≡ Menu

”Acum, în fine, lucrul acela distins, moartea…”

Asta ar fi şoptit (apud. Jorge Luis Borges) înaintea sfârşitului, Henry James. Mi-am reamintit episodul în urmă cu câteva zile, când, la 30 aprilie, s-a stins un alt uriaş – Ernesto Sábato. Relaţia dintre cei doi argentinieni rămâne ea însăşi istorie literară căci are toate ingredientele care dau seamă despre ideea de destin – de la cel argentinian la cel universal şi înapoi.

Diferenţa de vârstă dintre cei doi, 12 ani, i-a fost suficientă lui Sábato spre a privi spre Borges ca spre un maestru, deşi erau tipuri diferite de scriitori, şi l-a ajutat pe Borges să se prefacă, pentru lungi perioade de timp, că nu e interesat de isprăvile lui Sábato. E greu să găseşti opinii ale lui Borges în legătură cu Sábato, în vreme ce Sábato a scris mult despre Borges, ba l-a şi “călătorit” prin romanele sale.

A fost meritul extraordinar al ziaristului Orlando Barone de a le propune o serie de întâlniri — desfăşurate cele mai multe dintre ele în apartamentul pictoriţiei uruguayene Renée Noetinger din Buenos Aires – în care Borges şi Sábato au discutat, uneori pe teme sugerate chiar de Barone, iar ziaristul a înregistrat conversațiile.

Discuțiile desfășurate în 1974 și 1975 s-au transformat într-o carte fascinantă — Dialoguri Borges Sabato (1976). Ea a fost publicată şi în româneşte (2005), de RAO International Publishing Company, în traducerea Ileanei Scipione, căreia îi datorăm o foarte frumoasă postfaţă şi un util set de 150 de Note. Când începe seria dialogurilor, Borges are 75 de ani, Sábato – 63 iar martorul Barone – 35.

Înaintea ultimului  dialog, 15 martie 1975, Orlando Barone notează:

”Despre ce vor vorbi azi? Nu ştiu, poate că aş putea sugera vreo temă.

Totuşi, ei vorbesc deja, fără să mai  aştepte. Gravă şi sonoră, vocea lui Sábato. Stinsă şi slabă, vocea lui Borges.

Închid ochii fără ca ei să-şi dea seama şi-mi închipui un teatru unde sînt singur în faţa scenei. În fund sînt un oraş şi alte multe oraşe, iar Sábato şi Borges le privesc. (Borges, în realitate, şi le aminteşte).”

Iată finalul ultimului dialog Borges-Sábato şi comentariile lui Barone, între paranteze:

Borges: Nu mai ştiu cine mi-a spus că horoscoapele le făceau copiştii şi le citea maestrul.

bato: Eu cred serios în horoscoape, cînd sînt făcute cum trebuie. Xul Solar a făcut horoscoapele celor doi fii ai mei şi, timp de mulţi ani, am refuzat să le citesc. Întotdeauna mi-a fost teamă de viitor, pentru că în viitor, printre altele, se află moartea.

Borges: Cum, Domniei Tale îţi este frică de moarte?

Sábato: Cuvîntul exact ar fi tristeţe. Mi se pare foarte trist să mori.

Borges: Eu cred că, aşa cum nimeni nu poate fi trist pentru că n-a asistat la războiul Troiei, nici să nu mai vadă lumea nu-l poate întrista, nu? În Anglia există o superstiţie populară potrivit căreia nu vom şti că am murit pînă nu vom observa că oglinda nu ne mai reflectă. Iar eu nu văd oglinda.

(Pe chipul lui Sábato prinde contur o vagă tristeţe. În fundul încăperii, soarele amiezii trece printr-o fîşie de praf.)

Sábato: Cînd a murit Xul, Lita, soţia lui, a insistat de mai multe ori să citim studiile dedicate fiilor mei. N-am vrut niciodată să le văd, dar Matilde, da. Şii că s-au împlinit?

Borges: (cu mirare) Şi cum sînt? Ce preziceau?

Sábato: (cu voce intimă, aproape ca pentru sine) O misterioasă încrucişare de noroc şi nenoroc. Asta, Borges, asta.

(Sfîrşitul călătoriei. Acest drum imens al trecutului şi al vieţii. Îi văd tăcuţi. Borges strînge uşor paharul în mînă şi-l duce la gură. Sábato se reazemă şi mai mult pe scaun.

Mă joc un timp cu gheaţa care se loveşte de sticla cupei mele. Nu pot explica senzaţia tăcerii dintre Borges şi Sábato. La ce s-or fi gîndind? La ce imagini, la ce povestiri şi fantasme pe care nu şi le vor mărturisi? Recunosc că literatura mea e săracă, nu poate descrie tăcerea. Dar asta e: doi bărbaţi care se repliază, se încercuiesc şi revin la propria singurătate.“)



În 1975, Borges şi Sábato s-au întâlnit pentru ultima oară. Iată ce notează Orlando Barone:

“Cînd şi-au luat rămas-bun, în pragul casei lui Borges, nici unul n-a spus nimic. Eu am adunat douăsprezece benzi înregistrate pe un aparat vechi, chiar şi pentru vremea aceea. Nu de puţine ori, sunetul slab sau, mai ales, Borges, cu vocea lui sfîrşită, îngreuna transcripţia, pe care mergeam, să o corectez alternativ, în casa unui dintre ei. Odată, Sábato a vrut să amplifice un paragraf care, în limbajul lor colocvial, rămăsese incomplet: se referea la Dumnezeu. Atunci, luîndu-şi la revedere de la mine în faţa uşii cu gratii a casei lui Santos Lugares, mi-a spus: <<Cînd îl vei vedea pe Borges, spune-i, te rog, că am corectat partea aceasta şi citeşt-i-o ca să verifice spusele. Mi se pare că el poate exprima despre Dumnezeu alte lucruri, mai profunde decît această ironie a durerii de măsele, care mi se pare mai degrabă un joc literar>>. Cînd i-am relatat lui Borges precizarea pe care o făcuse Sábato, a zîmbit enigmatic, dar n-a adăugat nimic. << E bine aşa >>, a spus. Deşi m-a făcut alte foarte mici corecturi.“

Iată şi câteva mărturisiri despre Dumnezeu. Apar în dialogul din 14 decembrie 1974:

Barone: Şi ce crezi Domnia Ta despre Dumnezeu, Borges?

Borges: (cu ironie solemnă) El e creaţia maximă a literaturii fantastice! Ce-au imaginat Wells, Kafka sau Poe e zero faţă de ce-a imaginat teologia. Ideea unei fiinţe perfecte, omnipotente, atotputernice e cu adevărat fantastică.

Sábato: Da, dar ar putea fi vorba şi de un Dumnezeu imperfect. Unul care să nu poată manevra bine afacerea sau împiedica seismele. Sau de unul care doarme şi are coşmaruri sau accese de nebunie:  cum ar fi ciumele sau catastrofele…

Borges: Sau noi doi. (Rîd.) Nu ştiu dacă Bernard Shaw e cel care a spus: <<God is in the making, adică: Dumnezeu e în curs de a se face>>

Sábato: Aceasta e întru cîtva ideea lui Strinberg, adică ideea unui Dumnezeu istoric. Oricum, lucrurile rele nu demonstrează inexistenţa lui Dumnezeu, nici chiar existenţa unuia perfect. Domnia Ta tocmai ai insinuat că mai degrabă crezi în budism. Dacă un copil moare, într-un mod aparent nedrept, poate că plăteşte pentru vina dintr-o viaţă anterioară. E posibil şi să nu înţelegem scopurile divine (care ţin de lumea transfinită), din cauza mentalităţii noastre care corespunde unui univers finit.

Borges: Asta coincide cu ultimele capitole din Cartea lui Iov.

Sabáto: Dar, spune-mi Borges, dacă nu crezi în Dumnezeu, de ce scrii atîtea povestiri teologice?

Borges: Deoarece cred în teologie ca literatură fantastică. Ea e perfecţiunea în materie de literatură fantastic.

Sábato: Atunci, presupunînd că el însuşi ar fi Marele Bibliotecar Universal, acel bibliotecar cu care toată viaţa a visat să se identifice, Borges ar pune, desigur, Biblia pe primul loc?

Borges: Şi, mai ales, o carte ca Summa Teologica. E o operă fantastică, mult superioară celei a lui Wells. (Zîmbeşte.)

La 8 martie 1975, Orlando Barone nota următoarele despre cei doi uriaşi pe care  a reuşit să-i pună  împreună de câteva ori:

Într-una dintre cărţile sale, Borges mărturiseşte: <<Viaţă şi moarte i-au lipsit vieţii mele >>.

În Abaddon, citim:

<<Ernesto Sábato s-a dorit înmormîntat în acest pămînt, cu un singur cuvînt pe piatra de mormînt: PACE >>.

Dovada a ceea ce nu a avut loc şi a ceea ce nu s-a întîmplat.

Liniştea şi vertijul. Tăcerea şi strigătul. Privighetoarea şi vulturul. Vioara şi orga. Golful şi reciful

Curcubeul şi fulgerul. Borges şi Sabato.

Aşa îi văd stînd de vorbă.“


 

PS. Ne reîntâlnim pe acest blog la mijlocul lunii iunie.


 

  • Florin Iaru

    Chiar dacă ne revedem în iunie… oho, atît de tîrziu… nu mă pot abţine de la un comentariu prostesc. Cel mai acceptabil e un Dumnezeu imperfect, ezitant, confuz şi uituc. Pentru că perfecţiunea (şi atotputernicia) presupune o serie de contradicţii ireconciliabile în lumea vie.
    🙂 Frumoasă carte, ce bine că ai amintit-o.

  • Hi !

  • Daca_nu_nu

    O, Doamne!…

  • Dorin Tudoran

    @ Florin Iaru

    De revazut, ne revedem — sper — chiar pe la sfarsitul lui mai, la Bucuresti.
    De reintalnit pe blogul acesta, ne reintalnim prin iunie sau — cine stie — poate chiar ceva mai tarziu.
    La buna (re)vedere!

  • Pingback: ”Acum, în fine, lucrul acela distins, moartea…” « voxpublica | Platforma de comentarii, bloguri si opinii REALITATEA.NET()

  • lucid

    “E posibil şi să nu înţelegem scopurile divine (care ţin de lumea transfinită), din cauza mentalităţii noastre care corespunde unui univers finit.”
    Maine, 6 mai, in calendarul Bisericii ortodoxe e trecut Sfantul si Dreptul Iov. Cartea sa e cea mai profunda veterotestamentara -- bate Ecleziastul, dovada atatea interpretari care i-au fost facute. Acum mai bine de 20 de ani am vazut in Buhara inca sovietica izvorul si mausoleul lui Job (Ayub la musulmani). Legenda era ca Job a venit acolo si i-a salvat de seceta. Inca o dovada a importantei mosteniri veterotestamentare inclusa in islamism. Perla coroanei e desigur Dome of the Rock peste piatra sacrificiului lui Abraham de pe care Mahomed s-a inaltzat la cer. Conflictul dintre “verii” abrahamici- urmasii lui Isaac si Ismael -- dateaza doar din secolul XX, pana atunci au coexistat destul de bine.
    Iar sambata seara vine la Bucuresti o alta interesanta sinteza, una arabo-latino-americana, Shakira. Am intrat si noi romanii in satul global; din pacate gasim din ce in ce mai putzin timp sa-i citim pe Borges si Sabato.

  • Dorin Tudoran

    @ lucid

    Shakira…

    Sunt cateva cantece care-mi plac. Inclusiv foarte frumosul (si cam siroposul) din coloana sonora a Dragostei pe timp de holera.

    Altceva admir la ea: banii si timpul pe care le ofera unor proiecte de binefacere. Am avut sansa enorma sa ma aflu de doua ori in orasul ei de bastina, Baranquilla. Oamenii o iubesc si, “mai grav”, o respecta pentru ce face pentru… oameni.

    In sfarsit, ma bucur ca iese in lume cu un fotbalist de la F.C. Barcelona si nu cu unul de la Real Madrid

  • Pingback: ”Acum, în fine, lucrul acela distins, moartea…”()

  • divanuriletomitane

    La elite : “ Dumnezeu e in curs de a se face”

    La mase : Dumnezeu e in curs de a se pierde….

    « Noroc » ca minciuna a devenit atat de prezenta in societate incat si cele mai sumbre intuitii si previziuni nu duc vreodata aproape de realitate…Ghinionul ca minciuna este atat de prezenta in societate tine de faptul ca si cele mai frumoase asteptari si intentii nu duc vreodata spre scopurile propuse….

    Un alt mod de a intelege invatatura biblica, “Adevarul ne va face liberi”….

  • Dorin Tudoran

    @divanuriletomitane

    Nu cred ca Dzeu opereaza pe etaje: elite si mase.

  • divanuriletomitane

    @ Dorin Tudoran # 8

    Dumnezeu nu, oameniii da. Au mai “inventat” si clasa mijlocie….ca « operatia » sa fie mai ampla….

    La re(e)vedere !

  • Daniel StPaul

    ”Acum, în fine, lucrul acela distins, moartea…”
    Asta ar fi şoptit (apud. Jorge Luis Borges) înaintea sfârşitului, Henry James…

    Et Sábato de répondre:
    “Nada sabríamos de la vida sin la dolorosa conciencia de aquel misterio final”. (La Resistencia)
    Nu stiu daca exista doua fiinte mai diametral opus construite in ce priveste nelinistile meta/fizice precum Borges si Sábato. In imparatia spectacolului imaginarului pur a celui dintii, aceste nelinisti sint la 0 grade Kelvin; cel de-al doilea e energie vitala, suflet, inima din cili vibratili. A scris , spune el, pentru ca aceia care cred in el si-i citesc cartile sa-l poata ajuta a muri.

  • Daniel StPaul

    Doua motive pentru care nu o prea am la inima pe Maria Kodama. (Atentie, cum scrie pe mesageria fragila: “Handle with care”…)

    1. Am o spaima ce ma insoteste de cind am venit prin partile astea . Se intimpla uneori ca , dupa ce-am rasfoit o carte in vreo librarie si m-am decis sa o cumpar, sa ramin siderat de pretul pe care cu greu l-as fi banuit la simpla”vizionare” . Asa s-a intimplat , la multi ani dupa moartea batrinului El Ciego, cind au aparut si aci dialogurile Borges-Sábato inregistrate de Barone: o avere (la mijloacele mele) pentru o cartulie cam svelta. Am decis ca mostenitoarea lui Borges y est pour quelque chose.

    2.Iata ce am scris cindva in “El lector y sus fantasmas ” carte, si ea , neinceputa, ca toate ale mele:
    In seara aceea tirzie de octombrie, cind multimi se revarsau din Teatro Colón (un contratenor britanic tocmai luase mintile celor ce venisera sa-l auda in Orfeo), in aerul spalat de cotidiana aversa primavarateca aromele esentelor celor mai felurite de copaci infloriti pe avenidele inconjuratoare se impleteau in lungi, serpuitoare fringhii lichide .Nebunia asta olfactiva si , probabil, alte chemari “abisale”, au facut ca din ceata de tineri care-l insotea de obicei pe El Viejo , sa ramin doar eu, singurul care nu schimbasem vreo vorba cu el in cei citiva ani de cind ma alaturasem grupului. M-am lasat luat de brat si am luat-o in sus, pe Cerrito (cit alint la bonaerenses –ori porteños?- Ar spune cei din capitala noastra Delutul Cotrocenilor, Delusorul Spirii?) Ma simteam destul de stingher desi era mi hora de suerte, sansa de a fi in compania lui exclusiva pina la blocul unde il astepta Maria; ajunsesem la Teatro Cervantes si maxilarele mi -erau incleiate. A deschis vorba el: “Ce citesti?” Am inspirat adinc si i-am raspuns : “Presocratici, sofisti…” “Aaaah… ” Am cotit-o la stinga pe avenida Córdoba. “Stiti, am gasit undeva ca Epimenindes din Knossos, cel cu paradoxul, ar fi calatorit in India ca sa-l intilneasca pe Buddha…” ” Da? Si l-a intilnit?” “Bueno, dupa multe incercari, a ajuns in preajma lui si chiar i-a convins pe ucenicii acestuia sa-l roage sa puna o vorba buna ca Maestrul sa-i acorde o intrevedere. Pina la urma , Buddha i-a trimis vorba ca accepta sa se intrerupa din meditatie si ca Epimenides sa-i puna doar doua intrebari. Cretanul a stat indelung sa cugete si dupa o saptamina s-a prezentat cu intrebarile: “O, prea Luminat Domn, iti multumesc de marinimie, iata intrebarile mele: Care e, Iluminate, cea mai potrivita intrebare pe care ti-as putea-o pune? Si care, Domn al Luminii, e cel mai bun raspuns pe care mi-l poti da la intrebarea aceea?” Buddha a stat o vreme cu ochii inchisi, parind a fi cufundat in meditatie. Apoi a deschis ochii si a raspuns : “Oh, grecule, ai pus cea mai potrivita intrebare iar raspunsul pe care ti-l dau e cel mai bun raspuns pe care ti-l pot da…”

    Batrinul s-a oprit si mi-a zimbit, mai mult cu ochii cei cu vederea stinsa. “Stii, eram chiar mai tinar decit tine cind am dat de povestea asta; profesorii de filosofie englezi nu rateaza nici o ocazie de a le-o spune celor din anul intii. Am scris atunci ceva si am formulat si eu doua intrebari pentru Buddha si raspunsul dat el. Le am si azi, in caietul turcoaz. M-am jenat sa dau spre publicare o inseilare atit de juvenila. Am sa-I spun Mariei sa ti-l caute si am sa ti-l ofer cu dedicatie in amintirea plimbarii din seara asta” . Apoi a continuat : “Am ajuns deja la El Bellarmin?” Mi-am ridicat privirea si am vazut, la citiva pasi in fata, placa aurie cu numele blocului. “Cum ati stiut ca am ajuns?” “Cineva tocmai a iesit pe poarta turnanta si mi-a adus din hol mirosul parfumului Mariei…” . Citeva clipe mai tirziu am zarit-o pe Maria coborind scarile. A chemat un taxi si apoi venit direct spre noi.

    Caietul turcoaz n-a mai ajuns niciodata la mine. Acesta e al doilea motiv pentru care-i port pica Mariei Kodama (de fapt, primul, in ordine cronologica).

  • Daniel StPaul

    Binenteles, am uitat esentialul: Buen viaje y buena suerte, senor Tudoran.

  • Ancelin Roseti

    Ce noroc au avut cei doi coloşi ai literaturii lumii că n-au fost români şi nu au trăit în România! …Şi ce noroc am avut şi noi! — dacă ar fi fost invers, n-am mai fi auzit de ei şi nu i-am mai fi citit. “Marii” noştri scriitori şi critici ar fi avut grijă să le asigure anonimatul şi lipsa talentului, mai ales lui Ernesto Sábato.
    Ce, “Abaddón, exterminatorul”, de pildă, ar fi fost roman? De unde! Tot panaramele noastre dâmboviţene ar fi fost mari capodopere pe care, din invidie şi ură, occidentul n-ar fi vrut să le recunoască şi să le aprecieze.
    Nici unul dintre cei doi mari scriitori ai lumii n-a fost distins cu premiul Nobel, însă, cu toate acestea, scriitorii români continuă să aibă pretenţii nobelice, continuă să ceadă că sunt persecutaţi, continuă să se considere valoroşi şi universali — numai că n-au avut norocul celor doi.
    Cumetriala noastră lume literară găseşte peste tot în ţarcul mioritic numai genii, nu însă şi valori, nu însă şi talente.

  • lucid

    D T: la Barranquilla n-am ajuns, doar la Bogota si in superba insula San Andres. Tzin minte ca iesind din aeroport in timpul cotidienei ploi de ora 17 -- stranie clima ecuatoriala, repetabila zilnic ca un ceasornic -- primul lucru care m-a frapat la Bogota a fost tzinuta prusaca -- era sa zic hitlerista -- a politzistilor. Intr-o duminica la pranz am prins apoi in Plaza Mayor o parada a garzii prezidentziale -- jurai ca sunt urmasii lui Friedrich der Grosse. Apropos de armata, intr-o mahala saraca din San Andres am vazut pe un intreg perete un “poster” urias cu un soldat cu pusca de asalt USA si inscriptzia (aproximativa) “El ejercito es el amigo del pueblo”. Splendid muzeul lui Bolivar la poale de munte. Si tot pe munte am aflat prima oara ce inseamna sa respiri “la altitudine”. Nici in Mexico City nici in Bogota nu am simtzit ca sunt la 2-3000 metri, dar coborand din telecabina de pe Montserrat (parca asa se numeste muntele cu manastirea de langa Bogota) a trebuit sa urc pe jos ultima diferentza de nivel de cca 100 m. Fiind vorba de o altitudine de cca 3500 m am simtzit ca-mi explodeaza plamanii, dar am fost incurajat de faptul ca pe aceasta ultima suta de metri erau infatzisate cele 14 statzii ale Calvarului.
    Si inca ceva: Bogota a fost a doua capitala din lume unde am mers intr-un taxi Dacia 1300 importat pe vremea ciuruitului.
    Cat despre El amor en los tiempos de cholera (iar scriu aproximativ) tzin minte cum cumparam in fiecare joi Romania Literara pentru ultima pagina cu traducerea in serial. Iar dovada a “crizei contemporane a culturii” este ca nici pana azi nu am reusit sa o termin s-o citesc in varianta publicata de Polirom.

  • @DT

    Splendidă carte, splendide selecţiuni si adnotări personale…

    În câte feluri, cu câte reprezentări şi justificări ale lui Dumnezeu poţi umple ceea ce, altfel, ar fi rămas un imens hău metafizic! Fără Dumnezeu nici ateismul nu ar mai fi ceea ce e, cu o oarecare superbie, e. Fiindcă, “dacă Dumnezeu nu ar fi existat, atunci El trebuia inventat căci fără Dumnezeu am fi fost mai săraci.” Cum am fi arătat noi, azi, fără Cartea Cărţilor, fără Sfânta Sofia ori Sagrada Famlia, fără speranţa de-a găsi Sfânta Sfintelor, fără catedrale în general, ori fără Pieta, Rubliov, “Cina cea de taină” sau Capela Sixtină? Adică, fără toată iconografia religioasă şi, la urma urmelor, chiar fără discuţia asta dintre Sabato şi Borges?

    P.S. M-a întristat foarte mult moartea lui Sabato. ( Cât de bine a ales el verbul care i se ataşează, natural, morţii!) Mai ales că am avut o destul de lungă perioadă în care aproape că recitam pe de rost felul în care l-a potretizat Alejandra pe Martin, sau cum se înserează în parcul Lezama ori despre abisalele subterane ale lui Fernando Vidal!…

    PPS: O vară plăcută şi o absenţă din plin recompensatorie de pe propriul blog!

  • curly

    da, interesanta carte
    eu nu stiam de existenta ei pana acum vreo 2 ani cand am gasit-o accidental in librarie…..si nici dupa citirea dialogurilor lor, nu-mi dau seama, daca, cu pistolul la tampla, ar trebui sa recomand exclusiv ori Abaddon, ori Moartea si busola, ce as alege…

  • Dorin Tudoran

    @Daniel StPaul

    Adevarat, numai ca nu asta i-a despartit ci tot… politica/politicul. Borges de dreapta, Sabato -- de stanga, ba, la inceputuri chiar comunist vijelios.
    Si i-a mai despartit tangoul. Sabato il iubea (a si scris o carte despre tangou), Borges il cam dispretuia. Mai nuantat, ideea ultimului era ca tangoului i se ofera pe nedrept un loc prea central/prea in fata can este vorba de valori, de “brand”-ri argentiniene.

    Iata ce scrie Sabato prologul cartii sale despre tango (1962), text citit lui Borges de Anelisse von der Lippen abia dupa 12 ani:

    “Ei, si cum se mai intoarce roata, Borges: pe cind eram un baietan, in anii ce acum ne par a tine de un fel de vis, versurile Domniei tale m-au ajutat sa descopar unele melancolice frumuseti din Buenos Aires: ale batranelor strazi de cartier, ale grilajelor de fier forjat, ale rezervoarelor pentru apa de ploaie si chiar ale modestei magii care se intrezareste pe inserat in ite o baltoaca de la marginea orasului.

    Mai tirziu, cind te-am cunoscut personal, am stiut sa abordam impreuna, inca de la inceput,temele direct legate de Buenos Aires, avindu-i drept pretext pe Schopenhauer sau pe Heraclit din Efes. Peste ani, ranchiunele politice ne-au despartit; si asa cum spune Aristotel, ca lucrurile difera tocmai prin ce au comun, am putea spune ca pe oameni ii desparte, poate, tocmai ceea ce iubesc.

    Iar acvum, cind ne-am nindepartat unul de celalalt (ia te uita ce sint lucrurile!), as vrea sa-ti ofer aceste pagini care mi s-au nazarit despre tangou. Si tare mult mi-as dori sa nu-ti fie neplacute. Crede-ma.”

    Ce ii despartise, de fapt?

    Iata ce scrie Orlando Barone:

    ” Astefel incit, pe 7 octombrie 1974, cind, la caderea serii, s-au intilnit din intimplare pe unul din culoarele librariei La ciudad din Galeria del Este si, in calda ambianta a prezentarii unei carti, s-au apropiat, datorita cordialei interventii a librarului Luis Alfonso si a unui grup de prieteni, pe Sabato si pe Borges i-a surprins faptul ca erau emotionati: trecusera douazeci de ani de cind se vazusera pentru ultima oara. Buenos Aires ii despartise.”

    Si adauga, Barone, povestind despre reactia lui Borges fata de ideea unor dialoguri:

    “Cind i-am cerut sa-mi sugereze numele unui intelectual de incredere cu care sa-mi impart rolul in aceste intilniri, mi-a spus ironic: <> subliniind malitios si sigur de efect cuvintul <>”

    A fost nevoie de interventia unui librar si de increderea orbeasca a orbului Borges in ziaristul Barone pentru ca emotionatii (spre propria lor surpriza!) Sabato si Borges sa purceada la aceste dialoguri.

    Cum l-a convins Barone pe Sabato?

    “I-am spus ca in Argentina nu existau volume de convorbiri intre doua persoane de acelasi rang sau valoare, care difera substantial de atit de raspinditele carti de interviuri sau sondaje, realizate de un jurnalist sau de un scrritor tinar cu altul, mai in virsta sau consacrat.”/…/”Astfel, fara nazuri si poze, cei doi au acceptat, fara a-mi pomeni nimic de bani. Nu erau prieteni, nici nu se mindreau ca ar fi fost, dar exista un tainic motiv pentru care-mi ofereau modestul, dar specialul destin de balama sau de Celestina literara intre cei doi.”

    Mi-ar placea sa citesc memoriile unui gazetar/scriitor, sub titlul BALAMAUA, despre cum a pus la aceeasi masa un alt Borges si un alt Sabato…

  • Dorin Tudoran

    @curly
    In asemenea situatii nu exista “pistol la tampla”, asa ca recomandati ce gasisti de cuviinta. Banuiesc ca, indiferent de preferinte, le puteti recomanda pe amandoua cu inima impacata…

  • curly

    continuand jocul, raspunsul ar fi “Citeste-le pe amandoua! o sa te trezesti ca uneori ai dintii inclestati si ca-ti transpira palmele, dar sigur n-o sa mai ai chef sa ma impusti”

    pauza productiva va urez, dl Tudoran!

  • Dorin Tudoran

    @curly

    Multumesc.

  • Daniel StPaul

    @Dorin Tudoran (#17)
    Multumesc pentru “extensie”; cu rabdare (si indurare de sus) vom mai apuca, nadajduiesc, si alte “partide de sah” , fie si pe tabla de dame.

  • Dorin Tudoran

    @Daniel StPaul

    “Doamna”, de asta nu sunt foarte sigur.

  • Radu Humor

    @ Divanuriletomitane :
    “La elite : “ Dumnezeu e in curs de a se face”

    La mase : Dumnezeu e in curs de a se pierde….”
    ————-
    S-ar putea ca adevarul sa fie mult mai necrutator :
    Dumnezeu e in curs a ne pierde ( a ne pedepsi).
    Pentru ca am ajuns atat de departe… De El !
    Cineva spunea ca in ultima clipa nu exista oameni mai inspaimantati de moarte
    decat cei care nu cred in Dumnezeu, si mai linistiti si mai impacati cu ei decat cei care cred in EL !

    P.S.
    E mult pana maine, dar pana la “jumatatea lui iunie” ? !
    Pentru ca s-a ajuns atat de departe…..De El !
    Sa va intoarceti sanatos, si cu vesti din gros !

  • mihai rogobete

    O literă stacojie, un desen din covor, o Daisy -- ce n-a fost distins pentru Henry James? Menţionat rarisim, comparatist, în critica literară, asemeni citadelianului de Saint Exupery în analiza politică, niciunul nu ne e concitadin. Dac-aş risca “balamatic” să mi-i închipui conversând, nu numai în limba română n-ar fi, ci nici verbal. Şi nu ştiu care ar grăi la vioară, care la pian. Stârnind muţenia celor mai armonioase intuiţii, mângâie tumultuos şi izbesc delicat în nuanţe tranşante, miniaturile uriaşe, blajinele izbucniri ale sufletului omenesc. Dialogând, când beethowenian, când mozartian i-aş vedea.
    Asta, pen’că, la rându-mi, ţin de condiţia tot românului născut manelist.

  • SI

    Multumesc pentru evocarea lui Ernesto Sabato -- care depaseste cu mult tot ce s-a scris in presa romaneasca la moartea lui. E scriitorul pe care nu am obosit sa-l recomand tuturor, de cind am citit -- in 1973 -- Despre eroi si morminte.

    Azi: tot un Memento -- 9 MAI:
    rel="nofollow">

    Ascultati si vedeti!
    In amintirea mortilor lor si a mortilor nostri!
    Atit.
    Fara nici o ideologie. Si fara nici o nostalgie.
    Decit prentru filme ca Balada soldatului.
    Sau Zboara cocorii!

  • Dl.Goe

    Coane Dorine, ca de obicei sunteti pe cele mai inalte culmi (ale disperarii) atunci cand va ocupati de comemorari, un artist al gen(i)ului, faceti intotdeauna o munca de calitate, cu eleganta, smerenie si inteligenta, exact in genul in care, probabil, v-ati dori sa vorbeasca altii despre d-voastra cand nu veti mai fi. Imi amintesc ce frumos ati vorbit despre Adrian Marino, Ovidiu Iuliu Moldovan, Titi Teasca, Adrian Paunescu, Geo Bogza si chiar despre Mihai Botez pana sa nu devina zombie… Ceea ce mai uimeste de aceasta data sunt doua lucruri. Unul ar fi ca Sabato nu-mi pare genul d-voastra. Probabil doar faptul ca s-a aflat intr-o oarecare relatie Borges (care e stilul d-voastra) v-a facut sa-l introduceti in lista celor carora le dedicati pana d-voastra intru comemorare si aducere aminte. Al doilea lucru care ma nedumereste si nelinisteste este referitor la alta cutuma pe care o incalcati. De obicei pomeneati persoane care va ofereau sansa de a va (i)lumina si pe d-voastra insiva prin faptul de a le fi fost in preajma, de a le fi fost apropiat, prieten, confident, cunostiinta, de a va fi bucurat de aprecierea lor superioara. Era intotdeauna o ocazie unica de a va slefui imaginea si de a va pune intr-o lumina buna, intr-un mod care sa nu poata fi considerat indecent. Dar cu Sabato n-ati baut nici macar o cafea. Si atunci?

  • Pingback: despre 2012()

Next post:

Previous post:

WP Admin