≡ Menu

"Patrie mumă, putoare nemiloasă "

Dintre toți prietenii din exil, Vassily Aksyonov a fost cel a cărui conversație mă amuza profund pentru ca apoi să mă arunce într-o profundă hărțuială cu mine însumi. Ne-am cunoscut într-un restaurant din Dupont Circle, în Washington, unde am început să frecventăm un “club volant” compus de câțiva intelectuali est-europeni și animat de incredibilul nonagenar de azi Istvan Csicseri – Ronay, reîntors în iubita lui Budapestă. Aveam jour fixe, marțea, la șase seara.

După o vreme, Vassily și eu am devenit membrii ai conducerii PEN Clubului American, branch-ul Scriitori în exil. Mergeam împreună la New York, unde se țineau ședințele lunare ale comitetului. Eu conduceam mașina, Vassily povestea. Și o făcea cu un umor inimaginabil.

Într-o seară, întorcându-ne pe o vreme mizerabilă, după ce l-am tocat bine pe Czeslav Milosz, care în timpul ședinței ni se păruse oarecum absent, Vassily m-a întrebat “Vrei să-ți cânt ceva?” “Cum nu?”, am răspuns, luat cam pe nepregătite. Mi-a fredonat un cântec al lui Bulat Okudjava după care mi-a povestit istoria lui Okudjava Sr. Rareori a fost pomenit numele lui Stalin atât de des în mașina mea.

Una din ultimele noastre călătorii împreună a fost în noiembrie 1991, la Viena, la un congres mondial al PEN Clubului. Era mare agitație printre intelectualii exilați – “Ne întoarcem ori nu?” Unii s-au întors. Vassily a fost printre ei. Și, cum a bănuit, avea să moară în Rusia. Alții nu s-au întors, sau nu s-au întors încă, și vor muri unde nici cu gândul nu gândesc; poate chiar în patria natală. Ultima seară petrecută cu Vassily la un restaurant din Georgetown este încă vie în memoria mea — a fost o lungă partidă de râs.

Într-una din nopțile vieneze, am stat de vorbă până în zori. Am înregistrat parte din vorbărie și am publicat-o în MERIDIAN, Vol.1, Nr.5, ianuarie/aprilie 1992. Redau aici doar un scurt fragment. Discuția integrală o găsiți în documentul atașat:

 ”Vassily, nu puțini din prietenii noștri ne întreabă, pe noi, scriitori trăind în exil, de ce nu ne întoarcem acasă, prin acasă înțelegând ei locul unde ne-am născut. Întrebarea are mai multe temeiuri. Unul dintre ele – poate nu cel mai important – fiind acela că, de obicei, scriitoruul aflat în exil continuă să se plângă de toate cele. Ești, din acest punct de vedere, o excepție, autorul unei cărți extrem de amuzante, în care-ți declari dragostea pentru țara în care te-ai refugiat. Cu toate acestea, îmi închipui că nu ești scutit de spectrul acestei întrebări <Mă întorc? Nu mă întorc>?”

”Dorin, știi bine că nutresc un profund sentiment de gratitudine față de America. Această țară mi-a oferit un refugiu în momentul cel mai dificil al vieții mele. E o țară cu oameni extrem de amuzanți, de haioși; chiar și cei mai încruntați dintre ei sunt teribil de comici. Ei nu realizează acest lucru întotdeauna, și asta-i face și mai amuzanți. Da, îmi place America. Pe de altă parte, mai am și acea iubită, nefericită patrie-mumă, care a fost numită, cândva, de Andrei Siniavsky, <patrie-mumă, putoare nemiloasă> și atunci am fost de acord cu Siniavsky. Totuși, port încă în suflet această patrie mumă-ciumă, și sper că se va schimba, că va deveni mai puțin haină, mai puțin indiferentă față de soarta copiilor ei. Și, firește, am obligații față de țara mea natală, față de limba ei, față de literatura ei. Numai cu o lună în urmă, cum știi, am fost destul de… încolțit, când s-a auzit că am fost numit redactor-șef al săptămânalului Literaturnaia Gazeta. Noroc că a fost doar un zvon… Și am realizat în acel moment că nu mi-ar fi fost ușor să răspund unei astfel de propuneri spunându-le <Duceți-vă la dracu, cu gazeta voastră, eu sunt bine merci, profesor universitar la Washington>. Deocamdată reanalizez ordinea prioritătilor din viața mea profesională, socială. Poate că după ce voi ieși la pensie, mă voi reîntoarce acolo, să mor în Rusia, deși nu sunt sigur deloc nici de asta.”

Nici eu nu sunt sigur că, reîntorcându-se, prietenul meu Vassily a fost neapărat un visător, dar simt că-mi lipsește foarte mult. Mă voi plimba în curând – cum o făceam pe vremuri cu Vassily – prin Lafayette Square, chiar vizavi de Casa Albă, dar e greu de crezut că voi auzi vreun trecător fredonând, cum o făcea Vassily din când în când, acel Arbat, moi Arbat al lui Okudjava. (VASSILY AKSYONOV)

  • A, bun venit in blogosfera, prieten drag. Imi place cum arata, pare si functional, dar mai verific. M-am bucurat sa vad ca apare si Timpul, prin articolele publicate acolo. Vind bun la pupa, ca doar e epoca marinelului!

  • Dorin Tudoran

    Mulțumesc, Liviu.

    Timpul e cum e, vremurile sunt cum sunt.
    La pupă ori la proră, vântul bate după cum îl taie capul.

    “Epoci” am mai văzut. “Marineli” -- așijderea.

    Îți amintești vremurile când o intelectuală de vază compara Epoca de aur a lui Nea Ceașcă cu Epoca de aur a lui Pericle și ne îndemna să fim mândri de ce trăim?

    Va trece și Epoca de aur sprijinită azi de alți intelectuali -- toți de pus în vază. Atunci -- sau poate chiar mai devreme -- le vom reaminti acestor floricele -- de câmp ori de seră -- că nu e treabă de om serios să te dai pe mâna epocii, căci, oricare ar fi ea, epoca e vicleană.

    Dar, cine știe?, poate că intelectualii de vază atât de angajați de și la epocă sunt de data aceasta mai vicleni decât epoca însăși.

    Vorba lui Ghiță Dinu (aka Ștefan Roll), ” ‘om muri și ‘om vedea.”

    Cele bune,

    Dorin

  • Ma tem ca ai mare dreptate, cum ma tem ca intelectualii cei angajati -- oare sint niste ghisee unde sint angajati intelectualii? -- care se cred mai vicleni decit epoca sint in iluzie. Scapa de blestemul lui “bietul om sub vremi” doar cei care, atenti la epoca de buna seama, nu se lasa sedusi, maguliti, angajati de ea si, mai ales, de oamenii ei. Restul e fie praf in ochii prostilor, fie autoamagire. Dar ei, prea prinsi in epoca fiind, prea predati unui puternic ori altuia, nici macar nu isi pot da seama de asta. Ca sa-si poata da seama, ar fi trebuit sa disece mai atent cealalta epoca, alte epoci. A bon entendeur -- dar cred ca sintem putini! -- salut!

  • Si, desigur, un gind bun pentru Vassily Acsyonov, pe care nu l-am cunoscut, dar pe care l-am citit si, dupa puterile mele, cred ca si inteles.

  • O prezenta luminoasa acest Aksionov in Rusia din ultimul deceniu. Memorabil in interventiile sale la televiziuni, pe unde era admis (era invitat mai ales de Victor Erofeev, prietenul sau mai tanar). L-am asteptat sa revina in Rusia mai mult decat pe Soljenitin, care incepuse, din pacate, sa vocifereze imperialistic. Aksionov a fost, prin simpla sa existenta, o replica la ideologia lui Soljenitin.

    P.S. Cred ca e vorba, in interviul din attach, de Iuri Bondarev, nu de Bodnarev. Bondarev a fost un scriitor “frontovic”, de o mediocritate onesta, iar dupa caderea URSS-ul a deraiat nationalistic…

  • Dorin Tudoran

    Mulțumesc pentru comentariu. Mă bucur să vă reîntilnesc, fie și așa, la mare distanță.

    Da, aveți dreptate — Bondarev.

    Într-adevar, VA a fost un exemplu demn să fi fost urmat (și) de alții.

    Numai bine,

    Dorin Tudoran

  • Ovidiu Pecican

    Stimate Domnule Tudoran,

    Liviu (Antonesei) mi-a semnalat si mie prezenta dvs. recenta in blogosfera. A meritat sa fac incursiunea propusa de el, fiindca nici pentru mine Aksionov (Axionov?) nu este un necunoscut. Vreau sa spun ca l-am citit, ca si pe dvs., inca de prin anii 70 cu ce era disponibil pe piata de carte si revuistica romaneasca. Era pacat ca plecarea lui dintre noi sa ramina consemnata numai la nivelul unei stiri fugare de presa. In acest sens salut interventia dvs., ca si comentariul lui Vasile Garnet (salut, Vasile!), care imbogatesc cunoasterea romanilor in materie. Dar m-as bucura si mai mult daca ati putea reveni, poate cu mai multe detalii concrete, poate reluind convorbirea inregistrata in totalitate (cine mai are acces la revista unde a-ti publicat-o odinioara?!).
    Multumesc,

    Cu respect colegial,

    Ovidiu Pecican, Cluj

  • Pingback: Blog Patrasconiu » Blog Archive » Dorin Tudoran are blog!()

  • Dorin Tudoran

    Dragă domnule Pecican,

    Vă mulțumesc pentru interes și salutul colegial.

    Și eu vă citesc, chiar dacă nu așa de des… ca pe vremuri.

    Dacă apăsați pe (VASSILY AKSIONOV), la finalul textului, se deschide copia PDF a discuției din MERIDIAN.

    Numai bine,

    Dorin Tudoran

  • Dezideriu Dudas

    Incantat ca se poate comunica “public” si asa….Nu cred ca se pune doar problema reantoarcerilor spre patria natala….Ci si a “ducerilor” spre “lumea natala”….De aceea nu cred ca e relevant unde locuim…Ci ar fi important doar sa nu ne pierdem speranta de mai bine ( de unde dihotomia “reantoarcere” -- “ducere”….)….De oriunde am “infaptui”…. ” Lumea natala ” nu ar trebui sa insemne doar nelimitare in spatiu, ci si in timp….Citesc azi intr-o revista ( !, chiar daca e “Lumea”….) : ” Intr-o celebra lucrare din 1922 intitulata “Mesure de la France”, Drieu la Rochelle scria ca nu mai exista conservatori din cauza ca nu mai exista nimic de conservat “….Desi am citit “kilometrii” de idei despre Stanga si Dreapta politica, nu am intalnit o ideea mai relevanta despre faptul ca patria noastra nu mai exista, nici acasa, nici in lume….Mutatis -- mutandis, referitor la Stanga, s-ar putea spune : NU SE MAI POATE REVOLUTIONA NIMIC, PENTRU CA S-A DEMONSTRAT, REVOLUTIILE DOAR INTARESC SI MAI MULT STATUS-QUO-URILE…Sunt convins ca si Drieu la Rochelle s-a inselat, cum nici artificiul meu logic nu poate fi adevarat…

    Dezideriu Dudas

  • Dorin Tudoran

    Mulțumesc pentru comentariu.

    Sunt convins, de multă vreme, că putem avea ceva mai multă încredere în evoluții decât în revoluții.

    Nenorocirea este că unele evoluții sunt (sau doar par a fi) atât de lente și întortocheate încât dau apă la moară celor îndrăgostiți de revoluții — așa va fi și apărut tagma “revoluționarilor de profesie”.

    Ca să nu mai spun că și unele “evoluții” și unele “revoluții” se dovedesc, până la urmă, nimic mai mult decât… restaurații. Ce se schimbă nu este neapărat un status quo și proprietaii/marii lui beneficiari.

    Cele bune,

    Dorin Tudoran

  • Dezideriu Dudas

    In comentariul meu am prezentat doua extreme. Perfect de acord cu ce mi-ati raspuns. Ramane deschisa problema optiunilor noastre. Daca trebuie sau nu sa schimbam, nu intr-atat de mult incat sa para o revolutie ( entropiile in astfel de cazuri pot duce la pierderi mai mari decat castigurile reale…) si nici prea putin cat sa para un status-quo sustinut cu mijloace “revolutionare” de catre “fortele conservatoare”….Iar daca discutam de schimbare reala, nu cred ca se mai poate face delimitare intre Vest si Est atat timp cat criza actuala e globala….Asta pentru ” a actualiza ” termenii de “evolutie” si “revolutie” si a ne referi la aceleasi lucruri si situatii….E drept, Estul si Vestul nu pot aborda la fel scopurile si mijloacele pe termen scurt si mediu ….pot urmari insa ca pe termen lung acestea sa coincida….

  • kuno murvai

    Excelenta ideea unui blog, Dorin Tudoran! Este o placere sa va putem citi si in timp quasi-real. Si va asigur ca “revenirea” dvs era una indelung asteptata. Stiu, le sais-je? ca exilul inchide pentru multi bucla unui prezent perpetuu, care nu e nici macar prezentul decizionist al “intelectualilor angajati” (nu stiu de ce imi vine sa multiplic ghilimelele). In orice caz, daca ar fi sa-l credem pe Karl Heinz Bohrer, cu a lui Plotzlichkeit, prezentul acesta, oricum ar fi el, este tot ceea ce ne mai ramane. Enfin, nu vroiam decat sa va transmit decat ca astept sa va citesc cat mai des
    Cu cele mai bune ganduri
    KM

  • Dorin Tudoran

    Vă mulțumesc pentru mesaj și trebuie să mărturisesc că ideea blogului nici măcar nu-mi aparține. Mi-a fost sugerată în mai multe rânduri. M-am tot gândit, m-am tot răzgândit și, până la urmă mi-am zis “De ce nu?”

    Cât privește “intelectualii angajați” de azi, voi spune, foarte curând, ce cred despre acest spectacol dezolant.

    Cele bune,

    Dorin Tudoran

  • dragostea de tara e direct proportionala cu distanta si timpul

  • Dorin Tudoran

    La o cântărire atentă a numitorului comun vs. diferenţe specifice, cred că se poate face încă o delimitare între Est şi Vest. Dar, adevărat este, globalizarea începe să-şi ceară cu voce din ce în ce mai apăsată partea leului. Că o ia chiar în puternicul leu românesc (RON) ori în şubrezita liră sterlină sau chiar în cu totul bezmeticit dolar US e o chestiune ce ţine de “variabile”, nu?

  • Dorin Tudoran

    Ştiu şi eu ce să zic?

  • Gheorghe Campeanu

    Domnule Tudoran,

    Am ramas din adolescenta atasat de numele lui Axionov, ale carui carti traduse in romaneste in anii 60’s m-au cucerit. Cativa ani dupa emigrarea mea in US din 1978, traind in New York, m-am incrucisat cu un amic american care tocmai cumparase “In Search of Melancholy Baby”. Am citit-o in aceeasi noapte, si m-a delectat, mai ales cind am recunoscut stilul in ciuda limbii nenaturale, si regasind peripetiile imigrantului proaspat ‘debarcat’. Am reusit din pacate sa mai citesc doar doua din cartile lui ulterioare.
    Spre regretul meu, nu l-am cunoscut, si va invidiez nespus pentru timpul si amicitia Dvs. cu el.
    Mi-a facut mare placere anti-necrologul pe care l-ati scris depre el, si va multumesc.

    Gheorghe Campeanu
    Washington, DC

  • Dorin Tudoran

    Vă mulţumesc pentru mesaj şi, da, recunosc, a fost o mare şansă pentru mine să devin prietenul lui Axionov.

    Credeţi ori nu, chiar azi am fost în părculeţul de vizavi de Casa Albă (este la câteva minute de mers pe jos de la biroul meu), părculeţ pe care-l invoc în “anti-necrolog” (foarte frumos zis!), şi parcă mă tot uitam să zăresc mustăcioara lui Axionov…

    Când se întoarce R. din vacanţă, poate reuşim să ne vedem în trei.

    Cele bune,

    DT

  • Gheorghe Campeanu

    Da, mi se pare o propunere atragatoare, cea cu o intalnire in trei, dupa revenirea lui R. din Nord.

    Cu placere si ganduri bune.

    Gheorghe

  • Dorin Tudoran

    @ Gheorghe Campeanu

    Ce facem cu proiectul nostru?…

Next post:

Previous post:

WP Admin