questa morte che ci accompagna
dal matino alla sera, insonne,
sorda, come un vecchio rimorso
o un vizio assurdo. I tuoi occhi
saranno una vana parola,
un grido taciuto, un silenzio.
Così li vedi ogni matina
quando su te sola ti pieghi
nello specchio. O cara speranza,
quel giorno sapremo anche noi
che sei la vita e sei il nulla.
Verrà la morte e avrà i tuoi ochi.
Sarà come smettere un vizio,
come vedere nello specchio
riemergere un viso morto,
come ascoltare un labbro chiuso.
Scenderemo nel gorgo muti.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi –
această moarte ce ne însoţeşte
fără somn, de dimineaţa până seara,
surdă, ca o veche remuşcare
sau ca un viciu absurd. Ochii tăi
vor fi un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Astfel îi vezi în fiecare dimineaţă
când singură te-apleci deasupra-ţi
în oglindă. O, speranţă dragă,
în ziua aceea vom şti şi noi
că eşti şi viaţa, şi nimicul.
Pentru toţi moartea are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Va fi precum sfârşitul unui viciu,
cum ai vedea-n oglindă
ivindu-se din nou o faţă moartă
sau cum ai asculta o gură-nchisă.
Şi în vâltoare coborî-vom muţi.
(Traducere de Claudiu Komartin)
{ 23 comments }
Vă rog frumos, dle. Dorin Tudoran, însănătoşiţi-vă cât mai repede.
@ mihai rogobete
sunt ca si insanatosit.
Mi-aduc aminte, o ştiu din facultate… Parcă fusese tradusă în Panorama poeziei universale contemporane. Sau nu, nu mai ştiu. Dar asta cu moartea care are ochii tăi e de-acolo. Mi-ar plăcea ca moartea să aibă ochii cuiva iubit. Cu o condiţie, să mă iubească deopotrivă…
@Florin Iaru
Prima oara am auzit-o citita de profesorul meu de italiana — cred ca se numea Virgil Ani, un om extrem de rafinat si cordial — in anul doi de facultate. Peste ani, am pus drept motto al unei carti de poezie inceputul acestui poem. Cum vezi, iubire veche.
Iaru are dreptate: si eu cred ca am mai citit-o undeva, in “Panorama” sau poate in Antologia poeziei de dragoste a Mariei Banus. Asadar, ca si la Blaga, pentru “picatul” tragic la meseria de a trai ochii iubitei erau izvorul din care va curge “noaptea”.
@lucid
Nu am “Panorama”, dar e foarte posibil ca poezia sa fie inclusa. S-ar putea ca si Dragos Vranceanu, Alexandru Balaci sau Geo Vasile sa o fi oferit in romana, desi, ca orice poezie chiar si extraordinar de bine tradusa, originalul ramane… altceva.
Hai să-ţi dau un refren care – nu ştiu de ce – mi-a venit în minte: Sous le pont Mirabeau / coule la Seine / et nos amours. La fel, altceva, iar nu ştiu de ce – vă las să ghiciţi: Argint e pe ape şi aur în aer…
@ Florin Iaru
Hai sa-ti dau si eu trei “refrene”, care mai de care mai amuzant; cel de-al treilea – chiar aiuritor. Ma rog, chestiune de “gust”:
1. “Gogol, Revizorul. Nu mi-a spus nimic”.
2. „Matei Iliescu e descris ca o capodoperă [...] Mă tem însă să nu fie doar o splendidă «spârcâială lingvistică»”.
3. “Borges – un „flaubertian cu rază scurtă de acțiune [...]. La recitire, colajul miroase amărui a pelicanol.”
Ce-o fi gasit Appolinaire la Pont Mirabeau m-am intrebat mereu – chiar si acum o luna cand l-am vazut din metro no 1 spre Defense – e banal intr-o zona si mai banala, ca daca nu are fi cam insipida cladire a radioului….
Tot in “ton”, ca tot aminteam de Blaga:
Mare e moartea, peste masura
Suntem ai ei cu rasul in gura
Cand, arzatoare, viatza ne-o credem in toi
Moartea, in miezul fiintzei, plange in noi.
Poet ucis de un trandafir.
Iată a cui ochi avea să aibă “moartea” lui Pavese:
http://www.allstarpics.net/0045367/015706514/constance-dowling-pic.html
Iată-i şi împreună:
http://laotraesquinadelaspalabras.blogspot.com/2011/02/un-poema-de-joaquin-galvez.html
Poemul a mai fost tradus de A. E.Baconski şi de Nicolae Argintescu Amza.
VA VENI MOARTEA ŞI VA AVEA OCHII TĂI
(traducere din italiană de Nicolae Argintescu-Amza)
Va veni moartea şi va avea ochii tăi -
această moarte ce ne însoţeşte
din zori şi până în seară, fără somn,
surdă, ca o veche remuşcare,
ca un viciu absurd. Ochii tăi
vor fi un zadarnic cuvânt,
un strigăt mut, o tăcere.
Astfel, în fiecare dimineţă,
când în oglindă te apleci
deasupră-ţi, singură, îi vezi.
O, nepreţuită nădejde,
în ziua accea vom şti şi noi
că viaţa eşti şi eşti neantul.
Pentru toţi moartea are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Va fi precum sfârşitul unui viciu,
aşa cum poţi vedea-n oglindă
o faţă moartă cum răsare,
aşa cum asculţi o gură ce se-nchide.
Şi muţi vom coborî-n vâltoare.
Deşi poemul nu e complicat de tradus, ba chiar simplu, comparând cele două variante, aceasta veche şi cea proaspătă de şi mai sus, constatăm că Pavese a avut dreptate: “munca oboseşte”
@Ancelin Roseti
Non è male (questa donna…)
@Dorin Tudoran
Ba chiar e bună rău — ca să oximoronizez aprecierea.
Ea, cică, ar fi Constance Dowling. Însă nu chiar din pricina ei s-ar fi sinucis Pavese, ci din pricini erectile.
@Ancelin Roseti
…stiu bine povestea vietii lui pavese…
@Dorin Tudoran
Sunt convins, vă rog să mă ietaţi. Spuneam doar aşa…, în spirit de conversaţie.
@Ancelin Roseti
pentru ce ar trebui sa va “iert”?… stam de vorba… amintim sau reamintim un lucru sau altul… conversatie…
Erată:
La comentariul 10: “ai cui” .
Îmi cer iertare, n-a imprimat tasta, dar, oricum, nu tasta e vinovată, ci eu că nu am verificat.
Îmi cer iertare pentru toate agramatismele.
@Dorin Tudoran
Îmi era teamă să nu cumva să se fi înţeles că încerc să vă explic eu ce şi cum despre Pavese.
Vă mulţumesc pentru înţelegerea dreaptă.
@Ancelin Roseti
toti tastam aiurea — din cand in cand — si parem/aparem “uitati” de gramatica…
Am rezolvat bicicleta: http://1.bp.blogspot.com/-6O543lJDilM/TfykMSXLxVI/AAAAAAAAgzQ/icDI9ymAjvo/s1600/RPicump-005.jpg
@mihai rogobobete
marca bicicletei: Man Ray
Tu non sai: ci sono betulle che di notte
levano le loro radici
e tu non crederesti mai che di notte
gli alberi camminano
o diventano sogni.
Pensa che in un albero c’è un violino d’amore
Pensa che un albero canta e ride
Pensa che un albero sta in un crepaccio
e poi diventa vita.
Te l’ho già detto: i poeti non si redimono
vanno lasciati volare tra gli alberi
come usignoli pronti a morire.
ALDA MERINI
http://www.youtube.com/watch?v=rgTBdkGsN8A
picturi de Ivan Rabuzin
muzica de G.Gaslini “Blues all’alba”
(din filmul “La notte” – M.Antonioni)
(Tu nu stii: exista mesteceni care pe timp de noapte
isi elibereaza radacinile
si nici n-ai crede ca noaptea se plimba
sau devin vise
Reflecta la “violino d’amore” din fiecare copac
Reflecta ca un copac canta si rade
Reflecta la copacul care rasare dintr-o crapatura
si apoi devine viata
Ti-am spus deja: pentru poeti nu poate fi schimbare
trebuie lasati printre ramuri sa zboare
privighetori pregatite sa moara )
Să iubesc, ”ogni giorno di piu”, cântecul pe care limba italiană mi-l sună în minte, fără să-i fi rostit vreodată vreun cuvânt, să mă îndrăgostesc ”di colpo” de-o imagine, dintr-un poem, sau de pe-o pânză, să pot deosebi apoi gustul lacrimilor fericirii de celelalte, începusem să învăț de ceva vreme.
Am ascultat, ascult ”zitta”, pretori, retori, naratori, comentatori, adesea chiar și pe barbari. In Forum sau pe forumuri. E larma care ne-însoțește viața, voi continua să o ascult, căci nu se poate altfel.
Voi asculta însă mai mult privighetorile.
Cum oare aș putea să le conving, că niciodată nu vor fi pregătite să moară?
Il mestiere di vivere Meseria de a tri jurnalul anilor si de scriitor 1935-1950 mpreun cu Epistolarul contin de altminteri mrturisirea dureroas a singurttii care-l apas din lipsa unui dialog cu ceilalti Tutto il problema della vita dunque questo come rompere la propria solitudine come comunicare con gli altri.
Comments on this entry are closed.