≡ Menu

Trecutul ca operă deschisă

Dacă viitorul este previzibil până la plicitiseală iar prezentul se dovedește o himeră limbută,  trecutul nu s-a întâmplat niciodată. El abia va să vină. Te așteaptă în fiecare dimineață, în forme și gusturi noi, la masa din bucătărie – Nescafé de contrabandă, dar întotdeauna punctual. Adică, nu doar că e acolo negreșit, dar te și ia la întrebări, punct cu punct. Răspunsurile ți le dă tot el, și tot punct cu punct, fiindcă tu rămâi blocat în ideea contorsionată că trecutul e trecut, s-a întâmplat cum s-a întâmplat și nu mai e nimic de făcut,  de schimbat ori de adăugat la el.

Ba mai e. Mai e întotdeauna ceva de făcut și, mai ales, de schimbat și, oho!, de adăugat. Numai că pe tine procesul acesta atât de natural te prinde mereu cu garda jos. Azi dimineață, de exemplu, ai fost confruntat cu ”neutralitatea morală”. Trecutul — ce abia urma să vină — ți-a pus-o pe masă, pe o tăviță de argint, însoțită de un răvaș semnat de câțiva prieteni.

Seara – iacobini rău de tot, dimineața – dulci, foarte dulci funcționari publici, după amiaza – liberi, foarte liberi cugetători și în rest – oameni de geniu, prietenii ăștia ai tăi înțeleg resursele proteice ale trecutului.

Cum ai deschis răvașul,  te-ai trezit pus într-o luntre de partea căreia, pe dreapta și în jos, curgea sângele celor cu ”Cine a tras în noi? ”, iar pe stânga și în sus, da, da, în sus – sângele celor cu ”Noi am tras în noi.” Ce echilibru perfect! Asta da neutralitate morală.

Ajuns la mal, te-ai trezit întâmpinat cu strămoșescul ”Și, ce-i cu asta?”A urmat pâinea și sarea, păhăruțul de vin și, încet dar sincer, ai început să pricepi că trecutul rămâne marea șansă, căci el este singurul din pragurile vieții noastre care se dă de trei ori peste cap și ne face oameni. Cât ai zice pește.

Și omul, spre deosebire de pește — care se împute de la cap, se rupe de la mijloc și se mănâncă de la coadă — omul ăsta, mereu nou și numai nou, nu se împute niciodată de la funcție, nu se rupe niciodată de la bugetul de stat și nu se mănâncă decât cu alt om – nou și el, dar om, cu ”O” mare.

Trecutul te ia prin surprindere și te obligă să accepți că ”Neamțul ăla mic, Herr Alzheimer, care ne fură mințile” nu e un banc ci confirmarea unui cont la Banca Timpului, pușculiță din care cu cât iei mai mult, cu atât rămâne mai mult în ea. Un fel de inginerie financiară în care trecutul se înmulțește prin sciziparitate, ca la piramidele Caritas și FNA, pe principiul ”Ce-am avut și ce-ai pierdut. ”

Dați-mi un exemplu de operă mai deschisă decât trecutul și o închid.

Dar ar fi păcat; mare păcat.   

(Timpul, Nr.10/2008)

  • Dezideriu Dudas

    Dreapta : ”Cine a tras în noi? ”, Stanga : ”Noi am tras în noi.”….De retinut…. Asociez aceste idei cu evocarea lui Vladimir Tismaneanu in “ Pagini regasite: Dorin Tudoran despre “Scrisoarea celor Sase” : “ Daca va fi ca Romania sa aiba un dram de noroc si sa isi regaseasca o albie politica in care valorile democratiei sa isi reintre in drepturi, nu e nicio indoiala ca nu va conta daca dl Brucan este ori nu pentru pluralism politic…”….
    O MARE SURPRIZA ( surpriza cu “S” mare, aidoma omului cu “ O mare”….: , atat de des invocat in publicistica romaneasca post-miniereasca…) : “ Trecutul rămâne marea șansă, căci el este singurul din pragurile vieții noastre care se dă de trei ori peste cap și ne face oameni. “… Pentru ca acelasi trecut nu poate “face” doar oameni ci si institutii, tari, chiar “ADEVARURI”…..Depinde de nivelul de abordare…. Dealtfel conturile la BANCA TIMPULUI s-au diversificat mult in ultimele secole….Pentru a nu genera confuzie, adaug in continuare citatul aproximativ din eseul dvs. cu privire la capitalul bancar al ADEVARULUI uman ( extins de mine si la institutii si la tari….) : “ Trecutul te ia prin surprindere și te obligă să accepți ….confirmarea unui cont la Banca Timpului, pușculiță din care cu cât iei mai mult, cu atât rămâne mai mult în ea. Un fel de inginerie financiară în care trecutul se înmulțește prin sciziparitate, ca la piramidele Caritas și FNA….Dați-mi un exemplu de operă mai deschisă decât trecutul și o închid. “…. S-o fi gasit in sfarsit un perpetuum mobile ? Francis Fukuyama il anuntase odata prin acel “Sfarsit al istoriei”….Ca sa revenim, pe alt plan, global de data asta, la dihotomia Stanga-Dreapta…, si Stanga anuntase odata un “sfarsit al istoriei”…prin comunismul ce va sa vie….Ambele anunturi s-au dovedit false. Nu au putut “face” ADEVAR….In urma “inmultirii prin sciziparitate “ ? Datorita faptului ca ADEVARUL face REALITATEA si nu invers ?

  • Eu vad aici un deja-vu inserat intr-o bucla temporala -- totul atarnat pe suportul constiintei
    (acolo unde exista !)

    zic si eu, dar s-ar putea sa ma-nsel !

  • Dorin Tudoran

    @ strongvaleriana

    Tare de tot…

WP Admin