≡ Menu

The Me & I – Democracy Incorporated

Jean-Paul Pimpsley este jumătate kakadian, jumătate mitocan și jumătate proxenet. Îmi veți spune că trei jumătăți sunt prea multe. O să vă răspund că vă înșelați, fiindcă avem de-a face cu un fenomen ce nu intră nici în cofrajul logicii aristotelice, nici în corsetul aritmeticii tradiționale.

Kakadienii îl știu ca JPP (transcriere fonetică ”Dzei-Pi-Pi”), mitocanii îl venerează drept ”Le Crapaud” (Broscoiul) iar pentru proxeneți este pur și simplu ”Pimp Pimpsley” – cum ar veni, ”Nume” și ”Pronume”. Dar pentru toate cele trei comunități numele lui de cod este ”La Vieille Canaille” (Bătrâna canalie). La auzul acestui nume, canaliile de rând pălesc și fac sluj. Înfricoșate de varianta hard, ele preferă să asculte varianta soft oferită de Serge Gainsbourg.

S-a născut din nebăgare de seamă, a crescut din întâmplare și a prosperat din crize de identitate. De născut, s-a născut la granița dintre Kakadia și cinism, acolo unde toate părțile – învinși și învingători – au trădat din convingere, plăcere și obișnuință. De crescut, a crescut la limita dintre fraudă și impostură. Cum ar veni, ”Care limită, mon frère?” De prosperat, a prosperat din șantaj, instinct și voie bună.

Când nu mai are pe cine ucide, își roade unghiile până la sânge, doar-doar va găsi noi inamici. Dacă un alt rege, Midas, transforma în aur tot ce atingea cu mâna, Pimpsley transformă în fungus tot ce gândește. În total vacuum  de idei, replica lui preferată este ”Let me cogitate”. La apogeul gesturilor umanitare  șoptește  ”Je pense a moi-même”. Cum ar veni, e multicultural.

După ce a delapidat două orfelinate din capitala Kakadiei și încrederea câtorva prim-miniștrii, Le Crapaud a fost teleportat la Washington, ca un fel de compromis între cei ce se duc și cei ce vin: la și de la putere, la și de la Martha’s Vineyrd. Ce compromis mai ingenios  puteau găsi lichenii atâtor consilii de administrație (guvernamentale și neguvernamentale, for și non-profit)  decât  această A Scoundrel for All Seasons (O canalie pentru eternitate)?

Când conduce, călărește o iapă dublă Harley-Davidson. Când dansează, poartă numai cisme de cauciuc Pirelli, modelul Carmina. Când trage în piept, prizează numai Salem Extra-Long. Are o mână dreaptă și strategică –”Salieri în blugi”. Una stângă și tactică –”Picioare lungi”. Le Crapaud este convins că minciuna are picioare lungi, blugii Salieri vor deveni un brand, iar contribuabilul american, sătul de canaliile autohtone, va continua să fie fascinat de canalia de import.

Dzei-Pi-Pi a șterpelit o companie, a reînregistrat-o sub numele de The Me & I – Democracy Incorporated și livrează ”canned international development” (dezvoltare internațională la conservă)  à la carte. Nu plătește taxe. De plătit, plătesc, in ordine, contribuabilul american, țările Lumii a Treia, cele în tranziție și cele în curs de dezvoltare.

Nu-i era suficientă Washingtonului ficțiunea exportului de democrație, iată-l savurând și cacealmaua importului de management kakadian.

Quel Panama, indeed!

(Timpul, Nr.12/2008)

  • Dezideriu Dudas

    Riscasem cu acea dihotomie “reantoarcere -- ducere” de la primul comentariu…, “reantoarcerea” fiind cat se poate de legitima si logica….Iata ca mi se valideaza, mai rapid decat speram, ideea cu “necesara ducere” spre “lumea (globala) natala”…..Iar in “lumea natala globala”, ca element concret, am retinut ierarhia categoriilor celor ce platesc : ” in ordine, contribuabilul american, țările Lumii a Treia, cele în tranziție și cele în curs de dezvoltare “. Revenind…, nu s-ar putea ca fiecare tara sa-si tina “JPP-ii ” acasa ? Sa nu-i mai incarce de “valoare”, intr-atat de mult…, incat sa se simta nevoia exportului ? Daca “exportul de democratie” pare a fi o fictiune, “exportul de valoare kakadiana ” ….pare a fi o “globalizare a prostiei si nebuniei lumii post-erasmieme”….Ma tem ca face parte din aceasi fictiune….

  • Dorin Tudoran

    Ba da. În cazul “în speță”, kakadianul a fost dat afară după numai doi ani de la aducerea în fruntea bucatelor. Numai că răul pe care a apucat să-l facă instituției rămâne… bun făcut și e greu de sperat că situația se va redresa ușor.

    În alte cazuri, kakadienii — în ciuda contra-performațelor evidente — rămân unde au fost numiți ori aduși prin vot multă, foarte multă vreme.

    Prețul îl plătesc — de obicei — alții.

WP Admin