“e-o vreme de scris capodopere/dar mie îmi vine să casc…”

În ziua de 15 februarie, Petre Stoica ar fi împlinit 81 de ani.

Casa lui ar fi fost plină de prieteni şi admiratori. N-am reuşit să ajung la Jimbolia decât sâmbătă, 18 februarie, împreună cu Marcel Tolcea şi Cornel Ungureanu, venind dintr-o Timişoară unde timp de câteva zile numele poetului era rostit cu dragoste pretudindeni unde m-am aflat.

După-amiaza de la Jimbolia a fost liniştită, cu vorbe la locul lor, fără discursuri lungi şi patetice care ucid asemenea comemorări. De fapt, omagiul cel mai potrivit care i s-a adus lui Petre Stoica a fost firescul. Prietenii poetului – de la primarul oraşului, Kaba Gabor, la colegi din Fundaţia PAX – Petru Ştefea, Dorel Julean şi alţii – au vrut ca totul „să-i fi plăcut şi lui Petre”.

Am zăbovit nu doar în casa memorială Petre Stoica, dar şi în Muzeul Presei „Sever Bocu” construit de Petre la Jimbolia. Pasiunea lui de colecţionar e răsplătită pe deplin de cele două spaţii.

Mă întreb dacă, dincolo de dragostea pentru acest reprezentat strălucit al Banatului, oamenii din Jimbolia au bănuit magnitudinea investiţiei culturale pe care o făceau în momentul în care l-au adopt şi i-au dăruit o casă.

Cămăşile poetului — apretate şi călcate – atârnă pe umeraşe, gata parcă să fie purtate. Biblioteca oferă rarităţi de nebănuit – de la cărţi greu de aflat azi la reviste şi ziare ce acoperă presa românească a câtorva decenii.

Colecţiile de tablouri, corespondenţă, portrete, medalii, bancnote, sticle, instrumente de scris, de băut & de fumat etc. sunt îngrijite de Mona Crasnoşanu cu aceeaşi atenţie ca pe vremea când Petre era în viaţă.

În cuier, faimoasa geantă de umăr, un soi de pelerină şi pălăria poetului dau mărturie despre un om pentru care călătoritul a fost o artă – oriunde l-ar fi purtat paşii.

Într-o poezie dedicată unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni ai săi, pictorul Alin Gheorghiu, poetul scrie: „eu plec spune pictorul /pentru multă vreme /şi nu priviţi tabloul /nu am apucat să-l termin.”

Nu am apucat să-l văd în ultimii săi ani de viaţă, deci nu ştiu dacă  Petre a reuşit şi în “Arta de a îmbătrâni”, cum sună titlul uneia dintre poeziile sale, dar mă urmăreşte definiţia dată de el acestei încercări dintre cele mai complicate: “arta de-a îmbătrâni/presupune răbdare transformarea sughiţului/ în deliciu.”

 

Revin în Timişoara natală. O ultimă îmbrăţişare, în holul hotelului, cu acest rob al prieteniei care este Marcel Tolcea.

Urc în cameră. Îmi pregătesc bagajul pentru plecarea de mâine dimineaţă. Termin. Aş vrea să-l sun pe Şerban, dar s-a făcut prea târziu, în plus  l-a cam ajuns şi gripa. Mă gândesc la Matei, nepotul lui Petre, pe care l-am întâlnit în ziua sosirii la Timişoara. Mă gândesc la Radu - tatăl lui Matei şi fiul lui Petre - de la care am primit un mesaj înainte de a pleca la drum.

Mă uit pe fereastră – în noaptea strălucind de zăpadă, piaţa este extraordină. Îmi torn un pahar de vin roşu, pun un deget de vin şi în celălalt pahar, paharul lui Petrică, mă gândesc la seara în care Nicolae Prelipceanu m-a luat pe sus să mergem în grădină la Cina unde ne întâlnim cu Petre, Nichita, Ion Drăgănoiu, Mircea Ivănescu, Leonid Dimov, Grigore Hagiu, Virgil Mazilescu şi Daniel Turcea - colegul meu de grădinţă, la Piteşti.

Înainte de a  stinge lumina, recitesc un poem al lui Petre dintr-un volum purtat cu mine în aceste 60 de ore de repatriere temporară:

Jurnal

(IV)

Ninge peste această localitate idilică despre care

se spune că ar avea şi un telefon

 

 

cît de frumoasă e iarna la noi în Balcani

emblema ei e şoricul de porc

 

 

stau la fereastră şi privesc ţurţuri de gheaţă

iată-mă iarăşi în colivia copilăriei

cînd mîncam compot de prune afumate şi doream

să ajung ofiţer de marină

 

 

acum sînt un bătrîn ponosit căruia la bufet

sătenii îi spun ironic să trăiască domnu poet

nu eu mi-am ales o asemenea meserie stupidă

sînt victima parcelor

orătăniile dorm de mult

amintirea se spulberă şi apa îngheaţă

în soba mea ţărănească focul e-o limbă de aur

ce şuieră fraze de basm

Paulina se piaptănă bem ţuică fiartă şi discutăm

despre structuralism şi despre viitoarea mea crescătorie de melci

 

 

liniştea se face subtilă e-o vreme de scris capodopere

dar mie îmi vine să casc şi treptat treptat

adorm visînd cum o sanie mă duce

spre poarta înaltelor împliniri la care zadarnic tot bat

 

Da, liniştea se face subtilă…

Share on Facebook

Tagged as: Alin Gheorghiu, Cornel Ungureanu, Dorel Julean, Fundaţia PAX, Grigore Hagiu, Ion Drăgănoiu, Jimbolia, Kaba Gabor, Marcel Tolcea, Matei, Mona Crasnoşanu, Muzeul Presei Sever Bocu, Nichita, Nicolae Prelipceanu, Petre Stoica, Petru Ştefea, Radu, Șerban Foarță, Virgil Mazilescu