≡ Menu

09/11/01

fallingman-lg

15 ani – parcă a fost ieri

THE FALLING MAN

Photo and © AP

Photo and © AP

  • Vasile Gogea

    Nu voi uita pînă la capătul vieții: e ziua și anul în care am rămas fără tată… El, care a fost martor la atîtea dezastre din istoria țării lui, s-a retras cu cîteva ore înainte de…

  • Constantin Cranganu

    Reiau un comentariu mai vechi:

    Mi-am început activitatea la Brooklyn College și City University of New
    York pe 1 septembrie 2001. Locuiam temporar în Brooklyn, într-un apartament
    aflat la 2 minute distanță de Moscheea Verde de pe Coney Island Avenue, moschee unde, pe 10 septembrie seara, o parte din teroriști s-au rugat (oare
    pentru ce?).

    Marți dimineața predam un curs de geologie generală. Brusc, ușa sălii de curs s-a izbit de perete, și tehnicianul nostru m-a somat: Dr. Cranganu, come down immediately to the main office! În secretariatul facultății, colegii mei deja se strânseseră și urmăreau în stare de șoc transmisia live a postului NBC. Dintr-o dată a sunat alarma și ne-am repezit afară, în patrulaterul principal al campusului.

    Din cei peste 16.000 de studenți înrolați la Brooklyn College, cred că jumătate aveau ore în acea dimineață și au coborât pe peluza campusului. Toate privirile erau îndreptate către nord, unde, la circa 5 km distanță, se ridicau două coloane
    uriașe de fum negru pe un cer uimitor de albastru.

    Președintele colegiului Brooklyn a spus doar atât mulțimii de studenți, profesori și
    personal tehnico-administrativ: Turnurile Gemene au fost atacate și distruse de
    teroriști. Este absolută nevoie să-i ajutăm pe cei din Manhattan. Cine se oferă
    ca voluntar să meargă acolo?

    Am văzut atunci cea mai impresionantă scenă din viața mea: Într-o clipă, fără nicio ezitare, câteva mii de oameni au făcut un pas înainte: Vreau și eu să merg ca voluntar!

    Am ajuns cu metroul la Fulton Street. De acolo era cel mai scurt drum să ajungem la Twin Towers. Poliția însă ne-a dat alte direcții, îndreptându-ne către Trinity Church pe Broadway și apoi către Primărie și Chinatown.

    Ceea ce m-a marcat definitiv în aceea după-amiază de 11 septembrie 2001 au fost două lucruri:

    Stratul gros de cenușă și praf prin care ne strecuram pe străzile din jurul lui World Trade Center și, cel mai inubliabil, mirosul de hârtie arsă care ne umplea nările și plămânii Într-o clipă, mi-am amintit de Fahrenheit 451 – temperatura la care se auto-aprinde hârtia.

    După aceea, în februarie 2002, am fost, cu studenții mei de la cursul de Hidrogeologie să facem o aplicație de teren în groapa de gunoi a orașului New York – Fresh Kills din Staten Island. Până în aprilie 2001, fusese cea mai mare groapă de gunoi din lume, locul unde resturile metropolei newyorkeze se adunaseră din 1949 până în 2001, când primarul Giuliani a decis s-o închidă.

    Confruntat cu imposibilitatea de a recupera un singur cadavru întreg din cele aproape 3.000 produse de atacurile teroriste, primarul Giuliani a ordonat re-deschiderea gropii de gunoi Fresh Kills. Până la sfîrșitul anului 2001, acolo au fost aruncate rămășițele victimelor și resturile materiale ale celor două turnuri
    gemene. Fiecare strat nou depus în groapa de gunoi a fost, în teorie,
    etanșeizat cu argilă și materiale plastice pentru a proteja acviferul din Staten
    Island.

    Când am ajuns cu studenții mei acolo, am experimentat un șoc inimaginabil: am văzut pescăruși care, după ce scormoneau furioși printre stratele depuse după 11 septembrie, scoteau bucăți de carne pe care le înghițeau lacomi. Pentru că Fresh Kills fusese închis din luna aprilie, singura proveniență a resturilor de carne
    mâncate de pescăruși era…

    Așa mi-aduc eu aminte 11 septembrie 2001.

    În anul următor, Iyman Faris, un membru al-Qaeda din SUA, a planificat un atac terorist asupra unuia dintre cele mai remarcabile monumente ale New York-ului – podul Brooklyn (pe care fac naveta din Pennsylvania către colegiul Brooklyn).

    La ordinele lui Khalid Sheikh Mohammed, „creierul” răspunzător de 11 septembrie, Iyman Faris a condus un TIR din Minnesota până la New York cu intenția de a pătrunde pe podul Brooklyn și a-i distruge cablurile de susținere.

    Dacă acțiunea lui ar fi reușit, un simbol al Americii, similar Statuii Libertății, ar fi dispărut. Podul Brooklyn este o minune inginerească – primul pod in lume suspendat pe cabluri de oțel.

    Din fericire, teroristul a renunțat, informându-și șefii din al-Qaeda că în New York „vremea este prea fierbinte”. Eforturile permanente ale NYPD (New York Police Department) de supraveghere, monitorizare și control ale podului Brooklyn au dus la „încălzirea vremii”.

    Faris a fost arestat în 2003, a pledat vinovat și a fost condamnat la 20 ani închisoare federală pentru că a oferit suport material și resurse organizației al-Qaeda.

  • Va multumesc foarte mult pentru comentariu. Cand ma gandesc ca sunt atatia oameni care cred ca totul a fost o inscenare, ca avioanele nu au existat ci erau niste holograme iar turnurile au fost daramate “artizanal”, de agenti FBI, CIA si Mossad etc imi spun ca nici macar marile tragedii nu mai au putere sa ne faca a gandi cum se cuvine.

  • Valentin Feyns

    Mie nu mi se pare ca fost ieri. Mi se pare ca a trecut o vesnicie si parca a trecut degeaba. Nu stiu daca am invatat mare lucru, N-am reusit sa rezolvam bubele vechi si apar mereu unele noi (inclusiv la scara de califat)

  • Eduard

    CNN-ul a transmis in direct impactul celui de-al doilea avion.Senzatie de film trecut cu brio de cenzura, mai ales ca acestui moment i se adauga si momentul primului impact, si asta destul de rapid.In circa o ora maximum. Filmat de o camera prea bine plasata, neintentionat.
    In jur, oameni neinteresati. Neimportant.
    De atunci doar a crescut ipocrizia, interesata, nu si cunoasterea evenimentului, cel putin in anumite zone ale globului.Astazi putem fi siguri ca lucrurile se verifica doar daca vedem ca aliatii se ajuta in momente grele, iar daca aceste momente nu exista atunci pot fi create.Si cu asta se recreaza aliatii insisi, din pacate in defavoarea tutror.Mai ales a celor care pretind ca au nevoie de aliati.

WP Admin