≡ Menu

Înțeleptul furios

În seara de 25 martie, s-a stins la Broomall, Pensyilvania, Michael Radu, cercetător principal și co-președinte al centrului dedicat de Foreign Policy Research Institute din Philadelphia înțelegerii terorismului și elaborării unor strategii de combatere a pustietorului flagel – Center on Terrorism, Counter-Terrorism, and Homeland Security.

O geană peste șase decenii de viață, licențe în filozofie și istorie obținute la Cluj, un doctorat strălucit în științe politice luat la universitatea Columbia din New York, 15 cărți, una în curs de aparițiea (Europe’s Ghost: Islamism and Jihad in West Europe), alte câteva în lucru, nenumărate articole, expediții de cercetare în peste 40 de țări, substanțiale apariții în emisiuni de radio și televiziune – cifre.

Plecat din România în 1976, Michael Radu a fost cel mai temeinic analist politic american de origine română al generației sale; și poate nu doar al ei. Ocupată cu popularizarea torențială a unor analize produse după criteriul stahanovist “călătoria și pălăria”, țara sa de origine nu a făcut nimic, după căderea comunismului al cărui cunoscător strălucit era, să își apropie expertiza celui considerat “o enciclopedie ambulantă a violenței politice”, analist la dispariția căruia Paul Dickler scrie: “Națiunea noastră a pierdut o adevărată comoară. Michael a avut o înțelegere fără pereche a mecanismelor grupurilor teroriste și a conflictelor globale”.

Dintre cei trei co-fondatori ai revistei AGORA (1987-1993), Michael Radu a fost cel care a pomenit cu extremă parcimonie contribuția sa la apariția publicației, deși s-a oferit (și a reușit în timp record) să se ocupe de partea cea mai complicată a proiectului: obținerea fondurilor inițiale. Capacității grotești și neîntrerupte de a intra pe sub pielea tuturor președinților post-decembriști ai României, Michael îi dăduse un nume: “râie”. Nu uita să adauge: “roșie – ca în genealogie; portocalie – ca în caracter”.

În vreme ce atâția alții (se amuza că îi numisem, pleonastic, “mutanți cu geomatrie variabilă”) se prezintă drept democrați, când aceștia sunt la putere, și republicani, când puterea revine în această tabără, Michael și-a declinat limpede opțiunile politice și le-a rămas fidel la bine și la rău. Asta nu l-a împiedicat să fie imparțial cu incompetența ambelor tabere. Harvey Sicherman (președintele FPRI și consilier al nu mai puțin de trei foști Secretari de Stat) își amintește că Michael observase cândva că, în vreme ce stânga americană, deși cunoaște realitatea Lumii a Treia, refuză să o înțeleagă, conservatorii americani își iau propriile dorințe (vezi, ”toată lumea tânjește după democrație”) drept realitate. La ce conduce un asemenea somnabulism, Michael nu a ezitat să scrie în repetate rânduri, spre deziluzia ambelor aripi ale spectrului politic american.

În vreme ce mulți sunt interesați de eveniment, Michael a fost atras de înțelegerea procesului. De aici și o anume particularitate a personalității sale, rar întâlnită printre americani, cum bine observăSicherman, care adaugă ”(Micahel) știa că lucrurile pot să meargă (și) foarte prost. Știa totul despre cum pot merge lucrurile prost.” Y compris (în) România, mă grăbesc să adaug.

Michael Radu a fost un om incomod, dar de o onestitate exemplară. Pasiunea lui pentru discuții în contradictoriu devenise legendară. Alan Luxenberg, vicepreședintele FPRI, povestește: ”Când am însoțit-o pe soția lui Michael, Patricia, la casa funerară, ca să o ajut cu logistica înmormântării, i-am menționat directorului casei câte ceva despre activitatea lui Michael. Directorul mi-a spus că Michael trebuie să fi lucrat pentru guvern. Nici vorbă, i-am răspuns, nici un guvern nu l-ar fi tolerat în structurile sale pe Michael Radu. Îi plăceau prea mult discuțiile în contradictoriu. Chiar dacă erai de acord cu el, el își declara dezacordul cu tine. Ăsta era. Dar puteai conta întotdeauna pe Micahel, când era vorba de un anume lucru: onestitatea discursului. Nu își poleia niciodată cuvintele, nu tăcea dacă avea ceva de spus, în privința aceasta nu avea teamă. Întotdeauna spunea exact ce credea, indiferent cu cine stătea de vorbă.”

Doar la o primă vedere părea o pasiune de a contrazice. În realitate, era mai degrabă un scepticism înnăscut. În paginile de analiză, el îl ajuta pe Michael să întoarcă faptele pe toate părțile până să le poată considera dovezi ale unui proces ce poate explica un eveniment ori altul. În viața de zi cu zi, acest scepticism făcea din Michael o persoană ciudată. Harvey Sicherman povestește amuzat de replicile ce se repetau ca un refren în timpul disctuțiilor pe care le aveau în contradictoriu: ”Îl puteam întâmpina cu ’Bună dimineața, Michael! Afară strălucește soarele.’ Mi-ar fi răspuns, arborând un zâmbet abia schițat și sceptic, ‘Ești sigur?’ “
Michael a fost un om de o generozitate neobișnuită. Era incapabil de invidie. A ajutat fără agendă, a fost un mentor tenace, nu a așteptat niciodată nimic în schimb. Viața nu a fost întotdeauna fair cu el, dar nu l-am auzit plângându-se vreodată. Când era extrem de deziluzionat de oameni, nu-i bârfea. Avea un fel special de a-i scoate din viața lui.

După ce l-a ajutat să prindă primul job stabil din noua sa viață și l-a luat, doar spre a-i deschide porțile, partener în câteva proiecte ale sale, Michael i-a cerut cândva fostului său protejat o scurtă scrisoare de sprijin pentru un nou proiect – simplă formalitate pentru întocmirea unei cereri de finanțare. Fostul pupil a tot amânat să-i dea cele câteva rânduri, până când Michael a înțeles cu cine avea de-a face: “Poor guy! His not too much of a giver; Just a taker. /Sărmanul, știe doar să ia, nu să și ofere.”

De atunci, de câte ori era nevoit să-l pomenească, nu-l numea decât pe numele de familie. Uitându-i numele de botez, Michael îl aruncase pe “The Taker” într-un fel de anonimat al nomenclaturii, de unde și apăruse în viața lui.

Știind că nu prea sunt în apele mele, m-a sunat în seara zilei de 12 martie. Vroia să afle cum mă simt și cu ce mă poate ajuta. Peste trei zile, plecam din nou, pentru două săptămâni, în America Latină, parte a lumii despre care învățasem de la el și Jean-François Revel mai mult decât din toate celelalte surse consultate de-a lungul anilor. La reîntorcere, plănuiam în avionul ce mă aducea la Washington să-l sun a doua zi și să-i spun că un profesor și câțiva stundenți mă întrebaseră la ce lucrează și când plănuiește să reediteze Violence and the Latin American revolutionaries, cartea sa din 1988. N-am mai apucat. Aveam să găsesc un mesaj de la Patricia. Mă ruga să o sun. Am sunat-o…

Michael mărturisise cândva că nu scrie de cât când este furios; furios pe ignoranța și tembelismul atâtora. În cele 97 de mesaje primite de FPRI pînă la ora incinerării, cuvintele ce revin cel mai frecvent sunt ”înțelepciune” și ”curaj”. Mă uit prima oară la Michael. Chipul său este foarte liniștit. Realizez că prietenul meu, obosit să tot discute în contradictoriu, s-a dus, vorba poetului, să moară puțin. E ceea ce face, până la urmă, orice înțelept furios.

Conduc de la Philadelphia la Washington, pe același drum pe care l-am făcut prima oară acum 23 de ani. Îmi amintesc ce ascultam atunci în mașină. Cuplez ipodul la radioul mașinii și caut. Găsesc. De necrezut, primul Andrii Popa încă rezistă.

(Timpul, Nr. 4/2009)

  • Dezideriu Dudas

    A FOST TRADUSA SI IN ROMANESTE CARTEA SA DIN 1988, “ VIOLENCE AND THE LATIN AMERICAN REVOLUTIONARIES ? “
    ………………………………………………………….
    ……………. țara sa de origine nu a făcut nimic, după căderea comunismului al cărui cunoscător strălucit era, să își apropie expertiza celui considerat “o enciclopedie ambulantă a violenței politice”….. analist la dispariția căruia Paul Dickler scrie: “Națiunea noastră a pierdut o adevărată comoară. Michael a avut o înțelegere fără pereche a mecanismelor grupurilor teroriste și a conflictelor globale”.
    …..Capacității grotești și neîntrerupte de a intra pe sub pielea tuturor președinților post-decembriști ai României, Michael îi dăduse un nume: “râie”. Nu uita să adauge: “roșie – ca în genealogie; portocalie – ca în caracter”.
    ………. “mutanți cu geometrie variabilă” ………….Michael observase cândva că, în vreme ce stânga americană, deși cunoaște realitatea Lumii a Treia, refuză să o înțeleagă, conservatorii americani își iau propriile dorințe (vezi, ”toată lumea tânjește după democrație”) drept realitate.
    ….De necrezut, primul Andrii Popa încă rezistă.

  • Dorin Tudoran

    Adevărat, a fost tradusă, dar interesul profesioniştilor români pentru ce ştia şi cât ştia Michael mi s-a părut palid, foarte palid.

Next post:

Previous post:

WP Admin