă place ori nu, s-ar putea ca trenulețul iute de vot să fie deja în depoul Cotroceni, de unde va fi scos la defilare în ziua prevăzută de lege. Cu fireturi aurite, cu șampanie, cu toate accesoriile unei guvernări “mai bune și mai drepte”, în care cuvântul “corupție” va fi înlocuit cu semireproșul “Nu fi nasol…” Nu pot vota cu Victor Ponta, oricât ar fi el de tânăr, fiindcă sunt extrem de circumspect când vine vorba de oameni care câștigă totul, dintr-un șut.

William Brânză ar trebui să fie candidatul perfect pentru oameni în situația mea, căci Domnia sa este baciul parlamentar al transhumanței, apărând interesele peripateticilor migrând ba spre, ba dinspre diasporă mai bine decât a făcut-o chiar Miorița. Totuși, vorbim de o categorie de alegători puțin însemnată, deși bănuită de Mircea Geoană – cel electrocutat cu lumina violetă – că ar fi comis minunea realegerii lui Traian Băsescu doar la cinci minute după ce candidatul PSD fusese deja declarat câștigător de soția sa. Așadar, dacă tot trăiesc în ”neagra străinătate” – adică sunt ca și mort – votez cu celălalt William; Shakespeare. Aflat ”în afara fruntariilor țării”, nu pot uita totuși vorba bisericească ”viii cu viii, morții cu morții”.

Cornel Vadim Tudor a anunțat că iar i-au fost furate, preventiv, alegerile așa că nu are rost să ne spună ce fel de președinte ar fi. Noroc că știm. Cam la fel stau lucrurile și cu Dan Diaconescu, doar că el mai speră că, emițând televrăjeli din anticamera fotografiei Suveranului Pontif, va ajunge măcar cardinal de Cotroceni. Nicio șansă! Va fi fiind Dumnezeu catolic (apud DD), dar electoratul românesc este preponderent ortodox. Și, oricum, catolicismul lui Dan Diaconescu este de extracție penală. Ca și ortodoxismul antreprenorului cu același nume.

O întrebare: chiar nu există niciun candidat care să ne spună că dorește să fie președinte și atât?

De ce trebuie să ne bage candidații pe gât hobby-urile lor – dirijor, jucător, arbitru, procuror, degustător de vinuri și brânzeturi, sporturi preferate etc?

05.11

Dar eu? Eu ce fel de candidat cred că ar merita votat?

Sastisit de bâlciul unei lungi, foarte agitate și din cale afară de murdare campanii electorale, George Will – unul dintre cei mai proeminenți publiciști americani – scria că singurul candidat care ar merita votat ar fi cel care ar spune adevărul.

Adică?

Unul care să-și înceapă mesajul către alegăroti cu adevărul: candidez, pentru că îmi place puterea, fiindcă vreau să mă instalez în biroul care mă face cel mai puternic om din lume, pentru că sunt vanitos.

Pe urmă, spunea George Will, candidatul poate să adauge și ingredientele care nu pot lipsi la o lansare de candidatură. Le știți. Să zicem: supremația binelui, bunăstarea oamenilor, rolul educației și al statului de drept, respectul pentru pensionari, dragostea pentru copii de grădiniță,  admirația pentru militari, un altfel de politică decât cea de până acum etc.

Așadar, ultima strigare pentru un vot: există un candidat care vrea să ajungă la Cotroceni pentru că îl fascinează puterea și vrea să vadă cum i-ar sta îmbrăcat în ea?

Dar cine dracu’ are nevoie de un singur vot câștigat printr-o asemenea mărturisire de sinucigaș, când poate fura (sau îi pot fi făcute cadou) între câteva sute de mii și un milion și ceva de voturi, după care se poate apuca de stârpirea corupției celorlalți?

dt_signature2-e1270748737227[1]

  • Donkeypapuas

    Cea mai penibilă este, după părerea mea, procuroarea, care -- din adâncul ppuţ ideologic din care-şi irigă înalta gândire de “dreapta”, a ajuns să nu aibe habar de un lucru elementar în societăţile DEMOCRATICE moderne (în cele de tip putinist ar fi posibi), şi anume ÎMPĂRŢIREA PUTERILOR ÎN STAT. Pentru că domnia sa are un dinte -- sau mai mulţi -- contra lui Tăriceanu, s-a trezit într-o bună seară să se oţărască, pe TVR1, la reprezentatna rivalului politic reproşându-i fostului premier că nu s-a grăbit să pună în aplicare decizia referendumului pentru reducerea numărului de parlameentari (baliverna aceea legată de numărul 300, pentru necunoscători). Ori aici i-a dovedit cu brio atât ignoranţa cât şi limitele gândirii politice într-un mod care ajunge să o pună într-o lumină favorabilă chiar şi pe fosta madame Cocoş. pentru că NU executivul poate schimba legile organice -- şi cu atât mai puţin articole din Constituţie -- ci puterea LEGISLATIVĂ, adică Parlamentul, organ al puterii care ar fi putut să se ocupe de această problemă cu mult spor în vremea Guvernului Boc. Dar nu a făcut-o. Şi nici europarlamentăroaica Macovei nu dăduse semne de nelinişte în acest sens. Doar acum, în campanie s-a trezit. Şi a ajuns cu oiştea-n gard.

  • Maria Rusu

    “cheguevarist de consignația”-perfect etichetat!Pot sa o folosesc pe Facebook?Ca nu stiu cum sa le mai explic unora ce dezastru ne paste…

  • No Name / DP

    Excelent, genial, de zile mari, de pus in antologii!

    De nu ar fi contra cutumei ca doamnele sa-si scoata palaria in fata domnilor, as spune pur si simplu chapeau bas! Cum tin cat de cat la maniere si eticheta, ma multumesc sa va spun din toata inima: Thanks, you have made my day!

  • Liviu Antonesei

    Excelent, master! Citesc cu intirziere, dar mare placere, ca am fost o saptamina la Cluj, unde am dat de o vara indiana, care ma tinea pe strazi, nu la computer!

  • Pingback: Agentul “Celibidache” (Ce fel de președinte i s-ar potrivi României?) | România curată()

  • Ion din Palilula

    Va propun si eu, cu sfiiciune, cuvintul-valiza ( rezultat din Ceausescu + Che Guevara) urmator: CHEGUEVARAUSIST/ceghevaraushist. dar nu de consignatia, ci de talcioc. I se potriveste ca o manusa Pontagiului. Ne reamintim cu aceasta frumoasa ocazie si de tiisharturile de altadata cu muianele mixate ale celor doi verolutionari comunisti sub intitulantza CHE AUSESCU.

  • Patrick Modigliani

    Vos bas a la place de votre chapeau, ce ne serait pas ringard non plus. Parerea mea!

  • No Name / DP

    @Amedeo Modiano

    Vai!… Asa ceva?

  • Dezideriu Dudas

    Sistemul ticalosit a migrat de la X la Y ? Cand X a fost la puscarie si nici y nu se simte prea bine ? A stat linistit tot timpul…Noi am migrat, “fraierii”…Mai jos, inceputul e-public al demonstratiei :

    Stimate Domnule Tudoran,

    Pasajul de mai jos il veti primi in contextul original in cateva zile. L-am modificat putin ca sa treaca si in acest format :

    “ Greu vor intelege “desteptii” ca destinul d-lui Adrian Nastase a creat o legitimitate si o forta de actiune lui Dan Voiculescu care l-a determinat pe presedintele Basescu sa-si creeze la randul lui o altfel de legitimitate….Cele doua forte suplimentare, ca gen ( forta si determinare extrema…. ), nu au mai aparut niciodata in spatiul public romanesc dupa 1990. Incerc acum sa demonstrez ca ambele forte nu au nici-o legatura cu destinul Romaniei daca nu ne depasim energiile negative. Pur si simplu cred ca impacarea dintre Benny Steinmetz si George Soros de la inceputul lunii iunie 2012 ( pentru proiectul RMGC ), a dus la nefericita decizie a justitiei romane din 21 iunie 2012…. Ulterior, totul a fost doar contabilitate…. Din pacate nu pot sa si demonstrez asta, dar poate e mai bine asa. Nu pot genera o revolutie a energiilor pozitive asociate Romaniei instrumentand astfel de “focoase” de energie negativa….”

    Migratorul linistit, nelinistit de emigratii si imigratii….

    PS Am fost poate prea transant ….dar in aceasi timp sper ca voi fi si suficient de limpede daca voi depasi masa critica disipativa care se va crea. Cei doi cred ca reprezinta de fapt cele doua Romanii, ireductibile in fata “realitatii”…, nu si la ordin ! De unde speranta…. Care cei doi ? Ei care.., ar spune Paul Goma ! In plus, stiti ca eu sunt adeptul lui Tertium Datur, spre deosebire de CTP si Emil Hurezeanu…

  • Quem amat Deus

    Cuuum? Nu v-ati imaginat niciodata, pe scena, in locul lui Lady Gaga? Sau macar in al lui Paris Hilton?

  • No Name / DP

    Sincer? Nici in locul uneia, nici in al celeilalte. Poate, candva, in locul lui Janis Joplin. Dar, stiti dumneavoastra: Cand Dumnezeu isi propune sa te distruga, mai intai iti ia mintile.

    P.S. Ma bucur ca va intretin spiritul ludic. :).

  • Yoko ONU

    Eu, precum nebunul din”Aventurile bravului soldat Svejk” (ce se credea sfintii Chiril si Metodiu, cerind ca atare portie dubla la masa), in locul a doi Georges -- Moustaki + Brassens -- ma imaginam uneori, fara a face insa abuz.

  • No Name / DP

    Foarte frumoasa imaginatie! Mai ales ca ziceti c-a fost cu moderatie.

  • Vasile Gogea

    …ba apare, ba dispare… comentariul meu, vreau să zic…
    …tocmai îmi exprimasem temerea că nu va fi nici o “Rapsodie”, ci mai degrabă un “preludiu la unison”…

  • Dezideriu Dudas

    Daca Fapta este buna ( preludiul …), Faptasii sigur vor iesi castigati ( un preludiu bun rezolva totul…). La unison, cum scrie d-nul Tudoran, in functie de succesul pe ramuri….”Rapsodia” intra “la pachet”, in democratii, dupa alegeri.

    Ca sa nu ajungem insa din nou la…. “Omul a murit”, ar trebui ca sintagma de la “Fapte”, calea-i drumul, sa produca efecte si la “Faptasi” : preludiul sa fie infinit ( social, aparitia unui termen care sa echilibreze societatea afectata de acea “Revolutie continua”….)….Altfel, nu vom sti ce poate inspaimanta mai tare, statul ( penal ) de drept occidental sau statul ( de drept) penal oriental….Noi ne incapatinam sa fim si..si, nu cum scrie nea’Andrei, ori ori…. N-a remarcat ca timpul in care a trait Noica s-a dus. Nu si timpul sau !

WP Admin