≡ Menu

Adevăruri rabatabile: despre ură și dispreț

Nici  poetul,  nici  ideologul  nu a reuşit să accepte vreodată că este dispreţuit. Ei au pretins, întotdeauna,  că adversarii lor îi urăsc. Să accepţi dispreţul unor semeni este un act de curaj, de introspecţie. Te pune pe gânduri şi te chinuie. Există riscul să descoperi că, din când în când, oferi şi motive pentru a fi dispreţuit, nu doar motive pentru a fi admirat. Aşa descoperi şi alteritatea – alţii sunt altfel. Pentru că aşa sunt, nu fiindcă te urăsc pe tine.

A te prezenta, permanent, drept victimă a urii altora este un act de laşitate. Sartre avea dreptate: “Infernul sunt ceilalţi.“ Întotdeauna. A te declara urât de alţii este şi un act totalitar – de partea ta e binele. Întotdeauna. De partea celorlalţi – doar resentimentul. Negreşit, întotdeauna. Dar de ce să ne uităm în oglindă, când e mai ușor și mai spectaculos să scoatem o carte despre ura și resentimentele celorlalți față de noi?

Până la urmă, poetul a acceptat că moare. Nu știu dacă, în final, a admis că putea fi și dispreţuit. Acolo unde vine resemnarea în faţa morţii, nu mai e loc şi pentru alte acceptări. De partea cealaltă, a te grăbi să trimiţi în tâmpla abia răcită glonţul pe care scrie “Eşti de dispreţuit!” mi se pare un act de ură, nu de dispreţ. Un act de dispreţuit, nu un act critic.

Poetul nu a fost niciodată un ideolog. Nici nu a visat să fie unul. A fost un poet cu o preocupare socială exacerbată. Și, în esenţă, socialul înseamnă omul. Iar omul poate fi monstruos de imperfect în raport cu îngerul care se crede. De-aceea, toate ingineriile sociale se dovedesc mai degrabă uzine de monstruozităţi, decât fabrici de îngeri; de- aceea, alunecatul în propagandism este atât de comun.

Marea înfrângere a poetului a fost să creadă în “comunismul cu chip uman”. Un alt pas spre dezastru a fost să creadă că dictatorul putea fi acel “chip”. A venit şi minţirea de sine: că el, poetul, poate nu doar să vândă românilor ideea comunismului cu chip uman și chipul umanizat al dictatorului, dar chiar are darul de a-l influenţa pe dictator să nu fie dictator.

Ideologul şi-a dorit să devină ideolog. Mai întâi al comunismului. Pagini strategic “uitate” dovedesc strădania. Neîncrederea unor foşti tovarăşi de drum ai familiei în tânărul vlăstar şi, mai apoi, naţional-comunismul pretorienilor ideologici ceauşişti au limitat aspiraţiile pretendentului. Academia Ştefan Gheorghiu, pe care astăzi — pe bună dreptate – ideologul o ia în derâdere, a fost un loc inaccesibil aspirantului de acum câteva decenii. Şansa lui de a nu-și vedea visul cu ochii – a deveni ideolog comunist în toată puterea cuvântului — a stat în obtuzitatea unor trepăduși. În felul acesta, pe scara ascensiunii, aspirantul nu a ajuns atunci mai sus de o treaptă nesemnificativă.

În vreme ce poetul a continuat să creadă că textele sale pot ajuta chipul comunismului să devină unul uman, aspirantul la statutul de ideolog a fost ajutat să plece – liniştit şi confortabil – din România de alţi comunişti. Unii cu față umană – eurocomuniști de tip Santiago Carillo. Nu știm cât de uman ar fi fost chipul comunismului spaniol, dacă în Spania s-ar fi instaurat dictatura comunistă. Ajuns afară, cel căruia i s-a blocat accesul în elita tinerilor ideologi comuniști români a devenit unul dintre cei mai aprigi şi străluciţi critici ai comunismului românesc. Politolog. A scris pagini remarcabile, în care a demontat mecanismul comunist.

Poetul nu a avut idei politice. A avut ideea fixă că omul trebuie să fie în centrul politicii. O asemenea obsesie nu putea face casă bună cu dependenţa poetului faţă de singura idee politică posibilă în acei ani în România, idee care nu avea în centrul ei decât un singur om. Şi acela nu era poetul, ci dictatorul. Ideea că ar mai fi existat acolo un loc şi pentru un al doilea i-a fost fatală poetului social. Iluzia lui că strigând “Zis cel Mare, zis cel Sfânt/zis cel Bun, zis cel Viteaz,/ Omul tău de azi”, tinerii se gândeau, de fapt, la el, la poet, nu la dictator, i-a costat mult pe toţi cei prinși în acest joc.

Carisma şi talentul de a scrie uşor, patetic și neobosit şi-au luat tainul. Din dispreț pentru derapajele etajului său social, eşuat în propagandistic, s-a ajuns la nerozia negării integrale a poetului. O eroare de proporţii. Cu nimic mai  scuzabilă decât erorile poetului însuşi. Un poet nu tocmai oarecare.

Politologul-propagandist de azi a avut mereu idei politice. Și mereu altele – extrema stângă, stânga, centru-stânga, centru, centru-dreapta, liberal clasic, neocon, procomunist, anticomunist etc. O paradigmă în continuă devenire: nu ştii niciodată ce este. În ultimii ani, a fost asimilat printre fondatorii dreptei româneşti; a se citi – printre fondatorii liberalismului de tip bălţat.

Poetul-propagandist a fost şi a murit prizonierul unui proiect imposibil. Politologul-propagandist face posibil orice proiect. O fracţiune dintr-un partid  cu origine vânjos comunistă s-a dat peste cap şi a devenit o formaţiune politică democrată. S-a mai dat o dată peste cap şi a devenit şi parţial liberală. Dacă mâine nucleul de bază se mai dă o dată peste cap, vom vedea aceeaşi entitate pestriţă declarându-se şi creştin-democrată. Politologul-propagandist va îmbrăca din nou haina zilei:  creștin-democraţia. Garderoba lui ideologică pare nelimitată.

Poetul a fost omul unui singur om politic. În măsuri diferite, politologul-ideolog a intrat pe sub pielea tuturor liderilor politici: de la paginile dedicate dictatorului la cartea de convorbirti cu cel ce i-a urmat dictatorului ucis; de la curtarea în draci a celui întruchipând aspiraţiile şi iluziile societăţii civile la ataşamentul faţă de actuala putere. Motivele pentru care a scris şi scrie critic despre dictator  îi erau cunoscute şi când îl proslăvea. Ce-i reproşează, cu aroganţă, azi unuia dintre preşedinţii post-decembrişti era vizibil şi când îl curta de mama focului. Informaţiile pentru care cere azi, cu vehemenţă, pedepsirea celui ce a luat locul dictatorului erau cunoscute şi când scria împreună cu acesta o carte. Înainte de a intra în graţiile noului conducător şi a-l declara singura şansă a democraţiei, se temea că, sub acest conducător, România ar putea lua calea Venezuelei lui Hugo Chavez. Ş.a.m.d.

Ilustrație & Copyright © 2010: DION

Puţini dintre cei ce au trecut prin presa comunistă – fie ea și cea doar culturală — au rămas imaculaţi. Se pot da citate jenante din oameni la care nu te-ai gândi. Sunt oameni care au acceptat să li se introducă citate în ce scriau, considerându-se oarecum uşuraţi că nu o fac cu propria mână sau la propria maşină de scris. Despre genialitatea dictatorului și chipul uman al comunismumui se pot da metri de citate aiuritoare din textele în proză ori în versuri ale poetului. Din ideolog – incomparabil mai puține.

Există însă un număr însemnat de pagini în care poetul a fost foarte critic – în vers sau articol de gazetă – cu “anumite stări de lucruri” din timpul dictaturii. Nu-mi amintesc să existe vreo dovadă că, înainte de a părăsi România, ideologul a îndrăznit vreodată să formuleze asemenea critici. Nu-mi amintesc vreun rând critic al ideologului care să se ridice fie și la glezna pamfletelor – rimate ori nu – ale poetului.

Poetul nu a regretat nimic din deșănțații metri de propagandă versificată pe care i-a produs. Dimpotrivă, și-a apărut acele redute ale capitulării morale cu o încăpățânare deprimantă. După ce a fost scos din amnezia în care se afundase în legătură cu propriul trecut, ideologul-politolog a explicat că a mai scris câte o porcărie prin gazete, ca să poată publica volumul fundamental al tinereții sale. Numai că și cartea cu pricina cuprinde bălți pro-comuniste şi genuflexiuni în faţa gândirii dictatorului; o întreagă gimnastică înjositoare.

Poetul a tras după el mulțimi impresionante, oameni care vedeau, sau se iluzionau că văd, o lumină la capătul tunelului prin care se oferise să le fie călăuză. Istoria îi va judeca pe poet și pe cei ce l-au urmat prea de aproape, purtați pe aripile unei transe şi eşuaţi într-un somnabulism degradant. Nu cred, însă, că tot poetul a condus mâna ideologului în devenire să scrie, în 1976, următoarele:

“Un răspuns de principiu, menit să ne asigure înţelegerea limpede a semnificaţiei autentice a apariţiei în prezent a unor forţe anticapitaliste din ce în ce mai diverse, îl aflăm în definirea de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al Partidului Comunist Român, de pe poziţiile marxismului creator, a actualei faze a crizei sistemului mondial capitalist (…). Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal”.

Verbele poeților și cele ale ideologilor sunt diferite. Poetul s-a repezit la verb și la metaforă spre a-i blestema pe “trădătorii de țară”, adică pe cei ce nu simțeau ca el și nu gândeau ca dictatorul lui adorat. “A nimici” este verbul unui ideolog — ființă rece, calculată, indiferentă la oameni. Îndemnul poetului, pe care şi-l amintesc mulţi dintre tinerii de demult, a fost “Iubiți-vă pe tunuri”. Grandilocvent, patetic, poate chiar nesincer. Cel al ideologului – “Să nimicim capitalismul!”. Articulat, precis, sincer.

Manipulaţi decenii la rând, şi de poeţi şi de ideologi, să creadă că au de ce iubi comunismul și de ce urî capitalismul, românii sunt manipulați astăzi să iubească necondiționat anticomunismul propus mai ales de cei care vedeau cândva în comunism nimicitorul sfânt al capitalismului. Sfântul Gheorghe devine balaurul aşa cum balaurul fusese cândva Sfântul Gheorghe. Și în felul acesta, comunismul devine “interesant” nu doar pentru nostalgicii troglodiți.

De fapt, românii sunt îndemnați încă o dată să nu vadă diferența între a disprețui și a urî. Pentru asta li se livrează adevăruri rabatabile, potrivite oricărui scenariu de cabinet. Un navetist prin toate gările doctrinare se dă din nou drept un virtuos poet al politicului. Aşa ceva nu este motiv de ură, ci de dispreţ.

 A murit un poet de curte. Trăiască politologul de curți!

  • Octavian Mihaescu

    Pai da, multi ani mi-a trebuit dibui subconstientul românilor, usor de adus in ura contra intelectualilor carora le-a cerut moartea, ba le-a si dat la cap cu mândrie proletara. Dupa 89 si pâna prin Iunie 90, intelectualitatea româna dadea semne foarte bune as implini menirea. Subit va fi infectata de-o ura ancestrala contra plebei pe care o dispretuia din toata fiinta lor, dar fiind indivizi instruiti au fost superprofesionisti masca perfect adevaratele sintaminte, numai ca masele pare-se ca le-a dibuit corect virusul de care erau bântuiti, astfel ca le-a adimistrat corectia pe calpod bolsevico-barbar. Drama din 1990 ne urmareste si azi, se pare ca nu sunt sanse vindeca înainte ca intreaga generatie sa se duca dupa poetul ala de curte, li se mai spune, expirati, pe zi ce trece am tot mai mult convingerea ca totii acestia sunt o piedica serioasa normalizari societati românesti, sunt politiologi de curte. Mai trebuie sa le reamintim acestor domni, fosti tovarasi, ca tot lor le datoram distrugerea dreptei (crestin-democratiei), românesti, ca lor le datoram sucesul rosilor lui Iliescu, revopsitilor lui Basescu, lu Antonescu. România a ajuns extrem de inrosita datorita acestor politologi de curte care mai au pretentia ai mai si resepcta! Dispretul de care amintiti si dvs dle Tudoran, este consecinta mari tradari, lovituri pe care au dat-o natiei.

    Am ajuns crede ca prostimea din 1990 care ne daduse la cap, cerea moartea intelectualilor, in nebunia lor declansata de fortele intunericului conduse de unul cu sufletul rosu, acesti netrebnici au facut un gest cu conotati profetice, ce avea sa fie confirmat pe deplin imediat dupa Iunie 1990. Poetul de curte nu-a fost mai malefic pentru cea a urmat, in comparatie cu banda asta de politologi de curte /rosie/, carora le datoram si colpasul românesc.

    Ma tem ca noua generatie va fi si mai nefasta decât cea pe care am fost noi nevoiti suporta.

  • divanuriletomitane

    Adrian Paunescu “rencarnat” in Vladimir Tismaneanu ? « Mortii-vii », cei care ne-au facut prin Dracula celebrii in toata lumea, par a ne face celebrii si in istoria ESTROPIERII ( mutilarii, desfigurarii ), cuvant atat de drag lui Vladimir Tismaneanu… Lucratiu Patrascanu ( la care a remarcat Tismaneanu folosirea cuvantului de estropiat cu privire la indreptatirea fortei sociale care a facut posibil comunismul ), a platit cu viata clarviziunea sa. E de urmarit cine va plati, acum, daca va vedea « prea clar » viitorul….Poate va intui tot Vladimir Tismaneanu care va fi viitorul cuvant incitant al urmatoarei etape. Eu, am curajul sa fac o propunere ( cum imi spunea un « baiat destept odata », oricum nu voi recunoaste, la o adica…) : viitorul cuvant poate fi SIAJUL ( dâră lasata in albia unui râu ), cu referire la urmele lasate continuu in societate de forte deresponsabilizate prin ipocrizie si indiferenta fata de interesul comun. Iata cum, in arc de timp, o idee stangista ( marcata de cuvantul « estropiere ») se poate metamorfoza intr-o « vanjoasa » idee de dreapta ( marcata de cuvantul « siaj » ), atat timp cat structurile care lasa urme serioase in societate, sunt profund conservatoare ( nu incadrez aici si Partidul Conservator din Romania, liderul sau fondator autocalificandu-se, si prin actiune, ca si capitalist rosu, ramanand astfel fidel mai degraba ESTROPIERII decat SIAJULUI ). E de analizat in continuare structurarea de tip “Dracula” dintre AP si VT in relationare cu cea dintre Estropiere si Siaj….

  • ceb

    As adauga: ideologul uraste pe toti cei care au ‘reusit’ in vremea cand el era dat la o parte. De aici bucuria cu care loveste in orice ‘fost’ care moare. De ideolog ar trebui sa ne fie mila (daca am putea): nu a avut ce a vrut; ce are acum nu poate inlocui ce ar fi putut sa aiba. Poetul a avut macar partial ce a dorit.

  • “Poetul de curte” şi “ideologul de curte” sunt expresiile maximale ale celor două “feţe” moderne ale “bufonului” “de la curte”, care nu se mai mulţumeşte să binedispună “puterea” ci are ambiţia s-o şi exercite, fie şi pe “spaţii mici”. Va sfîrşi prin a exaspera pe toată lumea!

  • Excelent articol si absolut memorabila sintagma “politologul de curti”! M-a dus cu gandul la personajele sulfuroase, mustind de drojdii si toxine ale unui Mateiu Caragiale ori ale unui Eugen Barbu.
    Extrem de binevenita evocarea paralela “poet de curte” -- “politolog de curti”, dar cati sunt oare dispusi sa vada diferentele acum, cand spalarea creierelor pare a fi singurul lucru care sa mai face in Romania “cu metoda si sistema”?

  • Ovidiu

    Sa fie o impresie falsa a cititorului: intre cei doi, simpatia dumneavoastra, greu incercata totusi, se indreapta catre “poetul de curte”? Faptul ca el a murit, nu cred ca e un motiv suficient de puternic incit sa explice inclinarea balantei. Simpatia si independenta pot fi si ele rabatabile.

  • @) Dorin Tudoran

    Foarte instructiva paralela, iar sintagma “ideolog de curti” va face, fara indoiala, o lunga cariera! Felicitari, master!

  • InimaRea

    Obiectivitatea e o iluzie periculoasă cînd netratată degajat, en homme comme il faut. Oricum, nu funcţionează faţă de cei care ne-au fost cîndva dragi. Eşecul e vizibil în comparaţia dintre unul care “a plătit” şi altul care n-a ajuns încă la scadenţă.
    Aş face o regulă din a nu vorbi despre fostele iubiri, oricît timp să fi trecut de la moartea lor. Fiindcă totdeauna contează motivele despărţirii, indiferente la viaţa scursă peste amintirea dureroaselor sentimente.
    De aceea zic, i-aş asculta atent doar pe cei care nu au cunoscut persoanele, şi care se pot referi doar la faptele lor publice, fără emoţia inerentă rememorării frumoaselor zăpezi de altădată. Pe ceilalţi -- cîndva implicaţi emoţional în fenomenul pe care-l descriu -- i-aş asculta cu înţelegerea pe care bărbaţii şi-o pot arăta între ei, cînd îi vine vreunuia vremea elegiei.
    Astfel, eu pot spune liniştit că “poetul” şi-a ratat pînă şi moartea -- după ce reuşise asta cu viaţa şi opera. Urbi et orbi la aflarea verdictului medical: Plîngeţi, fraţior, căci aveţi a mă pierde!
    Cred că o jelire de Vechiul testament şi-ar fi dorit -- păr smuls, piele sfîşiată, haine zdrenţuite, cenuşă-n cap -- totul, într-un doliu să tot stai să-l guşti, nu te-ai mai grăbi să mori pentru a-l justifica. Oricum, ceva total diferit de detaşarea cu care-şi vede omul moartea, de obicei -- ceva ce i se-ntîmplă şi lui căci i-a sosit sorocul.
    Opera ca opera -- o mai rămîne ceva din ea, poate că nu doar de folk nemurită. Dar viaţa, domnule! Viaţa e de poveste. Să pui tu în piticania aia bîlbîită şi necruţătoare în şirul marilor voievozi ai neamului, trebuie să fii idiot. Dacă nu eşti idiot, e cum mai rău nu se poate spune despre coada poetică de topor. Eu zic că aici e “poetul” mai mare decît Vadim Tudor, pe care aproape nimeni nu-l mai ştie de poet ci de “tribun” numai bun de legat.
    En connaisserus, să ne imaginăm un priveghi -- în acele zile cernite -- cu proza involuntar humoristică De la Bîrca la Viena. Eu zic c-ar fi ieşit ceva demn de carpii aceia care ştiau sărbători moartea. Şi cum să nu te ţii cu mînurile de burtă -- de-atîta rîs -- cînd afli de acolo că splendoarea Vianei din aurul Apusenilor şi sudoarea clăcaşilor transilvani vine? Să nu fi cunsocut, oare, autorul nici un român din Banat, Bucovina, Ardeal, mîndru a fi fost supus austriac? Pînă şi azi -- ca mîine, un veac de la Marea Unire -- oamenii acelor locuri se delimitează demn de “regăţeni”. Căci ei ţin şi azi, la icoane, educaţia nemţească, civilizaţia lucrului bine făcut, a seriozităţii şi demnităţii personale.
    Nu se putea să nu fi ştiut dar ce conta cînd chipul său cioplit asta cerea, nemernicilor săi supuşi -- să mintă cu gura pînă la urechi, să strige neadevărul prinzîndu-se cu mîinile de toartele cerului, ca drăcuşorul lui Creangă? Nu oricine ajungea pînă la cer dar şi de- ajungea, era o dulceaţă…
    Despre “ideolog”, nihil nisi bene. “Se rentează”, văd, să fii plasture prezidenţial provenit din sursă demnă de-ncrederea occidentală. Pînă la urmă, e necesar dacă preşedinţii noştri resimt deficitul de legitimitate. Ba chiar e semn sigur că-n Dealul Cotrocenilor -- probleme cu “imaginea”. De regulă, subminată de scheletul din fişetul prezidenţial.
    Iar plasturele e o specie de lipitoare savant numită placebo.
    Ei, nu-i aşa că merită cîteva milioane de voturi să poţi umba cu lipitoarea-n frunte?

  • Dorin Tudoran

    @ Ovidiu:
    1. Simpatia poate fi rabatabila, independenta -- nu.

    2. Nu, simpatia mea nu se indreapta inspre poetul de curte. Nimeni nu l-a atacat mai dur decat am facut-o eu, atunci cand era in culmea “gloriei” si gratiilor ceausiste. Si am facut-o public, in sala Teatrului National din Iasi, in cadrul primului si ultimului Colocviul National de Poezie. Imprumutati de la cineva volumul de documente “Eu, fiul lor” (Polirom, 20100) si veti da peste numeroasele documente alcatuite de Securitate in legatura cu acel Colocviu din 1978. Facind portretul Slugii si Stapanului, am repetat un indemn clasic catre Cizmarul General: “Cizmare, nu mai sus de sanda!” Multi din cei care-l injura astazi pe poet, ar fi dat oricit sa fie bagati inseama de acel poet in acele vremuri.

    3.Acest text nu este despre o balanta. Eu am inclinat balanta in raport cu acel poet inca din 1975 si asa a ramas piana in ziua de azi. Mi se pare indecent ca afland ca e pe moarte sa stai cu glontul pe teava *articolul) si la cateva ore dupa anuntarea mortii sa-i plasezi glontul in timpla si asa moarta. Acest text este despre ce se face si ce nu se face, printre altele.

    4. Am o intrebare pentru dumneavoastra: a cui lucrare credeti ca este mai periculoasa pentru noi toti, de-a lungul istoriei? Lucrarea poetului devenit jalnic propagandist sau lucrarea ideologului, designerului care ne reinventeaza in eprubetele ideologice?

  • O spuneti limpede: “Poetul a tras după el mulțimi impresionante, oameni care vedeau, sau se iluzionau că văd, o lumină la capătul tunelului prin care se oferise să le fie călăuză”. In schimb ideologul, dupa cum de-asemeni o aratati, si-a schimbat mereu fetzele si ideologiile, fara a reusi sa convinga decit pentru moment.
    Avind acestea in vedere, raspunsul la ultima dv. intrebare e cit se poate de clar: lucrarea exaltata si pupincurista a poetului a fost, pentru noi toti, de-a lungul istoriei, infinit mai periculoasa decit agitatia arivista a ideologului.
    Iata de ce nu pot fi de acord cu accentul plasat de dv. in acest comentariu. Cadavrul lui Paunescu nu va mirosi a trandafiri (si cine mai tine minte ca v-ati disociat vreodata de el, la Iasi, intr-un colocviu, odinioara?), daca-l luati la palme, in contrapartida, pe Tismaneanu.

  • “Fenomenul” Paunescu este analizat cu moderatie si acuratete in articolul de fatza. Dar exista un “fenomen” Paunescu in timpul ceausismului (mercenariat fatis, cu tot cu cenaclul Flacara), si un “fenomen” Paunescu dupa moartea poetului care s-a dorit, din toate maruntaiele sale, a fi national. Postumitatea imediata a lui Paunescu este cea care mi se pare nu doar ingrijoratoare, ci fatala, intrucat foarte multi romani (paseisti, dar si de alte coloraturi) s-au raportat la moartea poetului ca la moartea lui Ceausescu…

  • Cine credeti ca va va raspunde la intrebarea cheie: “a cui lucrare credeti ca este mai periculoasa pentru noi toti, de-a lungul istoriei? Lucrarea poetului devenit jalnic propagandist sau lucrarea ideologului, designerului care ne reinventeaza in eprubetele ideologice?”

    Eu, de pilda, cred ca, daca lucrarea poetului esuat in stadiul inferior de propagandist poate trece drept “mestesug de sminteala”, lucrarea ideologului poate alimenta holocausturi.

  • Un eseu de neuitat, extrem de convingator si necesar, felicitari!

  • Dorin Tudoran

    @ RuxCes #10:

    1. Multumesc pentru comentariu.

    2. Desi, in decembrie 1989, Paunescu a scapat cu greu linsajului pe strazile Bucurestiului, la 21 de ani de atunci exsita multi care ar fi capabili sa linsezez spre a-i apara memoria. Inca un semn ca in decembrie 1989 romanii au stiut ce nu mai doreau, dar habar nu aveau ce vor, spre ce doresc sa se indrepte. Ce s-a intimplat in aceste doua decenii a polarizat oamenii si mai profund.

    3. Cenaclul Flacara a fost in primii sai doi ani de activitatea un fenomen extraordinar — vorbesc de latura pozitiva. Ce a inceput sa devina dupa 1975 si ce ajunses la mijlocul anilor ’80 este o cu totul alta forma “de exprimare”… Generalizarile de tip “nenorocitul ala de Cenaclu Flacara” antagonizeaza oameni care au fost la sedintele primilor doi ani de cencalu si au vazut ca nu era vorba de ce i se imputa pentru ce se intampla acolo dupa…. 1975.

    4. Ca Paunescu si-a dorit sa fie considerat (si in timpul vietii, si dupa moarte) un poet national ar fi ramas irelevant (in asemenea cazuri, nu cel interesat are ultimul cuvint,nu?…), daca lupta acerba intre suporteri neconditionati si dusmani ireductibili ai poetului nu s-ar fi acutizat in acest hal.
    Ce s-a intamplat, si va continua sa se intample, este rezultatul unui “climat propice” mitologiilor de doi bani. Oameni care nu pot trai in normalitate, desi declara ca si-ar da viata sa o vada aparaind, oameni care nu suporta sa priveasca realitatea in fata, oameni care gasesc de cuviinta sa dea zeci de explicatii parazitare unui fenomen, din teama de a rosti dignosticul exact etc., toate aceste au impins societatea intr-un somnabulism ce a inlocuit aproape in proportie de 85% “starea de veghe”.

    5. Evident, nostalgicii, trogloditii au conectat disparitiiile lui Ceausescu si Paunescu si au creat un simbol. O asemenea isterie nu poate fi combatuta cu alta… isterie. Un singur exemplu: un post de televiziune national nu trebuie sa faca in ziua inmormantarii lui Paunescu o emisiune cu un singur invitat in studio, invitat virulent anti-paunescian (pe bune si multe motive). Dupa ce invitatul a declarat ca Paunescu nu a fost un patriot, partida Paunescu a… castigat. Intr-o asemenea emisiune (ca si in altele) nu dai note la Patriotism, mai ales cand lipseste a doua voce din studio.

    Cele bune.

  • mihai rogobete

    Sugestia artistică şi mesajul subliminal se decriptează, mai ales în cazul artistului “privighetoare”, care -- geniu spontan! -- n-are niciun control asupra compoziţiei elaborate, intuiţia neinductivă făcându-l să transfigureze (tezist) deductiv viziunea colectivă manifestă, ne-creată -- neautocenzurate, sugestia şi mesajul pot fi descifrate în discursul construcţiei. Astfel, melodiozitatea poate fi socotită suportul conservatorismului, sentimentul exprimând atitudinea de ataşament faţă de fixaţii, de convingeri. Specie a necunoscutului, înfricoşetor, ineditul iscat de creaţie anti-afectează, inhibă, crispează; tezist prin ilustrativism emoţional, poetul ” o frige” la sigur cu sentimentul verificat şi a cărui primenire se teme s-o creeze: unul este cel de solidaritate tribală exprimabil prin “cosangvinitatea” rimării substantiv-substantiv, (verb-verb etc.), altul cel “extra”, complex-social, verb-substantiv etc. Cu totul şi cu totul altul, sentimentul de solidaritate al diversităţii ideatice, (democratic), vectorizat prin “versificarea” nerimată.
    A renunţat Adrian Păunescu la rima albă, pentru a-şi apăsa şi mai şi cititorul în haznaua maniheic-tribală desfundată de ideologia dualismului-comunist, sau a ţinut să mai “salvgardeze” atât cât s-a mai putut din fie şi primitiva solidaritate, sau tocmai acesta a fost preţul trădării neamului şi poeziei în vulgaritatea setei sale de putere prin popularitate?

    Nici tablei înmulţirii nu-i lipsesc sugestia şi mesajul subliminal. Crezul într-o lume a cauzei-efectului, logică străbate din toate paginile literaturii abisale, a romanului poliţist etc. Construcţia oricărei teorii poate depune mărturia falsităţii sau a bunei sale credinţe. Dacă n-o ştiu, ideologii sunt nişte bieţi zidari.

  • maria

    @ Inima Rea

    Nu sunt de acord cu afirmatia Dvs. privind obiectivitatea. Nu in acest caz.
    Dorin Tudoran scrie: indemnul poetului este grandilocvent, patetic, poate chiar nesincer ; indemnul ideologului este articulat, precis, sincer. Cum ar fi putut evalua sinceritatea celor doi fara a-i cunoaste bine personal ?

    PS.
    Permiteti-mi o observatie “usuratica” : cineva s-a gandit ca autorul textului, poetul si ideologul sunt nascuti toti trei sub semnul “racului” ? Sa mai crezi in Horoscop….

  • Dorin Tudoran

    @ Laszlo Alexandru # 10:

    1. “De-a lungul istoriei” este ceva mai mult decat istoria romaneasca a ultimilor 50-70 de ani…

    2. Daca “de-alungul” istoriei locale la care va referiti este de acceptat ca raul facut de poetul-propagandist este mai mare decat cel al politologului-propagandist, in catarirea adevaratei “de-a lungul istoriei”, nu sunt sigur ca raul facut de poeti-propagandisti este mai mic decat raul ideologilor ce au desenat monstruozitati dintre cele mai ametitoare.

    3. Nu ma ocup cu “imbalsamarea” cadavrului poetului. Cred doar ca a trage un scuipat peste un foarte proaspat cadavru nu e e cea mai inteleapta actiune…

    4. Nu mizez pe memoria nimanui sa-si reaminteasca ce am spus public despre Dictator si Poetul-lichea, desi sanse mai sunt. Ganditi-va doar la un om ca dumneavoastra care colectioneaza atatea fapte si intamplari de-ale istoriei, nu?

    5. Nu iau pe nimeni “la palme” in “contrapartida”. Reamintesc doar ca practicata fie de Poet (sau de sustinatorii lui necrtitic), fie de Ideolog (sau de sustinatorii lui necritici) ostentatia nu duce la niumic bun.

  • de nicaieri

    @Dorin Tudoran

    Jos palaria ! (Cred ca si acesta e un text pe care ati fi preferat sa nu il scrieti)

    O simpla observatie: in desenul dlui Dion, mai sint … doar vreo 2-3 masti care urmeaza sa cada. Sa fie putine ? Multe ?

  • Dorin Tudoran

    @ de nicaieri#18:

    Nu scrii intotdeauna despre ce iti face placere. Dimpotriva, mazgalim mai toti hartia cu/despre lucruri care nu ne fac mare placere…

    Intrebarea despre masti i-o puteti adresa direct lui DION pe pagina lui de desene.

  • Ovidiu

    >Mi se pare indecent ca afland ca e pe moarte sa stai cu glontul pe teava *articolul) si la cateva ore dupa anuntarea mortii sa-i plasezi glontul in timpla si asa moarta. Acest text este despre ce se face si ce nu se face, printre altele.

    Daca as sti ca acesta este adevaratul context, cel pe care il descrieti dumneavoastra, fireste, este indecent. Dumneavoastra (e posibil sa aveti informatii pe care eu nu le am) eliminati posibilitatea ca anumiti oameni sa fi fost exasperati de ceea ce vedeau ca se intimpla, eliminati varianta ca ei sa fi vrut sa “puna lucrurile la punct” cu riscul de a parea indecenti. Pe domnul Andrei Cornea il consider nu numai un om decent, dar si un om care are atitudini decente. (Nu a fost vorba doar de domnul Tismaneanu in acele zile.)

    Referitor la intrebarea dumneavoastra, va voi raspunde oarecum “ajutat” de ceea ce i-ati spus dlui Laszlo Alexandru: luati-o ca o forma de egoism, dar problema e ca viata noastra ni se petrece in “istoria locala”.

  • Dorin Tudoran

    @ Ovidiu:

    1. Nu elimin posibilitatea pe care o mentionati. Mai mult, inteleg foarte bine acumularea unei asemenea frustrari si cum poate duce ea la explozie. Ce este de acceptat la comentatorii de toate felurile, traind din si cultivind gesturi spectaculoase, este mai greu de acceptat in cazul unui analist politic. Modalitatea in care un analist politic “pune lucrurile la punct” se deosebeste de felul in care gazetarul de scandal/senzational se repede asupra “prazii”.

    2. Nu dl Cornea este vinovat de formatul emisiunii. Domnia sa a fost invitat, s-a dus si a spus ce a gasit de cuviinta sa spuna. O emisiune profesionist facut cerea si prezenta altei voci. N-a existat si totul a parut o emisiune montata impotriva celui ce de-abia murise. Daca este ceva de reprosat dlui Cornea este, cred eu, comentariul privind patriotismul ori lipsa de patriotism a lui Paunescu. Sunt sceptic in legatura cu cantarirea patriotismului/lipsei de patriotism a cuiva tocmai in asemenea emisiuni.

    3. Pentru a vedea ce este si de ce este important in istoria noastra “locala”, cea ce se intinde pe mai multe decenii trebuie s-o judecam in perspectiva istoriei mai mari. Cred ca ideologii, “inginerii sufletelor”, au facut si vor face intotdeauna mai mult rau semenilor lor decat artistii cazuti in patima propagantismului. Ginditi-va la numele ideologilor ce au stat in spatele unor artisti loviti de strechea propagandismului (luati Rusia devenita URSS), cititi textele acelor ideologi in comparatie cu derapajele artistilor deveniti propagandisti… Poetii-propagandisti, vin si pleaca. Ingineriile inchipuite, pe pielea semenilor lor, de designerii-ideologi rezista mai mult… Nu ca asta ii scuza cumva pe artistii-propagandisti…

  • Nicolae Margarit

    Daca in preajma puterii de ieri si de azi cei doi au dimensiuni comparabile, daca despre raul facut romanilor de fiecare se poate discuta cu aceleasi unitati de masura, tocmai prin prezenta pe langa cercurile puterii, notorietatea celor doi e diferita. Daca ies din casa si strig: “Paunescu!”, sunt sanse ca din santul sapat pentru o reparatie sa se iteasca un chip care sa ma intrebe care e problema mea. Numele Tismaneanu nu spune strazii nimic iar ideologul Tismaneanu este cel poststalinist, nu un poet nascut. Politologul-propagandist nu pacaleste nici macar pe cei care l-au angajat, mai ales pe acestia. Acum, doar folosind exercitiile intelectuale pe care nu a incetat sa le practice si un talent polemic parca mostenit din perioada stalinista individul e un fel de Roller al secolului XXI.
    Va disparea fara sansa de a deveni o legenda.
    O rugaminte tehnica. Se poate pagina un pic diferit acest blog? Coloana etichetei de identificare ocupa pe verticala jumatate din spatiul astfel incat lectura este anevoiasa, mai ale pentru comentariile lungi. Monitorul meu are o rezolutie monstruoasa, incerc sa folosesc tot felul de butoane dar rezultatul este nesemnificativ. Multumesc!

  • Dorin Tudoran

    @ Nicolae Margarit:

    Nu cred ca se poate face nimic tehnic… Designerul a folosit un template, si fiecare template are niste restrictii… Ma voi interesa…

  • Octavian Mihaescu

    Stimate Domnule Tudoran,

    intr-un raspuns al dvs incercati bate in cuie teza cum ca A.P ar fi fost scuiptat-linsat de noii cei de la baricada. Sunt unul dint putini in viata care a fost acolo ci nu doar ca a fost ci si (na sa crape anticomunsiti de paie), am fost unul din ceei care a dat tonul format baricada de la Inter, ramas pe baricada pâna la final-final, martor este ala al Olandei ( cu care multi se lauda azi)… ultimul cu care m-am vazut, si, si, prea prea târziu era, ca nimeni nuse mai vedea… intrebati-l… cum fu-sa sa fie la acea ora…

    Vreau sa va spune raspicat, A.P nu intra in conceptul nostru de razbunare in acel moment, in cazul care va si existat vreun spirit de razbunare, eu nu cred ca a existat asa ceva, nu l-am simtit prezent, dimpotriva. la douo zile am auzit ( de la Ioan Alexandru) cu ocazia constituiri PNTcd in Casa Titulescu , am auzit la ce cazne fu spupus A.P.. am ramas putin socat, Ioan Alexandru fusese in strada cu noii, a facut si-o slujba la Coltea la baltoca de sânge-prima, cred ca stiu multi de ce slujba si baltoaca vorbesc… sper sa stie, daca nu.. sa fie santosi. Am ramas stupefiati, nu ne puteam explica cine dintre noi putea sa-l atace atât de mizerabil pe A,P? Când spun noii, ma refer la grupuri organizate cum am fost si noii, care stiam ce facem acolo, cel putin Grupul Mansarda a ca-m stiut ce cauta acolo. Marea masa ce fugise bezemtica spre locurile de munca cu recuzita.. il diviniza pe A.P.. in aceste conditi, întreb si io ca prostul azi la 20 ani, cine dracu-l scuipa atât de jegos pe A,P?

    Ba mai mult, nu pricep neam analfabetismul telectualilor-anticoumunisti-politologi de azi, unde trimit io cu perspectiva? la fenomenul DDR de dupa 68, copiat si de A.P, este adevarat ca-m târliu… aspect pe care nimeni nu -l dibuie, dar nici io nul- voi dezvolta.

    Rolul malfeci ca si cel pozitiv jucat de A.P, inca nu l-am vazut corect dibuit ci doar douo poziti vad desfasura

    1) clica de rezistenti prin cultura, adica vesnica tacere si tzucat fundulrile tovaraseilor, al stalinistilor care au nevoie spala jegul mult mai mirositor decât a lui A.P, care nu este raul cel mai mare cum vor uni sa ne convinga

    2) Al impostorilor care deh.. lovesti într-un nume mare te face nume mare si pe tine neghiobul… tot mai multi ologrofreni au dat buzna dupa mierlirea lui A.P.

    Vreau sa subliniez, români nu aveau cum sa-l batjocoreasca pe A.P , si azi dezavueaz acel murdar atac contra lui, cum voi dezavua toate atacurile de diabolizare excesiva a lui, ptr a se spala alte figuri sinistre care ne dau lecti de democratie… Numai eu cunosc minim 10 astfel de jegrui sus puse azi, care dai si dai contra lui A.P ptr as spala jegul bolsevic.

    Repet, sublineze, A.P, a jucat un rol nefast, a caror coneecinte le tragem si azi , dar concomiten a pus si o caramida solida la reculturalizarea românilor. Caramida ce nu -o dibuim la anticomunsti, la politiologi de azi… dimpotriva dupa ce au tzucat cururile bestilor .. azi nu le pute gura..

  • Maria R.

    Pe mine una,domnul Tismaneanu si ceilalti ideologi de curte,ma duc cu gandul la Inchizitie.
    Sustin acest lucru,chiar daca voi supara prin aceasta imixtiune,ptr.ca s-a ajuns la momentul in care cineva,oricine,din cultura romana de azi ori de ieri,nu e bun decat daca decreteaza dansii.
    Nu stiu daca isteria pro-Paunescu se datoreaza unei nostalgii dupa bolsevismul ceausisto-asiatic,sau mai degraba nostalgiei dupa anii tineri ai foarte multora dintre noi(eu,cel putin,asta am rememorat ,nicidecum frica si cozile).
    Dar nici sa se repeada o gramada de zero-uri taiate in 17 sa faca tandari un poet,fie el chiar Paunescu…
    Evident,nu toti cei care au mai dat o copita pot fi considerati zero-uri,insa ma tem ca insesi varfurile intelighentiei cunoscute ca atare, au cam stat cumintei,ca apa sfintita,n-au facut nici bine,nici rau,in vremurile acelea.
    Cum necum,in revista Familia am putut citi prin anii’80 acel Analfabetilor…
    Nu e un repros,imi cunosc locul,dar ar fi fost mai civilizat sa nu se dea cu pietre asa,fara un dram de reflectie.
    A propos:intr-o anumita publicatie,unde domnia-sa s-a numarat printre fondatori(sau gresesc?!), nu se pomeneste nimic despre dl.Paler,ca si cum nu ar fi fost !Acesta este,de fapt,intaiul motiv ptr.care consider ca unii s-au erijat intr-o adevarata Inchizitie.

  • radu

    Stimate Laszlo, cine sunteti si ce faceati pe vremea cand dl. Tudoran se opunea deschis lui Ceausescu, pe langa faptul ca se disocia de Paunescu? Cum va permiteti sa-i dati lectii unui disident, cand dvs. ati tacut ca mortu-n papusoi? Sau ati luptat cu arma-n mana si nu stim? A, da, aveati 10 ani si nu puteati face nimic. Ati tacut scrasnind din dinti.

  • Dorin Tudoran

    @ Octavian Mihaescu #24:

    1. Exista nu doar fotografii, ci si videoclipuri ce stau marturie a intamplarii din decembrie 1989.

    2. Am mentionat intr-un text, discutia inregistrata cu Paunescu la inceputul lui 1990. S-a imprimt la doua casetofoane spre a nu spune vreunul dintre noi ca nu a spus ce a… spus. Am casetele acelei lungi, foarte lungi discutii. Familia lui Paunescu are, in mod sigur, discutia in arhiva Paunescu. Nu exista nici un dubiu ca intamplarea a avut loc…

    3. Ca unii aveau alte griji in acel decembrie 1989 decat sa-l linseze pe Paunescu, e adevarat. Dar la fel de adevarat este ca oriunde ar fi aparut in acele zile, Paunescu ar fi putut fi linsat — si nu din prea mult respect si dragoste…

    Fapteles-s fapte.

  • Octavian Mihaescu

    Scuze dle Tudoran,

    poate am fost(sigur am pacatuit), confuz, nu s.a înteles, eu nu contest agresiunea faptuita contra sa (A.P), de catre un grup si nici posibilitatea (valabila), ca in acel moment doar la o întarâtare bine plasata sa-l fi linsiat chiar eu daca-mi aparea in fata.

    Eu nu am înteels multa vreme ce a cautat A.P pe strada, va asigur, ca io daca vroiam sa-l bulesc (calitate de rivuluionar) o puteam face lejer nu doar in 89 ci si mai târziu.. Stiu unde bat dle Tudoran, fara auzite ci traite. In Decembrie 89 incepând cu 20 Dec orele 17, România (institutile vitale) a fost ocupata dle Tudoran! Sediu clandestin in care activam era lânga casa lui A.P. sediu-refiugiu sbaban si ptr Iunie 90, astfel ca A.P a fost in labele noastre daca am fi vrut decapita public. Credeti-ma , stiu ce vorbesc, nu tiparesc virtual prosti! Daca vroiam impune sângeros, A.P era cea mai buna oaie de jertfit pe altarul nostru, era in mâna noastra si fost el si familia, vorbesc de miscarea zis revolutuinara care a ocupat inca din 20 Dec instuítutile statului român (comunsit), in care eu am fost un mojic ordinar, pion folosit , nimci mai mult, ulterior am aflat de la tovarasi est germani, si apropo,

    Dle Tudoran,

    c^dn si unde sa hotârât bulirea lui Ceuasescu, care au fost motivele, am filmu integral al fostilor tovarasi est germani, pe care nici Ujica nu la pus in dispcutie… ptr ca habr nu avea, cum nici eu pâna sa intru in posesia lui care m-a pus pe butuci.

    Ceauasescu si-a bulit sansa in Iulie 89, ci nu Ceauasescu cât cei care au reactionat la caderea subita a lui Honeker, asta i-a pus crucea din dec 89 fostului brav tov Ceuasescu, Gorby a vrut sa-l salveze, va pot demosntra in filmarea stasi ce-o detin, unguri au dat tonul acoo, si tot cu tovarasi unguri

    Scânteia trebuia izbucni la Iasi, dar înainte de Iasi eram noi cu 1 dec 89, tinuti pe loc, grupul Ias, mazilit brutal, dar al nostru. prea prea protejat, ciudat de proteajt desi… eram ult mai periculos, dar folosit in dec 89, fara a ne fi gândit ataca pe A.P… oare de ce a fost atacat.. nu cumva refiuzl lui si-a securitati debarasea de boul de ceasca i-a fost platit, cum si securitati ii va fi platit dupa 89..

    Sunt multe, prea multe de dibuit, mai ales a celor implicati la firul ierbi…

  • Octavian Miahescu

    Va rog dle Tudroean, cercetati si pe tovarsi francezi ce insista sa curga sânge in Ro… iar in grupul nostru fusa unul care inista, ala de ne-a fentat cu manifestele si Proclamatia ce va fi citita de Maziliu,,, tot de noi redactata, iar REL, directorul de atunci imi va cofirma prea smerit ca i.a ajuns documentele dar… ca cica nu avea a treia sursa-… Acest agent ce cerea sânge la dat pe A,P maselor, ii vrioa sângele curs.. motiv ptr care eu ramând scheptic ca batjocora delcansata a fost una naturala, ci provocata, care va asigur, in acel moment ma putea atinge si pe mine.. Vreau doar sa analizam la rece dupa 20 de ani, macar acum,,,

  • InimaRea

    O abordare stranie îmi pare aceasta -- dacă a făcut ori nu rău românilor. Logic, este imposibil să le fi făcut cineva rău românilor, mai mult sau altfel decît şi-au făcut singuri.
    Vedeţi dv, eu ştiu că vina istorică a existenţei “Europei de Est” aparţine Vestului, care cu nonşalanţă a cedat bolşevismului, avînd -- totuşi! -- conştiinţa împăcată că a învins nazismul. Occidentul a ales răul mai mic, s-ar spune azi. Deşi ar trebui să se spună clar că a ales cum mai rău nu se putea.
    Dar ce s-a-ntîmplat după 1965-1970 nu mai e decît vina românilor. “Socialismul învinsese la oraşe şi sate” deci românii supravieţuiseră “obsedantului deceniu” şi constatau că exista viaţă şi-n comunism -- nu ca-n Vest dar nici ca-n China, nici chiar ca-n URSS. Această aparenţă de confort psihic trebuia apărată împotriva avîntului bezmetic al “revoluţiei socialiste şi creării ssmd”. Românii puteau refuza “realismul socialist”; puteau submina “cincinalul în 4 ani şi jumătate”; puteau ridiculiza învăţămîntul politic; puteau spune nu aderării la PCR, în massă; şamd. Altfel zis, puteau spune: Domn’e, una spui şi alta fumezi. Ne laşi?
    Dar nu. În proporţie de massă, au ales oportunismul tip “Pupă-l în bot şi papă-i tot”. Ceea ce s-a potrivit la fix cu vicleana socoteală “revoluţionară”. Las’ că vine ea murga la traistă.
    Păunescu n-a fost decît unul din premianţii oportunismului, nu răul exemplu care a deturnat voinţa populară de a trăi în demnitate. Dacă a făcut vreun rău, sie şi l-a făcut -- pînă la capăt, pînă acolo unde n-a mai găsit nici curajul, nici puterea de a se dezice de imaginea sa publică. Ar fi-nsemnat autonegare -- ceva ce nu-i stătea în caracter unuia preocupat a stinge toate lămpile din jur, numai să se vadă bietul său opaiţ.
    Tot aşa, ideologul -- propagandistul, tezistul, scriitorul de cuvîntări şi omagii -- nu strica nimic în jur căci nu avea ce. Dacă aproape toată lumea era dispusă a trăi în rahat pîn’ la gît, el făcea oficiul de a procura acel rahat -- cu cît mai spumos, cu-atît mai lucrativ.
    Şi unul şi celălalt erau cinici -- nu sincer ataşaţi “cauzei Partidului” -- fiindcă alternativa era lupta cu sistemul. În numele cui şi pentru cine? Poate ne spune Dorin Tudoran dacă abnegaţia sa a avut ecoul pe care l-ar fi meritat. Într-un fel, ne-a spus -- în ultima sa carte. Al dracu’ ecou a avut!
    Era ca azi cînd -- tot aşa -- conducătorii şi politicienii, securiştii şi nomenklaturiştii sînt de vină pentru jalnica stare a ţării. Vezi-Doamne, voinţa populară al’ceva-şi dorea dar “nu s-a putut” -- nici de data asta nu s-a putut. Şi n-o să se mai poată vreodată decît în urma unui holocaust -- pentru cine i-o supravieţui. Pînă atunci, se vor cerne românii dornici a trăi omeneşte, de cei rămaşi acasă, unde se poate şi ce nu se poate -- mai ales aia se poate, în draci se poate!

  • maria

    D.le Tudoran,
    Este pacat ca acea discutie intre dvs. si Adrian Paunescu a necesitat de mai multe casete si deci greu de adaptat intr-un text publicabil pe blog. A avut loc “la cald” am putea spune si eu, una as fi interesata sa citesc ce v-ati spus, sigura ca, macar atunci , cuvintele izvorau din trairi genuine. Datorate momentelor in primul rand, dar poate si faptului ca va reintalneati dupa multi ani (chiar daca fiecare ramas pe pozitia lui).

  • @ Radu #26:
    Radule, simpaticule, esti cel mai tare. Imi place, anonimule, ce viteaz esti cind ma iei la rost.
    Oricum, ai site-ul meu, la distanta de-un click. Afli indata ce-am facut sau n-am facut pina-n decembrie 89.
    Hai, noroc, ca m-ai binedispus.

  • lucian burjuiul

    Cine-o fi inventat sintagma “am ales raul cel mai mic” ? Tare mi-e teama ca e taman pe dos. Iata ca de la an la an nu raul devine din ce in ce mai mic… ci binele.

  • li

    @DTudoran
    Dispret …greu cuvant
    Nu-l pot dispretui pe poet pentru ca nu a fost atat de siret sa ma pacaleasca dar pe ideolog da , m-a pacalit o tinerete intreaga fapt pentru care il dispretuiesc dar in acelasi timp sunt suparata si pe mine pentru ca m-am lasat pacalita .Politologul este pervers ca si transfigurarea sa dar totusi atat de naiv incat sa creada ca el face jocul ideologic cad de fapt este folosit pe post de copil de mingi si intrigi .

  • curly

    @li: susbcriu integral la ultima fraza

    @Octavian Mihaescu: dislexia manifesta simptome grave daca si proproul nume ti-l gresesti. nu mai adaugam si greselile de gramatica, da-le naiba…dar fracturi de logica si discurs ca la tine n-am vazut demult la o persoana care poate folosi cat de cat un computer……asta daca nu cumva toat chestia nu e o gluma, personaj creat sa amuze si atunci e vina mea, I didn’t get it

  • radu

    @Laszlo Alexandru: 32# wah, eroule anonim, m-ai dat gata. L-ai umilit pe DT, ai bagat regimu-n racori.

  • BAMBI CARAIMAN

    Foarte buna si, pentru mine, si convingatoare, replica data vaduvei abuzive!
    http://www.revista22.ro/drept-la-replica-9405.html
    Abuziva nu numai pentru ca, la ora intimplarilor ce fac obiectul dosarului “Tudorache”, nu exista in viata vreunuia din persoanele evocate acolo, dar si pentru ca interpreteaza abuziv documente pe care ori nu le intelege, ori se preface ca nu le intelge, in timp ce pe altele le ignora. Cu buna stiinta. Sau cu rea credinta. Ceea ce in cazul doniei sale pare a fi cam acelasi lucru,
    Cele bune!

  • @) Bambi Caraiman

    Foarte exact -- cu buna stiinta si cu rea credinta! Si e posibil ca, in cazul in speta, formula sa fie, intr-adevar, cumva pleonastica!

  • BAMABI CAIRAIMAN

    @ Liviu Antonesei 38
    Si non e vero e ben trovato!

  • Daca_nu_nu

    Mda…
    Primiţi cu plictiseala?
    Dacă_nu_nu.
    Eu tot vă plictisesc, deşi nu vreau să vă plictisesc, boieri dumneavoastră. Vreau numai să vă spun o noutate (ca şi când domniile voastre n-aţi şti deja). Am aflat că discursurile cu exces de politeţe şi cu accente lirico-dramatice sunt plictisitoare. Ce păcat că vedem aceasta numai în paiul din ochiul altuia, nu şi în bârna din ochiul nostru…
    Domnilor, am aflat despre mine (ce chestie!) că nu sunt cine sunt! Ba mai mult, eu aş fi o plicticoasă şi @Mariana (o doamnă @Mariana) ar fi o acritură… Ce nu ştie îndelung de sentinţe dătătoriul este că noi putem şi schimba rolurile, în funcţie de interlocutoriu: anume, eu pot fi o acritură şi (sunt convinsă) @Mariana poate fi o plicticoasă. Dar mai ales, amândouă putem fi două persoane foarte OK. De ce crede oareşicine că nu, asta va rămâne pe veci un mister învăluit într-o enigmă…
    Iertaţi de plictiseală, boieri dumneavoastră. Mă duc să plictisesc şi-n altă parte.

  • Dorin Tudoran

    @ Daca_nu_nu:

    Pe unde tot umblati?
    Primim cu plictiseala, cum -- nu?
    Bine v-ati intors.

  • Daca_nu_nu

    Ei, am dat şi eu cu politeţea prin hiperspaţ. Şi-am aflat că-s plicticoasă. Măi, măi, măi… Deci: când sunt sobră, sunt plicticoasă. Ca să vezi ce-nseamnă prejudecata. Ba mai mult, am aflat că nu mă duce capul. Anume că nu pot gândi cu mintea mea. Că am nevoie de cineva care să gândească pentru mine. Oare nu se-ascunde-aice o sateră??? Şi am aflat că sunt… scriitoare!!! Iertată-mi fie modestia. Ştiţi că-s o modestă.
    Dar să lăsăm gluma la o parte, pentru că, aici, ştim cu toţii ce va să zică gluma şi ce va să zică lucrul în sine. E trist, domnilor, e trist!
    Notă: Am folosit masculinul „domnilor”, adresându-mă tuturor, femeilor şi bărbaţilor deopotrivă. Prietenii ştiu de ce.

  • securit(=lovit de securi…)

    …cenzuratzi-cenzuratzi ?!

  • mariana

    @ Daca_nu_nu

    Eh, sunt foarte suparata. Imi facusem iluzii ca vreo doi-trei cineva ma facusera tot-una cu Dvs., chestie deosebit de flatanta. Ei bine, nu, nu este chiar asa. Nu sunteti Mariana si eu nu sunt Daca_nu_nu. Sau, nu suntem entrambe Mariana si nici impreuna Daca_nu_nu. Dar daca nu sunt nici macar Mariana, eu cine sunt? Recunosc, la Dvs. e si mai complicat. Pentruca ati mai putea fi si un scriitor. Daca nu chiar doi. Sau, impreuna cu astia doi faceti trei si daca ma mai var si eu, o punem de-un Poker sau de-o orgie, dupa preferinte ! Dar, atentie, mai e vorba si de un oarecare Voltaire si un alt tip Zolà. Astia ai cui sunt? Nu, nu nu-mi mai place, ma retrag la locul meu, rog sa fiu inteleasa. La conditia mea de domnisoara batrana acrita, nu-mi pot permite perversiuni nici in vis…
    Concluzie (oare?) : Dvs. cine sunteti, eu cine sunt, pe cei doi scriitori cu nume romanesti cine-i cunoaste, ailalti doi unde sunt…??
    PS. Foarte important : in Dvs. ar mai putea salaslui si unul care sa faca nota informativa a porcarelelor noastre…

  • li

    @Laszlo Alexandru #32
    Oaica, da mare dizzzident ati fost ! Si se vede-n clar ca inca sunteti !
    Rusine DTudoran !

  • divanuriletomitane

    @ Bambi Caraiman # 37

    Desi poate parea aleator si (prea) metaforos, scriu 3 comentarii plecand de la textul pe care in mod nimerit ni-l oferiti. Extensia d-lui Dorin Tudoran privitoare la David B. Funderburk ne poate da si raspunsul pe care Departamentul de Stat al SUA probabil nu ni-l va da niciodata ( nu doar d-lui Tudoran, ci tuturor romanilor care incercam sa intelegem drama pe care o traim ) ref. la ANDREI BREZIANU . Pentru ca nu cred ca pot scrie toate comentariile intr-o zi, pentru coerenta, le voi denumi « Comentariul x – Intre Minciuna si Drama »

    In « Comentariul 1 – Intre Minciuna si Drama », actualul, ma refer, contextualizat, la subiectul CIA – Romania.

    In “Comentariul 2 – Intre Minciuna si Drama « , esentializez sintetic, in aceasta etapa, cateva repere de ghidare pentru « cale », repere legate de acest blog.

    In « Comentariul 3 – Intre Minciuna si Drama « , plecand de la cuvintele d-lui Dorin Tudoran « Castiga cei ce nu cer si nu mai au nevoie (integral si de la un punct) de voie de la cei care incep sa piarda… », prezint un posibil punct de unde nu ar mai fi nevoie de « voie »…Si nu pentru ca cei care incep sa piarda nu se mai pot opune, ci devin interesati tocmai pentru ca incep sa piarda. Si iata cum, abia la cateva zile dupa ce m-am dezis de Noica, devin din nou nicasian, « curtandu-l » si eu pe « fratele Alexandru »….Grea e « artimetica » globala….

    COMENTARIUL 1 – « Intre Minciuna si Drama »

    Stimate Domnule Tudoran,

    Am in fata cartea lui David B. Funderburk, « Un ambasador american , intre Departamentul de stat si dictatura comunista din Romania 1981 – 1985 “ aparuta in Romania la editura « Dacon – 1994 » ( din Constanta !!! ), iar in SUA in ANUL 1987 . O cumparasem prin anii 1997-1998 din curiozitate. Dupa 2000, cand incepusera cu adevarat « meciurile » ( pana in 2000 , nici macar in stadion nu eram primiti ), reusind « performanta » de a fi in tribune, am citit selectiv cartea si m-a frapat o afirmatie dura a « amabasadorului » ref. la Mircea Malita ( « n-am intalnit un mincinos mai mare… » -- din perioada in care Mircea Malita era ambasadorul Romaniei in SUA ). Era vorba de o afirmatie dura facuta de o persoana cu cca. 20 de ani mai tanara decat MM, cu referinte profesionale aproximative, despre un profesionist in diplomatie ( nu cred ca poate fi punctul sau tare tinand cont de partea baricadei in care se afla), care insa se remarcase si pana atunci dar si ulterior in domeniul stiintific si academic. N-am putut intelege mai multe atunci, de unde atata « lejeritate » in afirmatii….
    Acum aflu de unde, de la dvs. ( din raspunsul pe care-l dati d-nei Botez ). M-am lamurit. Am incercat sa va gasesc in cartea “ambasadorului”. La indicii de nume nu apareti !!! Apare insa Razvan Teodorescu, care a sprijinit un demers al acad. Dinu Giurescu pentru salvarea bisericilor din Romania. Demers adresat lui Ceausescu, patriarhului Bisericii Ortodoxe, Ministrului Culturii si Educatiei ( Suzana Gadea ) si lui Petru Enache, secretar CC al PCR, ( LA INCEPUTUL ANULUI 1987 !!!). Iata ca in acelasi an, 1987, aceasta informatie apare intr-o carte scrisa de fostul ambasador al SUA la Bucuresti. Probabil informatia a fost facuta publica in presa occidentala « pe cai specifice » de unde o fi preluat-o fostul ambasador. Asta, ca o informatie « din carti »…In realitate, am inteles de la dvs. cum se proceda de fapt ( fac referire la intrebarile dvs. retorice din finalul « Dreptului la replica » din « Revista 22 » pe care le puneti atator persoane cu putere de decizie…).
    Asa ca, revin cu acea idee mai veche. Are rost sa mai intrebam pe cineva ceva « pe frontul de Vest » ? N-ar trebui sa incepem un alt razboi ? La care fac toti referire in vorbe, dar in fapte, avem parte doar de « poeti » si « ideologi » care exacerbeaza la maximum vechiul razboi ?

    Dezideriu Dudas

    P.S. In sistemul viitor de « reguli globale », probabil se va interzice activitatea publicistica a ofiterilor de servicii secrete. As merge si mai departe. Nu cred ca au ce cauta nici in pozitii de decizie in diplomatie sau in alte sectoare vitale ale democratiei ( desi o asemenea idee va fi considerata « gingasa », atat timp cat « se spune » ca toti liderii administrativi de varf sunt sub o forma sau alta in legatura cu serviciile secrete….) Cum orice functionar public cu salariu de 150 de dolari acum in Romania, nu are voie sa faca decat activitate de cercetare stiintifica, de ce ofiterii din servicii secrete au voie sa fie « poeti » ? « Ideologi » sunt prin fisa postului ( nu ma refer aici si la VT – el cred ca se considera un « soare » al ideologilor, ca sa nu ies din ordinea de zi a ultimei sedinte a PDL Bucuresti, partid care pare a fi cobaiul pefect pentru tot felul de « ideologi »….)…

  • Dorin Tudoran

    @divanurile tomitane:

    Chiar daca nu ne raspunde nimeni, da, are rost sa intrebam: cand nu se raspunde la o intrebare simpla, cu subiect si predicat, este si acesta un RASPUNS. Cine are minte intelege, cine nu — nu.

  • Daca_nu_nu

    @) Mariana
    Aţi văzut?! Ceva de necrezut. Într-o discuţie publică, deschisă, cu pretenţii de seriozitate, în loc să combaţi cu argumente, vii cu insinuări care mai de care mai aiuristice. Da, sigur că am făcut o „notă informativă” cu privire la „porcărele”, dar nu ale Dvs., ci a doi dintre informatorii zeloşi din cartea dlui Tudoran. Am şi prezentat-o vinerea trecută la un simpozion, va fi publicată în volum şi postată pe site-ul universităţii organizatoare. Nu cred că este un păcat să ne intereseze ce s-a întâmplat, chiar dacă n-am trăit acele vremuri. Se scrie despre Fascism, se scrie despre Nazism, despre Holocaust, se scrie despre Comunism. De unde atâta suspiciune, chiar nu înţeleg. Tema mea nu era cazul Mihai Botez. Sigur că unele lucruri au fost mai greu de înţeles pentru mine. Sigur că am întrebat, când am avut nelămuriri la temă. Şi pe Liviu Antonesei şi pe Dorin Tudoran. Pentru că nu am trăit acele vremuri. Aceasta înseamnă oare că nu am voie să pun întrebări? N-am acuzat pe nimeni, am pus nişte întrebări, după cum m-am priceput, iar oamenii mi-au răspuns. Dar nu despre Mihai Botez, pentru că nu m-a interesat din mai multe motive. În primul rând, pentru că nu ştiam cine a fost Mihai Botez. Apoi, pentru că am văzut că dl Tudoran este D-Sa însuşi rezervat cu privire la acest caz. Apoi, fiindcă am citit în presă reacţiile surorii lui Mihai Botez, pe care, într-un fel, am înţeles-o. Erau fraţi, sângele apă nu se face, e normal ca femeia să scrie cu implicaţii afective. Dar de la doamna Botez aşteptam un altfel de text, mai ales că citisem că a lucrat în diplomaţie. Un text argumentat, închegat, cu răspunsuri pe măsură, eventual cu ceva sugestii de rezolvare. Bineînţeles că articolul d-sale m-a dezamăgit. Din câte mi-am putut da seama, şi pe Dvs. Am trăit senzaţia unui text cu (re)tuşuri de pension, or, sincer, mă aşteptam la o abordare mai „bărbătească”, dat fiind că subiectul nu este unul facil. Nu mai încep aici o „analiză stilistică”. V-am plictisit deja în altă parte şi, sincer, şi pentru mine a fost un demers plictisitor să mă păstrez în tonul acela anost, pe care l-am adaptat la tonul articolului. Oricine a lucrat pe un text (mai ales dacă şi are o experienţă de traducere) ştie că nu e deloc dificil să intri în fraza, tonul, expresia textului respectiv. De ce a produs mirare acest lucru, nu pot înţelege. Asta spune multe, cum bine ştiţi. Pe lângă detaşarea (să nu spun dispreţul) articolului, desconsiderarea pe faţă din comentarii a închegat un tablou detestabil, care mi-a lăsat un gust amar. Aceştia sunt oamenii aflaţi la baza a ceea ce suntem azi?!
    Îmi pare rău că vi s-a spus „acritură”; în mine au văzut o „proastă”, ceea ce, din punctul meu de vedere, este mai grav. Probabil „specialistul în stilistică”, binevoitor, cum aţi văzut, s-a gândit că nu pot judeca după mintiuca mea un corpus de texte. Argument? Judecata lui, personală. Acuma, vedeţi şi dumneavoastră care stă mai bine cu judecata… Probabil a ajuns la această concluzie derutat de aparenţe, de şotiile mele, de glume, anecdote et cetera. Să nu aibă oare atâta minte să judece că aici, între oameni ca dumneavoastră, pe marginea unor teme atât de serioase, din care eu am mai mult de învăţat, ce ar putea spune unul ca mine, căruia îi lipsesc atâtea date?
    În fine, a fost o experienţă interesantă. Deocamdată au scris despre această carte doar oameni care au trăit perioada aceea şi oameni care au avut pe cine să întrebe. Va veni o vreme când nu va mai fi cine să răspundă. Şi despre această carte tot se va scrie. Iar analizele se vor face strict pe baza documentelor. Cine va spune tinerilor care vin după noi că-s „acrituri” sau „proşti”, ori sărăcuţi la spirit? Pentru că nimeni nu va putea opri „notele informative” care se vor scrie pe marginea ei. Cine va trece atunci cu indiferenţă peste întrebări de genul celor ridicate de Dl Câmpeanu, peste ale cărui comentarii s-a trecut cu atâta seninătate? Am văzut cu toţii că a fost mai comod că mă acuze pe mine de una-alta, decât să răspundă Dlui Câmpeanu, care a lansat nişte întrebări foarte serioase acolo.

  • mariana

    @ Daca_nu_nu

    Imi pare foarte rau ca v-ati amarat. Ceva, in acest sens, se intrevedea deja din raspunsurile date si din acest motiv am si scris caraghiosenia de mai sus. Pentru Dvs. dar si pentru mine. Am un caracter cam “razboinic” si am preferat s-o dau pe ras decat sa ma reped rau in zdruncinatii aia si a lor mentora.
    Cu argumente. Pentruca eu, spre deosebire de Dvs. (daca am inteles bine), am trait cu varf si indesat acele vremuri si n-am nevoie de lamuriri. La fel cum, din intamplarile vietii, n-am nici o umbra de dubiu asupra credibilitatii autorului cartii. In plus, pe masura ce citeam cartea si cam toate interviurile scrise pe tema Botez, nestiind nimic despre el, m-am documentat. Asupra doamnei am aflat lucruri “interesante” ! Despre sot, mai nimic… Cu acele lucruri “interesante”, v-am raspuns de ce pe mine textul nu m-a dezamagit, este in linie cu cele descoperite. Restul se va vedea, cu bune, cu rele, sau cu foarte rele. Prilej de a rasufla linistit sau ocazie de ulterioara dezamagire.
    Si pe mine m-au impresionat cele doua comentarii ale D.lui Campeanu, din toate punctele de vedere.
    Daca va este posibil, la momentul potrivit, dati-ne site-ul universitatii, ma intereseaza. In ciuda faptului de a fi o domnisoara batrana “acrita” (!), cu doua divorturi si doua convivente memorabile la activ…

  • Florin Iaru

    M-am şi plictisit, de cînd citesc acest blog, să-i dau mereu dreptate lui Dorin. Ca un făcut, îi iese din prima! De data asta, însă, cred că nu. Eu plec în analiza (analiză – vorbă să fie!) mea de la rezultatul vizibil, de la consecinţe, şi nu de la premise. Da, Volodea avea premisele de a deveni, în România socialistă, un ideolog. N-a devenit. Mai mult, luînd în consideraţie originea sa evreiască, era sigur că n-ar fi sărit niciodată din bărcuţa mediocră a trepăduşilor, a cercetătorilor din institutele nimănui. Marii ideologi era musai să fie români verzi. Cert, însă, e că VT nu a fost nici măcar un mărunt ideolog. N-a apucat. Iar pentru ce era să fie dar n-a fost, nu avem gramajul necesar. Ceea ce a făcut în străinătate a fost de un imens folos – ţării şi Occidentului. E o strădanie ce nu poate fi ignorată (mai ales de cei cărora comunismul le-a spart capul şi le-a risipit destinul).
    În schimb, cu tot talentul lui genuin (devenit cu trecerea timpului o flaşnetă umflată cu pompa), Păunescu a făcut mult rău, fără mai să facă bine. Adică “binele” de la început s-a transformat hidos. Cenaclul acela era la început o fabrică de talente: Marcela Saftiuc, Mircea Florian, Doru Stănculescu… Muzică şi poezie, atît. Era interesant, era frumos, era aburul hippy al timpului. De fapt, o rampă de lansare… Totul s-a schimbat fără a se pune nimic în loc. Cîntăreţi “neaoşi” de doi lei, dacişti, tracişti, cultul personalităţii, românismul găunos, intonări colective, laude scandate în miez de noapte, tot tacîmul şi, colac peste pupăză – celebra sută de lei. Bani, mulţi bani (indecent de mulţi, în măsura în care, pe vremea aia, cei care scoteau aceiaşi bani din afaceri la fel de dubioase terminau în faţa plutonului sau cu 20 de ani de închisoare), multă putere supra-politică. În acelaşi timp, în deplină cunoştinţă de cauză, neavînd scuza că ar fi “crezut”, a pus la cale o mare escrocherie, în complicitate tăcută cu sistemul (poate-ţi aminteşti, Dorin). E vorba de vindecătorii româneşti miraculoşi, cu ierburi şi revelatori fotografici -- o escrocherie tragică care acoperea neputinţa sistemului sanitar. Repet: au fost mii de victime, zeci de mii… De pe strada pe acre stăteam, Făinari, puteam vedea cozile la unul dintre şarlatani. Articole mincinoase în Flacăra, pseudo-traduceri despre leacuri, cipurile, presărate din presa internaţională. Oribil.
    Iar după Revoluţie, catindat la… preşedinţie, din partea PSM, al lui Verdeţ.
    O, Doamne!
    Dar cel mai îngrozitor lucru, din perspectiva mea, e abandonul grandilocvent al poeziei. Repetiţia goală, acel tra-la-la rimat repetat pe mii de pagini… Culmea tristeţii, a inconştienţei şi a neputinţei e, dragă Dorin, acea uşuratică, pompoasă, bombastică poezie de pe patul de spital. Pînă-n ultima clipă, credinţa că el e alesul, bietul om… Comparaţi-i poemaţionul cu acela al lui Labiş… Ce tristeţe. Cînd a murit, a murit un om, a murit un poet. Nu un geniu, nu un bun naţional. Iar circul mediatic care a urmat (nu ştiu dacă ştii -- Antena 3 a plătit spitalul ca să afle primii cînd îl decuplează!) a scos lumea din minţi. De aia am închis televizorul două zile. Cînd m-au solicitat la RTV să vorbesc, după ce am refuzat, mi-am propus să fiu moderat, rezervat. Ghinionul meu – am auzit trei nepoftiţi vorbind despre… marea poezie. Ei, şi am luat foc. Asta nu înseamnă că Păunescu nu a avut talent sau că nu a lăsat cîteva poezii frumoase în urmă. Dar nu despre asta era vorba.
    Aceste funeralii naţionale, curvăsăraia epitetelor, deşănţarea diletanţilor, scormoneala televiziunilor scot şi un om mai calm din sărite. Probabil şi din cauza acestei isterii mediatice, mulţi şi-au pierdut cumpătul.
    Acum, dacă e să comparăm cele două rele (firavele articole laudative ale lui VT şi Cenaclul «Flacăra al Tineretului revoluţionar»), hm, cad pe gînduri ca vaca pe scînduri. Şi cred că, aşa cum zicea Maiorescu, rătăcirile tînărului Werther printre ideologii şi admiraţii nu sînt în cestiune!

  • Dorin Tudoran

    @Florin Iaru # 50:

    1. N-am ignorat niciodată strădania de care pomenești. Chiar și în acest text pomenesc de pagini remarcabile în demontarea sistemului comunist.

    2. Cum sunt cel care, alături de AP, a înființat acel Cenaclu și a fost secretarul cenaclului la început, pot fi subiectiv -- în primii lui doi ani, poate un an și jumătate, Cenaclul a fost o construție cu mult mai importantă decât afirmi. Dar n-a ținut mult. Când am văzut în ce începe să fie transformat, am plecat.

    3. Același lucru pot spune și despre revistă. Cu tot adevărul din caracterizarea ce o faci revistei, la început Flacăra a fost o publicație extraordinară. Nu s-a făcut gazetărie ca în revista aceea nicăieri și de nimeni în acei ani nefericiți. Oameniise așezau la coadă dis-de-dimineață să prindă revista. În ce a fost transformată după aceea…

    4. Nu mie trebuie să-mi amintești de multiplicarea miracolelor și de lăcomia lui AP. In cartea pe care ai primit-o poți găsi multe pagini despre Colocviul Național de Poezie din 1978, de la Iași. Nimeni nu i-a atacat, PUBLIC, pe NC și AP( “Cizmare, nu mai sus de sanda!” și pe sluga sa arivista) mai dur decât am făcut-o eu, asumându-mi toate riscurile. Nu gust spectacolul dat AZI de mulți care nu știau cum să-i intre atunci în grații lui AP, dar îl înjură la un ceas de la moarte. Nu gust spectacolul dat de cei care uită cu program, că AP a făcut și mult bine, multor oameni. Asta nu înseamnă că nu a făcut și răul de care vorbești.

    5. Nu-mi place să discut prea des nici de valoarea unui scriitor ori a altuia — fiindcă “De gustibus….” Nu genul de poezie (chiar și când nu eșuase în ce spui tu) practicat de AP îmi este cel mai aproape de minte sau de inimă. Dar, Florine dragă, cred că te înșeli. “Poezii frumoase” e o etichetă politicoasă pentru poezii oarecare… Din AP rămâne cu mult mai mult decât “câteva poezii” și cele care rămân sunt cu mult mai mult decât “frumoase”. Nu știu dacă din poeți despre care se vorbește mult mai bine decât azi decât despre AP va rămâne mai mult decât din poezia lui AP. Nimeni din noi nu e Dumnezeu să știe asta. Vorba lu Ghiță Dinu “Vom muri și vom vedea”.

    6. Nu te pot contrazice în privința circului mediatic. AP a trăit grandilocvent, a murit grandilocvent și a fost subiectul unei înmormântări grandilocvente. Atacurile dusmanilor săi necondiționați la adresa lui din prima oră de după moartea sa n-au făcut decât să dea apă la moară, să încingă furia suporterilor săi necondiționați, necritici. Mi-au displăcut amândouă spectacolele și mă scârbește pânda dușmanului (aflând că nemesisul său e pe ducă) care bagă glonțul pe țeavă, stă cu sufletul la gură să audă vestea ca să fie primul l-a a slobozi glonțul în tâmpla mortului. Nu se face, Florine, și nici analiză politică așa ceva nu este…

    7. Nu am comparat răul făcut de kilometrii propaganstici semnați de AP cu plăpândele (unele nu tocmai plăpânde…) articole laudative ale celuilalt. Căci nu există comparație.
    Nu vorbeam atât de rătăcirile tânărului Werther, ci, mai degrabă, atrăgeam atenția asupra traseismului dezgustător al adultului, maturului… Pretindem că suntem sastisiți de traseismul, fripturismul politicienilor, dar ne facem că nu observăm ce fac… politologii.

    8. Imi amintesc că, atunci când am publicat pe acest blog, documentul (un soi de stenogramă/rezumat) ce dovedea nemernicia prin care a fost dat afară Marius Oprea, ai mărturisit că ți-e cam silă. Mie încă îmi este silă, Florine. Nu mă mai interesează ce scriu marii avocați ai democrației, când în viața de zi cu zi se implică în asemenea prădări, lovituri din spatele ușilor închise etc. Nu de acel tânăr Werther mă plâng, ci de tinerețea traseistă a maturului, zelul propagandistic de azi… În cestiune este AZI, că trecutul abia urmează să se întâmple…

    9. Mi-e teamă că răul pe care îl pot face ideologii este mai mare și mai de durată decât răul făcut de artiștii căzuți în boala propagandismului.

    10. Nu mai corectez, ca să aibă din ce trăi și cronicarii de bloguri…

  • divanuriletomitane

    COMENTARIUL 2 – « Intre Minciuna si Drama ».

    Ref. la ultimele materiale aparute pe blog :

    Nici eu nu cred ca Brazilia poate sa reprezinte o noua putere globala ( eram marcat de arhitectura futurista a Brasiliei, pana am vazut un documentar care a demonstrat lipsa de naturalete si utilitate a solutiilor urbane, intr-adevar originale). Viziunea lui Neagu Djuvara era ceva mai ampla, se referea la civilizatia occidentala, totusi dinspre China, America de Sud, se pot imagina noi resurse civilizationale. Ideile mele despre viitor se indreapta insa spre un sistem cu o balanta a puterilor mai sensibila in societate. Il vad in Hong Kong ( nu stiu daca mai exista state asemanatoare), unde o Camera a Parlamentului este formata de corpurile profesionale care-si desemneaza reprezentatii ( sindicate, patronate, asociatii profesionale….) iar cealalta este clasica, unde membrii ei sunt alesi prin vot universal. Daca Revolutia franceza a decapitat breslele iar sistemul corporatist extrem a apus odata cu sfarsitul celui de-al II-lea razboi mondial, iar revolutia comunista a decredibilizat ideea de alegeri libere si din ce in ce mai mult, nici in democratie, alegerile libere « nu se simt prea bine », poate ca o solutie mixta, clara, care sa cuprinda si democratic ( vot liber, partide ) si profesional ( autoritate profesionala, biserica, continuitate sindicala, patronala, etc…) societatea, ar fi nimerita…O lume intreaga priveste cu uimire China, in timp ce chinezii se uita cu admiratie la Hong Kong….Poate ca perceptia este prea simplificata, dar e o idee mai veche care ma macina de peste 10 ani….

    Ref. la cartea d-lui Vasile Gogea despre « monici », am uitat sa-l mentionez si pe d-nul Liviu Antonesei pentru meritul sau de a crede inca in proiecte utopice in timp ce pragmatismul exulta prin toate cele….Tocmai citisem cu uimire cuvintele frumoase si elegante scrise de d-nul LA despre un mare luptator roman din « muntii globali » ( intr-o astfel de geografie, merita retinuta formula d-lui Vasile Gogea : « Marea Neagra incepe de la Sighet »), persoana care in mod constant il ataca pe d-nul LA de cativa ani in e-lume….Nu ma asteptam ca si in Romania sa functioneze si « intoarcerea celuilalt obraz »….Desi, Noica, prin « Rugati-va pentru fratele Alexandru », a transformat conceptul in arta….. Fac aceasta evaluare chiar daca, in aceasta viziune, « fratele » actual este la distanta infinita fata de « fratele » originar nicasian….

    Ref. la ideolog si poet / Ideologul l-a adus pe Mattei Dogan in Romania, chiar daca pentru probleme constitutionale, desi ar fi fost nevoie sa fie adus mai inainte pentru probleme legate de privatizare, economie ( macar pentru cartea sa « Economia mixta, jumatate capitalista, jumatate socialista »)…., iar poetul a avut curajul sa vina langa Milosevici in mijlocul unui razboi intre nivelele national si cel international, razboi care probabil nu se va mai da mult timp de atunci inainte atat de acut intre cele 2 nivele, dar, simtim cu totii, odata si odata tot va reveni…Poetul, prin forta lui de distrugere, a grabit caderea unui regim anacronic, dupa 1990, devenind el anacronic, a franat puterea de distrugere a ideologului, putere care pana la urma va invinge….si va grabi si el caderea « sistemului de dreapta », « sistem » pus la punct in elicoperul cu ideologi ce au fost transportati la Neptun pentru « a pune tara la cale »….Exista deci o ciclicitate, fiecare are rolul lui de « sanitar », asa ca nu cred ca e bine sa-i « deranjam ». Ceea ce fac / au facut ei, tine doar de accelerarea istoriei gresite. O istorie gresita care sa se depene si molcom ar fi insuportabila. Asa, in tumulturi de vorbe, idei si « concepte », care mai de care mai « stiintifice », lumea parca e mai vioaie….Dupa cum a fost mesajul principal al lui Konrad Lorenz in timpul unei « discutii la gura sobei » cu Karl Popper, n-ar trebui sa ne lamentam ca s-a intamplat cutare sau cutare lucru altfel decat am fi dorit noi. Ar trebui sa fim tot timpul marcati de ideea ca ceea ce s-a intamplat este cel mai bun lucru care s-ar fi putut intampla. Am avea mult mai multa forta pentru a face ceea ce trebuie istoriei….

    O idee « furata » din alt areal. S-a ajuns la concluzia ca omul s-a dezvoltat spre formele evoluate actuale, cu mult mai bine decat animalele, deoarece perioada copilariei lor a fost mai lunga. Ma intorc astfel si la Jeffrey Sachs pe care l-am “certat” cand ne indemna sa analizam comportamentul animalelor pentru a putea gasi solutii in societatea umana, si fac o paralela : NU S-AR PUTEA EVALUA CA SI ACOLO UNDE SOCIETATILE ISI TRAIESC PERIOADA DE « COPILARIE » A DEMOCRATIEI MAI MULT, VOR EVOLUA MAI BINE IN VIITOR ? Aici, daca s-ar face un clasament international, Romania ar sta foarte bine….

    P.S. : Nu pot sa nu remarc “culegerea” d-lui Mihai Rogobete. O adaptez un pic pentru viitoare « conceptualisari »: Anticomunistii sunt o subcategorie a categoriei comunistilor ! S-o aplica si la anticapitalisti / capitalisti ? In Romania, sigur da. Daca nu se (mai) aplica, se redistribuie rolurile si se refac « echipele »….

  • De curţibus non disputandum.

  • Daca_nu_nu

    @) Mariana
    Nicio problemă. Mi-am dat seama că vreţi să mă binedispuneţi şi vă mulţumesc, pentru că aţi şi reuşit. Comentariu Dvs. a fost o „jucărea” amuzantă şi chiar am zâmbit. Sigur că eram obosită. Oboseşti şi numai să citeşti comentariile alea, d-apoi să le mai şi scrii.
    Universitatea organizatoare este Universitatea din Târgu Mureş, unde Catedra de Filologie a organizat Conferinţa „Comunicare, context şi interdisciplinaritate”. Aceasta este prima ediţie, de aceea site-ul conferinţei este în lucru. Programul este deja afişat (http://www.upm.ro/cci/#), şi am înţeles că vor fi postate aici şi lucrările prezentate în cadrul manifestării. Iniţial am vrut să merg pe o cercetare pur lingvistică, dar am renunţat, la gândul că şi aşa corpus-ul investigat este destul de arid, deci a-l supraaglomera cu termeni de specialitate ar fi o greutate în plus pentru cititor, mai ales că lucrarea mea se adresează tinerilor. Ideea centrală este delaţiunea şi unde poate duce delaţiunea, iar mesajul se doreşte a fi acela că astfel de lucruri trebuie cunoscute şi descurajate, aşa încât să nu se mai întâmple. Ştiu că poate părea o naivitate ce spun eu acum, dar cred că nu sunt eu singurul naiv cu astfel de speranţe. (Iar am vorbit la masculin… Of, of. Nu mi-am însuşit critica.)
    Zi bună la toată lumea!

  • Gheorghe Campeanu

    Daca_nu_nu #48 mariana #49

    Abuzul ‘virtual’ la care ati fost supuse in spatiul comentariilor din 22 pare sa vina din partea unor domni care invocindu-si etatea ca virtute uita nu numai buna crestere, dar si faptul ca odata cu maturizarea invatam cit de putin stim. Ori domniile lor, in marsul inexorabil spre culmea atotstiutorului, dupa ce fac o pirueta de antropologie cultural ad-hoc, impartind verdicte de stil masculin-feminin, rateaza ocazia de a-si verifica perceptiile (pripite) cu mai vasta cutie de rezonanta a parerilor celorlalti participanti la dialog. Desigur, este dreptul lor, in aceeasi masura in care este si apanajul iremediabil al ignorantei.
    Ce mi se pare totusi recomfortant in toata acea valtoare din 22, este intersul Dvs. fata de istoria recenta si deslusirea misterelor trecutului comunist perpetuate inca in prezent, nu prin insirarea de ineptii, pareri nerumegate si fara suportul probelor sau emiterea de sentinte goale de continut , ci prin efortul de a intelege si procesa cu obiectivitate deontologica documente si marturii ale celor care au trecut prin infruntarile cu represiunea.

  • mariana

    Domnule Tudoran,
    Va rog sa-mi permiteti, inca odata, publicarea unui comentariu care nu se relationeaza articolului ci , mai degraba, titlului sau. Exista cativa comentatori care, indirect sau pe sleau, fac trimiteri la un marsav articol aparut in Revista 22. A nu stiu cata tentativa de a va improsca cu mizerii bazate exclusiv pe ura, dispretul ne fiind la indemana tuturor dupa cum bine se stie si avand complet alte modalitati de exprimare. Documentandu-ma, cat de cat, asupra semnatarei textului nu mi-au ramas multe nedumeriri cu privire la “motivatiile” actiunii sale si deloc despre calitatile sale morale…
    Apoi, a venit replica Dvs., exemplara prin argumentatie si prezentare a unor dovezi ce nu lasa spatiu vreunui echivoc. Replica care, in finalul ei, demonstreaza (daca mai era necesar…) tot curajul si coerenta de care ati dat dovada intotdeauna.
    Profit de ocazie pentru a-mi exprima admiratia fata de comentariile trimise Revistei 22 de catre doi dintre frecventatorii acestui blog : Dl. Gheorghe Campeanu si persoanei cu nick-ul Daca_nu_nu .

  • Dan Culcer

    Risc o ipoteză despre caracterele protagoniștilor acestui studiu de moralitate publică.
    VT se iubește mai ales pe sine, AP se iubea pe sine dar își iubea și țara, asta nu doar retoric.
    Aștept să fiu contrazis, să mi se indice textul unde VT scrie ceva despre România, văzută ca țara sa, critic sau necritic. Desigur. fiindcă iubirea nu e doar laudă.
    Sau nu mai avem nevoie de acest atît de învechit concept, noi cetățenii lumii?
    In privința amenințărilor, sunt de acord că trebuie să i se acorde protecție lui VT și familiei sale. Fiindcă România are obligația să asigure protecția cetățenilor români sau străini care vin pe teritoriul ei.
    Nu am convingerea că e vorba de o amenințare reală, deși nebuni există, exaltați imprevizibili asemenea. Cea mai normală soluție este publicarea scrisorilor de amenințare, deschiderea unei anchete de poliție, pur și simplu fiindcă VT este o persoană publică și ca atare ar trebui să se practice transparență. Am putea astfel acorda mai multă realitate acestei amenințări, pe care din păcate destui o consideră fictivă.
    E interesant de studiat frontul de apărare care se manifestă prompt, de câte ori e vorba de VT, despre care unii cred că nu-i de atins nici măcar cu o floare. Infailibilul nostru drag ar putea candida pentru funcției de papă.
    Politica se face în rețea. Care e rețeau VT. Uitați-vă în jur.
    Jocul se complică de cînd s-a decis debarcarea lui Băsescu și câțiva șobolani dau semne de neliniște, vor anunța sau au anunțat că părăsesc corabia.
    Dan Culcer

    DC

  • ovidiu

    @Dan Culcer

    Domnule Dan Culcer, nu cred ca va pot contrazice in ceea ce il priveste pe dl Tismaneanu. Nu ii cunosc textele atit de bine incit sa o pot face. Si e posibil sa nu existe acel text si dumneavoastra sa aveti dreptate.

    In schimb, legat de ceea ce spuneti in legatura cu patriotismul lui Adrian Paunescu, as dori sa va “indic” acest text: “S-a spus că Păunescu a fost un mare patriot român. Fals. Nu e patriot acela care, cu ştiinţă, face rău ţării sale, iar Păunescu ştia desigur despre ruinarea României practicată de regimul Ceauşescu, ştia de Securitate, ştia de înjosirea culturii, a ştiinţei autentice, ştia de distrugerea bisericilor şi a satelor, de controalele ginecologice forţate. Iar adulaţia disgraţioasă practicată de el pentru Ceauşescu şi „spălarea pe creier“ a tinerilor, obţinută prin muzică folk, poezie şi urlete la ceremoniile Cenaclului Flacăra erau răspunsul său de mistagog obsedat de putere la toate aceste nefericiri ale ţării sale, căreia nu i-ar fi putut face mai mult rău nici dacă ar fi urât-o. Şi când te gândeşti că azi unii îl mai şi consideră un fel de dizident! Nu e patriot, de asemenea, omul care, după 1989, a continuat să laude „realizările“ unui regim care a sfârşit prin a-şi împuşca propriul popor. El, care a militat în partidul naţional-comunist al unui fost prim-ministru al lui Ceauşescu, a arătat că nu a învăţat nimic.”

  • mariana

    @ Daca_nu_nu

    Va multumesc pentru informatii.
    Daca nu-i greu si timpul v-o permite, dati o fuga pe “22”. In afara de individul pe care ati incercat (inutil) sa-l faceti sa mai priceapa cate ceva, a aparut un altul pe care-l banuiesc emigrat de pe Vox !? Se vrea o “Cassandra” care ne anunta timpuri intunecate pentru noi toti cei care n-o adoram pe zeita Magda. Ca bonus, ne aduce la cunostinta ca dl. Tudoran a ramas practic “in izmene”, spre deosebire de dl. Ioanid care deocamdata ar fi putred de bogat. Deocamdata, pentruca nu dupa mult timp tezaurul va intra in patrimoniul zeitei mai sus mentionate !!!!

  • Dorin Tudoran

    @ ALL

    1. In America, astazi este Thanksgiving Day (Ziua recunostintei). Oamenii gatesc — pentru ei, pentru prieteni, pentru necunoscutii ocoliti de bunastare — se inatlnesc. Merg sa duca mancare celor ce au mai putina etc. De aceea, imi este greu sa ma ocup cu moderatul blogului intr-o asemenea zi. Voi reveni maine cu opinii legate de postarile dvs.
    Subiectul amenintarilor cu moartea, adus in atentia opiniei publice de VT, nu este unul de data recenta. Are o istorie veche, nascuta inca de pe cand multi dintre noi nu eram inca nascuti. Voi spune, in curand, ce cred si mai ales CE STIU despre unele dintre aceste marsavii. Caci oricine foloseste practica acestor amenintari nu poate fi decat un gunoi!

    2. In chestiunea masurarii patriotismului la televizor, am spus cate ceva. Voi continua sa o fac. Este o indeletnicire dificila, plina de riscuri. Imi amintesc inca de faimosul Tudor Selmaru care intreba, in stanga si-n dreapta: “Dumneata, tovarase, iubesti poporul?” Chestiunea patriotismului este una mult prea complexa spre a fi “rezolvata” de o declaratie la un post de televiziune, intr-un excelent articol de gazeta etc.

    O zi/seara buna, tuturor!

  • Dan Culcer

    @ovidiu
    Judecățile globale pentru o perioadă de o jumătate de secol, nu mi se par adecvate. Nici identificarea regimurilor de după 1945 cu Dej sau Ceuașescu nu poate fi o cale de analiză. Nici viața unui om nu poate fi pusă sub o singură etichetă. Incerc, în alte părți, să introduc nuanțe, nu pentru a scuza comportamentul cuiva ci pentru a fi cît mai exact. Nu putem oare admite că un om ca AP a putu să fie în același timp toate cele ce s-au scris și spus despre el, fără să ăncercpm să revenim la o singură formulă? AP a crezut prea mult în destinul său, în forța sa, în viclenia sa, și în talentul său. Dar a avut ceva din toate astea și știu, iar un studiu, bazat nu pe impresii sau doar pe fragmente de texte pentru a demonstra ce vrem cu ele, va dovedi câtimea de bine și de rău ce i se poate pune în cîrcă acestui om. Textul lui Dorin Tudoran, ca orice demonstrație, chiar foarte inteligentă și frumoasă, poartă doar o parte de adevăr. Eu cred, am mai scris-o recent, că dacă arhiva revistei Flacăra s-a păstrat, acolo se vor găsi documente pentru a introduce nuanțele la care visez. Ele pot fi greu introduse pentru analiza activității unor criminali notorii, cum este cel care a provocat Mineriadele. Partenerul de dialog al Ideologului. DC

  • mihai rogobete

    Câte vârste, atâtea semioze. De păcatul sensului originar scăpăm, numai dacă acceptăm că ultima vârstă le dezice pentru a le zice pe toate: cred că AP n-a fost pregătit pentru moarte.

  • ovidiu

    @Dan Culcer

    Sint de acord cu dumneavoastra cind cereti sa incercam sa nu strivim nuante si sint dispus sa privesc textul pe care l-am postat cu reticenta. Din pacate, nu mai reusesc sa va urmaresc cind incheiati cu “Ele pot fi greu introduse pentru analiza activității unor criminali notorii, cum este cel care a provocat Mineriadele. Partenerul de dialog al Ideologului. DC”. Adica, corectati-ma, va rog, daca am inteles gresit: dl Tismaneanu nu poate fi iertat ca a scris o carte de interviuri cu Ion Iliescu, in schimb cind vine vorba de Adrian Paunescu (“Să trăiţi, Măria Voastră!” -- septembrie 1986) trebuie sa fim atenti la nuante…

  • Nicolae Margarit
  • Daca_nu_nu

    @) Mariana
    Am fost, am citit. Nu am nimic de spus după Dorin Tudoran. Replica D-Sale este, din punctul meu de vedere, zdrobitoare. Iar replicile la replică îmi par nişte palide spasme ale unui discurs ostenit şi înfrânt, care, voind să pară fie că n-a văzut răspunsul d-lui Tudoran într-un articol nou, fie că îl ignoră, şi-a adunat puterile să-mi mai spună mie-n faţă una care „să mă usture”, decât să-l înfrunte bărbăteşte pe cel direct implicat. Pentru că vocea/vocile din subsol asta face/fac: se foloseşte/se folosesc de comentatori pentru a i se adresa dlui Tudoran.
    Dacă la primul articol i s-a reproşat că se ascunde în spatele fustelor mele (???), iată, la al doilea -- anume la replică -- Dorin Tudoran poate fi combătut pe faţă şi cu argumente. Or, nu ştiu dacă cineva găseşte acolo argumente…
    Sunt sigură că dl Tudoran, când a pornit acest demers, nu s-a bazat pe ajutorul cuiva, cum nu se sprijină nici în cazul de faţă, ci pe dovezi.
    Iar mirarea că a păstrat cecurile atâta vreme nu poate stârni decât zâmbete. Cine nu le-ar fi păstrat? Să-l văd eu pe ăla care, după ce-a trecut prin foc şi sabie îşi permite să fie neglijent cu astfel de acte, mai ales într-o ţară străină.
    Orice om cât de cât prevăzător ar fi procedat la fel. Trebuie să fii de-a dreptul nătărău să rătăceşti astfel de hârtii… (E posibil să se fi pornit chiar de la presupunerea că, după atâta vreme, aceste documente nu mai există.)
    Eu atât am avut de spus.
    Aş mai adăuga doar că din toată lumea aceasta, cel mai bine ştie ce i s-a întâmplat cuiva acela căruia i s-a întâmplat, indiferent cât de apropiaţi ne-ar fi cei care ne povestesc ce i s-a întâmplat respectivului. În cazul de faţă, după mintea mea, cel care ştie cel mai bine ce i s-a întâmplat lui Dorin Tudoran este Dorin Tudoran, şi nu alţii care ştiu de la alţii ce i s-a întâmplat lui Dorin Tudoran. De aceea prefer să-l cred pe dl Tudoran. Pentru că îmi închipui că nu este uşor să lucrezi pe acele documente care ţi-au mâncat tinereţea şi să le dai publicităţii. Ar trebui să-i mulţumim cu toţii că a ajuns la această înţelepciune, nu să mai şi aruncăm cu zoaie, că uite-aşa murim proşti şi nu ştim de ce…
    Acum chiar mă duc.
    Mă uit la desene animate şi ascult muzică pe blogul Bunicului.

  • mihai rogobete

    Toată lumea ştie şi se pronunţă că leacul totalitarismelor fasciste şi comuniste nu este antifascismul şi nici anticomunismul – ambele, definite de teoria marxist-leninistă – comuniste, ci democraţia. Nici contrapunerea unui antinaţionalism altuia, (in spe, antisionism versus antiromânism) nu ne smulge din şovinism, naţionalismul în genere fiind şovin, anti…naţionalist; defetismul auto-antiromânist n-o tăgăduieşte. Orice declinare “anti” este, esenţializând contrarietatea, pro-contrarietate, antidiversitate democratică. Nu cumva, prin cultivarea maniheismului, înşine întreţinem exclusivismul şi intransigenţa ideologizându-le? (Cu ce este “superior” bolşevismul consumist, celui anticonsumist comunist?) Nu cumva, orice ideologie poate deveni totalitaristă, odată ce, majoritaristă, este capabilă să le amuţească pe celelalte şi nu numai să le AMENINŢE ci să le şi suprime?
    Solidaritatea pe care i-o declar dlui. V. Tismăneanu, e departe de a fi un sofism dialectic.

    Ameninţare sau terorism? : http://www.evz.ro/detalii/stiri/corneliu-vadim-tudor-evacuat-din-sediu-il-blesteama-pe-basescu-nu-ti-ar-mai-muri-multi-ina.html

  • Radu Humor

    Tin sa-i multumesc domnului @ Octavian Mihaescu pentru ca mi-a limpezit dilema referitoare la acea intamplare cu AP scuipat, agresat si refugiat in sediul Ambasadei Americii !
    Totdeauna m-am intrebat cine putea sa-si reverse in acele zile ura impotriva celui care ne insotise cu poezia si Cenaclul lui, prin desertul cultural-social si economic pe care l-am strabatut mai ales in anii de groaza ai comunismului ( ca n-a fost tot timpul la fel).
    Se pare ca momentul ’89 a fost gandit diabolic, pana in cele mai mici si neinsemnate detalii.
    Isi poate imagina cineva ce-ar fi insemnat aparitia, de la inceput in prim-plan, a unui Paunescu, inlaturat de Ceausescu din viata cultural-politica a Romaniei ?!
    Ce liliputani(nu numai fizic) ar fi parut cei cu care s-a defilat la revolutie ?
    Ce impact ar fi avut un discurs magistral (nu ma indoiesc ca nu i-ar fi reusit, si inca unul deosebit de sincer!) si cum l-ar fi purtat lumea pe brate, in delir ?!
    Ei, dar baietii stiau ce va urma si pe cine aveau in carti :roll:
    Noi in schimb (mai bine zis unii dintre noi !) nu ne-am prins bine nici acum, dupa 20 de ani !
    Incaodata Multumesc domnule Octavian Mihaescu !
    Si v-as ruga sa nu tineti doar pentru dvs
    intamplari din culisele acelei “revolutii” ….

  • Radu Humor

    @Florin iaru :
    “M-am şi plictisit, de cînd citesc acest blog, să-i dau mereu dreptate lui Dorin.”

    N-a fost sa fie nici de data asta :
    Nu i-ati dat-o, dar si-a impus-o/dovedit-o si fara ajutorul sau voia dvs. :roll:
    Si e vorba nu numai de dreptate , ci si de adevar….
    Ce-o sa va faceti ?
    O sa va plictisiti in continuare,
    pana cand veti reusiti sa-l prindeti cu minciuna ?!
    Va doresc asteptare usoara si lunga 😉

  • amzo

    @ Florin Iaru

    vina lui AP este ca a inceput bine, dar a continuat/terminat prost.
    salvarea lui VT este ca a inceput prost, a continuat bine, spuneti dvs.
    “Cert, însă, e că VT nu a fost nici măcar un mărunt ideolog. N-a apucat. Iar pentru ce era să fie dar n-a fost, nu avem gramajul necesar”
    de acord, nu a apucat, dar se razbuna acum. faceti un efort, domnilor, schimbati in textele “anticomunistilor” de azi cuvintul comunist cu burjui si apoi comparati cu textele din Scanteia anilor 50

  • Dorin Tudoran

    @ Radu Humor:

    Raman la parerea ca AP a avut o sansa imensa ca a scapt doar cu episodul din fata portii Consulatului SUA la Bucuresti. Aparitia lui AP in acele momente in prim-plan s-ar fi dovedit catastrofala pentru el. Cred ca balanta intre cei ce-l dispretuiau si il urau profund si cei ce-l simpatizau era substantial inclinata de partea celor dintai…

  • @ovidiu

    «Sint de acord cu dumneavoastra cind cereti sa incercam sa nu strivim nuante si sint dispus sa privesc textul pe care l-am postat cu reticenta. Din pacate, nu mai reusesc sa va urmaresc cind incheiati cu “Ele pot fi greu introduse pentru analiza activității unor criminali notorii, cum este cel care a provocat Mineriadele. Partenerul de dialog al Ideologului. DC”. Adica, corectati-ma, va rog, daca am inteles gresit: dl Tismaneanu nu poate fi iertat ca a scris o carte de interviuri cu Ion Iliescu, in schimb cind vine vorba de Adrian Paunescu (“Să trăiţi, Măria Voastră!” – septembrie 1986) trebuie sa fim atenti la nuante…»

    Mulțumesc pentru întrebare. Să fiu mai precis. Deci.

    Nu vreau să-l spăl pe AP de păcate fiindcă a fost patriot. Era pentru el o iluzie de care să agățase, identificînd interesele țării cu interesele lui Ceaușescu și toate acestea cu interesele lui A. Păunescu. Dar iluziile îl puteau motiva, acoperind astfel cu zaharicale poemele și articolele puturoase de elogiere, pe care nu le-a reluat în cărți, după cîte știu. Scria însă poeme- articole de fond versificate uneori, care erau dincolo de orice îndoială, în condițiile date, dictatoriale, de control al presei, de supraveghere continuă, expresia unor proteste față de cenzură, ascultarea telefoanelor private etc.
    VT a dialogat cu Iliescu în alte condiții. În libertate. Atunci cînd știa că este Iliescu, omul care a ordonat intervenția minerilor, a ordonat împănarea maselor revoluționare cu agenți provocatori, când știa că este responsabil deci de incitarea la război civil, de violențe și omoruri, fiindcă a creat condițiile ca acestea să poată avea loc și nu a cerut niciodată pedepsirea responsabililor, chiar făcându-se că nu știe ce s-a întâmplat.
    In condiții de libertate, Vladimir Tismăneanu a ocolit acuzarea directă, sub pretextul că vrea să înțeleagă sensul și mecanismle politicii și istoriei, din gura partenerului său de dialog, Iliescu. În aceste condiții Ideologul este de două ori complice, cu cel care a ordonat un simulacru de proces (execuția lui Ceuașescu), și cu cel care a incitat la război civil, sub pretextul că apără democrația de atacurile unor legionari care pregătesc o lovitură de stat. Minciună de la un capă pînă la altul.
    Dacă, prin absurd, Ideologul nu știa toate astea atunci cînd se întîmplau, înseamnă că este un analist nul, un politolog de trei lulele, care nu vede realitatea și se mulțumește să comenteze și să difuzeze teorii, să colporteze anecdote politice.
    Il consider pe VT, adică pe Ideolog, complice la toate cele afirmate de mine privindu-l pe Ion Iliescu. Că acum, de o vreme, și-a alăturat semnătura pe textele unora care cer acuzarea și judecarea lui Iliescu, cî a recuperat argumentația altora care încearcă să depășeasc deciziile de NUP ale procurorilro năimiți, care blochează justiția de două decenii, mi se pare o adaptare tardivă, o acțiune oportunistă, în același sens în care tot oportunist a fost și dialogul său cu Iliescu. Nu știu ce voia să obțină și nici ce a obținut. Sunt sigur însă că textul nu e contribuție nici la istoria orală, nici la analiza comunismului și nici la analiza pseudo-democrației iliesciene.
    Și atunci, nu îl văd mai puțin vinovat pe Ideolog decât pe Poet la susținerea unor sisteme bazate pe minciuni. Doar că primul era și patriot, îș interesa și binele comun, și a încercat să-l facă, reușind uneori. In condiții de dictatură.
    VT pare aproape exclusiv interesat de cariera sa, care are la bază demascarea «comunismului național» (n-am altă expresie încă), la Europa liberă și mai apoi. Nu a comunismului ca sistem politic dictatorial, ci mai ales a versiunii sale produsă la încrengătura dintre ideologiile naționaliste recuperate de propagandiștii lui Ceaușescu din recuzita legionară (care toruși îi considerau pe legionari principalii lor adversari, i-au supravegheat fără întrerupere din 1945 pînă în ziele noastre) și reziduurile ideologiilor cominterniste, internaționaliste, industrialiste, bazate pe construirea în forță a unui proletariat în pas cu industrializarea. Comunismul în toate versiunile sale a participat la distrugerea țărănimii. Iar Restaurația capitalist-comunistă a desăvârșit procesul început pe la 1880.
    Vă recomand o analiză concretă, pe text, a cărții Ideologului în dialog cu Criminalul.
    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/irosca/carti_comentate/iliescu_tismaneanu_coment.htm
    Sper să fi fost mai clar de data asta. Cu bine, Dan Culcer

  • «Sint de acord cu dumneavoastra cind cereti sa incercam sa nu strivim nuante si sint dispus sa privesc textul pe care l-am postat cu reticenta. Din pacate, nu mai reusesc sa va urmaresc cind incheiati cu “Ele pot fi greu introduse pentru analiza activității unor criminali notorii, cum este cel care a provocat Mineriadele. Partenerul de dialog al Ideologului. DC”. Adica, corectati-ma, va rog, daca am inteles gresit: dl Tismaneanu nu poate fi iertat ca a scris o carte de interviuri cu Ion Iliescu, in schimb cind vine vorba de Adrian Paunescu (“Să trăiţi, Măria Voastră!” – septembrie 1986) trebuie sa fim atenti la nuante…»
    Să fiu mai precis. Cînd scriu repede, sub impulsul unei emoții, mi se poate întîmpla să nu fiu clar. Deci.
    Nu vreau să-l spăl pe AP de păcate fiindcă a fost patriot. Era pentru el o iluzie de care să agățase, identificînd interesele țării cu interesele lui Ceaușescu și toate acestea cu interesele lui A. Păunescu. Dar iluziile îl puteau motiva, acoperind astfel cu zaharicale poemele și articolele puturoase de elogiere, pe care nu le-a reluat în cărți, după cîte știu. Scria însă poeme- articole de fond versificate uneori, care erau dincolo de orice îndoială, în condițiile date, dictatoriale, de control al presei, de supraveghere continuă, expresia unor proteste față de cenzură, ascultarea telefoanelor private etc.
    VT a dialogat cu Iliescu în alte condiții. În libertate. Atunci cînd știa că este Iliescu, omul care a ordonat intervenția minerilor, a ordonat împănarea maselor revoluționare cu agenți provocatori, când știa că este responsabil deci de incitarea la război civil, de violențe și omoruri, fiindcă a creat condițiile ca acestea să poată avea loc și nu a cerut niciodată pedepsirea responsabililor, chiar făcându-se că nu știe ce s-a întâmplat.
    In condiții de libertate, Vladimir Tismăneanu a ocolit acuzarea directă, sub pretextul că vrea să înțeleagă sensul și mecanismle politicii și istoriei, din gura partenerului său de dialog, Iliescu. În aceste condiții Ideologul este de două ori complice, cu cel care a ordonat un simulacru de proces (execuția lui Ceuașescu), și cu cel care a incitat la război civil, sub pretextul că apără democrația de atacurile unor legionari care pregătesc o lovitură de stat. Minciună de la un capă pînă la altul.
    Dacă, prin absurd, Ideologul nu știa toate astea atunci cînd se întîmplau, înseamnă că este un analist nul, un politolog de trei lulele, care nu vede realitatea și se mulțumește să comenteze și să difuzeze teorii, să colporteze anecdote politice.
    Il consider pe VT, adică pe Ideolog, complice la toate cele afirmate de mine privindu-l pe Ion Iliescu. Că acum, de o vreme, și-a alăturat semnătura pe textele unora care cer acuzarea și judecarea lui Iliescu, mi se pare o acțiune oportunistă, în același sens în care tot oportunist a fost și dialogul său cu Iliescu. Nu știu ce voia să obțină și nici ce a obținut. Sunt sigur însă că textul nu e contribuție nici la istoria orală, nici la analiza comunismului și nici la analiza pseudo-democrației iliesciene.
    Și atunci, nu îl văd mai puțin vinovat pe Ideolog decât pe Poet la susținerea unei minciuni. Doar că primul era și patriot, îș interesa și binele comun, și a încercat să-l facă, reușind uneori. In condiții de dictatură.
    VT pare aproape exclusiv interesat de demascare comunismului național. Nu a comunismului ca sistem politic, ci a versiunii sale produsă la încrengătura dintre ideologiile naționaliste recuperate de propagandiștii lui Ceaușescu (care îi considerau pe legionari principalii lor adversari, i-au supravegheat fără întrerupere din 1945 pînă în ziele noastre) și reziduurile ideologiilor cominterniste, internaționaliste, industrialiste, bazate pe construirea în forță a unui proletariat în pas cu industrializarea. Comunismul în toate versiunile sale a participat la distrugerea țărănimii. Iar Restarurația capitalist-comunistă a desăvârșit procesul început pe la 1880.
    Vă recomand o analiză concretă, pe text, a cărții Ideologului în dialog cu Criminalul.
    http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/irosca/carti_comentate/iliescu_tismaneanu_coment.htm
    Sper să fi fost mai clar de data asta. Cu bine, Dan Culcer

  • Ovidiu

    @Dan Culcer

    Va multumesc pentru raspuns, domnule Dan Culcer. Acuzele dumneavoastra sint grave si argumentele demn de luat in seama. Citindu-va, indoiala se insinueaza in mine. In acelasi timp, ma mira siguranta dumneavoastra. Va bazati totusi pe ipoteze si nu pe axiome. Face parte din felul meu de a fi, intotdeauna mi-am spus ca inteleg mai usor rolul unui avocat decit pe cel al unui procuror. E posibil ca folosind rationamentul dumneavoastra, multor altor persoane publice care au avut de-a face, in vreun fel sau altul, cu Ion Iliescu, sa li se puna acelasi stigmat.

    Oricum, inca o data va multumesc pentru raspuns.

  • mihai rogobete

    Domnule Dan Culcer,
    dacă -- e drept, secundar -- rostul unui creator stă-n statutul său de educator, de formator al caracterelor celorlalţi, cum el este nu numai primul său cititor ci şi cel de maximă sensibilitate şi deci receptivitate, proba definitivă a autenticităţii artei sale stă-n rezultatul acestei autoeducaţii, cu cât temperamentul său este mai accentuat, în propriul caracter. Rateurile dovedesc, ori o sensibilitate “făcută”, ori/şi, prin cinismul detaşerii manipulatorii, un îndârjit anticaracter. Singurul moment de sinceritate poetică a fost, pentru AP, când şi-a recunoscut caracterul porcin. Marxist romantic, comunist idealist, făcut (livresc) nu născut, a stânjenit burghezia comunistă cu principialitatea teoretică invocată, a contra-revoluţionat-o. Nu ideiile democraţiei i le-a reproşat lui Ceauşescu, ci abaterea de la idealuri, comunismul rău aplicat -- de unde PSM-ismul şi apoi iliescianismul restaurator al acelui… caracter.

  • Dorobantu

    Este, probabil, cel mai penetrant text pe care l-am citit despre VT. O disectie de laborator ca o precizie de laser nu lasa cititorului nici un moment vulgara idee ca Tudoran l-ar fi preferat pe unul dintre cei doi. Fraza rece, paralela iredutabila, probele inconturnabile rostite de la catedra necontestabila sunt dovezi intr-un proces moral al societatii romanesti postsocialiste. Jos palaria, Dorine!

  • Vlad Mercori

    Ma bucur ca mai avem posibilitatea sa citim si articole scrise de un condei fabulos precum cel al domnului Tudoran. Din pacate, VT este o imagine bruta a intelectualilor romani care si-au tradat menirea si care au contribuit din plin in ultimii 20 de ani la afundarea Romaniei intr-un hau fara de capat.

    Mai trist este sa vedem cum o seama de tineri istorici, politologi,etc il iau pe VT drept etalon si bat drepti din picior in fata aceluiasi nomenclaturist wannabe care uita in interviurile cu Iliescu sa il intrebe de mineriade.

  • mariana

    Imi permit sa corectez eu o greseala din comentariul # 76. Desigur, dl. Vlad Mercori dorea sa scrie ” o imagine urata a intelectualilor romani”. Nu de alta, dar rauvoitorii atat asteapta…

  • Florin Iaru

    Mă văd nevoit să se-intervin. O afirmaţie precum “Din pacate, VT este o imagine bruta a intelectualilor romani care si-au tradat menirea si care au contribuit din plin in ultimii 20 de ani la afundarea Romaniei intr-un hau fara de capat.” este nu numai rău-voitoare, dar şi neadevărată!
    Ce legătură are VT cu România anilor ’90? Chestia asta cu intelectualii care şi-au trădat menirea este o -- să-mi daţi voie s-o spun -- o prostie. Aş dori să ştiu şi eu care e menirea intelectualului. Cît despre aventurile lui VT la curţile lui Iliescu sau Băsescu, asta, pe timp de pace sau în aburii democraţiei, nu este un păcat de moarte. Fiecare e liber să ţină cu cine vrea!
    Asta nu înseamnă că aprob înlăturatrea lui Marius Oprea sau atacurile la adresa adversarilor politici. În ceea ce priveşte atacurile oratorice, asta e o componentă vitală a luptei de idei.

  • mariana

    Citind mai atent comentariul # 76, imi dau seama ca interventia mea privind “corectarea” cuvantului “bruta” ar putea fi neavenita sau, in orice caz, superflua deoarece intreaga fraza incriminata este scrisa in mod nefericit. Nu-l cunosc pe domnul respectiv si nu i-am mai citit alte comentarii, dar cred ca nu se referea la totalitatea intelectualilor romani ci la aceia reprezentati de dl. Tismaneanu. Ma face sa am aceasta parere fraza imediat urmatoare, cu care isi incheie comentariul. Condivizibila sau nu.

    D.le Iaru, “… As dori sa stiu si eu care e menirea intelectualului…” ma lasa cu gura cascata !?!

  • Dorin Tudoran

    @ Virgil:

    Nu cred ca MM a primit o sinecura. Cred ca merita sa fie unde este si as zice ca munceste pe rupte la institut. Ca avem -- deseori -- opinii diferite despre unele lucruri este cu totul altceva.

  • really an eye opener for me.

    -- Robson

WP Admin